Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, precum şi ale art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă în Dosarul nr. 16.688/281/2016 al acestei instanţe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.309D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că instanţa constituţională s-a mai pronunţat asupra textelor legale criticate, spre exemplu prin Decizia nr. 385 din 1 octombrie 2013. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 7 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 16.688/281/2016, Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, precum şi ale art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare formulate în contradictoriu cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. II din Legea nr. 144/2012 sunt neconstituţionale în măsura în care restrâng aplicarea principiului constituţional al retroactivităţii dispoziţiilor art. I pct. 2 din acelaşi act normativ, dispoziţii legale care constituie o lege contravenţională mai favorabilă, ale cărei efecte şi arie de aplicare nu pot fi restrânse prin art. II din acelaşi act normativ, ci trebuie determinate conform art. 15 alin. (2) din Constituţie. Instanţa apreciază că dispoziţiile art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012, prin care se abrogă dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, constituie o lege contravenţională mai favorabilă ale cărei efecte şi arie de aplicare nu pot fi restrânse prin art. II din acelaşi act normativ, ci trebuie determinate potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut deja că abrogarea dispoziţiilor privind tariful de despăgubire constituie o lege contravenţională mai favorabilă în sensul art. 15 alin. (2) din Constituţie (Decizia nr. 385 din 1 octombrie 2013), iar efectele legii noi se aplică tuturor sancţiunilor contravenţionale aplicate şi neexecutate până la data intrării sale în vigoare şi că a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede şi nu mai sancţionează fapta, doar la situaţia neaplicării sancţiunii echivalează cu deturnarea intenţiei legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancţiunilor aplicate şi neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută (Decizia nr. 112 din 6 martie 2014). Instanţa precizează că a menţionat jurisprudenţa Curţii Constituţionale, întrucât practica judiciară în materie este neunitară, unele instanţe apreciind că dispoziţiile legale invocate nu au caracter de lege contravenţională mai favorabilă, întrucât tariful de despăgubire prevăzut anterior de art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 nu reprezintă o sancţiune contravenţională, ci o despăgubire civilă. Se mai arată că instanţa constituţională a analizat dispoziţiile art. II din Legea nr. 144/2012 atât prin raportare la art. 16 din Constituţie, reţinând că acestea nu creează o discriminare, cât şi prin raportare la art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, însă doar sub aspectul constituţionalităţii producerii de efecte retroactive. 6. Însă, în prezenta cauză, dispoziţiile art. II din Legea nr. 144/2012 sunt criticate prin raportare la art. 15 alin. (2) din Constituţie prin prisma restrângerii principiului constituţional al retroactivării legii contravenţionale mai favorabile cuprins în art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012. Astfel, apreciază că principiul constituţional al retroactivităţii legii contravenţionale mai favorabile se aplică în mod direct art. I pct. 2 din lege, iar a interpreta dispoziţiile art. II din lege în sensul că doar persoanele vizate de acestea pot beneficia de abrogarea art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 ar conduce la restrângerea acestui principiu constituţional. 7. În concluzie, instanţa arată că dispoziţiile art. II din Legea nr. 144/2012 sunt constituţionale în măsura în care nu restrâng aplicarea retroactivităţii dispoziţiilor art. I pct. 2 din aceeaşi lege, constând în abrogarea art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002. 8. Referitor la dispoziţiile art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanţa apreciază că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care împiedică invocarea, pe calea contestaţiei la executare, a legii contravenţionale mai favorabile intervenite după întocmirea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, dar înainte de executarea sancţiunilor şi, eventual, a tarifelor de despăgubire aplicate prin acesta. Prin urmare, a interpreta dispoziţiile art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă în sensul imposibilităţii invocării în cadrul contestaţiei la executare a legii contravenţionale mai favorabile, pentru motivul că petentul avea la dispoziţie calea plângerii contravenţionale, i-ar restrânge dreptul de acces la justiţie, în condiţiile în care nici prin intermediul acesteia nu ar putea beneficia de examinarea drepturilor invocate. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, în privinţa dispoziţiilor art. II din Legea nr. 144/2012, instanţa constituţională a mai analizat constituţionalitatea reglementărilor menţionate, în raport cu critici asemănătoare, în acest sens fiind spre exemplu Decizia nr. 385 din 1 octombrie 2013. Referitor la dispoziţiile art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Guvernul arată, în esenţă, că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a faptelor contravenţionale întocmit potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 nu poate forma obiectul unei analize pe fond în cadrul contestaţiei la executare, într-o astfel de situaţie existând o procedură specială, aceea a plângerii contravenţionale. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 24 iulie 2012, precum şi ale art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă, texte legale care au următorul cuprins: - Art. II din Legea nr. 144/2012: „Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicate şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.“; – Art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă: „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui.“ 14. În opinia instanţei de judecată, autoare a excepţiei, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), care consacră principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 din Constituţie, şi prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 511 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 11 august 2015, Curtea a observat că, potrivit art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, actele normative pot cuprinde, pe lângă amenda contravenţională ca sancţiune de drept administrativ, şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru prejudiciile pricinuite prin săvârşirea contravenţiei. În acest sens, potrivit art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, „contravenientul are obligaţia de a achita, pe lângă amenda contravenţională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcţie de tipul vehiculului folosit fără a deţine rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4“. 16. De asemenea, Curtea a menţionat că, în concepţia Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. de a beneficia de repararea prejudiciului (uzarea şi degradarea drumurilor naţionale) cauzat (prejudiciul fiind rezultatul direct al acţiunii de folosire a drumurilor naţionale fără plata rovinietei) prin fapta ilicită săvârşită de utilizator (folosirea drumului naţional fără plata rovinietei). Aşadar, obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecinţă a răspunderii pentru săvârşirea unei fapte ilicite, respectiv utilizarea reţelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. În acest context, Curtea a observat că art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 a abrogat art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, mai sus menţionat, „astfel încât nedeţinerea rovinietei valabile atrage sancţiunea contravenţională, dar, de la data intrării în vigoare a legii, nu mai atrage obligaţia plăţii tarifului de despăgubire“. 17. Referitor la pretinsa discriminare, prin Decizia nr. 165 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 16 iunie 2015, paragraful 14, Curtea a reţinut că „cele două categorii de persoane, respectiv contravenienţii care au contestat tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 - tarife care se anulează conform textului criticat - şi cei care nu au formulat astfel de contestaţii sau ale căror contestaţii au fost respinse ca tardive, se află în situaţii juridice diferite, aspect ce justifică tratamentul juridic diferit aplicat de legiuitor, neputând fi reţinută încălcarea, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie“. 18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează aplicabilitatea şi în prezenta cauză. 19. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că prevederile legale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale, şi a reţinut, prin Decizia nr. 261 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 13 iulie 2017, paragrafele 13, 15 şi 16, că dispoziţiile de lege criticate fac parte din cap. VI - „Contestaţia la executare“ al titlului I - „Dispoziţii generale“ din cartea a V-a - „Despre executare silită“ a Codului de procedură civilă şi prevăd că, în ipoteza unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, „numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui“. Aceleaşi prevederi au existat şi în cuprinsul art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, Curtea constatând în numeroase cazuri constituţionalitatea acestora, de exemplu, Decizia nr. 1.082 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 1 noiembrie 2011, prin care a statuat că procedura contestaţiei la executare este destinată să înlăture neregularităţile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze titlul executoriu ce urmează a fi valorificat. În cadrul soluţionării contestaţiei, instanţa nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei şi care sunt de natură să repună în discuţie hotărâri care emană de la organe cu activitate jurisdicţională în faţa cărora au avut loc dezbateri contradictorii, părţile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare. O soluţie contrară sub acest aspect ar nesocoti principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil. În acest sens, Curtea s-a pronunţat, cu valoare de principiu, prin mai multe decizii, de exemplu, prin Decizia nr. 454 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 23 decembrie 2003, sau prin Decizia nr. 816 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 6 august 2009. De asemenea, prin Decizia nr. 420 din 13 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 octombrie 2005, Curtea a reţinut că adoptarea acestei măsuri nu face, în realitate, decât să dea expresie preocupării legiuitorului de a preveni abuzul de drept constând în invocarea aceloraşi apărări în două căi de atac diferite, în scopul tergiversării cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. 20. Curtea a reţinut că neexercitarea unui drept în condiţiile şi termenele stabilite de lege (în speţă, plângerea împotriva procesului-verbal ce constituie titlu executoriu, în termenul de 15 zile stabilit de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001) nu poate justifica analiza motivelor de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, pe calea contestaţiei la executare, în ipoteza unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească. 21. Prin urmare, cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu împiedică aplicarea unei eventuale legi contravenţionale mai favorabile, ci doar prevede că, în ipoteza unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, „numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui“. Or, este firesc ca apărările de fond ce privesc titlul executoriu şi care pot duce la desfiinţarea acestuia să poată fi invocate pe calea contestaţiei la executare, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă în Dosarul nr. 16.688/281/2016 al acestei instanţe şi constată că dispoziţiile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, precum şi ale art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 mai 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
