Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 371 din 16 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 371 din 16 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 8 din 5 ianuarie 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Rosemary Băzăvan în Dosarul nr. 12.022/3/2018* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.295D/2019.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea din 19 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 12.022/3/2018*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Rosemary Băzăvan într-o cauză având ca obiect un litigiu privind drepturi salariale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.295D/2019.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât permit autorităţii publice locale să stabilească prin hotărâre a consiliului local salarizarea personalului său angajat. Această reglementare creează un dezechilibru între cetăţeni, astfel că nu se mai asigură egalitatea şi solidaritatea între aceştia, valori ocrotite prin art. 4 din Constituţie.
    7. Se apreciază că sunt încălcate şi prevederile art. 9 din Constituţie, întrucât textul de lege criticat permite consiliilor locale să stabilească salarii fără consultarea sindicatelor, iar prevederile art. 11 şi art. 78 din Constituţie sunt încălcate pentru că hotărârea consiliului local a intrat în vigoare la o dată anterioară aprobării sale. Art. 16, art. 61 şi art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie sunt nesocotite pentru că permit autorităţii locale să se substituie legiuitorului şi să acţioneze după bunul plac.
    8. Dispoziţiile legale criticate contravin art. 21, art. 51 şi art. 52 din Constituţie, întrucât lasă la latitudinea ordonatorului de credite soluţionarea contestaţiei împotriva dispoziţiei de salarizare.
    9. Mai este încălcat şi art. 41 din Constituţie pentru că permite eludarea unei legi speciale, mai precis a Codului muncii, ceea ce nu poate fi permis. Nici art. 47 nu este respectat, pentru că diminuarea salarială afectează nivelul de trai, iar prerogativa consiliului local de a stabili salariile contravine bunei-credinţe în exercitarea drepturilor, recunoscute în art. 57 din Constituţie, întrucât autoritatea deliberativă locală poate invoca în mod neîntemeiat lipsa fondurilor necesare pentru asigurarea salariilor, în realitate putând fi vorba de o proastă administrare a bugetului judeţean.
    10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Prevederile legale criticate au următorul cuprins:
    "(1) Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale şi din serviciile publice din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.
(2) Nomenclatorul funcţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărei instituţii sau autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III şi cap. II lit. A pct. IV.
(3) Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25.
(4) Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a municipiului Bucureşti, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli.
(5) Angajarea, promovarea, avansarea în gradaţie a personalului prevăzut la alin. (1) se fac cu respectarea prevederilor prezentei legi, precum şi a celorlalte reglementări specifice funcţionarilor publici şi personalului contractual."

    15. Curtea observă că prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadru nr. 153/2017 au fost modificate prin Legea nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispoziţiile legale criticate în forma anterioară modificării, având în vedere că acestea continuă să îşi producă efecte juridice în cauza de faţă.
    16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 4 privind nediscriminarea, ale art. 9 privind sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale, ale art. 15 privind universalitatea drepturilor, ale art. 16 privind principiul egalităţii în faţa legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 41 referitor la dreptul la muncă în componenta sa privind dreptul la salariu, ale art. 47 privind nivelul de trai, ale art. 51 privind dreptul de petiţionare, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 56 privind contribuţiile financiare, ale art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, ale art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului, ale art. 73 alin. (3) lit. p) privind adoptarea prin lege a regimului general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială şi ale art. 78 privind intrarea în vigoare a legii.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, pronunţându-se cu privire la dispoziţiile art. 11 alin. (1), (3) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin Decizia nr. 834 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 6 aprilie 2020, a reţinut, în esenţă, că soluţia legislativă care deleagă competenţa legiuitorului de stabilire a salariului de bază al funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie“ din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării, consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora către consiliul local, consiliul judeţean sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, respectiv către ordonatorul de credite, pentru stabilirea salariului lunar, reprezintă o excepţie de la principiul legalităţii sistemului de salarizare. Opţiunea legiuitorului pentru adoptarea acestei soluţii legislative este însă justificată prin invocarea în cuprinsul art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 a dispoziţiilor art. 120 din Constituţie privind principiile de bază ale administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale. Curtea a mai arătat că marja de apreciere a autorităţilor administraţiei publice locale nu este nelimitată, ci aceasta se exercită cu încadrarea între limitele minime şi maxime prevăzute prin lege pentru drepturile salariale. De asemenea, a observat că Legea-cadru nr. 153/2017 consacră criterii clare pentru stabilirea salariului de bază şi a salariului lunar al personalului din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, criterii care sunt obligatorii pentru acestea din urmă.
    18. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 16 din Constituţie, prin prisma unei pretinse discriminări salariale existente între funcţionarii publici care îşi desfăşoară raporturile de serviciu în aparatul propriu al diferitelor autorităţi ale administraţiei publice locale la nivel naţional, precum şi între această categorie de personal bugetar şi celelalte categorii de personal reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reţinut, în esenţă, că atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare, în aparatul propriu al unor autorităţi ale administraţiei publice diferite, ceea ce permite, în raport cu criterii obiective, realizarea unor diferenţieri în stabilirea salariului de bază/salariului lunar al personalului bugetar din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării, consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, fără ca aceasta să fie contrară dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi. Pe de altă parte, Curtea a arătat că reglementarea modului de stabilire a veniturilor lunare pentru personalul plătit din fonduri publice din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în limitele prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (limita minimă - salariul minim brut pe ţară şi limita maximă - indemnizaţia lunară corespunzătoare funcţiei de viceprimar/vicepreşedinte al consiliului judeţean), este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de responsabilitatea, complexitatea şi riscurile funcţiilor specifice în cadrul acestei categorii de personal, diferită de alte categorii de personal plătit din fonduri publice.
    19. Totodată, Curtea a apreciat că instituirea unor reguli diferite aplicabile diferitelor categorii de personal bugetar nu are semnificaţia unei discriminări contrare art. 16 din Constituţie.
    20. Neintervenind elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele acestei decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    21. Referitor la celelalte aspecte privitoare la momentul intrării în vigoare a hotărârii consiliului judeţean sau a consiliului local privind salarizarea personalului angajat din subordine sau cu privire la modul de stabilire a salarizării, acestea sunt aspecte care privesc modul de aplicare şi interpretare a legii şi care sunt de resortul ordonatorilor de credite sau al instanţelor de judecată, excedând, astfel, competenţei Curţii Constituţionale.
    22. În ceea ce priveşte prevederile art. 9 privind sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 47 privind nivelul de trai, ale art. 51 privind dreptul de petiţionare, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 56 privind contribuţiile financiare, ale art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, ale art. 73 alin. (3) lit. p) privind adoptarea prin lege a regimului general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială şi ale art. 78 privind intrarea în vigoare a legii, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză.
    23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată Rosemary Băzăvan în Dosarul nr. 12.022/3/2018* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Fabian Niculae


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016