Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) şi (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Andrei-Mihai Bejenaru în Dosarul nr. 4.445/2/2016 (2.207/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.906D/2017. 2. La apelul nominal răspund, pentru autorul excepţiei, doamna avocat Dana Tofan, cu delegaţie depusă la dosar, pentru partea Societatea Comercială Băneasa Business and Technology Park - S.A. Bucureşti, doamna avocat Ana Maria Filip, cu delegaţie depusă la dosar, pentru părţile Societatea Comercială Băneasa Rezidenţial - S.R.L. Bucureşti şi Societatea Comercială Băneasa Investments - S.A. Bucureşti, domnul avocat Stelian Garofil, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul excepţiei, prin care acesta solicită judecarea în lipsă. Totodată, referă asupra memoriului depus la dosar de către avocatul autorului excepţiei, prin care se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul doamnei avocat Dana Tofan, care apreciază că excepţia întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 47/1992. În continuare, arată că judecătorul laturii penale a decis, prin sentinţa de condamnare, disjungerea laturii civile. Aceasta presupune că, prin sentinţă, au fost pronunţate condamnări cu executare, deşi nu a fost stabilit un prejudiciu în dosar. Susţine că, în cauza de faţă, contrar prevederilor art. 26 din Codul de procedură penală, judecătorul a pronunţat disjungerea laturii civile printr-o sentinţă, iar nu printr-o încheiere. Apreciază că aceasta este o încălcare a legii a cărei verificare nu ţine de competenţa Curţii Constituţionale. Apreciază însă că această aplicare greşită a legii a fost determinată de modalitatea de reglementare a instituţiei disjungerii laturii civile, prin textul criticat, text lipsit de claritate şi previzibilitate. 5. Învederează că în memoriul depus se regăseşte o amplă motivare a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că textul criticat încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, sub aspectul previzibilităţii şi predictibilităţii, în condiţiile în care cei în cauză „au fost luaţi prin surprindere, neputând ridica nici excepţia de neconstituţionalitate“. O dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile, a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul. Apreciază că aspectele subliniate anterior nu sunt respectate de dispoziţiile criticate. 6. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 21 din Constituţie, arată că în memoriul depus au fost menţionate decizii ale Curţii Constituţionale care vin în susţinerea criticilor din prezenta cauză. Susţine că elementul fundamental al dreptului la un proces echitabil este exigenţa ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de drept şi de fapt şi ca niciuna dintre părţi să nu fie defavorizată în raport cu cealaltă. În acest context, apreciază că în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate nu au fost respectate principiul contradictorialităţii, principiul egalităţii de arme şi nici dreptul la apărare. În continuare, apreciază că dreptul la apărare este încălcat, părţile neavând posibilitatea de a pune concluzii cu privire la măsurile prin care le sunt vătămate drepturile. Totodată, apreciază că stabilirea întinderii prejudiciului constituie în cazul unor infracţiuni un criteriu de stabilire a vinovăţiei, de individualizare a pedepsei. Or, în cauza de faţă, acest lucru nu s-a putut realiza din moment ce prejudiciul nu s-a stabilit anterior condamnării. 7. În ceea ce priveşte prevederile art. 124 din Legea fundamentală, apreciază că şi acestea sunt încălcate, deoarece a fost afectat caracterul imparţial al justiţiei. Disjungerea laturii civile nu a fost pusă în dezbaterea părţilor, fiind decisă exclusiv de judecătorul cauzei, ceea ce presupune lipsa imparţialităţii obiective. Astfel, se pot identifica împrejurări certe că acelaşi judecător, în soluţionarea laturii civile, va da naştere unor suspiciuni cu privire la lipsa de imparţialitate. Totodată, au fost încălcate şi prevederile art. 127 din Constituţie referitor la publicitatea şedinţelor de judecată. 8. Apreciază că dispoziţiile alin. (5) al art. 26 din Codul de procedură penală încalcă şi prevederile art. 129 din Constituţie referitoare la căile de atac. Astfel, având în vedere că dispoziţiile criticate prevăd că încheierea de disjungere este definitivă, este evident că nu a existat posibilitatea exercitării vreunei căi de atac împotriva soluţiei de disjungere pronunţate în cauza de faţă. Legiuitorul nu poate suprima dreptul substanţial al unei părţi interesate de a exercita căile de atac şi nici nu poate restrânge exerciţiul acestui drept decât în condiţiile restrictive stabilite prin art. 53 din Constituţie. Astfel, legiuitorul nu prevede garanţii efective pentru părţile afectate de măsura disjungerii laturii civile şi nici nu justifică suprimarea dreptului persoanelor interesate de a folosi o cale de atac împotriva hotărârii, a dreptului la apărare, a dreptului de a fi judecat de o instanţă imparţială şi a publicităţii procesului. În concluzie, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Având cuvântul, doamna avocat Ana Maria Filip solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, depunând note scrise în acest sens. Susţine că prin modul de reglementare a dispoziţiilor criticate sunt încălcate garanţiile prevăzute de Constituţie cu privire la dreptul la un proces echitabil, accesul liber la justiţie şi exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. Pe de-o parte, dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Codul de procedură penală prevăd că disjungerea se poate dispune inclusiv, din oficiu, de către instanţă, fapt ce poate crea ideea că judecătorul poate pronunţa această soluţie fără a o pune în discuţia părţilor, iar, pe de altă parte, dispoziţiile art. 26 alin. (5) din acelaşi act normativ prevăd că încheierea de disjungere este definitivă. Astfel, având în vedere că, pe de-o parte, se încalcă dreptul părţilor de a pune concluzii cu privire la măsura disjungerii, iar, pe de altă parte, se încalcă dreptul de a exercita o cale de atac, se ajunge la încălcarea prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Având cuvântul, domnul avocat Stelian Garofil reiterează cele susţinute anterior. Precizează că prin modul de reglementare a dispoziţiei criticate este exclusă orice critică referitoare la o posibilă aplicare greşită a textului de lege. Menţiunea că hotărârea prin care s-a dispus disjungerea laturii civile nu este supusă niciunei căi de atac nu permite atacarea acesteia nici măcar în calea de atac ordinară promovată în cadrul laturii penale. Apreciază că nu există nicio justificare pentru a înlătura dreptul părţii de a contesta o hotărâre judecătorească ce îi vatămă drepturile. 11. Reprezentantul Ministerului Public învederează că în faţa instanţei de contencios constituţional au fost invocate prevederi constituţionale diferite faţă de cele invocate iniţial. Arată că autorul excepţiei, în notele scrise, a invocat doar prevederile art. 21, art. 24 şi art. 129 din Constituţie. Apreciază că legiuitorul a avut în vedere buna administrare a justiţiei, precum şi asigurarea unei celerităţi a procesului penal şi a laturii civile. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 129 din Constituţie, susţine că instanţa de contencios constituţional a statuat că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului sunt atributul exclusiv al legiuitorului. Judecarea separată a laturii civile este justificată de buna administrare a justiţiei şi este conformă exigenţelor constituţionale. 12. În continuare, apreciază că nicio prevedere constituţională nu reglementează exercitarea căilor de atac în orice cauză. Legiuitorul este unica autoritate competentă să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi modul de exercitare a acestora. De asemenea, legiuitorul este cel care stabileşte categoria hotărârilor judecătoreşti care pot fi supuse căilor de atac. 13. Susţine că dispoziţiile criticate nu conţin norme care să îngrădească dreptul la apărare, părţile interesate putându-se prevala de toate garanţiile constituţionale. Arată că, în practică, disjungerea presupune constituirea unui nou dosar în cadrul căreia se judecă separat acţiunea civilă. Or, inclusiv în acest dosar, părţile se bucură de toate garanţiile prevăzute de Codul de procedură penală aplicabile şi atunci când acţiunea civilă se soluţionează fără a fi disjunsă. Solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Având cuvântul în replică, doamna avocat Dana Tofan arată că autorul excepţiei a invocat prevederile art. 1 alin. (5), art. 21, art. 24, art. 124 şi art. 127 din Constituţie inclusiv în cererea iniţială. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 15. Prin Încheierea din 31 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.445/2/2016 (2.207/2016), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) şi (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Andrei-Mihai Bejenaru cu ocazia soluţionării laturii civile disjunse dintr-un dosar penal. 16. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 şi art. 24, deoarece nu prevăd posibilitatea de a formula contestaţie împotriva luării măsurii disjungerii din oficiu dispuse de către instanţa judecătorească. Apreciază că dispoziţiile art. 21 din Constituţie nu disting, astfel că accesul liber la justiţie nu se referă exclusiv la acţiunea introductivă la prima instanţă judecătorească, ci la sesizarea oricăror altor instanţe care, potrivit legii, au competenţa de a soluţiona fazele ulterioare ale procesului, aşadar, la exercitarea căilor de atac, deoarece apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor presupune, în mod logic, şi posibilitatea acţionării împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale. 17. Apreciază că excluderea de la controlul judecătoresc a încheierii prin care instanţa judecătorească dispune cu privire la disjungerea acţiunii civile în procesul penal determină o încălcare a accesului liber la justiţie, întrucât, pe de o parte, persoanele interesate sunt private de o garanţie procedurală efectivă pentru apărarea dreptului lor, iar, pe de altă parte, se aduce atingere substanţei dreptului statuat prin dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală. 18. În continuare, susţine că prevederile art. 129 din Constituţie consacră dreptul subiectiv al oricărei părţi a unui proces, indiferent de obiectul acestuia, de a folosi căile de atac „în condiţiile legii“, această din urmă sintagmă neavând semnificaţia că „legea“ poate înlătura ori restrânge exerciţiul unor drepturi şi al unor libertăţi fundamentale. Împiedicarea persoanei interesate de a exercita o cale de atac împotriva legalităţii şi temeiniciei încheierii instanţei judecătoreşti de luare a măsurii disjungerii acţiunii civile încalcă dreptul la acces liber la justiţie. 19. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 20. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 21. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere principiului constituţional care consacră accesul liber la justiţie. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. Dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Susţine că nicio prevedere a Legii fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în cadrul procedurii de judecată, precum şi modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competenţe, legiuitorul stabileşte hotărârile judecătoreşti împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac. 22. De asemenea, susţine că prevederile legale criticate nu aduc atingere nici principiului constituţional potrivit căruia dreptul la apărare este garantat. Textul legal criticat nu conţine norme care prin natura lor îngrădesc autorului excepţiei de neconstituţionalitate posibilitatea de a se apăra, prevalându-se de toate garanţiile dreptului la apărare în cadrul unui proces echitabil. Judecarea separată a acţiunii penale în situaţia circumscrisă textului legal criticat este justificată de raţiuni ce ţin de buna administrare a actului de justiţie şi constituie aspecte ale procedurii de judecată, pe care legiuitorul este liber să le reglementeze în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie. 23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 alin. (2) şi (5) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: "(2) Disjungerea se dispune de către instanţă din oficiu ori la cererea procurorului sau a părţilor. [...](5) Încheierea prin care se disjunge acţiunea civilă este definitivă." 26. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. 27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea observă că autorul excepţiei susţine că „disjungerea laturii civile a procesului penal nu a fost pusă în discuţia părţilor, fiind dispusă de instanţă din oficiu“, fără a prezenta alte elemente care să susţină eventuala neconstituţionalitate reclamată. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie. În acelaşi sens a statuat Curtea şi prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi»“. 28. În consecinţă, Curtea urmează să respingă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Codul de procedură penală ca inadmisibilă. 29. În continuare, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (5) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că dispoziţiile art. 26 din Codul de procedură penală reglementează instituţia disjungerii acţiunii civile. Din economia alin. (1) al acestui articol rezultă că disjungerea acţiunii civile este posibilă doar în condiţiile în care soluţionarea acesteia determină depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a acţiunii penale. Potrivit doctrinei, „disjungerea acţiunii civile pentru motivul că soluţionarea ei ducea la depăşirea duratei rezonabile de soluţionare a laturii penale era deja o practică constantă a instanţelor, al cărei caracter just a dus la transpunerea ei legislativă“. 30. De asemenea, pronunţându-se asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 347 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea a reţinut că judecarea separată a acţiunii penale în situaţia circumscrisă textului legal criticat este justificată de raţiuni ce ţin de buna administrare a actului de justiţie şi constituie aspecte ale procedurii de judecată, pe care legiuitorul este liber să le reglementeze în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie (Decizia nr. 332 din 18 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 7 aprilie 2008). 31. Totodată, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, pronunţându-se asupra unor dispoziţii referitoare la caracterul definitiv al unor hotărâri pronunţate de instanţa penală în cursul procesului penal [de exemplu, art. 250 alin. (4) şi art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală], a constatat că Legea fundamentală nu cuprinde prevederi care să instituie căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, stabilind în art. 129 că acestea se exercită „în condiţiile legii“. Împrejurarea că împotriva unor încheieri ale instanţei nu se poate promova nicio cale de atac nu este de natură să înfrângă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, deoarece legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, poate stabili reguli de procedură diferite, adecvate fiecărei situaţii juridice, iar, pe de altă parte, prevederile constituţionale nu garantează folosirea tuturor căilor de atac. 32. Curtea a reţinut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în anumite cazuri este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“ (a se vedea Decizia nr. 48 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 24 aprilie 2019; Decizia nr. 448 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 18 august 2016; Decizia nr. 511 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 6 noiembrie 2018). 33. În acest context, Curtea reţine că dispoziţiile art. 26 alin. (5) din Codul de procedură penală nu aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 21 şi art. 129, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. 34. Astfel, disjungerea acţiunii civile se dispune de către instanţa care judecă procesul penal la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu. Mai mult, soluţionarea acţiunii civile disjunse îşi menţine caracterul accesoriu celei penale, rămânând în competenţa instanţei penale. În doctrină, s-a precizat că instanţa este obligată, în continuare, să observe limitele reale şi personale ale acţiunii penale, chiar dacă soluţionarea acesteia din urmă nu îi mai revine. Totodată, potrivit art. 26 alin. (3) din Codul de procedură penală, probele administrate până la disjungere vor fi folosite la soluţionarea acţiunii civile disjunse. De asemenea, potrivit doctrinei, soluţiile pronunţate în acţiunea penală (care, prin premisa pe care s-a întemeiat disjungerea, se va fi soluţionat înaintea celei civile) determină şi modul de soluţionare a acţiunii civile disjunse, dispoziţiile art. 25 din Codul de procedură penală fiind deplin aplicabile şi acesteia. 35. Curtea constată că soluţia pronunţată de instanţă se referă la un incident procedural - disjungerea laturii civile, fără a exista o judecată relativă la infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale. În aceste condiţii, procedurii reglementate la art. 26 din Codul de procedură penală nu îi este aplicabil principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală, reglementat la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, conform căruia „orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară“. Prin urmare, legiuitorul poate să hotărască reglementarea căilor de atac în cazul hotărârii prin care se soluţionează cererea de disjungere a acţiunii civile potrivit politicii sale penale, aplicând dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, conform cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. 36. Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (5) din Codul de procedură penală. 37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Andrei-Mihai Bejenaru în Dosarul nr. 4.445/2/2016 (2.207/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 26 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
