Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Mona-Maria │- preşedinte │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, excepţie ridicată de Dan Cezar Avarvarei în Dosarul nr. 283/32/2021 al Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.577D/2021. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul Mircea-Victor-Daniel Chitic, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte partea Guvernul României. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 3.479D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 55/2020, excepţie ridicată de Dumitru Popescu în Dosarul nr. 14.092/318/2020 al Judecătoriei Târgu Jiu - Secţia civilă. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. 6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. 7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 3.479D/2021 la Dosarul nr. 2.577D/2021, care a fost primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei în Dosarul nr. 2.577D/2021, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece Legea nr. 55/2020, în ansamblul său, intră în conflict cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie. De asemenea, arată că, în prezent, cu privire la starea de alertă, există o dublă reglementare, reprezentată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pe de o parte, şi Legea nr. 55/2020, pe de altă parte, ceea ce face imposibilă determinarea sferei de aplicare a acestor acte normative. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 457 din 25 iunie 2020, paragrafele 67 şi 68, şi susţine că în Legea nr. 55/2020 este permisă o delegare legislativă, de facto, din partea puterii legislative către Guvern. Astfel, art. 1 din Legea nr. 55/2020 instituie scopul reglementării, prin referire inclusiv la restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, fără a se stabili însă care sunt drepturile fundamentale vizate şi în ce situaţii pot fi acestea restrânse. Practic, prin actul normativ criticat, restrângerea exerciţiului drepturilor fundamentale, constituţionale, este lăsată la aprecierea Guvernului. Or, Guvernul ar trebui doar să pună în aplicare măsurile necesare, în situaţiile clar şi punctual prevăzute de lege. Invocă dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 55/2020, referitoare la instituirea şi prelungirea stării de alertă prin hotărâre a Guvernului, şi susţine că legea criticată nu a acordat Executivului doar dreptul de a aprecia cu privire la oportunitatea măsurilor necesare, ceea ce ar fi firesc, ci a lăsat la aprecierea Executivului stabilirea drepturilor care urmau a fi restrânse [a se vedea şi art. 5 alin. (3) din Legea nr. 55/2020]. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008 cu privire la limitele ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului şi arată că Guvernul nu poate restrânge exercitarea unor drepturi sau libertăţi fundamentale prin ordonanţe de urgenţă. Însă Legea nr. 55/2020 acordă Guvernului prerogativa restrângerii exercitării unor drepturi sau libertăţi fundamentale prin hotărâre. Hotărârile Guvernului privind starea de alertă au o aplicare limitată la un timp scurt, astfel încât, practic, sunt scoase de sub controlul exercitat de orice instanţă judecătorească, inclusiv pe calea contenciosului administrativ, care nu dispune de mecanisme specifice unor asemenea situaţii. Invocă, de asemenea, Decizia Curţii Constituţionale nr. 80 din 16 februarie 2014, prin care s-a statuat că restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale se poate face numai prin lege, ca act juridic adoptat de Parlament. Or, Legea nr. 55/2020 nu prevede drepturile fundamentale al căror exerciţiu poate fi restrâns şi nici situaţiile în care poate opera restrângerea. Arată că reglementările în materie, în situaţii excepţionale, de urgenţă, trebuie să fie previzibile pentru destinatari, cetăţeni şi Guvern, care nu trebuie aruncat în tentaţia de a deveni legiuitor, deoarece, într-un asemenea caz, principiul separaţiei puterilor este de facto suspendat. De asemenea, drepturile limitate nu sunt drepturi prevăzute prin legi, inferioare ca forţă juridică Legii fundamentale, ci drepturi constituţionale, precum libera circulaţie, libertatea întrunirilor, libertatea economică, libertatea conştiinţei. Este imposibil, chiar în situaţii de excepţie, ca normele care restrâng drepturi şi libertăţi să nu fie publicate în Monitorul Oficial al României, astfel încât să fie aduse la cunoştinţa destinatarilor în timp util. Rezultă, astfel, imprevizibilitatea efectelor legii criticate. În consecinţă, solicită Curţii Constituţionale admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel încât să se pună capăt unui precedent periculos pentru statul de drept, fundamentat pe principiul separaţiei puterilor. 9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Referitor la invocarea încălcării principiului bicameralismului şi a lipsei solicitării avizului Consiliului Economic şi Social, invocă Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, paragrafele 25-35 şi 36-39. Referitor la critica privind instituirea şi prelungirea stării de alertă prin hotărâre a Guvernului, arată că prin Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, paragraful 42, Curtea a reţinut că hotărârile Guvernului se adoptă întotdeauna pe baza şi în vederea executării legilor, urmărind punerea în aplicare sau ducerea la îndeplinire a acestora, iar controlul de legalitate al acestor hotărâri revine instanţelor judecătoreşti în cadrul acţiunilor în contencios administrativ. De asemenea, nu poate fi reţinută existenţa unui paralelism legislativ între Legea nr. 55/2020 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, deoarece obiectul de reglementare al legii menţionate este unul ţintit, vizând măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, deoarece limitarea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale se realizează prin lege, nu prin hotărâre a Guvernului. 10. Având cuvântul în replică, avocatul autorului excepţiei în Dosarul nr. 2.577D/2021 arată că, în realitate, actul normativ criticat permite scrierea legilor, prin restrângerea drepturilor întro manieră discreţionară, de către Guvern. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 11. Prin Încheierea din 24 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 283/32/2021, Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Excepţia a fost ridicată de Dan Cezar Avarvarei într-o cauză având ca obiect anularea unor acte administrative cu caracter normativ. 12. Prin Sentinţa civilă nr. 6.035 din 6 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 14.092/318/2020, Judecătoria Târgu Jiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 55/2020. Excepţia a fost ridicată de Dumitru Popescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale. 13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că Legea nr. 55/2020 este neconstituţională, deoarece acest act normativ dă posibilitatea de a dispune şi prelungi nelimitat restrângerea exerciţiului unor drepturi şi chiar de a aduce atingere existenţei dreptului sau libertăţii, prin acte juridice inferioare legii stricto sensu. 14. Se mai arată că, la momentul adoptării legii menţionate, era în vigoare un alt act normativ cu acelaşi obiect de reglementare, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu incidenţă în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile. La data de 18 mai 2020 a intrat în vigoare Legea nr. 55/2020 şi, în aceeaşi zi, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, împreună cu anexele nr. 1-3. În art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 se prevede că „Pentru starea de alertă instituită pentru prevenirea şi combaterea unei pandemii COVID-19, dispoziţiile art. 2 lit. f) şi m), art. 4 alin. (1) lit. b), alin. (2), (5) şi (6), art. 20 lit. c) şi d), art. 21 lit. c), art. 22 lit. c), art. 23 lit. c), art. 24 lit. c) şi art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 [...] nu sunt aplicabile“. Or, aceste articole, la data intrării în vigoare a legii, erau fie abrogate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020 [respectiv art. 2 lit. f), art. 4 alin. (2), (5) şi (6), art. 20 lit. c), art. 21 lit. c), art. 22 lit. c), art. 23 lit. c), art. 24 lit. c)], fie modificate prin acelaşi act normativ (art. 42). Textul articolelor însă era inserat în cuprinsul articolelor nou-introduse, respectiv art. 4^1, 4^2, 4^3, 4^4, 4^5 şi 4^6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, actualizată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020. 15. Se susţine că există două acte normative care reglementează acelaşi lucru, şi anume: instituirea stării de alertă şi măsurile ce pot fi dispuse pe perioada în care este instituită starea de alertă. Această dublă reglementare încalcă în mod vădit prevederile art. 13 (privind integrarea proiectului în ansamblul legislaţiei), ale art. 14 (privind unicitatea reglementării în materie), ale art. 15 (reglementări speciale şi derogatorii), ale art. 16 (privind evitarea paralelismelor) şi ale art. 17 (asanarea legislaţiei) din Legea nr. 24/2000. Acest fapt poate conduce la apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate legislativă contrare principiului securităţii raporturilor juridice şi la încălcarea principiului privind claritatea şi previzibilitatea legii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Aşadar, Legea nr. 55/2020 are acelaşi obiect de reglementare cu cel al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020. 16. Totodată, prevederile Legii nr. 55/2020, în ansamblul său, încalcă principiul proporţionalităţii, întrucât măsurile adoptate în temeiul acesteia nu sunt necesare contextului actual, respectiv stării de alertă, ba mai mult, sunt chiar mai drastice decât cele implementate pe perioada stării de urgenţă, singura, de altfel, recunoscută de Constituţie. În România nu există un act normativ prin care să se fi declarat oficial starea de epidemie la nivel naţional, ca atare, nu se poate considera că Legea nr. 55/2020 a fost adoptată pentru a se înlătura consecinţele unei epidemii. 17. De altfel, măsurile adoptate prin actul normativ atacat nu sunt de natură a înlătura anumite efecte ale unei eventuale stări de epidemie, întrucât măsurile adoptate prin actul subsecvent legii, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 394/2020, nu sunt proporţionale cu situaţia actuală, ba mai mult, pot aduce grave prejudicii sănătăţii publice şi chiar scopului în sine al legii, respectiv prevenirea şi combaterea infectării cu COVID-19. 18. Legea, în ansamblul său, încalcă atât principiul proporţionalităţii restrângerilor de drepturi şi libertăţi constituţionale, cât şi condiţia ca măsura să fie necesară pentru prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. 19. Se mai susţine că prevederile art. 4 alin. (1), (3) şi (4), ale art. 6 alin. (1) lit. c), ale art. 9 alin. (4) şi ale art. 13 din Legea nr. 55/2020 încalcă dispoziţiile constituţionale, întrucât restrângerea drepturilor şi libertăţilor constituţionale poate fi supusă numai unor limitări temporare ale exerciţiului lor şi numai prin lege. Potrivit prevederilor constituţionale, nu este permisă completarea legii printr-o hotărâre a Guvernului adoptată la propunerea Ministerului Sănătăţii, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne. Or, în cazul de faţă, legea permite ca restrângerea unor drepturi şi libertăţi să se realizeze prin hotărâre a Guvernului. Se apreciază că măsurile adoptate sunt disproporţionate comparativ cu starea faptică, caracterizată de scăderea vizibilă a cazurilor de infectare în raport cu perioada stării de urgenţă, având în vedere că starea de urgenţă este, ca gravitate, mai severă decât starea de alertă. 20. Distinct, se susţine, în esenţă, că Legea nr. 55/2020 este neconstituţională deoarece nu a fost solicitat avizul Consiliului Economic şi Social cu privire la acest act normativ şi a fost încălcat principiul bicameralismului. În susţinerea criticii privind lipsa avizului Consiliului Economic şi Social la adoptarea Legii nr. 55/2020, se arată că pe pagina oficială de internet a Camerei Deputaţilor nu se regăsesc informaţii privind acest aviz. 21. Referitor la încălcarea principiului bicameralismului, se susţine că, din analiza comparată a documentelor privind iniţierea şi desfăşurarea procesului legislativ în cauză, respectiv a proiectului de lege depus de Guvern, a formei adoptate de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi a celei adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, se poate constata că există deosebiri majore de conţinut între forma iniţiatorului, a primei Camere sesizate şi forma adoptată de cea de-a doua Cameră. În urma introducerii de către Camera Deputaţilor a art. 5 şi a art. 6, pe de o parte, au fost instituite măsuri care nu au fost avute în vedere nici de către iniţiator şi nici de către Senat, majoritatea fiind măsuri restrictive de drepturi şi libertăţi fundamentale. Pe de altă parte, se vizează reducerea exerciţiului libertăţilor şi drepturilor fundamentale care nu au fost avute în vedere nici de iniţiator, raportat la expunerea de motive, nici de Senat, respectiv: dreptul la libertatea fundamentală (instituirea carantinei şi a izolării la domiciliu), dreptul la libertate religioasă, libertatea de circulaţie pe timp de noapte şi orice alt drept, dacă se invocă prima teză a art. 5 alin. (2) lit. d). Se arată că, prin adoptarea actului normativ criticat, s-a ajuns în situaţia în care Guvernul să legifereze în materia restrângerii drepturilor şi libertăţilor fundamentale, contrar art. 53 din Constituţie. De asemenea, modificările şi completările aduse de Camera Deputaţilor nu păstrează concepţia de ansamblu a proiectului legislativ, iar Camera Deputaţilor s-a constituit ca unic legiuitor, cu încălcarea prevederilor constituţionale care consacră principiul bicameralismului. Mai mult, configuraţia actului normativ adoptat de Senat este semnificativ diferită de cea supusă dezbaterii Camerei Deputaţilor, iar acest fapt nu rezultă dintr-o simplă restructurare a materiei, ci din adoptarea unor reglementări noi, care nu au legătură şi nu derivă din reglementarea iniţială. 22. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social şi aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale (spre exemplu, deciziile nr. 722 din 7 octombrie 2020, nr. 140 din 13 martie 2019, nr. 141 din 13 martie 2019, nr. 393 din 5 iunie 2019, nr. 239 din 3 iunie 2020, nr. 139 din 13 martie 2019, nr. 681 din 6 noiembrie 2018, nr. 29 din 29 ianuarie 2020, precum şi deciziile nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, nr. 323 din 10 iunie 2020, nr. 561 din 18 septembrie 2018, nr. 312 din 9 mai 2018, nr. 377 din 31 mai 2017). 23. Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal constată îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prin raportare la art. 53 din Constituţie, fără a-şi exprima opinia asupra excepţiei, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. 24. Judecătoria Târgu Jiu - Secţia civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În ceea ce priveşte nesolicitarea avizului Consiliului Economic şi Social, instanţa apreciază că art. 141 din Constituţie se rezumă doar la consacrarea rolului Consiliului Economic şi Social ca organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului, iar pentru detalii privind domeniile de specialitate în care acesta este consultat, textul face trimitere la legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare. Norma constituţională invocată exprimă în mod sintetic rolul pur consultativ pentru Parlament şi Guvern al Consiliului Economic şi Social şi nu face niciun fel de referire expresă la obligaţia iniţiatorilor proiectelor de acte normative de a solicita avizul consultativ al Consiliului Economic şi Social şi nici cu privire la mecanismele de consultare a acestui organ consultativ, acestea fiind tratate în legea de organizare şi funcţionare a acestuia, la care Legea fundamentală face trimitere. În ceea ce priveşte încălcarea principiului bicameralismului, instanţa apreciază, despre completările operate de Camera Deputaţilor asupra formei Legii nr. 55/2020 adoptate de Senat, că sunt întrunite cele două condiţii ale respectării principiului bicameralismului referitoare la lipsa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere şi, respectiv, la lipsa unei configuraţii deosebite semnificativ diferite între cele două Camere ale Parlamentului, nefiind, prin urmare, contrare dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie. 25. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 26. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 27. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 28. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020. 29. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind trăsăturile statului român şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 61 alin. (2) cu privire la rolul şi structura Parlamentului, art. 75 referitor la sesizarea Camerelor şi art. 141 privind Consiliul Economic şi Social. 30. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că Legea nr. 55/2020, în ansamblul său, a mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 22 iulie 2021, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 31. Sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea a constatat că nu se încalcă principiul bicameralismului. Astfel, din analiza comparată a documentelor privind iniţierea şi desfăşurarea procesului legislativ în cauză, respectiv a proiectului de lege depus de Guvern, a formei adoptate de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi a celei adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, rezultă că prin completările operate de Camera Deputaţilor asupra formei Legii nr. 55/2020 adoptate de Senat sunt întrunite cele două condiţii ale respectării principiului bicameralismului, referitoare la lipsa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, respectiv, la lipsa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferită, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Prin urmare, nu a fost constatată încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie. 32. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la lipsa solicitării avizului Consiliului Economic şi Social, Curtea, în jurisprudenţa sa a analizat critici similare, fără a reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale invocate (a se vedea Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, precitată). În esenţă, Curtea a reţinut că, în cadrul procedurii legislative de adoptare a Legii nr. 55/2020, Camera Deputaţilor şi Senatul nu au solicitat şi nu au primit avizul Consiliului Economic şi Social. Referitor la acelaşi aviz, în expunerea de motive a Legii nr. 55/2020, la secţiunea a 3-a, intitulată „Impactul socioeconomic al proiectului de act normativ“, la toate punctele acesteia, se menţionează că „proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect“, iniţiatorul, respectiv Guvernul, asumându-şi astfel că Legea nr. 55/2020 nu are impact socioeconomic. Aceeaşi concluzie rezultă şi din pct. 5, referitor la informaţii privind avizarea, al secţiunii a 6-a a expunerii de motive, cu denumirea „Consultările efectuate în vederea elaborării proiectului de act normativ“, în care se specifică, în mod expres, avizarea proiectului doar de către Consiliul Legislativ. 33. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea, în jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 392 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 12 iulie 2021, şi Decizia nr. 416 din 10 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 25 august 2021), a reţinut, în esenţă, că Legea nr. 55/2020 a fost elaborată în scopul combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, prin instituirea unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în vederea protejării dreptului la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale, astfel cum prevede, în mod explicit, art. 1 alin. (1) din legea analizată. Totodată, Legea nr. 55/2020 a fost adoptată în contextul generat de dinamica evoluţiei situaţiei epidemiologice naţionale, dar şi internaţionale, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, context în care interesul public general reclama adoptarea unor măsuri care să permită autorităţilor publice să intervină eficient şi cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei existente. Astfel, Legea nr. 55/2020 a fost adoptată în considerarea necesităţii instituirii, inclusiv la nivel legislativ, a unor mecanisme care să protejeze, în mod adecvat şi cu prioritate, drepturile convenţionale, unionale şi constituţionale la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii şi având în vedere obligaţia instituită de Legea fundamentală în sarcina statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice a cetăţenilor. 34. Curtea a reţinut că legea analizată prevede, în mod expres, procedura de instituire şi de prelungire a stării de alertă, măsurile care pot fi dispuse pe parcursul acesteia, perioadele de timp pentru care pot fi luate şi prelungite astfel de măsuri, condiţiile implementării lor, precum şi autorităţile şi instituţiile statale implicate. 35. În consecinţă, Curtea a constatat, în esenţă, că reglementările referitoare la prelungirea stării de alertă prevăd cerinţe şi criterii clare şi suficiente pentru ca decizia Executivului să fie circumscrisă în mod strict existenţei condiţiilor obiective generate de evoluţia şi efectele pandemiei de COVID-19, astfel încât dispariţia factorilor care ameninţă viaţa şi sănătatea persoanelor să justifice şi să determine decizia de încetare a stării de alertă. Dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 nu permit o permanentizare a stării de alertă, ci doar prevăd menţinerea acesteia atât timp cât se păstrează condiţiile obiective care justifică instituirea unor măsuri restrictive de drepturi şi libertăţi fundamentale, cu respectarea condiţiilor constituţionale ale art. 53. 36. Curtea a mai precizat că garanţia respectării tuturor exigenţelor legale referitoare la instituirea şi prelungirea stării de alertă nu poate fi realizată decât în măsura în care, în aplicarea prevederilor constituţionale ale art. 21, ale art. 52 şi ale art. 126 alin. (6), hotărârile Guvernului care dispun aceste măsuri sunt supuse controlului instanţelor de contencios administrativ. În cadrul controlului judecătoresc, instanţele pot analiza dacă există condiţiile obiective care justifică instituirea stării de alertă sau prelungirea acesteia, dacă măsurile sunt dispuse pentru termenul limitat prevăzut de lege, precum şi dacă respectă exigenţele constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi (a se vedea Decizia nr. 392 din 8 iunie 2021, precitată). 37. Referitor la critica prin care se susţine că Legea nr. 55/2020 creează posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi prin acte infralegale, Curtea a realizat o distincţie între necesitatea reglementării la nivel de lege - ca act de reglementare primară adoptat de către Parlament - a măsurilor concrete prin care se restrânge exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, pe de o parte, şi punerea în executare a acestor măsuri de către organele competente, prin mijloace specifice, pe de altă parte. 38. Curtea a reţinut că, prin natura lor, măsurile adoptate în perioada stării de alertă presupun limitarea exercitării unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în scopul asigurării unei protecţii adecvate a dreptului la viaţă, la integritate fizică şi psihică şi la ocrotirea sănătăţii, aspect menţionat în preambulul Legii nr. 55/2020. Aceste măsuri au ca temei legal dispoziţiile legii anterior menţionate, corespunzând scopului arătat în cuprinsul legii. În aceste condiţii, hotărârile Guvernului la care fac referire prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 asigură organizarea executării dispoziţiilor actului normativ analizat, prin reglementarea formelor concrete ale măsurilor specifice stării de alertă, care pot să difere de la o perioadă la alta sau de la o unitate administrativ-teritorială la alta, fiind corespunzătoare dinamicii crizei epidemiologice. 39. Curtea a mai statuat, prin Decizia nr. 458 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 2 iulie 2020, că, în măsura în care instituirea acţiunilor ce se impun pentru prevenirea şi gestionarea unor situaţii care implică restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, actele normative în executarea cărora ministrul sănătăţii emite ordinul trebuie să se subordoneze, la rândul lor, condiţiilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 40. Aşa fiind, Curtea a apreciat că o eventuală depăşire a cadrului constituţional şi legal în care ministrul sănătăţii acţionează în aplicarea textului de lege poate fi supusă controlului instanţei de contencios administrativ, nereprezentând un aspect ce revine controlului Curţii Constituţionale. 41. Totodată, Curtea a constatat că reglementarea concretă a elementelor care determină efectivitatea accesului la justiţie în cazul contestării hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau încetează starea de alertă şi a actelor subsecvente reprezintă o obligaţie pozitivă ce intră în competenţa legiuitorului, acesta fiind obligat să intervină prin adoptarea unui cadru legislativ care să respecte principiul proporţionalităţii restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale (a se vedea Decizia nr. 392 din 8 iunie 2021, precitată, şi Decizia nr. 416 din 10 iunie 2021, precitată). 42. Referitor la critica potrivit căreia dispoziţiile legale criticate determină instituirea perpetuă a stării de alertă, astfel că măsurile luate nu sunt temporare, lăsând fără conţinut unele drepturi şi libertăţi fundamentale, cu încălcarea art. 53 din Legea fundamentală, Curtea a reţinut că drepturile fundamentale, care nu sunt absolute prin natura lor, pot fi supuse unor limitări rezonabile printr-o reglementare etatică. 43. Reţinând că apariţia, evoluţia şi încetarea pandemiei de COVID-19 nu reprezintă aspecte/împrejurări ce pot fi caracterizate prin certitudine, elementele ce influenţează aceste etape de desfăşurare nefiind predictibile/cuantificabile, Curtea a apreciat că legiuitorul se află într-o imposibilitate obiectivă de a reglementa o durată maximă pentru care se poate institui starea de alertă în cazul pandemiei de COVID-19. Cu toate acestea, legiuitorul trebuie să compenseze această imposibilitate obiectivă prin reglementarea unui ansamblu legislativ complet, clar şi previzibil în materia declarării/prelungirii stării de alertă în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, menit să asigure respectarea principiului proporţionalităţii. 44. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reţinut că, potrivit art. 2 din Legea nr. 55/2020, starea de alertă reprezintă răspunsul la o situaţie de urgenţă de amploare şi intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporţionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia şi necesare pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa vieţii, sănătăţii persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale importante ori a proprietăţii. Dispoziţiile art. 3 şi ale art. 4 din acelaşi act normativ reglementează organul competent să dispună/ prelungească starea de alertă, iar factorii de risc ce trebuie analizaţi, cumulativ, cu ocazia dispunerii/prelungirii stării de alertă sunt enumeraţi la alin. (4) al art. 3 din Legea nr. 55/2020 şi se referă la: amploarea situaţiei de urgenţă, respectiv manifestarea generalizată a tipului de risc la nivel local, judeţean sau naţional; intensitatea situaţiei de urgenţă, respectiv viteza de evoluţie, înregistrată sau prognozată, a fenomenelor distructive şi gradul de perturbare a stării de normalitate; insuficienţa şi/sau inadecvarea capabilităţilor de răspuns; densitatea demografică în zona afectată de tipul de risc; existenţa şi gradul de dezvoltare a infrastructurii adecvate gestionării tipului de risc. 45. De asemenea, durata maximă a fiecărei dispuneri/prelungiri este reglementată expres în art. 3 alin. (1) şi (2) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, precizându-se că starea de alertă se dispune pentru o perioadă limitată de timp, care nu poate fi mai mare de 30 de zile, putând fi prelungită ori de câte ori analiza factorilor de risc indică necesitatea menţinerii răspunsului amplificat pentru o perioadă de timp suplimentară, care nu poate fi mai mare de 30 de zile. Totodată, dispoziţiile art. 3 alin. (3) din aceeaşi lege prevăd că starea de alertă încetează înainte de împlinirea termenului pentru care a fost declarată ori prelungită, atunci când analiza factorilor de risc indică faptul că nu mai este necesară menţinerea unui răspuns amplificat. Acest fapt presupune că organele competente analizează constant dacă se menţin condiţiile care au impus instituirea stării de alertă sau acestea au dispărut, având posibilitatea de a decide încetarea stării de alertă înainte de expirarea duratei pentru care a fost dispusă. 46. Prevederile art. 6 din actul normativ anterior menţionat stabilesc elementele obligatorii pe care trebuie să le conţină hotărârile prin care se declară ori se prelungeşte starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă. Totodată, în capitolul II al Legii nr. 55/2020 sunt reglementate măsurile sectoriale ce se pot dispune în domeniul economic, domeniul sănătăţii, domeniul muncii şi protecţiei sociale, domeniul transporturilor şi infrastructurii, domeniul educaţiei şi cercetării, domeniul tineretului şi sportului, domeniul culturii şi cultelor, domeniul insolvenţei şi domeniul executării pedepselor, măsurilor educative şi a altor măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Din reglementarea acestor măsuri rezultă că ele nu se impun automat ca urmare a instituirii/prelungirii stării de alertă, ci aplicarea lor se va realiza în urma aprecierii, în funcţie de situaţia concretă de risc epidemiologic, a celor mai adecvate măsuri necesar a fi aplicate în scopul prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID19. 47. În ceea ce priveşte critica prin care se susţine un pretins paralelism legislativ între Legea nr. 55/2020 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu incidenţă în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 14 mai 2020, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, prin Decizia nr. 416 din 10 iunie 2021, precitată, Curtea a reţinut, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 55/2020 au un obiect de reglementare distinct şi se află într-un raport de lege generală - lege specială, ceea ce înseamnă că excepţiile sunt cele prevăzute în legea specială şi sunt aplicate strict în ceea ce priveşte situaţiile expres determinate în aceasta, urmând ca legea generală - sau dreptul comun, lato sensu - să se aplice tuturor celorlalte cazuri. În virtutea principiului specialia generalibus derogant, norma specială este cea care derogă de la norma generală, iar o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o normă specială, care este de strictă interpretare (a se vedea în acest sens şi prevederile art. 15 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010). 48. Astfel, Curtea a observat că instituirea şi prelungirea stării de alertă în contextul pandemiei de COVID-19 sunt reglementate în mod expres de dispoziţiile art. 2-4 din Legea nr. 55/2020. Potrivit art. 72 din acest act normativ, dispoziţiile Legii nr. 55/2020 se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie, în măsura în care acestea din urmă nu contravin prevederilor acestui act normativ. Aşa fiind, dispoziţiile Legii nr. 55/2020 referitoare la declararea/ prelungirea/încetarea stării de alertă în cazul pandemiei de COVID-19 reprezintă norme speciale, derogatorii de la dreptul comun în materie, reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004. În aceste condiţii, menţiunea de la art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia se exclude de la aplicare procedura declarării stării de alertă reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, trebuie interpretată în sensul că inclusiv art. 4^1-4^5 din aceeaşi ordonanţă sunt excluse de la aplicare în cazul declarării sau prelungirii stării de alertă pe teritoriul României în contextul pandemiei de COVID-19. 49. În consecinţă, Curtea reţine caracterul neîntemeiat al criticii de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 50. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în prezenta cauză. 51. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dan Cezar Avarvarei în Dosarul nr. 283/32/2021 al Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de Dumitru Popescu în Dosarul nr. 14.092/318/2020 al Judecătoriei Târgu Jiu - Secţia civilă şi constată că Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este constituţională în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Judecătoriei Târgu Jiu - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 ianuarie 2022. PREŞEDINTE prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
