Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Dumitru Mircea Dinică în Dosarul nr. 1.576/108/2020 al Tribunalului Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, excepţie care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.954D/2020. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 3 mai 2022, în prezenţa autorului excepţiei şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, doamna procuror Loredana Brezeanu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, Curtea a amânat pronunţarea mai întâi pentru data de 17 mai 2022, apoi pentru 26 mai 2022 şi, ulterior, pentru 8 iunie 2022, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 3. Prin Încheierea din 14 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.576/108/2020, Tribunalul Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Dumitru Mircea Dinică într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în anularea unor decizii emise de Baroul Bucureşti prin care a fost respinsă cererea de înscriere în tabloul avocaţilor cu drept de a profesa formulată de autorul excepţiei, fost judecător căruia i s-a aplicat sancţiunea disciplinară a excluderii din magistratură, motivat de faptul că acesta este nedemn de a fi avocat, ca urmare a aplicării prevederilor art. 14 lit. b) teza a doua din Legea nr. 51/1995, şi, ca atare, nu poate fi (re)înscris în profesie. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că Legea nr. 303/2004 este neconstituţională, întrucât nu prevede un termen de radiere a sancţiunilor disciplinare de excludere din magistratură, aceasta fiind cauza imposibilităţii de înscriere a sa în tabloul avocaţilor Baroului Bucureşti cu drept de exercitare a profesiei, pentru care deţine o decizie de primire în profesie. De aceea, Legea nr. 303/2004 instituie o restrângere a drepturilor şi libertăţilor şi o încălcare a principiului proporţionalităţii, prevăzut de art. 53 din Constituţie. Precizează că, întrucât nu este prevăzut un termen de radiere a sancţiunilor disciplinare, în mod nelegal şi abuziv i se reţine starea de recidivă disciplinară, deşi nici legea privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, nici legea privind statutul judecătorului şi procurorului nu face referire la starea de recidivă disciplinară. Astfel, prevederile art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi Statutul profesiei de avocat sunt folosite ca temei legal pentru nedemnitatea profesională de către Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România pentru restrângerea dreptului său la muncă şi la viaţă privată. Susţine că după 15 ani de magistratură deţine experienţa profesională pentru exercitarea profesiei de avocat, pe cont propriu, dar, cu toate acestea, este nevoit să fie angajat consilier juridic, pe un venit inferior, deşi alegerea profesiei este liberă, conform art. 41 alin. (1) din Constituţie. Astfel, restricţia de la libertatea de a profesa ca avocat - pentru care arată că deţine o decizie valabilă de admitere în profesie - pe motiv de nedemnitate, ca urmare a lipsei termenului de radiere a sancţiunilor disciplinare, reprezintă o veritabilă încălcare a principiului constituţional al proporţionalităţii. Precizează că Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici prevede termene de radiere a sancţiunilor disciplinare. De asemenea, şi Codul penal prevede termene de reabilitare a condamnărilor penale, prin urmare, bunăoară, un avocat condamnat penal pentru trafic de influenţă, după reabilitare, revine în profesia de avocat, pe când judecătorii sancţionaţi disciplinar cu excluderea din profesie pentru neredactarea în termen a hotărârilor judecătoreşti, la un volum de 4.093 de dosare/an, aşa cum susţine că a fost în cazul său, sunt perpetuu nedemni profesional de a profesa ca avocat. 5. Tribunalul Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile autorului excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, în ansamblul său. Având în vedere critica de neconstituţionalitate formulată, care vizează lipsa reglementării unui termen de radiere a sancţiunii disciplinare constând în excluderea din magistratură, Curtea va restrânge obiectul excepţiei, circumscriindu-l la dispoziţiile art. 100 din legea menţionată, care au următorul conţinut: "Sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor, proporţional cu gravitatea abaterilor, sunt: a) avertismentul; b) diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 25% pe o perioadă de până la un an; c) mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de la un an la 3 ani la o altă instanţă sau la un alt parchet, chiar de grad imediat inferior; d) suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni; d^1) retrogradarea în grad profesional; e) excluderea din magistratură.(2) Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 lit. b), d) şi t) teza întâi nu pot consta în cele prevăzute la art. 100 lit. a)-d)." 10. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile Legii nr. 303/2004 contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 26 - Viaţa intimă, familială şi privată, art. 41 - Munca şi protecţia socială a muncii şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Se invocă, de asemenea, şi art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că se critică inexistenţa în cuprinsul Legii nr. 303/2004 a unor prevederi care să stabilească anumite termene după scurgerea cărora să poată fi radiate sancţiunile disciplinare aplicate judecătorilor şi procurorilor, cu referire la sancţiunea excluderii din magistratură. Autorul excepţiei susţine, în esenţă, că absenţa unor astfel de dispoziţii conduce la imposibilitatea de a accede în profesia de avocat, având în vedere că art. 14 lit. b) teza a doua din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, prevede că „este nedemn de a fi avocat cel care (...) a săvârşit abateri disciplinare grave, sancţionate cu măsura excluderii din profesie, ca sancţiune disciplinară.“ 12. Faţă de această critică, Curtea reţine că Legea nr. 303/2004 reglementează în titlul IV răspunderea judecătorilor şi procurorilor, cap. II din acesta cuprinzând normele referitoare la răspunderea disciplinară, în art. 98-101. Astfel, potrivit art. 98 alin. (1), judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei. Art. 99 lit. a)-t) enumeră faptele pe care legea le califică drept abateri disciplinare, iar art. 100 prevede sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor, proporţional cu gravitatea abaterilor, şi anume: avertismentul, diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 25% pe o perioadă de până la un an, mutarea disciplinară pentru o perioadă de până la un an la o altă instanţă sau la un alt parchet situate în circumscripţia altei curţi de apel ori în circumscripţia altui parchet de pe lângă o curte de apel, suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni, retrogradarea în grad profesional şi excluderea din magistratură. Ultimul articol din Legea nr. 303/2004 dedicat răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor este art. 101, care statuează că sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 100 se aplică de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice. 13. Totodată, Curtea observă că Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează, în cap. IV, secţiunea a 4-a, art. 44-53^1, atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor, stabilind, în mod detaliat, procedura în baza căreia Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte, prin secţiile sale, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004. În cadrul acestei secţiuni sunt prevăzute reguli referitoare la exercitarea de către Inspecţia Judiciară, prin inspectorul judiciar, a acţiunii disciplinare în cazul abaterilor săvârşite de judecători, procurori şi magistraţi-asistenţi, fiind precizată pe larg modalitatea în care este sesizată Inspecţia Judiciară, modul în care se realizează verificările prealabile, soluţiile ce pot fi pronunţate la finalizarea acestora, respectiv clasarea sau începerea cercetării disciplinare, precum şi căile de contestare a acestora, fiind apoi dezvoltate normele privitoare la desfăşurarea acestei etape a acţiunii disciplinare şi, succesiv, cele aplicabile în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, după sesizarea acestuia în situaţia în care inspectorul judiciar constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii. 14. În urma analizei tuturor acestor prevederi, Curtea constată că nu se regăseşte nici în cuprinsul Legii nr. 303/2004, nici în cel al Legii nr. 317/2004 vreo dispoziţie prin care să fie consacrată posibilitatea radierii sancţiunii disciplinare din dosarul profesional al magistratului, după trecerea unui anumit interval de timp în care acesta să nu mai fi săvârşit nicio abatere disciplinară. 15. Din studiul legislaţiei aplicabile altor categorii profesionale rezultă, însă, că regula o reprezintă reglementarea instituţiei juridice a radierii sancţiunilor disciplinare, existând prevederi exprese în acest sens. 16. Astfel, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii prevede, la art. 248 alin. (3), că „Sancţiunea disciplinară se radiază de drept în termen de 12 luni de la aplicare, dacă salariatului nu i se aplică o nouă sancţiune disciplinară în acest termen. Radierea sancţiunilor disciplinare se constată prin decizie a angajatorului emisă în formă scrisă.“ 17. În cazul funcţionarilor publici, potrivit art. 497 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, sancţiunea disciplinară constând în destituirea din funcţia publică se radiază de drept, în termen de 3 ani de la aplicare. Anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, radierea sancţiunilor disciplinare aplicate funcţionarilor publici era, de asemenea, reglementată, regăsindu-se în art. 82 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, care fixa un termen de 7 ani de la aplicare pentru radierea de drept a sancţiunii disciplinare reprezentate de destituirea din funcţia publică. 18. Totodată, Curtea observă că art. 19 alin. (1) din Regulamentul privind răspunderea disciplinară a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Ministerului Justiţiei şi al Institutului Naţional de Criminologie, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.483/C/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 23 iunie 2006, reglementează şi în cazul acestei categorii profesionale radierea de drept a sancţiunii disciplinare constând în eliberarea din funcţie, în termen de 3 ani de la aplicare. 19. Tot astfel, radierea sancţiunilor intervine şi în cazul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Ministerului Public, aşa cum se prevede prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 140/2015 privind răspunderea disciplinară a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Ministerului Public, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 19 noiembrie 2015, care stabileşte, prin art. 16 alin. (1), că sancţiunea disciplinară constând în eliberarea din funcţie se radiază de drept din dosarul profesional, în termen de 3 ani de la aplicare. 20. Este de reţinut, în acest context, că, potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, pe durata îndeplinirii funcţiei, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii este asimilat judecătorilor şi procurorilor în ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle. 21. Din examinarea prevederilor Legii nr. 303/2004, Curtea observă că există unele dispoziţii a căror finalitate este similară cu cea a radierii sancţiunilor disciplinare, în sensul că după trecerea unui anumit interval de timp nu mai produc consecinţe negative, cu toate că această instituţie juridică nu se regăseşte reglementată expres în cuprinsul legii menţionate. Este vorba despre ipoteza promovării judecătorilor şi procurorilor, care pot să se înscrie la concurs/examen chiar dacă au fost sancţionaţi disciplinar, dar de la aplicarea sancţiunii a trecut un anumit interval de timp, astfel cum se deduce din expresia „nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani“ [concursul de promovare pe loc, în gradul profesional imediat superior, conform art. 44 alin. (1); concursul de promovare efectivă la instanţele şi parchetele imediat superioare, conform art. 46^2 alin. (1); concursul sau examenul pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte la judecătorii, tribunale, tribunale specializate şi curţi de apel, potrivit art. 48 alin. (1) şi (2), sau pentru celelalte funcţii de conducere, conform art. 48 alin. (9) şi (9^1), respectiv la concursul sau examenul pentru numirea în funcţiile de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunal, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori şi familie sau prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie şi de adjuncţi ai acestora, conform art. 49 alin. (1) şi (2), sau pentru celelalte funcţii de conducere, conform art. 49 alin. (9) şi (9^1); concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 52 alin. (3)]. Totodată, potrivit art. 53 alin. (1), preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţie ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani şi care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani; potrivit art. 55 alin. (1) şi (2), numirea în funcţii de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, altele decât cele în care numirea se face de Preşedintele României conform art. 54, se face dintre procurorii care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi au o vechime efectivă de minimum 10 ani. În fine, potrivit art. 67 alin. (5), persoanele care au ocupat minimum 10 ani funcţia de magistrat-asistent, care nu au fost sancţionate disciplinar în ultimii 3 ani, au avut numai calificativul „foarte bine“ la toate evaluările şi şi-au încetat activitatea din motive neimputabile pot fi numite fără concurs sau examen în funcţia vacantă de magistrat-asistent, cu acelaşi grad avut la data eliberării din funcţie. 22. Curtea reţine, aşadar, că, prin stabilirea termenului de 3 ani de la aplicarea sancţiunii disciplinare - alta decât excluderea din magistratură - după trecerea căruia judecătorii şi procurorii pot să îşi dezvolte cariera profesională prin înscrierea la diverse concursuri sau examene în interiorul profesiei, Legea nr. 303/2004 recunoaşte, implicit, caracterul temporar al efectelor acestor sancţiuni, ele fiind înlăturate după acest interval de timp. Curtea observă, totodată, că, în mod logic, acest caracter vremelnic al efectelor sancţiunilor disciplinare vizează doar acele sancţiuni care presupun menţinerea în magistratură, adică avertismentul, diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 25% pe o perioadă de până la un an, mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de la un an la 3 ani la o altă instanţă sau la un alt parchet, suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni şi retrogradarea în grad profesional. Efectele sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură sunt însă perpetue. Există chiar o prevedere explicită care stipulează că pot fi reîncadraţi în funcţie foştii judecători, procurori sau magistraţi-asistenţi care au fost eliberaţi din funcţie prin pensionare şi cu privire la care nu s-a stabilit sancţiunea disciplinară a excluderii din magistratură [art. 83 alin. (3) din Legea nr. 303/2004]. 23. Curtea reţine că în cazul altor profesii se prevede un termen de radiere inclusiv a sancţiunii disciplinare constând în destituirea din funcţia publică (3 ani conform actualei reglementări - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi 7 ani sub imperiul Legii nr. 188/1999, abrogată prin Codul administrativ), respectiv 3 ani în cazul eliberării din funcţie a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Ministerului Public, al Ministerului Justiţiei şi al Institutului Naţional de Criminologie. 24. Autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate critică absenţa din Legea nr. 303/2004 a unor termene pentru radierea sancţiunilor, cu referire la menţinerea sine die a consecinţelor excluderii din magistratură aplicate ca sancţiune disciplinară, prin coroborare cu prevederile art. 14 lit. b) teza finală din Legea nr. 51/1995, potrivit cărora „este nedemn de a fi avocat cel care (...) a săvârşit abateri disciplinare grave, sancţionate cu măsura excluderii din profesie, ca sancţiune disciplinară“. Potrivit Legii nr. 51/1995, cazurile de nedemnitate se verifică atât cu ocazia primirii în profesie, cu ocazia reînscrierii în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei (acesta ar fi cazul autorului prezentei excepţii, care susţine că deţine o decizie de admitere în profesia de avocat, fiind suspendat ca urmare a incompatibilităţii cu funcţia de judecător, obţinută ulterior), cât şi pe întreaga durată a exercitării acesteia. În ceea ce priveşte foştii magistraţi, nu există nicio reglementare care să poată fi avută în vedere pentru a se putea considera stinse efectele excluderii din magistratură, efecte care sunt de natură să blocheze accesul la profesia de avocat, indiferent de perioada care a trecut de la aplicarea acestei sancţiuni. 25. Curtea s-a pronunţat, prin Decizia nr. 592 din 8 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 14 aprilie 2020, asupra prevederilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, potrivit cărora este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, şi a reţinut, cu privire la termenele pe durata cărora sunt incidente decăderile, interdicţiile sau incapacităţile care rezultă dintr-o condamnare penală, că legiuitorul a reglementat anumite cauze de înlăturare a consecinţelor condamnării, care au drept consecinţă încetarea decăderilor şi interdicţiilor, precum şi a incapacităţilor care rezultă din condamnare. Este vorba despre legile de dezincriminare, cele de amnistiere şi despre instituţia reabilitării [art. 4,art. 152 alin. (1) şi art. 169 alin. (1) din Codul penal]. Curtea a observat că, în ceea ce priveşte reabilitarea de drept sau judecătorească a persoanei fizice, consecinţele extrapenale ale condamnării se produc până la intervenirea acesteia, urmând să înceteze odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare. Aşadar, înlăturarea consecinţelor condamnării prin reabilitare vizează nu numai materia dreptului penal, ci şi consecinţele extrapenale care au derivat din condamnare. 26. Curtea a reţinut, prin decizia menţionată, că prin art. 166 alin. (1) din Codul penal se stabilesc condiţii cu privire la gravitatea condamnării şi termenele după care fostul condamnat poate formula cererea de reabilitare. Totodată, dispoziţiile art. 167 din Codul penal stabilesc calculul termenului de reabilitare, iar cele ale art. 168, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de reabilitare judecătorească. Potrivit art. 537 din Codul de procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare, instanţa dispune să se facă menţiune despre aceasta pe hotărârea de condamnare, menţiunea având efect tocmai sub aspectul încetării decăderilor, interdicţiilor şi incapacităţilor (paragrafele 37-38). 27. Ca atare, Curtea a subliniat (paragraful 41) că înlăturarea consecinţelor extrapenale ale hotărârilor judecătoreşti de condamnare penală operează în baza dispoziţiilor Codului penal, partea generală. Faptul că legea specială, extrapenală, foloseşte diferite sintagme precum „nu au suferit condamnări penale“, „persoana nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni“ sau „nu are antecedente penale“ nu înseamnă că aceasta poate completa/modifica/deroga de la dispoziţiile Codului penal, sub aspectul condiţiilor şi termenelor în care sunt înlăturate consecinţele unei condamnări penale. Consecinţele juridice ale legii de dezincriminare sau de amnistie sau cele ale unei hotărâri judecătoreşti de reabilitare, pronunţate în condiţiile legii, rămân guvernate de Codul penal, lege care reglementează condiţiile în care pot fi înlăturate consecinţele juridice penale şi extrapenale ale unei hotărâri judecătoreşti de condamnare. 28. Curtea a constatat (paragraful 42) că, dacă nu ar fi aplicate dispoziţiile Codului penal referitoare la reabilitare/ dezincriminare/amnistie, condiţia analizată în acea cauză - privitoare la nedemnitatea de a fi avocat a persoanei condamnate definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate - nu ar cunoaşte, în mod obiectiv, niciun remediu de înlăturare, devenind o stare de fapt intangibilă/iremediabilă. Ea ar reprezenta, astfel, o veritabilă civiliter mortuus în privinţa persoanei faţă de care a fost pronunţată o hotărâre judecătorească de condamnare, pentru că ar avea efecte absolute şi perpetue în privinţa acesteia, încălcând marja de apreciere de care dispune legiuitorul în temeiul art. 16 alin. (3) din Constituţie. 29. Curtea a arătat că această marjă de apreciere rezultă din trimiterea operată, prin textul constituţional menţionat, la posibilitatea legiuitorului de a reglementa accesul la funcţiile şi demnităţile publice „în condiţiile legii“. Astfel de condiţionări trebuie să urmărească un scop legitim şi ele însele trebuie să fie adecvate, necesare şi să menţină un just echilibru între interesele concurente [cele generale ale societăţii şi cele individuale], aşadar, să nu aducă atingere substanţei dreptului. Or, în acea cauză, Curtea a constatat că, prin aplicarea art. 4, art. 152 alin. (1) şi art. 165-171 din Codul penal, măsura criticată are un scop legitim, respectiv cerinţa de moralitate, integritate, probitate şi cinste de care trebuie să dea dovadă orice persoană care aspiră la profesia de avocat; de asemenea, ea este adecvată în sensul că scopul legitim anterior menţionat poate fi atins în mod abstract prin condiţia impusă de legiuitor, necesară într-o societate democratică, în sensul că acceptanţa socială a persoanei care doreşte să acceadă la profesia de avocat este cu atât mai mare cu cât aceasta a dat dovezi de îndreptare într-un interval temporal extins apreciat ca fiind suficient de către legiuitor, iar prin aplicarea normelor penale de drept substanţial referitoare la consecinţele extrapenale ale condamnării, o asemenea condiţie este proporţională cu scopul legitim urmărit, fiind o garanţie, pe de o parte, a îndreptării persoanei, iar, pe de altă parte, a reintegrării sociale a acesteia. Ruperea acestui echilibru între cele două interese deopotrivă protejate ar constitui o decădere a persoanei vizate din dreptul de a accede la profesia de avocat, ce va opera ad aeternum, iar aceasta, ca o consecinţă a condamnării penale, ar suporta o sancţiune civilă care este în vădită contradicţie cu universalitatea drepturilor garantată de art. 15 alin. (1) din Constituţie, fiind lipsită de unul dintre drepturile şi libertăţile fundamentale care sunt garantate în cadrul unui stat de drept, şi anume accesul la o funcţie/demnitate publică, ceea ce contravine, astfel, art. 1 alin. (3) din Constituţie. 30. Analiza constituţionalităţii prevederilor de lege ce constituie în cauza de faţă obiect al excepţiei de neconstituţionalitate impune de asemenea efectuarea unui test de proporţionalitate similar, cu referire la consecinţele excluderii din magistratură ca sancţiune disciplinară, în condiţiile inexistenţei, în legislaţia actuală, a unui termen în care efectele acesteia să fie înlăturate. 31. Astfel, Curtea reţine că Legea nr. 303/2004 a instituit o serie de sancţiuni disciplinare aplicabile judecătorilor şi procurorilor, aplicabile în mod gradual în funcţie de gravitatea abaterii săvârşite, excluderea din magistratură fiind cea mai aspră dintre acestea şi având, totodată, caracter permanent. Curtea constată că perpetuitatea acestei sancţiuni serveşte unui scop legitim, acela de a conferi perenitate prestigiului profesiei şi imaginii justiţiei, efectele definitive ale sancţiunii excluderii din magistratură consolidând încrederea întregii societăţi în independenţa, imparţialitatea şi eficacitatea justiţiei. În acelaşi timp, efectul permanent al sancţiunii menţionate este adecvat finalităţii pe care şi-o propune, fiind, în principiu, o opţiune legală corespunzătoare, aptă să îndeplinească scopul legitim urmărit. 32. În ceea ce priveşte caracterul necesar al duratei nelimitate în care acţionează sancţiunea disciplinară a excluderii din magistratură, Curtea constată că nu este întrunită exigenţa ingerinţei minime, scopul urmărit putând fi atins şi printr-un mod mai puţin drastic şi categoric. Această concluzie rezultă din particularizarea la ipoteza accederii sau reînscrierii în profesia de avocat, pentru care Legea nr. 51/1995 impune anumite condiţii, printre care şi pe aceea ca persoana care aspiră la această profesie să nu fie nedemnă ca urmare a aplicării măsurii excluderii din profesie ca sancţiune disciplinară [art. 14 lit. b) teza a doua din Legea nr. 51/1995]. Curtea reţine că lipsa reglementării unui termen în care efectele acestei sancţiuni să înceteze constituie un impediment absolut şi perpetuu în ceea ce priveşte dreptul persoanei de a dobândi calitatea de avocat şi, implicit, de a exercita această profesie. 33. De asemenea, Curtea constată că perpetuitatea consecinţelor sancţiunii în discuţie nu este proporţională cu scopul avut în vedere de legiuitor. Astfel, spre deosebire de situaţia examinată de instanţa de control constituţional prin Decizia nr. 592 din 8 octombrie 2019, mai sus citată, referitoare la încetarea calităţii de avocat ca urmare a condamnării definitive la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, în care reabilitarea şi efectele sale de înlăturare a consecinţelor extrapenale ale condamnării rezultau chiar din Codul penal, în cauza de faţă Curtea observă că nu există nicio reglementare legală care să contracareze efectele negative ale excluderii din magistratură ca sancţiune disciplinară, indiferent de intervalul de timp care a trecut de la aplicarea sancţiunii. În acest sens, Curtea constată că, în mod paradoxal, excluderea din magistratură dispusă ca sancţiune disciplinară ajunge să aibă efecte mai grave decât excluderea din magistratură ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, ale cărei consecinţe extrapenale vor fi înlăturate în cele din urmă, aşa cum s-a arătat, prin instrumente de drept penal. Ca atare, Curtea apreciază că ingerinţa în dreptul fundamental la muncă şi la alegerea liberă a profesiei, statuat prin art. 41 alin. (1) din Constituţie, este excesivă, fiind disproporţionată faţă de finalitatea măsurii şi nesocotind justul echilibru ce trebuie realizat prin lege între interesul general al societăţii şi cel particular al indivizilor. Absenţa stipulării unui termen de radiere a sancţiunii excluderii din magistratură blochează definitiv şi iremediabil posibilitatea persoanei de a exercita profesia de avocat, contravenind libertăţii fundamentale a alegerii profesiei. 34. Deşi în cauză se pune problema unei omisiuni legislative, ceea ce ar aduce în discuţie calitatea Curţii Constituţionale de legislator negativ, totuşi, în virtutea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, Curtea nu poate ignora viciul de neconstituţionalitate creat tocmai prin această omisiune care generează încălcarea Constituţiei, prin lipsa reglementării, în cuprinsul Legii nr. 303/2004, a unui mecanism juridic similar radierii, existent în alte acte normative care normează statutul altor profesii. În sensul competenţei sale de a interveni pentru restabilirea stării de constituţionalitate în situaţia în care constată existenţa unor omisiuni legislative cu relevanţă constituţională, Curtea s-a pronunţat în numeroase rânduri, de exemplu, Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010, Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014, Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, sau Decizia nr. 458 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 2 iulie 2020. Or, în cauza de faţă, relevanţa constituţională este dată tocmai de încălcarea unei libertăţi fundamentale, astfel că intră în competenţa Curţii Constituţionale identificarea şi caracterizarea exigenţei constituţionale ce trebuie respectată, aceasta rezultând din dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie care consacră dreptul la muncă şi la alegerea liberă a profesiei. 35. Având în vedere nesocotirea prevederilor constituţionale menţionate, astfel cum a fost demonstrată mai sus, Curtea nu va mai exercita controlul de constituţionalitate şi prin raportare la dispoziţiile art. 26 din Legea fundamentală şi ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la respectarea vieţii intime, familiale şi private, invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate. 36. Faţă de constatarea existenţei carenţei legislative care generează viciul de neconstituţionalitate evidenţiat, Curtea accentuează necesitatea completării reglementării actuale şi pune în vedere legiuitorului să consacre instituţia radierii, după un anumit termen, a sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură, astfel încât această sancţiune să nu mai împiedice, în mod definitiv şi iremediabil, dreptul persoanei aflate în situaţia analizată de a fi înscrisă în profesia de avocat. 37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Mircea Dinică în Dosarul nr. 1.576/108/2020 al Tribunalului Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale numai în măsura în care sancţiunea disciplinară a excluderii din magistratură nu are efect permanent. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 iunie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează Marian Enache Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
