Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 6 din Legea nr. 197/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Alexandru-Mihai Drobotă şi, din oficiu, de instanţa judecătorească în Dosarul nr. 20.941/193/2017 al Tribunalului Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 182D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.311D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, ridicată de Dan Funduianu în Dosarul nr. 5.904/193/2018 al Judecătoriei Botoşani - Secţia civilă. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 182D/2019 şi nr. 1.311D/2019, pune în discuţie, din oficiu, conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.311D/2019 la Dosarul nr. 182D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorii nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci realizează o comparaţie între normele care incriminează contravenţiile constând în executarea unei construcţii fără autorizaţie de construire, respectiv executarea unei construcţii cu nerespectarea autorizaţiei de construire. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin încheierile din 13 decembrie 2018 şi 17 aprilie 2019, pronunţate în dosarele nr. 20.941/193/2017 şi nr. 5.904/193/2018, Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Judecătoria Botoşani - Secţia civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 6 din Legea nr. 197/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Excepţia a fost ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu, şi de Alexandru-Mihai Drobotă, precum şi de Dan Funduianu în cauze având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate împotriva unor procese-verbale de constatare şi sancţionare a unor contravenţii prevăzute de Legea nr. 50/1991. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa judecătorească apreciază că dispoziţiile articolului unic pct. 6 din Legea nr. 197/2016 contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3), întrucât împiedică instanţa să realizeze o justă individualizare a sancţiunii contravenţionale. Astfel, potrivit art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost comisă fapta, de modul şi de mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal de contravenţie. 9. În cauza dedusă judecăţii, instanţa judecătorească constată că minimul sancţiunii contravenţionale prevăzut pentru contravenţia reglementată de art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 este de 50.000 de lei, o limită pe care o apreciază foarte ridicată şi care face imposibilă armonizarea sancţiunii cu gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, în contextul în care, în această materie, sancţiunea avertismentului este interzisă, conform art. 26 alin. (6) din Legea nr. 50/1991. 10. Tribunalul face observaţia, de principiu, că nu orice încălcare a autorizaţiei de construire prezintă o periculozitate foarte ridicată, care să justifice aplicarea unor amenzi care să pornească de la limita de 50.000 de lei, putând exista în practică încălcări minore sau mai puţin grave ale autorizaţiei de construire, cum sunt cele din prezenta cauză care se referă la o împrejmuire şi la un subsol aferent unei anexe gospodăreşti de mici dimensiuni, comparativ cu încălcări mai grave, precum modificarea structurii unei clădiri cu mai multe etaje/ amplasamentului/înălţimii/volumului unei construcţii care afectează negativ imobilele din jur, modificări ale proiectului iniţial incompatibile cu regimul de construire din zonă etc. 11. Elementul care reflectă cel mai bine faptul că această limită minimă foarte ridicată a amenzii contravenţionale împiedică instanţa să înfăptuiască o justiţie cu respectarea dreptului la un proces echitabil este acela că limita minimă pentru contravenţia prevăzută de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, respectiv executarea de construcţii fără autorizaţie de construire (contravenţie care este incriminată pentru protejarea aceloraşi valori sociale ocrotite), este de 50 de ori mai mică decât limita minimă a contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege. Astfel, este mai „avantajată“ persoana care construieşte fără să respecte nicio regulă de disciplină în construcţii în raport cu persoana care parcurge procedura de autorizare, însă se abate de la proiectul tehnic aprobat prin aceasta. Această diferenţă de tratament legislativ se observă şi în cauza de faţă, întrucât apelantul-petent a fost sancţionat cu amendă de 50.000 de lei pentru faptul că a schimbat soluţia de împrejmuire a proprietăţii sale pe suprafaţa autorizată şi a construit o anexă cu parter plus subsol, în loc de parter, şi cu amendă de 1.000 de lei pentru construirea unui gard de 30 ml, pentru care nu solicitase deloc autorizaţie de construire. 12. Având în vedere modul de stabilire a limitelor minime şi maxime ale celor două contravenţii, instanţa judecătorească apreciază, pe de o parte, că se poate realiza o individualizare echitabilă a unei fapte de construire fără autorizaţie de construire, organul constatator şi instanţa având la dispoziţie o paletă foarte largă de sancţiuni, începând cu amenda în cuantum de 1.000 de lei până la amenda în cuantum de 100.000 de lei, în funcţie de gradul concret de pericol social al faptei săvârşite, fiind respectat dreptul la un proces echitabil pentru contestator. Pe de altă parte, în situaţia săvârşirii faptei de construire cu încălcarea autorizaţiei de construire, instanţa nu poate respecta dreptul la un proces echitabil atunci când apreciază că gradul de pericol social al contravenţiei concret săvârşite nu este atât de ridicat încât să justifice o amendă atât de mare cât reprezintă minimul sancţiunii contravenţionale. 13. În concluzie, instanţa atrage atenţia că pot exista fapte de construire cu încălcarea minoră sau mai puţin gravă a unei autorizaţii de construire, care să nu justifice o amendă de 50.000 de lei, aceleaşi fapte de construire care, dacă ar fi fost săvârşite în lipsa oricărei autorizaţii de construire, ar fi fost sancţionate cu o amendă mult mai mică decât cuantumul minim prevăzut de articolul unic pct. 6 din Legea nr. 197/2016, tocmai datorită limitei mult mai scăzute prevăzute de acelaşi articol unic pentru contravenţia reglementată de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991. Aşadar, în acelaşi context, se pune în discuţie şi respectarea principiului egalităţii, care presupune ca persoane aflate în situaţii egale sau similare să beneficieze de acelaşi tratament juridic sau unul similar. Or, se observă că persoanele care construiesc fără autorizaţie de construire şi cele ce construiesc cu nerespectarea autorizaţiei, deşi se află în situaţii similare, beneficiază de un regim sancţionator diferit sub aspectul severităţii amenzii prevăzute drept sancţiune. 14. Autorii excepţiei Alexandru-Mihai Drobotă şi Dan Funduianu apreciază că dispoziţiile de lege criticate contravin art. 15 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie. Astfel, susţin, în esenţă, că, în situaţia în care un contravenient realizează o construcţie fără autorizaţie de construire, minimul amenzii este de 1.000 de lei, în timp ce, în situaţia în care acelaşi contravenient realizează o construcţie cu autorizaţie de construire, dar fără respectarea acesteia, limita amenzii este de 50.000 de lei. Aşadar, prin norma a cărei neconstituţionalitate este invocată se instituie un regim restrictiv şi discriminatoriu, în condiţiile în care ambele norme de incriminare au acelaşi scop, de protejare a siguranţei în construcţii, menite să descurajeze ridicarea unor construcţii cu încălcarea normelor de siguranţă, ce se constituie, finalmente, într-un atentat la viaţa şi integritatea cetăţenilor români. Legiuitorul trebuie să se asigure că prin regulile şi sancţiunile astfel instituite nu sunt încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor de care aceştia beneficiază potrivit principiului universalităţii, consacrat de art. 15 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, în situaţia restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, justificată de imperativul apărării valorilor mai sus menţionate, măsura adoptată trebuie să respecte condiţiile expres prevăzute de art. 53 alin. (2) din Legea fundamentală. 15. În final, autorii excepţiei, comparând cele două contravenţii şi punând în balanţă contravenţia în sine şi sancţiunea aferentă, susţin că există o disproporţie majoră între regimul sancţionator al celor două contravenţii care apără aceleaşi valori, scopul Legii nr. 50/1991 putând fi atins prin utilizarea altor mijloace care să nu pună în discuţie existenţa unor drepturi sau libertăţi. 16. Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru-Mihai Drobotă, apreciază că aceasta este întemeiată, în măsura în care se referă la încălcarea sau restrângerea dreptului de proprietate prin aplicarea sancţiunii amenzii în temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, astfel cum a fost modificat prin articolul unic pct. 6 din Legea nr. 197/2016. 17. Judecătoria Botoşani - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât se referă la încălcarea sau restrângerea dreptului de proprietate prin aplicarea sancţiunii amenzii în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, care sancţionează fapta privind executarea de construcţii fără autorizaţie de construire cu amendă al cărei cuantum este între 1.000 lei şi 100.000 lei, iar executarea sau desfiinţarea construcţiilor, cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi a proiectului tehnic, deci în condiţiile existenţei unei autorizaţii de construire, este sancţionată cu amendă întrun cuantum vădit mult mai ridicat (de la 50.000 lei la 100.000 lei). Astfel, având în vedere că orice sancţiune restrânge un anumit drept sau o anumită libertate a persoanei, iar în privinţa sancţiunii amenzii contravenţionale dreptul restrâns este chiar dreptul de proprietate asupra unei sume de bani ce reprezintă contravaloarea acesteia, în procesul de individualizare a sancţiunii instanţa trebuie să aibă în vedere faptul că valoarea amenzii trebuie să reflecte gradul de pericol social al faptei concret săvârşite, iar restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate al petentului trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. De asemenea, instanţa apreciază că prin stabilirea unei limite minime a amenzii foarte ridicate nu se poate proceda la o echitabilă stabilire a sancţiunii contravenţionale, proporţională cu situaţia care a generat-o. 18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 19. Avocatul Poporului, exprimându-şi punctul de vedere în Dosarul nr. 1.311D/2019, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este inadmisibilă, având în vedere că argumentul autorului excepţiei, bazat pe compararea a două texte legale, prin care legiuitorul a stabilit un regim sancţionator diferit, nu poate fi primit ca fundament al unei excepţii de neconstituţionalitate. În legătură cu această manieră de a formula critica de neconstituţionalitate, se arată că răsturnarea prezumţiei de constituţionalitate a unui text legal poate fi realizată doar prin intermediul controlului de constituţionalitate, însă cu respectarea anumitor coordonate legale şi constituţionale. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorulraportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispoziţiile articolului unic pct. 6 din Legea nr. 197/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016. Întrucât textul de lege criticat modifică art. 26 alin. (2) liniuţa a patra din Legea nr. 50/1991 şi ţinând cont de dispoziţiile art. 62 teza întâi („Efectele dispoziţiilor de modificare şi de completare“) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora „dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta“, precum şi de motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiect al excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 26 alin. (2) liniuţa a patra din Legea nr. 50/1991, astfel cum au fost modificate prin articolului unic pct. 6 din Legea nr. 197/2016. 23. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile art. 26 alin. (2) liniuţa a patra din Legea nr. 50/1991 au fost modificate prin art. II pct. 12 din Legea nr. 7/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 8 ianuarie 2020, în sensul că „La articolul 26 alineatul (2), liniuţa a patra se modifică şi va avea următorul cuprins: «- de la 5.000 lei la 20.000 lei, cele prevăzute la lit. b), d), e) şi e^1);»“. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, precum şi faptul că dispoziţiile de lege criticate sunt aplicabile în cauzele în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 alin. (2) a patra liniuţă din Legea nr. 50/1991, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 7/2020, dispoziţii potrivit cărora: "Contravenţiile prevăzute la alin. (1), săvârşite de persoanele fizice sau juridice, se sancţionează cu amendă după cum urmează (...) - de la 50.000 lei la 100.000 lei, cele prevăzute la lit. b), d), e) şi e^1);" 24. Prevederile art. 26 alin. (1) lit. b), d), e) şi e^1) din Legea nr. 50/1991, la care fac referire dispoziţiile criticate, au următorul cuprins: "Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni: [...] b) executarea sau desfiinţarea, cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi a proiectului tehnic, a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepţia celor menţionate la lit. b), precum şi continuarea executării lucrărilor autorizate fără solicitarea unei noi autorizaţii de construire în situaţiile prevăzute la art. 7 alin. (15), de către investitor şi executant; [...] d) menţinerea după expirarea termenului prevăzut prin autorizaţie sau după terminarea lucrărilor autorizate ori adaptarea în alte scopuri faţă de cele prevăzute în autorizaţie a construcţiilor, lucrărilor şi amenajărilor cu caracter provizoriu; e) neaducerea terenului la starea iniţială de către investitor, după terminarea lucrărilor prevăzute la art. 3 lit. c), precum şi nerealizarea lucrărilor de curăţare, amenajare ori degajare, după caz, a amplasamentului şi/sau a terenurilor adiacente ocupate temporar pe durata execuţiei, o dată cu încheierea lucrărilor de bază; e^1) neîndeplinirea obligaţiei de repunere în starea anterioară a terenurilor care au făcut obiectul contractelor de închiriere de către titularii de licenţe/permise/autorizaţii, prevăzuţi la art. 7^1 alin. (2), la desfiinţarea acestora." 25. Dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 50/1991, la care fac trimitere prevederile art. 26 alin. (1) lit. b), d), e) şi e^1) din acelaşi act normativ, au următorul cuprins: "(1) Construcţiile civile, industriale, agricole, cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, precum şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor, pentru: a) lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel, precum şi a instalaţiilor aferente acestora, cu excepţia celor prevăzute la art. 11; b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum şi orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de lege - monumente, ansambluri, situri - inclusiv la anexele acestora, identificate în acelaşi imobil - teren şi/sau construcţii, la construcţii amplasate în zone de protecţie a monumentelor şi în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcţii cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentaţii de urbanism aprobate; c) lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare şi reabilitare privind căile de comunicaţie de orice fel, drumurile forestiere, lucrările de artă, reţelele şi dotările tehnico-edilitare, lucrările hidrotehnice, amenajările de albii, lucrările de îmbunătăţiri funciare, lucrările de instalaţii de infrastructură, lucrările pentru noi capacităţi de producere, transport, distribuţie a energiei electrice şi/sau termice, precum şi de reabilitare şi retehnologizare a celor existente; d) împrejmuiri şi mobilier urban, amenajări de spaţii verzi, parcuri, locuri de joacă şi agrement, pieţe şi alte lucrări de amenajare a spaţiilor publice; e) lucrări de foraje şi excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice şi a prospecţiunilor geologice, proiectarea şi deschiderea exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol, precum şi a altor exploatări de suprafaţă, subterane sau subacvatice; f) lucrări, amenajări şi construcţii cu caracter provizoriu necesare în vederea organizării executării lucrărilor, în condiţiile prevăzute la art. 7 alin. (1) şi (1^3); g) organizarea de tabere de corturi, căsuţe sau de rulote; h) lucrări de construcţii cu caracter provizoriu: chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame, copertine şi pergole situate pe căile şi spaţiile publice, anexe gospodăreşti, precum şi anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole situate în extravilan; i) cimitire - noi şi extinderi.(2) În vederea simplificării procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construcţii provizorii prevăzute la alin. (1) lit. d), g) şi h), autorizaţia de construire se emite în baza documentaţiilor tehnice - D.T. cu conţinut simplificat în raport cu conţinutul-cadru prevăzut în anexa nr. 1." 26. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (1), potrivit căruia „Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea“, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 383 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 8 octombrie 2021, paragrafele 17-20, relativ la dispoziţiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii statuând că acest act normativ reglementează condiţiile în care trebuie să aibă loc executarea lucrărilor de construcţii, stabilind în sarcina deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren şi/sau construcţii - anumite obligaţii ce derivă din necesitatea protejării interesului general pe care urbanismul şi amenajarea teritoriului, precum şi securitatea şi siguranţa în construcţii îl reprezintă. Curtea a reţinut, de asemenea, că prin obligaţia obţinerii autorizaţiei de construire şi prin tragerea la răspundere a celor care nu respectă această obligaţie se protejează drepturile şi libertăţile celorlalte persoane, iar activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii. S-a arătat, totodată, că obligaţia obţinerii autorizaţiei de construire are drept scop prevenirea consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzătoare, astfel încât îndeplinirea acestei obligaţii are în vedere prevenirea consecinţelor unor sinistre în cazul executării unor construcţii necorespunzătoare, ceea ce justifică reglementare a restrictivă, prin Legea nr. 50/1991, a autorizării executării lucrărilor de construcţii. Aşa fiind, amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor sunt operaţiuni care trebuie să respecte planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului, precum şi anumite standarde de calitate şi siguranţă. Curtea a subliniat, totodată, faptul că relevante în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 1 pct. 2 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevăd că statele semnatare ale Convenţiei pot „adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general [...]“. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunţată în Cauza Mellacher şi alţii împotriva Austriei, paragraful 45, a statuat că astfel de legi sunt „necesare şi obişnuite în domeniul construcţiilor, care, în societăţile moderne, sunt o preocupare centrală a politicilor economice şi sociale. Pentru a implementa astfel de politici, legislativul trebuie să aibă o largă marjă de apreciere atât în ceea ce priveşte stabilirea existenţei unei probleme de interes public ce necesită măsuri de control, cât şi în alegerea unor modalităţi de aplicare detaliate pentru implementarea măsurilor vizate“. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 409 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 5 august 2005, Decizia nr. 1.348 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 17 decembrie 2010, Decizia nr. 936 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 25 august 2011, Decizia nr. 142 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 8 mai 2019, paragrafele 41 şi 42, şi Decizia nr. 201 din 28 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 26 august 2020, paragrafele 14-16. 28. Totodată, prin Decizia nr. 150 din 22 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 19 martie 2007, analizând conţinutul normativ al art. 3 şi 26 din Legea nr. 50/1991, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 50/1991 enumeră tipurile de lucrări pentru a căror executare este necesară eliberarea unei autorizaţii de construire, iar art. 26 din aceeaşi lege stabileşte contravenţiile referitoare la nerespectarea unor obligaţii prevăzute de lege, precum şi sancţiunile corespunzătoare. 29. Din înscrisurile aflate la dosare Curtea reţine că, în speţă, autorii excepţiei de neconstituţionalitate au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 50/1991, întrucât, pe de o parte, au executat lucrări de construire fără autorizaţie de construire, iar, pe de altă parte, nu au respectat prevederile autorizaţiei de construire cu privire la alte lucrări de construire. 30. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Constituţie, potrivit căreia persoanele care construiesc fără autorizaţie de construire şi cele care construiesc cu nerespectarea autorizaţiei, deşi se află în situaţii similare, beneficiază de un regim sancţionator diferit, sub aspectul severităţii amenzii prevăzute drept sancţiune, Curtea constată netemeinicia acesteia. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit în mod constant că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situaţii egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit, iar încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării are loc atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.006 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2013, sau Decizia nr. 256 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998). Or, în cauză, textul de lege criticat nu instituie diferenţieri pe criterii arbitrare, ci este deopotrivă aplicabil tuturor persoanelor care săvârşesc contravenţiile prevăzute la lit. b), d), e) şi e^1) ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, respectiv: (i) executarea sau desfiinţarea, cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi a proiectului tehnic, precum şi continuarea executării lucrărilor autorizate fără solicitarea unei noi autorizaţii de construire, (ii) menţinerea după expirarea termenului prevăzut prin autorizaţie sau după terminarea lucrărilor autorizate ori adaptarea în alte scopuri faţă de cele prevăzute în autorizaţie a construcţiilor, lucrărilor şi amenajărilor cu caracter provizoriu, (iii) neaducerea terenului la starea iniţială de către investitor, după terminarea lucrărilor prevăzute la art. 3 lit. c), precum şi nerealizarea lucrărilor de curăţare, amenajare ori degajare, după caz, a amplasamentului şi/sau a terenurilor adiacente ocupate temporar pe durata execuţiei, o dată cu încheierea lucrărilor de bază, şi (iv) neîndeplinirea obligaţiei de repunere în starea anterioară a terenurilor care au făcut obiectul contractelor de închiriere de către titularii de licenţe/permise/autorizaţii, prevăzuţi la art. 7^1 alin. (2) din lege, la desfiinţarea acestora. Aşadar, în interiorul acestei categorii de persoane, niciun individ nu se bucură de un regim mai favorabil faţă de alte persoane care au săvârşit acelaşi tip de contravenţie. 31. Totodată, Curtea observă că egalitatea de tratament juridic nu poate fi examinată prin compararea conţinutului a două contravenţii şi a sancţiunilor prevăzute de acestea, astfel cum sugerează autorii prezentei excepţii, întrucât fiecare prezintă specificităţile sale, fiind firesc să nu existe o identitate în ceea ce priveşte stabilirea sancţiunilor celor mai adecvate, care să îşi atingă scopul punitiv şi, în acelaşi timp, preventiv şi educativ. Din această perspectivă, o diferenţiere este nu doar admisibilă, ci chiar necesară. În acest sens, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit, în ceea ce priveşte principiul egalităţii consacrat prin art. 16 din Constituţie, că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 32. Cu privire la susţinerea potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate, stabilind limita minimă a cuantumului amenzii la 50.000 lei, contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3), întrucât împiedică instanţa să realizeze o justă individualizare a sancţiunii contravenţionale şi să înfăptuiască o justiţie cu respectarea dreptului la un proces echitabil, având în vedere că limita minimă pentru contravenţia constând în executarea de construcţii fără autorizaţie de construire este de 50 de ori mai mică decât limita minimă a contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât textul criticat prevede limitele minime şi maxime ale amenzii, aşa încât nimic nu împiedică instanţa să facă o individualizare legală a sancţiunii contravenţionale. 33. Cu privire la reglementarea de către legiuitor a limitei minime şi maxime a amenzii, prin Decizia nr. 508 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 20 februarie 2020, paragraful 25, Curtea a statuat că stabilirea unei amenzi fixe în cuantum ridicat pentru anumite fapte apreciate de legiuitor ca având un grad de pericol social ridicat ţine de opţiunea legiuitorului de a reglementa un cuantum fix ori variabil al amenzii, între o limită minimă şi o limită maximă, fără a aduce atingere prevederilor art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din perspectiva posibilităţii instanţei judecătoreşti de a efectua un control judiciar efectiv. 34. Totodată, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 3 iunie 2019, paragraful 54, a statuat că, potrivit art. 1 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, „Legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală“, iar contravenţiile sunt fapte antisociale pe care legiuitorul le consideră de o gravitate care nu implică o răspundere penală, însă care trebuie să fie sancţionate pentru ca valorile sociale ocrotite să nu cadă în derizoriu. Aşadar, de plano, faptele contravenţionale sunt similare infracţiunilor, însă au o gravitate mai redusă şi, în consecinţă, şi sancţiunile prevăzute de legea contravenţională trebuie să fie mai reduse decât cele prevăzute de legea penală. 35. Având în vedere jurisprudenţa anterior menţionată, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3). 36. Referitor la susţinerea potrivit căreia limita minimă foarte ridicată a amenzii prevăzute pentru contravenţia reglementată de art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 face imposibilă armonizarea sancţiunii cu gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, în contextul în care, în această materie, sancţiunea avertismentului este interzisă, prin Decizia nr. 70 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 27 aprilie 2015, paragraful 17, Curtea a statuat că, faţă de gradul de pericol social al faptelor ce pot constitui contravenţii la regimul executării lucrărilor de construcţii, de împrejurările specifice în care pot fi săvârşite, de modul şi mijloacele de săvârşire, precum şi de consecinţele posibile ale acestora, opţiunea legiuitorului de a nu permite aplicarea sancţiunii avertismentului apare ca justificată prin importanţa valorilor pe care le protejează, respectiv viaţa şi siguranţa persoanelor. Cu alte cuvinte, legiuitorul a apreciat că, faţă de gradul de pericol social al faptelor ce pot constitui contravenţii în această materie, aplicarea sancţiunii avertismentului nu poate fi suficientă pentru atingerea dublului scop, preventiv şi educativ, al sancţiunii. 37. Totodată, prin Decizia nr. 464 din 14 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 9 ianuarie 2014, Curtea a reţinut că faptul că în domeniul contravenţiilor la regimul edificării de construcţii nu este aplicabilă sancţiunea avertismentului reprezintă o opţiune a legiuitorului, care poate stabili, în virtutea dreptului său suveran şi în limitele prevăzute de Legea fundamentală, reguli adaptate fiecărei situaţii. Constituie, de asemenea, atributul său exclusiv edictarea de reglementări cu privire la natura sancţiunilor şi asprimea acestora, în funcţie de gravitatea faptei şi de valorile sociale afectate sau expuse riscului de a fi periclitate prin săvârşirea acesteia, iar verificarea oportunităţii adoptării unor astfel de reguli excedează competenţei Curţii Constituţionale. Curtea a remarcat, totodată, şi faptul că în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 se precizează, la art. 7 alin. (3), că „Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.“ Însă Legea nr. 50/1991 constituie o lege specială, care reglementează contravenţiile la regimul executării lucrărilor de construcţii, astfel că, faţă de cadrul general reprezentat de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aceasta poate institui reguli diferite de sancţionare a acestui tip de contravenţii, în virtutea principiului specialia generalibus derogant. Aceasta este concluzia care rezultă şi din art. 35 alin. (3) din Legea nr. 50/1991, care dispune în sensul că sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 numai „în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel.“ 38. În final, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate instituie un regim restrictiv şi discriminatoriu, contrar dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (1) şi ale art. 53 alin. (2), având în vedere interesul general şi valoarea socială protejată - viaţa şi siguranţa persoanelor -, precum şi faptul că în domeniul construcţiilor există o serie de reglementări specifice care trebuie interpretate în mod coroborat, pentru o imagine de ansamblu edificatoare. 39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru-Mihai Drobotă şi de instanţa judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 20.941/193/2017 al Tribunalului Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Dan Funduianu în Dosarul nr. 5.904/193/2018 al Judecătoriei Botoşani - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 26 alin. (2) a patra liniuţă din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 7/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Judecătoriei Botoşani - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
