Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 235 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de unitatea administrativ-teritorială comuna Coronini, judeţul Caraş-Severin, prin primar, în Dosarul nr. 12.254/299/2017 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.229D/2017. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Valeriu Stoica, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte partea ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala Bucureşti. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta învederează că excepţia ridicată are în vedere caracterul vădit neconstituţional al prevederilor art. 235 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, întrucât încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, normă care poate fi privită atât autonom, cât şi prin raportare la art. 135 alin. (2) lit. b) din Legea fundamentală. Susţine că atunci când este vorba despre un act administrativ fiscal care este titlu executoriu, suspendarea executării lui se poate dispune fie de instanţa de judecată, în condiţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, fie ca o facilitate pentru contribuabilul care contestă legalitatea actului administrativ. Arată că executarea titlului fiscal se poate suspenda de drept dacă debitorul creanţei fiscale, în timpul în care a făcut contestaţia administrativă fiscală sau în timpul în care este pe rol acţiunea în contencios administrativ, depune o scrisoare de garanţie sau o poliţă de asigurare de garanţie până la cuantumul sumei contestate, care nu a fost plătită. În esenţă, susţine că art. 235 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nu respectă principiul securităţii raporturilor juridice întrucât, din cauza formulării echivoce a legiuitorului, textul criticat impune organului fiscal executarea creanţei fiscale numai în ultima zi de valabilitate a scrisorii de garanţie, chiar dacă acţiunea în anulare a fost respinsă prin hotărâre judecătorească definitivă, ceea ce presupune că raţiunea suspendării executării silite nu mai există. În plus, precizează că textul criticat permite posibilitatea ca suspendarea executării silite fiscale să se prelungească sine die, chiar şi după momentul soluţionării definitive a acţiunii în contencios administrativ, prin atitudinea abuzivă a debitorului executat silit. 4. Apreciază că reglementarea criticată este neconstituţională, în primul rând întrucât impune ca executarea garanţiei să aibă loc numai în ultima zi de valabilitate a scrisorii de garanţie bancară, deşi printr-o hotărâre definitivă a instanţei de contencios administrativ s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că executarea silită fiscală s-a desfăşurat în condiţii de legalitate deplină. De asemenea, un al doilea viciu de neconstituţionalitate rezultă din faptul că executarea garanţiei în ultima zi de valabilitate a acesteia se poate realiza doar dacă contribuabilul/plătitorul nu depune o nouă scrisoare de garanţie/poliţă de asigurare de garanţie. Or, în situaţia în care în ultima zi de valabilitate sau anterior contribuabilul executat silit depune o nouă scrisoare de garanţie bancară, deşi printr-o hotărâre definitivă se constată că împotriva acestuia există o creanţă fiscală, certă şi exigibilă, scrisoarea de garanţie bancară nu poate fi executată de către creditor din moment ce una dintre condiţiile reclamate de textul criticat nu mai este îndeplinită. 5. În acest context, susţine că atât timp cât raţiunea suspendării constă în evitarea producerii unor consecinţe ireversibile prin efectuarea unor acte de executare silită în dezacord cu exigenţele legale, este necesar ca suspendarea de drept a executării silite fiscale să dăinuie cel mult până la momentul în care instanţa de contencios administrativ se va pronunţa asupra fondului cauzei, statuând asupra legalităţii actului administrativ. Apreciază astfel că reglementarea legală criticată ar trebui redactată de maniera în care, în cazul depunerii de către contribuabilul supus unei executări silite a unei scrisori de garanţie bancară la administraţia fiscală competentă, fără ca acesta să formuleze şi contestaţia administrativ-fiscală împotriva actului din care emană creanţa fiscală executată silit, iar, ulterior, dacă este cazul, acţiunea în anulare, scrisoarea de garanţie ar trebui să poată fi executată imediat de către organul fiscal. De asemenea, susţine că efectul suspensiv al scrisorii de garanţie bancară trebuie să se producă atât timp cât există o contestaţie administrativă sau cât timp se judecă acţiunea în anularea actului administrativ fiscal, iar din momentul soluţionării definitive a contestaţiei sau a acţiunii în anulare efectul suspensiv al depunerii scrisorii de garanţie ar trebui să înceteze. 6. Concluzionând, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, în care s-a statuat că încasarea creanţelor fiscale este fundamentală pentru adoptarea măsurilor de protecţie specială, apte să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent, precum şi faptul că relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe buna-credinţă. Or, în opinia avocatului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, art. 235 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nu este în măsură să satisfacă niciunul dintre aceste imperative, textul criticat ignorând obligaţia legiuitorului de a adopta un regim special de preferinţă în favoarea statului în ceea ce priveşte efortul de încasare a creanţelor bugetare şi de asigurare a veniturilor publice la bugetul de stat. În sensul celor expuse mai sus, depune la dosar note scrise şi solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că autoarea acesteia vizează modalitatea de interpretare şi aplicare a reglementării de lege criticate. În acest sens, învederează faptul că modul în care se execută scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie sau modalitatea în care instanţa de judecată poate să dispună suspendarea actului fiscal contestat nu vizează critici de neconstituţionalitate, ci eventuale propuneri de modificare a textului de lege. Cu privire la fondul excepţiei de neconstituţionalitate, arată că, în situaţia în care Curtea va trece peste soluţia de inadmisibilitate, propune respingerea excepţiei ca neîntemeiată şi arată că textul de lege criticat este clar şi previzibil. De asemenea, în ceea ce priveşte susţinerile potrivit cărora faptul că scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie se execută în ultima zi ar fi de natură a prejudicia organul fiscal, reprezentantul Ministerului Public consideră că acestea nu reprezintă temeiuri pentru admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 8. Prin Încheierea din 5 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 12.254/299/2017, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 235 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de unitatea administrativ-teritorială comuna Coronini, judeţul Caraş-Severin, prin primar, cu ocazia judecării unei cauze civile având ca obiect o contestaţie la executare. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea excepţiei acesteia apreciază că, din analiza prevederilor art. 235 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, se observă că organul fiscal ar putea executa garanţia după respingerea contestaţiei sau a acţiunii în contencios administrativ, numai în ultima zi de valabilitate a acesteia, dacă sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii stipulate la lit. a)-c) ale textului criticat. Susţine că, în ipoteza practică în care acţiunea în contencios administrativ a unui contribuabil ar fi respinsă definitiv, organul fiscal ar executa garanţia doar în ultima zi de valabilitate a acesteia, deşi acţiunea contribuabilului a fost respinsă, iar instanţa a stabilit definitiv că acesta datorează creanţe bugetului general consolidat. Rezultă, astfel, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, o situaţie juridică ipotetică în care statul, prin organele sale fiscale, centrale sau locale, deşi are o creanţă împotriva unui contribuabil, stabilită definitiv de către instanţa de judecată, este nevoit să aştepte ultima zi de valabilitate a garanţiei pentru a o putea executa. Mai mult, executarea garanţiei în ultima zi de valabilitate a acesteia se poate face doar dacă sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii enumerate la art. 235 alin. (2) lit. a)-c) din Codul de procedură fiscală, sens în care menţionează dispoziţiile cuprinse la lit. b) potrivit cărora „contribuabilul/ plătitorul nu depune o nouă scrisoare de garanţie/poliţă de asigurare de garanţie“. În această situaţie, în cazul în care în ultima zi de valabilitate sau anterior contribuabilul depune o nouă scrisoare de garanţie bancară, chiar dacă printr-o decizie definitivă a instanţei a fost stabilită creanţa acestuia, garanţia nu poate fi executată, deoarece nu ar fi îndeplinite cumulativ cele trei condiţii. S-ar ajunge, astfel, în situaţia în care contribuabilul, cu o decizie definitivă a instanţei prin care i-au fost stabilite sume de plată, ar putea depune permanent o scrisoare de garanţie bancară, iar statul nu ar putea să îşi recupereze creanţele datorate către bugetul general consolidat decât în ultima zi de valabilitate a garanţiei. Aşa fiind, consideră că prevederile art. 235 alin. (2) din Codul de procedură fiscală nu şi-ar putea produce efectele, şi anume recuperarea creanţelor datorate de către un contribuabil, contrar prevederilor art. 13 alin. (5) din Codul de procedură fiscală care stipulează că „Prevederile legislaţiei fiscale se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.“ În acest context, autoarea excepţiei apreciază că reglementarea criticată nu îndeplineşte exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate, fiind incompatibile cu principiul consacrat în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, şi anume acela al supremaţiei Constituţiei şi al legilor. 10. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat este redactat într-un mod clar, iar efectele prevăzute de acesta au caracter previzibil. Faptul că acestea nu sunt în favoarea organului fiscal nu reprezintă o încălcare a condiţiilor de previzibilitate şi claritate pe care orice text de lege trebuie să le îndeplinească. Instanţa de judecată apreciază că, de fapt, criticile formulate vizează interpretarea şi aplicarea reglementării de lege criticate. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi arată că din analiza reglementării criticate rezultă că nu există neclarităţi privind efectele pe care acestea le produc, fiind stabilite anumite condiţii care trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru ca organul fiscal să execute garanţia constituită de către debitor în cadrul procedurii de executare silită. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 235 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: - Art. 235 - intitulat Suspendarea executării silite în cazul depunerii unei scrisori de garanţie/poliţă de asigurare de garanţie "(2) În situaţia în care pe perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie contestaţia ori acţiunea în contencios administrativ este respinsă, în totalitate sau în parte, organul fiscal execută garanţia în ultima zi de valabilitate a acesteia dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) contribuabilul/plătitorul nu plăteşte obligaţiile fiscale pentru care s-a respins contestaţia sau acţiunea în contencios administrativ; b) contribuabilul/plătitorul nu depune o nouă scrisoare de garanţie/poliţă de asigurare de garanţie; c) instanţa judecătorească nu a dispus, prin hotărâre executorie, suspendarea executării actului administrativ fiscal potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare." 16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la claritatea şi previzibilitatea normei juridice. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, sub imperiul vechiului Cod de procedură fiscală, scrisorile de garanţie constituite odată cu cererea de suspendare a executării silite, prevăzute la art. 126, erau admise doar dacă erau emise de bancă, nu şi de către alte instituţii financiare sau de credit autorizate, care pot emite astfel de documente de garantare. Pentru remedierea acestei situaţii, prin art. I pct. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 16/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost introdus art. 148^1, modificat ulterior prin art. I pct. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 20 iulie 2015, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prin care legiuitorul a instituit posibilitatea contribuabililor de a depune drept garanţie, în vederea suspendării executării silite sau a neînceperii acesteia, o scrisoare de garanţie emisă de o instituţie de credit sau o poliţă de asigurare de garanţie emisă de o societate de asigurare. 18. Curtea observă că prevederile art. 235 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, criticate în prezenta cauză, reiau în mare măsură conţinutul normativ cuprins în art. 148^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit art. 211 lit. b) din acelaşi act normativ, garanţiile se pot constitui, printre altele, printr-o scrisoare de garanţie emisă de o instituţie de credit sau, după caz, de o instituţie financiară nebancară înscrisă în registrele Băncii Naţionale a României pentru emiterea de garanţii ori o poliţă de asigurare de garanţie emisă de o societate de asigurare. În cazul în care scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie este emisă de o instituţie financiară din afara Uniunii Europene aceasta trebuie confirmată, conform normelor bancare, de o instituţie de credit sau, după caz, de o instituţie financiară nebancară ori o societate de asigurare din România. În cazul în care scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie este emisă de o instituţie financiară din Uniunea Europeană, aceasta este acceptată de organul fiscal dacă sunt respectate prevederile referitoare la notificare cuprinse în Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE, transpusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II), transpusă prin Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare. 19. În acest context, Curtea reţine că pentru a suspenda executarea silită a actului administrativ fiscal contestat, legiuitorul a instituit, prin art. 235 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, o procedură alternativă, distinctă de suspendarea judiciară, şi anume suspendarea administrativă a executării silite prin depunerea unei scrisori de garanţie/poliţe de asigurare de garanţie. Acest tip de suspendare operează ope legis, de la data şi prin simpla depunere la organul fiscal competent a unei scrisori de garanţie, respectiv autoritatea emitentă a actului contestat, cu consecinţa neînceperii sau a suspendării cursului executării silite. Ca sferă de aplicare, din perspectiva Codului de procedură fiscală, această suspendare este incidentă în cazul tuturor actelor administrativ fiscale care individualizează obligaţii fiscale, cărora le este ataşată o obligaţie de plată şi asupra cărora s-a formulat în prealabil o contestaţie fiscală. Prin urmare, odată ce contribuabilul/plătitorul depune o scrisoare de garanţie la nivelul obligaţiilor fiscale contestate şi neachitate la data depunerii garanţiei, autorităţile fiscale nu încep sau suspendă imediat executarea silită începută împotriva actului administrativ fiscal. Astfel, în cazul contestaţiilor formulate împotriva actelor de administrare fiscală, beneficiul imediat al acestui demers constă în suspendarea de drept a executării silite a creanţelor fiscale pe întreaga durată de valabilitate a scrisorii de garanţie, care, conform prevederilor art. 235 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, trebuie să fie de minimum 6 luni de la data emiterii. 20. Din prisma conţinutului normativ al art. 235 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Curtea observă că legiuitorul a stabilit reguli procedurale ţinând cont de incidentele ce pot apărea în perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie, o primă ipoteză fiind prevăzută de alin. (2), respectiv cea a respingerii contestaţiei fiscale, în totalitate sau în parte, împrejurare în care organul fiscal poate executa creanţa fiscală garantată prin această scrisoare numai în ultima zi de valabilitate a acesteia şi numai dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile expres prevăzute de lege, şi anume: contribuabilul nu plăteşte obligaţiile fiscale pentru care s-a respins contestaţia la executare şi nici nu depune o nouă scrisoare de garanţie, iar instanţa judecătorească nu a dispus, prin hotărâre executorie, suspendarea actului administrativ fiscal potrivit Legii privind contenciosul administrativ nr. 554/2004. 21. O a doua ipoteză, reglementată de alin. (3), este cea în care scrisoarea de garanţie rămâne fără obiect, în următoarele situaţii: ca urmare a admiterii, în totalitate, a contestaţiei la executare de către organul de soluţionare a contestaţiei, dacă actul administrativ fiscal contestat a fost desfiinţat, în totalitate, de către organul de soluţionare a contestaţiei, dacă acţiunea în contencios administrativ a fost admisă în totalitate, iar instanţa judecătorească admite, prin hotărâre executorie, cererea contribuabilului/plătitorului de suspendare a executării actului administrativ fiscal potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sau dacă, pe perioada soluţionării contestaţiei, în procedura administrativă sau în procedura de contencios administrativ, contribuabilul/plătitorul achită în totalitate obligaţiile fiscale contestate. 22. Curtea constată astfel că, potrivit reglementării criticate din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, contribuabilul/plătitorul are posibilitatea de a obţine suspendarea executării silite pe parcursul disputei cu organele fiscale, prin constituirea unei garanţii la nivelul sumei stabilite prin actul administrativ fiscal contestat, al cărui termen de valabilitate trebuie să fie de minimum 6 luni de la data emiterii, iar pentru a evita executarea garanţiei şi menţinerea suspendării executării silite, contribuabilul/plătitorul este obligat să depună un nou instrument de garanţie sau să prelungească valabilitatea celui depus anterior. Curtea reţine că suspendarea operează numai până la soluţionarea în primă instanţă a acţiunii în anulare formulate de contribuabil, bineînţeles în măsura în care decizia de soluţionare nu a devenit definitivă prin necontestarea ei în termenul de 6 luni prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Acest fapt rezultă clar din economia prevederilor art. 235 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care reglementează situaţiile în care scrisoarea de garanţie rămâne fără obiect şi poate fi executată. 23. Aşa fiind, în cazul în care s-ar respinge contestaţia sau acţiunea în contencios administrativ şi până la formularea căii de atac, chiar în situaţia în care s-ar începe executarea silită, contribuabilul are posibilitatea să formuleze o nouă cerere de suspendare şi să depună o nouă scrisoare de garanţie, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 235 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, care prevede că executarea silită se suspendă sau nu începe inclusiv pe timpul soluţionării acţiunii în contencios administrativ. Prin depunerea unei noi scrisori de garanţie/poliţe de asigurare, suspendarea se poate prelungi şi pe durata necesară soluţionării căii de atac. Organele de executare silită vor trece însă numai în ultima zi a termenului de valabilitate a garanţiei la executarea acesteia, şi numai dacă sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de alin. (2) al art. 235 din Codul de procedură fiscală. Curtea apreciază că prin instituirea acestor condiţii legiuitorul a lăsat posibilitatea contribuabilului/plătitorului de a prelungi durata suspendării chiar dacă acţiunea a fost respinsă în primă instanţă şi nu a obţinut o suspendare în condiţiile Legii contenciosului administrativ. Deşi textul nu o prevede expres, după soluţionarea definitivă a litigiului, în măsura în care acţiunea a fost respinsă, se va trece la executarea garanţiei, însă de această dată nu va mai trebui aşteptată ultima zi a termenului de valabilitate, întrucât nu ne mai regăsim în ipoteza de la alin. (2). 24. Prin urmare, chiar dacă legea nu prevede în mod expres necesitatea unei hotărâri definitive, această necesitate decurge din raţiunea legii, inclusiv pentru a da posibilitatea contribuabilului să plătească de bunăvoie obligaţiile fiscale, de această dată stabilite în mod definitiv, dar şi pentru asigurarea raporturilor juridice dintre părţi. Curtea consideră că prin executarea garanţiei în ultima zi de valabilitate a acesteia şi numai prin îndeplinirea cumulativă a unor condiţii, intenţia legiuitorului a fost aceea de a-l proteja pe garant împotriva demarării unei executări silite înainte de a da posibilitatea contribuabilului de a-şi executa de bună voie obligaţiile sale pentru care garantul a emis scrisoarea de garanţie. Apare, astfel, justificată opţiunea legiuitorului de a stabili ca executarea scrisorii de garanţie să se facă în ultima zi de valabilitate a acesteia şi numai în situaţia în care contribuabilul nu a plătit obligaţiile fiscale datorate şi nu a intervenit un alt act de suspendare a executării silite. Scopul legiuitorului a fost de a nu lăsa posibilitatea organului fiscal de a trata garantul ca pe un debitor, ci tocmai de a da întâi posibilitatea contribuabilului să îşi execute obligaţia în cazul în care i se respinge contestaţia/ acţiunea împotriva actului administrativ fiscal şi abia ulterior să se îndrepte împotriva garantului. 25. Raţiunea procedurii instituite de art. 235 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală este aceea de a conferi un drept autorităţii fiscale care are asigurată plata sumelor pretinse, imediat ce aceste sume se concretizează într-o creanţă certă şi lichidă, întrucât, atât timp cât cuantumul sumelor pretinse este contestat de contribuabil/plătitor în faţa instanţei, nu se poate reţine caracterul cert al creanţei fiscale şi, deci, nu s-ar putea demara executarea acesteia. De asemenea, prin textul de lege criticat, legiuitorul a înţeles să reglementeze posibilitatea suspendării executării silite a creanţelor fiscale constatate prin titluri executorii prin constituirea unei scrisori de garanţie de către debitorul obligaţiei fiscale tocmai pentru a veni în sprijinul contribuabililor supuşi executării silite de către organul fiscal. Curtea reţine, totodată, că pe toată perioada suspendării executării silite, creanţele fiscale ce fac obiectul suspendării nu se sting, cu excepţia situaţiei în care debitorul optează pentru stingerea acestora potrivit art. 165 alin. (8) din acelaşi cod. De asemenea, pentru creanţele fiscale ce fac obiectul suspendării executării silite, în condiţiile mai sus amintite, organul fiscal nu emite şi nu comunică decizii referitoare la obligaţiile fiscale accesorii. 26. Curtea observă că, în timp ce suspendarea judiciară condiţionează suspendarea executării silite de depunerea unei cauţiuni, potrivit art. 278 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, în cazul suspendării administrative, cum este cea reglementată de art. 235 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, o astfel de condiţie nu este prevăzută. Întrucât suspendarea judiciară este admisibilă, potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, doar „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente“, Curtea constată că alternativa oferită de reglementarea criticată din Codul de procedură fiscală, şi anume suspendarea executării silite prin depunerea unei scrisori de garanţie/poliţe de asigurare de garanţie, este un instrument protectiv care oferă o alternativă rapidă la suspendarea judiciară. Acest tip de suspendare asigură protecţia împotriva executării silite a unui act administrativ fiscal nefavorabil până la soluţionarea unei potenţiale cereri de anulare a acestuia în faţa instanţelor judecătoreşti competente, dacă este cazul. Aşa fiind, pentru a evita riscul unei executări silite iminente, este eficientă depunerea de către contribuabil a unei scrisori de garanţie imediat după formularea contestaţiei administrative. 27. Raportat la susţinerile privind lipsa de claritate a reglementării criticate, Curtea reţine că, potrivit art. 13 din Codul de procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voinţa legiuitorului aşa cum este exprimată în lege. În cazul în care voinţa legiuitorului nu reiese clar din textul legii, se ţine seama de scopul emiterii actului normativ. Prevederile legislaţiei fiscale se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul legii, iar în cazul în care acestea sunt susceptibile de mai multe înţelesuri, se interpretează în sensul în care corespund cel mai bine obiectului şi scopului legii, în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul. În fine, dacă după aplicarea regulilor de interpretare mai sus menţionate prevederile legislaţiei fiscale rămân neclare, acestea se interpretează în favoarea contribuabilului/plătitorului. 28. Curtea învederează că, aşa cum s-a subliniat de nenumărate ori în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, în acord cu cea a Curţii Europene, oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept fiscal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna, astfel încât rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor. Niciodată normele nu trebuie interpretate în mod singular, disparat, ci trebuie avută în vedere o coroborare a acestora cu întreg cadrul legislativ în materie fiscală. 29. Aşa fiind, Curtea constată că reglementarea cuprinsă în art. 235 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală este conformă cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, iar prin întreg ansamblul său normativ, Codul de procedură fiscală are în vedere reglementarea unor măsuri care să conducă la eficientizarea administrării fiscale, a îmbunătăţirii echilibrului între drepturile şi obligaţiile contribuabililor şi ale organelor fiscale. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de unitatea administrativ-teritorială comuna Coronini, judeţul Caraş-Severin, prin primar, în Dosarul nr. 12.254/299/2017 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 235 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
