Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 21.784/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.940D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 3.222D/2016, nr. 3.280D/2016, nr. 3.484D/2016 şi nr. 71D/2017, având ca obiect excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de Societatea Credit Europe Bank N.V. din Amsterdam, Olanda, în Dosarul nr. 24.767/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, de Societatea Credit Europe Bank N.V. din Amsterdam, Olanda în Dosarul nr. 14.151/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Secapital Sárl din Luxemburg în Dosarul nr. 9.407/306/2016 al Judecătoriei Sibiu - Secţia civilă, şi de Societatea Marfin Bank România - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.237/271/2016 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 2.940D/2016, nr. 3.222D/2016, nr. 3.280D/2016, nr. 3.484D/2016 şi nr. 71D/2017, pune în discuţie, din oficiu, conexarea cauzelor. 6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. 7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 3.222D/2016, nr. 3.280D/2016, nr. 3.484D/2016 şi nr. 71D/2017, la Dosarul nr. 2.940D/2016, care este primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin Încheierea din 8 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 21.784/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.940D/2016. 10. Prin Încheierea din 29 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 24.767/299/2016, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.222D/2016. 11. Prin Încheierea din 8 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 14.151/4/2016, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.280D/2016. 12. Prin Încheierea din 17 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 9.407/306/2016, Judecătoria Sibiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.484D/2016. 13. Prin Încheierea din 20 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 15.237/271/2016, Judecătoria Oradea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 5, art. 8, art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 71D/2017. 14. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. din Bucureşti, de Societatea Credit Europe Bank N.V. din Amsterdam, Olanda, de Societatea Secapital Sárl din Luxemburg şi de Societatea Marfin Bank România - S.A. din Bucureşti, în cauze având ca obiect acţiuni întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016. 15. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că Legea nr. 77/2016 contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, prin consacrarea dreptului discreţionar al debitorilor de a da în plată imobilul ipotecat în favoarea creditorului, în acest mod fiind încurajată intenţia frauduloasă de a nu plăti o datorie angajată în condiţii de libertate contractuală, pe o durată îndelungată de timp, şi de a transforma o obligaţie cu întindere predeterminată în drept de reducere şi refuz de executare. Se mai arată că actul normativ criticat contravine dispoziţiilor art. 135 din Constituţie, prin consacrarea dreptului discreţionar al debitorului de a modifica întinderea obligaţiilor asumate prin contracte deja executate, încălcând în acest mod dreptul de proprietate, dreptul la profit şi la menţinerea status quo-ului contractual, precum şi dreptul creditorilor garantaţi la diferenţă, prin crearea unei situaţii juridice inferioare pentru creditorul ipotecar diligent, care şi-a constituit o garanţie, faţă de creditorii chirografari. 16. Se mai arată că, în procesul legislativ de elaborare a actului normativ criticat, au fost încălcate flagrant principiile de elaborare a actelor normative şi compatibilitatea cu Constituţia/coerenţa intraconstituţională, între care se enumeră principiul fundamentării ştiinţifice a activităţii de elaborare a actelor juridice, principiul respectării unităţii de sistem (indicând, în acest sens, antinomia cu Codul civil şi cu Codul de procedură civilă, precum şi cu alte acte normative speciale, care reglementează măsuri de gestionare a situaţiilor de supra-îndatorare a persoanelor fizice) şi „principiul asigurării echilibrului între statica şi dinamica dreptului“. De asemenea, sunt încălcate principii fundamentale ale dreptului (asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului, principiul libertăţii şi egalităţii, principiul proporţionalităţii şi al securităţii juridice), precum şi normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000. Se mai arată că atât Banca Centrală Europeană, cât şi Comisia Europeană au exprimat poziţii contrare adoptării Legii nr. 77/2016. 17. În opinia autorilor excepţiei, actul normativ criticat restrânge dreptul de proprietate şi libertatea contractuală a creditorilor, fără să existe niciuna dintre justificările cuprinse în art. 53 din Constituţie. Se arată, în acest sens, că statul are rolul de a garanta că legea părţilor va avea aceleaşi efecte pentru viitor ca şi actele emise de legiuitor, iar acesta nu poate transforma norme contractuale în norme legislative, nu poate schimba natura juridică a unor contracte aflate deja în executare, şi nu poate crea un conflict de drepturi, respectiv între dreptul de proprietate şi libertatea economică a creditorilor, pe de o parte, şi dreptul de protecţie specială a consumatorilor, pe de altă parte. 18. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate mai arată că nu înţeleg să supună contenciosului constituţional analiza compatibilităţii normei de drept naţional (Legea nr. 77/2016) cu norma de drept a Uniunii Europene pe care aparent o implementează (Directiva nr. 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului), însă precizează, în esenţă, că scopul directivei în cauză este diferit de cel al Legii nr. 77/2016, că aplicarea în timp a directivei este stabilită în mod diferit de aplicarea în timp a legii, iar măsurile de implementare sunt inutile şi contrare regulii proporţionalităţii. 19. În ceea ce priveşte criticile punctuale de neconstituţionalitate, se arată că prevederile art. 3, art. 4, art. 6-8 din Legea nr. 77/2016 aduc atingere principiului constituţional al statului de drept, prin încălcarea securităţii juridice, deoarece modificarea/reaşezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea preţului agreat de părţi, nu pot avea loc printr-o ingerinţă a legiuitorului în contract. Art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 77/2016 nu corespund exigenţelor constituţionale de securitate juridică, prin aceea că stabilesc un domeniu de reglementare amplu şi neclar al procedurii speciale privind darea în plată. Se mai arată, în acest sens, că art. 7 din Legea nr. 77/2016 încalcă exigenţele privind siguranţa circuitului civil, claritatea şi previzibilitatea legii. Astfel, nu este definită noţiunea de „locuinţă“, nu este stabilit în sarcina cărei persoane vor fi puse cheltuielile de executare silită, nu este stabilit domeniul de aplicare în ce priveşte utilizarea noţiunii „contract de credit“. Legea este imprevizibilă, deoarece instituie o derogare de la prevederile Codului civil, fără a preciza care sunt dispoziţiile legale de la care se derogă, de asemenea nu este precizat modul în care prevederile sale se vor corobora cu dispoziţiile din alte acte normative, şi nu se face nicio precizare cu privire la regimul aplicabil contractelor încheiate sub imperiul Codului Civil din 1864. Totodată, în expunerea de motive a legii se precizează că scopul acesteia este protejarea debitorilor aflaţi într-o stare de dificultate financiară, aspect ce nu se regăseşte în dispoziţiile cuprinse în lege. 20. Se susţine că art. 11 din Legea nr. 77/2016 încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, prin modificarea raporturilor juridice anterioare intrării sale în vigoare. Astfel, legea criticată reglementează un mecanism de intervenţie forţată, exterioară, care modifică raporturi contractuale preexistente, prin schimbarea obiectului obligaţiei şi a regimului juridic contractual, fiind aplicabilă contractelor de credit încheiate anterior intrării sale în vigoare, precum şi executărilor silite demarate anterior acestui moment, indiferent de stadiul lor. Prevederile Legii nr. 77/2016 nu conţin norme de procedură, ci de drept substanţial, astfel că obligarea profesionistului la stingerea obligaţiilor consumatorului, prin darea în plată a imobilului, constituie o modificare substanţială a obiectului contractului. Sunt invocate, referitor la principiul neretroactivităţii, cele reţinute prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 26 din 18 ianuarie 2012, nr. 101 din 28 februarie 2013 şi nr. 745 din 3 noiembrie 2015. 21. Se mai susţine că prevederile art. 3, art. 6 şi art. 8 din legea criticată contravin principiului constituţional al egalităţii în faţa legii. În acest sens se arată că în urma stingerii creanţei ca urmare a dării în plată, prin această procedură, creditorul ipotecar diligent, care şi-a constituit o garanţie, dobândeşte o situaţie juridică inferioară altor creditori (creditorii chirografari), care, deşi nu au o garanţie, pot urmări bunuri mobile şi imobile prezente şi viitoare ale debitorilor, până la satisfacerea întregii creanţe. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, pentru un tratament echitabil al creditorilor, este necesar ca urmărirea bunurilor debitorilor să fie realizată în mod coordonat, în cadrul procedurii concursuale a insolvenţei, în reglementarea Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice. Totodată, creditorul este pus într-o poziţie de inferioritate, câtă vreme transferul dreptului de proprietate nu este condiţionat de acordul său. 22. Pe de altă parte, art. 4 şi art. 7 din Legea nr. 77/2016 nu asigură garanţiile constituţionale ale accesului la justiţie şi ale dreptului la apărare, deoarece stabilesc termene procedurale scurte şi instituie o procedură de urgenţă în soluţionarea contestaţiilor, fără a fi asigurate şi garanţiile procesuale necesare derulării unui proces echitabil, deşi, de la data notificării şi pe tot parcursul procesului, operează suspendarea plăţilor şi a procedurilor judiciare şi extrajudiciare. 23. Se apreciază că art. 8 din legea criticată, şi, în special, alin. (5) încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, al legalităţii şi al statului de drept, precum şi dreptul de proprietate, deoarece consacră posibilitatea debitorilor de a obţine concursul justiţiei, pentru refuzul de a-şi executa obligaţiile asumate contractual prin liber consimţământ, şi de a le fi iertată datoria, în detrimentul şi prin prejudicierea creditorilor. Referitor la dreptul de proprietate privată al creditorului, se arată că dispoziţiile legale prin care se prevede recuperarea creanţei, numai în limita valorii imobilului adus în garanţie şi supus transferului forţat de proprietate, echivalează cu o expropriere, fără a exista o cauză de utilitate publică, expropriere care nu este compensată de o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Creditorul este obligat prin lege să suporte plata creanţei cu un bun de o valoare inferioară şi să-şi vadă creanţa redusă la valoarea respectivului bun sau să suporte stingerea creanţei, în contul preţului obţinut la adjudecarea bunului, în cadrul executării silite. Legea împiedică executarea integrală a creanţei, atunci când există alte bunuri în patrimoniului debitorului, ceea ce reprezintă o atingere adusă dreptului de proprietate. Când obiectul dreptului de creanţă este înlocuit, altfel decât prin voinţa creditorului, are loc o ingerinţă în dreptul de proprietate, în sensul primei teze a paragrafului 1 din articolul 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Mai mult, atunci când dreptul de creanţă poartă asupra unei valori inferioare celei iniţiale, are loc o expropriere, în sensul tezei a doua din paragraful 1 anterior evocat. 24. Se mai susţine că Legea nr. 77/2016 încalcă libertatea economică a creditorilor, astfel cum aceasta este protejată prin dispoziţiile art. 45 din Constituţie, care trebuie interpretat corelat cu art. 135 din Legea fundamentală. Prin instituirea unei obligaţii în sarcina creditorilor, de a se conforma dreptului debitorilor, exercitat în baza legii, în mod unilateral, de a schimba preţul unui contract deja executat sau în curs de executare, statul aduce ingerinţe nejustificate libertăţii creditorilor la activitate economică şi liberă iniţiativă. Libertatea contractuală a părţilor nu presupune doar libertatea de a-şi asuma obligaţii şi de a dobândi drepturi, într-un mecanism contractual agreat de acestea, ci şi libertatea de a-şi asuma riscuri ale contractului, care pot fi deopotrivă juridice şi economice. Constrângerea creditorului de a accepta o dare în plată încalcă în mod vădit libertatea contractuală şi libera iniţiativă. Statul, în calitatea sa de garant al contractului şi de garant al ordinii publice, nu poate adopta măsuri distructive/de infirmare faţă de ceea ce a fost asumat şi executat sau urmează să fie executat. De asemenea, Legea nr. 77/2016 schimbă natura juridică a activităţii instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare, din comerţul cu bani, în comerţul cu imobile. Darea în plată a fost transformată dintro situaţie excepţională într-o regulă, prin instituirea unui drept unilateral, potestativ, al consumatorului, şi a unei obligaţii corelative a creditorului, sub sancţiunea pronunţării unei hotărâri de către instanţa de judecată, ceea ce aduce atingere drepturilor constituţionale anterior invocate. 25. Se mai susţine că art. 3 şi art. 4 din legea criticată încalcă dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie, întrucât Legea nr. 77/2016 nu are un scop legitim, nu păstrează un raport legitim de proporţionalitate, între realitatea socială şi măsura propusă, care nu este nici rezonabilă, nici echitabilă. Se mai arată că restrângerea nu este justificată de un scop legitim de salvgardare a intereselor publice nefiind conformă standardului de protecţie oferit de rolul de garant al statului. De asemenea, măsura legislativă instituită prin art. 4 din lege nu este proporţională, deoarece nu este corelată cu prevederile Legii nr. 151/2015, şi nu este limitată la cazurile sociale, care să justifice ingerinţa excepţională a legiuitorului în contract. Mai exact, în opinia autorilor excepţiei, prevederile art. 3 şi art. 4 din legea criticată ar fi trebuit să limiteze exercitarea dreptului debitorului de a da în plată, la situaţii de dificultate financiară şi de criză a contractului. 26. Se arată că Legea nr. 77/2016 încalcă dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, deoarece a fost adoptată prin procedura aplicabilă legilor ordinare, dar Codul civil de la care aceasta derogă este lege organică. Sunt invocate în acest sens considerentele cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 442 din 10 iunie 2015. 27. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.940D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 28. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul nr. 3.222D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 29. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.280D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 30. Judecătoria Sibiu - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.484D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 31. Judecătoria Oradea - Secţia civilă, în Dosarul nr. 71D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 32. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 33. Guvernul a transmis punctul sau de vedere Dosarul nr. 3.484D/2016, în sensul respingerii criticilor de neconstituţionalitate, ca neîntemeiate sau inadmisibile, în acord cu jurisprudenţa instanţei constituţionale, şi anume cu Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016. 34. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 35. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 36. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultă din încheierile de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4 art. 5 alin. (1) şi (3), art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, precum şi legea în ansamblul său. 37. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind tratatele internaţionale în domeniul drepturilor omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. m) privind reglementarea prin lege organică a regimului general al proprietăţii şi al moştenirii, art. 135 privind economia, precum şi prevederilor art. 1 - Protecţia proprietăţii, din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 38. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că toate contractele de credit au fost încheiate între bănci şi consumatorii care doresc să dea în plată imobilele înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011, dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016. Totodată, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992: „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“. 39. Curtea constată că autorii excepţiei au invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze în mod distinct la cele două teze ale acestuia, respectiv teza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil („Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“) şi apoi teza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. În aceste condiţii, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei. 40. Curtea observă că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea, au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016, ceea ce este relevant în examinarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate a tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016, potrivit căreia Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. În aceste condiţii, Curtea va respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei. 41. Curtea reţine că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“, cuprinsă în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, este neconstituţională, şi că prevederile din art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016, sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii. Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“, Curtea va respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate privind sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“, din cuprinsul art. 11 teza întâi, din Legea nr. 77/2016. 42. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi (5)-(6) şi art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016, şi aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere faptul că autoarele excepţiei de neconstituţionalitate critică exact înţelesul normelor legale, care a fost exclus cadrului constituţional prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016. 43. Prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragraful 28, Curtea a statuat, făcând referire la jurisprudenţa sa, în esenţă, că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 este o decizie interpretativă or, în cazul deciziilor interpretative, în măsura în care aspectele de neconstituţionalitate deduse din motivarea autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate nu vizează înţelesul normelor juridice, care a fost exclus din sfera cadrului constituţional, nu este incident art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, instanţa de contencios constituţional urmând să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea şi Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragraful 48). 44. Pornind de la aceste considerente, Curtea va analiza excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportat la art. 1 alin. (3), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 6, art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016. 45. Cu privire la art. 11 teza întâi, raportat la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 77/2016, Curtea a constatat că prevederile criticate stabilesc doar sfera de aplicare a legii supuse controlului de constituţionalitate, respectiv raporturile juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor. De asemenea, referitor la art. 11 teza întâi, raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din lege, Curtea a constatat că acestea reglementează procedura de derulare a dării în plată a imobilului ipotecat. Curtea a observat că art. 3 teza a doua fixează regulile de drept substanţial subsumate principiului impreviziunii în contractele de credit, iar art. 5 alin. (1) şi art. 6 din lege reglementează, în esenţă, procedura de urmat pentru aplicarea regulilor anterior menţionate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 567 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 30 ianuarie 2018, paragrafele 38, 39 şi 58). 46. O critică de neconstituţionalitate punctuală priveşte art. 11 teza întâi, raportat la art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016. Prin Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, paragrafele 50-60, Curtea a reţinut că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor, pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Suspendarea plăţilor aferente contractului de credit intervine ca un accesoriu al deciziei unilaterale a acestuia, prin care apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate inerente procedurii dării în plată, însă, pe perioada suspendării plăţilor, celelalte obligaţii ale debitorului, rezultate din acesta, se execută în continuare. Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată, menită să înlăture efectele negative asupra patrimoniului acestuia, în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Ca atare, Curtea, având în vedere conţinutul normativ al art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a constatat că acestea reglementează o intervenţie etatică cu privire la executarea contractelor de credit aflate în curs. De principiu, niciun text constituţional nu împiedică legiuitorul să intervină în executarea acestor contracte, în vederea reechilibrării lor, cu respectarea condiţiilor impuse prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, referitoare la buna-credinţă şi echitatea ce trebuie să guverneze această materie. Însă, intensitatea acestei intervenţii, privită din perspectiva exigenţelor Constituţiei, trebuie evaluată prin prisma testului de proporţionalitate, dezvoltat de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (a se vedea în acest sens, Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 21 aprilie 2015, sau Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013). Curtea a mai constatat că, deşi creditorul obligaţiei deţine, în principiu, un bun, în sensul art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezentat de creanţa care face obiectul contractului de credit, intervenţia statului, operată prin textele de lege criticate, urmăreşte un scop legitim, ce se circumscrie conceptului de protecţie a consumatorului, prin evitarea punerii acestuia în situaţia de a plăti sume de bani corespunzătoare contractului de credit, în condiţiile în care se invocă impreviziunea întemeiată pe art. 969 şi 970 din Codul civil din 1864. De asemenea, Curtea a arătat că măsura criticată este adecvată, necesară şi respectă un just raport de proporţionalitate între interesele generale şi cele particulare. În consecinţă, având în vedere cele anterior expuse, Curtea a constatat că mecanismul procedural reglementat de legiuitor nu pune în discuţie în niciun fel condiţiile de drept substanţial ce trebuie avute în vedere la depunerea notificării, ci stabileşte un echilibru procedural corect între părţile aflate în litigiu, cu respectarea principiului proporţionalităţii, ce trebuie să caracterizeze orice măsură etatică în domeniul proprietăţii private. 47. Cu privire la art. 11 teza întâi, raportat la art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, Curtea s-a mai pronunţat, prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, paragrafele 48 şi 49, constatând că textul criticat nu încalcă art. 44 din Constituţie, în măsura în care acesta este aplicat în condiţiile intervenirii impreviziunii. În caz contrar, s-ar accepta îmbogăţirea fără justă cauză a creditorului, contractul de credit nemaiputând constitui temeiul îmbogăţirii acestuia, ci situaţia imprevizibilă intervenită, iar, pe de altă parte, s-ar crea o vădită inegalitate între debitorii care, având în vedere aceeaşi situaţie de impreviziune, au reuşit să reziste acesteia pe un interval temporal mai extins sau mai restrâns. Or, acest criteriu, coroborat cu data intrării în vigoare a legii, este unul artificial şi arbitrar, întrucât impreviziunea trebuie evaluată în exclusivitate în funcţie de echilibrul contractual dintre părţi, fiind, aşadar, o chestiune ce ţine de dezechilibrarea prestaţiilor la care acestea s-au obligat, datorită unui element exterior conduitei lor, a cărui amploare nu putea fi prevăzută. Ca atare, stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficţiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită, începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent că bunul aferent garanţiei a fost vândut în cadrul acestei proceduri anterior/ulterior intrării în vigoare a legii, singura condiţie impusă de legiuitor fiind ca acestea să fie în curs la data depunerii notificării. Aşa fiind, ca urmare a stingerii datoriilor prin darea în plată a bunului, în condiţiile legii criticate, executarea contractului încetează. Prin urmare, Curtea a constatat că soluţia legislativă de stingere a datoriilor izvorâte din contractele de credit, indiferent de data la care a fost vândut bunul imobil ipotecat prin licitaţie publică sau printr-un alt mod agreat de creditor, nu încalcă dreptul de proprietate privată al creditorului, consacrat de art. 44 din Constituţie. 48. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la încălcarea art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 108, că Legea nr. 77/2016 reglementează situaţii specifice, care nu se referă la regimul general al proprietăţii, ci vizează doar o modalitate de executare a unor obligaţii derivate din contractul de credit, în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea Legii nr. 77/2016 are ca efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România. În concordanţă cu jurisprudenţa sa (Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea a constatat că regimul juridic general al proprietăţii, publice sau private, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa şi dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate reprezintă o realitate juridică care guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă, ce reclamă reglementarea printro lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate, prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015) care, în art. 348, reglementează confiscările dispuse potrivit legii. Prin urmare, Curtea a constatat că această critică de neconstituţionalitate extrinsecă este neîntemeiată. 49. Cu privire la invocarea art. 148 din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, (paragraful 129) Curtea a reţinut că, în cauzele deduse judecăţii, prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută. Prin urmare, acestea nu au incidenţă în cauză. 50. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte dispoziţii legale, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 21.784/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank N.V. din Amsterdam, Olanda, în Dosarul nr. 24.767/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, de Societatea Credit Europe Bank N.V. din Amsterdam, Olanda, în Dosarul nr. 14.151/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Secapital SáRL din Luxemburg, în Dosarul nr. 9.407/306/2016 al Judecătoriei Sibiu - Secţia civilă şi de Societatea Marfin Bank România S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 15.237/271/2016 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă. 2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi (5)-(6) şi ale art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“, cuprinse în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceleaşi părţi, în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe. 3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi, în aceleaşi dosare, ale aceloraşi instanţe, şi constată că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016, precum şi legea în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sibiu - Secţia civilă şi Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 mai 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
