Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Sorin Vişinoiu în Dosarul nr. 4.703/2/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.358D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent informează că partea Ministerul Afacerilor Interne a transmis la dosar concluzii scrise, prin care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, în principal, ca inadmisibilă, deoarece criticile formulate vizează, în realitate, modalitatea de interpretare şi aplicare a textului atacat, aspecte ce nu intră în competenţa Curţii Constituţionale; în subsidiar, susţine respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 26 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.703/2/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sorin Vişinoiu într-o cauză aflată în recurs, având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a unui act administrativ calificat anterior de instanţă ca fiind act de comandament cu caracter militar. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 11 alin. (2) teza a doua, sintagma „de la data (...) luării la cunoştinţă“, din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituţionale, deoarece îngrădesc dreptul unei persoane sancţionate disciplinar printr-un act administrativ individual unilateral să se adreseze instanţei de judecată, pe motiv că acţiunea este tardiv introdusă, după ce aceeaşi instanţă a respins acţiunea, împotriva aceluiaşi act administrativ, pe motiv că actul sancţionator este act de comandament cu caracter militar. Se invocă, în acest sens, prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la respectarea dreptului efectiv de acces în faţa unei instanţe superioare a unui justiţiabil, potrivit căreia protecţia drepturilor individuale înseamnă „protecţia unor drepturi concrete şi efective, iar nu teoretice şi iluzorii“. 7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, deoarece data comunicării actului nu este singura care marchează începutul termenului de introducere a acţiunii judecătoreşti, pentru situaţiile în care actul administrativ nu se comunică din oficiu, textul criticat raportându-se şi la „data luării la cunoştinţă“. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă, deoarece, pe de o parte, în cauză sunt criticate aspecte ce ţin de modalitatea de aplicare a textului legal criticat de către instanţa de judecată învestită cu soluţionarea fondului, iar, pe de altă parte, autorul excepţiei nu prezintă argumente care să susţină neconstituţionalitatea textului faţă de art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţie, invocate. În subsidiar, arată că prevederea legală criticată permite persoanei interesate, cu respectarea termenului maxim de un an (termen de decădere), repunerea în termenul de sesizare a instanţei, astfel că nu se poate susţine încălcarea art. 21 şi a art. 24 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare, excepţia fiind neîntemeiată. 10. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, în acord cu punctele de vedere anterior exprimate şi reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 1.161 din 17 septembrie 2009 şi Decizia nr. 724 din 24 iunie 2008. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, notele scrise transmise la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 11 alin. (2) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. 14. Examinând motivarea autorului, Curtea constată că aceasta are în vedere doar sintagma „data luării la cunoştinţă“ din cuprinsul acestor dispoziţii, care au următorul conţinut: „Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.“ 15. În acest context, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă sintagma „data luării la cunoştinţă“ cuprinsă în art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. 16. Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, precum şi cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, referitoare la dreptul la un tribunal. 17. Analizând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că sintagma „de la data (...) luării le cunoştinţă“, cuprinsă în dispoziţiile art. 11 alin. (2) teza a doua - Legea nr. 554/2004, îngrădeşte dreptul unei persoane sancţionate disciplinar printr-un act administrativ unilateral cu caracter individual să se adreseze instanţei de judecată, pe motiv că acţiunea este tardiv introdusă, după ce aceeaşi instanţă a respins acţiunea împotriva aceluiaşi act administrativ pe motiv că actul sancţionator este act de comandament cu caracter militar. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză aflată în recurs, formulată împotriva unei sentinţe din 3 decembrie 2014 prin care a fost respinsă ca tardiv introdusă acţiunea autorului excepţiei de anulare a unui act administrativ, reprezentat de un ordin (de trecere în rezervă) din data de 25 iunie 1998 al Inspectoratului General de Poliţie, potrivit autorului excepţiei acest act administrativ fiind calificat de prima instanţă ca fiind de comandament militar. 18. Dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 consacră excepţia de la aplicarea termenului de prescripţie stabilit la alin. (1) al aceluiaşi articol, în sensul că, pentru motive temeinice, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. 19. Curtea Constituţională a mai fost sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „data luării la cunoştinţă“, cuprinsă în art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie cu aceeaşi motivare, invocată într-o speţă similară celei de faţă, şi anume contestarea unui act administrativ cu caracter unilateral - un ordin clasificat secret de stat, nivelul „Secret“, prin care destinatarul a fost sancţionat disciplinar -, acţiune respinsă de prima instanţă ca tardiv introdusă, în temeiul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. 20. Prin Decizia nr. 460 din 11 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 22 octombrie 2019, pronunţată pentru soluţionarea excepţiei mai sus menţionate, Curtea a constatat că motivele de neconstituţionalitate formulate vizau interpretarea şi aplicarea date de pârâtul din litigiu, respectiv de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, sintagmei „data luării la cunoştinţă“ din cuprinsul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Totodată, Curtea a reţinut că toate criticile formulate de către autor faţă de prevederile Constituţiei se raportau la procedura privind cercetarea şi aplicarea unei sancţiuni disciplinare unui cadru militar, procedură care însă nu este reglementată de textul de lege criticat, acesta din urmă fixând doar termenul de decădere de un an pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ cu cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual. Or, interpretarea şi aplicarea textului de lege criticat, cu respectarea principiului tempus regit actum, la cazul concret al autorului excepţiei sunt de competenţa instanţei judecătoreşti care soluţionează litigiul, iar nu de competenţa Curţii Constituţionale, nefiind o problemă de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că interpretarea legilor este operaţiunea raţională, indispensabilă în procesul aplicării şi respectării acestora, având ca scop clarificarea înţelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011, şi Decizia nr. 482 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 4 septembrie 2018). 21. Pentru aceste motive, Curtea, prin Decizia nr. 460 din 11 iulie 2019, precitată, a respins excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. 22. Dincolo de argumentul de principiu, valabil şi în prezenta cauză, potrivit căruia identificarea legislaţiei incidente într-un litigiu şi interpretarea acesteia sunt operaţiuni ce aparţin în exclusivitate instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea respectivului litigiu, şi nu Curţii Constituţionale, Curtea observă că sintagma „data luării la cunoştinţă“ din cuprinsul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost introdusă în conţinutul acestei norme prin art. I pct. 16 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Anterior acestei modificări legislative, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 avea următorul cuprins: „(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.“ Aşadar, data-limită până la care se putea introduce o acţiune în contencios administrativ era de cel mult un an de la data emiterii actului, această dată fiind unicul reper pentru calculul termenului de un an. 23. Ulterior adoptării Legii nr. 262/2007, de modificare şi completare a Legii nr. 554/2004, acelaşi articol a căpătat următorul conţinut: „(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.“ 24. Astfel, legiuitorul a modificat momentul de referinţă pentru calculul termenului de decădere de un an, iniţial raportat exclusiv la data emiterii actului, la data comunicării actului, prevăzând, în acelaşi timp, şi alte modalităţi prin care destinatarul unui act administrativ unilateral cu caracter individual sau un terţ poate efectiv să aibă cunoştinţă despre existenţa respectivului act, şi anume: data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere. Normativizarea altor modalităţi suplimentare de luare efectivă la cunoştinţă despre emiterea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, de către destinatarul actului sau un terţ ce este, totuşi, afectat de acest act, răspunde imperativului egalităţii în drepturi, al asigurării liberului acces la justiţie şi al dreptului la apărare. Aşadar, sintagma „data luării la cunoştinţă“ acoperă orice altă posibilitate concretă prin care destinatarul actului sau terţul a aflat despre conţinutul acelui act administrativ, astfel că nu se poate susţine că însăşi această sintagmă contravine art. 16, art. 21, art. 24 din Constituţie sau art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului. 25. În plus, răspunzând unor critici prin care se contesta, în esenţă, însăşi reglementarea termenului de decădere prevăzut la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Curtea a statuat constant în jurisprudenţa sa că „instituţia decăderii este specifică dreptului procesual şi are natura unei sancţiuni determinate de neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul unui anumit interval de timp stabilit de lege. Necesitatea stabilirii unor termene imperative este de necontestat, aceasta constând în nevoia de a disciplina activitatea procesuală şi de a conferi stabilitate şi securitate raporturilor juridice din societate. Pe de altă parte, decăderea nu este o sancţiune imuabilă, ea putând fi îndepărtată, prin cererea de repunere în termen, formulată în condiţiile legii“. Nu în ultimul rând, a subliniat Curtea, completarea sau modificarea textului de lege supus controlului de constituţionalitate nu reprezintă atribuţii ce aparţin Curţii Constituţionale, ci, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării (de exemplu, Decizia nr. 498 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 30 mai 2008, sau Decizia nr. 1.161 din 17 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 20 octombrie 2009). 26. Revenind la excepţia de faţă, Curtea subliniază că demonstrarea în concret a momentului/datei luării efective la cunoştinţă nu mai reprezintă o problemă de constituţionalitate a textului art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ci, aşa cum s-a arătat mai sus, ţine de specificul litigiului în care a fost invocată excepţia şi de probatoriul administrat în faţa instanţei de judecată competente cu soluţionarea acestuia. Curtea Constituţională a arătat constant în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 659 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 27 noiembrie 2015) că modalitatea de aplicare concretă, la cauze individual determinate, a textelor de lege deduse controlului nu intră în sfera atribuţiilor sale, astfel că excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „data luării la cunoştinţă“ cuprinse în art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Sorin Vişinoiu în Dosarul nr. 4.703/2/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
