Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌────────────────────────┬────────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├────────────────────────┼────────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├────────────────────────┼────────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├────────────────────────┼────────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├────────────────────────┼────────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├────────────────────────┼────────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├────────────────────────┼────────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├────────────────────────┼────────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu │- judecător │
├────────────────────────┼────────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├────────────────────────┼────────────────────────┤
│Mihaela Senia Costinescu│- magistrat-asistent-şef│
└────────────────────────┴────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, 4, art. 5 alin. (3) şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Piraeus Bank România - S.A. în Dosarul nr. 11.400/281/2016 al Judecătoriei Ploieşti. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.506D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită faţă de acestea. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 3.512D/2016, nr. 3.524D/2016, nr. 3.526D/2016, nr. 3.531D/2016, nr. 3.546D/2016 şi nr. 3.563D/2016, având ca obiect excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de Societatea Alpha Bank România - S.A. în Dosarul nr. 16.910/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 19.898/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 20.174/197/2016 al Judecătoriei Braşov - Secţia civilă şi în Dosarul nr. 13.206/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, precum şi de Societatea Piraeus Bank România - S.A. în Dosarul nr. 19.500/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi în Dosarul nr. 14.577/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă. 4. La apelul nominal răspund, în Dosarul nr. 3.524D/2016, pentru autoarea excepţiei Alpha Bank România - S.A. şi pentru partea Oana Mihaela Raiciu (fostă Chirilă), avocaţi cu împuterniciri depuse la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 3.512D/2016, nr. 3.524D/2016, nr. 3.526D/2016, nr. 3.531D/2016, nr. 3.546D/2016 şi nr. 3.563D/2016 la Dosarul nr. 3.506D/2016. Părţile prezente şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarelor nr. 3.512D/2016, nr. 3.524D/2016, nr. 3.526D/2016, nr. 3.531D/2016, nr. 3.546D/2016 şi nr. 3.563D/2016 la Dosarul nr. 3.506D/2016, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei Alpha Bank România - S.A., care susţine admiterea criticilor de neconstituţionalitate prin raportare, în special, la dispoziţiile art. 44 şi 45 din Legea fundamentală. Reprezentantul părţii Oana Mihaela Raiciu (fostă Chirilă) arată că renunţă la susţinerile orale, întrucât „pare că banca renunţă la excepţia de neconstituţionalitate“. 7. Reprezentantul Ministerului Public arată că instanţa constituţională s-a pronunţat în prealabil asupra unor critici similare celor formulate în prezentele dosare şi, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a schimba soluţiile adoptate de Curte, se impune menţinerea jurisprudenţei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 15 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 11.400/281/2016, Judecătoria Ploieşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, 4, art. 5 alin. (3) şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Piraeus Bank România - S.A. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.506D/2016. 9. Prin Încheierea din 12 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 16.910/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 7, 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Alpha Bank România - S.A. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.512D/2016. 10. Prin Încheierea din 24 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 19.898/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 3, 4, 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4)-(6), art. 8, 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Alpha Bank România - S.A. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.524D/2016. 11. Prin Încheierea din 24 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 19.500/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, 4, art. 5 alin. (3) şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 77/2016, în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Piraeus Bank România - S.A. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.526D/2016. 12. Prin Încheierea din 19 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 20.174/197/2016, Judecătoria Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 3, art. 4 alin. (1), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7, 8, 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Alpha Bank România - S.A. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.531D/2016. 13. Prin Încheierea din 7 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 13.206/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Alpha Bank România - S.A. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.546D/2016. 14. Prin Încheierea din 13 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 14.577/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, 4, art. 5 alin. (3), art. 8 alin. (5) şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Piraeus Bank România - S.A. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.563D/2016. 15. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii arată, în esenţă, că se încalcă principiile previzibilităţii şi accesibilităţii legii, întrucât i se impune creditorului ipotecar să accepte bunul în orice condiţii, cu efect liberatoriu, sub sancţiunea pronunţării împotriva sa a unei hotărâri judecătoreşti care să confirme transferul dreptului de proprietare în patrimoniul său. Se mai arată că legiuitorul modifică destinaţia bunului, afectat iniţial garantării executării unui contract de credit, în bun ce serveşte ca mijloc de plată cu efect liberatoriu. În plus, Legea nr. 77/2016 nu menţine, pe întreaga perioadă a derulării contractului de credit, efectele prevăzute de părţi sau care ar fi putut fi prevăzute la încheierea acestuia. Art. 3 din Legea nr. 77/2016 dispune că dispoziţiile sale derogă de la Codul civil, fără a se indica expres textul/articolul de la care se derogă. În sfârşit, întrucât regimul juridic general al proprietăţii trebuie să fie reglementat, potrivit Constituţiei, prin lege organică, şi dispoziţiile derogatorii de la acest regim trebuie să fie reglementate prin lege organică, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul Legii nr. 77/2016. 16. Cu privire la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, arată că, întrucât modalitatea de rambursare, prin plata ratelor creditului, este un element asupra căruia părţile contractului cad de acord, obligatoriu şi definitiv, la momentul încheierii acestuia, aceasta reprezintă o situaţie juridică consumată la momentul încheierii contractului. De aceea nu se poate susţine că părţile realizează un nou acord cu fiecare plată a ratei de credit. Autorii arată că dispoziţiile Legii nr. 77/2016 sunt neconstituţionale, întrucât acestea sunt aplicabile contractelor de credit încheiate anterior intrării în vigoare a legii, precum şi executărilor silite demarate anterior acestui moment, indiferent de stadiul lor. Se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la deciziile nr. 713 din 4 decembrie 2014 şi nr. 745 din 3 noiembrie 2015, prin care instanţa constituţională a constatat încălcarea principiului neretroactivităţii în cazul unor dispoziţii legale care prevedeau, în mod similar, aplicarea lor şi actelor juridice în curs, încheiate anterior intrării în vigoare a legii noi. Prin aplicarea retroactivă a dispoziţiilor legale, autorii excepţiei consideră că situaţia lor este tratată în mod discriminatoriu faţă de consumatorii care au încheiat contracte de credit garantate cu ipotecă, întrucât noua lege pune creditorul într-o poziţie de inferioritate, câtă vreme transferul dreptului de proprietate nu este condiţionat de acordul creditorului pentru dobândirea imobilului. Consumatorului i se recunoaşte dreptul absolut de a se libera de datorie prin simplul transfer al imobilului constituit drept garanţie, fără a ţine cont de interesul şi opţiunea creditorului, ceea ce plasează într-o poziţie privilegiată debitorul, cu nesocotirea dispoziţiilor constituţionale. 17. În continuare, autorii mai arată că, la data încheierii contractului, legislaţia nu prevedea ca modalitate alternativă de stingere a obligaţiei darea în plată. Din acest motiv, o intervenţie ulterioară a legiuitorului, în sensul obligării creditorului de a accepta darea în plată a imobilului ce face obiectul garanţiei, înşală aşteptarea legitimă a creditorului de la momentul încheierii contractului şi este, ca atare, retroactivă. 18. Din perspectiva dreptului fundamental de proprietate, autorii susţin că acesta este în mod evident limitat, întrucât statul intervine în acordul de voinţă deja format cu privire la stingerea împrumutului. Prin dispoziţiile criticate, este afectat dreptul de proprietate al creditorului asupra sumelor de bani acordate cu titlu de împrumut, sume care nu se vor mai restitui în integralitate ca urmare a aplicării Legii nr. 77/2016. Or, autorii excepţiei arată că deţin un drept de proprietate asupra întregii sume acordate cu titlu de împrumut, iar dispoziţiile legale prin care se prevede recuperarea creanţei numai în limita valorii imobilului adus garanţie şi supus transferului forţat de proprietate echivalează cu o expropriere, câtă vreme nu se va recupera toată suma acordată. Această expropriere nu se produce în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, întrucât pierderea dreptului de proprietate asupra creanţei nu este compensată de o prealabilă şi dreaptă despăgubire, iar această pierdere nu operează pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform legii. 19. Autorii excepţiei mai arată că scopul urmărit de legiuitor - degrevarea de datorii a unei categorii limitate de debitori din contractele de credit bancar - nu constă în satisfacerea unui interes general. Susţine că legea criticată nu respectă condiţia referitoare la necesitatea restrângerii exerciţiului dreptului de proprietate, întrucât legiuitorul avea la dispoziţie instituţia juridică a impreviziunii, mai puţin restrictivă în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de proprietate privată. Cu referire la încălcarea principiului proporţionalităţii, autorii susţin că nu există o justificare raţională pentru stabilirea unui tratament juridic identic pentru situaţii diferite, cu efectul instituirii unei poveri excesive asupra creditorului. Tratamentul juridic al debitorilor care se pot prevala de dispoziţiile legii criticate este identic atâta vreme cât aceasta nu stabileşte criterii de diferenţiere a debitorilor care se află în imposibilitate de plată, de cei care nu se află în această situaţie. Consecinţa unei asemenea omisiuni este că banca este obligată să suporte, în mod nejustificat, atingerile aduse dreptului său de proprietate generate de liberarea de datorie inclusiv a debitorilor care nu se află în imposibilitate efectivă de plată. 20. Deşi accesul liber la o activitate economică şi la libera iniţiativă este garantat prin Constituţie, dispoziţiile legale criticate limitează această garanţie sub două aspecte. Operaţiunile de creditare, care reprezintă unele dintre activităţile principale ale autoarei excepţiei, sunt limitate sub aspectul operaţiunilor de recuperare a sumelor acordate, în baza cărora au fost întocmite planurile de profitabilitate, cu atât mai mult cu cât legea afectează contractele şi executările anterioare intrării sale în vigoare. Cel de-al doilea aspect vizează transformarea forţată a creditorului într-un vehicul imobiliar, deşi nu a exprimat liber o astfel de iniţiativă economică. Banca nu are ca obiect principal de activitate desfăşurarea activităţilor comerciale privitoare la imobile, iar prin transferul forţat al proprietăţii asupra imobilelor va fi obligată să desfăşoare această activitate neprevizionată. 21. Autorii excepţiei mai susţin că prevederile art. 4 şi art. 7 alin. (1) din lege contravin normelor constituţionale cuprinse în art. 21 şi 53, întrucât instituţiei de credit îi este îngrădit dreptul la un proces echitabil şi nu i se asigură accesul liber la justiţie, având în vedere că îi este limitat în mod nejustificat dreptul de a contesta aspectele legate de starea curentă a bunului dat în plată, a culpei debitorului în diminuarea imobilului ipotecat sau a stării de necesitate învederate de debitor pentru parcurgerea procedurii de dare în plată. 22. În fine, se mai arată că, potrivit domeniului de reglementare a legii, aceasta se aplică şi în cazul contractelor de credit de consum referitoare la bunuri imobile rezidenţiale care intră în sfera de reglementare a Directivei 2014/17/UE. Potrivit art. 23 din Directiva 2014/17/UE, statele membre pot să reglementeze un cadru legal care să asigure cel puţin dreptul consumatorului de a converti contractul de credit într-o monedă alternativă, în condiţii specificate sau să fie în vigoare alte aranjamente pentru a limita riscul ratei de schimb valutar. Cu toate acestea, în art. 23 alin. (5) din Directiva 2014/17/UE se prevede în mod clar că astfel de reglementări nu pot fi aplicate cu efect retroactiv. În acelaşi sens dispune şi art. 43 din Directivă, dispoziţiile fiind clare în sensul stabilirii aplicării lor doar pentru viitor, neputând fi aplicate cu efect retroactiv, ci doar contractelor de credit încheiate după data de 21 martie 2016. Din această perspectivă, este evidentă contradicţia dintre reglementarea europeană şi cea naţională. 23. Pentru toate argumentele expuse, autorii excepţiei susţin neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate şi, în consecinţă, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate formulate. 24. Judecătoria Ploieşti apreciază că dispoziţiile Legii nr. 77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii. 25. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şia exprimat opinia în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că prevederile legale criticate nu sunt contrare normelor constituţionale invocate. 26. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în opinia exprimată în dosarele Curţii Constituţionale nr. 3.524D/2016 şi nr. 3.526D/2016, apreciază că Legea nr. 77/2016 este neconstituţională. 27. Judecătoria Braşov - Secţia civilă arată că „dispoziţiile Legii nr. 77/2016 ridică mari semne de întrebare în legătură cu caracterul lor constituţional în condiţiile în care se invocă încălcarea unor principii constituţionale fundamentale“. 28. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 3.546D/2016, se limitează la a constata îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, fără a-şi exprima opinia cu privire la temeinicia acesteia. În opinia exprimată în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 3.563D/2016, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Astfel, instanţa apreciază că există aparenţa ca modalitatea în care a fost reglementată operaţiunea de dare în plată să afecteze principiul neretroactivităţii legii civile şi dreptul de proprietate privată al creditorului şi să încalce prevederile art. 53 din Constituţie cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi. 29. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 30. Guvernul a formulat punctul său de vedere, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 3.506D/2006, nr. 3.521D/2016, nr. 3.531D/2016 şi nr. 3.563D/2016, în sensul respingerii criticilor de neconstituţionalitate, ca neîntemeiate, respectiv inadmisibile, în acord cu jurisprudenţa instanţei constituţionale, şi anume Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016. 31. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 32. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 33. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile vizate de criticile formulate în dosarele conexate, respectiv dispoziţiile art. 1, 3, 4, 5, art. 6 alin. (1), art. 7, 8, 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 77/2016, în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. 34. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 care consacră principiul egalităţii în drepturi, art. 21 referitor la liberul acces la justiţie, art. 44 alin. (2) care consacră dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 referitor la condiţiile pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale, art. 135 referitor la economie, art. 136 alin. (5) privind proprietatea privată şi în art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale. 35. În prezentele cauze, Curtea constată că, în ceea ce priveşte o parte din dispoziţiile legale criticate, sunt încălcate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, a căror existenţă rezultă din dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei[...]“, precum şi din dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. 36. Astfel, Curtea reţine, ca element comun situaţiei de fapt din cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea în prezentele dosare, că toate contractele de credit au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a noului Cod Civil, respectiv 1 octombrie 2011. Autorii excepţiei au invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil [„Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“] şi ipoteza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. În aceste condiţii, instanţa de contencios constituţional va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016. 37. Faptul că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea în prezentul dosar au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant şi în examinarea admisibilităţii excepţiei având ca obiect neconstituţionalitatea tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Curtea reţine că, potrivit primei teze a acestuia, dispoziţiile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016. 38. În continuare, Curtea constată că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016, sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. Curtea a mai reţinut că, în cazul în care instanţa judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, aceste dispoziţii legale ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“, faptul că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a constatat că prevederile menţionate în prealabil sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească, în condiţiile manifestării opoziţiei creditorului, poate şi trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare, precum şi faptul că decizia precitată a fost pronunţată ulterior datei la care a fost sesizată Curtea Constituţională în dosarele conexate în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la prevederile art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 va fi respinsă ca devenită inadmisibilă. 39. Soluţia respingerii ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4 şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 este valabilă şi în condiţiile în care, în prezentele cauze, acestea sunt criticate şi din perspectiva altor standarde constituţionale decât cele prin raportare la care Curtea a reţinut neconstituţionalitatea lor, dar avute în vedere de instanţa constituţională în considerentele Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, respectiv dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44, 45, 53, art. 135 alin. (2) lit. b) referitor la economie şi în art. 148 din Constituţie. Curtea a reţinut conformitatea dispoziţiilor art. 3, 4, 8 şi 11 din Legea nr. 77/2016 cu normele fundamentale mai sus menţionate, precum şi lipsa incidenţei dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. Plecând de la această constatare şi în urma examinării criticilor formulate de autoarele excepţiei din perspectiva acestor dispoziţii constituţionale, Curtea apreciază că se impune menţinerea soluţiei pronunţate în prealabil. De altfel, jurisprudenţa ulterioară a Curţii a confirmat această soluţie, a se vedea în acest sens Decizia nr. 696 din 24 noiembrie 2016 sau Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017. 40. Astfel, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că „Indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează.“ [paragraful 115]. 41. Cu privire la critica raportată la art. 16 din Constituţie referitor la principiul egalităţii, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa constantă potrivit căreia noţiunea fundamentală de egalitate în faţa legii nu presupune că stabilirea unui tratament juridic diferenţiat unor situaţii distincte este discriminatorie. Dimpotrivă, în acest fel se asigură deplina respectare a acestui principiu constituţional fundamental. Astfel, în Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005, Curtea a precizat că „Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat“. Cu referire la criticile autoarelor excepţiei, Curtea reţine că deosebirile obiective dintre categoria profesioniştilor şi cea a consumatorilor sunt suficient de relevante şi semnificative încât să justifice opţiunea legiuitorului de a le aplica un regim juridic distinct. 42. Cu referire la criticile prevederilor Legii nr. 77/2016 formulate din perspectiva încălcării art. 45 şi art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, Curtea reţine, în plus faţă de ceea ce reiese din motivarea Curţii din Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că însuşi textul art. 45 din Constituţie dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii - legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi pe cel al liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că „principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor.“ [paragraful 16]. 43. Prin Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017, Curtea a constatat că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Mai mult, Curtea a reţinut că, în condiţiile în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată de profesionist, prestaţiile băneşti datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligaţiei, în acest caz, având dreptul şi la repararea prejudiciului în măsura în care instanţa judecătorească a constatat reaua-credinţă a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016. 44. Cu privire la invocarea art. 148 din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a reţinut că, în cauzele deduse judecăţii, prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 148 nu au incidenţă în cauză. 45. În fine, referitor la prevederile art. 11 teza întâi prin raportare la celelalte dispoziţii ale Legii nr. 77/2016 criticate în prezenta cauză, respectiv dispoziţiile art. 1, 5, art. 6 alin. (1) şi art. 10, Curtea reţine că toate considerentele anterioare sunt aplicabile mutatis mutandis. În plus, reiterează cele reţinute în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 cu privire la criticile aduse din perspectiva art. 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate privată: „Curtea reţine că în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragraful 19) a statuat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 din Constituţie cuprinde expres în cadrul alin. (1) o dispoziţie specială în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiţii, Curtea reţine că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie; însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condiţiile exercitării sale cu bună-credinţă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59-60). Dreptul de proprietate al instituţiilor de credit nu cunoaşte nicio limitare în condiţiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate“. Curtea va respinge, prin urmare, ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. 46. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte dispoziţii legale, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Piraeus Bank România - S.A. în Dosarul nr. 11.400/281/2016 al Judecătoriei Ploieşti, în Dosarul nr. 19.500/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi în Dosarul nr. 14.577/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, precum şi de Societatea Alpha Bank România - S.A. în Dosarul nr. 16.910/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 19.898/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 20.174/197/2016 al Judecătoriei Braşov - Secţia civilă şi în Dosarul nr. 13.206/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă. 2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi ale art. 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe. 3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe, şi constată că sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Ploieşti, Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi Judecătoriei Braşov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 mai 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
