Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia-Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Ioana Codruţa Dărângă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45^1 alin. (3)-(6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 988D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate nu interzic accesul liber la justiţie şi se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice. Este la latitudinea legiuitorului să stabilească proceduri diferite şi competenţa unor instanţe diferite pentru situaţii de fapt diferite, iar în aprecierea constituţionalităţii unor norme legale nu trebuie făcută comparaţia cu reglementări aplicabile altor domenii. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 30 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.334/2/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat, din oficiu, Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45^1 alin. (3)-(6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei rezoluţii de clasare emise de Inspecţia Judiciară. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată apreciază că dezlegarea problemei de constituţionalitate vine, sub primul aspect de neconstituţionalitate invocat, din lămurirea regimului constituţional al răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor în economia art. 133 şi 134 din Constituţie. Astfel, potrivit art. 134 alin. (2) din Constituţie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, pe secţii, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În continuare, art. 134 alin. (3) din Constituţie statuează calea de atac la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în ceea ce priveşte hotărârile în materie disciplinară, astfel că judecata în primă instanţă se derulează la secţia corespunzătoare din cadrul CSM, iar calea de atac la ÎCCJ. Trebuie amintit că există şi în alte materii soluţii similare rămase în vigoare (trecute prin filtrul instanţei constituţionale), cum ar fi în cazul achiziţiilor publice, unde Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor judecă/soluţionează în fond plângerile şi contestaţiile agenţilor economici ori ale instituţiilor publice, iar curţile de apel judecă în recurs aceleaşi cauze. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că prin textele de lege criticate legiuitorul a optat pentru o soluţie suplimentară în ceea ce priveşte procedurile disciplinare lato sensu, efectuând o delimitare neconstituţională între cauzele disciplinare unde Inspecţia Judiciară decide clasarea plângerii/sesizării disciplinare îndreptate împotriva unui magistrat, prin comparaţie cu regimul juridic aferent pentru promovarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare din cadrul CSM pentru a judeca dosarul disciplinar deschis unui magistrat. 7. Sfera cauzelor disciplinare include toate dosarele care se deschid la Inspecţia Judiciară pentru considerente de natură disciplinară, indiferent dacă soluţia adoptată de inspectorii din cadrul Inspecţiei Judiciare este de clasare ori de promovare a acţiunii disciplinare, raţionamentul simetriei fiind aici prioritar pentru a respecta litera şi spiritul normelor constituţionale menţionate mai sus. 8. De altfel, în ipoteza dosarelor de contencios administrativ înregistrate pe baza contestaţiilor împotriva rezoluţiilor de clasare dispuse de către Inspecţia Judiciară, instanţa de judecată - Curtea de Apel Bucureşti - ca instanţă de contencios administrativ are, potrivit art. 45^1 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, numai două variante de soluţie: respingerea contestaţiei sau admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor. 9. Această împrejurare generează un evident fine de neprimire la nivelul Curţii de Apel Bucureşti în ceea ce priveşte un eventual petit de obligare a Inspecţiei Judiciare să promoveze acţiunea disciplinară, situaţie care creează un vizibil cerc vicios şi împiedică practic de la un punct încolo accesul liber la justiţie al petentului, pentru că îl transformă într-un simplu act formal de sesizare a Curţii de Apel Bucureşti, care oricum nu se poate substitui niciodată Inspecţiei Judiciare pentru a obliga la promovarea acţiunii disciplinare, împrejurare ce configurează prerogative neconstituţionale pentru Inspecţia Judiciară, aşezând-o practic deasupra Legii fundamentale şi limitând nejustificat principiul constituţional al accesului liber la justiţie. 10. Instanţa de judecată pune în principal sub spectrul neconstituţionalităţii faptul că legea criticată acordă competenţă Curţii de Apel Bucureşti pentru a judeca în fond rezoluţiile de clasare, deşi Constituţia stabileşte un alt traseu procesual pentru orice dosar disciplinar, şi anume în primă instanţă la secţia corespunzătoare din cadrul CSM, iar în recurs/în calea de atac, indiferent cum alege legiuitorul să o numească, dosarul disciplinar se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pentru identitate de raţiune, precum şi pentru că oricum legea constituţională nu face nicio distincţie între dosarele disciplinare cu rezoluţie de clasare şi cele cu declanşarea acţiunii disciplinare, competenţa trebuie să fie perfect simetrică în cazul contestării rezoluţiilor de clasare cu ipoteza promovării acţiunilor disciplinare de către Inspecţia Judiciară. 11. Soluţia discutabilă aleasă de legiuitor a determinat adoptarea unei reglementări greşite sub aspect constituţional, în sensul că au fost astfel create în mod nejustificat, artificial două categorii diferite de dosare disciplinare: cele în care Inspecţia Judiciară pune în mişcare acţiunea disciplinară şi le trimite direct la CSM, respectiv cele în care tot Inspecţia Judiciară dispune clasarea, deşi Legea fundamentală nu face această distincţie în ceea ce priveşte regimul disciplinar aplicabil magistraţilor. Prin paralelism, în materie penală, acolo unde procurorul dispune o soluţie de clasare/de netrimitere în judecată, partea nemulţumită se adresează procurorului ierarhic superior (aşa cum în cazul clasărilor la Inspecţia Judiciară se adresează inspectorului-şef), după care se adresează instanţei de judecată care ar fi competentă să judece cauza în primă instanţă dacă ar fi sesizată prin rechizitoriu. Nu există niciun argument constituţional pentru a se menţine în materie disciplinară soluţia din prezent, care nu respectă logica juridică solidă a soluţiei identificate de legiuitor în materia procedurii penale, tot în urma unor critici aduse de Curtea Constituţională. 12. De plano, autoarea excepţiei reţine că ambele categorii de soluţii ale Inspecţiei Judiciare sunt acte administrative cu un regim juridic mixt - de dreptul muncii şi de drept administrativ -, însă care au izvor constituţional direct şi dedicat, fiind aşadar tributare unui regim juridic superior constituţional. Astfel, pe de o parte, Inspecţia Judiciară, chiar dacă se regăseşte reglementată în legea de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, are natura juridică de instituţie administrativă, nicidecum de instituţie judiciară în sens constituţional, adică emite acte administrative şi în niciun caz nu emite acte de judecată (care să fie caracterizate de jurisdictio şi imperium, precum hotărârile judecătoreşti) sau acte de instrucţie penală precum Ministerul Public, nefiind menţionată distinct în Legea fundamentală, iar, pe de altă parte, Inspecţia Judiciară este acel apendice administrativ şi tehnic al Consiliului Superior al Magistraturii ce are sarcina legală de a da consistenţă faptică şi juridică atribuţiilor investigative pe care putem prezuma că le deţine tot CSM în materie disciplinară, după cum rezultă dintr-o interpretare logică globală a art. 133 şi 134 din Constituţie. 13. Legiuitorul a sesizat necesitatea delimitării între cele două categorii de atribuţii - investigativă şi de judecată disciplinară -, astfel încât, în încercarea de a separa atribuţia de cercetare disciplinară (prealabilă) de cea de judecată disciplinară, Legea nr. 317/2004 împarte destul de judicios atribuţiile investigative/de cercetare disciplinară prealabilă şi pe cele de judecată disciplinară între Inspecţia Judiciară şi secţiile CSM, consolidând imparţialitatea şi echidistanţa secţiilor CSM în soluţionarea acestor dosare disciplinare. Totuşi, prin textul art. 45^1 din Legea nr. 317/2004, mai ales din economia alin. (4) coroborat cu alin. (3), (5) şi (6) din acelaşi articol de lege, legiuitorul introduce într-o manieră neconstituţională un actor judiciar care nu apare în procedura disciplinară configurată de art. 134 din Constituţie, şi anume Curtea de Apel Bucureşti, acordându-i acestei instanţe de judecată atribuţii care nu converg deloc cu normele constituţionale, în încercarea vizibilă de a „salva“ aparenţa unui acces liber la justiţie al petenţilor nemulţumiţi de rezoluţiile de clasare dispuse de Inspecţia Judiciară. 14. Eventualele aprecieri/interpretări privind corelarea unor prevederi generale din Codul muncii în materia cercetărilor şi acţiunilor disciplinare cu incidenţă în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor nu ar putea să influenţeze soluţia/raţionamentul juridic de natură constituţională în speţa de faţă, întrucât regimul juridic al răspunderii disciplinare a magistraţilor are sorginte constituţională directă în art. 133 şi 134 din Constituţie, în timp ce Codul muncii şi orice alte norme legale în materie disciplinară sunt cuprinse în legislaţia secundară, infraconstituţională, astfel că acestea din urmă nu pot fi avute în vedere în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate din prezentul dosar. 15. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal arată că, din punctul de vedere strict al preocupărilor de statistică judiciară, în mod logic încărcătura de cauze disciplinare cu magistraţi a ÎCCJ nu este influenţată de soluţia Curţii Constituţionale în prezenta cauză, întrucât recursurile se judecă toate la ÎCCJ, cu deosebirea că în dosarele disciplinare trecute prin filtrul secţiilor CSM în prezent cauzele în recurs ajung la un complet de 5 judecători, în timp ce recursurile la sentinţele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti se judecă de Secţia de contencios administrativ a ÎCCJ. Aşadar este numai o chestiune de organizare internă în cadrul instanţei supreme, corelată cu opţiunea legiuitorului de a da recursurile în competenţa Secţiei de contencios administrativ ori în competenţa completelor de 5 judecători din cadrul ÎCCJ, influenţa cantitativă semnificativă fiind asupra volumului de lucrări care ar urma să intre pe rolul secţiilor CSM în materie disciplinară, rezultate din contestaţiile împotriva rezoluţiilor de clasare emise de Inspecţia Judiciară. 16. Autoarea excepţiei arată că trebuie avută în vedere o interpretare sistematică şi gramaticală a prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, text care stabileşte cine reprezintă puterea judecătorească, cine înfăptuieşte justiţia (ca serviciu public şi ca putere în stat - jurisdictio şi imperium), menţionând numai Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu acest rol constituţional expres. Art. 126 alin. (3) dă un rol special instanţei supreme, de reglator al jurisprudenţei şi al interpretărilor asupra legii în scopul asigurării caracterului unitar al acestora în întregul sistem judiciar, în toate instanţele de judecată. Din această perspectivă, autoarea excepţiei constată că este contrar raţionamentului ce rezidă din art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie actualul cadru juridic conferit de art. 45^1 din Legea nr. 317/2004, prin faptul că, de plano, permite unui judecător de curte de apel să verifice dacă în privinţa unui judecător din cadrul ÎCCJ există sau nu indicii de răspundere disciplinară. Sub acest aspect, singurele instituţii/autorităţi care au îndreptăţirea constituţională de a face astfel de verificări judiciare, inclusiv să decidă o eventuală continuare a cercetării prealabile disciplinare, sunt secţiile CSM, respectiv judecătorii ÎCCJ în compunerea stabilită de lege. 17. Ca atare, în această primă ipoteză, autoarea excepţiei apreciază că prevederile art. 45^1 alin. (3)-(6) din Legea nr. 317/2004 sunt neconstituţionale prin raportare la dispoziţiile art. 133 şi 134 din Constituţie, cu trimitere şi la art. 21 şi 126 din Constituţie, respectiv la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dat fiind modul în care sunt formulate textele de lege criticate, instanţa apreciază că se impune o reconfigurare a întregului art. 45^1 din Legea nr. 317/2004, în ipoteza în care va fi admisă sesizarea cu excepţia de neconstituţionalitate invocată. 18. În a doua ipoteză, instanţa apreciază că, în cazul în care va fi respinsă ca neîntemeiată sesizarea de mai sus, este necesară verificarea constituţionalităţii prevederilor art. 45^1 alin. (3)-(6) din Legea nr. 317/2004 prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu trimitere la art. 16 din Constituţie privind egalitatea în faţa legii, pornind de la premisa că toţi cetăţenii României ar trebui să beneficieze în condiţii egale de serviciul public al justiţiei, în sensul de a facilita accesul la justiţie, adică inclusiv sub aspectul competenţei teritoriale a instanţelor de grad egal din întreaga ţară cu privire la dosarele ce au ca obiect contestarea rezoluţiilor de clasare emise de Inspecţia Judiciară în dosare de cercetare disciplinară contra magistraţilor. Sub acest aspect, competenţa exclusivă teritorială la Curtea de Apel Bucureşti acordă o nejustificată importanţă unei instituţii publice centrale în detrimentul justiţiabililor, îngreunând în mod nejustificat accesul facil al acestora la o curte de apel din raza teritorială de domiciliu, împrejurare de natură să răstoarne principiile constituţionale şi convenţionale ale accesului liber la justiţie, procesului echitabil şi egalităţii în faţa legii. 19. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 20. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Soluţia legislativă criticată a fost instituită de legiuitor în considerarea dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Aşa cum a arătat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, legiuitorul este liber să stabilească anumite competenţe speciale, fără ca prin aceasta să încalce, de plano, dreptul la un proces echitabil, iar stabilirea competenţei materiale a unei instanţe de a soluţiona cauzele cu un anumit obiect nu este de natură să le afecteze reclamanţilor accesul la justiţie atâta vreme cât normele de procedură oferă garanţii pentru exercitarea acestui drept, prin instituirea, de exemplu, a posibilităţii depunerii cererii de chemare în judecată prin poştă, curier, fax sau prin poştă electronică, prin comunicarea către reclamant a întâmpinării, prin posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în lipsă, prin posibilitatea de a solicita efectuarea sau expedierea prin poştă de copii de pe actele din dosar etc. 21. De asemenea, reglementarea criticată nu vine în contradicţie cu rolul şi atribuţiile CSM în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, întrucât în procedura reglementată de art. 45^1 alin. (3)-(6) din Legea nr. 317/2004, Curtea de Apel Bucureşti (în primă instanţă), respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (în recurs) nu judecă o acţiune disciplinară (nu se pronunţă asupra existenţei abaterii disciplinare şi nici nu stabileşte răspunderea disciplinară a magistratului la care se referă sesizarea), ci se pronunţă exclusiv asupra legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei de clasare a sesizării, soluţie care - astfel cum rezultă din economia prevederilor art. 45 alin. (3) – (5), ale art. 46 şi ale art. 47 din Legea nr. 317/2004 - împiedică efectuarea în continuare a cercetării disciplinare şi, implicit, exercitarea acţiunii disciplinare împotriva magistratului la care se referă sesizarea. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, statuând, în Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, că „(...) prin natura şi conţinutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a sesizării sub aspectul (...) existenţei indiciilor de săvârşire a unei abateri disciplinare, nu vizează însăşi soluţionarea fondului sesizării, ci doar verificarea întrunirii condiţiilor de exercitare a acesteia“ şi că „(...) cât timp această procedură nu priveşte însăşi judecarea pe fond a sesizării (...) Curtea constată că dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor ori la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur procedural, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere în faţa secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii ori chiar în faţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti“. 22. Întrucât în hotărârea de admitere a contestaţiei instanţa trebuie să arate motivele pentru care a desfiinţat rezoluţia de clasare şi să indice faptele şi împrejurările care trebuie lămurite, precum şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor, dacă inspectorul judiciar dispune clasarea sesizării fără a se conforma însă dispoziţiilor instanţei, persoana care a formulat sesizarea poate obţine desfiinţarea noii rezoluţii de clasare, invocând în acest sens autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Prin urmare, nu se poate susţine că în procedura criticată controlul judecătoresc ar avea un caracter formal. 23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 24. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată. 25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 45^1 alin. (3)-(6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, dispoziţii care au fost introduse prin art. I pct. 41 din Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, şi care au următoarea redactare: - Art. 45^1 alin. (3)-(6): "(3) Rezoluţia inspectorului-şef prin care au fost respinse plângerea şi rezoluţia de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluţionarea cauzei se face de urgenţă şi cu precădere.(4) Soluţiile pe care le poate pronunţa Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.(5) Hotărârea pronunţată potrivit dispoziţiilor alin. (4) lit. b) trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost desfiinţate rezoluţiile atacate şi să indice faptele şi împrejurările care trebuie lămurite, precum şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor.(6) Hotărârea Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare." 26. Curtea constată că Legea nr. 317/2004 a fost abrogată prin art. 96 alin. (4) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1105 din 16 noiembrie 2022, care a preluat soluţia legislativă criticată în cuprinsul art. 46 alin. (3) - (6), însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, şi faptul că în cauză au fost aplicate dispoziţiile art. 45^1 din Legea nr. 317/2004, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea dispoziţiilor de lege cu care a fost sesizată. 27. Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 133 şi 134 privind rolul şi structura, respectiv atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, susţine că sunt încălcate şi prevederile art. 6 privind procesul echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 28. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate fac parte din capitolul IV - Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, secţiunea 4 - Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor din legea organică a Consiliului Superior al Magistraturii. Aceste dispoziţii de lege reglementează posibilitatea de a contesta la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti rezoluţia dată în urma efectuării cercetării disciplinare de inspectorul-şef din cadrul Inspecţiei Judiciare prin care au fost respinse plângerea şi rezoluţia de clasare, soluţiile pe care le poate pronunţa Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, conţinutul hotărârii pronunţate de această instanţă, precum şi posibilitatea de a ataca cu recurs această hotărâre la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 29. Referitor la procedura disciplinară a magistraţilor, prin Decizia nr. 643 din 1 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 2 martie 2017, paragraful 17, Curtea a statuat că specificul reglementării aplicabile judecătorilor şi procurorilor este dat de existenţa Consiliului Superior al Magistraturii, care, potrivit art. 133 alin. (1) din Legea fundamentală, are rolul de garant al independenţei justiţiei, iar, potrivit art. 134 alin. (2), îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor. Referitor la acţiunea disciplinară împotriva judecătorilor şi procurorilor, legiuitorul român a adoptat o reglementare similară cu cea a altor ţări din Europa, prevăzând o fază administrativă, în cadrul căreia cercetarea disciplinară se efectuează de către inspectorii din cadrul Inspecţiei Judiciare, şi o fază jurisdicţională, care se desfăşoară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 şi celor ale Codului de procedură civilă. 30. De asemenea, prin Decizia nr. 611 din 17 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1196 din 9 decembrie 2020, paragraful 19, Curtea a reţinut că stabilirea răspunderii disciplinare a magistraţilor presupune o procedură ce implică mai multe etape. Astfel, pentru soluţionarea sesizărilor referitoare la posibila săvârşire a unor abateri disciplinare de către magistraţi, Inspecţia Judiciară procedează, mai întâi, la efectuarea unor verificări prealabile cu privire la aspectele semnalate prin sesizare, a căror finalitate este aceea de a determina dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare [art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004]. În acest scop, inspectorii judiciari pot solicita, în condiţiile legii, inclusiv conducătorilor instanţelor sau parchetelor, orice informaţii, date, documente sau pot face orice verificări pe care le consideră necesare [art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004]. Astfel, aceştia pot, de asemenea, utiliza informaţii din baza de date din sistemul informatic ECRIS al instanţelor/parchetelor; date şi informaţii din evidenţele Inspecţiei Judiciare sau ale Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv actele de control anterioare, lucrările efectuate pentru soluţionarea unor sesizări ce au legătură cu cele supuse verificărilor; acte, relaţii de la alte instituţii sau autorităţi, precum şi de la orice alte persoane fizice sau juridice [art. 12 alin. (4) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.027/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 29 noiembrie 2012]. La finalul acestor verificări sunt posibile trei ipoteze, după cum urmează: (i) dacă se constată că sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situaţia de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează şi se comunică răspuns în acest sens. Se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege [art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 anterior modificării prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018]; (ii) dacă, în urma verificărilor prealabile, se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare [art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 anterior modificării prin Legea nr. 234/2018]; (iii) în cazul în care, în urma verificărilor prealabile, se constată că există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, inspectorul judiciar dispune, prin rezoluţie, începerea cercetării disciplinare [art. 45 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 317/2004 anterior modificării prin Legea nr. 234/2018]. Această a treia ipoteză marchează debutul următoarei faze a procedurii disciplinare, şi anume faza cercetării disciplinare, în cadrul căreia se stabilesc faptele şi urmările lor, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei magistratului cu privire la care se desfăşoară procedura disciplinară [art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 anterior modificării prin Legea nr. 234/2018]. Soluţiile la care se poate ajunge în urma cercetării disciplinare sunt fie admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii [art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 anterior modificării prin Legea nr. 234/2018], fie respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii [art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004 anterior modificării prin Legea nr. 234/2018]. 31. Referitor la clasarea dispusă de inspectorul judiciar în etapa verificării prealabile cu privire la aspectele semnalate prin sesizare, prin Decizia nr. 815 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 martie 2022, paragraful 14, Curtea a reţinut că această soluţie nu este nicidecum rezultatul unei aprecieri subiective şi arbitrare a inspectorului judiciar. Dimpotrivă, la concluzia inexistenţei indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare se ajunge în urma unei analize complexe şi serioase. Tocmai de aceea, Curtea a constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare. Cum anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018 rezoluţia de clasare era considerată definitivă şi deci exclusă de la controlul judiciar, prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „rezoluţia de clasare este definitivă“ din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 încalcă accesul liber la justiţie, drept fundamental consacrat atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanţă judecătorească. În acest sens, Curtea a arătat că, dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sesizării sau nu conţine indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt, caracterul definitiv al soluţiei clasării este legitimat prin faptul că aceasta nu are un caracter irefragabil, deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condiţiilor prevăzute, în ipoteza clasării ca urmare a inexistenţei indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiţie prin posibilitatea atacării soluţiei la instanţa judecătorească. 32. Prin aceeaşi Decizie nr. 815 din 9 decembrie 2021, paragrafele 16 şi 17, Curtea a observat că Legea nr. 234/2018 a reglementat în mod expres, în art. 45^1 din Legea nr. 317/2004, posibilitatea de atacare de către persoana care a formulat sesizarea a rezoluţiei de clasare a sesizării, în ipoteza în care în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. Prin urmare, deşi nu ajunge să fie analizată de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, rezoluţia de clasare pentru lipsa indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare poate fi totuşi supusă controlului unei instanţe judecătoreşti, eliminându-se astfel orice suspiciune cu privire la corectitudinea soluţiei de clasare dispuse de inspectorul judiciar. 33. Dispoziţiile art. 45^1 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 317/2004 reflectă în mod simetric reglementarea art. 47 alin. (5) şi (8) din aceeaşi lege, potrivit căreia rezoluţia de respingere a sesizării Consiliului Superior al Magistraturii dispusă de inspectorul judiciar în urma cercetării disciplinare poate fi contestată la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, iar hotărârea acestei instanţe poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 34. Astfel, legiuitorul subliniază încă o dată, în mod coerent, departajarea clară dintre etapa administrativă şi cea jurisdicţională a răspunderii disciplinare a magistraţilor şi atribuţiile distincte ale Inspecţiei Judiciare faţă de cele ale Consiliului Superior al Magistraturii. În mod concret, deşi inspectorii judiciari stabilesc dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, care sunt aceste fapte, urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi alte date concludente din care se poate aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei, Consiliul Superior al Magistraturii este cel care, potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, va hotărî cu privire la eventuala aplicare a unei sancţiuni disciplinare, la temeiurile de fapt şi de drept ale acesteia, precum şi la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de judecător sau procuror, având rolul de instanţă de judecată. 35. Prin urmare, chiar dacă, potrivit art. 45^1 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 317/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal soluţionează aspecte ce ţin de domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor, Curtea Constituţională apreciază că acestea nu se suprapun prevederilor art. 134 alin. (2) din Legea fundamentală care consacră Consiliul Superior al Magistraturii ca instanţă competentă în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor. Astfel, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal se va rezuma la aprecierea legalităţii şi completitudinii rezoluţiei de clasare dispuse în etapa verificării prealabile, dispunând, eventual, completarea verificărilor, cu indicarea probelor necesar a fi aplicate. 36. Prin Decizia nr. 659 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 20 aprilie 2023, paragraful 25, răspunzând unei critici similare celei formulate în prezenta cauză, potrivit căreia Curtea de Apel Bucureşti nu se poate substitui niciodată Inspecţiei Judiciare pentru a obliga la promovarea acţiunii disciplinare, Curtea Constituţională a precizat că verificarea prealabilă a aspectelor cuprinse în sesizarea disciplinară ţine de competenţa Inspecţiei Judiciare, în conformitate cu rolul acesteia de titular al acţiunii disciplinare cu privire la magistraţi, astfel că, potrivit art. 45 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, în cazul în care în urma verificărilor prealabile se constată că există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, numai inspectorul judiciar dispune, prin rezoluţie, începerea cercetării disciplinare, ca etapă succesivă etapei verificării prealabile din cadrul procedurii disciplinare a magistraţilor. 37. Prin aceeaşi decizie, paragrafele 26 şi 27, Curtea a amintit că persoana care a formulat sesizarea disciplinară împotriva magistratului are posibilitatea efectivă de a ataca la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti rezoluţia inspectorului-şef şi rezoluţia de clasare, iar instanţa judecătorească poate dispune admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului la Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor, caz în care hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost desfiinţate rezoluţiile atacate şi să indice faptele şi împrejurările care trebuie lămurite, precum şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor. De asemenea, Curtea a observat că această hotărâre judecătorească poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Prin urmare, Curtea a apreciat că toate aceste aspecte reprezintă garanţii ale asigurării unui acces liber şi efectiv la o instanţă judecătorească, în sensul art. 21 din Constituţie şi al art. 6 din Convenţie, şi ale asigurării dreptului la un proces echitabil al persoanei care formulează o sesizare disciplinară împotriva unui magistrat. 38. Tot prin Decizia nr. 659 din 15 decembrie 2022, paragraful 29, Curtea a arătat că analogia între etapa verificării prealabile a aspectelor cuprinse în sesizarea disciplinară împotriva magistratului şi procedura plângerii persoanei vătămate împotriva soluţiei de clasare dispuse de către procuror, reglementată de art. 340 şi următoarele din Codul de procedură penală, nu poate fi primită, deoarece vizează proceduri de natură juridică diferită. 39. În ceea ce priveşte critica formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ şi fiscal referitoare la faptul că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, cu trimitere la art. 16 din Constituţie privind egalitatea în faţa legii, întrucât toţi cetăţenii României ar trebui să beneficieze în condiţii egale de serviciul public al justiţiei, în sensul facilităţii accesului la justiţie, adică inclusiv sub aspectul competenţei teritoriale a instanţelor de grad egal din întreaga ţară, Curtea Constituţională reţine că, în jurisprudenţa sa, a constatat că stabilirea unei competenţe materiale speciale a unei anumite instanţe nu este de natură să afecteze accesul liber la justiţie al reclamanţilor, deoarece, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Astfel, legiuitorul este liber să stabilească anumite competenţe speciale, fără ca prin aceasta să încalce, de plano, dreptul la un proces echitabil (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 146 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 17 mai 2017, paragrafele 20-23, prin care Curtea Constituţională a constatat că prin atribuirea competenţei exclusive a Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea acţiunilor împotriva ordinelor şi deciziilor emise de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuţiilor sale nu se încalcă dreptul de acces liber la justiţie). 40. De altfel, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la instanţă nu este unul absolut. Astfel, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Plenul Curţii Constituţionale a statuat că instituirea unor condiţii procedurale pentru exercitarea dreptului de sesizare a instanţei nu echivalează cu încălcarea art. 21 din Legea fundamentală referitor la accesul liber la justiţie. Curtea a reţinut, astfel, că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului de acces liber la justiţie. Mai mult, instanţa constituţională a arătat că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa dreptului. 41. Prin Decizia nr. 146 din 14 martie 2017, precitată, analizându-se o critică similară celei formulate în cauza de faţă, în care autorii excepţiei au invocat faptul că pentru reclamanţii care au domiciliul în altă localitate este îngrădit accesul la justiţie prin stabilirea competenţei speciale în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Curtea a constatat că este neîntemeiată, deoarece normele de procedură oferă garanţii pentru exercitarea accesului la justiţie prin instituirea, de exemplu, a posibilităţii depunerii cererii de chemare în judecată prin poştă, curier, fax sau prin poştă electronică, prin comunicarea către reclamant a întâmpinării, prin posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în lipsă, prin posibilitatea de a solicita efectuarea sau expedierea prin poştă de copii de pe actele din dosar etc. Astfel, instituirea competenţei materiale speciale în favoarea Curţii de Apel Bucureşti nu poate fi considerată o negare a efectivităţii dreptului de acces la justiţie, ci aceasta constituie o expresie a obligativităţii exercitării drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă, în limitele instituite de lege. 42. Totodată, Curtea observă că şi în alte materii legiuitorul a instituit competenţa materială specială a Curţii de Apel Bucureşti, de exemplu, prin dispoziţiile art. 19 alin. (7) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, care prevăd că deciziile adoptate de Consiliul Concurenţei în plen vor putea fi atacate în procedura de contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, sau prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004, potrivit cărora „Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C.N.V.M. (n.r. - Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare) de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti“. 43. Având în vedere că în cauză nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 44. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.334/2/2019 şi constată că dispoziţiile art. 45^1 alin. (3) - (6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 iulie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
