Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florina Comănoiu şi Maria Comănoiu în Dosarul nr. 2.714/828/2018 al Judecătoriei Topoloveni şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.296D/2018. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 26 mai 2022, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul dezbaterii, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 8 iunie 2022, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 19 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.714/828/2018, Judecătoria Topoloveni a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florina Comănoiu şi Maria Comănoiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate de autoarele excepţiei împotriva unei ordonanţe de clasare. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia arată că noţiunea de „intimat“ din cuprinsul art. 341 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală nu este definită nici în dispoziţiile titlului X al părţii generale a Codului penal şi nici de normele procesual penale în vigoare. Pentru acest motiv, autoarele fac trimitere la doctrină, arătând că, potrivit acesteia, „folosirea termenului de «intimat» pentru a desemna persoanele chemate la soluţionarea plângerii, altele decât petentul, cere unele precizări: credem că legiuitorul are în vedere aici persoanele care au avut calitatea de părţi în cauză (inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente) şi subiecţii procesuali principali (suspectul şi persoana vătămată). Când urmărirea penală s-a desfăşurat in rem, practica instanţelor este de a cita şi persoana la care se referă actul de sesizare, ori cu privire la care petentul susţine în plângerea împotriva soluţiei că ar trebui continuată urmărirea penală; a fortiori, este citată în calitate de intimat persoana faţă de care, chiar fără a avea vreo calitate procesuală, procurorul a dispus clasarea“ (M. Udroiu şi colectiv, Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ediţia 2, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2017, p. 1404, paragrafele 23 şi 24). 5. Totodată, se arată că principiul legalităţii presupune existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise şi previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese şi din jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Sunt invocate hotărârile din 5 ianuarie 2000 şi din 8 iulie 2008, pronunţate în cauzele Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, Fener Rum Patrikliği împotriva Turciei, paragraful 70. 6. Pentru aceste motive, se apreciază că noţiunea „intimaţilor“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 341 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, standarde de calitate a legii ce garantează dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituţie. 7. Judecătoria Topoloveni apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la calitatea legii, conţinutul legilor nu poate prezenta o precizie absolută, având în vedere principiului generalităţii lor, folosirea unor caracterizări generale fiind preferată unor liste exhaustive. Aşadar, interpretarea normelor juridice este o chestiune de practică, iar instanţele interne sunt cele mai în măsură să examineze şi să interpreteze legislaţia naţională, o astfel de interpretare nefiind, în sine, incompatibilă cu art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se susţine că dispoziţiile legale criticate sunt suficient de clare şi de predictibile şi că acestea impun soluţionarea în contradictoriu a plângerii împotriva soluţiei de neurmărire sau/şi de netrimitere în judecată, putând avea calitatea de intimat persoana vătămată, cea împotriva căreia a fost înregistrată o plângere penală sau persoanele avute în vedere în desfăşurarea urmăririi penale in rem, dar în privinţa cărora nu este atins standardul de probaţiune necesar pentru fi încadrate în categoria suspecţilor sau a inculpaţilor. Se arată că, în privinţa persoanelor anterior enumerate, probatoriul administrat furnizează indicii care să sugereze o eventuală formă de vinovăţie în săvârşirea faptelor ce fac obiectul urmăririi penale. Se arată că procesul penal parcurge mai multe etape, caracterizate prin nivele diferite ale probării vinovăţiei persoanelor care săvârşesc fapte prevăzute de legea penală, fiind invocate considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 198 din 23 martie 2017. 8. Se susţine, de asemenea, că prevederile art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, deoarece judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu soluţionarea unei cauze în care să se pronunţe cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului, ci cu privire la soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată, sens în care verifică ordonanţa atacată pe baza lucrărilor, a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate. Sunt invocate, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 296 din 1 martie 2011 şi Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare şi dispune citarea petentului şi a intimaţilor şi încunoştinţarea procurorului, cu menţiunea că pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. [...]“. 13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) teza întâi referitoare la dreptul la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarele acesteia au calitatea de persoane vătămate în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Având în vedere calitatea procesuală anterior menţionată, acestea au fost citate, conform dispoziţiilor art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, în cadrul procedurii soluţionării plângerii pe care au formulat-o împotriva soluţiei de clasare dispuse de procuror. Astfel, autoarele excepţiei de neconstituţionalitate au avut posibilitatea de a participa la soluţionarea plângerii pe care au promovat-o, beneficiind de toate drepturile şi garanţiile procesuale necesare în vederea apărării drepturilor şi intereselor lor procesuale. 15. Pentru aceste motive, actul procedural al citării persoanei cu privire la care au fost efectuate acte de cercetare penală, care nu are calitatea de suspect sau de inculpat, nu prezintă relevanţă pentru autoarele excepţiei, din perspectiva garantării drepturilor şi intereselor procesuale ale acestora. 16. Aşa fiind, autoarele prezentei excepţii de neconstituţionalitate nu au interesul procesual de a contesta prezenţa făptuitorului care nu are calitatea de suspect sau de inculpat în cadrul procedurii de soluţionare a plângerii formulate împotriva soluţiei de clasare, conform art. 341 din Codul de procedură penală. 17. În acest sens, dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevăd că instanţa de contencios constituţional „decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“, iar, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, instanţa constituţională exercită un control concret prin controlul de constituţionalitate pe cale de excepţie, invocarea acesteia trebuind să profite, în primul rând, aceluia care ridică excepţia. Faptul că autorul excepţiei este primul beneficiar al deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme legale este stabilit chiar de către legiuitor, care, în materie penală, consacră revizuirea hotărârilor definitive pronunţate în cauzele în care a fost ulterior admisă excepţia de neconstituţionalitate (a se vedea Decizia nr. 295 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.040 din 6 noiembrie 2020, paragraful 6). De asemenea, prin aceeaşi jurisprudenţă, Curtea a reţinut, cu privire la condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, că, potrivit jurisprudenţei sale, „legătura cu soluţionarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă părţilor care au invocat-o pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată. 18. Or, având în vedere că textul criticat nu produce efecte juridice asupra drepturilor subiective ale autoarelor prezentei excepţii de neconstituţionalitate, respectiv nu restrânge, în mod nejustificat, exercitarea de către acestea a drepturilor lor procesuale cu prilejul soluţionării plângerii formulate conform art. 341 din Codul de procedură penală, dispoziţiile legale criticate nu îndeplinesc condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, reglementată la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. 19. Pentru aceste motive, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (2) teza a întâi din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florina Comănoiu şi Maria Comănoiu în Dosarul nr. 2.714/828/2018 al Judecătoriei Topoloveni. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Topoloveni şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 iunie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
