Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi“ din cuprinsul prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale, excepţie ridicată de Livia Elena Moisii în Dosarul nr. 8.555/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.417D/2017. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Radu Mihai-Protopopescu, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte partea Administraţia Sector 3 a Finanţelor Publice. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosar note scrise, prin care solicită admiterea acesteia. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi constatarea, ca fiind neconstituţională, a sintagmei „şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi“ din cuprinsul prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 209/2015. Acesta susţine, în esenţă, că prin sintagma criticată se introduce o condiţionare discriminatorie între debitorii aceluiaşi tip de obligaţie fiscală pentru a li se acorda beneficiul prevăzut de Legea nr. 209/2015, constând în anularea debitelor fiscale înregistrate anterior datei intrării în vigoare a acestei legi. Arată că, deşi în materie fiscală legiuitorul se bucură de o marjă largă de apreciere, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, această libertate de apreciere nu se poate manifesta discreţionar, astfel încât diferenţa de tratament juridic pe care legiuitorul o instituie, exceptând anumite categorii de la beneficiul legii, trebuie să aibă o justificare obiectivă şi rezonabilă, altfel se aduce atingere art. 16 alin. (1) din Constituţie. În cazul textului de lege criticat, apreciază că este vorba de o discriminare în cadrul aceleiaşi categorii de debitori fiscali, cu privire la obligaţii fiscale de aceeaşi natură, care ar fi necesitat din partea legiuitorului un tratament egal şi unitar, acesta excluzând însă de la beneficiul anulării prevăzut de Legea nr. 209/2015 obligaţiile fiscale care fuseseră achitate anterior intrării în vigoare a acestei legi. Consideră că acest criteriu, în funcţie de data achitării obligaţiei fiscale, înainte sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 209/2015, este discriminator şi ţine, pe de o parte, de un factor arbitrar/aleatoriu, iar, pe de altă parte, de anumite circumstanţe personale. 5. În final, arată că, atâta vreme cât legiuitorul a înţeles să anuleze obligaţiile fiscale vizate de ipoteza actului normativ criticat, aşadar să nu le mai considere obligaţii fiscale valide, reţinerea la bugetul statului a sumelor achitate în contul unor obligaţii de natură identică apare ca o prelevare injustă, contrară art. 56 alin. (2) din Constituţie, referitor la justa aşezare a sarcinilor fiscale. 6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Precizează, de asemenea, că reglementarea instituită prin sintagma „şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi“ din cuprinsul prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 se aplică tuturor categoriilor de contribuabili care se află în această situaţie, nefiind, deci, vorba despre o discriminare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea din 29 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 8.555/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi“ din cuprinsul prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Livia Elena Moisii în cadrul unui litigiu având ca obiect „pretenţii şi obligaţia de a face“. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale mai sus menţionate, deoarece măsura anulării diferenţelor de taxă pe valoarea adăugată aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului ca urmare a depăşirii plafonului şi neînregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, pentru perioadele anterioare datei de 1 iulie 2015, nu poate fi nici justă şi nici nediscriminatorie, în situaţia în care beneficiarii măsurii de anulare sunt stabiliţi prin raportare la conformarea sau, după caz, la neconformarea lor la obligaţiile fiscale ce au făcut obiectul anulării, fiind privilegiaţi tocmai cei care nu s-au conformat respectivelor obligaţii fiscale sau cei cărora, aflaţi în situaţii similare acestora, organele fiscale nu au apucat să le emită deciziile de impunere corespunzătoare. 9. Apreciază că remediul pentru a asigura unitatea şi egalitatea de tratament juridic, fără nicio discriminare şi fără niciun privilegiu, este de a constata neconstituţionalitatea sintagmei „şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi“ din cuprinsul prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 209/2015, urmând ca, în situaţia contribuabililor care s-au conformat unor astfel de obligaţii fiscale, ce au fost anulate, să li se restituie, pe bază de cerere, în temeiul prevederilor art. 168 din Codul de procedură fiscală şi ale Legii nr. 209/2015 şi al normelor de punere în aplicare a acesteia. 10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, potrivit cărora „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde (...) opinia instanţei asupra excepţiei (...)“, nu a transmis opinia sa asupra excepţiei de neconstituţionalitate, limitându-se a se pronunţa numai în sensul admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Raportat la criticile formulate, arată că nu se poate vorbi despre o sarcină injustă, întrucât norma criticată nu instituie o sarcină fiscală, ci anulează anumite obligaţii fiscale. De asemenea, prevederile criticate nu sunt discriminatorii, ele aplicându-se tuturor persoanelor aflate în situaţii similare. De altfel, anularea obligaţiilor fiscale nici nu ar avea cum să vizeze obligaţii fiscale stinse, întrucât în această situaţie măsura legislativă criticată ar fi lipsită de obiect. 13. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 sunt constituţionale. Textul criticat reglementează un caz de amnistie fiscală, ceea ce reprezintă o excepţie de la regula plăţii obligaţiilor fiscale, beneficiu care nu poate fi convertit într-un drept fundamental. Întrucât textul criticat reglementează o excepţie, aceasta este de strictă interpretare, ceea ce presupune că soluţia legislativă pe care o consacră nu poate fi extinsă la alte situaţii decât cele la care legiuitorul se referă expres. Totodată, se invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 622 din 3 octombrie 2006, prin care sa reţinut că „nicio normă constituţională nu interzice acordarea de facilităţi fiscale unor categorii de contribuabili, în scopul bunei înfăptuiri a politicii economice, fiscale şi sociale a statului. Tot astfel, nicio normă constituţională nu interzice stabilirea, în funcţie de necesităţile perioadei de referinţă, a condiţiilor de acordare sau de retragere a facilităţilor fiscale prevăzute în beneficiul unor contribuabili“. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie sintagma „şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi“ din cuprinsul prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 20 iulie 2015, potrivit cărora „Se anulează diferenţele de taxă pe valoarea adăugată aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului ca urmare a depăşirii plafonului şi neînregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, pentru perioadele anterioare datei de 1 iulie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.“ 17. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi celor ale art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 5 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2018, şi Decizia nr. 742 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 28 martie 2019, prin care Curtea a constatat că aceste prevederi sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 19. Prin deciziile menţionate, Curtea a constatat că art. 3 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 reglementează amnistia obligaţiilor fiscale provenite din diferenţele de taxă pe valoarea adăugată aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente. În acest context, Curtea a subliniat faptul că, în materie fiscală, regula o reprezintă plata obligaţiilor fiscale, amnistia având un caracter de excepţie. 20. Aşa fiind, Curtea consideră ca fiind neîntemeiate pretenţiile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate formulate în sensul de a beneficia de anularea diferenţelor de taxă pe valoarea adăugată aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizia de impunere, neachitate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 209/2015, întrucât aceasta şi-a achitat deja obligaţiile fiscale datorate. Or, aşa cum a statuat Curtea în deciziile precitate, este incidentă regula exceptio est strictissimae interpretationis, potrivit căreia atunci când o normă juridică instituie o excepţie de la regulă, aceasta nu poate fi extinsă şi la alte situaţii pe care norma juridică nu le prevede, aşa încât amnistia fiscală instituită prin prevederile criticate din Legea nr. 209/2015 nu poate fi extinsă şi la persoanele care au achitat deja obligaţiile fiscale datorate, întrucât acest beneficiu nu poate fi convertit într-un drept fundamental. 21. Referitor la pretinsa discriminare instituită prin reglementarea criticată, prin Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie „vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor“ (a se vedea Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, şi Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012). Din examinarea prevederilor de lege criticate, Curtea reţine că acestea se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare, şi, ca atare, nu sunt de natură a aduce atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii. 22. Cu privire la susţinerile referitoare la instituirea, prin normele criticate, a unui regim discriminatoriu, din perspectiva aşezării juste a sarcinilor fiscale, prin excluderea de la beneficiul anulării diferenţelor de taxă pe valoarea adăugată aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere, a acelor contribuabili care au achitat deja obligaţiile fiscale vizate de ipoteza actului normativ, Curtea observă că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, din examinarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (2), rezultă că legiuitorul are dreptul de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor şi de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării în perioadele respective (a se vedea Decizia nr. 607 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 23 iulie 2012), fără ca prin aceasta să fie instituită o discriminare prin prisma aşezării juste a sarcinilor fiscale. 23. De altfel, Curtea constată că nici nu se poate vorbi despre o sarcină fiscală injustă, atât timp cât norma legală criticată anulează anumite obligaţii fiscale datorate de contribuabili şi neachitate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 209/2015, deci nu instituie o sarcină fiscală. Curtea apreciază, totodată, că anularea unor obligaţii fiscale, în spiritul Legii nr. 209/2015, nici nu ar avea cum să vizeze obligaţii fiscale deja stinse, întrucât, în această situaţie, măsura „de clemenţă“ ar fi fost lipsită de obiect. 24. În fine, având în vedere scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 209/2015, Curtea constată că textul de lege criticat stabileşte beneficiarii „actului de clemenţă“, legiuitorul fiind singurul în măsură să stabilească atât posibilitatea de exonerare de la plată a unor obligaţii fiscale de către anumite categorii de contribuabili, cât şi condiţiile în care se realizează această măsură fiscală. În acest sens, aşa cum a reţinut prin Decizia nr. 760 din 5 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 23 februarie 2016, nicio normă constituţională nu interzice acordarea de facilităţi fiscale unor categorii de contribuabili, în scopul bunei înfăptuiri a politicii economice, fiscale şi sociale a statului. Tot astfel, Curtea a reţinut că nicio normă constituţională nu interzice stabilirea condiţiilor de acordare sau de retragere a facilităţilor fiscale prevăzute în beneficiul unor contribuabili în funcţie de necesităţile perioadei de referinţă. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Livia Elena Moisii în Dosarul nr. 8.555/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că sintagma „şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi“ din cuprinsul prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale este constituţională în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
