Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 584/1/2022
┌────────────┬─────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de│
│Grădinaru │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Elena Barbu │- judecător la Secţia │
│ │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Anca │- judecător la Secţia │
│Mădălina │penală │
│Alexandrescu│ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Eleni │- judecător la Secţia │
│Cristina │penală │
│Marcu │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Dan Andrei │- judecător la Secţia │
│Enescu │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ana Hermina │- judecător la Secţia │
│Iancu │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Alin Sorin │- judecător la Secţia │
│Nicolescu │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Laura │- judecător la Secţia │
│Mihaela │penală │
│Soane │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Andrei │- judecător la Secţia │
│Claudiu Rus │penală │
└────────────┴─────────────────────────┘
S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel Braşov - Secţia penală, prin care, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcţionar public potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1968, art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal actual sau ale art. 175 alin. (2) din Codul penal actual.“ Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru. La şedinţa de judecată participă domnul Florin Nicuşor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit în cauză de către judecătorul-raportor, acesta fiind comunicat părţilor potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Totodată, a învederat că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept supuse dezlegării. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost depus după întocmirea şi comunicarea raportului. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul în dezbateri. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, a precizat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. Astfel, doamna procuror a precizat că din analiza încheierii rezultă că instanţa care a formulat sesizarea este una dintre instanţele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Curtea de Apel Braşov, cauza se află în ultimul grad de jurisdicţie, soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, iar problema de drept supusă analizei nu a primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare. Pe fondul sesizării, reprezentantul procurorului general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie, a solicitat admiterea sesizării şi pronunţarea unei decizii prin care să se dezlege chestiunea de drept supusă analizei. De asemenea, a precizat că punctul de vedere al procurorului general este în sensul că o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcţionar public în sensul art. 147 din Codul penal de la 1968, dar nu are calitatea de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) sau art. 175 alin. (2) din Codul penal, ci are calitatea de funcţionar în sensul art. 308 din Codul penal. În susţinerea acestui punct de vedere, reprezentantul Ministerului Public a învederat că noţiunea de funcţionar public este strâns legată de înţelesul dat termenului „public“ de dispoziţiile art. 145 din Codul penal de la 1968, respectiv de art. 176 din Codul penal. În literatura de specialitate autoritatea publică a fost definită ca fiind un organ public, colectiv, organizat de oameni care exercită prerogative de putere publică fie într-o activitate statală, fie într-o activitate din administraţia publică autonomă. Delimitarea sferei autorităţilor publice se regăseşte în dispoziţiile art. 240 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, aceste organe fiind cele prevăzute în titlul III, precum şi cele arătate de art. 140 şi 142 din Constituţia României. Instituţiile publice sunt definite în doctrină ca fiind servicii de specialitate care se înfiinţează prin lege sau potrivit legii de către Parlament, Guvern, ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi de către consiliile judeţene şi locale, în scopul satisfacerii unor interese generale de specialitate ale membrilor societăţii. Acestea sunt subordonate practic autorităţii care le-a înfiinţat, iar prin intermediul lor sunt prestate servicii publice către stat sau către populaţie. Intră în această categorie instituţiile de învăţământ, instituţiile publice de cultură sau instituţiile publice sanitare. Serviciul public este acel organism înfiinţat prin lege sau pe baza legii de către stat, judeţ, municipiu, oraş sau comună, pentru satisfacerea în mod continuu şi permanent a unor interese specifice ale membrilor societăţii. Aceste organisme sunt încadrate cu personal cu o anumită pregătire de specialitate, iar baza lor materială este asigurată de către stat, judeţ, municipiu, oraş sau comună. De asemenea, în jurisprudenţa instanţei supreme, noţiunea de interes public a fost definită ca fiind acel interes care implică garantarea şi respectarea de către instituţiile şi autorităţile publice a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, recunoscute de Constituţie, legislaţia internă şi tratatele internaţionale la care România este parte. Pe baza acestei definiţii de ordin general şi prin raportare la cea dată de instanţa supremă noţiunii de interes public se poate concluziona că noţiunea de instituţii sau alte persoane juridice de interes public cuprinde orice alte servicii utile colectivităţii, în afara celor specifice, asigurate de către instituţiile publice. Dispoziţiile art. 1 teza a II-a din Legea partidelor politice nr. 14/2003 stipulează explicit că partidele sunt persoane juridice de drept public, însă acestea nu fac parte din categoria autorităţilor publice şi nici din cea a instituţiilor publice, deoarece nu se înfiinţează de autorităţile publice pentru efectuarea unor servicii specifice, de interes public. Potrivit art. 1 din Legea nr. 14/2003, partidele politice îndeplinesc o misiune publică garantată de Constituţie, iar potrivit art. 2 din aceeaşi lege, partidele politice, prin activitatea pe care o desfăşoară, promovează valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri, potrivit legii. Din interpretarea acestor dispoziţii legale se poate concluziona, fără dubiu, că partidele politice sunt persoane juridice de interes public. Art. 145 din Codul penal din 1968, deşi nu era foarte riguros redactat, făcea referire la persoanele juridice de interes public, fără a limita vreo categorie în funcţie de serviciul pe care l-ar fi oferit, ci era cuprinsă într-o enumerare a textului distinctă de administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public. Prin urmare, dacă partidul politic este o persoană juridică de interes public, iar conducătorul unui partid politic îşi exercită activitatea în cadrul acestei persoane juridice de interes public, înseamnă că, potrivit art. 147 din Codul penal din 1968, acesta are calitatea de funcţionar public. Din perspectiva chestiunii de drept supuse dezlegării, pentru a stabili dacă este posibilă asocierea conducătorului unui partid politic cu una dintre categoriile de funcţionari publici reglementaţi de art. 175 din Codul penal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să lămurească, practic, două aspecte, respectiv dacă conducătorul unui partid politic, persoană juridică de interes public, exercită o funcţie publică în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal şi dacă conducătorul unui partid politic, persoană juridică de interes public, exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestit de autorităţile publice sau care este supus controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public, în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal. Potrivit art. 175 din Codul penal, funcţionarul public poate exercita anumite atribuţii şi responsabilităţi pentru exercitarea celor 3 puteri în stat şi, în plus, poate exercita atribuţii de control. Funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea în scopul realizării interesului public şi are îndatorirea de a considera interesul public mai presus de interesul personal. Funcţia publică se poate exercita doar în cadrul unei autorităţi publice sau al unei instituţii publice. Autorităţile publice şi instituţiile publice sunt înfiinţate prin lege în vederea exercitării unor activităţi de specialitate. Pentru ca o persoană juridică să facă parte din categoria autorităţilor sau instituţiilor publice nu este suficient ca aceasta să exercite o activitate de interes public, ci aceasta trebuie să fie înfiinţată ca autoritate sau instituţie publică, să fie învestită de o autoritate publică sau să îşi desfăşoare activitatea sub controlul sau supravegherea unei autorităţi publice. Or, partidele politice, deşi desfăşoară o activitate de interes public, nu sunt înfiinţate ca autorităţi sau instituţii publice, nu sunt învestite de o autoritate publică şi nu îşi desfăşoară activitatea sub controlul sau supravegherea unei autorităţi publice. În consecinţă, conducătorul unui partid politic nu poate fi considerat că exercită o funcţie publică, prin urmare nu face parte din categoria funcţionarilor publici reglementaţi prin dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. Nici dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal nu acoperă activitatea partidelor politice, întrucât, potrivit acestor dispoziţii, persoana respectivă trebuie să exercite un serviciu de interes public şi să fie învestită cu îndeplinirea respectivului serviciu public de către o autoritate publică sau să exercite serviciul de interes public sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice. Ca atare, nu orice serviciu de interes public poate intra sub incidenţa dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, ci doar cele de o anumită importanţă, specializate într-un anumit domeniu, motiv pentru care este necesară învestirea de către o autoritate publică a acelei persoane cu îndeplinirea respectivului serviciu ori exercitarea lui sub controlul sau supravegherea unei autorităţi publice. Verificând întrunirea acestor criterii în persoana conducătorului unui partid politic se poate concluziona că, deşi partidul este o persoană juridică de interes public, conducătorul acestuia nu este învestit cu îndeplinirea unui serviciu public de către o autoritate publică şi nici nu îşi desfăşoară activitatea sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice, ci exclusiv conform statutului partidului. Pe cale de consecinţă, acesta nu poate avea calitatea de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal. Într-o examinare comparativă a textului art. 145 din Codul penal din 1968 şi cel al art. 176 din Codul penal se observă că, spre deosebire de reglementarea anterioară, care nu face nicio distincţie între diversele categorii de persoane juridice de interes public, ceea ce permite şi includerea partidelor politice şi conferă, implicit, conducătorilor acestora calitatea de funcţionar public în îndeplinirea îndatoririlor impuse de statutul partidului, în actuala reglementare legea limitează aceste persoane doar la cele „care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică“, categorie în care partidul politic nu se regăseşte. În aceste condiţii, elementul de continuitate între cele două reglementări este dat doar de calitatea de persoană juridică a partidului politic, ceea ce face ca o persoană care îşi exercită activitatea în cadrul acestuia să se circumscrie sferei funcţionarilor reglementaţi de art. 308 din Codul penal, text care se adresează oricărei persoane care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice. Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare asupra problemelor de drept supuse dezlegării. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din 11 martie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 6.067/62/2016, care are ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii C.A.A., C.C.E., C.C., I.R. şi I.R.P. împotriva Sentinţei penale nr. 140/S din data de 22.07.2021, pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul penal nr. 6.067/62/2016, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcţionar public potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1968, art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal actual sau ale art. 175 alin. (2) din Codul penal actual." II. Expunerea succintă a cauzei Prin Sentinţa penală nr. 140/S/22.07.2021 a Tribunalului Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 6.067/62/2016, printre altele, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului C.A.A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal - 3 acte materiale. În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că, prin rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov din data de 14.12.2016, emis în Dosarul penal nr. 8/P/2014, inculpatul C.A.A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal - 3 fapte, vizând pretinderea şi primirea de către inculpat a unor sume de bani sau alte foloase în legătură cu punerea unor persoane pe lista electorală pentru consiliul judeţean în poziţii eligibile la alegerile locale din anul 2012. În esenţă, în actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul C.A.A., preşedinte al PNL - Filiala Judeţeană Braşov, ar fi prezentat, încă de la începutul anului 2012, în şedinţele Biroului politic teritorial, necesitatea finanţării campaniei electorale, fără a supune însă votului organismului colectiv de conducere un alt mod de finanţare decât cel statutar, respectiv cotizaţiile membrilor şi eventuale donaţii. În realitate, campania electorală din anul 2012 ar fi fost finanţată şi susţinută din banii pe care inculpatul C.A.A. ar fi pretins celor pe care în final i-ar fi pus pe lista electorală, în mare parte, sume de bani nefiscalizate, după discuţii purtate în particular cu fiecare dintre aceştia, sumele din cotizaţii fiind insuficiente pentru o campanie electorală în care toate partidele au investit atât de mult. Din banii obţinuţi de inculpatul C.A.A. în această modalitate s-ar fi achiziţionat pentru partid materiale electorale şi ar fi fost finanţate alte activităţi în campanie, respectiv mese festive, concerte, lansări de candidaţi. Întocmirea listei electorale, stabilirea ordinii candidaţilor s-ar fi făcut de către C.A.A. în mod direct, chiar dacă s-ar fi consultat cu C.C. sau alte persoane din anturajul său, decizia finală privitoare la punerea unei persoane pe listă pe o poziţie eligibilă i-ar fi aparţinut acestuia după discuţii purtate direct şi nemijlocit cu fiecare dintre persoanele puse pe listă. Împotriva Sentinţei penale nr. 140/S/22.07.2021 a Tribunalului Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 6.067/62/2016, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii C.A.A., C.C.E., C.C., I.R. şi I.R.P. La termenul din data de 7 martie 2022, instanţa de apel, din oficiu, a pus în discuţie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pentru a se lămuri dacă o persoană ce deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic parlamentar are calitatea de funcţionar public, potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal sau dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal. Prin Încheierea de şedinţă din 11 martie 2022, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă persoana ce deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcţionar public potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1968, art. 175 alin. 1 lit. b) teza a II-a din Codul penal actual sau ale art. 175 alin. (2) din Codul penal actual." III. Opinia completului care a dispus sesizarea şi punctele de vedere exprimate de procuror şi inculpatul C.A.A. III.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. Astfel, a precizat că Secţia penală a Curţii de Apel Braşov este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra chestiunii de drept, iar chestiunea de drept supusă dezbaterii este hotărâtoare asupra soluţiei pe fond a cauzei cu privire la latura penală. Această chestiune de drept a fundamentat soluţia primei instanţe de achitare a inculpatului C.A.A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal - 3 acte materiale, iar în prezent formează obiectul căii de atac a apelului exercitat de Ministerul Public. Judecătorul de fond a apreciat că inculpatul C.A.A., în calitate de preşedinte al PNL - Filiala Judeţeană Braşov, nu are calitatea de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, deoarece partidele politice, deşi intră în categoria persoanelor juridice de drept public, potrivit art. 1 din Legea nr. 14/2003, nu sunt de interes public, ele neîndeplinind un serviciu public. De asemenea, s-a apreciat că preşedintele unui partid politic nu are calitatea de funcţionar public nici în sensul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. A mai reţinut prima instanţă că inculpatul ar putea fi eventual un funcţionar în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal, condiţii în care, potrivit art. 289 alin. (2) din Codul penal, fapta acestuia ar putea fi infracţiunea de luare de mită doar în măsura în care banii s-ar fi dat de către martorii denunţători în vederea neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a unor atribuţii, şi nu în ipoteza îndeplinirii atribuţiilor respective. Prin apelul formulat, Ministerul Public a susţinut teza contrarie, respectiv că partidele politice sunt în acelaşi timp şi persoane juridice de interes public, aspect ce ar rezulta din legea de organizare a acestora - Legea nr. 14/2003, care statuează că îndeplinesc o misiune publică, din modul de reglementare a funcţionării lor, care presupune intervenţia puterii judecătoreşti, dar şi din faptul că, potrivit Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, finanţarea lor este asigurată inclusiv prin subvenţii de la bugetul de stat. III.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile a reţinut următoarele: Instanţa de apel a apreciat că problema de drept supusă analizei se impune a fi abordată atât din perspectiva Codului penal de la 1968, în vigoare la data faptei, cât şi a Codului penal actual, urmând ca legea penală mai favorabilă să fie stabilită odată cu pronunţarea asupra apelului. Astfel, art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1968 prevedea că prin „funcţionar public“ se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1968. Potrivit art. 145 din Codul penal de la 1968, prin termenul „public“ se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public. Aşadar, însărcinarea funcţionarului public trebuia exercitată în serviciul unei unităţi publice, iar în opinia instanţei singura categorie dintre cele enumerate la art. 145 din Codul penal de la 1968 din care ar putea face parte partidele politice este aceea a persoanelor juridice de interes public. Pornind de la definirea scopului funcţionării partidelor politice, aşa cum este reglementat de art. 1 şi 2 din Legea nr. 14/2003, în sensul că „Partidele politice sunt asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie. Ele sunt persoane juridice de drept public.“ şi „Prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri, potrivit legii“, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală consideră că partidele politice întrunesc toate condiţiile pentru a fi considerate persoane juridice de interes public. Pe cale de consecinţă, o persoană ce deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, fără a avea vreo relevanţă dacă activează la nivel naţional sau local, ar putea fi considerată funcţionar public în accepţiunea art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1968. Distincţia dacă partidul are sau nu reprezentare parlamentară este într-adevăr lipsită de importanţă în cauza de faţă, în care acuzarea susţine că fapta a fost comisă cu ocazia unor alegeri locale. În actualul Cod penal definiţia funcţionarului public este una mult mai complexă, de interes în cauză fiind dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a, unde se prevede că funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără remuneraţie, exercită o funcţie publică de orice natură, prevedere pe care se întemeiază şi acuzaţia Ministerului Public, dar şi dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal, avute în vedere de prima instanţă în motivarea soluţiei de achitare. În opinia Curţii de Apel Braşov - Secţia penală, persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic nu are calitatea de funcţionar public în niciuna dintre cele două variante ale noului Cod penal. Prin Decizia nr. 8/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că sfera persoanelor care au calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal poate fi determinată pe baza a două criterii: exercitarea unei funcţii specifice în cadrul unui sistem public şi finanţarea din fonduri publice a structurii în cadrul căreia este exercitată funcţia specifică. În cazul de faţă, apreciem că prima condiţie nu este întrunită, deoarece partidele politice nu fac parte din sistemul public. În acest sens trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 176 din Codul penal, potrivit cărora prin termenul „public“ se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunuri proprietate publică, or partidele politice nu se încadrează în niciuna din aceste categorii. Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat şi în Decizia nr. 18/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, implică întrunirea, în mod cumulativ, a două cerinţe obligatorii: a) persoana să exercite un serviciu de interes public; b) persoana să fie învestită cu îndeplinirea respectivului serviciu public de către o autoritate publică sau să exercite serviciul de interes public sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice. Dacă partidele politice, implicit persoanele cu funcţii de conducere în cadrul acestora, sunt chemate să îndeplinească în virtutea art. 1 şi 2 din Legea nr. 14/2003 o misiune publică, cu impact asupra întregii societăţi, ceea ce le-ar aduce în categoria persoanelor care exercită un serviciu de interes public, cea de-a doua cerinţă nu mai este îndeplinită. În acest sens se are în vedere că art. 10 lit. g) şi h) din Legea nr. 14/2003 prevede că procedura de alegere a organelor executive şi competenţele acestora sunt stabilite prin statutul partidului politic, la fel sancţiunile disciplinare şi procedurile prin care acestea pot fi aplicate membrilor. Prin urmare, s-a apreciat că persoanele care ocupă funcţii de conducere într-un partid nu sunt învestite de vreo autoritate publică şi nici nu îşi exercită mandatul sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice. III.3. Punctele de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept exprimate în cauză de reprezentantul Ministerului Public şi de inculpaţi Reprezentantul Ministerului Public şi apelanţii inculpaţi nu au formulat puncte de vedere, în cursul dezbaterilor precizând doar că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală şi că de lămurirea problemei de drept depinde soluţionarea cauzei. IV. Examenul jurisprudenţei în materie IV.1. Jurisprudenţa naţională relevantă În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. În urma consultării materialelor transmise de către instanţele de judecată s-a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare, fiind identificate două orientări: Într-o primă orientare se consideră că persoana ce deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcţionar public potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1968, art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal actual sau ale art. 175 alin. (2) din Codul penal actual. În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către curţile de apel Bucureşti (Secţia a II-a penală), Cluj, Craiova, Iaşi şi Oradea, Tribunalele Arad, Botoşani, Braşov, Brăila, Bucureşti, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Mehedinţi, Prahova, Sălaj şi Vrancea şi judecătoriile Bistriţa, Buftea, Buzău, Caransebeş, Huşi, Moldova Nouă, Reşiţa, Râmnicu Sărat, Rupea, Târgu Jiu şi Videle. În argumentarea opiniei exprimate, instanţele mai sus amintite au precizat, în esenţă, că, potrivit art. 175 alin (1) din Codul penal, funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti, exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură, exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, „este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public“. Prin termenul „public“, aşa cum este statuat în art. 176 din Codul penal, „se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică“. Prin Decizia nr. 8/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 25 aprilie 2017, s-a argumentat că sfera persoanelor care au calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal poate fi determinată pe baza a două criterii, exercitarea unei funcţii specifice în cadrul unui sistem public şi finanţarea din fonduri publice a structurii în cadrul căreia este exercitată funcţia specifică. Referitor la primul criteriu, partidul politic este o persoană juridică de drept public, aşa cum stipulează art. 1 din Legea nr. 14/2003, astfel că membrul unui partid politic se circumscrie categoriei funcţionarilor publici în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. Conform art. 1 din Legea nr. 14/2003, partidele politice sunt asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie. Ele sunt persoane juridice de drept public, iar potrivit art. 2 din aceeaşi lege, prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri, potrivit legii. În ceea ce priveşte al doilea criteriu, persoanele care exercită o funcţie specifică în cadrul unei structuri finanţate din fonduri publice sunt incluse în categoria funcţionarilor publici în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. Conform dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, partidele politice pot deţine, în condiţiile legii, bunuri mobile şi imobile care sunt necesare realizării activităţii specifice, iar potrivit art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege, sursele de finanţare a activităţii unui partid politic sunt: a) cotizaţii ale membrilor de partid; b) donaţii, legate şi alte liberalităţi; c) venituri provenite din activităţi proprii, conform art. 16; d) subvenţii de la bugetul de stat. Prin Decizia nr. 447 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.099 din 18 noiembrie 2020, Curtea Constituţionala a reţinut: „... potrivit art. 8 alin. (2) din Constituţie şi normelor Legii nr. 14/2003, partidele politice sunt persoane juridice de drept public, reprezentând asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie. Art. 8 alin. (2) din Constituţie consacră rolul partidelor politice de a contribui la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, iar în concretizarea acestui rol fundamental, legea antemenţionată prevede expres că, prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutine, potrivit legii. Misiunea legală şi constituţională a partidului politic urmăreşte, aşadar, realizarea unui interes public general al cetăţenilor.“ (paragraful 18). În cea de-a doua orientare se consideră că persoana ce deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic nu are calitatea de funcţionar public potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1968, art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal actual sau ale art. 175 alin. (2) din Codul penal actual. În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către curţile de apel Bacău, Bucureşti - Secţia I, Galaţi, Ploieşti, Piteşti, Ploieşti şi Timişoara, tribunalele Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Teleorman, Timiş şi Vaslui şi judecătoriile Alexandria, Bolintin-Vale, Cornetu, Deva, Iaşi, Lieşti, Pogoanele, Roşiori de Vede, Şimleu Silvaniei, Târgu Cărbuneşti, Turnu Măgurele, Vaslui şi Zimnicea. În argumentarea opiniei exprimate, instanţele mai sus amintite au precizat, în esenţă, că persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal actual, întrucât nu exercită o funcţie publică. Potrivit art. 176 din Codul penal, prin noţiunea de „public“ se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică. Or, partidul politic nu este nici autoritate publică, nici instituţie publică şi nicio persoană juridică care să administreze sau să exploateze bunuri proprietate publică. Ca atare, persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrului unui partid politic nu poate exercita o funcţie publică. De asemenea, s-a arătat că persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic nu îndeplineşte nici condiţiile impuse de art. 175 alin. (2) din Codul penal, întrucât nu exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de o autoritate publică sau care este supusă controlului sau supravegherii acesteia cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Răspunsurile curţilor de apel Alba Iulia, Braşov, Constanţa, Suceava şi Târgu Mureş, Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi judecătoriilor Beclean, Făgăraş, Întorsura Buzăului, Hârlău, Jibou, Năsăud, Oraviţa, Paşcani, Pătârlagele, Răducăneni, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Zalău şi Zârneşti cuprind doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori, după caz, a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării. IV.2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie IV.2.1. Din perspectiva hotărârilor obligatorii, menite să asigure dezlegarea unor chestiuni de drept, au fost identificate mai multe hotărâri care prezintă semnificaţie sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile, respectiv: - Decizia nr. 20 din 29 septembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 22 octombrie 2014, prin care s-a statuat: „În ceea ce priveşte art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, care menţionează că sunt consideraţi funcţionari publici, pe lângă demnitari, şi persoanele care ocupă o funcţie publică de orice natură, intră în această categorie funcţionarii publici, astfel cum aceştia sunt definiţi de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, dar şi persoanele care ocupă o funcţie publică de autoritate, ce reprezintă, potrivit doctrinei, o funcţie ocupată de o persoană care aparţine unui organ de conducere dintr-o autoritate publică sau o structură a acesteia, ca urmare a actului de alegere sau numire. Intră în această categorie toate funcţiile de conducere, înalţii funcţionari publici şi managerul public.“ – Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2015, prin care s-a stabilit că „medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal.“ – Decizia nr. 8 din 15 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 25 aprilie 2017, prin care s-a statuat că „profesorul din învăţământul preuniversitar de stat are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal“. – Decizia nr. 18 din 30 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 11 iulie 2017, prin care s-a stabilit că „funcţionarul bancar, angajat al unei societăţi bancare cu capital integral privat, autorizată şi aflată sub supravegherea Băncii Naţionale a României, este funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal“. IV.2.2. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma examenului de jurisprudenţă efectuat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost identificată o hotărâre ce ar prezenta relevanţă pentru problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, respectiv Sentinţa penală nr. 414 din data de 15 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, rămasă definitivă prin Decizia nr. 277 din 1 iulie 2021 a Completului de 5 judecători. Astfel, prin această sentinţă inculpatul D.M.G. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, prevăzută de art. 10 lit. c) teza I din Legea nr. 78/2000, şi a infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) raportat la art. 308 alin. (1) şi (2) din Codul penal. În fapt s-a reţinut că inculpatul, în calitate de trezorier al unui partid parlamentar, a direcţionat o parte din banii viraţi de la bugetul de stat în interesul său personal, respectiv pentru achiziţionarea unor autoturisme de lux, a unui imobil şi în contul unor societăţi deţinute de persoane apropiate. IV.3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Constituţionale a României au fost identificate mai multe decizii ce prezintă relevanţă pentru problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, respectiv: - Decizia nr. 1.611 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012, prin care s-a reţinut: "(...) ţinând seama de sfera atribuţiunilor ce intră în competenţa primarului, care prin excelenţă au conotaţii de putere publică, apare justificată vocaţia primarului la calitatea de subiect activ pentru infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, precum şi pentru cele de corupţie. În caz contrar, se poate desprinde concluzia că primarul este deasupra legii, neputând fi cercetat şi pedepsit pentru săvârşirea unor infracţiuni care aduc atingere activităţilor de interes public, cum ar fi de exemplu cele de abuz în serviciu contra intereselor publice, de luare de mită, de primire de foloase necuvenite, de fals intelectual şi altele, fapt care ar fi incompatibil cu funcţionarea statului de drept." – Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, prin care s-a reţinut: "(...) unele dintre persoanele de mai sus (avocaţi, notari publici, mediatori, medici, farmacişti, arhitecţi, experţi independenţi, sau practicieni în insolvenţă) pot avea în condiţiile art. 147 alin. (2) din Codul penal calitatea de «funcţionar» atunci când sunt salariaţi în cadrul unei persoane juridice şi, prin urmare, pot fi subiecţi activi ai infracţiunilor de corupţie sau de serviciu. De asemenea, unele dintre persoanele care exercită profesii liberale sunt considerate «funcţionari publici» în condiţiile art. 175 alin. (2) din noul Cod penal, atunci când, deşi funcţionează în baza unei legi speciale şi nu sunt finanţate de la bugetul de stat, exercită un serviciu de interes public şi este supusă controlului sau supravegherii unei autorităţi publice. (...) excluderea persoanelor care exercită profesii liberale din sfera de incidenţă a răspunderii penale în materia infracţiunilor de serviciu şi de corupţie nu constituie un criteriu obiectiv în funcţie de care se poate justifica intervenţia legiuitorului. (...) determinante pentru includerea sau excluderea persoanelor de la incidenţa normei penale sunt criterii precum natura serviciului prestat, temeiul juridic în baza căruia se prestează respectiva activitate sau raportul juridic dintre persoana în cauză şi autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public. Consecinţa imediată a restrângerii sferei de incidenţă a noţiunii de «funcţionar public»/«funcţionar» în ceea ce priveşte subiectele de drept amintite este înlăturarea răspunderii penale a acestora în cazul săvârşirii infracţiunilor al căror subiect activ calificat este funcţionarul public/funcţionarul." – Decizia nr. 278 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 14 octombrie 2019, prin care s-a reţinut: "(...) art. 175 din Codul penal reglementează noţiunea de funcţionar public în sensul legii penale, care, conform acestei dispoziţii legale, primeşte un înţeles autonom, diferit de cel din dreptul administrativ, potrivit căruia dobândeşte calitatea de funcţionar public orice persoană numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică. (...) noţiunea de funcţionar public, conform legii penale, are un sens mai larg decât cel din domeniul dreptului administrativ, atât datorită caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi datorită faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. (...) în legea penală, funcţionarul este definit exclusiv după criteriul funcţiei pe care o deţine sau, cu alte cuvinte, dacă îşi exercită activitatea în serviciul unei unităţi determinate prin legea penală, supus unui anumit statut şi regim juridic. (...) definiţiile prevăzute la art. 175 din Codul penal prezintă importanţă sub aspectul faptului că funcţionarii publici în sensul legii penale sunt potenţiali subiecţi activi ai acelor infracţiuni reglementate în cuprinsul titlului V «Infracţiuni de corupţie şi de serviciu» al părţii speciale a Codului penal, în cazul cărora ipoteza normei de incriminare prevede în mod expres această calitate." – Deciziile nr. 489 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016, şi nr. 790 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 8 martie 2017, prin care s-a reţinut: "(...) noţiunea de «serviciu public» desemnează fie o formă de activitate prestată în folosul interesului public, fie o subdiviziune a unei instituţii din administraţia internă împărţită pe secţii, servicii etc. Din categoria serviciilor de interes public fac parte acele entităţi care, prin activitatea pe care o desfăşoară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societăţii." – Decizia nr. 517 din 25 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 14 ianuarie 2005, Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, şi Decizia nr. 447 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.099 din 18 noiembrie 2020, prin care s-a reţinut: "18. (...) potrivit art. 8 alin. (2) din Constituţie şi normelor Legii nr. 14/2003, partidele politice sunt persoane juridice de drept public, reprezentând asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie. Art. 8 alin. (2) din Constituţie consacră rolul partidelor politice de a contribui la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, iar în concretizarea acestui rol fundamental, legea antemenţionată prevede expres că, prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutine, potrivit legii. Misiunea legală şi constituţională a partidului politic urmăreşte, aşadar, realizarea unui interes public general al cetăţenilor." IV.4. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate hotărâri care să prezinte semnificaţie sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile. V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că sesizarea instanţei supreme îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. Astfel, a precizat că din analiza încheierii rezultă că instanţa care a formulat sesizarea este una dintre instanţele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Curtea de Apel Braşov, cauza se află în ultimul grad de jurisdicţie, soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, iar problema de drept supusă analizei nu a primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare. Cu privire la fondul sesizării, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că punctul de vedere este în sensul că o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcţionar public în sensul art. 147 din Codul penal din 1968, dar nu are calitatea de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) sau art. 175 alin. (2) din Codul penal, ci are calitatea de funcţionar în sensul art. 308 din Codul penal. În susţinerea acestui punct de vedere a învederat faptul că noţiunea de funcţionar „public“ este strâns legată de înţelesul dat termenului public de dispoziţiile art. 145 din Codul penal din 1968, respectiv de art. 176 din Codul penal, fiecare dintre aceste prevederi făcând referire la categoriile enunţate în cadrul titlului acestei subsecţiuni. În literatura de specialitate autoritatea publică a fost definită ca fiind un organ public, colectiv, organizat de oameni care exercită prerogative de putere publică fie într-o activitate statală, fie într-o activitate din administraţia publică autonomă. Delimitarea sferei autorităţilor publice se regăseşte în dispoziţiile art. 240 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, aceste organe fiind cele prevăzute în titlul III, precum şi cele arătate de art. 140 şi 142 din Constituţia României. Instituţiile publice sunt definite în doctrină ca fiind servicii de specialitate care se înfiinţează prin lege sau potrivit legii de către Parlament, Guvern, ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi de către consiliile judeţene şi locale, în scopul satisfacerii unor interese generale de specialitate ale membrilor societăţii. Acestea sunt subordonate practic autorităţii care le-a înfiinţat, iar prin intermediul lor sunt prestate servicii publice către stat sau către populaţie. Intră în această categorie instituţiile de învăţământ, instituţiile publice de cultură sau instituţiile publice sanitare. Serviciul public este acel organism înfiinţat prin lege sau pe baza legii de către stat, judeţ, municipiu, oraş sau comună, pentru satisfacerea în mod continuu şi permanent a unor interese specifice ale membrilor societăţii. Aceste organisme sunt încadrate cu personal cu o anumită pregătire de specialitate, iar baza lor materială este asigurată de către stat, judeţ, municipiu, oraş sau comună. De asemenea, în jurisprudenţa instanţei supreme, noţiunea de interes public a fost definită ca fiind acel interes care implică garantarea şi respectarea de către instituţiile şi autorităţile publice a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, recunoscute de Constituţie, legislaţia internă şi tratatele internaţionale la care România este parte. Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, prin expresia „de interes general (sau public)“ se înţelege ceea ce este de importanţă socială, util colectivităţii. Pe baza acestei definiţii de ordin general şi prin raportare la cea dată de instanţa supremă noţiunii de interes public s-a concluzionat că noţiunea de instituţii sau alte persoane juridice de interes public cuprinde orice alte servicii utile colectivităţii, în afara celor specifice, asigurate de către instituţiile publice. Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 14/2003, partidele politice sunt persoane juridice de drept public şi îndeplinesc o misiune publică garantată de Constituţie, iar potrivit art. 2 din aceeaşi lege, partidele politice, prin activitatea pe care o desfăşoară, promovează valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri, potrivit legii. Din interpretarea acestor dispoziţii legale se poate concluziona, fără dubiu, că partidele politice sunt persoane juridice de interes public, însă nu fac parte din categoria autorităţilor publice, întrucât nu sunt cuprinse în categoriile enunţate mai sus, şi nici în cea a instituţiilor publice, deoarece nu se înfiinţează de autorităţile publice pentru efectuarea unor servicii specifice de interes public. Art. 145 din Codul penal din 1968, deşi nu era foarte riguros redactat, făcea referire la persoanele juridice de interes public, fără a limita vreo categorie în funcţie de serviciul pe care l-ar fi oferit, ci era cuprinsă într-o enumerare a textului distinctă de administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public. Prin urmare, dacă partidul politic este o persoană juridică de interes public, iar conducătorul unui partid politic îşi exercită activitatea în cadrul acestei persoane juridice de interes public, înseamnă că, potrivit art. 147 din Codul penal din 1968, acesta are calitatea de funcţionar public. Potrivit art. 175 din Codul penal, funcţionarul public poate exercita anumite atribuţii şi responsabilităţi pentru exercitarea celor 3 puteri în stat şi, în plus, poate exercita atribuţii de control. Funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea în scopul realizării interesului public şi are îndatorirea de a considera interesul public mai presus de interesul personal. Funcţia publică se poate exercita doar în cadrul unei autorităţi publice sau al unei instituţii publice. Pentru ca o persoană juridică să facă parte din categoria autorităţilor sau instituţiilor publice nu este suficient ca aceasta să exercite o activitate de interes public, ci aceasta trebuie să fie înfiinţată ca autoritate sau instituţie publică, să fie învestită de o autoritate sau să îşi desfăşoare activitatea sub controlul sau supravegherea unei autorităţi publice. Or, partidele politice, deşi desfăşoară o activitate de interes public, nu sunt înfiinţate ca autorităţi sau instituţii publice, nu sunt învestite de o autoritate sau instituţie publică şi nu îşi desfăşoară activitatea sub controlul sau supravegherea unei autorităţi sau a unei instituţii publice. În consecinţă, conducătorul unui partid politic nu poate fi considerat că exercită o funcţie publică, prin urmare nu face parte din categoria funcţionarilor publici reglementaţi prin dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. Nici dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal nu acoperă activitatea partidelor politice, întrucât, potrivit acestor dispoziţii, persoana respectivă trebuie să exercite un serviciu de interes public şi să fie învestită cu îndeplinirea respectivului serviciu public de către o autoritate publică sau să exercite serviciul de interes public sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice. Ca atare, nu orice serviciu de interes public poate intra sub incidenţa dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, ci doar cele de o anumită importanţă, specializate într-un anumit domeniu, motiv pentru care este necesară învestirea de către o autoritate publică a acelei persoane cu îndeplinirea respectivului serviciu ori exercitarea lui sub controlul sau supravegherea unei autorităţi publice. Verificând întrunirea acestor criterii în persoana conducătorului unui partid politic se poate concluziona că, deşi partidul politic este o persoană juridică de interes public, conducătorul acestuia nu este învestit cu îndeplinirea unui serviciu public de către o autoritate publică şi nici nu îşi desfăşoară activitatea sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice, ci exclusiv conform statutului partidului. Pe cale de consecinţă, acesta nu poate avea calitatea de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal. Într-o examinare comparativă a textului art. 145 din Codul penal din 1968 şi cel al art. 176 din Codul penal se observă că, spre deosebire de reglementarea anterioară, care nu face nicio distincţie între diversele categorii de persoane juridice de interes public, ceea ce permite şi includerea partidelor politice şi conferă implicit conducătorilor acestora calitatea de funcţionar public în îndeplinirea îndatoririlor impuse de statutul partidului, în actuala reglementare legea limitează aceste persoane doar la cele „care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică“, categorie în care partidul politic nu se regăseşte. În aceste condiţii, elementul de continuitate între cele două reglementări este dat doar de calitatea de persoană juridică a partidului politic, ceea ce face ca o persoană care îşi exercită activitatea în cadrul acestuia să se circumscrie sferei funcţionarilor reglementaţi de art. 308 din Codul penal, text care se adresează oricărei persoane care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal ori în cadrul oricărei persoane juridice. VI. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, Facultatea de Drept, a opinat în sensul că persoana care deţine o funcţie în cadrul unui partid politic are calitatea de funcţionar public, atât în conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1968, cât şi cu dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal. În susţinerea acestui punct de vedere a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 14/2003, partidele politice îndeplinesc o misiune publică garantată de Constituţie şi sunt persoane juridice de drept public. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din acelaşi act normativ, prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri, potrivit legii. În mod evident, partidele politice se circumscriu noţiunii de persoană juridică care are în obiectul de activitate prestarea unor servicii de interes public, din moment ce sunt îndreptăţite să participe cu candidaţi la alegeri (prezidenţiale, locale şi generale) şi contribuie la constituirea unor autorităţi publice. Prin deciziile nr. 790/2016 şi nr. 489/2016, Curtea Constituţională a reţinut că, pentru ca o persoană să fie considerată funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal, este suficient să îşi desfăşoare activitatea în cadrul unei persoane juridice al cărei obiect de activitate constă în prestarea unui serviciu de interes public şi care este supusă controlului şi supravegherii unei autorităţi publice, nefiind necesar ca pentru fiecare dintre aceste persoane să fie menţionate, în cuprinsul actului normativ, dispoziţii exprese prin care se exercită controlul sau supravegherea. „Mutatis mutandis“ se poate susţine că, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, persoanele care deţin funcţii de conducere în cadrul partidelor politice desfăşoară activităţi a căror legalitate este supusă controlului şi supravegherii autorităţilor publice cu privire la îndeplinirea unui serviciu de interes public. Astfel, potrivit art. 42 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, partidele politice sunt supuse controlului Autorităţii Electorale Permanente, care este abilitată să controleze respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile partidelor politice, ale alianţelor politice sau electorale, ale candidaţilor independenţi, precum şi legalitatea finanţării campaniilor electorale. Încălcarea de către partidele politice a dispoziţiilor prevăzute la art. 3 alin. (8), art. 5 alin. (4), art. 13, art. 15 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 17 alin. (4), art. 25 alin. (1) şi (2), art. 50 şi art. 51 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale poate atrage suspendarea acordării subvenţiilor, prin decizie a Autorităţii Electorale Permanente, până la îndeplinirea cerinţelor legale. Din moment ce, din punctul de vedere al provenienţei şi modului în care înregistrează şi gestionează resursele materiale şi băneşti, partidele politice sunt supuse controlului şi supravegherii din partea unei autorităţi publice, se poate concluziona că persoanele cu funcţii de conducere din cadrul partidelor politice au calitatea de funcţionari publici în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal. Această calitate există şi prin prisma dispoziţiilor art. 147 din Codul penal de la 1968, în vigoare la momentul comiterii faptelor. Potrivit art. 147 din Codul penal de la 1968, prin „funcţionar public“ se înţelegea orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1968. Universitatea de Vest din Timişoara - Facultatea de Drept - Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale a opinat în sensul că sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov, Secţia penală, este admisibilă. Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării a opinat în sensul că persoana ce deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic poate avea calitatea de funcţionar public, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Codul penal de la 1968 şi ale art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a sau ale art. 175 alin. (2) din Codul penal actual, dacă are atribuţii referitoare la administrarea şi gestionarea fondurilor obţinute de la bugetul de stat. În celelalte situaţii persoana ce deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic poate fi asimilată noţiunii de funcţionar privat potrivit art. 308 din Codul penal actual cu referire la infracţiunile de corupţie şi de serviciu indicate în cuprinsul acestui text legal. În susţinerea acestui punct de vedere s-a arătat că prin noţiunea „activitate de interes public“ membrii partidelor politice ar putea fi caracterizaţi ca funcţionari publici doar dacă ar exercita permanent sau temporar o însărcinare de orice natură în interesul partidului, ţinând însă de conducerea şi administrarea activităţii şi a bunurilor partidului. Conform art. 3 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, se indică ca surse de finanţare a activităţii unui partid politic şi subvenţiile de la bugetul de stat. De asemenea, potrivit art. 18 alin. (1) „Partidele politice primesc anual subvenţie de la bugetul de stat, în condiţiile legii“. Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 „Subvenţia de la bugetul de stat se varsă lunar, prin bugetul Autorităţii Electorale Permanente, într-un cont special deschis de către fiecare partid politic. Veniturile din subvenţii de la bugetul de stat se reflectă distinct în evidenţa contabilă a partidelor politice.“ Mai mult, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 „Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot asigura spaţii pentru sediile centrale şi locale ale partidelor politice, precum şi terenurile aferente, la cererea motivată a acestora“. De asemenea, potrivit art. 35 din Legea nr. 334/2006, cheltuielile legate de organizarea şi desfăşurarea operaţiunilor electorale se suportă de la bugetul de stat ori, după caz, de la bugetele locale sau judeţene, potrivit dispoziţiilor legilor electorale, iar din celelalte dispoziţii rezultă clar că modul de utilizare a subvenţiilor şi a finanţării campaniei electorale este supus verificării Autorităţii Electorale Permanente şi, respectiv, Curţii de Conturi, care sunt autorităţi publice. Potrivit considerentelor Deciziei nr. 8/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sfera persoanelor care au calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal poate fi determinată pe baza a două criterii: exercitarea unei funcţii specifice în cadrul unui sistem public şi finanţarea din fonduri publice a structurii în cadrul căreia este exercitată funcţia specifică. Partidul politic nu face parte din sistemul public, deoarece, potrivit art. 176 din Codul penal, prin termenul „public“ se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunuri proprietate publică. În ceea ce priveşte încadrarea pe art. 175 alin. (2) din Codul penal, potrivit considerentelor Deciziei nr. 18/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, funcţionarul public este persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor 175 alin. (2) din Codul penal implică întrunirea, în mod cumulativ, a două cerinţe obligatorii: a) persoana să exercite un serviciu de interes public (condiţie comună); b) persoana să fie învestită cu îndeplinirea respectivului serviciu public de către o autoritate publică sau să exercite serviciul de interes public sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice (condiţie alternativă). Potrivit art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin serviciu public se înţelege activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public, sau verificarea împrejurării dacă, prin realizarea serviciului prestat, se urmăreşte satisfacerea unui interes general şi dacă se relevă, în mod direct sau indirect, o autoritate publică. Totodată, noţiunea de „serviciu public“ desemnează fie o formă de activitate prestată în folosul interesului public, fie o subdiviziune a unei instituţii din administraţia internă împărţită pe secţii, servicii etc. Din categoria serviciilor de interes public fac parte acele entităţi care, prin activitatea pe care o desfăşoară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societăţii. Cu referire la cea de a doua condiţie, aceasta este îndeplinită alternativ, dacă învestirea pentru îndeplinirea serviciului s-a făcut de către o autoritate publică sau dacă activitatea persoanei este supusă controlului ori supravegherii unei autorităţi publice, indiferent de modalitatea de învestire. Condiţia este îndeplinită numai atunci când o autoritate publică poate învesti sau supraveghea/controla activitatea persoanei care exercită un serviciu public. Cu alte cuvinte, funcţionarul public trebuie să aibă o legătură cu autoritatea statală. În plus, în expunerea de motive la noul Cod penal se arată că art. 175 alin. (2) vizează acele persoane care, deşi nu sunt propriu-zis funcţionari, exercită atribute de autoritate publică ce le-au fost delegate printr-un act al autorităţii statale competente şi sunt supuse controlului acesteia, ceea ce justifică asimilarea lor cu funcţionarii. Învestirea sau controlul/supravegherea din partea unei autorităţi publice cu privire la îndeplinirea serviciului public necesită o analiză atentă: organele de conducere ale partidului sunt stabilite de statutul partidului şi nu sunt numite de vreo autoritate publică, nici nu îşi exercită mandatul sub controlul sau supravegherea autorităţii publice. Ceea ce este supus unui control din partea unei autorităţi publice este modul de utilizare a subvenţiilor şi a finanţării campaniei electorale - se verifică de către Autoritatea Electorală Permanentă şi, respectiv, de către Curtea de Conturi, care sunt autorităţi publice (a se vedea art. 42 şi următoarele din Legea nr. 334/2006). În raport cu aceste considerente s-a concluzionat că din structurile de conducere ale partidului politic au calitatea de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal doar acele persoane care au ca atribuţii gestionarea acestor fonduri, repartizarea, cheltuirea lor precum şi persoanele pe care le-au mandatat să desfăşoare activităţi în acest sens. Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Drept, a opinat în sensul că persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic nu are calitatea de funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal actual, în timp ce în accepţiunea Codului penal de la 1968 se poate considera că persoana care ocupă o funcţie de conducere într-un partid politic poate avea calitatea de funcţionar public în sensul legii penale. Codul penal actual defineşte noţiunea de „funcţionar public“ în baza unor criterii obiective. Astfel, art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul penal defineşte noţiunea de „funcţionar public“ ca fiind persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură. Codul administrativ, adoptat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, defineşte la art. 5 lit. y) funcţia publică ca fiind ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul exercitării prerogativelor de putere publică de către autorităţile şi instituţiile publice. De asemenea, Codul penal defineşte termenul „public“ ca fiind tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică. În acest context se constată că în accepţiunea actualului Cod penal termenul de „public“ nu mai include şi persoanele juridice de interes public, astfel încât persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic nu are calitatea de funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. VII. Dispoziţii legale incidente Constituţia României Art. 8 Pluralismul şi partidele politice "(2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei." Art. 40 Dreptul de asociere "(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere." Legea partidelor politice nr. 14/2003 Art. 1 "Partidele politice sunt asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie. Ele sunt persoane juridice de drept public." Art. 2 "Prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri, potrivit legii." Art. 13 "(1) Adunarea generală a membrilor şi organul executiv, indiferent de denumirea pe care o au în statutul fiecărui partid, sunt foruri obligatorii de conducere ale partidului politic şi ale eventualelor organizaţii teritoriale ale sale. Conducerile organizaţiilor teritoriale se aleg pentru o perioadă determinată, prevăzută de statut.(2) Statutul poate prevedea şi alte organe, cu atribuţii formulate explicit." Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale Art. 18 "(1) Partidele politice primesc anual subvenţie de la bugetul de stat, în condiţiile legii." Art. 25 "(3) Eficienţa şi oportunitatea acestor cheltuieli se hotărăsc de organele de conducere ale partidelor politice, potrivit statutului lor şi dispoziţiilor legale." Codul penal de la 1968 Art. 145 "Prin termenul «public» se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public." Art. 147 "Prin «funcţionar public» se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145." Codul penal Art. 175 - Funcţionar public "(1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.(2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public." Art. 176 - Public "Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică." Art. 289 - Luarea de mită "(1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent." Art. 308 - Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane "(1) Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-300 şi art. 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.(2) În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime." VIII. Opinia judecătorului-raportor Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul admiterii sesizării formulate, urmând a se statua că persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcţionar public potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Codul penal de la 1968 şi ale art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie În urma examinării sesizării formulate de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a raportului întocmit de judecătorul-raportor şi a problemei ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: IX.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ Din examinarea textului legal mai sus enunţat se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor trei condiţii: - să existe o cauză în curs de judecată, iar instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea ei în ultimă instanţă; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; – chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare. Raportând aceste condiţii de admisibilitate la sesizarea ce face obiectul prezentei cauze se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ toate aceste condiţii. Astfel, cu privire la prima condiţie, se constată că este îndeplinită în cauză, solicitarea de lămurire a problemei de drept invocate aparţinând unei instanţe învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, respectiv Curtea de Apel Braşov, pe rolul căreia se află înregistrat Dosarul nr. 6.067/62/2016, ce are ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie -Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii C.A.A., C.C.E., C.C., I.R. şi I.R.P. împotriva Sentinţei penale nr. 140/S din data de 22.07.2021, pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul penal nr. 6.067/62/2016. De asemenea, se constată îndeplinită şi condiţia ce vizează caracterul de noutate şi de actualitate a problemei de drept invocate în cauză, din verificările efectuate la nivelul instanţei supreme rezultând că nu au fost pronunţate hotărâri prealabile sau în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunea de drept supusă analizei şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Şi în ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, se consideră că este îndeplinită în cauză, întrucât această chestiune de drept a fundamentat soluţia primei instanţe de achitare a inculpatului C.A.A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal - 3 acte materiale, iar apelul exercitat de Ministerul Public vizează această chestiune, astfel încât de lămurirea acestei probleme de drept depinde soluţionarea cauzei. IX.2. Cu privire la fondul chestiunii de drept Pentru a răspunde întrebării ce formează obiectul sesizării, apare ca fiind necesară reiterarea unor argumente referitoare la sfera de cuprindere a reglementărilor privind funcţionarul public în sensul legii penale, atât din perspectiva Codului penal anterior, cât şi a celui în vigoare. 1. Caracterul autonom al noţiunii de „funcţionar public“ în sensul legii penale Cu titlu prealabil, pentru a determina sensul noţiunii de „funcţionar public“ pe care o utilizează legea penală, se impune sublinierea distincţiilor dintre reglementările în materie penală şi în cea administrativă referitoare la noţiunile de „funcţionar public“ şi „funcţie publică“, respectiv „autorităţi şi instituţii publice“. De asemenea, se impune precizarea că definirea noţiunilor enunţate nu poate fi realizată exclusiv prin raportare la infracţiunile de corupţie sau de serviciu, dispoziţiile art. 175 şi 176 din Codul penal fiind incidente şi în alte situaţii. Potrivit art. 37 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în vederea asigurării unităţii terminologice în limbajul normativ, dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce îl instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie. Având în vedere scopul diferit al reglementărilor, noţiunile de „funcţionar public“, „funcţie publică“ şi „autorităţi şi instituţii publice“ au un înţeles autonom în materie penală şi nu sunt aplicabile definiţiile date acestora prin alte acte normative, inclusiv cele incidente în materia dreptului administrativ. Noţiunile menţionate sunt indisolubil legate între ele, întrucât funcţionarul public nu ar putea fi definit în abstract, ci numai prin raportare la autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia îşi exercită acesta activitatea. Or, împrumutarea noţiunilor din actele normative din dreptul administrativ referitoare la autorităţi sau instituţii publice ar conduce implicit şi la modificarea noţiunii de „funcţionar public“ într-un mod care ar exceda sensului avut în vedere de legiuitor în materie penală. Spre exemplu, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin autoritate publică se înţelege „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică“. În schimb, prin art. 5 lit. k) din Codul administrativ (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019) se arată că prin autoritate publică se înţelege un „organ de stat sau al unităţii administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public“. În consecinţă, în materie penală, pentru definirea noţiunilor de „autorităţi publice“ sau „instituţii publice“ se impune recurgerea fie la dispoziţiile Constituţiei, fie la conţinutul actelor normative prin care sunt înfiinţate sau prin care le este reglementată activitatea, în măsura în care acestora le este atribuit statutul corespunzător prin actele respective. Această distincţie între semnificaţia conceptelor în materie penală şi în cea a dreptului administrativ a fost subliniată de altfel şi de către instanţa de contencios constituţional, care prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014 a arătat că „semnificaţia noţiunii de funcţionar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ (.....), potrivit legii penale, noţiunile de funcţionar public şi de funcţionar au un înţeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal (....) în legea penală, funcţionarul este definit exclusiv după criteriul funcţiei pe care o deţine sau, cu alte cuvinte, dacă îşi exercită activitatea în serviciul unei unităţi determinate prin legea penală, supus unui anumit statut sau regim juridic“. Prin aceeaşi decizie, raportându-se la instrumentele internaţionale în materie ratificate de România, respectiv Convenţia penală cu privire la corupţie, adoptată de Consiliul Europei la 27 ianuarie 1999 la Strasbourg, Convenţia privitoare la lupta împotriva corupţiei vizând funcţionarii Comunităţilor Europene sau funcţionarii statelor membre ale Uniunii Europene, adoptată de Consiliul Uniunii Europene la 26 mai 1997, sau Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, Curtea Constituţională a constatat diversitatea termenilor folosiţi pentru definirea subiecţilor activi ai faptelor de corupţie şi a reţinut că „agent public“/„membru al adunărilor publice naţionale“/„funcţionar naţional“/„ofiţer public“ îşi găsesc corespondent în legislaţia română în vigoare în materie penală în noţiunile de „funcţionar public“ şi „funcţionar“, fapt care subliniază caracterul autonom în sensul legii penale pe care trebuie să îl primească noţiunile în discuţie. Aşadar, în examinarea problematicii care se circumscrie noţiunii de „funcţionar public“, „funcţie publică“ şi „autorităţi şi instituţii publice“ în sensul legii penale nu se poate realiza o suprapunere perfectă cu noţiunile sau cu definiţiile specifice dreptului administrativ. De asemenea, date fiind caracterul autonom al conceptului de „funcţionar public“ în sensul legii penale şi scopul diferit al reglementărilor, definirea „autorităţilor publice“ din perspectiva art. 176 din Codul penal nu poate fi limitată la sensul avut în vedere prin dispoziţiile art. 240 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Aceste dispoziţii raportează noţiunea de „autorităţi publice“ exclusiv la cele prevăzute în mod expres în titlul III din Constituţia României şi la Curtea de Conturi şi Curtea Constituţională strict pentru a determina sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 135 din Codul penal referitoare la răspunderea penală a persoanei juridice, iar nu pentru a defini autorităţile publice în sensul legii penale. În consecinţă, trimiterea din cuprinsul art. 240 din Legea nr. 187/2012 nu intră în sfera de incidenţă a dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 24/2000 referitoare la asigurarea unităţii terminologice în limbajul normativ, întrucât nu acesta este actul normativ care instituie în materie penală noţiunea de „autoritate publică“, ci dispoziţiile art. 176 din Codul penal. 2. Înţelesul noţiunii de „funcţionar public“ în sensul legii penale În materie penală, dispoziţiile art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1968 defineau „funcţionarul public“ drept persoana care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi din cele la care se referă art. 145, iar „funcţionarul“, drept o persoană aflată într-o situaţie similară sau orice alt salariat aflate în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute de art. 145. Funcţionarul public în sensul legii penale nu putea fi definit în afara dispoziţiilor art. 145 din Codul penal de la 1968, care se refereau la autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, la administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi la bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public, trimiterea la această normă în cuprinsul art. 147 fiind una explicită. Codul penal în vigoare, prin dispoziţiile art. 175 alin. (1), prevede că „funcţionar public“, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. Deşi dispoziţiile art. 175 nu fac trimitere explicită la cele ale art. 176 din Codul penal, urmând aceeaşi logică de reglementare, funcţionarul public nu poate fi definit în afara dispoziţiilor referitoare la termenul „public“ reglementat de acest din urmă articol şi prin care se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică. Sfera de cuprindere a dispoziţiilor art. 145 din Codul penal de la 1968 era una mai largă decât cea a dispoziţiilor art. 176 din Codul penal în vigoare, incluzând, pe lângă autorităţile publice, instituţiile publice ori administrarea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, şi instituţiile sau persoanele de interes public ori serviciile sau bunurile de interes public. Prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, precitată, Curtea Constituţională, în contextul analizării sferei subiecţilor de drept care, potrivit legii penale, se circumscriu noţiunii de „funcţionar public“ sau de „funcţionar“, a arătat că „determinante pentru includerea sau excluderea persoanelor de la incidenţa normei penale sunt criterii precum natura serviciului prestat, temeiul juridic în baza căruia care se prestează respectiva activitate sau raportul juridic dintre persoana în cauză şi autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public“ (paragraful 4.1). În raport cu aceste considerente şi având în vedere legătura indisolubilă dintre dispoziţiile art. 147 şi 145 din Codul penal anterior, respectiv dintre art. 175 şi 176 din Codul penal în vigoare, pentru stabilirea calităţii de „funcţionar public“ sau „funcţionar“ în sensul legii penale este necesară parcurgerea a două etape. Într-o primă etapă trebuie determinată natura persoanei juridice sau a entităţii în cadrul căreia se exercită atribuţiile de către persoana care poate intra sub incidenţa normei penale, respectiv dacă aceasta constituie o autoritate publică, instituţie publică, instituţie sau altă persoană juridică de interes public ori care administrează, foloseşte sau exploatează bunurile proprietate publică, serviciile de interes public sau se referă la bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public (art. 145 din Codul penal anterior), respectiv autoritate publică, instituţie publică sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunuri proprietate publică (art. 176 din Codul penal). Într-o a doua etapă se verifică îndeplinirea condiţiilor referitoare la natura serviciului prestat, temeiul juridic în baza căruia care se prestează respectiva activitate sau raportul juridic dintre persoana în cauză şi persoana juridică sau entitatea în cadrul căreia îşi exercită atribuţiile. 2.1. Determinarea semnificaţiei noţiunilor de „autoritate publică“, „instituţie publică“, „instituţii sau alte persoane juridice de interes public“, „servicii de interes public“ şi „persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică“ Pentru a parcurge prima etapă se impune o determinare a semnificaţiei noţiunilor de „autoritate publică“, „instituţie publică“, „instituţii sau alte persoane juridice de interes public“, „servicii de interes public“ şi „persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică“ în sensul legii penale, demers care implică o recurgere la dispoziţiile Constituţiei şi ale legii civile privind persoanele juridice. Potrivit art. 189 din Codul civil, persoanele juridice sunt de drept public sau de drept privat. La rândul lor, potrivit art. 191 alin. (1) din Codul civil, persoanele juridice de drept public se înfiinţează prin lege sau, potrivit alin. (2), în cazurile anume prevăzute de lege, se pot înfiinţa prin acte ale autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale ori prin alte moduri prevăzute de lege. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că „art. 191 alin. (1) din Codul civil se referă la autorităţile şi instituţiile statului [înfiinţarea Guvernului, ministerelor, autorităţilor administrative autonome (spre exemplu, Consiliul Concurenţei), Consiliul Legislativ, Curtea Constituţională etc.], la unităţile administrativ-teritoriale, toate acestea exercitând prerogativele puterii publice, în timp ce alin. (2) al aceluiaşi text legal se referă la operatorii economici, partidele politice etc., respectiv la persoane juridice care sunt calificate de drept public prin prisma scopului şi obiectului lor de activitate, prestând, spre exemplu, un serviciu de interes public/general, administrând bunuri proprietate publică etc.“ (Decizia nr. 249 din 19 aprilie 2018, paragraful 55; Decizia nr. 531 din 18 iulie 2018, paragraful 62). În raport cu aceste aspecte se poate concluziona că art. 191 alin. (1) din Codul civil se referă la autorităţi publice şi instituţii publice (la care se adaugă unităţile administrativ-teritoriale, care nu sunt nici autorităţi şi nici instituţii), iar alin. (2), la alte persoane juridice de drept public, fără ca acestea să se confunde. În acest context se impune observaţia că art. 176 din Codul penal se referă doar la autorităţi publice şi instituţii publice, cea de a treia categorie fiind definită nu prin natura persoanei juridice, ci prin regimul proprietăţii publice aplicabil bunurilor pe care le administrează sau exploatează. Având în vedere ierarhia actelor normative şi scopul extins al reglementării în materie penală, în principiu, pentru definirea autorităţilor publice în sensul legii penale se impune raportarea la dispoziţiile din Constituţia României, indiferent dacă autorităţile sunt reglementate în titlul III sau în alte titluri, ori la actele normative prin care sunt înfiinţate persoane juridice şi cărora li se atribuie în mod explicit acest statut. În acest sens sunt relevante considerentele expuse prin Decizia nr. 18/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a arătat că în titlul III, intitulat „Autorităţile publice“, Constituţia prevede Parlamentul (capitolul I), Preşedintele României (capitolul II), Guvernul (capitolul III), administraţia publică (capitolul V), autoritatea judecătorească (capitolul VI). Administraţia publică cuprinde la rândul său administraţia publică centrală de specialitate (secţiunea 1), în care se includ autorităţile administrative autonome, şi administraţia publică locală (secţiunea 2) Prin sintagma „autorităţi publice“ se înţelege totalitatea formelor structurale chemate să exercite prerogative de putere publică atât la nivelul statului, cât şi la nivelul comunităţilor locale. În cazul instituţiilor publice, acestea sunt persoane juridice de drept public înfiinţate de către autorităţile statului, iar statutul de instituţie publică poate deriva din chiar conţinutul actului normativ prin care persoana juridică este înfiinţată sau din natura activităţii desfăşurate, prin intermediul lor fiind prestate servicii publice către stat sau către populaţie. Specific instituţiilor publice este faptul că ele sunt înfiinţate de către autorităţile statului, fiind exclusă posibilitatea constituirii lor de către sau la iniţiativa particularilor. Dincolo de modul de înfiinţare exclusiv prin lege (în sens larg) sau printr-un act al unei autorităţi publice, instituţiile publice sunt finanţate de la bugetul de stat, respectiv din fonduri publice. O instituţie publică va fi implicit, prin natura ei, de interes public şi va presta un serviciu public. Existenţa personalităţii juridice nu constituie însă un criteriu în raport cu care să fie stabilită îndeplinirea condiţiei referitoare la exercitarea atribuţiilor în cadrul instituit de art. 175 raportat la art. 176 din Codul penal. În acelaşi sens sunt şi considerentele expuse prin Decizia nr. 26/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a arătat că „Organizarea unei unităţi sanitare de stat ca entitate cu personalitate juridică sau ca entitate fără personalitate juridică şi, în general, organizarea unei unităţi din cadrul unui sistem public ca entitate cu personalitate juridică ori ca entitate fără personalitate juridică nu poate constitui criteriul decisiv pentru existenţa răspunderii penale, fiind dificil de admis că răspunderea penală a persoanelor care îşi exercită profesia în cadrul unui sistem public există sau nu există în funcţie de modul în care, la un anumit moment, statul a atribuit sau nu a atribuit personalitate juridică unităţilor din cadrul respectivului sistem public“. În cazul „persoanelor juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică“ la care se referă art. 176 din Codul penal, criteriul de determinare va consta în natura activităţilor desfăşurate şi regimul de proprietate publică a bunurilor ce formează obiectul acestora, indiferent dacă persoana juridică este una de drept public sau de drept privat. Referitor la „instituţiile sau persoanele de interes public“ ori „serviciile de interes public“ la care se refereau dispoziţiile art. 145 din Codul penal de la 1968, acestea sunt persoane juridice de drept public sau de drept privat, cărora legea le conferă acest statut în virtutea naturii activităţii desfăşurate sau care prestează un serviciu de interes public. Dacă sunt persoane juridice de drept public, ele nu intră în categoria autorităţilor publice şi nici în cea a instituţiilor publice, întrucât acestea din urmă, prin natura lor, sunt considerate că îşi desfăşoară activitatea în interesul public sau în realizarea unei misiuni publice, astfel încât ar fi inutilă atribuirea unui asemenea statut, aspect ce rezultă din folosirea termenului de „alte“ persoane juridice de interes public (decât autorităţile publice sau instituţiile publice). Prin Decizia nr. 26/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a arătat că „interesul public este acel interes care implică garantarea şi respectarea de către instituţiile şi autorităţile publice a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, recunoscute de Constituţie, legislaţia internă şi tratatele internaţionale la care România este parte. Noţiunea de «serviciu public» desemnează fie o formă de activitate prestată în folosul interesului public, fie o subdiviziune a unei instituţii din administraţia internă împărţită pe secţii, servicii etc. Din categoria «serviciilor de interes public» fac parte acele entităţi care, prin activitatea pe care o desfăşoară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societăţii“. Deşi decizia citată este pronunţată în legătură cu art. 175 din Codul penal în vigoare, au relevanţă din perspectiva dispoziţiilor art. 145 din Codul penal anterior considerentele expuse în legătură cu „interesul public“ şi „serviciul de interes public“, întrucât noţiunea de „serviciu public“ constituie o componentă intrinsecă a activităţii prestate de orice autoritate sau instituţie publică. Aşadar, „instituţii de interes public“ sau „persoane juridice de interes public“ sunt acele persoane juridice sau entităţi înfiinţate fie de către autorităţi publice sau alte instituţii publice, fie de către particulari şi care, prin activitatea pe care o desfăşoară, sunt chemate să satisfacă interese generale ale membrilor societăţii (spre exemplu Uniunea Naţională a Barourilor din România, Ordinul Arhitecţilor din România etc.). Aceste entităţi pot fi persoane juridice de drept public sau de drept privat. De asemenea, trebuie menţionat în acest context că, în anumite cazuri prevăzute de lege, poate fi acordat persoanelor juridice de drept privat statutul de utilitate publică tot în considerarea naturii activităţii pe care o desfăşoară, respectiv în domenii de interes public general sau al unor colectivităţi [spre exemplu, art. 38^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, art. 1 alin. (2) din Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007]. Faptul că o persoană juridică este de interes public sau de utilitate publică nu îi conferă acesteia în mod automat şi statutul de persoană juridică de drept public, dacă legea nu o declară astfel sau dacă acest statut nu rezultă din natura activităţilor prestate. 2.2. Natura activităţii prestate de funcţionarul public Parcurgerea celei de-a doua etape pentru determinarea calităţii de funcţionar public din perspectiva art. 147 din Codul penal de la 1968 presupunea constatarea exercitării de către persoana în cauză, permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, a unei însărcinări de orice natură, retribuită sau neretribuită, în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau altor persoane juridice de interes public, serviciile de interes public ori a unei entităţi care administra, folosea sau exploata bunuri proprietate publică ori bunuri de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public. Dispoziţiile art. 175 din Codul penal au dat o definiţie mai riguroasă noţiunii de funcţionar public decât definiţia dată de art. 147 din Codul penal anterior, prin sistematizarea, fără să le ierarhizeze, a ipotezelor în care o persoană ar putea să intre sub incidenţa normei penale (în acelaşi sens, a se vedea Decizia nr. 26/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală). Potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. a) din Codul penal, în sensul legii penale, funcţionar public este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti. În raport cu cele arătate anterior, se reţine că prerogativele la care face referire art. 175 alin. (1) lit. a) din Codul penal se circumscriu exclusiv autorităţilor publice prevăzute de titlul III din Constituţia României. Potrivit celor arătate anterior, reţinerea calităţii de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. a) din Codul penal va presupune într-o primă etapă stabilirea exercitării atribuţiilor şi a responsabilităţilor de către persoana în cauză în scopul realizării prerogativelor unei autorităţi dintre cele la care se referă titlul III din Constituţie sau prevăzute de alte acte normative, dar circumscrise primelor, şi, într-o a doua etapă, verificarea îndeplinirii condiţiilor referitoare la temeiul şi natura activităţii prestate. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 20/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a arătat că, „în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. a) din Codul penal, dobândesc statutul de funcţionar public persoanele care exercită atribuţii şi responsabilităţi în vederea realizării prerogativelor puterii legislative, şi anume: parlamentarii, senatori şi deputaţi, inclusiv organele lor de conducere (preşedinţii şi vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Camerei Deputaţilor şi ai Senatului României). Din rândul celor care exercită prerogativa puterii executive fac parte: Preşedintele României, prim-ministrul, viceprim-ministrul, miniştrii, miniştrii de stat, miniştrii delegaţi cu însărcinări speciale, secretarii de stat, subsecretarii de stat, conducătorii şi adjuncţii organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului sau a ministerelor, dar şi şefii şi adjuncţii acestora din cadrul autorităţilor administrative autonome organizate la nivel central. În fine, activităţile ce presupun prerogative judecătoreşti sunt îndeplinite de către: preşedintele şi judecătorii Curţii Constituţionale, preşedintele, vicepreşedinţii, preşedinţii de secţii şi judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi adjuncţii acestuia, inclusiv procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi adjuncţii acestuia, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preşedinţii, vicepreşedinţii şi judecătorii curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor şi prim-procurorii, adjuncţii acestora, procurorii parchetelor de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii, magistraţii-asistenţi şi grefierii, ultimele două categorii de personal fiind specifice doar justiţiei, şi nu o categorie de funcţionari cu statut special (...) Nu se încadrează, însă, în prevederile art. 175 alin. (1) lit. a) din Codul penal angajaţii din aparatul Senatului, Camerei Deputaţilor, Guvernului şi ministerelor, precum şi din cadrul instanţelor şi parchetelor, care îndeplinesc atribuţii fără legătură cu prerogativele respectivei puteri în stat: conducători auto, îngrijitori, muncitori, paznici etc.“. Potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul penal, în sensul legii penale, funcţionar public este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură. Referitor la înţelesul sintagmei „funcţie de demnitate publică“, prin Decizia nr. 20/2014, precitată, s-a arătat că „Funcţia de demnitate publică este definită de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (abrogată prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare) ca fiind o funcţie publică ce se ocupă prin mandat obţinut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii. Legea face distincţie între demnităţile alese şi cele numite, iar demnităţile alese, la rândul lor, se împart în două categorii: demnităţi alese la nivel naţional, din care fac parte Preşedintele României, senatorii şi deputaţii, precum şi cei desemnaţi, din rândul acestora din urmă, în cadrul organelor de conducere ale Senatului şi ale Camerei Deputaţilor, şi demnităţi alese la nivel local, din care fac parte preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, primarii şi viceprimarii, consilierii locali şi judeţeni. Persoanele care exercită funcţii de demnitate publică numite sunt, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010: membrii Guvernului României, inclusiv secretarul general şi secretarul general adjunct al instituţiei executive, judecătorii Curţii Constituţionale, membrii Consiliului Legislativ, ai Curţii de Conturi, ai Consiliului Concurenţei, ai Consiliului Naţional al Audiovizualului şi ai Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Avocatul Poporului şi adjunctul acestuia, consilierii prezidenţiali şi de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, precum şi secretarii generali şi adjuncţii acestora din Camera Deputaţilor şi Senatul României. Chiar dacă nu sunt prevăzuţi în mod expres de lege, din aceeaşi categorie fac parte şi demnitarii locali numiţi, şi anume prefecţii şi subprefecţii“. Referitor la noţiunea de „funcţie publică de orice natură“, prin Decizia nr. 26/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a arătat că „Legiuitorul a urmărit, prin modul de reglementare a ipotezei prevăzute la art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, folosirea sintagmei «funcţie publică de orice natură» cu scopul eliminării oricărei suprapuneri cu noţiunea de «funcţie publică» în accepţiunea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabilind sfera persoanelor care au calitatea de funcţionar public în sensul legii penale şi rolul de a nu restrânge categoria funcţionarilor publici prevăzută în art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal la categoria funcţionarilor publici prevăzută în Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“ (în acelaşi sens, a se vedea şi Decizia nr. 8/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală). Prin aceeaşi decizie a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pentru determinarea sferei persoanelor care pot intra sub incidenţa dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal au fost conturate două criterii: exercitarea unei funcţii specifice în cadrul unui sistem public şi finanţarea din fonduri publice a structurii în cadrul căreia se exercită funcţia specifică. Criteriile menţionate sunt cumulative, iar nu alternative. În cadrul primului criteriu, sintagma „sistem public“ nu poate fi interpretată decât în conformitate cu dispoziţiile art. 176 din Codul penal, ceea ce presupune raportarea la autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent care ar fi forma de organizare a acestora. Cel de-al doilea criteriu întăreşte această concluzie, întrucât, odată încadrată în categoria autorităţilor sau instituţiilor publice, finanţarea din fonduri publice integrală sau parţială apare ca fiind inerentă. Prin stabilirea celor două criterii în mod cumulativ s-a urmărit evitarea oricăror confuzii privind situaţia persoanelor juridice de drept public care pot fi finanţate (şi) din fonduri publice, fără însă să fie şi instituţii publice (integrate în sistemul public), ori a persoanelor juridice de drept privat declarate de interes public sau utilitate publică. Potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în sensul legii penale, funcţionar public este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. În această ipoteză, apar ca fiind necesare atât verificarea statutului persoanei juridice în raport cu actul de înfiinţare sau cu cel care reglementează funcţionarea acesteia, cât şi deţinerea integrală sau majoritară a capitalului social de către stat. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 286/2019, Curtea Constituţională a reiterat cele reţinute prin Decizia nr. 11 din 14 ianuarie 2016 şi, referindu-se la dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, a arătat că „legiuitorul a avut în vedere, prin delimitarea sferei funcţionarilor publici, nu ocrotirea superioară a unei anumite forme de proprietate privată, ci amplitudinea socială a activităţii pe care aceştia o desfăşoară, utilizând mijloace penale în funcţie de aceste criterii. În acest sens este primordial interesul general al societăţii, interes care se circumscrie în mod evident domeniilor în care statul exercită prerogative de orice natură, în speţă fiind vorba despre calitatea acestuia de acţionar, majoritar sau exclusiv, în cadrul regiilor autonome, al unor operatori economici sau al altor persoane juridice“ (paragraful 23). Distinct de categoria „funcţionarului public“, prin dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal este reglementată categoria „funcţionarului public asimilat“, care este definit drept persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Prin Decizia nr. 18/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că „funcţionarul public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, implică întrunirea, în mod cumulativ, a două cerinţe obligatorii: a) persoana să exercite un serviciu de interes public (condiţie comună); b) persoana să fie învestită cu îndeplinirea respectivului serviciu (de interes) public de către o autoritate publică sau să exercite serviciul de interes public sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice (condiţie alternativă)“. Referitor la prima cerinţă, noţiunea de „serviciu de interes public“ în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal trebuie înţeleasă ca o activitate desfăşurată în vederea satisfacerii unor interese generale ale membrilor societăţii, aşa cum rezultă şi din Decizia nr. 26/2014, citată anterior. Reglementarea dată de art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cuprinde elemente de reper pentru definirea în sensul legii penale a noţiunii de „serviciu de interes public“, fără însă a se confunda cu cea de „serviciu public“, aceasta din urmă constituind o activitate organizată sau autorizată de o autoritate publică ori o subdiviziune a unei instituţii din administraţia internă împărţită pe secţii, servicii etc., în aceste cazuri fiind vorba fie de o activitate proprie unei autorităţi sau instituţii publice, fie de o formă subsidiară de organizare a acestora. Prin Decizia nr. 18/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a mai arătat că, referitor „la cea de a doua condiţie, care priveşte relaţia persoanei ce realizează serviciul public cu autorităţile publice, aceasta este îndeplinită alternativ, dacă învestirea pentru îndeplinirea serviciului s-a făcut de către o autoritate publică sau dacă activitatea persoanei este supusă controlului ori supravegherii unei autorităţi publice, indiferent de modalitatea de învestire. Condiţia prevăzută de art. 175 alin. (2) din Codul penal este îndeplinită numai atunci când o autoritate publică poate învesti sau supraveghea/controla activitatea persoanei care exercită un serviciu public“. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 26/2014, precitată, s-a arătat că „Potrivit art. 175 alin. (2) din Codul penal nu este suficient ca persoana să exercite un serviciu de interes public, ci trebuie să şi fie învestită sau controlată, după caz, supravegheată, de autorităţile publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. În plus, învestirea, controlul sau supravegherea din partea autorităţilor publice vizează exclusiv exercitarea de către funcţionar a serviciului public, iar nu dreptul de practicare a profesiei în domeniul de competenţă necesar pentru îndeplinirea serviciului public respectiv. Mai mult, rezultă că între autoritatea publică şi persoana care exercită serviciul de interes public nu există raporturi de serviciu, stabilite în baza unui contract individual sau colectiv de muncă, pentru că, în acest din urmă caz, respectiva persoană ar fi avut obligaţia să presteze munca sub autoritatea angajatorului, urmând a fi încadrată fie în categoria funcţionarilor publici prevăzuţi de art. 175 alin. (1) din Codul penal - dacă angajatorul este o persoană de drept public, fie în cea reglementată de art. 308 alin. (1) din Codul penal - dacă angajatorul era o persoană de drept privat“. Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 175 alin. (2) din Codul penal din perspectiva învestirii, supravegherii sau controlului de către o autoritate publică trebuie analizată pentru fiecare categorie profesională în concret, pornind de la normele speciale ce îi reglementează statutul (în acelaşi sens, a se vedea Decizia nr. 20/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală). Prin învestirea pentru realizarea unui serviciu public se înţelege fie acordarea calităţii din care derivă obligaţia de a realiza respectivul serviciu de către o autoritate publică (numirea în funcţie), fie încredinţarea realizării serviciului de interes public printr-o decizie a autorităţii. În ceea ce priveşte controlul sau supravegherea exercitate de către autoritatea publică, în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal, acestea nu presupun exclusiv verificarea actelor efectuate de către persoana care îndeplineşte serviciul de interes public, ci prerogativa autorităţii publice de a dirija şi îndruma activitatea realizată, inclusiv prin reglementarea acesteia şi instituirea sau aplicarea unor sancţiuni în caz de neconformare. Cu alte cuvinte, simplul fapt al intrării în domeniul de competenţă în exercitarea unor atribuţii de control de către o autoritate publică nu face ca persoana la care se referă dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal să intre în categoria funcţionarilor publici asimilaţi în sensul legii penale, întrucât prerogativa de a verifica activitatea şi de aplica sancţiuni în cazul constatării unor abateri nu o plasează pe aceasta în poziţia de a fi „supusă controlului“ autorităţii în sensul legii penale. Distinct de categoriile funcţionarilor publici şi funcţionarilor publici asimilaţi, prin dispoziţiile art. 308 din Codul penal a fost reglementată în cadrul variantelor atenuate ale unor infracţiuni de corupţie şi de serviciu (a se vedea Decizia nr. 1/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală) şi categoria denumită în doctrină a „funcţionarilor privaţi“, care include persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal ori în cadrul oricărei persoane juridice. 3. Statutul juridic al partidelor politice Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 14/2003, partidele politice sunt asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie. Ele sunt persoane juridice de drept public. De asemenea, potrivit art. 4 din Legea nr. 14/2003, partidele politice se pot organiza şi funcţiona la nivel naţional, la nivel local sau atât la nivel naţional, cât şi la nivel local şi îşi pot organiza structuri interne potrivit statutului propriu. Conform art. 13 din acelaşi act normativ, adunarea generală a membrilor şi organul executiv, indiferent de denumirea pe care o au în statutul fiecărui partid, sunt foruri obligatorii de conducere ale partidului politic şi ale eventualelor organizaţii teritoriale ale sale. Partidele politice se înfiinţează la iniţiativa cetăţenilor români cu drept de vot, iar potrivit art. 18 din Legea nr. 14/2003, înregistrarea acestora este supusă unei proceduri care presupune depunerea unei cereri la Tribunalul Bucureşti şi, în cazul admiterii acesteia, înscrierea în Registrul partidelor politice, care este instrumentul legal de evidenţă a partidelor politice din România. Partidul politic dobândeşte personalitate juridică de la data rămânerii definitivă a hotărârii instanţei privind admiterea cererii de înregistrare. Potrivit art. 3 din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sursele de finanţare ale activităţii partidelor politice sunt: a) cotizaţii ale membrilor de partid; b) donaţii, legate şi alte liberalităţi; c) venituri provenite din activităţi proprii, conform art. 16; d) subvenţii de la bugetul de stat; e) împrumuturi în bani de la persoane fizice şi juridice. De asemenea, sub aspectul finanţării publice, potrivit art. 18 din lege, partidele politice primesc anual subvenţie de la bugetul de stat, în condiţiile legii, iar conform art. 25, aceste sume pot avea destinaţii determinate în cuprinsul textului legal evocat. Potrivit art. 23 din Legea nr. 334/2006, subvenţiile de la bugetul de stat acordate partidelor politice au statut de afectaţiune specială, iar sintagma „nu sunt supuse executării silite prin poprire“, care era cuprinsă în partea a doua a textului legal, a fost constatată ca neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 686/2020. În considerentele deciziei de constatare a neconstituţionalităţii textului legal evocat, Curtea Constituţională a reţinut că partidele politice sunt „persoane juridice de drept public, reprezentând asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie.“ De asemenea, referitor la prevederea care atribuia caracter insesizabil sumelor primite de la bugetul de stat, Curtea a arătat că, deşi „sub aspectul titularului bunului, aceste sume de bani provenind de la bugetul de stat se înscriu, lato sensu, în categoria bunurilor proprietate publică şi ope legis au caracter insesizabil, acest caracter nu se poate prezerva în continuare, după utilizarea lor ca modalitate de plată în cadrul operaţiunilor comerciale de pe piaţa economică a bunurilor şi serviciilor“ (paragraful 29). În raport cu dispoziţiile legale evocate şi cu aspectele care rezultă din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional rezultă că partidele politice sunt persoane juridice de drept public în sensul art. 191 alin. (2) din Codul civil şi, totodată, persoane juridice de interes public. Statutul de persoană juridică de drept public în sensul art. 191 alin. (2) din Codul civil rezultă din conţinutul Legii nr. 14/2003, potrivit căruia partidele politice se înfiinţează în urma manifestării de voinţă a cetăţenilor cu drept de vot, în virtutea dreptului la asociere. Statutul de persoană juridică de interes public rezultă, de asemenea, din conţinutul Legii nr. 14/2003, precum şi din dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Constituţie, care consacră „rolul partidelor politice de a contribui la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor“, iar în concretizarea acestui rol fundamental, legea antemenţionată prevede expres că, prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri, potrivit legii (Decizia Curţii Constituţionale nr. 686/2020, paragraful 24). În raport cu aceste aspecte, rezultă că partidele politice nu fac parte din categoria autorităţilor sau a instituţiilor publice, întrucât nu sunt înfiinţate prin lege sau printr-un act al unei autorităţi publice, iar criteriul finanţării (parţiale) de la bugetul de stat prin acordarea de subvenţii nu este suficient în sine pentru a le include în categoriile menţionate. Excluderea partidelor politice din categoria autorităţilor sau instituţiilor publice rezultă în mod explicit şi din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a arătat că „art. 191 alin. (1) din Codul civil se referă la autorităţile şi instituţiile statului [înfiinţarea Guvernului, ministerelor, autorităţilor administrative autonome (spre exemplu, Consiliul Concurenţei), Consiliul Legislativ, Curtea Constituţională etc.], la unităţile administrativ-teritoriale, toate acestea exercitând prerogativele puterii publice, în timp ce alin. (2) al aceluiaşi text legal se referă la operatorii economici, partidele politice etc., respectiv la persoane juridice care sunt calificate de drept public prin prisma scopului şi obiectului lor de activitate, prestând, spre exemplu, un serviciu de interes public/general, administrând bunuri proprietate publică etc.“ (Decizia nr. 249 din 19 aprilie 2018, paragraful 55; Decizia nr. 531 din 18 iulie 2018, paragraful 62). De asemenea, având în vedere considerentele expuse de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 686/2020 (paragraful 29), finanţarea partidelor politice (şi) prin subvenţii de la bugetul de stat nu determină încadrarea lor în categoria persoanelor juridice care administrează sau exploatează bunuri proprietate publică la care se referă art. 176 din Codul penal, subvenţiile menţionate pierzând caracterul de bun proprietate publică, lato sensu, cel puţin din momentul în care partidul politic poate dispune de sumele de bani respective în limitele afectaţiunii speciale asociate acestora. Aşadar, din perspectiva dispoziţiilor art. 145 din Codul penal de la 1968, partidele politice, persoane juridice de drept public şi totodată de interes public, fac parte din categoria unităţilor la care se referă acest text legal, iar persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul acestora, sub rezerva exercitării în serviciul entităţii, permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, a unei însărcinări de orice natură, retribuită sau neretribuită, va avea calitatea de funcţionar public. În schimb, din perspectiva dispoziţiilor art. 175 alin. (1) raportat la art. 176 din Codul penal, partidele politice nu fac parte din categoria autorităţilor sau a instituţiilor publice ori a altor persoane juridice care administrează sau exploatează bunuri proprietate publică, astfel încât persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul entităţii asociative nu exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti, nu exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură şi nici atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat. De asemenea, întrucât persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, independent de interesul public asociat activităţii desfăşurate de entitatea asociativă, nu este învestită în funcţie de o autoritate publică şi nu este supusă controlului ori supravegherii unei autorităţi publice cu privire la îndeplinirea unui serviciu public, aceasta nu poate intra în categoria funcţionarilor publici la care se referă art. 175 alin. (2) din Codul penal. Întrucât partidele politice sunt persoane juridice de drept public şi totodată de interes public, acestea intră în categoria persoanelor juridice la care se referă art. 308 alin. (1) teza finală din Codul penal, astfel încât persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul entităţii asociative, sub rezerva exercitării, permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, a unei însărcinări de orice natură în cadrul acesteia, se încadrează în categoria „funcţionarilor privaţi“ la care se referă textul legal evocat. În consecinţă, în raport cu obiectul prezentei sesizări, având în vedere sfera de cuprindere a dispoziţiilor art. 145 din Codul penal de la 1968, care includea în semnificaţia termenului public şi „alte persoane de interes public“, alături de autorităţi publice şi instituţii publice, şi ţinând cont de faptul că partidele politice sunt persoane juridice de drept public şi totodată de interes public, urmează a se răspunde primei teze a sesizării formulate de către instanţa de trimitere în sensul că „persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcţionar public potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1968“. De asemenea, având în vedere limitele învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în raport cu sfera de cuprindere a dispoziţiilor art. 176 din Codul penal, urmează a se răspunde celei de-a doua teze a sesizării formulate de către instanţa de trimitere, în sensul că „persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic nu are calitatea de funcţionar public potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi ale art. 175 alin. (2) din Codul penal“. PENTRU ACESTE MOTIVE, În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală prin Încheierea de şedinţă din 11 martie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 6.067/62/2016, şi stabileşte că: "Persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcţionar public potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1968. Persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic nu are calitatea de funcţionar public potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi ale art. 175 alin. (2) din Codul penal." Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2022. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător DANIEL GRĂDINARU Magistrat-asistent, Florin Nicuşor Mihalache ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
