Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Mona-Maria │- preşedinte │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1), ale art. 5 alin. (3) şi ale art. 6 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, excepţie ridicată de Mircea-Victor-Daniel Chitic în Dosarul nr. 26.197/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.603D/2021. 2. La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei. Lipseşte partea Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea criticilor de neconstituţionalitate. Arată că, punctual, prin prevederile de lege criticate Executivul este abilitat să limiteze drepturi şi libertăţi prin hotărâri ale Guvernului. Se încalcă astfel dispoziţiile art. 1, 53, 108 şi 115 din Constituţie, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale care statuează cu privire la limitele delegării legislative. Arată că o situaţie de excepţie, care conduce la restrângerea unor drepturi, precum cele prevăzute de art. 25, 29, 39 şi 45 din Legea fundamentală, nu poate reprezenta o justificare pentru încălcarea Constituţiei şi a arhitecturii constituţionale a statului român. Spre exemplu, libertatea religioasă a fost limitată prin hotărâre a Guvernului; or, hotărârile Guvernului privind instituirea sau prelungirea stării de alert nu pot fi supuse unui control judecătoresc care să aibă ca rezultat încetarea producerii de efecte juridice pentru perioada în care sunt aplicabile. În consecinţă, solicită constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 4 alin. (1), ale art. 5 alin. (3) şi ale art. 6 din Legea nr. 55/2020, pentru a se evita, pe viitor, ca o situaţie de excepţie să devină un mod de funcţionare a statului. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 390 din 8 iunie 2021 şi Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021, şi arată că organizarea executării legii se realizează prin hotărâre a Guvernului, iar măsurile de limitare dispuse nu pot fi mai restrictive decât cadrul lor general stabilit de lege. O asemenea reglementare are în vedere caracterul de protecţie al măsurilor dispuse care sunt aplicabile, de la caz la caz, de la perioadă la perioadă, în funcţie de particularităţile teritoriale existente. 5. Având cuvântul în replică, autorul excepţiei arată că neconstituţionalitatea rezultă din faptul că se lasă la latitudinea Guvernului inclusiv stabilirea limitelor măsurilor dispuse cu efecte asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 6. Prin Încheierea din 8 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 26.197/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1), ale art. 5 alin. (3) şi ale art. 6 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Excepţia a fost ridicată de Mircea-Victor-Daniel Chitic într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că posibilitatea instaurării şi prelungirii stării de alertă, astfel cum a fost acordată Executivului prin Legea nr. 55/2020, a stabilirii ariei geografice şi a perioadei în care Guvernul poate institui una dintre sau toate „Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc“ constituie o încălcare flagrantă atât a principiului fundamental al separaţiei puterilor în stat, cât şi a caracterului fundamental şi inviolabil al unor drepturi şi libertăţi şi, nu în ultimul rând, constituie o delegare neconstituţională către Guvern a atributului de a legifera în domeniul drepturilor fundamentale, atribut ce aparţine exclusiv Parlamentului. 8. Art. 53 din Constituţie, interpretat izolat, permite restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale fie prin lege, fie prin alt act juridic cu forţă egală cu a legii, adică prin ordonanţă - în niciun caz însă prin hotărâri ale Guvernului. Cum normele care conţin limitări, interdicţii, decăderi sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse prin analogie, cum acolo unde legiuitorul a dorit să facă distincţii şi interpretul trebuie să le facă, având în vedere jurisprudenţa constituţională în sensul posibilităţii intervenţiei ordonanţei în materiile pentru care Constituţia prevede existenţa „numai“ a legii, rezultă că restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţie, se poate face atât prin lege, cât şi prin ordonanţă simplă a Guvernului, dar nu şi prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului şi, cu atât mai puţin, prin hotărâri ale Guvernului. 9. Se invocă aspecte din literatura de specialitate referitoare la dispoziţiile art. 53 din Constituţie şi se arată că în jurisprudenţa sa Curtea Constituţională, de exemplu, în Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, a reţinut că nu trebuie confundată instituţia juridică a restrângerii exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale, prevăzută de art. 53 din Constituţie, cu instituţia juridică a stării de urgenţă sau a stării de asediu, care îşi are sediul în art. 93, cu titlul „Măsuri excepţionale“. Tot jurisdicţia constituţională a subliniat următoarele: „chiar dacă instituirea stării de urgenţă sau de asediu poate avea drept consecinţă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, sfera de aplicare a art. 53 nu se circumscrie numai situaţiilor prevăzute de art. 93 din Constituţie“. 10. Faţă de argumentele mai sus prezentate, autorul consideră că instituirea unei stări de alertă, care are ca efect principal restrângerea unor drepturi constituţionale, fundamentale, prin hotărâre a Guvernului, deci printr-un act infralegal, constituie nu doar o încălcare a separaţiei puterilor în stat, ci înfrânge în mod direct principiul instituit de art. 53 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege“. În acest sens, este fundamental de observat că „Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc“ ce sunt avute în vedere de alin. (3) al art. 5 din Legea nr. 55/2020 constituie o restrângere a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului, realizată printr-un act infralegal, astfel cum este o hotărâre a Guvernului. 11. Măsurile enumerate la alin. (3) al art. 5 din Legea nr. 55/2020 constituie încălcări flagrante ale unor drepturi şi libertăţi inalienabile ale cetăţeanului, doar unele dintre acestea putând fi restrânse în condiţii cu totul speciale şi doar prin dispoziţii exprese ale unor legi, nicidecum prin hotărâri ale Guvernului, după cum urmează: „restrângerea sau interzicerea organizării şi desfăşurării unor mitinguri, demonstraţii“ constituie o limitare brutală şi nejustificată a dreptului prevăzut de art. 39 din Constituţie. „Restrângerea [...] unor întruniri de natura [...] religioase, [...], în spaţii închise“ reprezintă o încălcare a dreptului inalienabil al cetăţeanului la libertate a conştiinţei, prevăzut de art. 29 din Constituţie. „Restrângerea sau interzicerea circulaţiei persoanelor şi vehiculelor în locurile şi, după caz, în intervalele orare stabilite“ încalcă flagrant dreptul la libera circulaţie, consacrat de art. 25 din Constituţie; „Limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activităţii unor instituţii sau operatori economici“, precum şi interzicerea „participării cetăţenilor şi a operatorilor economici la unele activităţi în folosul comunităţilor locale“ constituie, la rândul lor, încălcări evidente ale art. 45 din Constituţie care edictează libertatea economică. Astfel, dacă s-ar accepta că starea de alertă (despre care Constituţia nu spune nimic) se instituie prin hotărâre a Guvernului, aceasta nu înseamnă că şi drepturile cetăţeneşti se pot limita prin hotărâre a Guvernului, atâta vreme cât drepturile şi libertăţile nu pot fi limitate nici măcar prin ordonanţă de urgenţă, act care se supune totuşi adoptării şi controlului de către Parlament, în procedură de urgenţă. 12. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reţinând că Parlamentul a stabilit, prin dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, competenţa Guvernului de a institui, prin hotărâre, starea de alertă. Conceptul de „stare de alertă“ este definit în art. 2 din aceeaşi lege, prin acesta înţelegându-se „răspunsul la o situaţie de urgenţă de amploare şi intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporţionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia şi necesare pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa vieţii, sănătăţii persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale importante ori a proprietăţii.“ 13. Hotărârile Guvernului sunt acte administrative normative sau individuale, expresie a competenţei originare a Guvernului, prevăzută în Constituţie, tipică pentru rolul acestuia de autoritate publică a puterii executive. Organizarea executării legilor pe calea hotărârilor este un atribut exclusiv al Guvernului, neputând fi, în niciun caz, un atribut al Parlamentului, care, de altfel, a adoptat legea/actul normativ principal. Potrivit regimului său constituţional, hotărârea Guvernului intervine atunci când executarea unor prevederi ale legii reclamă stabilirea de măsuri sau reguli subsecvente. Ca urmare, hotărârile Guvernului se adoptă întotdeauna pe baza şi în vederea executării legilor, urmărind punerea în aplicare sau ducerea la îndeplinire a acestora. Atunci când o hotărâre a Guvernului încalcă legea sau adaugă la dispoziţiile legii, ea poate fi atacată în instanţa de contencios administrativ în temeiul art. 52 şi al art. 126 alin. (6) din Constituţie şi al dispoziţiilor conţinute în legea specială în materie, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Decizia Curţii Constituţionale nr. 457 din 25 iunie 2020). Ca urmare, în măsura în care legiuitorul a stabilit că starea de alertă se instituie prin hotărâre a Guvernului, a stabilit atribuţii ale Guvernului în legătură cu starea de alertă şi acte pe care Guvernul le adoptă în exercitarea atribuţiilor menţionate, iar toate acestea nu pot fi decât în limitele Constituţiei. Sub acest aspect, Curtea Constituţională a statuat, de principiu, în jurisprudenţa sa că „prin nicio lege însă nu se poate stabili ori înlătura, prin extindere sau restrângere, o competenţă a unei autorităţi, dacă o asemenea acţiune este contrară dispoziţiilor ori principiilor Constituţiei“ (Decizia nr. 127 din 27 martie 2003). 14. Normele constituţionale nu disting însă în privinţa hotărârilor Guvernului în funcţie de obiectul acestora, iar hotărârile Guvernului prin care se instituie starea de alertă nu au regim cu caracter de excepţie. Ca urmare, hotărârea Guvernului prin care se instituie starea de alertă poate fi doar un act administrativ normativ, deci un act de reglementare secundară, care pune în executare un act de reglementare primară. În ceea ce priveşte hotărârile Guvernului, tocmai în considerarea naturii lor juridice, legiuitorul constituant a prevăzut competenţa de control a instanţelor de judecată. Sub acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut că „separaţia puterilor în stat nu înseamnă lipsa unui mecanism de control între puterile statului, ci, dimpotrivă, presupune existenţa unui control reciproc, precum şi realizarea unui echilibru de forţe între acestea“. Prin urmare, hotărârea Guvernului privind instituirea stării de alertă intră în sfera actelor administrative normative supuse controlului judecătoresc în contencios administrativ, iar, în aplicarea regulii constituţionale de referinţă, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată“, dacă respectiva hotărâre a Guvernului ar încălca legea sau ar adăuga la dispoziţiile legii. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. l alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (1), ale art. 5 alin. (3) şi ale art. 6 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, care au următorul cuprins: - Art. 4 alin. (1): „Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, şi nu poate depăşi 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne.“; – Art. 5 alin. (3): "Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt: a) restrângerea sau interzicerea organizării şi desfăşurării unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, precum şi a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise; b) restrângerea sau interzicerea circulaţiei persoanelor şi vehiculelor în locurile şi, după caz, în intervalele orare stabilite; c) interzicerea ieşirii din zonele stabilite şi, după caz, în intervalele orare stabilite sau instituirea carantinei asupra unor clădiri, localităţi sau zone geografice; d) restrângerea sau interzicerea efectuării de către operatori a transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul pe rutele şi, după caz, în intervalele orare stabilite; e) închiderea temporară a unor puncte de trecere a frontierei de stat; f) limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activităţii unor instituţii sau operatori economici; g) participarea cetăţenilor şi a operatorilor economici la unele activităţi în folosul comunităţilor locale." – Art. 6: "Hotărârile prin care se declară ori se prelungeşte starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprind: a) baza legală; b) perioada stării de alertă; c) măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns, asigurarea rezilienţei comunităţilor şi diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri; d) instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor, după caz." 19. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi principiul legalităţii, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 25 alin. (1) privind dreptul la liberă circulaţie, art. 29 privind libertatea conştiinţei, art. 39 privind libertatea întrunirilor, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 108 privind actele Guvernului şi art. 115 privind delegarea legislativă. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în esenţă, criticile de neconstituţionalitate formulate vizează stabilirea mecanismului juridic privind starea de alertă, susţinându-se că acesta creează posibilitatea Guvernului de a dispune prin acte infralegale restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, iar critici similare au mai fost analizate de instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 22 iulie 2021, Decizia nr. 392 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 12 iulie 2021, Decizia nr. 416 din 10 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 25 august 2021, Decizia nr. 13 din 18 ianuarie 2022, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii). 21. Curtea a observat că Legea nr. 55/2020 a fost adoptată în considerarea necesităţii instituirii, inclusiv la nivel legislativ, a unor mecanisme care să protejeze, în mod adecvat şi cu prioritate, drepturile convenţionale, unionale şi constituţionale la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii şi având în vedere obligaţia instituită de Legea fundamentală în sarcina statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice a cetăţenilor. 22. Curtea a reţinut că Legea nr. 55/2020 constituie un act normativ-cadru care stabileşte principiile de bază ale instituirii stării de alertă, prevăzând, cu titlu general, măsurile ce pot fi dispuse în cadrul acesteia în vederea atingerii obiectivelor mai sus arătate. Aceste măsuri, astfel cum se arată, în mod expres, la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, sunt adoptate, în aplicarea legii analizate, de către Guvern, prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, starea de alertă putând fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile. Această manieră de reglementare denotă intenţia legiuitorului de a crea un cadru legal pentru implementarea măsurilor cu caracter administrativ necesare şi adecvate particularităţilor crizei epidemiologice existente şi evoluţiei acesteia în fiecare perioadă de timp. Aceste necesităţi de reglementare nu puteau fi, în mod evident, anticipate la data elaborării Legii nr. 55/2020 şi nici prevăzute, în mod expres, în cuprinsul acestei legi, având în vedere caracterul lor variabil, imprevizibil. Cu toate acestea, legea analizată prevede, în mod expres, procedura de instituire şi de prelungire a stării de alertă, măsurile care pot fi dispuse pe parcursul acesteia, perioadele de timp pentru care pot fi luate şi prelungite astfel de măsuri, condiţiile implementării lor, precum şi autorităţile şi instituţiile statale implicate. 23. Aşa fiind şi având în vedere natura legii, pe de o parte, şi a hotărârii Guvernului, pe de altă parte, legiuitorul a prevăzut ca instituirea stării de alertă - în sensul aplicării dispoziţiilor Legii nr. 55/2020 pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, după caz - să fie făcută prin hotărâre a Guvernului. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 1 iulie 2020, paragraful 42, Curtea a reţinut că hotărârile Guvernului sunt acte administrative normative sau individuale, expresie a competenţei originare a Guvernului, prevăzută în Constituţie, tipică pentru rolul acestuia de autoritate publică a puterii executive. S-a arătat, totodată, că organizarea executării legilor pe calea hotărârilor este un atribut exclusiv al Guvernului şi că, potrivit regimului său constituţional, hotărârea Guvernului intervine atunci când executarea unor prevederi ale legii reclamă stabilirea de măsuri sau reguli subsecvente. Prin urmare, Curtea a reţinut că hotărârile Guvernului se adoptă întotdeauna pe baza şi în vederea executării legilor, urmărind punerea în aplicare sau ducerea la îndeplinire a acestora. 24. Curtea a mai reţinut că, drept urmare a pronunţării Deciziei nr. 457 din 25 iunie 2020, hotărârile Guvernului prin care se instituie starea de alertă, pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, nu mai sunt supuse încuviinţării Parlamentului, acest mecanism fiind în acord cu dispoziţiile Legii fundamentale. 25. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate conform căreia dispoziţiile Legii nr. 55/2020 permit Guvernului să limiteze exercitarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, prin adoptarea de hotărâri de instituire şi de prelungire a stării de alertă, Curtea a reţinut că, prin natura lor, măsurile instituite în perioada stării de alertă presupun limitarea exercitării unor drepturi şi libertăţi fundamentale în scopul asigurării unei protecţii adecvate a dreptului la viaţă, la integritate fizică şi psihică şi la ocrotirea sănătăţii, aspect menţionat în preambulul Legii nr. 55/2020. Aceste restrângeri au ca temei legal dispoziţiile legii anterior menţionate, care, de altfel, prevăd în mod expres care sunt măsurile restrictive ce pot fi dispuse în perioada stării de alertă, precum şi regimul juridic al dispunerii lor, corespunzând scopului arătat în cuprinsul legii. În aceste condiţii, hotărârile Guvernului la care fac referire prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 asigură organizarea executării dispoziţiilor legii analizate, prin reglementarea formelor concrete ale măsurilor specifice stării de alertă, care pot să difere de la o perioadă la alta sau de la o unitate administrativ-teritorială la alta, fiind corespunzătoare dinamicii crizei epidemiologice. 26. Astfel, urmând capitolului I, „Dispoziţii generale“, care conţine norme juridice referitoare la instituirea şi prelungirea stării de alertă pe durata pandemiei de COVID-19, dispoziţiile capitolului II, „Măsuri sectoriale“, din Legea nr. 55/2020 reglementează, în mod distinct, pe domenii, tipul de măsuri ce pot fi dispuse în vederea atingerii obiectivului propus de legiuitor, inclusiv „Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc“. Prin urmare, art. 5 din lege constituie un tablou exhaustiv al tipurilor de măsuri ce pot fi dispuse în temeiul acestui act normativ în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19. 27. Curtea aminteşte că, potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 55/2020, hotărârile Guvernului prin care se instituie sau se prelungeşte starea de alertă trebuie să precizeze, în mod clar, care sunt măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc, astfel că revine Executivului să selecteze, în funcţie de datele concrete ale evoluţiei pandemiei la un anumit moment, acele măsuri prevăzute la nivelul legii care sunt cele mai adecvate atingerii obiectivului stabilit de legiuitor, cu o restrângere proporţională a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi ale persoanei. 28. În aceste condiţii, prerogativa Guvernului de a emite hotărâri ce vizează implementarea măsurilor reglementate la nivelul legii, pentru a răspunde în mod adecvat evoluţiei pandemiei de COVID-19, se circumscrie prevederilor art. 108 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor“. De asemenea, de vreme ce aceste măsuri sunt consacrate la nivelul legii adoptate de Parlament, nu se poate reţine încălcarea prerogativelor constituţionale ale acestei autorităţi şi nici încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat. 29. Curtea a mai precizat că garanţia respectării tuturor exigenţelor legale referitoare la instituirea şi prelungirea stării de alertă nu poate fi realizată decât în măsura în care, în aplicarea prevederilor constituţionale ale art. 21, 52 şi ale art. 126 alin. (6), hotărârile Guvernului care dispun aceste măsuri sunt supuse controlului instanţelor de contencios administrativ. În cadrul controlului judecătoresc, instanţele pot analiza dacă există condiţiile obiective care justifică instituirea stării de alertă sau prelungirea acesteia, dacă măsurile sunt dispuse pentru termenul limitat prevăzut de lege, precum şi dacă respectă exigenţele constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi (Decizia nr. 392 din 8 iunie 2021, precitată). De asemenea, Curtea a subliniat că, în vederea asigurării unei reglementări clare, ca să garanteze în mod efectiv şi eficient accesul la justiţie al persoanelor ale căror drepturi sau interese au fost încălcate prin emiterea unor hotărâri ale Guvernului, ordine sau instrucţiuni ale miniştrilor pentru punerea în aplicare a unor măsuri pe durata stării de alertă, în temeiul Legii nr. 55/2020, legiuitorul este chemat să reglementeze o procedură al cărei conţinut să fie uşor identificabil, clar şi previzibil sub aspectul consecinţelor şi care să asigure posibilitatea soluţionării cauzelor în regim de urgenţă, într-un termen foarte scurt, astfel încât hotărârile pronunţate să fie apte să înlăture în mod concret şi eficient consecinţele actelor administrative atacate, în perioada în care acestea produc efecte. Aşa fiind, Curtea a constatat că viciul de neconstituţionalitate circumscris inexistenţei unei căi de atac efective în ceea ce priveşte contestarea hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau încetează starea de alertă şi a actelor subsecvente a fost sancţionat prin pronunţarea Deciziei nr. 392 din 8 iunie 2021 (a se vedea Decizia nr. 416 din 10 iunie 2021, precitată). 30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în prezenta cauză. 31. Distinct, în ceea ce priveşte criticile formulate în raport cu art. 25 alin. (1) privind dreptul la liberă circulaţie, art. 29 privind libertatea conştiinţei, art. 39 privind libertatea întrunirilor şi art. 45 privind libertatea economică, Curtea precizează, în acord cu jurisprudenţa sa, că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe care dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anume drept având consecinţă fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură, în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 61 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 11 martie 2004). 32. În acelaşi timp, Curtea constată că, prin conţinutul lor normativ, dispoziţiile criticate cuprinse în Legea nr. 55/2020 nu interferează cu normele constituţionale cuprinse în art. 115 privind delegarea legislativă. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mircea-Victor-Daniel Chitic în Dosarul nr. 26.197/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (1), ale art. 5 alin. (3) şi ale art. 6 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 ianuarie 2022. PREŞEDINTE prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
