Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Albert Ilieş, Anca Ilieş, Marius Dumitru şi Tudoriţa Dumitru în Dosarul nr. 8.934/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.710D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea, prin Decizia nr. 420 din 17 iunie 2021, constatând constituţionalitatea acestora. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 2.087 din 16 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.934/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Albert Ilieş, Anca Ilieş, Marius Dumitru şi Tudoriţa Dumitru într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă principiul egalităţii, întrucât legiuitorul a exclus din categoria excepţiilor privind revizuirea hotărârilor judecătoreşti care nu evocă fondul ipoteza în care, după pronunţarea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare. Scopul revizuirii este restabilirea adevărului în cauză. Or, este nejustificată reglementarea posibilităţii ca doar unele hotărâri care nu antamează fondul să fie susceptibile de revizuire în anumite cazuri, în condiţiile în care, deşi partea interesată descoperă un înscris nou sau, după caz, mai multe înscrisuri hotărâtoare pentru soluţia pronunţată, să nu poată solicita revizuirea hotărârii decât dacă aceasta este dată asupra fondului sau evocă fondul. 6. Prin urmare, autorii excepţiei consideră că inegalitatea în drepturi rezultă în mod clar, având în vedere că, pe de o parte, părţilor din litigii soluţionate prin hotărâri date asupra fondului sau care evocă fondul le este acordată posibilitatea de a obţine retractarea hotărârii în cazul în care acestea descoperă înscrisuri doveditoare, însă, pe de altă parte, părţile din litigii în care hotărârea pronunţată nu evocă fondul nu au acest drept. 7. În susţinerea criticilor invocă Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, prin care Curtea a reţinut că sintagma „pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituţională cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct. 11 din cuprinsul acestora. 8. În continuare, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă accesul liber la justiţie al tuturor părţilor din dosare soluţionate prin hotărâri care nu antamează fondul cauzei şi care descoperă ulterior pronunţării hotărârilor respective înscrisuri noi care, dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluţionării procesului, ar fi condus la o altă soluţie. 9. În susţinerea acestei critici se invocă Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, prin care Curtea a reţinut că prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de recurs, cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei. 10. Autorii excepţiei mai consideră că dispoziţiile legale criticate încalcă şi prevederile art. 124 alin. (1) din Constituţie, întrucât excluderea hotărârilor care nu antamează fondul de la posibilitatea revizuirii în cazul în care se descoperă înscrisuri doveditoare care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la pronunţarea unei alte soluţii reprezintă o încălcare a principiului înfăptuirii justiţiei. 11. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: - Art. 509 alin. (1) pct. 5: "(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: […] 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor; […](2) Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul." 17. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi ale art. 124 - Înfăptuirea justiţiei. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea constatând conformitatea acestora cu Legea fundamentală. 19. Prin Decizia nr. 23 din 16 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 23 mai 2023, şi Decizia nr. 678 din 21 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1241 din 29 decembrie 2021, Curtea, analizând critici similare celor formulate în cauza de faţă, referitoare la pretinsa îngrădire a dreptului de acces liber la justiţie şi la încălcarea principiului egalităţii în drepturi, prin reglementarea condiţiei ca hotărârile judecătoreşti împotriva cărora este introdusă calea de atac a revizuirii să fie pronunţate asupra fondului sau să evoce fondul, a statuat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prevăzut de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe procedurale. De asemenea, Curtea a subliniat că Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate să exercite căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, şi nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1144 din 19 decembrie 2005). 20. În materia revizuirii, în virtutea legitimării sale constituţionale de a adopta norme de procedură, conferită de art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul a configurat modalitatea de exercitare a acesteia, permiţând persoanelor interesate să solicite revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul. Sub acest aspect, Curtea a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, menită, în esenţă, să corecteze erorile de fapt. Aceasta a fost concepută pentru a fi utilizată în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, prin care judecătorul cauzei se pronunţă asupra temeiniciei sau netemeiniciei pretenţiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, iar nu cu referire la cele prin care acţiunea introductivă de instanţă este respinsă exclusiv pe considerente de procedură, prin soluţionarea excepţiilor dirimante, al căror scop este de a împiedica instanţa să intre în cercetarea fondului, tocmai prin faptul că fac inutilă antamarea unor aspecte substanţiale privitoare la dreptul pretins de reclamant. 21. Revizuirea vizează, aşadar, remedierea procesuală a erorilor de judecată care au condus la stabilirea greşită a situaţiei de fapt prin hotărârea atacată. De aceea, categoriile de hotărâri care pot fi supuse revizuirii sunt reprezentate, în principal, de hotărârile judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat cu privire la caracterul fondat sau nefondat al cererii, şi nu în baza unei excepţii care, odată admisă, face de prisos analiza fondului. Cu titlu de excepţie şi pentru motivele limitativ prevăzute de alin. (2) al art. 509 din Codul de procedură civilă, pot face obiect al revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul (a se vedea Decizia nr. 718 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 3 martie 2020, paragraful 18). 22. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că accesul liber la justiţie nu presupune dreptul de acces la toate structurile judecătoreşti - judecătorii, tribunale, curţi de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şi nici la toate căile de atac prevăzute de lege - apel, recurs, contestaţie în anulare, revizuire. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligativitatea legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii (a se vedea, de exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, deciziile nr. 622 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 28 august 2007, sau nr. 590 din 4 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 3 iunie 2010). 23. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la justiţie nu este absolut; acesta poate presupune restricţii, care sunt admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, este reglementat de către stat, iar statele se bucură de o anumită marjă de apreciere în acest sens (a se vedea, de exemplu, hotărârile din 28 mai 1985, 6 decembrie 2001, 26 ianuarie 2006 sau 17 ianuarie 2012, pronunţate în cauzele Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57, Yagtzilar şi alţii împotriva Greciei, paragraful 26, Lungoci împotriva României, paragraful 36, sau Stanev împotriva Bulgariei, paragraful 230). Sub acest aspect, Curtea a reţinut că nici Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac, art. 13 din aceasta consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie. Doar în materie penală este impusă, prin prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la aceeaşi convenţie, reglementarea în legislaţiile naţionale a unui dublu grad de jurisdicţie. Din această perspectivă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de altfel, în jurisprudenţa sa, cu titlu general, că statele nu sunt obligate să stabilească un anumit număr al căilor de atac, cu excepţia celui de-al doilea grad de jurisdicţie în materie penală, neexistând obligativitatea extinderii acestui din urmă principiu şi în materie civilă. 24. Referitor la pretinsa diferenţă de tratament juridic invocată de autoarea excepţiei, Curtea a reţinut că nu este contrară principiului egalităţii instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Or, această condiţie este îndeplinită de reglementarea cuprinsă în textul de lege criticat, toate persoanele interesate având posibilitatea de a formula calea de atac a revizuirii împotriva hotărârilor pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, atâta vreme cât este incident unul dintre cazurile de revizuire enumerate de art. 509 din Codul de procedură civilă. 25. Raţiunea pentru care cazul de revizuire la care fac referire autorii excepţiei de neconstituţionalitate - atunci când, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor - nu este aplicabil şi hotărârilor în care instanţa nu s-a pronunţat asupra fondului şi nici nu evocă fondul rezidă în faptul că, într-o asemenea ipoteză, acţiunea se respinge exclusiv pe considerente de procedură, fără să fie antamate aspecte substanţiale, care să se concretizeze în măsuri dispuse de judecător prin dispozitivul hotărârii şi care să fie susceptibile de a fi schimbate pe calea revizuirii. Ca atare, introducerea acestei căi de atac ar fi complet ineficientă, lipsind finalitatea esenţială a revizuirii, aceea de retractare, totală sau parţială, a unei hotărâri judecătoreşti care dezleagă o situaţie conflictuală, oferind o soluţie juridică şi dispunând, în consecinţă, în spiritul şi litera legii, cu privire la drepturile şi obligaţiile izvorâte din raporturile juridice deduse judecăţii (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 420 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 20 august 2021, paragraful 20). 26. În continuare, Curtea reţine că înfăptuirea justiţiei, în numele legii, are semnificaţia că actul de justiţie izvorăşte din normele legale. În privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. 27. Principiul constituţional al legalităţii căilor de atac, preluat şi de Codul de procedură civilă în art. 457 alin. (1), nu face altceva decât să stabilească expres că legea este cea care recunoaşte sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac, iar nu judecătorul sau părţile dintr-un proces (a se vedea Decizia nr. 41 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 24 mai 2017). 28. Faţă de cele mai sus arătate cu privire la calea de atac a revizuirii, astfel cum au fost reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, rezultă că, în sine, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă nu conţin niciun viciu de neconstituţionalitate, necontravenind dispoziţiilor din Legea fundamentală invocate în motivarea excepţiei. 29. În fine, referitor la jurisprudenţa invocată în susţinerea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta nu este incidentă în cauză, întrucât prin Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, Curtea a reţinut (paragraful 33), în esenţă, că impunerea evocării fondului ca o condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire a respectivei hotărâri judecătoreşti încalcă art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi accesul liber la justiţie al cetăţenilor, garantat de art. 21 din Legea fundamentală. Prin respingerea ca inadmisibilă a unei cereri de revizuire întemeiate pe prevederile pct. 11 al alin. (1) al art. 509 din Codul de procedură civilă, pe motiv că hotărârea a cărei revizuire se cere nu antamează fondul, este lipsit de eficienţă însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât părţile se află în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii - deci ale controlului de constituţionalitate pe care ele l-au declanşat -, ceea ce reprezintă o veritabilă sancţiune aplicabilă acestora. 30. Nici Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, nu are incidenţă în prezenta cauză, deoarece Curtea, prin decizia de admitere menţionată, a reţinut că, întrucât Curtea de Justiţie a Uniunii Europene are competenţa de interpretare a dreptului Uniunii Europene (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011), hotărârile sale preliminare sunt obligatorii erga omnes, la nivelul tuturor statelor membre, sub rezerva solicitării la un moment ulterior, de către instanţele judecătoreşti naţionale, a unor lămuriri suplimentare asupra respectivei interpretări a Curţii. Astfel, reglementarea motivului de revizuire referitor la încălcarea dreptului Uniunii Europene printr-o hotărâre irevocabilă reflectă tocmai materializarea obligaţiei asumate de autorităţile statului român, inclusiv cea judecătorească, de a garanta ducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din aplicarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene. Lipsa unui asemenea motiv de revizuire ar echivala cu negarea forţei juridice pe care o au hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene asupra instanţelor judecătoreşti din statele membre, ar priva justiţiabilul de efectele obligatorii ale acestor hotărâri şi ar însemna nesocotirea principiului aplicării cu prioritate a dreptului unional. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Albert Ilieş, Anca Ilieş, Marius Dumitru şi Tudoriţa Dumitru în Dosarul nr. 8.934/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche şi constată că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 iunie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
