Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 309 din Codul penal raportate la art. 295 şi 308 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Viorel Ştiube în Dosarul nr. 4.515/84/2013 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.831D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care aceasta solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că dispoziţiile art. 295 din Codul penal reglementează forma de bază a infracţiunii de delapidare, cele ale art. 308 din acelaşi act normativ reglementează aceeaşi infracţiune săvârşită de alţi subiecţi activi, iar dispoziţiile art. 309 din acelaşi act normativ reglementează varianta agravată a infracţiunii de delapidare. Susţine că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 308, ce reprezintă o variantă atenuată a infracţiunii de delapidare, s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2015. În acest context apreciază că dispoziţiile criticate sunt clare şi previzibile, atât din perspectiva redactării, cât şi din cea a interpretării jurisprudenţiale. În continuare face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia previzibilitatea nu împiedică solicitarea sfatului unor specialişti pentru a evalua rezonabil, în funcţie de circumstanţele cauzei, consecinţele ce pot rezulta dintr-o acţiune (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35); redactarea unui text nu poate avea o precizie absolută, admiţându-se posibilitatea clarificării lui pe cale de interpretare jurisprudenţială (Hotărârea din 19 septembrie 2008, pronunţată în Cauza Korbely împotriva Ungariei, paragraful 71). Aşa fiind, apreciază că dispoziţiile privind infracţiunea de delapidare, atât în varianta simplă, cât şi în cea agravată, sunt redactate cu respectarea principiului clarităţii şi previzibilităţii. Faptul că varianta agravată face trimitere doar la varianta simplă a infracţiunii de delapidare, iar nu şi la varianta atenuată a acesteia nu are semnificaţia unei lipse de previzibilitate a acestor dispoziţii. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 10 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.515/84/2013, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 309 din Codul penal, raportate la art. 295 şi art. 308 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Viorel Ştiube, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţă şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Referitor la principiul clarităţii şi previzibilităţii legilor, autorul excepţiei invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, de exemplu, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015 sau Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016. 6. Autorul excepţiei apreciază că modul de reglementare a infracţiunii de delapidare în forma agravată (prevăzută de art. 295 din Codul penal cu referire la art. 309 din acelaşi act normativ) este neconstituţională în măsura în care se poate aprecia că dispoziţiile art. 309 din Codul penal sunt aplicabile şi formei atenuate a acestei infracţiuni (prevăzută de art. 308 din Codul penal, raportat la art. 295 din acelaşi act normativ), atât timp cât textul art. 309 din Codul penal nu face trimitere la dispoziţiile art. 308 din acelaşi act normativ. 7. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că textele criticate respectă cerinţa predictibilităţii incriminării în sensul că, deşi dispoziţiile art. 309 din Codul penal nu fac referire directă şi la art. 308 din acelaşi act normativ, este evident că se referă şi la faptele reglementate de acesta din urmă [respectiv faptele săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (1) din Codul penal ori în cadrul oricărei persoane juridice], iar motivul pentru care nu sunt enumerate în art. 309 din Codul penal este acela că art. 308 din acelaşi act normativ nu reglementează o infracţiune de sine stătătoare, ci reprezintă, aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2015, o variantă atenuată a infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 295 din Codul penal. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 309 din Codul penal, raportate la art. 295 şi 308 din acelaşi act normativ. Dispoziţiile art. 308 alin. (1) din Codul penal au fost modificate prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 193/2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 25 iulie 2017, în sensul eliminării din conţinutul acestuia a referirii la dispoziţiile art. 301 din Codul penal. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 295 din Codul penal: "(1) Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.(2) Tentativa se pedepseşte.“;" – Art. 308 alin. (1) din Codul penal: „Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-300 şi art. 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.“; – Art. 309 din Codul penal: „Dacă faptele prevăzute în art. 295, art. 297, art. 298, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307 au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.“ 12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Totodată, sunt invocate prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 295 din Codul penal reglementează varianta-tip a infracţiunii de delapidare, ce constă în însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. 14. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 308 din Codul penal, Curtea observă că acestea, potrivit Deciziei nr. 1 din 19 ianuarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2015, reprezintă o variantă atenuată a infracţiunii de delapidare prevăzute de art. 295 din Codul penal. 15. Curtea Constituţională a constatat că, având în vedere pericolul social pe care faptele de delapidare îl prezintă, în general, pentru relaţiile patrimoniale ale unei persoane juridice, legiuitorul a incriminat, prin art. 308 alin. (1) din Codul penal, infracţiunea de delapidare atunci când ea este săvârşită în mediul privat, respectiv atunci când faptele sunt comise de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal ori în cadrul oricărei persoane juridice. Având în vedere conţinutul constitutiv al infracţiunii de delapidare şi pericolul social pe care faptele prin care aceasta poate fi realizată îl prezintă pentru relaţiile sociale de natură patrimonială a oricărei persoane juridice, precum şi pentru activităţile economice ale oricărei astfel de persoane, Curtea a reţinut că o atare reglementare legală nu este contrară caracterului necesar al incriminării astfel realizate şi păstrează un just raport de proporţionalitate între interesul general, circumscris imperativului respectării relaţiilor sociale protejate de norma juridică în cauză, şi cel individual, circumscris libertăţii persoanei de a exercita activităţi economice. Dimpotrivă, Curtea a constatat că pedepsirea faptelor de delapidare, în cazul săvârşirii lor în mediul privat, cu o pedeapsă ale cărei limite speciale se reduc cu o treime realizează un just echilibru între nevoia de protecţie a valorilor şi relaţiilor sociale anterior menţionate, inclusiv prin intermediul normelor de drept penal, şi severitatea pedepsei penale aplicabile. De asemenea, Curtea a reţinut că, într-adevăr, împotriva persoanelor din mediul privat care săvârşesc fapte cauzatoare de prejudicii poate fi angajată răspunderea civilă, de dreptul muncii sau altă formă de răspundere. Curtea a constatat, de asemenea, că, pentru persoanele juridice din mediul privat, desfăşurarea în mod corect a relaţiilor sociale de natură patrimonială şi a activităţilor cu caracter economic constituie o premisă importantă a însăşi existenţei lor. Prin urmare, având în vedere pericolul considerabil al faptelor de delapidare prin raportare la importanţa valorilor sociale ocrotite prin norma de incriminare, Curtea a conchis că utilizarea de către legiuitor a forţei de constrângere a statului, prin mijloace de drept penal, în cazul săvârşirii faptelor de delapidare în condiţiile art. 308 alin. (1) raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal, este proporţională cu scopul urmărit, chiar şi în condiţiile în care alături de răspunderea penală pentru această infracţiune poate fi angajată şi o altă formă de răspundere dintre cele anterior enumerate (Decizia nr. 461 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 25 noiembrie 2016, şi Decizia nr. 256 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017). 16. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 309 din Codul penal, Curtea observă că acestea reglementează o variantă agravată comună pentru toate infracţiunile de serviciu, inclusiv cea de delapidare reglementată de dispoziţiile art. 295 din Codul penal, care prin săvârşire au produs consecinţe deosebit de grave. Totodată, potrivit art. 183 din Codul penal, prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei. Astfel, se observă că, în prezent, pentru a se constata, în concret, că o faptă incriminată este producătoare de consecinţe deosebit de grave se are în vedere criteriul obiectiv, reprezentat de indicarea unei limite valorice a prejudiciului cauzat prin săvârşirea faptei. 17. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că, pentru a fi incidente atât prevederile art. 308 din Codul penal, cât şi cele ale art. 309 din acelaşi act normativ, trebuie să se constate, mai întâi, că oricare dintre faptele de delapidare prevăzute în art. 295 din actul normativ amintit întruneşte toate elementele de structură ale conţinutului variantelor descrise de norma de incriminare. 18. Ceea ce deosebeşte varianta atenuată a infracţiunii de delapidare de varianta agravată a aceleiaşi infracţiuni este faptul că pentru prima variantă trebuie analizată calitatea subiectului infracţiunii, pe când pentru cea de-a doua variantă se va analiza latura obiectivă a acesteia. 19. Astfel, în cazul variantei atenuate trebuie stabilit dacă subiectul activ al infracţiunii este o persoană care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal ori în cadrul oricărei persoane juridice. În ceea ce priveşte varianta agravată, se va analiza urmarea imediată a faptei, ca element al laturii obiective a infracţiunii. 20. Prin urmare, încadrarea juridică a faptei săvârşite în varianta atenuată a infracţiunii de delapidare, prin stabilirea subiectului activ prevăzut de dispoziţiile art. 308 din Codul penal, nu exclude constatarea producerii unei pagube materiale care se încadrează în conceptul de „consecinţe deosebit de grave“, astfel cum acesta este reglementat de Codul penal. 21. Stabilirea unui subiect activ prevăzut de art. 308 din Codul penal nu poate avea drept consecinţă decât faptul că este exclusă de la aplicare pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru varianta-tip a infracţiunii de delapidare, iar nu faptul de a nu mai putea analiza urmarea imediată a faptei săvârşite şi aplicarea dispoziţiilor art. 309 din acelaşi act normativ. Aşa fiind, în cazul infracţiunii de delapidare, incidenţa variantei atenuate a infracţiunii, prevăzută de art. 308 din Codul penal, nu exclude aplicarea variantei agravate a infracţiunii, prevăzută de art. 309 din Codul penal, deoarece elementele analizate în cele două cazuri sunt elemente diferite ale conţinutului constitutiv al infracţiunii. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorel Ştiube în Dosarul nr. 4.515/84/2013 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi constată că dispoziţiile art. 309 din Codul penal, raportate la art. 295 şi art. 308 din acelaşi act normativ, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
