Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petruş Alexandrescu în Dosarul nr. 46.050/3/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 313 D/2020. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin domnul avocat Sorin Fusea, din cadrul Baroului Bucureşti. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului avocat Sorin Fusea, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate întrucât art. 173 alin. (1) din Codul de procedură penală contravine prevederilorart. 1 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 124 din Constituţie, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Se arată că, într-adevăr, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la o excepţie cu un conţinut similar prin Decizia nr. 763 din 18 noiembrie 2021, însă prin prezenta excepţie este adus spre analiza instanţei de contencios constituţional un aspect suplimentar, respectiv frecvenţa dispunerii anumitor expertize către anumiţi experţi şi cuantumul onorariilor acordate acestora. Este invocat răspunsul trimis de Tribunalul Bucureşti către anumiţi apărători referitor la cuantumul onorariilor acordate. Este depus la dosarul cauzei un document conţinând date statistice din care rezultă că din anii 2017-2018 şi până în anul 2021 un expert a primit de la organele de urmărire penală în medie 150.000 lei, iar din partea instanţelor acelaşi expert a primit onorarii care nu depăşesc 10.000 lei. 4. În acest context, se susţine că dispoziţiile art. 173 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt lipsite de claritate, ducând la interpretări diferite. În acest sens, se arată că unele instanţe apreciază că textul criticat este derogatoriu de la dispoziţiile Codului de procedură civilă, în timp ce Curtea de Apel Bucureşti apreciază că dispoziţiile art. 173 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale întrucât se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă. Prin urmare, se ridică întrebarea de ce în anumite situaţii expertul este desemnat prin tragere la sorţi, iar în altele este desemnat, în mod discreţionar, de către organele de urmărire penală. Sunt invocate şi dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000, arătându-se că, în coroborare cu acestea din urmă, dispoziţiile legale criticate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate şi că acestea contravin dreptului la un proces echitabil, întrucât determină situaţii, cum este şi cea din cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, în care un magistrat nu are posibilitatea de a controla modalitatea în care expertul judiciar a ajuns la concluziile furnizate. Se arată că în cauza anterior referită a fost vorba despre o infracţiune de evaziune fiscală comisă de către o organizaţie neguvernamentală, trebuind să se determine dacă activitatea desfăşurată de către această organizaţie neguvernamentală a fost o activitate educativă sau una de natură comercială, concluziile expertului neputând fi verificate. Se susţine, aşadar, că dispoziţiile legale criticate conduc şi la astfel de situaţii, care sunt, desigur, minoritare. 5. Pentru aceste motive, se conchide că dispoziţiile art. 173 alin. (1) din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate în prezenta cauză. 6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia analizată, respectiv deciziile nr. 7 din 31 ianuarie 2023 şi nr. 6 din 30 ianuarie 2024, dar şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care aceasta a reţinut că instanţa de judecată este cea care poate decide dacă este sau nu necesară consultarea unui expert, de a formula întrebări şi de a răspunde la obiecţii. Se susţine că astfel se aplică dispoziţiile art. 6 din Convenţie. Se arată că, într-adevăr, art. 173 din Codul de procedură penală reglementează numirea expertului, fără ca legea procesual penală să arate modalitatea în care se poate face această numire, motiv pentru care, cu privire la acest ultim aspect, se aplică dispoziţiile art. 331 din Codul de procedură civilă care prevăd într-o manieră detaliată procedura de numire a expertului, art. 2 din acelaşi cod arătând că Codul de procedură civilă constituie legea generală în raport cu Codul de procedură penală. Se arată, totodată, că părţile au posibilitatea să-şi desemneze experţi. 7. Pentru aceste motive, se susţine că dispoziţiile legale criticate sunt clare, precise şi previzibile şi nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 12 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 46.050/3/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petruş Alexandrescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor apeluri formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţi, printre care se numără şi autorul prezentei excepţii. 9. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 173 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilesc numirea expertului prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin încheierea instanţei, fără a preciza în mod expres modalitatea efectivă de selecţie a acestuia. Având în vedere că legiuitorul nu a stabilit o procedură de desemnare a expertului care să asigure neîndoielnic accesul la o justiţie echitabilă, textul criticat nu îndeplineşte cerinţele de claritate impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, încălcând şi dreptul la un proces echitabil. 10. Mai mult, se susţine că textul criticat permite ca un participant la procesul penal, respectiv Ministerul Public, să aibă un avantaj asupra celorlalţi participanţi, inclusiv asupra suspecţilor şi/sau inculpaţilor, avantaj care îi este conferit de dreptul de a dispune - pe criterii numai de procuror cunoscute - nominalizarea unui expert pentru efectuarea unei expertize judiciare. În acest mod, pe de o parte, actul de justiţie nu mai este imparţial, fiind contrar cerinţelor art. 124 alin. (2) din Constituţie, iar, pe de altă parte, se conferă avantaje procurorului, încălcându-se principiul egalităţii de arme în procesul penal. Apreciază că în cadrul procesului penal trebuie să se asigure garanţia de imparţialitate şi independenţă a experţilor. Independenţa şi imparţialitatea expertului sunt valori menite să asigure calitatea raportului de expertiză, pentru ca, raportat inclusiv la concluziile acestuia, magistratul să poată stabili adevărul. Aceasta cu atât mai mult cu cât în practica judiciară s-a statuat că, în cadrul procesului penal, reprezintă mijloc de probă doar raportul de expertiză al expertului desemnat, iar nu şi concluziile experţilor parte, care au doar un rol orientativ. 11. De asemenea, se susţine că modalitatea de reglementare constituie premisele încălcării principiului aflării adevărului, reglementat de art. 5 din Codul de procedură penală, principiu ce presupune existenţa unei concordanţe între concluziile la care ajung organele judiciare şi realitatea obiectivă privind fapta şi autorul ei. Mai mult, se creează o inegalitate de tratament între inculpaţii cărora li se admite administrarea probei cu expertiza în faza urmăririi penale şi cei cărora li se admite administrarea aceleiaşi probe în faza judecăţii. Apreciază că cei din urmă beneficiază de un expert independent şi imparţial, pe când primii sunt supuşi unor proceduri netransparente şi oculte. 12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, susţinând că dispoziţiile legale criticate sunt în acord cu prevederile Constituţiei. Se arată, în acest sens, că, întrucât Codul de procedură penală nu prevede o procedură de numire a experţilor, sunt aplicabile, în această privinţă, dispoziţiile art. 331 din Codul de procedură civilă, care prevăd într-o manieră detaliată procedura de desemnare a expertului, întrucât, conform art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prevederile acestui cod şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare, constituie, aşadar, legea generală în raport cu Codul de procedură penală. Mai mult, se arată că dispoziţiile art. 173 alin. (4) din Codul de procedură penală prevăd dreptul părţilor de a solicita ca la efectuarea expertizei să participe un expert recomandat de acestea, acesta constituind o garanţie a respectării principiului egalităţii armelor. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 173 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Expertul este numit prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin încheierea instanţei.“ 17. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai constituit obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare, fiind pronunţată, în acest sens, Decizia nr. 763 din 18 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 10 martie 2022, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 19. Prin Decizia nr. 763 din 18 noiembrie 2021, precitată, paragrafele 19-27, Curtea a reţinut că, potrivit art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, expertizele sunt dispuse atunci când, pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, este necesară şi opinia unui expert. Conform art. 172 alin. (2) din acelaşi act normativ, expertiza se dispune, în condiţiile art. 100 din Codul de procedură penală referitor la administrarea probelor, la cerere sau din oficiu, de către organul de urmărire penală ori de către instanţa de judecată. Totodată, categoriile de expertize care pot fi dispuse sunt reglementate de art. 184-191 din Codul de procedură penală, şi anume expertiza medico-legală psihiatrică (art. 184), autopsia medico-legală (art. 185), exhumarea (art. 186), autopsia medico-legală a fetusului sau a nou-născutului (art. 187), expertiza toxicologică (art. 188), examinarea medico-legală a persoanei (art. 189), examinarea fizică (art. 190) şi expertiza genetică judiciară (art. 191). Cu toate că legiuitorul nu a definit toate categoriile anterior enumerate prin cuvântul „expertiză“, acestea sunt calificate în doctrină ca fiind tipuri de expertiză reglementate de Codul de procedură penală (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 326 din 20 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 24 august 2021, paragraful 14). 20. În continuare, în ceea ce priveşte numirea expertului de către organul judiciar, Curtea a observat că, potrivit art. 173 alin. (1) din Codul de procedură penală, criticat în prezenta cauză, expertul este numit prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin încheierea instanţei. Deşi dispoziţiile de lege criticate nu detaliază modalitatea efectivă prin care organul judiciar realizează numirea expertului, Curtea apreciază că aceste dispoziţii trebuie interpretate şi aplicate în conexiune cu ansamblul legislativ în materie. Astfel, dispoziţiile Codului de procedură penală trebuie coroborate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 2000, aprobată prin Legea nr. 156/2002, cu modificările şi completările ulterioare. 21. În acest context, Curtea a reţinut că expertiza poate fi efectuată de experţi oficiali din laboratoare sau instituţii de specialitate ori de experţi independenţi autorizaţi din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii. Expertiza tehnică judiciară poate fi efectuată de experţi atestaţi în domeniile strict determinate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010 pentru aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 4 februarie 2010, şi, totodată, activitatea de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, precum şi modul de dobândire a calităţii de expert tehnic se organizează şi se desfăşoară în condiţiile prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000. 22. De asemenea, Curtea a arătat că, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000, este expert tehnic judiciar orice persoană fizică ce dobândeşte această calitate în condiţiile ordonanţei şi este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, întocmit pe specialităţi şi pe judeţe, respectiv pe municipiul Bucureşti. În accepţiunea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000, expertul oficial este persoana care a dobândit calitatea de expert tehnic judiciar în condiţiile actului normativ precizat şi care este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari. Potrivit aceluiaşi act normativ, expertiza tehnică efectuată din dispoziţia organelor de urmărire penală, a instanţelor judecătoreşti sau a altor organe cu atribuţii jurisdicţionale de către expertul ori specialistul numit de acestea, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constituie „expertiză tehnică judiciară“ (art. 2). La cererea persoanelor fizice sau juridice se poate efectua „expertiză tehnică extrajudiciară“ (art. 3). Expertiza extrajudiciară se realizează, de asemenea, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000, iar organizarea examenului în vederea atribuirii calităţii de expert tehnic extrajudiciar şi eliberarea legitimaţiei de expert tehnic extrajudiciar revin ministerelor şi altor instituţii centrale, fiecare în domeniul său de specialitate, stabilit conform legii (art. 27). Expertul tehnic extrajudiciar poate efectua numai expertize tehnice extrajudiciare în specialitatea pentru care a fost atestat, la solicitarea persoanelor fizice şi juridice [art. 30 alin. (2)], de asemenea, expertiza tehnică extrajudiciară putând fi efectuată şi de expertul tehnic judiciar, la solicitarea persoanelor fizice şi juridice [art. 30 alin. (1)]. 23. Totodată, Curtea a reţinut că expertiza este un mijloc de probă strict reglementat de Codul de procedură penală, fiind realizată de experţi calificaţi drept persoane care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în cauzele penale. În aceste condiţii, Curtea a observat că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili sfera persoanelor care participă la înfăptuirea justiţiei de către instanţele judecătoreşti din punctul de vedere al efectuării expertizei, precum şi condiţiile de acces în profesia menţionată, condiţii care trebuie să asigure certitudinea îndeplinirii actului profesional în mod imparţial şi la un standard ridicat. Or, prevederile legale precitate nu fac altceva decât să stabilească aceste condiţii necesar a fi îndeplinite de persoanele care doresc dobândirea calităţii de expert judiciar. Curtea a constatat că dispoziţiile legale precitate asigură, din punct de vedere normativ, imparţialitatea şi un grad ridicat de profesionalism în întocmirea raportului de expertiză, raportul de expertiză întocmit de către experţii tehnici judiciari şi extrajudiciari fiind o garanţie în sensul asigurării dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie. 24. Mai mult, Curtea a constatat că imparţialitatea, transparenţa şi corectitudinea expertizei sunt garantate de îndeplinirea condiţiilor cerute de normele procesual penale în vigoare în activitatea de întocmire a raportului de expertiză. Astfel, Curtea a reţinut că legiuitorul a reglementat o serie de incompatibilităţi referitoare la expert în cuprinsul art. 174 din Codul de procedură penală, potrivit căruia persoana aflată în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 64 din Codul de procedură penală nu poate fi desemnată ca expert, iar, în cazul în care a fost desemnată, hotărârea judecătorească nu se poate întemeia pe constatările şi concluziile acesteia. Totodată, în aceeaşi cauză, o persoană nu poate avea atât calitatea de expert desemnat de organul judiciar, cât şi pe aceea de expert recomandat de unul dintre subiecţii procesuali şi, de asemenea, nu poate fi desemnată ca expert recomandat de părţi în aceeaşi cauză o persoană care funcţionează în cadrul aceleiaşi instituţii medico-legale, al aceluiaşi institut sau laborator de specialitate cu expertul desemnat de conducerea instituţiei respective la solicitarea organului judiciar. 25. De asemenea, Curtea a reţinut că, atunci când instanţa este cea care dispune efectuarea expertizei, obiectivele, desemnarea expertului, desemnarea experţilor consultanţi, necesitatea acesteia sunt discutate în şedinţa publică, în contradictoriu cu toate părţile şi toţi subiecţii procesuali principali din cauză, aceştia putând formula observaţii cu privire la întrebări, putând cere modificarea şi completarea lor, putând formula obiecţii şi alte cereri [art. 177 alin. (1) - (3) din Codul de procedură penală]. De asemenea, părţile sau subiecţii procesuali principali au dreptul să desemneze experţi independenţi autorizaţi care să participe la efectuarea expertizei [art. 172 alin. (8), art. 173 alin. (4), art. 177 alin. (4) din Codul de procedură penală], expertul parte având aceleaşi drepturi pe care le are şi expertul desemnat de către instanţă, iar, în situaţia în care are o opinie diferită faţă de cea exprimată de expertul desemnat, expertul parte poate întocmi un raport cu opinia separată ori poate consemna în raportul său eventualele inadvertenţe pe care le constată. În situaţia în care expertiza a fost efectuată în lipsa părţilor ori a subiecţilor procesuali principali, aceştia sau avocatul lor sunt încunoştinţaţi cu privire la întocmirea raportului de expertiză şi cu privire la dreptul la studierea raportului [art. 178 alin. (5) din Codul de procedură penală]. De asemenea, raportul de expertiză va cuprinde, pe lângă menţiunile formale, prevăzute de art. 178 alin. (4) din Codul de procedură penală, şi descrierea în amănunt a operaţiilor de efectuare a expertizei, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, analiza acestor obiecţii sau explicaţii, metodele, programele şi echipamentele utilizate, iar, în final, concluziile, care trebuie să fie clare şi neechivoce. Totodată, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, expertul poate fi audiat de organul de urmărire penală sau de instanţă, la cererea procurorului, a părţilor, a subiecţilor procesuali principali sau din oficiu, dacă organul judiciar apreciază că audierea este necesară pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor expertului [art. 179 alin. (1) din Codul de procedură penală], iar când organul de urmărire penală sau instanţa constată, la cerere sau din oficiu, că expertiza nu este completă, iar această deficienţă nu poate fi suplinită prin audierea expertului, dispune efectuarea unui supliment de expertiză de către acelaşi expert [art. 180 alin. (1) din Codul de procedură penală]. În acelaşi mod, se poate dispune efectuarea unei noi expertize atunci când concluziile raportului de expertiză sunt neclare sau contradictorii ori între conţinutul şi concluziile raportului de expertiză există contradicţii, iar aceste deficienţe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului [art. 181 alin. (1) din Codul de procedură penală]. 26. În egală măsură, Curtea a reţinut că organul de urmărire penală sau instanţa de judecată nu are obligaţia de a adopta concluziile raportului de expertiză, iar valoarea probantă a expertizelor nu este prestabilită de către Codul de procedură penală, aceasta fiind supusă, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Aşadar, toate probele trebuie raportate la ansamblul probator, acestea nefiind suficiente ca să asigure condamnarea unei persoane. De altfel, Curtea a constatat că dispunerea condamnării are loc doar atunci când acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, aspect de natură să confere procesului penal un caracter echitabil, în condiţiile în care, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau a inculpatului. 27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele care au fundamentat decizia precitată, anterior menţionate, îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Petruş Alexandrescu în Dosarul nr. 46.050/3/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 173 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 iulie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
