Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 585/1/2022
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- preşedintele delegat │
│Valentina │al Secţiei a II-a │
│Vrabie │civile a Înaltei Curţi │
│ │de Casaţie şi Justiţie │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Rodica Zaharia│- judecător la Secţia a│
│ │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia a│
│Magdalena │II-a civilă │
│Dănăilă │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Roxana Popa │- judecător la Secţia a│
│ │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a│
│Monica Duţă │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia a│
│Sandu-Necula │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Csaba Bela │- judecător la Secţia a│
│Nasz │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Petronela │- judecător la Secţia a│
│Iulia Niţu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia a│
│Poliţeanu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia a│
│Florentina │II-a civilă │
│Duminecă │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ileana Izabela│- judecător la Secţia a│
│Dolache-Bogdan│II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ianina │- judecător la Secţia a│
│Blandiana │II-a civilă │
│Grădinaru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cosmin Horia │- judecător la Secţia a│
│Mihăianu │II-a civilă │
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 585/1/2022, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 36 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Valentina Vrabie, preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 98/99/2020/a1, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; numai apelantul-pârât a depus un punct de vedere la raport, în termenul legal, prin care a susţinut că sesizarea este admisibilă. 6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 7. Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din 2 martie 2022, în Dosarul nr. 98/99/2020/a1, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 180 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, după închiderea procedurii de insolvenţă, mai poate fi soluţionată o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 169 din aceeaşi lege? II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 8. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 85/2014) ART. 169 "(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: (...)(3) Cererea introdusă în temeiul alin. (1) sau, după caz, alin. (2) se va judeca separat, formându-se un dosar asociat.“ (...)" ART. 173 (…) „(2) După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc potrivit prevederilor prezentului titlu, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanţe pus la dispoziţia sa de către lichidatorul judiciar.“ ART. 180 "Prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul judiciar şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept 9. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 20 noiembrie 2020 cu nr. 98/99/2020/a1, lichidatorul judiciar C.I.I. B.M. a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului R.A.I. la suportarea pasivului societăţii debitoare E.R. - S.R.L. 10. Prin Sentinţa civilă nr. 624/2021 din 14 octombrie 2021, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi l-a obligat pe pârât să suporte pasivul debitoarei E.R. - S.R.L., în temeiul art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014. 11. Împotriva acestei sentinţe pârâtul a declarat apel prin care a solicitat: - desfiinţarea hotărârii atacate ca fiind pronunţată de judecătorul-sindic ulterior descărcării sale de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi, conform art. 180 din Legea nr. 85/2014, şi, în urma rejudecării, respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect; – desfiinţarea hotărârii atacate şi constatarea nulităţii cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană care, până la pronunţarea hotărârii atacate, şi-a pierdut capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu ca efect al dizolvării şi radierii din registrul comerţului; – în subsidiar, desfiinţarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, respectiv lipsită de interes, întrucât, până la pronunţarea hotărârii atacate, societatea debitoare a fost dizolvată şi radiată din registrul comerţului; – desfiinţarea hotărârii atacate şi, în urma rejudecării, respingerea acţiunii ca neîntemeiată. 12. Pârâtul a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea a două chestiuni de drept, iar curtea de apel a dispus sesizarea numai cu privire la chestiunea evocată la pct. I. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii 13. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 14. În acest sens a arătat că litigiul are ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator statutar al societăţii debitoare, în temeiul art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, în condiţiile în care, prin Sentinţa civilă nr. 383/2021 din 27 mai 2021, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus închiderea procedurii insolvenţei şi radierea debitoarei E.R. - S.R.L. din registrul comerţului, precum şi descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi, cu excepţia celor derivând din acţiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale. 15. În acest context, instanţa de sesizare a apreciat că de lămurirea chestiunii de drept invocate depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi că respectiva chestiune este nouă, întrucât nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare sau soluţionat deja de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 16. Numai pârâtul a depus un punct de vedere asupra chestiunii de drept prin care a apreciat că art. 180 din Legea nr. 85/2014 reglementează o limitare a capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu a lichidatorului judiciar, fiind ridicat orice drept al acestuia de a mai efectua operaţiuni în numele şi pe seama societăţii radiate. 17. A mai arătat că închiderea procedurii insolvenţei are ca efect dezînvestirea completă a instanţei de soluţionarea oricărei cereri care vizează materia insolvenţei persoanei juridice supuse acestei proceduri. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 18. Instanţa de trimitere nu a prezentat un punct de vedere propriu asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 19. Curţile de apel Bucureşti, Iaşi şi Ploieşti au transmis practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curţile de apel Bacău, Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara au transmis punctele de vedere ale judecătorilor asupra acestei chestiuni. 20. Din răspunsurile primite au rezultat două opinii. 21. Într-o primă opinie s-a apreciat că acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 poate fi soluţionată după închiderea procedurii insolvenţei, dacă a fost formulată anterior acestui moment (Curtea de Apel Bucureşti - secţiile a V-a şi a VI-a civile, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă şi tribunalele Neamţ, Braşov, Bucureşti, Ilfov, Iaşi, Teleorman, Călăraşi, Ialomiţa, Specializat Cluj, Buzău şi Prahova). S-a argumentat că acţiunea în angajarea răspunderii patrimoniale nu vizează societatea a cărei existenţă încetează, ci persoanele vinovate de intrarea societăţii în insolvenţă. De asemenea, s-a arătat că art. 173 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 reglementează în mod expres situaţia în care executarea silită a hotărârii de atragere a răspunderii patrimoniale are loc ulterior închiderii procedurii insolvenţei, prin intermediul unui executor judecătoresc. Prin urmare, soluţionarea acţiunii în atragerea răspunderii patrimoniale nu este împiedicată de închiderea procedurii insolvenţei. 22. În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti definitive: deciziile civile nr. 1.363 din 18 septembrie 2019, nr. 174 din 4 martie 2020, nr. 227A din 12 martie 2020, nr. 620A din 25 iunie 2020, nr. 1.242 din 7 octombrie 2020, nr. 1.468 din 4 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, şi Decizia civilă nr. 427 din 10 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă; deciziile nr. 791/2017 din 10 noiembrie 2017, nr. 131/2018 din 5 martie 2018, nr. 248/2018 din 13 aprilie 2018 şi nr. 556/2018 din 6 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă. 23. Într-o a doua opinie s-a apreciat că acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 nu mai poate fi soluţionată după închiderea procedurii insolvenţei (Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de insolvenţă, litigii cu profesioniştii şi societăţi, Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi tribunalele Bacău, Maramureş, Sălaj, Dolj, Gorj, Galaţi, Vrancea, Vaslui şi Suceava). S-a argumentat că, odată cu închiderea procedurii insolvenţei, judecătorul-sindic dispune descărcarea integrală a administratorului/lichidatorului judiciar cu privire la activitatea debitoarei, procedură şi averea acesteia. Angajarea răspunderii în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014 are natura unei proceduri create numai în scopul acoperirii părţii din pasiv rămase după lichidarea bunurilor debitoarei. Or, după închiderea procedurii insolvenţei, acţiunea în atragerea răspunderii patrimoniale nu îşi mai poate atinge finalitatea. 24. În sensul celei de-a doua opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti definitive: deciziile civile nr. 1.651A din 25 octombrie 2021 şi nr. 1.475A/2021 din 6 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă; Decizia nr. 2.126/2021 din 2 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă; sentinţele nr. 694/2019 din 22 iulie 2019 şi nr. 588 din 8 decembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. 25. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 26. Prin Decizia nr. 363 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 31 iulie 2014, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că dispoziţiile art. 138 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt constituţionale. În considerentele de la paragraful 23 din această decizie instanţa de contencios constituţional a reţinut că: „Întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 136 din Legea nr. 85/2006, prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi, toate acţiunile şi cererile formulate în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 se soluţionează înainte de închiderea procedurii.“ IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 27. Prin Decizia nr. 2 din 15 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 7 aprilie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că: (...) „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865/art. 32 alin. (1) lit. a) şi art. 56 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv a art. 136 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare/art. 180 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, angajatorul desfiinţat în urma procedurilor de insolvenţă, finalizate cu radierea din registrele specifice, nu poate sta în judecată, neavând capacitate procesuală de folosinţă, iar fostul lichidator, chemat în judecată în nume propriu, nu are calitate procesuală pasivă.“ În considerentele de la paragraful 34 din această decizie sa reţinut că: „Astfel, societatea radiată, chemată în judecată prin fostul lichidator, nu mai îndeplineşte condiţia capacităţii de folosinţă, esenţială pentru participarea în raportul litigios [art. 41 alin. (1) din Codul de procedură civilă/art. 32 alin. (1) lit. a) şi art. 56 alin. (1) din Codul de procedură civilă], iar fostul lichidator, chemat în judecată în nume propriu, nu are calitate procesuală, deoarece, de la momentul radierii societăţii pe care o reprezenta, acesta nu mai poate exercita nicio atribuţie în legătură cu societatea radiată, fiind degrevat de orice responsabilitate (art. 136 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în prezent abrogată; art. 180 din Legea nr. 85/2014, în vigoare la acest moment).“ X. Raportul asupra chestiunii de drept 28. Judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 29. Pentru a evalua dacă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută, aceea de a pronunţa o decizie interpretativă de principiu în scopul de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare la nivel naţional, se impune, în primul rând, evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanţelor care o generează, cât şi a condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de interpretare. 30. Aceasta presupune verificarea îndeplinirii simultane a tuturor condiţiilor prevăzute pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile, condiţii extrase din dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă şi care pot fi enunţate astfel: - existenţa unei cauze în curs de judecată, aflate în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 31. Reţinând că primele două condiţii de admisibilitate, legate de titularul sesizării şi stadiul soluţionării pricinii în care sesizarea a fost promovată, sunt îndeplinite, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în privinţa condiţiei ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o chestiune de drept nouă, care să justifice declanşarea mecanismului hotărârii prealabile, se evidenţiază o serie de neregularităţi de natură a contura concluzia neîndeplinirii acesteia. 32. Astfel, reamintind că scopul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile este acela de a preîntâmpina generarea unei jurisprudenţe neunitare ca urmare a unei interpretări şi aplicări diferite a unei dispoziţii legale, trebuie subliniat că art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „noutate“ şi nici nu oferă criterii pentru conturarea caracterului de noutate. În aceste condiţii, aşa cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis în jurisprudenţa sa anterioară (Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; deciziile nr. 3 şi nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015; Decizia nr. 19 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 octombrie 2015), în lipsa unei definiţii a „noutăţii“ chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă. 33. De asemenea, condiţia necesară pentru declanşarea mecanismului procedural referitoare la existenţa unei chestiuni de drept noi este apreciată ca fiind distinctă de cea care impune ca asupra respectivei chestiuni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii, concluzie ce se desprinde din interpretarea gramaticală a art. 519 din Codul de procedură civilă. 34. Sesizarea instanţei supreme ar fi justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost analizată în doctrină - în interpretarea unui act normativ mai vechi - ori decurge dintr-un act normativ intrat în vigoare recent sau relativ recent prin raportare la momentul sesizării. De asemenea, problema de drept poate fi considerată nouă prin faptul că nu a mai fost dedusă judecăţii anterior. 35. Aşadar, evaluarea noutăţii chestiunii de drept presupune, între altele, nu numai ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra acesteia şi să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare, dar şi ca problema de drept să nu fi primit deja o anumită interpretare concretizată în jurisprudenţă, astfel încât să fie, de fapt, susceptibilă a fi tranşată în cadrul unui recurs în interesul legii. 36. Concluzionând, condiţia noutăţii unei chestiuni de drept nu poate fi apreciată ca fiind îndeplinită numai din perspectiva unei analize limitate doar la împrejurarea ca asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat printr-o altă hotărâre şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare. 37. Pentru a verifica îndeplinirea criteriilor care susţin condiţia noutăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 180 din Legea nr. 85/2014, obiect al chestiunii de drept sesizate: "Prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/ lichidatorul judiciar şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi." 38. Dispoziţiile art. 180 din Legea nr. 85/2014 nu prezintă însă o noutate legislativă în planul procedurii speciale a insolvenţei. 39. Potrivit dispoziţiilor art. 136 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 85/2006): "Prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/ lichidatorul şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi." În mod similar, anterior Legii nr. 85/2006, art. 135 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevedea de asemenea: "Prin închiderea procedurii judecătorul-sindic, administratorul/ lichidatorul şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi." 40. Chiar dacă nu există o sinonimie perfectă a textelor de lege citate, se poate observa că reglementările succesive dispun în mod similar asupra efectelor închiderii procedurii insolvenţei. 41. Astfel, chestiunea de drept sesizată transcende în timp, în măsura în care şi reglementările anterioare prevedeau descărcarea judecătorului-sindic de orice îndatoriri sau responsabilităţi ca urmare a închiderii procedurii, fiind comună în reglementările succesive problema soluţionării cererii de atragere a răspunderii persoanelor care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului după momentul închiderii procedurii. 42. În consecinţă, chestiunea de drept supusă analizei nu este nouă, din perspectiva datei la care a intrat în vigoare sau a duratei reglementării. 43. Este adevărat că un act normativ recent adoptat sau recent intrat în vigoare are, mai degrabă, un potenţial de a conţine probleme de drept noi care ar fi susceptibile a genera practică neunitară decât un act normativ intrat în vigoare de mai mult timp. Cu toate acestea, nu se poate nega, de plano, doar pe baza criteriului vechimii, că un astfel de act normativ mai vechi nu poate genera chestiuni de drept noi, întrucât este posibil ca o instanţă să fie chemată să se pronunţe pentru prima dată asupra respectivei probleme de drept, după cum sunt posibile modificări sau completări ulterioare, mai recente, ale actului normativ, care să ridice probleme de interpretare. 44. În consecinţă, trebuie verificat şi dacă reglementarea în discuţie presupune o aplicare recentă, generată de un anumit context socioeconomic. 45. Din această perspectivă, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (deciziile menţionate în paragraful 32) s-a reţinut că examinarea acestei condiţii necesită, prin verificarea jurisprudenţei recente, a se vedea dacă în procesul curent de aplicare a legii instanţele au dat o rezolvare chestiunii de drept sesizate de instanţa de trimitere. 46. Or, verificarea jurisprudenţei permite constatarea că textul de lege la care se face referire în conţinutul sesizării a primit în practica instanţelor de judecată interpretări şi aplicări care au conturat deja o jurisprudenţă consistentă, pentru a mai putea subzista elementul de noutate în abordarea acestuia, o eventuală practică neunitară putând face, în măsura în care i se verifică premisele, obiectul celuilalt mecanism procedural de unificare a practicii, al recursului în interesul legii. 47. Mai trebuie subliniat că instanţa de trimitere are obligaţia identificării chestiunii de drept care necesită interpretarea, obligaţia caracterizării aspectului de noutate al acesteia, în planul interpretării şi aplicării, precum şi obligaţia prezentării aspectelor din care rezultă caracterul dificil sau dual al interpretării normelor de drept. 48. Rolul completului care dispune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este acela de a releva norma şi felul în care, din cauza complexităţii sau, dimpotrivă, a precarităţii reglementării, aceasta poate primi interpretări diferite şi ar putea avea ca rezultat o jurisprudenţă neunitară. 49. Instanţa care formulează actul de sesizare trebuie să prezinte argumentele care susţin interpretările aflate în opoziţie pentru a demonstra dificultatea pe care o are în a determina evidenţa unei anumite interpretări şi, astfel, necesitatea de a apela la mecanismul de unificare. Cu alte cuvinte, încheierea de sesizare trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecţia judecătorilor din complet asupra respectivei chestiuni de drept şi asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente. 50. Această exigenţă legală a fost subliniată constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, divergenţa de interpretare ce există între reclamant şi pârât, specifică procesului civil, nefiind de natură a demonstra dificultatea acestei operaţiuni logico-juridice. 51. În acest context se observă că instanţa de trimitere, deşi a apreciat că se impune activarea mecanismului procedural al întrebării prealabile pentru lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 180 din Legea nr. 85/2014, nu a arătat în ce constă noutatea şi dificultatea de interpretare a acestor dispoziţii legale, în condiţiile în care din analiza jurisprudenţei instanţelor rezultă că problema de drept generată de aplicarea dispoziţiilor legale evocate nu este recentă. 52. Aşadar, chestiunea de drept a cărei dezlegare se cere nu este nouă, nefiind îndeplinite criteriile care sunt de natură să caracterizeze noutatea problemei supuse dezbaterii, drept condiţie a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile. 53. În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi uzitat atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condiţiile restrictive de admisibilitate analizate, rolul unificator al instituţiei juridice a hotărârii prealabile numai în privinţa chestiunilor de drept noi. 54. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 98/99/2020/a1, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 180 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, după închiderea procedurii de insolvenţă, mai poate fi soluţionată o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 169 din aceeaşi lege? Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 iunie 2022. PREŞEDINTELE DELEGAT AL SECŢIEI A II-A CIVILE VALENTINA VRABIE Magistrat-asistent, Cristian Balacciu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
