Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid-Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Societatea Rottmarg - S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 5.120/245/2017 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.945D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată, astfel, că dispoziţiile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare celor invocate în prezenta cauză, formulate de aceeaşi autoare a excepţiei, în acest sens fiind Decizia nr. 509 din 24 septembrie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 12.542 din 22 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.120/245/2017, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Rottmarg - S.R.L. din Iaşi într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prin care aceasta a fost sancţionată cu amendă contravenţională, întrucât nu deţinea rovinietă valabilă. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 9 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 sunt constituţionale, dar prin modul în care sunt interpretate şi aplicate de organele judiciare, conform Deciziei nr. 43 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, acestea capătă valenţe neconstituţionale. Apreciază că pentru a fi în acord cu normele Legii fundamentale, sintagma „data constatării contravenţiei“ trebuie interpretată în sensul că această dată coincide cu data înregistrării faptei contravenţionale cu mijloace tehnice omologate, şi nu cu data întocmirii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, aşa cum s-a reţinut prin decizia menţionată. Se consideră că textul de lege criticat, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 43 din 21 noiembrie 2016, aduce atingere art. 1 alin. (5) din Constituţie, fiind imprevizibil, inaccesibil şi neclar, deoarece nu se poate stabili concret data constatării contravenţiei, dată situată după săvârşirea acesteia. Momentul constatării contravenţiei devine esenţialmente incert şi unilateral determinat de către agentul constatator, aspect ce intră în contradicţie şi cu art. 16 din Constituţie. De asemenea, nu se poate stabili cu exactitate data până la care agentul constatator are obligaţia de a verifica imaginile video, de a interoga baza de date şi de a întocmi procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Din coroborarea alin. (1), (2), (4) şi (8) ale art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, autoarea apreciază că momentul săvârşirii contravenţiei se suprapune cu cel al constatării faptei cu mijloace tehnice omologate amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Această interpretare a legii corespunde cerinţelor de claritate, previzibilitate şi accesibilitate ale oricărei norme legale. Or, această interpretare a fost exclusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia menţionată, ceea ce determină imprevizibilitatea şi neclaritatea dispoziţiilor art. 9 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, deoarece data constatării contravenţiei este lăsată exclusiv la latitudinea agentului constatator, care poate întocmi procesul-verbal în ultima zi a termenului general de prescripţie a răspunderii contravenţionale - termen de 6 luni -, ulterior mai având la dispoziţie un termen de 2 luni pentru a comunica procesul-verbal, ajungându-se în practică la comunicarea procesului-verbal după împlinirea termenului de 8 luni. Mai mult, această interpretare nu se raportează şi la momentul epuizării contravenţiei care poate fi momentul achiziţionării rovinietei, iar nu momentul emiterii procesului-verbal de sancţionare. Autoarea arată că, prin interpretarea dată textului de lege criticat, se creează o incertitudine cu privire la momentul epuizării contravenţiei şi, implicit, cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale, acest termen al epuizării fiind unul incert, unilateral, determinat de către organul constatator, şi anume momentul întocmirii procesului-verbal de contravenţie. 6. Totodată, autoarea excepţiei susţine că este încălcat şi dreptul la un proces echitabil, întrucât instanţa nu poate verifica exact data la care organul constatator a vizionat înregistrarea efectuată cu mijlocul omologat şi data la care acesta a interogat baza de date a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei. Aceste aspecte sunt imposibil de dovedit, astfel încât persoana sancţionată nu îşi poate formula apărările prin raportare la ele. Nu poate fi stabilită cu exactitate data până la care organul constatator are obligaţia de a efectua verificările în baza de date şi de a întocmi procesul-verbal de sancţionare. 7. Se mai susţine că art. 9 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aduce atingere şi art. 11 şi 20 din Constituţie, prin raportare la art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care se referă la dreptul oricărei persoane de a i se aduce la cunoştinţă în cel mai scurt timp orice acuzaţie există împotriva sa, având în vedere că agentul constatator are la dispoziţie un termen discreţionar de 8 luni în care comunică procesul-verbal contravenientului. În acest sens se face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia contravenţia este calificată drept „acuzaţie în materie penală“, intrând sub incidenţa art. 6 paragraful 3 din Convenţie. Autoarea consideră că în situaţia în care între momentul primei înregistrări video şi cel al vizionării de către agentul constatator persoana sancţionată achiziţionează o rovinietă, contravenţia se epuizează evident la momentul achiziţionării rovinietei, şi nicidecum la momentul întocmirii procesului-verbal. Or, în acest caz este neclar cum anume va proceda agentul constatator în raport cu interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 43 din 21 noiembrie 2016. Mai mult, pentru stabilirea datei de începere a termenului de prescripţie a răspunderii contravenţionale, organul constatator se va orienta către momentul epuizării contravenţiei, conform art. 13 alin. (1), (2) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Or, în cazul contravenţiei care constă în fapta de a circula fără rovinietă valabilă, termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale începe să curgă de la data epuizării contravenţiei, moment care coincide fie cu acela al intrării în legalitate prin achiziţionarea unei roviniete, fie cu acela al constatării săvârşirii contravenţiei prin emiterea procesului-verbal de sancţionare, moment incert lăsat la aprecierea organului constatator. 8. Totodată, autoarea apreciază că interpretarea dată art. 9 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 prin Decizia nr. 43 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este neclară şi prin lipsa de corelare cu alte prevederi similare în materie, singura interpretare clară fiind cea potrivit căreia prin sintagma „data constatării contravenţiei“ se înţelege data surprinderii video a autovehiculului prin intermediul mijloacelor tehnice omologate, respectiv data săvârşirii faptei. În acest context, în opinia sa, prelucrarea imaginilor video surprinse şi identificarea proprietarului autovehiculului care a circulat pe drumurile naţionale fără a deţine rovinietă valabilă nu constituie o activitate de constatare a săvârşirii contravenţiei, ci o activitate ulterioară, care trebuie efectuată în termenul legal de 2 luni reglementat de art. 9 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002. Nu se poate interpreta că data constatării poate fi lăsată la aprecierea arbitrară a agentului constatator, fiind aleatorie şi depinzând de momentul interogării bazelor de date. 9. În final, autoarea excepţiei susţine că unul dintre principiile răspunderii contravenţionale este principiul inevitabilităţii, potrivit căruia restabilirea ordinii sociale ca urmare a săvârşirii contravenţiei este un efect de neevitat. Prescripţia răspunderii contravenţionale este o cauză care stinge raportul juridic, deoarece acesta nu a fost rezolvat într-o perioadă de timp rezonabilă. Pentru a fi eficientă, răspunderea contravenţională trebuie să intervină într-un moment cât mai apropiat de cel al săvârşirii contravenţiei. 10. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar dispoziţiile legale criticate nu contravin normelor constituţionale invocate. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 9 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care, în redactarea criticată de autoarea excepţiei, prevedeau că „Pentru lipsa rovinietei valabile, procesul-verbal se comunică contravenientului în termen de cel mult două luni de la data constatării contravenţiei, interval pentru care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru lipsa rovinietei valabile pentru acelaşi vehicul“. 15. Curtea reţine că dispoziţiile art. 9 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 60/2018 pentru modificarea şi completarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 14 martie 2018, în sensul că „Pentru lipsa rovinietei valabile, procesul-verbal de constatare a contravenţiei se comunică contravenientului în termen de cel mult 2 luni de la data aplicării sancţiunii contravenţiei. În intervalul de la data săvârşirii contravenţiei până la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenţiei nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru lipsa rovinietei valabile pentru acelaşi vehicul“. 16. Însă, ţinând seama de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, precum şi de criticile formulate, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 60/2018, în interpretarea dată prin Decizia nr. 43 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2017. 17. Curtea învederează faptul că prin Decizia nr. 43 din 21 noiembrie 2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis, în parte, sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, termenul de „cel mult două luni“ nu reprezintă termen special de prescripţie, în sensul art. 13 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, iar prin sintagma „data constatării contravenţiei“ se înţelege data întocmirii procesului-verbal de contravenţie. 18. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii contravin normelor constituţionale ale art. 1 alin. (5) sub aspectul calităţii legii, ale art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 3, referitor la dreptul acuzatului de a fi informat într-o limbă pe care o înţelege asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate în speţă au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare formulate de aceeaşi autoare a excepţiei şi prin raportare la aceleaşi norme constituţionale şi convenţionale ca în prezenta cauză, în acest sens fiind Decizia nr. 509 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 18 martie 2020, şi Decizia nr. 600 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 12 martie 2020, decizii prin care Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. 20. Astfel, prin jurisprudenţa precitată (a se vedea Decizia nr. 600 din 10 octombrie 2019, precitată, paragrafele 35-43), Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiată critica referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, formulată de autoarea excepţiei prin prisma faptului că art. 9 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, în interpretarea dată prin Decizia nr. 43 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este imprevizibil şi neclar, deoarece nu se poate stabili concret data constatării contravenţiei, dată situată după săvârşirea acesteia, şi nici data până la care agentul constatator are obligaţia de a verifica imaginile video, de a interoga baza de date şi de a întocmi procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. 21. Referitor la această critică, instanţa de contencios constituţional observă că prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 s-a instituit o răspundere contravenţională specială pentru neplata tarifului de utilizare - denumit rovinietă după înregistrarea în format electronic. Data constatării contravenţiei reprezintă data întocmirii procesului-verbal de contravenţie, aşa cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 43 din 21 noiembrie 2016. Cu privire la termenul în care procesul-verbal trebuie să fie încheiat, Curtea reţine că, în perioada în care autoarea excepţiei a fost sancţionată contravenţional pentru fapta de a nu deţine rovinietă valabilă, Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 nu conţinea o prevedere expresă referitoare la intervalul de timp în care agentul constatator era obligat să încheie procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Însă, potrivit art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 - în forma în vigoare la data pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a Deciziei nr. 43 din 21 noiembrie 2016 -, contravenţiilor prevăzute la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Potrivit art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Curtea a reţinut că agentul constatator avea obligaţia încheierii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei, intervenind altfel prescripţia aplicării sancţiunii amenzii contravenţionale, astfel încât nu poate fi primită critica referitoare la neconstituţionalitatea textului de lege criticat sub aspectul încălcării condiţiilor de calitate a legii. Curtea a observat că, în prezent, termenul în care agentul constatator este obligat să încheie procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este de 4 luni de la data săvârşirii faptei, potrivit art. 9 alin. (10) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 60/2018 pentru modificarea şi completarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. [Art. 9 alin. (10) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 prevede că „Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 4 luni de la data săvârşirii faptei.“] 22. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Legea fundamentală, Curtea a reţinut că, în jurisprudenţa sa, problema încălcării principiului egalităţii şi nediscriminării se pune atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, mijloacele tehnice prin care se înregistrează săvârşirea faptelor contravenţionale diferă în funcţie de fapta săvârşită, iar sistemul probatoriu şi procedura de constatare a contravenţiilor sunt, de asemenea, diferite, astfel că nu se poate susţine încălcarea principiului egalităţii în drepturi. 23. De asemenea, Curtea a apreciat că nu poate fi reţinută nici critica raportată la art. 21 alin. (3) din Constituţie, având în vedere că instanţa de judecată poate, în virtutea rolului său activ, în conformitate cu art. 237 alin. (2) pct. 7 din Codul de procedură civilă, să încuviinţeze probele solicitate de părţi pentru judecarea procesului şi să dispună administrarea lor, în măsura în care aceasta le consideră concludente. 24. Curtea a constatat că nu poate fi reţinută nici critica privind încălcarea art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin prisma art. 11 şi 20 din Constituţie, având în vedere că, prin textul de lege criticat, se reglementează un termen de 2 luni în care procesul-verbal poate fi adus la cunoştinţa contravenientului, termen rezonabil care se încadrează în prevederile textului din Convenţie. 25. Prin jurisprudenţa mai sus menţionată, Curtea a constatat, totodată, că prin Decizia nr. 43 din 21 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi-a respectat competenţa acordată prin art. 126 alin. (3) din Constituţie şi, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, a pronunţat o hotărâre prin care a rezolvat de principiu chestiunea de drept cu care a fost sesizată. Prin această hotărâre, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a modificat sau completat legea, ci doar a clarificat interpretarea sintagmei „data constatării contravenţiei“, pornind de la dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, potrivit cărora „contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori“, precum şi natura termenului de „cel mult două luni“, care nu reprezintă termen special de prescripţie, în sensul art. 13 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. 26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Rottmarg - S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 5.120/245/2017 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 60/2018 pentru modificarea şi completarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, în interpretarea dată prin Decizia nr. 43 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 iunie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
