Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 373 din 29 iunie 2023  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 373 din 29 iunie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 862 din 25 septembrie 2023

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare, excepţie ridicată de Federaţia Naţională a Pensionarilor din România în Dosarul nr. 4.837/2/2020 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.616D/2021.
    2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, domnul avocat Traian Ioan Berbeceanu, din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autoarei excepţiei, care solicită admiterea criticilor de neconstituţionalitate. Susţine, în esenţă, că modificarea valorii punctului de pensie, în sensul diminuării acesteia, prin dispoziţiile legale criticate, are înrâurire asupra dispoziţiilor constituţionale, în special asupra art. 47 alin. (2) teza finală, care vizează dreptul fundamental al cetăţenilor la un nivel de trai decent. Astfel, prin diminuarea valorii punctului de pensie se încalcă drepturile unor cetăţeni care au contribuit la sistemul public de pensii, având în vedere şi situaţia existentă în prezent la nivel economic. Arată că, potrivit art. 21 din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei. Invocă, de asemenea, încălcarea dispoziţiilor art. 16 şi ale art. 15 alin. (2) din Constituţie, care vizează egalitatea în drepturi şi principiul neretroactivităţii legii civile, sens în care susţine că prin ordonanţa de urgenţă criticată se dispune încălcarea unei legi organice. În consecinţă, solicită Curţii Constituţionale, în calitatea sa de garant al supremaţiei Constituţiei, să constate că prin dispoziţiile art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 sunt afectate o serie de drepturi fundamentale ale cetăţenilor.
    4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 203 din 7 aprilie 2022.
    5. Având cuvântul în replică, avocatul autoarei excepţiei precizează că Decizia Curţii Constituţionale nr. 203 din 7 aprilie 2022 a fost pronunţată ulterior sesizării Curţii Constituţionale în prezenta cauză.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    6. Prin Încheierea din 18 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.837/2/2020, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare. Excepţia a fost ridicată de Federaţia Naţională a Pensionarilor din România într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind anularea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020.
    7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 afectează pensionarii, fiind încălcate dispoziţiile constituţionale privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi nivelul de trai, precum şi cele referitoare la intrarea în vigoare a legii. Se susţine, de asemenea, încălcarea dreptului de acces liber la justiţie, prin raportare la art. 1 şi 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Referitor la dispoziţiile art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, se arată că, din preambulul acestui act normativ, se constată încălcarea unui drept câştigat, ceea ce este în contradicţie cu art. 15 din Constituţie. Din acest punct de vedere, prevederile legale criticate retroactivează, prin faptul că instituie o nouă răspundere politică la momentul adoptării lor faţă de ceea ce a dispus Parlamentul, care este forul legislativ. Se încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, deoarece, prin acest act normativ, se anulează un drept câştigat printr-o lege, în sensul că se diminuează valoarea punctului de pensie stabilită anterior prin lege. A sancţiona, fie şi legislativ, la un moment ulterior, un drept câştigat reprezintă o încălcare a principiului neretroactivităţii legii, o încercare de a repara o nedreptate printr-o altă nedreptate.
    8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal opinează că prevederile art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 sunt conforme cu dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. Punerea în aplicare a politicilor sociale şi economice presupune, printre altele, şi ca legiuitorul să dispună de o marjă de apreciere, pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public, care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor sale de aplicare. Posibilitatea legiuitorului de a modifica sau de a abroga o normă nu poate fi împiedicată, mai ales în situaţiile în care se impune ca statul să intervină în plan legislativ pentru rezolvarea urgentă a unor probleme care ţin de interesul public.
    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului autoarei excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiileConstituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 18 august 2020, care au următorul cuprins: „La articolul 86 alineatul (2) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 9 iulie 2019, cu modificările ulterioare, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) la data de 1 septembrie 2020 - 1.442 lei;"

    13. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind trăsăturile statului şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 privind universalitatea, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 26 alin. (1) privind dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, art. 47 alin. (1) şi (2) privind nivelul de trai şi art. 78 privind intrarea în vigoare a legii.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, prin prisma condiţiilor de admisibilitate reglementate de dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea reţine că, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, prin cererea de chemare în judecată, Federaţia Naţională a Pensionarilor din România, în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat anularea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020. În cadrul procesului, reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020.
    15. Prin urmare, rezultă că obiectul acţiunii formulate în cauză l-a constituit chiar constatarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului. Or, prin mai multe decizii, Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în cauze având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ prin care s-a solicitat constatarea neconstituţionalităţii unor ordonanţe sau a unor dispoziţii din acestea, în baza art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 764 din 31 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2007, Decizia nr. 66 din 25 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 15 februarie 2007, Decizia nr. 460 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 9 octombrie 2014.
    16. Curtea, prin Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007, analizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a statuat că, atunci când obiectul acţiunii principale introduse la instanţa de judecată este constatarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe simple sau a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului ori a unor dispoziţii din aceasta, excepţia de neconstituţionalitate este transformată într-o veritabilă acţiune directă, pierzându-şi astfel natura sa de excepţie, înţeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii. Astfel, Curtea a constatat că art. 9 din Legea nr. 554/2004 este neconstituţional în măsura în care se interpretează în sensul că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce la instanţa de contencios administrativ acţiune, al cărei obiect principal îl constituie sesizarea directă a Curţii Constituţionale pentru a declara ca fiind neconstituţionale actele menţionate. În prezent, dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc că „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă“.
    17. Or, în cauza de faţă, Curtea constată că obiectul sesizării instanţei de contencios constituţional se identifică cu obiectul acţiunii introduse în faţa instanţei judecătoreşti, respectiv declararea ca neconstituţionale a prevederilor legale criticate, iar excepţia de neconstituţionalitate s-a constituit într-o veritabilă acţiune directă împotriva Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020.
    18. În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, precum şi prevederile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea constată că, în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 este inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca atare.
    19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare, excepţie ridicată de Federaţia Naţională a Pensionarilor din România în Dosarul nr. 4.837/2/2020 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 29 iunie 2023.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016