Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 374 din 3 iunie 2021  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 374 din 3 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 948 din 5 octombrie 2021

┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Ingrid Alina │- │
│Tudora │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Elvis Kalányos în Dosarul nr. 732/96/2018 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.698D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 25 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 732/96/2018, Tribunalul Harghita - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Elvis Kalányos într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv a dispoziţiei şefului serviciului rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna prin care s-a dispus anularea permisului său de conducere.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sunt neconstituţionale şi contravin principiului neretroactivităţii legii, întrucât, deşi prin sentinţa penală nr. 31 din 27 februarie 2017, pronunţată de Judecătoria Târgu Secuiesc, nu s-a dispus şi revocarea dreptului său de a conduce autovehicule, totuşi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna a procedat la anularea permisului său de conducere, nerespectând astfel autoritatea de lucru judecat a acestei sentinţe rămase definitivă.
    6. Tribunalul Harghita - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în condiţiile în care lit. f) a fost introdusă în cuprinsul art. 114 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 în anul 2007, deci cu mult înainte de data săvârşirii faptelor penale de către autorul excepţiei, respectiv 6 martie 2016, astfel că nu se poate susţine că aceste prevederi legale i s-ar aplica retroactiv.
    7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, potrivit cărora:
    "Anularea permisului de conducere se dispune în următoarele cazuri:
    […] f) permisul de conducere a fost obţinut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, atunci când acesta a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă."

    11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, reglementarea criticată contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), potrivit cărora „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile“.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 891 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 1 martie 2021, prin care s-a reţinut că anularea permisului de conducere intervine doar în condiţiile şi situaţiile enumerate expres şi limitativ de art. 114 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi reprezintă, de principiu, consecinţa condamnării titularului său printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru fapte sau infracţiuni care se află în legătură de cauzalitate directă cu nerespectarea regimului circulaţiei pe drumurile publice sau a altor norme legale. Or, tocmai această legătură determinantă, avută în vedere de instanţă la momentul pronunţării hotărârii de condamnare, justifică, pe de o parte, aplicarea măsurii ulterioare constând în anularea permisului de conducere, iar, pe de altă parte, explică raţiunea pentru care aceasta reprezintă o măsură dispusă, în sensul de aplicată, de către organul de poliţie rutieră, şi nu de instanţa de judecată în cadrul aceluiaşi proces. Deschiderea unei noi proceduri judiciare, care să confirme necesitatea anulării permisului de conducere, ar fi fost inutilă în condiţiile arătate mai sus, având, eventual, doar efectul întârzierii aplicării şi executării măsurii.
    13. Aşa fiind, Curtea apreciază că nu poate fi reţinută critica privind pretinsa încălcare a principiului neretroactivităţii legii, întrucât măsura anulării permisului de conducere constituie, potrivit art. 97 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, o măsură tehnico-administrativă dispusă de organul de poliţie rutieră, a cărei executare se face, în temeiul legii, de organul de poliţie rutieră. Această măsură nu implică o activitate jurisdicţională, proprie sistemului judiciar, şi nici nu presupune adoptarea unui act decizional din partea organului de poliţie, ci reprezintă o operaţiune de punere în executare a unei măsuri specifice domeniului său de activitate, în urma pronunţării hotărârii judecătoreşti de condamnare rămase definitivă. Din raţiuni practice, operaţionale şi organizatorice, este firesc ca acelaşi organ competent să elibereze permisul de conducere - act administrativ - să dispună şi anularea lui, în urma condamnării titularului său printr-o hotărâre judecătorească definitivă, doar acesta având la dispoziţie mijloacele şi întreaga logistică necesare înscrierii unei astfel de operaţiuni în evidenţele sale.
    14. Curtea a mai învederat că măsura anulării permisului de conducere nu este o pedeapsă în sensul legii penale, ci reprezintă o măsură tehnico-administrativă, dispusă, raportat la speţa de faţă, în cazul în care permisul de conducere a fost obţinut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, atunci când acesta a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Aceasta constituie o veritabilă măsură disuasivă, ce are ca scop preîntâmpinarea săvârşirii unor noi fapte de natură penală/contravenţională şi protejarea participanţilor la traficul pe drumurile publice împotriva pericolului social corespunzător comiterii lor.
    15. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că dreptul de a conduce autovehicule/vehicule nu este un drept fundamental (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 304 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 11 august 2016), iar normele legale criticate prevăd sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere, în scopul prevăzut încă din primul articol al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, respectiv asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public. Or, neaplicarea măsurii anulării permisului de conducere pentru ipoteza prevăzută de art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 ar echivala cu o absolvire a făptuitorului de orice responsabilitate în plan administrativ, iar o atare măsură nu ar fi în concordanţă cu intenţia legiuitorului de a preîntâmpina săvârşirea unor noi fapte de natură penală/contravenţională şi de a proteja participanţii la traficul pe drumurile publice împotriva pericolului social corespunzător comiterii lor.
    16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elvis Kalányos în Dosarul nr. 732/96/2018 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Harghita şi Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 3 iunie 2021.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ingrid Alina Tudora


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016