Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia-Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „în termen de 5 zile de la data publicării actului administrativ“, cuprinsă în art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, astfel cum a fost modificată prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2021 pentru modificarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. Excepţia a fost ridicată de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.550D/2021. 2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei prin consilier Linda Zenovia Timofan, cu împuternicire depusă la dosar. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.687D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 136/2020. Excepţia a fost ridicată de Cristian Adrian Secu în Dosarul nr. 4.657/2/2021 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentanta Avocatului Poporului şi reprezentanta Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.687D/2021 la Dosarul nr. 2.550D/2021, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Avocatului Poporului, care arată că, prin dispoziţiile de lege criticate, legiuitorul a înţeles să introducă o derogare de la principiul constituţional al controlului judecătoresc al actelor administrative emise de autorităţile publice, prin instituirea unui termen de 5 zile de la data publicării pentru contestarea tuturor actelor administrative cu caracter normativ privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor dispuse în temeiul Legii nr. 136/2020. Totodată, plecând de la natura actului administrativ cu caracter normativ, menţionează că acesta stabileşte reguli generale de conduită, cu caracter impersonal, obligatoriu, iar relaţiile sociale pe care le reglementează au un caracter abstract, de aplicabilitate repetată şi pot genera drepturi şi obligaţii subiective în favoarea sau în sarcina unui număr nedeterminat de subiecţi de drept sau situaţii. Aşadar, în măsura în care emitentul unui act administrativ normativ depăşeşte limitele legale, persoana vătămată are la dispoziţie o perioadă extrem de scurtă, de numai 5 zile de la data publicării, în care poate supune controlului judecătoresc actul administrativ în cauză. După trecerea acestui termen, aceste acte juridice sunt sustrase de la controlul judecătoresc, împotriva lor nemaiputându-se exercita nicio acţiune directă. Aceste acte nu vor putea fi atacate nici pe cale principală, nici pe cale incidentală, fiind îngrădit astfel accesul liber la justiţie, care, în contenciosul administrativ, are o deosebită importanţă. De asemenea, reprezentanta Avocatului Poporului susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 52 şi ale art. 126 alin. (6), al căror conţinut îl redă, şi arată că nu pot fi instituite excepţii prin care sunt reglementate limitări în timp ale controlului judecătoresc, mai ales în contenciosul administrativ, chiar şi în situaţii de urgenţă. Aminteşte jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, în care s-a reţinut că şi în situaţii de urgenţă publică, principiile statului de drept trebuie să primeze. În concluzie, existenţa unor situaţii de risc epidemiologic şi biologic pe teritoriul României nu poate constitui temeiul restrângerii exerciţiului accesului liber la justiţie prin impunerea unor condiţii excesive, de o asemenea manieră încât restrângerea temporară să se convertească întro interdicţie absolută de exercitare a dreptului de sesizare a instanţelor de judecată. Pentru motivele arătate, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că, aşa cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea competenţei instanţelor şi a regulilor de procedură în faţa acestora aparţine în exclusivitate legiuitorului. Accesul liber la justiţie nu presupune că acesta este un drept absolut, ci este compatibil cu limitări şi condiţionări, cu condiţia să nu fie atinsă însăşi substanţa acestui drept. Totodată, accesul liber la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale, în condiţii deosebite. Or, o astfel de condiţie deosebită o reprezintă cea care a determinat elaborarea Legii nr. 136/2020, care a impus instituirea unor măsuri vizând protejarea sănătăţii publice. De esenţa actelor emise în baza Legii nr. 136/2020 este faptul că au vizat măsuri temporare, limitate în timp, astfel că se justifică atacarea acestora într-un termen cât mai aproape de data emiterii lor, când acestea au început să îşi producă efectele, şi nu după ce aceste acte au fost publicate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin Adresa nr. 14.804 din 28 iulie 2021, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.582 din 28 iulie 2021, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie, ale art. 15 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, precum şi ale art. 32 din Legea nr. 47/1992, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „în termen de 5 zile de la data publicării actului administrativ“, cuprinsă în art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, astfel cum a fost modificată prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2021 pentru modificarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. 9. Prin Încheierea din 9 iulie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.657/2/2021, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic. Excepţia a fost ridicată de Cristian Adrian Secu într-o cauză având ca obiect anularea Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 43/2021 privind aprobarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, criteriile pe baza cărora se stabilesc acestea, precum şi a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc din acestea în România şi a anexelor aferente. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Cristian Adrian Secu, în Dosarul nr. 4.657/2/2021 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, arată că Legea nr. 136/2020, în ansamblul său, este contrară prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) coroborate cu cele ale art. 141. În acest sens, arată că, potrivit expunerii de motive la Legea nr. 136/2020, acest act normativ conţine măsuri restrictive pentru prevenirea şi combaterea epidemiilor/pandemiilor care vizează restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale pentru apărarea/ocrotirea sănătăţii publice. Invocă art. 2 şi 7 din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social şi arată că din fişa legislativă a Legii nr. 136/2020 reiese că nu a fost solicitat avizul acestei instituţii. În aplicarea normelor constituţionale de referinţă, respectiv art. 141 din Constituţie, Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative impune, prin art. 31 alin. (3), ca forma finală a instrumentelor de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative să facă referiri la avizul Consiliului Legislativ şi, după caz, al altor autorităţi avizatoare, precum Consiliul Economic şi Social. În sprijinul criticilor formulate, invocă mai multe decizii ale Curţii Constituţionale, precum Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, Decizia nr. 140 din 13 martie 2019, Decizia nr. 141 din 13 martie 2019, Decizia nr. 393 din 5 iunie 2019. De asemenea, citează paragraful 85 din Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, cu referire la principiul legalităţii, prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, interpretat în coroborare cu celelalte principii subsumate statului de drept, reglementat de art. 1 alin. (3) din Constituţie. 11. Autorul excepţiei aminteşte că în raportul intitulat Rule of law checklist, adoptat în sesiune plenară (Veneţia, 11-12 martie 2016), Comisia de la Veneţia a reţinut că procedura de adoptare a legilor reprezintă un criteriu în aprecierea legalităţii, care constituie prima dintre valorile de referinţă ale statului de drept. Sub acest aspect sunt relevante, între altele, potrivit aceluiaşi document, existenţa unor reguli constituţionale clare în privinţa procedurii legislative, dezbaterile publice ale proiectelor de legi, justificarea lor adecvată, existenţa evaluărilor de impact înainte de adoptarea legilor. Referitor la rolul acestor proceduri, Comisia reţine că statul de drept este legat de democraţie prin faptul că promovează responsabilitatea şi accesul la drepturile care limitează puterile majorităţii. 12. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate vizând art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020, aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2021, în limita sintagmei „în termen de 5 zile de la publicarea actului administrativ în Monitorul Oficial al României“, atât Avocatul Poporului, cât şi Cristian Adrian Secu arată că aceste dispoziţii de lege aduc atingere prevederilor art. 21, ale art. 52 şi ale art. 126 alin. (6) din Constituţie. În acest sens, arată că forma iniţială a art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 prevedea că „Toate actele administrative cu caracter normativ privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor din prezenta lege pot fi atacate de către orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim la instanţa competentă, cu acţiune în anulare la instanţa de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, în termen de 5 zile de la publicarea actului administrativ în Monitorul Oficial al României sau de la data luării la cunoştinţă a conţinutului actului în cazul nepublicării acestuia“. Aceste dispoziţii au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2021. Aşa cum reiese din preambulul acestei ordonanţe de urgenţă, legiuitorul delegat a recunoscut dificultăţile apărute în practică din cauza nepublicării unor acte administrative normative. Cu toate acestea, în încercarea de a corecta situaţia creată anterior, a limitat în timp accesul liber la justiţie. În aceste condiţii, se ridică problema existenţei unui viciu de neconstituţionalitate în privinţa instituirii termenului de 5 zile de la data publicării, în care legiuitorul delegat a permis ca toate actele administrative cu caracter normativ să fie atacate de către orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, cu acţiune în anulare la instanţa competentă atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie. 13. Astfel, deşi în adoptarea unui act administrativ normativ administraţia se ghidează după anumite reguli expres stabilite prin lege, fără posibilitatea de a acţiona arbitrar, pot exista situaţii în care limitele legale apar ca fiind nesocotite. Or, în cazul de faţă, în măsura în care emitentul unui act administrativ normativ depăşeşte limitele legale, persoana vătămată are la dispoziţie o perioadă extrem de scurtă, de doar 5 zile de la data publicării, în care această categorie de acte administrative este susceptibilă a fi supusă controlului de legalitate în faţa unei instanţe de judecată. 14. Practic, prin păstrarea sintagmei „în termen de 5 zile de la data publicării actului administrativ“, cuprinsă în norma criticată, actele administrative cu caracter normativ, după trecerea perioadei de timp indicate, vor fi exceptate de la controlul judecătoresc, întrucât împotriva acestora nu se va mai putea exercita nicio acţiune directă, neputând fi aplicate prevederile legii generale. Astfel că, în condiţiile existenţei unei reglementări speciale printr-o lege, şi anume Legea nr. 136/2020, care fixează un termen de 5 zile de la data publicării, ţinând cont de principiul specialia generalibus derogant, actele administrative normative nu vor putea face nici obiectul unei excepţii de nelegalitate, aceasta fiind o modalitate de contestare dedicată exclusiv actelor administrative cu caracter individual. 15. În concret, prin sintagma criticată, legiuitorul reglementează o derogare de la principiul constituţional al controlului judecătoresc al actelor administrative, deoarece toate actele administrative cu caracter normativ privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor din Legea nr. 136/2020, după expirarea celor 5 zile de la data publicării acestora, nu vor mai putea fi atacate nici pe cale principală, nici pe cale incidentală. Se ajunge în acest mod la o îngrădire a exercitării accesului liber la justiţie, îngrădire prohibită la nivel constituţional de prevederile art. 21 alin. (2). 16. Existenţa oricărui impediment, în cazul de faţă necontestarea actului administrativ normativ în termen de 5 zile de la publicare, care nu are o justificare obiectivă sau raţională şi care ar putea până la urmă să nege acest drept persoanei interesate, încalcă prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 17. Dreptul fundamental de acces liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, are o importanţă deosebită în contextul unui contencios administrativ a cărui soluţionare este determinantă cu privire la existenţa sau inexistenţa unui drept civil al justiţiabilului, iar protecţia efectivă a justiţiabilului şi restabilirea legalităţii unui act administrativ normativ neconform implică un acces liber la un tribunal. 18. Dispoziţiile de lege criticate aduc atingere şi dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică şi al controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ, reglementate în art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Constituţie. În acest sens, Avocatul Poporului arată că, potrivit art. 52 din Constituţie, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ normativ, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei oricând. Mai mult, singurul sediu al materiei cu privire la actele administrative exceptate de la controlul judecătoresc, la nivel constituţional, este reprezentat de art. 126 alin. (6), potrivit căruia „controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat (...)“. Pentru acest motiv, sintagma „în termen de 5 zile de la data publicării actului administrativ“, cuprinsă în art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020, republicată, astfel cum a fost modificat prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2021, nu poate să instituie asemenea excepţii limitative în timp, fără ca prin aceasta să nu încalce textul constituţional indicat, ale cărui dispoziţii sunt imperative. 19. De altfel, Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 225 din 9 martie 2010, că atribuţia definitorie a puterii judecătoreşti este înfăptuirea justiţiei, iar, în materia actelor administrative emise de autorităţi publice, prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţie garantează controlul judecătoresc asupra acestora, exercitat pe calea contenciosului administrativ. Instituţia contenciosului administrativ cuprinde ansamblul de reguli ale exercitării de către persoanele vătămate a unei acţiuni directe, în faţa instanţelor judecătoreşti competente, împotriva unui act administrativ apreciat a fi ilegal sau, după caz, împotriva refuzului unei autorităţi publice de a soluţiona o cerere în termenul prevăzut de lege. În acest fel, instituţia contenciosului administrativ apare ca fiind o garanţie a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor împotriva eventualelor abuzuri ale autorităţilor publice. 20. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a mai stabilit că „esenţială este sporirea garanţiilor controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităţilor publice“ (Decizia nr. 267 din 7 mai 2014). 21. Prin urmare, instituirea unui termen pentru contestarea legalităţii tuturor actelor administrative cu caracter normativ privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor din Legea nr. 136/2020 contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (6), care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ, precum şi ale art. 21 alin. (1), care consacră accesul liber la justiţie. 22. De altfel, prin Decizia nr. 1.037 din 9 iulie 2009 şi Decizia nr. 136 din 10 martie 2015, Curtea Constituţională a admis, pentru argumente de aceeaşi natură, excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi ale art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care se stabilea un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de Consiliul Concurenţei, respectiv de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei. 23. În analiza excepţiei de neconstituţionalitate trebuie avute în vedere şi considerentele Deciziei nr. 457 din 25 iunie 2020, în care Curtea a reţinut studiul Comisiei de la Veneţia care a reamintit că „[el] conceptul de stare de urgenţă“ se bazează pe presupunerea că în anumite situaţii de urgenţă de ordin politic, militar şi economic, sistemul de limitări impuse de ordinea constituţională trebuie să cedeze în faţa puterii sporite a executivului. Cu toate acestea, chiar şi în stare de urgenţă publică, principiul fundamental al statului de drept trebuie să prevaleze. Statul de drept constă în mai multe aspecte care sunt toate de importanţă capitală şi trebuie menţinute într-un mod integral. Aceste elemente sunt principiul legalităţii, separarea puterilor, împărţirea puterilor, drepturile omului, monopolul statului asupra forţei, administrarea publică şi independentă a justiţiei, protecţia vieţii private, dreptul la vot, libertatea de acces la puterea politică, participarea democratică a cetăţenilor şi supravegherea de către aceştia a procesului decizional, luarea deciziilor, transparenţa guvernării, libertatea de exprimare, asociere şi întrunire, drepturile minorităţilor, precum şi regula majorităţii în luarea deciziilor politice. Statul de drept înseamnă că agenţiile guvernamentale trebuie să funcţioneze în cadrul legii şi acţiunile lor trebuie să fie supuse controlului de către instanţele independente. Securitatea juridică a persoanelor trebuie să fie garantată. [CDL-AD (2011)049, Aviz cu privire la proiectul de lege asupra regimului stării de urgenţă din Armenia, § 44, citat în recentul studiu Respect for democracy, human rights and the rule of law during states of emergency - reflections, CDL-PI (2020)005rev, 26 mai 2020.] 24. Prin urmare, existenţa unor situaţii de risc epidemiologic şi biologic, pentru prevenirea introducerii şi pentru limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României nu poate constitui temeiul restrângerii exercitării accesului liber la justiţie prin impunerea unor condiţii excesive, de o asemenea manieră încât restrângerea temporară să se convertească întro interdicţie absolută de exercitare a dreptului de sesizare a instanţelor de judecată. 25. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 26. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.687D/2021, nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantei Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 27. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10,29, 32 şi 33 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 28. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 28 septembrie 2020, în ansamblu, precum şi sintagma „în termen de 5 zile de la data publicării actului administrativ“ din cuprinsul art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020, în special. Autorii excepţiei au în vedere conţinutul art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020, aşa cum a fost modificat prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2021 pentru modificarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 30 iunie 2021. Acest articol de lege prevede: „Toate actele administrative cu caracter normativ, inclusiv hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor din prezenta lege, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pot fi atacate de către orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, cu acţiune în anulare la instanţa competentă atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, în termen de 5 zile de la data publicării actului administrativ.“ 29. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile Legii nr. 163/2020 sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, art. 126 alin. (6) privind instanţele judecătoreşti şi art. 141 privind Consiliul Economic şi Social. 30. Examinând excepţia de neconstituţionalitate din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă aduse Legii nr. 136/2020, potrivit cărora, cu prilejul adoptării acestui act normativ, nu s-a solicitat avizul Consiliului Economic şi Social, încălcându-se astfel prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) coroborate cu art. 141, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 216 din 7 aprilie 2022*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii, a respins ca neîntemeiate aceste critici. Pronunţând această soluţie, Curtea a reţinut că Guvernul şi-a asumat în mod neechivoc că Legea nr. 136/2020 nu are impact socioeconomic, astfel că procedura de adoptare a acestui act normativ nu s-a realizat cu încălcarea art. 141 din Constituţie referitor la rolul Consiliului Economic şi Social. Cu privire la obligativitatea solicitării avizului Consiliului Economic şi Social, Curtea a reţinut că, spre deosebire de obligativitatea solicitării avizului Consiliului Legislativ, iniţiatorul, în circumstanţe bine determinate, cum sunt şi cele în care au fost iniţiate şi adoptate Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi Legea nr. 136/2020, poate să reţină o anumită marjă de apreciere. *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 216 din 7 aprilie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 14 iulie 2022. 31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia Deciziei nr. 216 din 7 aprilie 2022 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 32. Examinând în continuare criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate în cauză în raport cu prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020, Curtea reţine că dispoziţiile acestui articol de lege au avut, succesiv, două redactări. Astfel, în forma iniţială, inclusiv în cea rezultată în urma republicării legii, art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 a prevăzut că „Toate actele administrative cu caracter normativ privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor din prezenta lege pot fi atacate de către orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim la instanţa competentă, cu acţiune în anulare la instanţa de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, în termen de 5 zile de la publicarea actului administrativ în Monitorul Oficial al României sau de la data luării la cunoştinţă a conţinutului actului în cazul nepublicării acestuia.“ Ulterior, prin dispoziţiile art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2021, soluţia legislativă a fost modificată pentru a se prevedea, în mod expres, obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a tuturor actelor cu caracter normativ, inclusiv a hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin care se instituie, se modifică ori se dispune încetarea măsurilor din Legea nr. 136/2020. Aşa cum reiese din nota de fundamentare a actului normativ modificator, legiuitorul delegat a avut în vedere inclusiv necesitatea asigurării accesului liber la justiţie, arătându-se, în acest sens, că lipsa publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a acestor acte normative administrative cu caracter normativ „provoacă consecinţe grave asupra interesului public şi a securităţii raporturilor juridice, fiind create premisele încălcării dreptului fundamental privind accesul liber la justiţie“. 33. Un efect subsecvent modificării conţinutului art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2021 a fost acela al excluderii ipotezei potrivit căreia actele administrative cu caracter normativ, la care se referă acest articol de lege, puteau fi atacate cu acţiune în anulare la instanţa de judecată competentă de la data luării la cunoştinţă a conţinutului actului, întrucât această ipoteză se referea doar la actele nepublicate. 34. Astfel, în concepţia legislativă actuală, toate acţiunile referitoare la actele administrative cu caracter normativ, inclusiv hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor din Legea nr. 136/2020 pot fi formulate în termen de 5 zile de la data publicării actului administrativ. 35. Curtea reţine că, potrivit art. 15 alin. (21) din Legea nr. 136/2020, actele administrative la care se referă dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate fac parte din categoria actelor administrative menţionate la art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, respectiv acte administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al stării de urgenţă, cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale, epidemiilor şi epizootiilor. Acestor acte nu li se aplică dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, astfel că executarea acestora nu poate fi supusă suspendării până la pronunţarea instanţei. 36. Procedura de soluţionare a acţiunii în anulare îndreptate împotriva actelor administrative cu caracter normativ la care se referă textul de lege supus controlului de constituţionalitate derogă, sub mai multe aspecte, de la procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004, fiind evidentă intenţia legiuitorului de a asigura soluţionarea cu maximă celeritate a acestor cauze, prin asigurarea unor termene cât mai scurte. O astfel de necesitate este dictată, în mod imperativ, de faptul că măsurile ce pot fi dispuse în temeiul Legii nr. 136/2020 privesc restrângerea exerciţiului libertăţii individuale a persoanei, aşa cum de altfel a reţinut Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 458 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 2 iulie 2020. În acest sens, în paragraful 60 al deciziei amintite, Curtea a reţinut că simpla menţionare a unei măsuri privative de libertate, aşa cum este internarea obligatorie pentru prevenirea răspândirii unor boli transmisibile, nu poate fi considerată ca fiind suficientă pentru a întruni condiţia legalităţii. Aşa cum reiese din prevederile constituţionale şi internaţionale invocate, tot la nivelul legii, şi nu prin acte normative subordonate acesteia, trebuie stabilite motivele şi condiţiile în care o astfel de măsură se poate dispune, procedura aplicabilă, dreptul persoanei de a ataca în justiţie actul în temeiul căruia sa dispus internarea sa obligatorie şi asigurarea garanţiilor pentru un acces la justiţie efectiv. În acest sens, se impune amintit că art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede că „Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau detenţie are dreptul să introducă recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii detenţiei sale şi să dispună eliberarea sa dacă detenţia este ilegală“. De altfel, şi Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a subliniat că un drept de acces la justiţie efectiv nu se caracterizează doar prin posibilitatea instanţei de judecată de a examina ansamblul mijloacelor, argumentelor şi probelor prezentate şi de a pronunţa o soluţie, ci şi prin faptul că soluţia pronunţată determină înlăturarea încălcării denunţate şi a consecinţelor sale pentru titularul dreptului încălcat (Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2017, paragraful 42). De asemenea, în paragraful 71 al Deciziei nr. 458 din 25 iunie 2020, Curtea a reţinut că este imperativă asigurarea unui drept de acces efectiv la justiţie, mai ales atunci când carantina dobândeşte toate caracteristicile unei privări de libertate. În acest sens, Curtea a amintit că măsura carantinei poate fi dispusă în mai multe forme, implicând grade diferite de restrângere a exerciţiului drepturilor persoanelor cărora li s-a aplicat această măsură, iar controlul judecătoresc trebuie să asigure nu doar posibilitatea verificării conformităţii actului administrativ cu dispoziţiile legale şi constituţionale, dar şi analizarea proporţionalităţii măsurii dispuse, în raport cu situaţia concretă avută în vedere. 37. Curtea reţine că una dintre dispoziţiile de lege prin care procedura prevăzută de Legea nr. 136/2020 derogă de la prevederile Legii nr. 554/2004 o constituie însăşi reglementarea supusă controlului de constituţionalitate. Astfel, dispoziţiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 instituie un termen pentru introducerea acţiunilor împotriva actelor administrative cu caracter normativ, inclusiv a hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor prevăzute de această lege de 5 zile de la data publicării acestor acte, termen care derogă de la norma de drept comun în materie cuprinsă în art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia „Ordonanţele sau dispoziţiile din ordonanţe care se consideră a fi neconstituţionale, precum şi actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând“. 38. Cu privire la instituirea unor termene în care persoanele interesate se pot adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor sau intereselor lor legitime, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, spre exemplu Decizia nr. 110 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 22 martie 2005, a statuat că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, a căror stabilire este de competenţa exclusivă a legiuitorului, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a statuat că instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind aceea de asigurare a unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional. 39. De asemenea, prin Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004, Curtea a reţinut că este de principiu că impunerea prin lege a unor exigenţe cum ar fi instituirea unor termene sau plata unor taxe, pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă constituie îngrădiri ale accesului liber la justiţie, are o solidă şi indiscutabilă justificare prin prisma finalităţii urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţilor de exercitare abuzivă a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigură climatul de ordine, indispensabil pentru valorificarea plenară a drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire. Este, totodată, de principiu că legiuitorul este competent să adopte asemenea reglementări, în virtutea art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. 40. Cu toate acestea, Curtea a precizat că, având dezlegarea constituţională să procedeze ca atare, legiuitorul este ţinut însă să o facă orientându-se după principiul est modus in rebus. Altfel spus, acesta trebuie să fie preocupat ca exigenţele astfel instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu antreneze, în considerarea prevenirii unor eventuale abuzuri, o restrângere excesivă a exerciţiului dreptului, de natură să pună sub semnul întrebării însăşi existenţa sa. 41. În mod asemănător, prin Decizia nr. 266 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 25 iunie 2014, Curtea a precizat că orice limitare a accesului liber la justiţie, oricât de neînsemnată ar fi, trebuie să fie temeinic justificată, analizându-se în ce măsură dezavantajele create de ea nu cumva depăşesc posibilele avantaje. Prin Decizia nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005, Curtea a precizat că limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta. 42. Prin Decizia nr. 136 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 8 mai 2015, Curtea a subliniat şi că legiuitorul constituant a acordat o atenţie deosebită accesului liber la justiţie în materia actelor administrative ale autorităţilor publice, sens în care, considerând că prevederile art. 21 din Constituţie - cu o sferă de aplicare generală - nu sunt suficiente, a consacrat, prin art. 52 şi art. 126 alin. (6) din aceasta, garanţii suplimentare şi specifice ale controlului judecătoresc asupra acestui tip de acte juridice, având în vedere că astfel este protejat în mod eficient dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. În ceea ce priveşte modalitatea de realizare a controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, Curtea a reţinut că, în lipsa oricărei distincţii în cuprinsul art. 126 alin. (6) teza întâi din Constituţie, acest concept se referă, în egală măsură, atât la controlul de legalitate al actelor administrative ale autorităţilor publice exercitat pe cale principală, cât şi la controlul de legalitate al acestora exercitat pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate (a se vedea, în acest sens, paragrafele 18, 21 şi 22 din Decizia nr. 267 din 7 mai 2014). 43. În ceea ce priveşte instituirea termenului prevăzut de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020, Curtea apreciază că este necesar a se analiza dacă reglementarea, care prevede o evidentă limitare a exerciţiului dreptului de acces liber la justiţie în raport cu dispoziţiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, este fundamentată pe temeiuri care justifică soluţia legislativă criticată şi asigură un echilibru între interesele protejate şi drepturile individuale al căror exerciţiu a fost restrâns. Altfel spus, Curtea apreciază că se impune efectuarea unui test de proporţionalitate. 44. În acest sens, Curtea aminteşte cele statuate referitor la principiul proporţionalităţii prin Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, şi Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 30, în care a arătat că „orice măsură luată trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului şi proporţională - justul echilibru între interesele concrete pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit“. Astfel, Curtea a apreciat că, în vederea realizării testului de proporţionalitate, trebuie, mai întâi, să stabilească scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată şi dacă acesta este unul legitim, întrucât testul de proporţionalitate se va putea raporta doar la un scop legitim. De asemenea, Curtea a precizat, prin Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, că pentru corecta aplicare a testului este necesară examinarea fiecăruia dintre cele trei elemente în ordinea respectivă. 45. Urmând reperele mai sus arătate, Curtea va analiza în continuare dacă soluţia legislativă criticată pe calea prezentei excepţii de neconstituţionalitate este justificată de un scop legitim, dacă este adecvată acestui scop, necesară şi dacă se păstrează un just echilibru între drepturile şi interesele în concurs pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. 46. Cât priveşte scopul urmărit de legiuitor prin instituirea termenului reglementat de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020, Curtea apreciază că acesta nu poate fi circumscris nevoii de apărare a intereselor persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime ar fi vătămate prin actele normative administrative la care se referă acest text de lege. Astfel, dacă celeritatea soluţionării cauzelor atunci când se pune în discuţie însăşi restrângerea libertăţii individuale a persoanei apare ca un imperativ, aşa cum a subliniat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 458 din 25 iunie 2020, antereferită, reglementarea unor termene procedurale scurte serveşte acestui scop doar din momentul în care apare interesul persoanei de a se adresa justiţiei în vederea apărării drepturilor sale. Acest moment nu poate fi identificat însă cu data publicării actului administrativ normativ, ci cu momentul de la care acest act are incidenţă şi produce efecte asupra unei persoane. Or, Curtea constată că, în ceea ce priveşte actele normative privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor, acestea pot deveni incidente şi pot produce efecte în ceea ce priveşte restrângerea libertăţii individuale la o dată ulterioară publicării acestor acte şi care depăşeşte cu mult termenul de 5 zile de la publicare, prevăzut de lege. Este cazul, spre exemplu, al unor persoane care intră pe teritoriul României, după termenul prevăzut de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020, fiind supuse măsurii carantinei, reglementată prin acte administrative normative pe care ar avea interesul să le conteste. De asemenea, în aceeaşi situaţie se află şi persoanele pentru care se dispune măsura izolării la o dată ulterioară termenului prevăzut de art. 15 alin. (4) din legea anterior menţionată. Acestea, deşi nu au avut interesul de a contesta actul administrativ normativ în termenul de 5 zile de la data publicării sale, se vor vedea puse în imposibilitatea de a mai formula o acţiune în justiţie în momentul când vor avea interesul să o facă. 47. Rezultă, în consecinţă, că raţiunile instituirii reglementării criticate trebuie căutate în direcţia protejării unor interese publice, respectiv a stabilităţii juridice în ceea ce priveşte actele normative care se referă la instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor carantinei şi izolării. Astfel, apariţia unui vid legislativ în materie, ca urmare a lipsirii de efecte a acestor acte administrative, efect al anulării lor în urma atacării în justiţie, întro perioadă în care existenţa unor măsuri prompte şi adecvate în situaţii de risc epidemiologic şi biologic este imperativă pentru prevenirea introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României are efecte deosebit de grave asupra sănătăţii publice. Prin urmare, este justificată intenţia legiuitorului de a limita cât mai mult posibilitatea apariţiei unor astfel de situaţii. Este şi motivul pentru care art. 15 alin. (21) din Legea nr. 136/2020 dispune că în acţiunile privind actele administrative prevăzute la alin. (4) nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea executării actului şi solicitarea suspendării prin acţiune principală. Astfel, executarea acestor acte administrative nu poate fi suspendată pe durata soluţionării acţiunilor în anulare formulate în contencios administrativ. 48. Soluţia legislativă criticată, care limitează termenul în care actele administrative normative privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor reglementate de Legea nr. 136/2020 la 5 zile de la data publicării acestor acte răspunde, de asemenea, scopului urmărit de legiuitor, asigurând că, după expirarea acestui termen scurt, aceste acte sunt sustrase controlului judecătoresc. 49. Curtea urmează să analizeze însă dacă necesitatea protejării unor interese publice, chiar şi a celor care privesc sănătatea populaţiei, poate fi considerată ca reprezentând un argument suficient şi proporţional cu limitarea exerciţiului dreptului de a supune controlului judecătoresc actele administrative cu caracter normativ la un termen de 5 zile de la data publicării acestor acte. 50. În contextul acestei analize, Curtea apreciază că sunt relevante cele reţinute anterior în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 136 din 10 martie 2015, antereferită, în care a analizat dispoziţiile art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 18 mai 2007, modificată şi completată prin art. I pct. 1 şi 2 din Legea nr. 160/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind modificarea şi completarea Legii energiei electrice nr. 13/2007 şi Legii gazelor nr. 351/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 3 octombrie 2012. Aceste dispoziţii de lege, în mod asemănător prevederilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020, limitau dreptul de a ataca în contencios administrativ ordinele şi deciziile emise de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuţiilor sale - acte administrative unilaterale cu caracter normativ - la un termen de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părţilor interesate. Declarând neconstituţionale aceste dispoziţii legale, Curtea a reţinut că actele administrative cu caracter normativ scăpau controlului judecătoresc, întrucât, după expirarea termenului de 30 de zile, împotriva acestora nu se mai putea exercita nicio acţiune directă, deoarece, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, nu puteau fi aplicate prevederile legii generale în condiţiile existenţei unei legi speciale care fixează expres un anumit termen. De asemenea, aşa cum s-a arătat, acest tip de acte nu putea face obiectul unei excepţii de nelegalitate, aceasta fiind o modalitate de contestare specifică actelor administrative cu caracter individual. În consecinţă, ordinele şi deciziile emise de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, acte administrative unilaterale cu caracter normativ, beneficiau de prezumţia absolută de legalitate după 30 de zile de la publicare, dacă în acest interval niciun operator economic nu introducea în faţa Curţii de Apel Bucureşti o acţiune în contencios administrativ în vederea verificării legalităţii acestora pe calea principală a acţiunii în anulare. Prin urmare, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate introduceau o derogare de la principiul constituţional al controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, prin stabilirea termenului de 30 de zile pentru contestarea actelor administrative cu caracter normativ, fără ca această excepţie să fie expres prevăzută de art. 126 alin. (6) din Constituţie, care se referă, sub acest aspect, doar la actele ce privesc raporturile cu Parlamentul, şi ale actelor de comandament cu caracter militar. Curtea a amintit că art. 126 alin. (6) garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, fără nicio distincţie între tipul acestora - individual sau normativ, în privinţa actelor administrative cu caracter normativ legea specială examinată eliminând posibilitatea atacării lor în justiţie peste termenul imperativ de 30 de zile, prin derogare de la art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi de la art. 126 alin. (6) din Constituţie. Or, Curtea a apreciat că o asemenea excludere are valenţele unei noi excepţii referitoare la actele juridice sustrase controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, ceea ce determină încălcarea art. 21, a art. 52 şi a art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală. 51. În sprijinul soluţiei pronunţate prin Decizia nr. 136 din 10 martie 2015, Curtea a invocat şi cele reţinute anterior prin Decizia nr. 1.037 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 21 iulie 2009, când a admis, pentru argumente de aceeaşi natură, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996, prin care se stabilea un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de Consiliul Concurenţei. 52. Având în vedere aceste repere jurisprudenţiale, Curtea apreciază că restrângerea exerciţiului dreptului persoanei de a ataca în justiţie actele administrative cu caracter normativ vizând măsurile reglementate de Legea nr. 136/2020, până la afectarea substanţei înseşi a acestui drept, este contrară prevederilor constituţionale ale art. 21, ale art. 52 şi ale art. 126 alin. (6) care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative emise de autorităţile publice, atât timp cât acestea nu fac parte din excepţiile prevăzute în mod limitativ de textul constituţional. 53. Dezideratul legiuitorului de a proteja sănătatea publică prin dispoziţiile Legii nr. 136/2020 nu poate constitui un argument pentru a decide altfel. Astfel, protejarea sănătăţii publice prin asigurarea stabilităţii normative în materia măsurilor dispuse în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, pentru prevenirea introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României, se realizează în mod eficient prin interdicţia suspendării executării acestor acte normative pe durata soluţionării acţiunilor în anulare formulate în contenciosul administrativ. Curtea apreciază însă că cea mai eficientă protecţie o constituie asigurarea legalităţii şi temeiniciei acestor acte de către înşişi emitenţii lor, care garantează invulnerabilitatea acestora în faţa oricărui control judiciar. Blocarea dreptului de a supune controlului judecătoresc aceste acte administrative cu caracter normativ nu este şi nu poate fi privită ca o soluţie constituţională. 54. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), art. 29, art. 32 şi art. 33 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite excepţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului şi de Cristian Adrian Secu în Dosarul nr. 4.657/2/2021 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că sintagma „în termen de 5 zile de la data publicării actului administrativ“ din cuprinsul art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic este neconstituţională. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori şi constată că Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, în ansamblu, este constituţională în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Avocatului Poporului şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
