Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Benke Károly │- magistrat-asistent-şef│
└─────────────────────┴────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Niculescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Liberty Technology Park - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 10.659/211/2013 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă şi de Cristina Trăilă şi Jitariu (Cotigă) Cristina-Diana în Dosarul nr. 19.071/3/2013/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă. Excepţia de neconstituţionalitate constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 521D/2016. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 9 mai 2017, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, şi în prezenţa reprezentantului convenţional al Societăţii Liberty Technology Park - S.A. din Cluj-Napoca, domnul avocat Cosmin Flavius Costaş, din cadrul Baroului Arad. În cadrul şedinţei de judecată, Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus conexarea Dosarului nr. 821D/2016 la Dosarul nr. 521D/2016, mai înainte înregistrat, iar dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunţării asupra cauzei pentru data de 30 mai 2017, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 3. Prin încheierile din 28 martie 2016 şi 19 aprilie 2016, pronunţate în dosarele nr. 10.659/211/2013 şi nr. 19.071/3/2013/a1, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, respectiv ale art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, excepţie ridicată de Societatea Liberty Technology Park - S.A. din Cluj-Napoca şi de Cristina Trăilă şi Jitariu (Cotigă) Cristina-Diana în cauze având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate în apel. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în esenţă, se arată că există o încălcare a principiului egalităţii în drepturi între persoanele care au beneficiat de calea de atac a recursului înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 şi cele care nu mai beneficiază de această cale de atac după intrarea în vigoare a actului normativ. 5. Cu privire la încălcarea accesului liber la justiţie se arată că, deşi nu este un drept absolut, limitarea acestuia trebuie să fie prevăzută într-o lege adoptată în conformitate cu Constituţia. Prin instituirea unui prag de 1.000.000 de lei pentru admisibilitatea exercitării recursului în cazul litigiilor evaluabile în bani, justiţiabilul este privat de o cale de atac prin care se exercită controlul de legalitate al hotărârii judecătoreşti atacate. O asemenea ingerinţă în dreptul de acces liber la justiţie nu este necesară şi nici proporţională cu scopul urmărit, din moment ce instanţele judecătoreşti au la dispoziţie un mijloc de filtrare a recursurilor, şi anume incidenţa motivelor de casare prevăzute de Codul de procedură civilă. Se concluzionează în sensul că este complet inechitabil ca un justiţiabil să fie pus în situaţia în care să fie incident un motiv de casare dintre cele reglementate de Codul de procedură civilă, dar să nu poată exercita această cale de atac doar pentru că obiectul litigiului nu atinge pragul de 1.000.000 lei. 6. Se ajunge la o inegalitate în drepturi în ceea ce priveşte accesul la justiţie, neputându-se restricţiona acest drept doar pentru o anumită categorie de cetăţeni. În acest sens se arată că o cerere evaluabilă în bani de peste 500.000/1.000.000 lei nu este cu nimic mai presus faţă de cererile cu valoare mai redusă, neexistând niciun motiv obiectiv şi pertinent pentru îngrădirea dreptului la a exercita calea extraordinară de atac a recursului pentru aceste din urmă persoane, care sunt exact în aceeaşi situaţie juridică precum celelalte persoane, doar că cererea lor are o valoare mai redusă. 7. În consecinţă, se susţine că valoarea unui litigiu nu este un criteriu pertinent şi suficient pentru a justifica vreo limitare sau diferenţiere în ceea ce priveşte accesul la o cale de atac extraordinară. Se arată că, în ipoteza în care legiuitorul ar fi reglementat faptul că în toate litigiile evaluabile în bani calea de atac a recursului nu este permisă, atunci nu ar fi existat nicio încălcare a Constituţiei pentru că aceasta nu reglementează un anumit număr de căi de atac, ci recunoaşte doar existenţa unui control judecătoresc; însă, reglementarea posibilităţii de a accesa o cale de atac în funcţie de valoarea litigiului, iar nu de natura litigiului, încalcă egalitatea în drepturi şi accesul liber la justiţie. 8. Se mai arată că textul criticat este contrar egalităţii în drepturi din moment ce unii justiţiabili pot avea acces la această cale extraordinară de atac, iar alţii nu, fără ca această diferenţă de tratament juridic să aibă o justificare obiectivă şi raţională. 9. În susţinerea celor de mai sus sunt invocate Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, Decizia nr. 580 din 14 aprilie 2009, Decizia nr. 1.160 din 6 noiembrie 2008, Decizia nr. 1.013 din 14 iulie 2011 şi Decizia nr. 52 din 14 ianuarie 2010. 10. Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, fiind realizate trimiteri la considerentele de principiu ale Deciziei nr. 350 din 7 mai 2015, Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015 şi Decizia nr. 517 din 7 iulie 2015. 11. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, fiind realizate trimiteri la considerentele de principiu ale Deciziei nr. 1 din 8 februarie 1994, Deciziei nr. 500 din 30 iunie 2015 şi Deciziei nr. 517 din 7 iulie 2015, precum şi la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 28 mai 1986, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, în virtutea acestui mandat constituţional, legiuitorul având competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii. Iar, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Noul Cod de procedură civilă [art. 483 alin. (2) teza I] exceptează de la calea extraordinară de atac a recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din acelaşi cod, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. Se mai susţine că noul Cod a instituit o categorie nouă de hotărâri judecătoreşti, anume aceea a hotărârilor care nu sunt susceptibile de recurs, soluţia fiind diferită de cea promovată de Codul de procedură civilă din 1865, care a cunoscut categoria hotărârilor ce nu puteau fi controlate pe calea apelului. Raţiunile pentru care legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului sunt determinate, în principal, de imperativul major al descongestionării instanţei supreme de un număr considerabil de recursuri, interesul relativ redus al litigiului constituindu-se deopotrivă într-un temei pentru suprimarea căii extraordinare de atac a recursului. Ţinând seama şi de numărul insuficient de personal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, noua soluţie legislativă a urmărit degrevarea temporară a activităţii acestei instanţe - care, în sistemul noului Cod, a dobândit competenţe noi, cum ar fi procedura hotărârii prealabile -, precum şi observarea impactului normelor de competenţă instituite de noua reglementare procesual civilă asupra activităţii acestei instanţe. 14. Se apreciază că dispoziţiile noului Cod de procedură civilă au reglementat restricţii semnificative, destinate a restrânge obiectul recursului, exceptarea unor litigii de la calea de atac a recursului reprezentând o opţiune utilă în vederea realizării imperativului de descongestionare a activităţii instanţei supreme de un număr impresionant de cauze. 15. Dreptul de acces la justiţie, ca drept fundamental convenţional şi constituţional, nu conferă tuturor sine modo şi dreptul de acces la toate „gradele de jurisdicţie“, dar implică indubitabil dreptul la exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Soluţia legislativă criticată de autorii excepţiei trebuie analizată şi în contextul regândirii regimului căilor de atac prin noua reglementare procesual civilă de drept comun, care a adus o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte sistemul căilor de atac şi rolul recursului. Astfel, apelul este calea de atac obişnuită, de drept comun, care se poate exercita în legătură cu orice nemulţumire referitoare la hotărârea de primă instanţă, fie că este de fapt sau de drept, asigurând două judecăţi de fond, deci dublul grad de jurisdicţie; spre deosebire de reglementarea anterioară, când excepţiile erau nejustificat de numeroase, noul Cod a restrâns considerabil aceste excepţii şi a dat prioritate exercitării apelului. În sistemul noului Cod, apelul este singura cale ordinară de atac, calea de atac obişnuită, care a fost suprimată în puţine cazuri faţă de vechea reglementare, tocmai pentru a sublinia că, de regulă, ultima care poate îndrepta o nedreptate este instanţa de apel, care asigură o nouă judecată de fond şi deci dublul grad de jurisdicţie, recursul intervenind într-adevăr excepţional, în condiţii restrictive şi exclusiv pentru motive de legalitate. Se arată că recursul este o cale extraordinară de atac prin care, în condiţiile şi pentru motivele limitativ prevăzute de lege, se exercită un control suplimentar de legalitate; recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile; în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată [art. 483 alin. (3) şi alin. (4) teza I]; „recursul hibrid“, prevăzut de art. 304^1 din vechiul Cod de procedură civilă nu se mai regăseşte în noul Cod şi că necesitatea acestui recurs, ca substitut (imperfect) al apelului, a fost generată de suprimarea discutabilă a apelului într-un număr mare de cauze, în vechea reglementare. 16. Se mai invocă Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, precum şi Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015, cu referire specială asupra conţinutului normativ al art. 21 din Constituţie şi asupra caracterului constituţional al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. 17. Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 821D/2016, îşi menţine punctul de vedere exprimat într-o serie de alte dosare ale Curţii Constituţionale cu obiect similar în sensul constituţionalităţii prevederilor legale criticate. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 19. În temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie comunicarea unei situaţii statistice, pe ani, a numărului de cereri de recurs judecate în ipoteza cererilor evaluabile în bani în valoare de peste 1.000.000 lei, în privinţa proceselor pornite începând cu data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă. 20. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.032 din 29 martie 2017, a indicat faptul că la sfârşitul anului 2016 ponderea dosarelor ce se judecă în baza dispoziţiilor noului Cod de procedură civilă este de 52,5% la Secţia civilă şi de 40% la Secţia a II-a civilă. S-a mai arătat că datele statistice culese nu evidenţiază numărul dosarelor în funcţie de valoarea obiectului cererilor de chemare în judecată. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului convenţional al Societăţii Liberty Technology Park - S.A. din Cluj-Napoca şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013. Curtea reţine, însă, că aplicabil în speţă este numai art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, text care are, de principiu, aceeaşi soluţie legislativă cu cel al art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Această din urmă dispoziţie legală nu se aplica nici la data ridicării excepţiei, nici la data pronunţării prezentei decizii, intrarea sa în vigoare fiind succesiv prorogată până la data de 1 ianuarie 2019, prin articolul unic alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 24 decembrie 2015, şi prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 15 decembrie 2016. Aşadar, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost introdusă ulterior datei de 15 februarie 2013, aplicabil în speţă este art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013 [a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 661 din 8 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 28 februarie 2017, paragraful 22]. Având în vedere şi critica de neconstituţionalitate punctual realizată, Curtea reţine drept obiect al excepţiei de neconstituţionalitate sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, text care are următorul conţinut: „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“. 23. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 4 alin. (2) privind criteriile de nediscriminare, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi ale art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei. De asemenea sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, nepublicată*) încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă este neconstituţională.────────── *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017.────────── 25. În esenţă, Curtea a reţinut că din moment ce legiuitorul a reglementat calea de atac a recursului, acesta trebuie să asigure egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea acestei căi de atac, chiar dacă este una extraordinară. Legiuitorul poate institui un tratament juridic diferit pentru exercitarea căii de atac a recursului, reglementând anumite situaţii în care nu se poate formula recurs, însă acest tratament juridic diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod obiectiv şi raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie. În consecinţă, legiuitorul nu are îndreptăţirea constituţională de a bloca, în funcţie de valoarea pretenţiei deduse judecăţii, accesul la calea de atac a recursului, deoarece pune ab initio cetăţenii într-o situaţie diferită, fără a avea o justificare obiectivă şi rezonabilă, contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie. În consecinţă, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 contravine, pe lângă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, şi celor ale art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. 26. Curtea a mai arătat că recursul este parte a mecanismului pus la îndemâna instanţei supreme de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, precum şi a garanţiilor dreptului la un proces echitabil, în sensul că cetăţeanul trebuie să fie încredinţat de faptul că i s-a aplicat corect legea la judecata în fond şi că au fost respectate normele de ordine publică referitoare la compunerea instanţei sau competenţa instanţei, alte reguli de procedură apreciate ca fiind importante, cerinţele referitoare la motivarea hotărârii sau autoritatea de lucru judecat. Este adevărat că recursul în interesul legii este un alt element al mecanismului de interpretare şi aplicare unitară a legii, însă acesta se aplică numai în situaţiile în care există o jurisprudenţă neunitară de o anumită consistenţă. Mai mult, recursul în interesul legii acoperă situaţiile pentru viitor, el nefiind un remediu direct, nemijlocit al persoanei pentru revenirea la starea de legalitate în cazul concret dedus judecăţii. Prin urmare, în vederea unificării jurisprudenţei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are numai rolul de a soluţiona recursuri în interesul legii, ci şi pe acela de a casa hotărârile instanţelor inferioare care nu sunt conforme cu regulile de drept aplicabile. 27. Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea a reţinut că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie. 28. În consecinţă, având în vedere art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, precum şi data sesizării Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă. În aceste condiţii, potrivit jurisprudenţei Curţii, reprezentată, de exemplu, prin Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015, paragraful 18, sau Decizia nr. 365 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 40, în temeiul Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă [a se vedea, pe larg, şi Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19-23). 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Liberty Technology Park - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 10.659/211/2013 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă şi de Cristina Trăilă şi Jitariu (Cotigă) Cristina-Diana în Dosarul nr. 19.071/3/2013/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 mai 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
