Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina-Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.576D/2018. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru Avocatul Poporului, doamna consilier Linda Zenovia Timofan, cu delegaţie depusă la dosar. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Avocatului Poporului, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege criticat aduce atingere art. 16 din Constituţie deoarece asigură doar protecţia locuitorilor din mediul urban, excluzându-i pe aceia din mediul rural. Ca atare, locuitorii din mediul rural ale căror drepturi ar trebui să fie protejate prin agenţii constatatori competenţi se află în imposibilitatea de a solicita protejarea liniştii publice, respectiv a valorii sociale ocrotite de lege. În acest sens, persoanele care locuiesc în mediul rural se află într-o situaţie discriminatorie faţă de persoanele care locuiesc în mediul urban întrucât sunt supuse unui tratament discriminatoriu, care nu este justificat rezonabil şi obiectiv. Mai mult, actul normativ în cauză are ca scop asigurarea climatului de ordine şi linişte publică în viaţa cotidiană fără a opera cu un criteriu teritorial. Persoanele care locuiesc în mediul rural trebuie plasate într-o poziţie egală cu cele care locuiesc în mediul urban şi trebuie să se bucure de aceeaşi protecţie conferită de lege. În sensul admiterii excepţiei invocă şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, nr. 685 din 28 iunie 2012 şi nr. 164 din 12 martie 2013. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că, deşi din art. 1 din Legea nr. 61/1991 rezultă că valoarea socială ocrotită o reprezintă ordinea şi liniştea publică a tuturor locuitorilor ţării, dispoziţiile legale criticate creează o discriminare adresându-se doar celor care locuiesc în mediul urban. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul egalităţii de tratament presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Raportat la cauza de faţă, apreciază că diferenţierea pe care o face textul de lege criticat pe criteriul apartenenţei teritoriale este nejustificată şi nerezonabilă şi solicită admiterea excepţiei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Adresa nr. 18.188 din 15 octombrie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 8.761 din 18 octombrie 2018, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie şi al art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991, potrivit cărora organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban constituie contravenţie, dacă nu este comisă în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune, aduc atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii. 7. Din definiţia contravenţiei reglementate la art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 se observă că valoarea socială ocrotită este liniştea publică a locuitorilor, însă textul criticat asigură doar protecţia locuitorilor din mediul urban, excluzându-i pe cei din mediul rural. Prin urmare, cetăţenii din mediul rural, ale căror drepturi ar trebui să fie protejate prin intervenţia agenţilor constatatori ai contravenţiilor, se găsesc în imposibilitatea de a cere protejarea valorii sociale ocrotite, şi anume liniştea publică. 8. Principiul egalităţii în drepturi, înscris în art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Acest principiu impune statului asigurarea unui cadru legal menit să permită aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor fizice aflate în situaţii juridice similare, astfel încât acestea să fie egale în drepturi, fără privilegii şi fără discriminări. 9. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a statuat în mod constant că violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. De asemenea, prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, numai atunci când autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă. Având în vedere conţinutul dispoziţiilor legale criticate, reiese că persoanele care locuiesc în mediul rural se află într-o situaţie discriminatorie faţă de persoanele care locuiesc în mediul urban, fără ca tratamentul juridic să aibă o justificare rezonabilă şi obiectivă. 10. Din examinarea obiectului de reglementare al Legii nr. 61/1991 Curtea reţine că aceasta are drept scop asigurarea climatului de ordine şi linişte publică necesar desfăşurării normale a activităţii economice şi social-culturale şi promovarea unor relaţii civilizate în viaţa cotidiană, fără a opera cu un criteriu teritorial în privinţa necesităţii de a asigura climatul de linişte publică. 11. În consecinţă, pe considerentul egalităţii de tratament între persoane, este necesar ca persoanele care locuiesc în mediul rural să fie plasate într-o poziţie egală cu cele care locuiesc în mediul urban şi să se bucure în aceeaşi măsură de aceleaşi facilităţi, în speţă fiind vorba de sancţionarea organizării de petreceri cu caracter privat şi utilizării de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social. 12. Nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. În acest sens, Curtea Constituţională a constatat că, potrivit jurisprudenţei sale, discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un privilegiu (a se vedea Decizia nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la privilegiu (a se vedea Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, şi Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013). 13. Textele legale criticate oferă o protecţie sporită cetăţenilor care locuiesc în mediul urban, în defavoarea celor care locuiesc în mediul rural şi care nu dispun de pârghiile legislative pentru apărarea drepturilor lor. 14. Deşi criteriul apartenenţei teritoriale nu face parte dintre criteriile reglementate de art. 4 din Constituţie, se observă că, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile amintite este considerată discriminare în înţelesul ordonanţei menţionate mai sus. Sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare. 15. Prin urmare, nu se poate ignora faptul că acordarea unui privilegiu legislativ persoanelor care locuiesc în mediul urban, fără a exista vreo motivare obiectivă şi raţională care să o justifice, înfrânge exigenţele constituţionale ale art. 16 alin. (1) din Constituţie. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) şi ale art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10, 29, 32 şi 33 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost formulat de Avocatul Poporului, îl constituie prevederile art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 125 din 18 februarie 2020, care au următorul conţinut: „Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: [...] organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban.“ 20. În realitate, din examinarea motivării, Curtea reţine că autorul excepţiei doreşte aplicarea unui tratament egal pentru locuitorii din mediul urban şi cei din mediul rural în sensul ocrotirii egale a aceleiaşi valori sociale - liniştea publică a locuitorilor. 21. Pentru acest motiv, Curtea reţine că autorul solicită de fapt declararea ca neconstituţională a sintagmei „în mediul urban“ din cuprinsul art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. 22. În opinia Avocatului Poporului, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că legiuitorul a urmărit prin prevederile Legii nr. 61/1991 asigurarea climatului de ordine şi linişte publică necesar desfăşurării normale a activităţii economice şi social-culturale şi promovarea unor relaţii civilizate în viaţa cotidiană, sens în care cetăţenii sunt obligaţi să aibă un comportament civic, moral şi responsabil, în spiritul legilor ţării şi al normelor de convieţuire socială. 24. Curtea constată că, în acest scop, legiuitorul a identificat acele fapte antisociale a căror săvârşire împiedică asigurarea ordinii şi liniştii publice în societate şi a optat pentru descrierea acestora, calificarea drept contravenţii şi instituirea sancţiunilor ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre ele. 25. Totodată, Curtea observă că textul de lege din care face parte sintagma criticată reglementează o contravenţie care, pentru a fi calificată astfel, trebuie să îndeplinească în mod cumulativ mai multe condiţii, respectiv: organizarea unei petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la o intensitate care să tulbure liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social şi, în final, condiţia ca fapta să fie săvârşită numai în mediul urban. 26. Curtea reţine că legiuitorul a făcut referire la utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, iar nu la utilizarea de instrumente muzicale, deoarece scopul reglementării textului de lege criticat este acela de a sancţiona un comportament antisocial, iar nu de a împiedica desfăşurarea obiceiurilor tradiţionale în cadrul cărora muzica este interpretată de artişti populari care prezervă identitatea culturală a poporului român. 27. Curtea constată că ultima condiţie pentru ca fapta să fie considerată contravenţie este săvârşirea sa numai în mediul urban, circumstanţiind teritorial sancţionarea unui comportament antisocial care are pentru toţi locuitorii - indiferent că trăiesc în mediul urban sau rural - aceeaşi consecinţă - tulburarea liniştii acestora. 28. Referitor la valoarea socială ocrotită prin fapta calificată drept contravenţie, Curtea reţine că prin sintagma „liniştea locuitorilor“ este desemnată o componentă esenţială atât a liniştii publice, cât şi a vieţii private, în lipsa căreia ar putea fi afectat dreptul acestora la ocrotirea sănătăţii inclusiv sub aspectul dreptului la integritate psihică. Astfel, prin contravenţia reglementată legiuitorul a urmărit atât garantarea liniştii publice, cât şi protecţia vieţii private a locuitorilor în sensul art. 26 din Constituţie, potrivit căruia autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. 29. În ceea ce priveşte dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, Curtea Constituţională a statuat că acesta beneficiază de recunoaştere unanimă şi protecţie internaţională, astfel cum rezultă din art. 12 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, din art. 17 al Pactului internaţional privitor la drepturile civile şi politice, din art. 8 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi din art. 26 al Constituţiei României (a se vedea Decizia nr. 1.258 din 8 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 798 din 23 noiembrie 2009). 30. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că scopul principal al art. 8 din Convenţie este protejarea indivizilor împotriva ingerinţelor arbitrare în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei. Este vorba despre obligaţia negativă clasică descrisă de Curte ca fiind obiectivul esenţial al art. 8 (a se vedea Hotărârea din 27 octombrie 1994, pronunţată în Cauza Kroon şi alţii împotriva Ţărilor de Jos, paragraful 31). 31. Pe lângă obligaţia negativă amintită, statele membre au, de asemenea, şi obligaţia pozitivă de a garanta că drepturile prevăzute la art. 8 din Convenţie sunt respectate chiar şi între persoanele fizice. Deşi scopul art. 8 este, în esenţă, acela de a apăra persoanele particulare împotriva ingerinţelor arbitrare ale autorităţilor publice, acesta nu se limitează la a obliga statul să se abţină de la asemenea ingerinţe; pe lângă acest angajament în esenţă negativ, pot exista obligaţii pozitive inerente respectării efective a vieţii private sau de familie (a se vedea Hotărârea din 24 aprilie 2018, pronunţată în Cauza Lozovyye împotriva Rusiei, paragraful 36). 32. De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu privire la încălcarea obligaţiilor statului de a asigura protecţia vieţii private prin neluarea măsurilor corespunzătoare reducerii nivelului de zgomot în situaţia în care acesta a fost produs de persoane private, s-a reţinut că prevederile Convenţiei protejează dreptul individului la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale. O casă va fi, de obicei, un loc, o zonă definită fizic, în care se desfăşoară viaţa privată şi de familie. Individul are dreptul la respect pentru locuinţa sa, adică nu doar dreptul la zona fizică propriu-zisă, ci şi dreptul de a se bucura în linişte de aceasta. Încălcările dreptului la respectarea locuinţei nu se limitează la încălcări concrete sau fizice, cum ar fi intrarea neautorizată în locuinţa unei persoane, ci le includ şi pe cele care nu sunt concrete sau fizice, cum ar fi zgomotul, emisiile, mirosurile sau alte forme de interferenţă. O încălcare gravă poate duce la nesocotirea dreptului unei persoane la respectarea locuinţei sale dacă o împiedică să se bucure de facilităţile casei sale; deşi în Convenţie nu există niciun drept explicit la un mediu curat şi liniştit, în care o persoană este direct şi grav afectată de zgomot sau de altă poluare, poate apărea o problemă în temeiul art. 8 din Convenţie (a se vedea Hotărârea din 20 mai 2010, pronunţată în Cauza Oluić împotriva Croaţiei, paragraful 44, şi Hotărârea din 24 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Udovičić împotriva Croaţiei, paragrafele 136 şi 137). 33. Deşi obiectul art. 8 din Convenţie este, în esenţă, acela de a proteja persoana împotriva ingerinţei arbitrare a autorităţilor publice, acesta poate presupune adoptarea de către autorităţi a unor măsuri menite să asigure respectarea vieţii private chiar şi în sfera relaţiilor dintre indivizi (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 10 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Evans împotriva Regatului Unit, paragraful 75, şi Hotărârea din 20 mai 2010, pronunţată în Cauza Oluić împotriva Croaţiei, paragraful 46). 34. Aplicând considerentele de principiu menţionate în prezenta cauză, Curtea reţine că prin art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 legiuitorul a reglementat o contravenţie ce descrie un comportament ilicit atât cu scopul asigurării liniştii publice, cât şi cu scopul asigurării respectării vieţii private în sfera relaţiilor dintre particulari. 35. Curtea constată însă că legiuitorul nu a garantat egalitatea persoanelor care beneficiază de respectarea dreptului constituţional la ocrotirea vieţii private sub aspectul desfăşurării sale în linişte - adică fără a fi supusă unui nivel de zgomot excesiv -, calificând drept contravenţii numai faptele săvârşite în mediul urban ce deranjează persoanele care îşi au locuinţa acolo. Ca urmare a acestei distincţii între persoanele care locuiesc în mediul rural şi cele care locuiesc în mediul urban se creează o inegalitate sub aspectul uneia dintre garanţiile dreptului la ocrotirea vieţii private. 36. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 februarie 1994). De asemenea, în ceea ce priveşte încălcarea egalităţii în drepturi, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că este admisibilă diferenţa de tratament juridic pentru situaţii diferite, când aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, şi Decizia nr. 231 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iunie 2004). 37. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, pe baza art. 14 din Convenţie, a statuat că discriminarea înseamnă a trata diferit, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, persoane aflate în situaţii relevant similare. O diferenţă de tratament nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă aceasta nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul vizat (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 2 noiembrie 2010, pronunţată în Cauza Şerife Yiğit împotriva Turciei, paragrafele 68 şi 69). 38. Aplicând aceste considerente în cauza de faţă, Curtea reţine că între locuitorii din mediul urban şi aceia din mediul rural se creează o inegalitate sub aspectul ocrotirii uneia dintre componentele dreptului la viaţă privată, şi anume garantarea liniştii în spaţiul de locuit, o discriminare care nu are la bază un criteriu obiectiv şi raţional de vreme ce rezultatul faptei ilicite - tulburarea liniştii - este acelaşi pentru toţi locuitorii, indiferent că locuiesc în mediul rural sau urban. 39. Prin urmare, Curtea va admite excepţia de neconstituţionalitate şi va constata că sintagma „în mediul urban“ din cuprinsul art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice este neconstituţională. 40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 şi al art. 32 şi 33 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi constată că sintagma „în mediul urban“ din cuprinsul art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, prim-ministrului Guvernului şi Avocatului Poporului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina-Cătălina Turcu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
