Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel-Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Ingrid Alina │- │
│Tudora │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7, 8, 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank NV în Dosarul nr. 24.229/299/2016* al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.237D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.243D/2018, nr. 1.282D/2018 şi nr. 1.300D/2018, având un obiect similar al excepţiei de neconstituţionalitate, ridicată de Societatea Credit Europe Bank România - S.A. în Dosarul nr. 22.014/245/2016 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, de Societatea Alpha Bank România - S.A. în Dosarul nr. 10.264/236/2016 al Judecătoriei Giurgiu - Secţia civilă, precum şi de către Banca Comercială INTESA SANPAOLO România - S.A. în Dosarul nr. 16.764/236/2016 al Judecătoriei Giurgiu - Secţia civilă. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.243D/2018 părţile Elena Irina Butu şi Marius Cătălin Butu au depus un înscris prin care aduc la cunoştinţă faptul că în urma soluţiei amiabile la care s-a ajuns cu creditoarea Credit Europe Bank România - S.A. s-a procedat la lichidarea contractului de credit ipotecar şi a fost stins litigiul care a făcut obiectul Dosarului nr. 22.014/245/2016 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă. 6. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.237D/2018, nr. 1.243D/2018, nr. 1.282D/2018 şi nr. 1.300D/2018, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, dispune conexarea dosarelor nr. 1.243D/2018, nr. 1.282D/2018 şi nr. 1.300D/2018 la Dosarul nr. 1.237D/2018, care este primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în această materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 8. Prin Încheierea din 7 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 24.229/299/2016*, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7, 8, 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. 9. Prin Încheierea din 5 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 22.014/245/2016, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6, 8 şi 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său. 10. Prin Încheierea din 14 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 10.264/236/2016, Judecătoria Giurgiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3 teza a doua, art. 4, 6, 7, 8 şi art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016. 11. Prin Încheierea din 9 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 16.764/236/2016, Judecătoria Giurgiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. 12. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de creditoarele Societatea Credit Europe Bank NV, Societatea Credit EuropeBank România - S.A., Societatea Alpha Bank România - S.A. şi Banca Comercială INTESA SANPAOLO România - S.A. cu prilejul judecării unor cauze civile având ca obiect contestaţii împotriva notificărilor de dare în plată, formulate în temeiul Legii nr. 77/2016. 13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia susţin că Legea nr. 77/2016 este antinomică ordinii juridice şi ordinii economice a statului de drept, fiind nelegitimă şi nelegală. Arată astfel că legea încalcă exigenţele art. 1 alin. (3) din Constituţie, consacrând dreptul discreţionar al debitorilor de a da în plată, prin crearea unei proceduri prin care debitorul, aflat în imposibilitatea de a achita împrumutul acordat în baza unui contract de credit, dobândeşte dreptul discreţionar de a transmite către creditor dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat în favoarea creditorului, în vederea stingerii integrale a obligaţiei asumate. Susţin, de asemenea, că prin reglementările cuprinse în Legea nr. 77/2016 se declanşează hazardul moral în relaţiile dintre creditori şi debitori, acest act normativ favorizând intenţia frauduloasă de a nu plăti la timp o datorie angajată în condiţii de libertate contractuală pe o perioadă îndelungată de timp şi de a transforma o obligaţie cu întindere predeterminată în drept de reducere şi refuz de executare, legea încălcând dreptul de proprietate al creditorilor, dreptul la profit şi dreptul la menţinerea status quo-ului contractual al creditorilor. Arată, de asemenea, că Legea nr. 77/2016 încalcă dreptul la diferenţă al creditorilor garantaţi, creând o situaţie „juridică inferioară“ pentru creditorul ipotecar diligent care şi-a construit o garanţie, faţă de creditorii chirografari, învederând, totodată, faptul că intrarea în vigoare a acestui act normativ este o dovadă a anihilării principiilor statului de drept şi ale securităţii juridice prin tiranismul voinţei politice. 14. Punctual, se susţine că art. 3-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 încalcă principiul statului de drept, consacrat la art. 1 alin. (3) din Constituţie, iar legea în ansamblul său nu corespunde exigenţelor constituţionale de securitate juridică, întrucât modificarea/reaşezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea preţului agreat de părţi nu poate avea loc printr-o ingerinţă a legiuitorului în economia contractului. Se susţine că art. 3 şi 4 din lege au un domeniu de reglementare amplu şi neclar al procedurii speciale privind darea în plată, iar art. 7 încalcă exigenţele privind siguranţa circuitului civil şi previzibilitatea legii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin aceea că stabileşte o procedură antinomică Codului de procedură civilă. 15. Referitor la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacră principiul neretroactivităţii legii, se susţine că reglementarea cuprinsă în art. 8 alin. (5) şi art. 11 consacră efectul retroactiv al Legii nr. 77/2016, în totalitatea sa, aceasta putând fi aplicată şi contractelor de credit încheiate anterior intrării sale în vigoare, precum şi executărilor silite demarate anterior, indiferent de stadiul acestora, prin art. 11 din Legea nr. 77/2016 creându-se posibilitatea modificării stării legale anterioare intrării în vigoare a acestei legi. Cu alte cuvinte, modalitatea alternativă de plată şi, mai ales, schimbarea preţului contractului reprezintă elemente ce vizează, ca domeniu temporal de acţiune, faza iniţială de constituire a situaţiei juridice. Caracterul retroactiv al Legii nr. 77/2016 şi consacrarea acestuia la art. 11 din lege trebuie sancţionat şi prin raportare la jurisprudenţa CEDO, sens în care face referire la cauzele Cabourdin, Vezon, Saint-Adam şi Millot împotriva Franţei pronunţate în 2006, prin care judecătorii europeni au controlat cu fermitate efectele unor legi retroactive afirmând că „responsabilitatea statului este implicată (...) în atingerile aduse drepturilor la un proces echitabil şi aceasta chiar şi în cazul litigiilor de drept privat între particulari“. În acest context, arată că legea criticată reglementează, prin dispoziţiile, scopul şi efectele sale, un mecanism de intervenţie forţată, exterioară, care modifică raporturi contractuale preexistente prin schimbarea obiectului obligaţiei şi a regimului juridic al contractului. Apreciază că împotriva ordinii de drept şi a securităţii juridice, legea reglementează dreptul debitorilor de a rambursa creditul anticipat şi de a nova obiectul obligaţiei, în lipsa verificărilor prealabile cu privirea la existenţa interesului legitim justificator şi în lipsa unei compensaţii juste şi echitabile pentru creditori. 16. Referitor la încălcarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, se susţine că art. 3, 6 şi 8 din Legea nr. 77/2016 aduc atingere art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece, pentru un tratament echitabil al creditorilor, în toate situaţiile cu multitudine de creditori este necesar ca urmărirea bunurilor debitorului să fie realizată în mod coordonat, în cadrul procedurii concursuale a insolvenţei, care reglementează mecanisme de reorganizare, lichidare şi prioritate la plată menite a aplica un tratament echitabil, şi mai ales menite a garanta protecţia dreptului la diferenţă a creditorilor preferenţiali. Aşa fiind, prevederile criticate din Legea nr. 77/2016 încalcă dreptul creditorilor ipotecari diligenţi la diferenţă şi prin aceasta contravine art. 16 din Constituţie. Se mai susţine şi faptul că prevederile criticate situează creditorul într-o poziţie de inegalitate, de inferioritate, câtă vreme transferul dreptului de proprietate nu este condiţionat de acordul creditorului pentru dobândirea imobilului. Consumatorului i se recunoaşte dreptul absolut de a se libera de datorie prin simplul transfer al imobilului constituit garanţie, fără a se ţine cont de interesul şi opţiunea creditorului, situaţie în care se poate constata, în mod evident, privilegiu creat de lege pentru împrumutaţi/debitori. 17. Autoarele excepţiei susţin, de asemenea, că art. 4 şi 7 din Legea nr. 77/2016 nu asigură garanţiile constituţionale ale dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare, deoarece dă dreptul debitorilor instituţiilor bancare şi financiar nebancare să schimbe obiectul, preţul şi riscul contractului după bunul lor plac şi în lipsa verificărilor prealabile privind îndeplinirea condiţiilor obiective şi subiective pentru aplicarea protecţiei. În acest sens, arată că scopul Directivei 2014/17/UE, a cărei implementare se pretinde că se realizează prin legea dării în plată, nu este nici pe departe limitarea libertăţii contractuale a părţilor contractului şi nici instaurarea unei prezumţii absolute că dezechilibrele contractuale pot apărea doar în defavoarea consumatorilor. 18. În ceea ce priveşte încălcarea art. 44 alin. (1)-(3) şi a art. 136 alin. (5) din Constituţie, susţin că prin prevederile criticate se aduce o atingere nepermisă dreptului de proprietate asupra sumelor de bani acordate cu titlu de împrumut şi care nu se vor mai restitui, ca urmare a aplicării Legii nr. 77/2016. Precizează astfel că reglementarea care prevede recuperarea creanţei numai în limita valorii imobilului adus garanţie şi supus transferului forţat de proprietate echivalează cu o expropriere, câtă vreme nu se poate recupera toată suma acordată. 19. Susţin, de asemenea, că, deşi accesul liber la o activitate economică şi la libera iniţiativă sunt garantate de Constituţie, prevederile criticate din Legea nr. 77/2016 limitează această garanţie sub două aspecte. În primul rând, operaţiunile de creditare sunt limitate sub aspectul operaţiunilor de recuperare a sumelor acordate, în baza cărora au fost întocmite planurile de profitabilitate, cu atât mai mult cu cât legea afectează contractele şi executările anterioare intrării sale în vigoare. Cel de-al doilea aspect vizează faptul că autoarea excepţiei nu are ca obiect principal de activitate desfăşurarea activităţilor comerciale privitoare la imobile, iar prin transferul forţat al proprietăţii asupra imobilelor este forţată să desfăşoare această activitate neprevizionată. În acest context, se susţine că prin prevederile Legii nr. 77/2016 statul nu a făcut decât să restrângă libertatea economică, corolar al dreptului de proprietate privată, prin desfiinţarea forţată a dreptului de proprietate asupra creanţei şi accesoriilor aferente rezultate dintr-un contract valabil încheiat. 20. Se susţine, de asemenea, că art. 3 şi 4 din Legea nr. 77/2016, precum şi legea în ansamblul său încalcă principiul proporţionalităţii, consacrat de art. 53 alin. (2) din Constituţie. Arată astfel că proporţionalitatea presupune o relaţie justă între măsura juridică adoptată, realitatea socială şi scopul legitim urmărit, însă Legea nr. 77/2016 nu are un scop legitim, ci se bazează pe o falsă lacună legislativă şi nu realizează o adecvare justă între realitatea socială şi măsura propusă. Realitatea socială pe care legiuitorul trebuie să o aibă în vedere trebuie să pornească de la riscurile contractului de credit pe care şi le asumă creditorul, în baza unui preţ al contractului. Legiuitorul nu poate interveni deopotrivă în preţul contractului şi în reaşezarea riscurilor acestuia, deoarece, procedând astfel, ar adopta o măsură injustă. Se susţine că art. 4 din lege, care stabileşte şi condiţiile în care dreptul debitorului de a da în plată poate fi contestat ca fiind exercitat în afara limitelor legale (şi implicit stabileşte şi întinderea dreptului debitorilor de a da în plată), permite modificarea discreţionară a preţului contractului de către debitor şi constituie un stimulent pentru ca debitorii să nu îşi execute obligaţiile contractuale de plată a datoriilor şi lasă loc hazardului moral al debitorului. 21. Se arată că art. 8 din Legea nr. 77/2016, în special alin. (5) al acestui articol, contravine principiului securităţii raporturilor juridice, al legalităţii şi al statului de drept şi aduce atingere dreptului de proprietate, întrucât consacră posibilitatea debitorilor de a obţine concursul justiţiei pentru refuzul de a-şi executa obligaţiile asumate contractual prin liber consimţământ şi de a-i fi iertată datoria în detrimentul şi prin prejudicierea creditoarei. Mai mult, art. 8 alin. (5) din lege pune sub semnul instabilităţii relaţii juridice deja tranşate prin intervenţia agenţilor statului în cadrul procedurilor execuţionale, impactul unei asemenea măsuri asupra securităţii civile fiind flagrant şi disproporţionat, cu consecinţa încălcării dreptului de proprietate şi a libertăţii economice. În acest sens arată că libertatea contractuală a părţilor nu presupune doar libertatea părţilor de a-şi asuma obligaţii şi a dobândi drepturi într-un mecanism contractual agreat de acestea, ci şi libertatea de a-şi asuma riscuri ale contractului care pot fi deopotrivă juridice, precum şi economice. Odată cu asumarea riscului prin contracte cu putere de lege se naşte şi obligaţia părţilor contractante de a respecta riscurile asumate. Susţin astfel că Legea nr. 77/2016 contravine caracterului excepţional al legislaţiei consumeriste, prin aceea că dă dreptul debitorilor instituţiilor bancare şi financiar nebancare să schimbe obiectul, preţul şi riscul contractului după bunul lor plac şi în lipsa verificărilor prealabile privind îndeplinirea condiţiilor obiective şi subiective pentru aplicarea protecţiei. 22. Concluzionând, susţin că scopul Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului nu este limitarea libertăţii contractuale a părţilor contractului, iar prin dispoziţiile pe care le cuprinde, Legea nr. 77/2016 este contrară directivelor menţionate, care reglementează într-un mod proporţional, adecvat şi cu respectarea exigenţelor principiului neretroactivităţii posibilitatea stingerii obligaţiilor rezultate din contractele de credit prin darea în plată a bunului imobil. 23. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.237D/2018, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate apare ca fiind întemeiată, cel puţin din perspectiva respectării principiului securităţii juridice şi a condiţiilor de previzibilitate şi accesibilitate care decurg din principiul statului de drept enunţat la art. 1 alin. (5) din Constituţie. În acest sens, instanţa consideră că se impune a se verifica dacă este funcţional însuşi mecanismul instituit prin Legea nr. 77/2016 pentru realizarea procedurii dării în plată, indiferent de data încheierii contractului de credit, cu luarea în considerare a faptului dacă simpla formulare a unei notificări de către un debitor poate produce consecinţa suspendării obligatorii a oricărei executări silite a obligaţiilor născute dintr-un contract de credit, cu atât mai mult cu cât nu este prevăzut şi termenul maxim la care trebuie fixată data pentru prezentarea creditorului la biroul notarial conform art. 5 din Legea nr. 77/2016. Instanţa de judecată consideră că scopul afirmat la art. 11 din Legea nr. 77/2016, al „echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“, nu corespunde mecanismului operaţiunii reglementate. De asemenea, în ceea ce priveşte contractele încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, instanţa consideră că există aparenţa încălcării principiului fundamental al neretroactivităţii legii civile, de la care nu se poate deroga prin acte normative cu o forţă juridică inferioară normelor constituţionale. În cazul acestor contracte, drepturile şi obligaţiile părţilor s-au născut la momentul încheierii contractelor de credit, astfel încât acestea reprezintă facta praeterita, neputând fi modificate sau stinse prin acte normative ulterioare încheierii contractului. Având în vedere că obligaţiile cu executare succesivă născute din contractul de credit sunt afectate de termene de plată, iar nu de o condiţie, naşterea lor s-a produs la momentul încheierii contractelor de credit, nemaiputând fi repuse în discuţie existenţa obligaţiei de plată, obiectul prestaţiei şi cuantumul său. Totodată, instanţa reţine că legiuitorul a decis diminuarea valorii creanţei la valoarea bunului ipotecat, iar, în situaţia prevăzută de art. 8 alin. (5), stingerea întregii creanţe rămase de executat, fără nicio prestaţie din partea debitorului, aceasta nemaiputând fi calificată ca o dare în plată, ci ca o remitere forţată de datorie. Instanţa consideră că există aparenţa că modalitatea în care a fost reglementată operaţiunea de „dare în plată“ afectează dreptul de proprietate privată al unor persoane juridice de drept privat, garantat de art. 44 alin. (2) din Constituţie, întrucât creditorii sunt obligaţi să renunţe la dreptul de creanţă în schimbul unor bunuri imobile, având o valoare mai mică decât cea a creanţei rămase de executat, fără să primească nicio contraprestaţie pentru creanţa rămasă de executat, în cazul în care executarea silită a bunului imobil a fost finalizată anterior intrării în vigoare a legii, cum este şi cel din prezenta cauză. Aşa fiind, instanţa apreciază că aceste restrângeri ale dreptului de proprietate al creditorilor nu pot fi justificate, din perspectiva art. 53 din Constituţie, de necesitatea protejării drepturilor consumatorului, întrucât se aduce atingere însuşi dreptului de proprietate, fără ca legiuitorul să prevadă plata unor compensaţii către creditori pentru drepturile de creanţă de care sunt lipsiţi. 24. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.243D/2018, apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că procedura dării în plată nu este susceptibilă de a crea un efect discriminatoriu pentru creditorul ipotecar în raport cu alte categorii de creditori, întrucât aceştia nu se află în situaţii egale. Instituţia bancară a acordat, în principiu, un credit în condiţiile în care valoarea imobilului a fost stabilită chiar de către evaluatori agreaţi de creditor, iar darea în plată reprezintă o soluţie echitabilă atât pentru debitor, cât şi pentru creditor care la momentul acordării creditului a apreciat că imobilul adus garanţie acoperă valoarea acordată. Astfel, prin aplicarea legii, creditorul primeşte drept prestaţie echivalentă bunul imobil ipotecat în favoarea sa, fără ca prin aceasta să fie încălcate prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 15 alin. (2), ale art. 44 alin. (2) sau ale art. 135 din Constituţie. Protecţia consumatorilor persoane fizice şi a dreptului la locuinţă familială a debitorului reprezintă scopuri legitime care justifică ingerinţa legiuitorului, normele legale fiind previzibile, iar măsura proporţională. Limitele aduse dreptului de proprietate privată şi libertăţii economice au aşadar un caracter rezonabil, măsurile sunt adecvate pentru îndeplinirea scopului urmărit şi există un just echilibru între interesele economice ale creditorului şi cele ale debitorului, fără ca prin aceasta să fie încălcate prevederile art. 53 din Constituţie. De asemenea, prin art. 3 şi 10 din lege s-au instituit condiţii derogatorii de la dreptul comun, care nu generează o sarcină excesivă asupra creditorului, de natură a-i afecta dreptul de proprietate sau de a aduce atingere principiilor libertăţii contractuale, din moment ce acesta primeşte în proprietate un imobil care, la momentul încheierii contractului, a fost evaluat ca acoperind creditul acordat. Instanţa arată, totodată, că art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 nu încalcă principiul neretroactivităţii legii, ci reprezintă o punere în practică a principiului aplicării imediate a legii civile noi. Astfel, legea nouă se aplică, de la data intrării sale în vigoare, nu numai situaţiilor juridice care se vor naşte, modifica sau stinge după această dată, ci şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice trecute. 25. Judecătoria Giurgiu - Secţia civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.282D/2018, menţionează faptul că prevederile criticate din Legea nr. 77/2016, precum şi legea în ansamblul său au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, prin care a fost declarată neconstituţională sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, iar Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016, în sensul că sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii. Instanţa precizează că aceasta nu echivalează însă cu declararea lor ca neconstituţionale, deoarece dispoziţiile legale menţionate produc în continuare efecte juridice fără sintagma declarată neconstituţională şi în interpretarea lor stabilită ca fiind constituţională de către Curte. 26. Judecătoria Giurgiu - Secţia civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.300D/2018, menţionează că prevederile art. 3, art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, criticate de autoarea excepţiei, precum şi legea în ansamblul său au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, prin care a fost declarată neconstituţională sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, iar Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016, în sensul că sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii. Instanţa precizează că aceasta nu echivalează însă cu declararea lor ca neconstituţionale, deoarece dispoziţiile legale menţionate produc în continuare efecte juridice fără sintagma declarată neconstituţională şi în interpretarea lor stabilită ca fiind constituţională de către Curte. 27. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 28. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 29. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 30. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.237D/2018 şi nr. 1.243D/2018, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 1, art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7, 8, 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite şi, respectiv, prevederile art. 6, 8 şi 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi legea în ansamblul său. Din examinarea notelor scrise ale autoarelor excepţiei, Curtea observă, însă, că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate invocat de acestea diferă de cel reţinut de către instanţa de judecată în dispozitivul încheierii de sesizare. 31. În acest context, în jurisprudenţa sa, cu titlu exemplificativ fiind Decizia nr. 744 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, sau Decizia nr. 872 din 26 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 5 martie 2021, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că în exercitarea controlului de constituţionalitate instanţa de contencios constituţional trebuie să ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, în caz contrar, Curtea ar fi ţinută doar de un criteriu procedural strict formal, respectiv indicarea generică a textului legal criticat. Având în vedere aceste considerente de principiu, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate îl constituie prevederile art. 1 alin. (3), art. 3, 4, 5, 6, 7, 8 şi 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi legea în ansamblul său. 32. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.282D/2018, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 1 alin. (3), art. 3 teza a doua, art. 4, 6, 7, 8 şi 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Şi în acest dosar, din examinarea notelor scrise ale autoarei excepţiei, Curtea observă că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate invocat de aceasta diferă de cel reţinut de către instanţa de judecată în dispozitivul încheierii de sesizare, astfel încât, în realitate, obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 3 teza a doua, art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016. 33. Prin urmare, având în vedere cele mai sus precizate, constituie obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. 1 alin. (3), art. 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, precum şi legea în ansamblul său, asupra cărora Curtea urmează a se pronunţa. 34. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate din Legea nr. 77/2016, precum şi legea în ansamblul său contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) care consacră principiul statului de drept şi principiul securităţii juridice, al previzibilităţii şi al accesibilităţii normei legale, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 135 privind economia, art. 136 alin. (5) care dispune că „Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.“ şi art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană. 35. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că există o bogată jurisprudenţă referitoare la prevederile criticate din Legea nr. 77/2016, precum şi asupra legii în ansamblul său, care au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi norme constituţionale, în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 599 din 27 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 16 aprilie 2019, Decizia nr. 767 din 29 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 14 martie 2019, Decizia nr. 8 din 15 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2019, Decizia nr. 33 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iunie 2019, Decizia nr. 21 din 21 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 26 iunie 2020, sau Decizia nr. 893 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 12 martie 2021. 36. Curtea reţine astfel că prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, instanţa de contencios constituţional a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională, iar prevederile din art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii. Întrucât în prezentele cauze sesizarea Curţii Constituţionale a fost realizată ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, respectiv după data de 18 ianuarie 2017, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3), (5) şi (6) şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă. De asemenea, având în vedere Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea constată că este inadmisibilă şi excepţia de neconstituţionalitate referitoare la sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din cuprinsul art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016. Întrucât din dosare nu rezultă că acestea se află în stadiu de executare silită, Curtea constată că art. 11 teza întâi raportat la art. 8 alin. (5) din lege nu are incidenţă în cauze, acest text vizând numai consumatorul care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 8 alin. (5) din lege este inadmisibilă. 37. Distinct de aceasta, în jurisprudenţa sa în această materie, Curtea a constatat că revine instanţelor de judecată competenţa de a stabili cadrul procesual în care se soluţionează litigiul dedus judecăţii, în funcţie de stadiul derulării contractului de credit (a se vedea Decizia nr. 620 din 10 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 7 iunie 2018, paragraful 39). 38. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 din Legea nr. 77/2016, Curtea a constatat că acest text de lege nu contravine niciunei dispoziţii constituţionale invocate, acesta stabilind doar sfera de aplicare a legii supuse controlului de constituţionalitate, respectiv faptul că aceasta se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor. Mai mult, acest text nici măcar nu stabileşte obiectul legii, obiect care se conturează începând cu art. 3 din lege. Cu privire la prevederile art. 11 teza întâi raportate la art. 5 şi 6 din lege, Curtea a constatat că acestea reglementează procedura de derulare a dării în plată a imobilului ipotecat. Este de observat că art. 3 teza a doua din lege a fixat regulile de drept substanţial subsumate principiului impreviziunii în contractele de credit, iar art. 5 şi 6 din lege reglementează, în esenţă, procedura de urmat pentru aplicarea regulilor anterior menţionate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 567 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 30 ianuarie 2018, paragrafele 38 şi 39). Cu privire la prevederile art. 11 teza întâi raportate la art. 10 din lege, Curtea a constatat că acest text de lege reglementează din punct de vedere procedural momentul de la care darea în plată îşi produce efectele, respectiv de la data încheierii contractului translativ de proprietate sau de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive. 39. Prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, paragraful 94 şi următoarele, Curtea a statuat, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, că regula pacta sunt servanda presupune luarea în considerare a unor elemente precum buna-credinţă şi echitatea atunci când are loc o schimbare fundamentală a condiţiilor de executare a contractului. Curtea a reţinut că prevederile puse, în principal, în discuţie prin prisma încălcării art. 15 alin. (2) din Constituţie sunt cele ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, iar din analiza acestor prevederi legale rezultă faptul că ele se aplică şi contractelor aflate în curs de derulare. Expresia „în derulare“ a fost folosită de legiuitor pentru a acoperi şi cazul prevăzut de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, respectiv faza executării silite începute înainte de intrarea în vigoare a legii. Curtea a mai reţinut că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, Curtea a constatat că prevederile acestei legi nu retroactivează. 40. Cu privire la critica privind pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa constantă, potrivit căreia noţiunea fundamentală de egalitate în faţa legii nu presupune că stabilirea unui tratament juridic diferenţiat unor situaţii distincte este discriminatorie. Dimpotrivă, în acest fel se asigură deplina respectare a acestui principiu constituţional fundamental. Astfel, în Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005, Curtea a precizat că „egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat“. 41. Cu referire la criticile formulate din perspectiva contrarietăţii Legii nr. 77/2016 cu dispoziţiile art. 45 şi 135 din Constituţie, Curtea a reţinut că însuşi textul art. 45 din Constituţie dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii - legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi pe cele ale liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că „principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor.“ 42. Prin Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017, Curtea a constatat că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată, care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Mai mult, Curtea a reţinut că, în condiţiile în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată de profesionist, prestaţiile băneşti datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligaţiei, în acest caz, având dreptul şi la repararea prejudiciului, în măsura în care instanţa judecătorească a constatat reaua-credinţă a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016. Referitor la art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 prin raportare la celelalte prevederi ale acestui act normativ, Curtea a subliniat că toate considerentele anterioare sunt aplicabile mutatis mutandis, iar în ceea ce priveşte criticile aduse din perspectiva încălcării dreptului de proprietate privată, Curtea a statuat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate. De asemenea, Curtea a statuat că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Curtea a reţinut că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condiţiile exercitării sale cu bună-credinţă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59 şi 60). Dreptul de proprietate al instituţiilor de credit nu cunoaşte nicio limitare în condiţiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate. Aşadar, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. 43. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea a constatat că acestea nu au incidenţă în cauzele deduse controlului de constituţionalitate. 44. De asemenea, în ceea ce priveşte invocarea art. 148 din Constituţie, Curtea a reţinut că prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile constituţionale ale art. 148 nu au incidenţă în cauze. 45. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor enunţate anterior îşi păstrează, în mod corespunzător, valabilitatea în prezenta cauză. 46. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte prevederile art. 11 teza întâi, raportate la prevederile art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte prevederi din lege, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, raportate la prevederile art. 3, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi art. 8 din acelaşi act normativ, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ cuprinsă în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank NV în Dosarul nr. 24.229/299/2016* al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, de Societatea Credit Europe Bank România - S.A. în Dosarul nr. 22.014/245/2016 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, de Societatea Alpha Bank România - S.A. în Dosarul nr. 10.264/236/2016 al Judecătoriei Giurgiu - Secţia civilă, precum şi de către Banca Comercială INTESA SANPAOLO România - S.A. în Dosarul nr. 16.764/236/2016 al Judecătoriei Giurgiu - Secţia civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblu său, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că acestea sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi Judecătoriei Giurgiu - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 iunie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
