Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. f) şi ale art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Vasile Răducan şi Societatea Grampet S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.056/99/2015 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 272 D/2020. 2. La apelul nominal răspund autorii excepţiei, prin domnul avocat Adrian Hotca, din cadrul Baroului Bucureşti. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului avocat Adrian Hotca, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se susţine, în acest sens, că dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât sunt lipsite de predictibilitate şi creează inegalitate de tratament juridic între persoane aflate în situaţii similare. Se susţine că prin sintagma „operaţiuni fictive“ din cuprinsul art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 se înţelege acele operaţiuni prin care se disimulează realitatea, prin crearea aparenţei unor operaţiuni care nu există, precum şi că art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 face referire la operaţiuni care nu au la bază operaţiuni reale, precum şi la alte operaţiuni fictive. Se arată că, în practică, noţiunile anterior menţionate au fost interpretate într-o accepţiune foarte extinsă, organele judiciare îndepărtându-se astfel de voinţa legiuitorului prin faptul că echivalează lipsa de substanţă economică a unor operaţiuni cu caracterul fictiv al unor astfel de operaţiuni, aceste două concepte (lipsa substanţei economice/scopului economic şi operaţiunile fictive) neputând fi însă echivalate din punct de vedere semantic. Se susţine că legiuitorul a înţeles prin sintagma „operaţiuni fictive“ acele operaţiuni caracterizate prin lipsa unui element precum preţul, produsul, serviciile sau părţile. Se arată că în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost vorba despre un contract de subînchiriere între două societăţi din acelaşi grup, în lumea occidentală fiind o practică derularea unor astfel de operaţiuni între societăţi care fac parte din acelaşi grup, întrucât grupurile economice au scopuri economice comune. În aceste condiţii, dacă se pune problema ajustării sarcinilor fiscale, organele fiscale pot proceda la reîncadrarea acestora, conform legislaţiei fiscale, dar operaţiunile economice derulate sunt reale, şi nu fictive. 4. Având în vedere cele mai sus arătate, este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care au fost analizate probleme de drept similare, respectiv deciziile nr. 405 din 15 iunie 2016, nr. 603 din 6 octombrie 2015 şi nr. 637 din 13 octombrie 2015, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat cu privire la standardele de calitate a legii. 5. Pentru aceleaşi considerente, se susţine că textele criticate încalcă principiul egalităţii în drepturi şi dreptul la un proces echitabil. 6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată. În principal, se susţine că autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt nemulţumiţi de modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale criticate de către organele judiciare, operaţiuni care excedează competenţei Curţii Constituţionale. Se mai arată că, în vederea unei interpretări şi aplicări corecte şi unitare, dispoziţiile legale criticate au fost supuse analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în acest sens fiind Decizia nr. 4 din 21 ianuarie 2008 pronunţată ca urmare a soluţionării unui recurs în interesul legii şi Decizia nr. 23 din 19 septembrie 2017 prin care a fost soluţionată o chestiune prealabilă. În aceste condiţii, se observă că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu vizează textele criticate în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin deciziile anterior menţionate. 7. În subsidiar, se arată că textele criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională constatând constituţionalitatea acestora. Sunt invocate, în acest sens, soluţia şi considerentele reţinute în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale cu privire la dispoziţiile art. 2 lit. f) şi ale art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. 8. În replică, domnul avocat Adrian Hotca arată că a invocat în motivarea prezentei excepţii Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, pentru că în această decizie Curtea Constituţională a reţinut o situaţie similară din punct de vedere juridic, cea prin care sensul noţiunii de „atribuţie de serviciu“ a fost extins de către organele judiciare dincolo de voinţa legiuitorului prin raportare la dispoziţiile legale, situaţie în care instanţa de contencios constituţional a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale astfel interpretate pe cale judiciară. Se arată că prin prezenta excepţie este invocată o situaţie juridică similară, în care voinţa legiuitorului în privinţa sensului noţiunii „operaţiuni fictive“ a fost denaturată de către organele judiciare, prin introducerea în sfera acesteia a unor aspecte de natură pur economică, ce pot fi reconfigurate în practică din punct de vedere fiscal. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 9. Prin Încheierea din 27 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 8.056/99/2015, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. f) şi ale art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Vasile Răducan şi Societatea Grampet - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei Vasile Răducan pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, participaţie improprie la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată şi spălare a banilor. 10. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii susţin că dispoziţiile legale criticate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate întrucât nu permit calificarea cu exactitate a operaţiunilor la care fac trimitere ca fiind reale sau fictive. Este invocată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, astfel cum acesta este prevăzut la art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care, pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor asupra unor fapte care anterior nu erau incriminate de legea penală, prevede şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Conform acestei jurisprudenţe, legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Sunt invocate, cu titlu exemplificativ, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coëme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34. Este invocată, totodată, Decizia Curţii Constituţionale nr. 637 din 13 octombrie 2015, paragraful 34. 11. Pentru aceste considerente, se apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt contrare principiului legalităţii incriminării şi principiului egalităţii în drepturi, acesta din urmă fiind încălcat deoarece sintagma „cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive“ din cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 generează aplicarea neunitară a textelor criticate. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018. 12. De asemenea, se apreciază că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, întrucât sintagma mai sus menţionată, prin conţinutul său confuz, determină considerarea unor operaţiuni reale ca fiind fictive, fapt ce schimbă atât relevanţa juridică a acestora, întrucât pot fi considerate infracţiuni, cât şi întinderea prejudiciului, care poate fi una mult mai mare. 13. Tribunalul Iaşi - Secţia penală arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, susţinând că dispoziţiile legale criticate sunt în acord cu prevederile Constituţiei. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 lit. f) şi ale art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care au următorul cuprins: - Art. 2 lit. f): „În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...] f) operaţiune fictivă - disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există; [...]“; – Art. 9 alin. (1) lit. c): „(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: [...] c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; [...]“ 18. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au format obiectul unor critici de neconstituţionalitate similare, instanţa constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, Decizia nr. 675 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 31 martie 2017, şi Decizia nr. 474 din 27 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 14 februarie 2023, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 20. Prin Decizia nr. 474 din 27 octombrie 2022, precitată, paragrafele 16-21, Curtea a reţinut, cu valoare de principiu, că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalităţii, prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Având în vedere jurisprudenţa proprie şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituţiei şi Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a statuat că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând, la nevoie, la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii. 21. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile criticate nu definesc într-un mod clar sintagma „operaţiuni fictive“, Curtea a observat că, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005, operaţiunea fictivă reprezintă disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există. În cazul infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, elementul material al acesteia constă în evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive. În acest context, Curtea a reţinut că sintagma „care nu au la bază operaţiuni reale“ se referă la acele operaţiuni care nu corespund realităţii faptice sau juridice, iar expresia „operaţiunile fictive“ se referă la acele operaţiuni imaginare, care în fapt nu există. 22. Plecând de la aceste premise, Curtea a reţinut că sintagma criticată este clar definită de lege, indivizii putându-şi da seama din conţinutul dispoziţiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora, prevederile criticate întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii, prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 23. Având în vedere considerentele deciziilor mai sus invocate, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, ca urmare a unei interpretări şi aplicări neunitare a prevederilor art. 2 lit. f) şi ale art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. 24. De asemenea, referitor la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, Curtea a constatat că acestea nu sunt incidente în cauză întrucât dispoziţiile legale criticate sunt norme de drept penal substanţial, iar garanţiile dreptului la un proces echitabil se asigură prin normele dreptului procesual penal. 25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Răducan şi Societatea Grampet - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.056/99/2015 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 2 lit. f) şi ale art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 iulie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
