Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) din Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghe Răzvan Varga în Dosarul nr. 6.894/328/2016 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.945D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 933D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) din Codul penal, excepţie ridicată de Gavril Sorin Zinveliu în Dosarul nr. 2.407/112/2015/a3 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 933D/2018 la Dosarul nr. 2.945D/2017, care a fost primul înregistrat. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că cele reţinute în Decizia nr. 693 din 7 noiembrie 2017, paragrafele 17-19, îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, care să determine reconsiderarea acestora. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 6. Prin Încheierea din 14 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.894/328/2016, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) din Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghe Răzvan Varga, cu ocazia soluţionării apelului împotriva unei sentinţe penale. 7. Prin Încheierea penală nr. 712 din 5 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.407/112/2015/a3, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) din Codul penal, excepţie ridicată de Gavril Sorin Zinveliu, cu ocazia soluţionării apelului împotriva unei sentinţe penale. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia apreciază că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1). Susţin că, potrivit formei actuale a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) din Codul penal, în cazul în care minorul are dispusă în sarcina sa o măsură educativă privativă de libertate, care vine în concurs cu o infracţiune pentru care se stabileşte o pedeapsă, va executa pedeapsa, la care se adaugă o pătrime din cuantumul măsurii educative, însă pedeapsa astfel rezultată, indiferent de cuantumul acesteia, nu poate fi executată decât în regim de detenţie. Spre deosebire de această situaţie, în cazul săvârşirii infracţiunilor concurente doar în timpul majoratului, caz în care în cadrul concursului de infracţiuni intră doar pedepse, majorul poate beneficia, în anumite cazuri, de modalităţile de executare alternative detenţiei, în speţă suspendarea sub supraveghere. Aceste elemente determină o discriminare între cele două categorii cu consecinţa încălcării prevederilor art. 16 din Constituţie. 9. Apreciază că prevederile a căror neconstituţionalitate o invocă creează o situaţie de vădită inechitate persoanei care a comis infracţiuni concurente atât în timpul minorităţii, cât şi după majorat, faţă de cea a persoanei care a comis infracţiuni concurente doar în timpul majoratului. 10. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, pe cale jurisprudenţială, că, pentru ca o diferenţă de tratament să fie permisă într-o societate democratică, aceasta trebuie, în primul rând, să vizeze un scop legitim şi, de asemenea, să fie proporţională cu scopul vizat. În sens contrar, dacă diferenţa de tratament este lipsită de o justificare obiectivă şi rezonabilă, ea va constitui discriminare şi va genera încălcarea dreptului fundamental al egalităţii în faţa legii (implicit şi pe cel al interzicerii discriminării). Pornind de la aceste principii, apreciază că nu există niciun scop legitim care să fundamenteze o atare diferenţă de tratament, discriminarea scoţând în relief o optică nejustificată a legiuitorului cu privire la situaţia persoanei care este judecată atât pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii, cât şi pentru infracţiuni comise în timpul majoratului, faţă de persoana aflată în situaţia de a fi judecată doar pentru infracţiuni comise după majorat. 11. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori apreciază că dispoziţiile art. 129 alin. (5) din Codul penal sunt constituţionale şi nu încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi dreptul la un proces echitabil al acestora. Instanţa judecătorească apreciază că nu se poate reţine ca fiind fundamentată susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia normele criticate ar constitui premisa unui tratament diferenţiat, discriminatoriu al inculpaţilor în faţa legii. Din conţinutul dispoziţiilor art. 129 alin. (5) din Codul penal rezultă fără echivoc faptul că ele se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipotezele juridice prevăzute prin textul criticat. Referitor la principiul egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală arată că instanţa de control constituţional a reţinut, în jurisprudenţa sa, că discriminarea presupune aplicarea unui regim juridic diferit unor situaţii care nu se deosebesc în mod obiectiv şi rezonabil. Or, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 129 alin. (5) din Codul penal, instanţa judecătorească apreciază că autorul excepţiei face referire la categorii de persoane care se află în situaţii juridice diferite. 12. Principiile care stau la baza regimului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, în reglementarea actuală de drept substanţial, sunt identice şi nu creează situaţii de inechitate între o persoană care a comis infracţiuni concurente în timpul minorităţii şi după majorat, faţă de persoana majoră care a comis mai multe infracţiuni în concurs. Astfel, în caz de concurs, se aplică o sancţiune pentru fiecare infracţiune în parte, după care se aplică sancţiunea cea mai grea, la care se adaugă un spor, în raport cu felul pedepselor (mai puţin în situaţia în care una dintre pedepse este detenţia pe viaţă). Aceste aspecte rezultă cu claritate din dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. a), b), c), d) şi e) din Codul penal, privind stabilirea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni. Este de subliniat că, în accepţiunea legiuitorului, sintagma „sancţiunea cea mai grea“ nu se rezumă doar la aprecierea cuantumului pedepselor contopite, ci şi la felul şi modalitatea lor de executare. Astfel, când s-au stabilit o pedeapsă cu detenţia pe viaţă şi pedepse cu închisoarea şi/sau amendă, se aplică detenţia pe viaţă, când s-au stabilit pedeapsa închisorii şi pedeapsa amenzii, se aplică pedeapsa închisorii, când s-au aplicat o pedeapsă a închisorii cu executare şi o pedeapsă suspendată condiţionat (în ipoteza soluţionării separate a cauzelor), se aplică închisoarea cu executare. Dispoziţiile art. 129 alin. (5) cu raportare la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal pun în aplicare acelaşi principiu, în sensul aplicării sancţiunii celei mai grele, la care se aplică un spor şi forma de executare cea mai grea, privarea de libertate. Astfel, în caz de concurs de infracţiuni, dintre care una/unele în timpul minorităţii şi una/unele după majorat, în ipoteza în care măsura educativă, pentru infracţiunea/infracţiunile comise în timpul minorităţii, este privativă de libertate, iar pedeapsa pentru infracţiunea/infracţiunile săvârşită/săvârşite după majorat este pedeapsa închisorii, se aplică pedeapsa închisorii. Or, având în vedere caracterul privativ de libertate al măsurii educative, este evident că pedeapsa rezultantă trebuie să fie cu executare efectivă şi nu poate face obiectul amânării aplicării pedepsei sau al suspendării sub supraveghere a acesteia. Dreptul la un proces echitabil consacrat constituţional obligă la asigurarea prin legislaţia naţională a unor garanţii procesuale precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunţate, publicitatea procesului, soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare. Ca atare, instanţa judecătorească apreciază că aspectele invocate de autorul excepţiei nu sunt de esenţa dreptului la un proces echitabil, textul criticat nefiind contrar dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. În concluzie, nu există nicio diferenţă de tratament care să încalce dispoziţiile art. 16 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Avocatul Poporului, reluând cele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 693 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 9 februarie 2018, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 129 alin. (5) din Codul penal, cu următorul conţinut: „Pedeapsa stabilită potrivit dispoziţiilor alin. (2) lit. b) nu poate face obiectul amânării aplicării pedepsei sau al suspendării executării sub supraveghere.“ Dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal au următorul conţinut: „În cazul săvârşirii a două infracţiuni, dintre care una în timpul minorităţii şi una după majorat, pentru infracţiunea comisă în timpul minorităţii se ia o măsură educativă, iar pentru infracţiunea săvârşită după majorat se stabileşte o pedeapsă, după care: (...) b) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat.“ 18. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate dintr-o perspectivă identică, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 693 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 9 februarie 2018. 20. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, într-adevăr, Codul penal prevede un regim al răspunderii penale a minorului diferit de cel specific persoanelor majore, atât sub aspectul sancţiunilor aplicate, cât şi sub aspectul individualizării acestora. 21. În acest sens, prevederile art. 114 alin. (1) din Codul penal reglementează regula aplicării faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani a unei măsuri educative neprivative de libertate, excepţia de la această regulă, prevăzută la alin. (2) al aceluiaşi art. 114, constând în aplicarea unei pedepse privative de libertate, în două situaţii, expres şi limitativ reglementate în cuprinsul normei anterior menţionate; acestea se referă la săvârşirea de către minor a unei infracţiuni, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat, şi, respectiv, la situaţia în care pedeapsa penală prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea, a cărei limită specială maximă este de 7 ani sau mai mare, ori detenţiunea pe viaţă. 22. Măsurile educative privative de libertate sunt, potrivit art. 115 alin. (1) pct. 2 din Codul penal, internarea într-un centru educativ şi internarea într-un centru de detenţie. Având în vedere natura acestor măsuri, executarea lor nu poate fi individualizată potrivit regulilor referitoare la amânarea aplicării pedepsei sau la suspendarea executării sub supraveghere, aceste două forme de individualizare fiind reglementate, de altfel, la art. 83-90 şi art. 91-98 din Codul penal, doar în privinţa executării pedepsei cu închisoarea. 23. În aceste condiţii, dispoziţiile art. 129 alin. (2) din Codul penal reglementează ipoteza pluralităţii de infracţiuni, dintre care una este săvârşită în timpul minorităţii şi una după majorat, situaţii pentru care, potrivit dispoziţiilor Codului penal, vor fi aplicate măsuri educative şi, respectiv, pedepse. Pentru această ipoteză, dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. a) şi b) din Codul penal prevăd că, dacă pentru infracţiunea săvârşită în timpul minorităţii este aplicată o măsură educativă neprivativă de libertate, iar pentru cea săvârşită după majorat se aplică o pedeapsă, se execută numai pedeapsa, iar dacă pentru infracţiunea săvârşită în timpul minorităţii se aplică o măsură educativă privativă de libertate, iar pentru cea săvârşită după majorat se aplică o pedeapsă cu închisoarea, pentru pluralitatea de infracţiuni se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat. Referitor la această din urmă regulă de sancţionare a pluralităţii de infracţiuni, dispoziţiile art. 129 alin. (5) din Codul penal prevăd că pedeapsa astfel stabilită nu poate face obiectul amânării aplicării pedepsei sau al suspendării executării sub supraveghere. De asemenea, cu privire la o ipoteză similară, cea a descoperirii unei infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii, dispoziţiile art. 130 din Codul penal prevăd că, dacă pe durata termenului de supraveghere al amânării aplicării pedepsei, al suspendării sub supraveghere ori al liberării condiţionate se descoperă că persoana supravegheată mai săvârşise o infracţiune în timpul minorităţii pentru care s-a luat, chiar după expirarea acestui termen, o măsură educativă privativă de libertate, amânarea, suspendarea sau liberarea se anulează, aplicându-se în mod corespunzător dispoziţiile art. 129 alin. (2)-(4) din Codul penal. 24. Aceste modalităţi de individualizare sunt însă opţiunea legiuitorului, care, în realizarea politicii penale a statului, este abilitat să stabilească reguli specifice în privinţa unor ipoteze precum cea invocată de autorul excepţiei, cu respectarea marjei de apreciere prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie. 25. Cu privire la dispoziţiile legale criticate, în Expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se precizează că, în reglementarea Codului penal în vigoare, legiuitorul a renunţat la ficţiunea consacrată de Codul penal din 1969, potrivit căreia o măsură educativă este întotdeauna mai uşoară decât o pedeapsă, ficţiune ce determina concluzia că o internare de mai mulţi ani într-un centru de reeducare este mai uşoară decât o pedeapsă penală, chiar şi cu amenda, în privinţa căreia se dispune suspendarea executării. Pentru acest motiv, la reglementarea cumulului juridic, s-a avut în vedere, în principal, natura privativă sau neprivativă de libertate a sancţiunilor aplicate. Totodată, având în vedere că măsurile educative privative de libertate nu sunt susceptibile de amânarea aplicării sau de suspendarea executării sub supraveghere, se arată că au fost excluse de la aceste modalităţi de individualizare şi pedepsele cu închisoarea rezultate din aplicarea cumulului juridic al unei pedepse cu o măsură educativă privativă de libertate, conform prevederilor art. 129 alin. (5) din Codul penal. 26. Soluţia juridică mai sus analizată nu este însă de natură a crea discriminare între persoanele care săvârşesc pluralităţi de infracţiuni după împlinirea majoratului şi categoria de persoane prevăzută la art. 129 alin. (2) şi art. 130 din Codul penal, invocată de autorul excepţiei, întrucât acestea se află în situaţii juridice diferite determinate nu doar de momentul săvârşirii infracţiunilor, ci şi de componentele pluralităţii de infracţiuni comise, precum şi de pedepsele şi măsurile educative avute în vedere la stabilirea pedepsei rezultante, conform art. 129 alin. (1)-(4) din Codul penal. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în drepturi, reglementat la art. 16 din Constituţie, nu înseamnă uniformitate, acesta neinterzicând reglementarea unor reguli specifice în cazul diferenţei de situaţii (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, şi Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009). 27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, Curtea constată că soluţia şi considerentele mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Răzvan Varga în Dosarul nr. 6.894/328/2016 şi de Gavril Sorin Zinveliu în Dosarul nr. 2.407/112/2015/a3 ale Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi constată că dispoziţiile art. 129 alin. (5) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
