Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de S.C. Legume Fructe - S.A. din Craiova în Dosarul nr. 4.485/63/2016* al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.839D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent-şef învederează Curţii că partea S.C. Alia - S.A. din Craiova a transmis la dosarul cauzei note scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei, considerând că se impune menţinerea jurisprudenţei Curţii faţă de aceleaşi dispoziţii şi în raport cu critici de neconstituţionalitate similare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 25 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.485/63/2016*, Curtea de Apel Craiova- Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de S.C. Legume Fructe - S.A. din Craiova într-o cauză aflată în recurs având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în revendicare. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituţionale, deoarece nu protejează drepturile şi interesele unui terţ în aceeaşi măsură cum le protejează pe cele ale beneficiarului unui act administrativ. Expune în acest sens o ipotetică situaţie litigioasă cu privire la stabilirea dreptului de proprietate asupra unui bun, în care una dintre părţi produce ca titlu în dovedirea pretenţiilor sale un act administrativ - spre exemplu, un certificat de atestare a dreptului de proprietate -, iar cealaltă un act juridic civil - un înscris autentic, spre exemplu. Se susţine în acest context că prima parte poate formula oricând acţiune în nulitatea actului civil, aceasta fiind imprescriptibilă, în vreme ce a doua parte are în mod discriminatoriu limitată această posibilitate, beneficiind de termenul de un an prevăzut de norma juridică criticată. 7. Mai susţine că textul legal criticat poate fi apreciat ca fiind constituţional în măsura în care actul administrativ individual „comunicat“ sau „luat la cunoştinţă“ cuprinde în conţinutul său elemente neechivoce, apte să permită o caracterizare concretă a dreptului sau interesului vătămat. Dacă, însă, actul administrativ individual (de exemplu, certificatul de atestare a dreptului de proprietate) emis în favoarea unei persoane cuprinde numai câteva elemente, respectiv identificarea emitentului actului, a beneficiarului actului şi o indicare echivocă a dreptului (concret, se indică numai întinderea suprafeţei de teren), dar fără adresă, configuraţie, vecinătăţi, dimensiuni ale configuraţiei, este evident că termenul de un an este stabilit discreţionar în favoarea beneficiarului actului administrativ şi în detrimentul terţului căruia i se „comunică“ actul. În aceste condiţii, terţul, fiind în posesia terenului şi având la rândul său un înscris constatator al dreptului, nu poate realiza vătămarea produsă, astfel că nu poate acţiona în limita termenului de un an impus de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 decât în cazul introducerii unei acţiuni în revendicare, cum este speţa în care a invocat excepţia de neconstituţionalitate. 8. În plus, se susţine şi că sintagma „data introducerii cererii“ din cuprinsul art. 11 alin. (2) este lipsită de precizie cu privire la determinarea exactă a cererii, textul criticat fiind neconstituţional şi din perspectiva lipsei de claritate. 9. Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă opinează în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate. Instituirea termenului de decădere de cel mult un an în care terţii se pot adresa instanţei pentru anularea actului administrativ nu constituie o încălcare a dreptului de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, dat fiind faptul că, instituind acest termen, legiuitorul a avut în vedere atât securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice, cât şi celeritatea ce caracterizează procedura litigiilor de contencios administrativ. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 123/2006. În plus, subliniază că de esenţa acţiunilor în revendicare sunt compararea titlurilor de proprietate ale părţilor din proces şi stabilirea caracterului preferabil al titlului de proprietate al unei părţi în raport cu cel al părţii adverse, iar nu anularea titlurilor în cauză. Mai mult, art. 4 din Legea nr. 554/2004 permite stabilirea oricând a legalităţii unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, pe cale de excepţie de nelegalitate, la cererea părţii interesate, iar în cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată. În ceea ce priveşte pretinsa lipsă de claritate a sintagmei „data introducerii cererii“ din cuprinsul art. 11 alin. (2), se arată că aceasta se raportează la prevederile alin. (1) al aceluiaşi articol, respectiv cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate. Totodată, se apreciază că motivele formulate în susţinerea excepţiei vizează o problemă de aplicare a legii, care excedează competenţei instanţei de contencios constituţional. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, notele scrise transmise la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care au următorul conţinut: "(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz." Alin. (1) al art. 11 din lege, la care face referire art. 11 alin. (2), prevede că cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce la instanţa competentă într-un termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii, data expirării termenului legal de soluţionare a cererii sau data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, după caz. Faţă de obiectul şi motivarea specifice prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea observă că nu este incidentă Decizia nr. 12 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 11 martie 2020, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat că sintagma „data încheierii procesului-verbal de conciliere“ din art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 este neconstituţională. 15. În opinia autoarei excepţiei, textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) sub aspectul exigenţelor de calitate a legii, ale art. 4 alin. (2), care reglementează egalitatea între cetăţeni, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (2) privind accesul neîngrădit la justiţie şi ale art. 44 alin. (2) referitoare la garantarea proprietăţii private şi ocrotirea în mod egal de lege, indiferent de titular. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea reţine că autoarea acesteia este nemulţumită chiar de instituirea unui termen de decădere în cazul acţiunilor în anulare a unui act administrativ cu caracter individual, norma legală criticată fiind considerată discriminatorie prin comparaţie cu cele care prevăd, pentru acţiunea în nulitate a unui act juridic civil, regimul juridic al imprescriptibilităţii acestora. 17. Dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 consacră excepţia de la aplicarea termenului de prescripţie stabilit la alin. (1) al aceluiaşi articol, în sensul că, pentru motive temeinice, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. 18. În jurisprudenţa sa, Curtea a mai analizat critici de neconstituţionalitate asemănătoare cu cele din prezenta cauză, care vizează, în esenţă, reglementarea unor termene procedurale drept condiţionări ale exerciţiului accesului liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie. 19. Astfel, chiar prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a reţinut că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a liberului acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil şi a stabilit că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. 20. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat constant că dreptul de acces la justiţie nu este absolut. Curtea de la Strasbourg a reţinut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, a termenelor de prescripţie şi a celor de decădere sau sancţiunile stabilite pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenţie, acestea fiind restricţii admise atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanţa sa (a se vedea, de pildă, Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, paragrafele 51 şi 52). 21. Cu privire la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 498 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 30 mai 2008, că „instituţia decăderii este specifică dreptului procesual şi are natura unei sancţiuni determinate de neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul unui anumit interval de timp stabilit de lege. Necesitatea stabilirii unor termene imperative este de necontestat, aceasta constând în nevoia de a disciplina activitatea procesuală şi de a conferi stabilitate şi securitate raporturilor juridice din societate. Pe de altă parte, decăderea nu este o sancţiune imuabilă, ea putând fi îndepărtată, prin cererea de repunere în termen, formulată în condiţiile legii“. 22. Curtea a mai reţinut, faţă de critici similare, că dispoziţiile analizate „se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia reglementată de ipoteza normei criticate, instanţa fiind cea care, în funcţie de temeinicia motivelor invocate, încuviinţează sau nu cererea introdusă şi peste termenul de 6 luni. Aceasta nu echivalează însă cu lipsa de precizie, claritate sau previzibilitate a textului legal criticat, legea instituind excepţii asupra cărora instanţa de judecată este chemată să hotărască. În plus, o reglementare nu poate să cuprindă toate situaţiile posibile în fapt fără a avea un caracter excesiv sau rigid, astfel că judecătorul este cel care, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze, decide asupra incidenţei normei juridice“. (Decizia nr. 1161 din 17 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 20 octombrie 2009). 23. Faţă de cele reţinute în deciziile indicate, Curtea constată că, în lipsa unor elemente de noutate prezentate în cauză de faţă, aceeaşi soluţie, de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se impune a fi menţinută şi în prezenta cauză. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de S.C. Legume Fructe - S.A. din Craiova în Dosarul nr. 4.485/63/2016* al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
