Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Kertesz Robert, Blaga Monica şi Ernest Odon în Dosarul nr. 1.218/112/2018 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.341D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, întrucât aceasta este formulată din perspectiva unei comparaţii între normele supuse controlului de constituţionalitate şi alte norme prin care legiuitorul a prevăzut accesul la justiţie în mod distinct. Or, instanţa de contencios constituţional analizează constituţionalitatea normelor raportat la texte constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 2 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.218/112/2018, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Kertesz Robert, Blaga Monica şi Ernest Odon într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri prin care se solicită anularea unui act administrativ, respectiv dispoziţia emisă de primar de punere în aplicare a unei decizii a Curţii de Conturi. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 4 alin. (1) şi ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt contrare dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 126 alin. (6) din Constituţie, în măsura în care sunt interpretate în sensul că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual este inadmisibilă, în condiţiile în care legea specială, în speţă Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, care stabileşte condiţiile exercitării acţiunii împotriva actelor administrative ale acestei instituţii, nu recunoaşte dreptul la acţiune al persoanei vătămate în faţa instanţelor de contencios administrativ pe calea excepţiei de nelegalitate, acesta nefiind prevăzut nici pe calea procedurii speciale. 6. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale contestate răspund exigenţelor dispoziţiilor constituţionale menţionate în susţinerea acesteia, care conferă persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică dreptul de a se adresa instanţei, însă cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. Prin textele de lege criticate, legiuitorul a reglementat condiţiile în care poate fi invocată excepţia de nelegalitate şi actele administrative exceptate de la controlul pe calea contenciosului administrativ ca urmare a instituirii unei alte proceduri judiciare pentru modificarea sau desfiinţarea acestora, prin care, în mod evident, nu a înţeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, ci a dorit doar să asigure un climat de ordine, prin instituirea anumitor proceduri, tocmai în scopul de a exercita în condiţii optime drepturile constituţionale pretins încălcate. Or, prin promovarea excepţiei de nelegalitate, în speţă, se urmăreşte desfiinţarea unei decizii şi a unui raport de control emise de Curtea de Conturi a României (printr-o cameră de conturi judeţeană), însă pentru desfiinţarea acestor acte legiuitorul a prevăzut prin lege organică o altă procedură judiciară, procedură care a şi fost parcursă. Chiar dacă este reală susţinerea autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, conform căreia legea nu le recunoaşte calitatea de a ataca în instanţă actele emise de Curtea de Conturi, aceştia aveau posibilitatea de a uza de celelalte dispoziţii procedurale care le permiteau să formuleze critici cu privire la aceste acte, putând formula cerere de intervenţie în cauza în care s-a analizat legalitatea actelor în discuţie. 7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, care au următorul cuprins: - Art. 4 alin. (1): „(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.“; – Art. 5 alin. (2): „(2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi ale art. 126 alin. (6) referitor la garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, cu excepţiile prevăzute de Legea fundamentală. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi ale art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 fac parte din capitolul I - Dispoziţii generale (capitol care circumscrie aspecte legate de subiectele de sesizare a instanţei judecătoreşti, semnificaţia unor termeni în contextul legii, tutela administrativă, excepţia de nelegalitate, actele nesupuse controlului şi limitele controlului, actele administrativ-jurisdicţionale), prin care sunt reglementate condiţiile în care poate fi invocată excepţia de nelegalitate şi actele administrative care sunt exceptate de la controlul pe calea contenciosului administrativ, ca urmare a instituirii prin alte legi a unei alte proceduri judiciare pentru modificarea sau desfiinţarea acestor acte administrative. 13. Prin Decizia nr. 182 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 26 aprilie 2006, Curtea a arătat că atât textul art. 21 din Constituţie, cât şi dispoziţiile art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stabilesc dreptul de acces al cetăţeanului la o instanţă judecătorească pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, fără a preciza sau a limita acest acces numai la calea contenciosului administrativ, iar art. 126 alin. (6) din Constituţie se limitează numai la reglementarea constituţională a garantării controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ, de la care fac excepţie în mod absolut numai două categorii de acte, cele de comandament cu caracter militar şi cele care privesc raporturile cu Parlamentul, care prin natura lor nu sunt supuse sub nicio formă controlului judecătoresc. 14. De asemenea, cu privire la art. 126 alin. (6) din Constituţie, prin Decizia nr. 267 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014, paragrafele 20 şi 21, al cărui rol esenţial este de garantare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităţilor publice, indiferent de modalitatea în care acesta se exercită (pe cale principală sau incidentală) şi indiferent de instanţa judecătorească (specializată în contencios administrativ sau de drept comun) competentă, Curtea a arătat că aceste norme fundamentale de referinţă nu impun competenţa exclusivă a instanţelor de contencios administrativ în soluţionarea excepţiei de nelegalitate, de vreme ce constituantul, în cuprinsul ultimei teze a alin. (6), a rezervat această exclusivitate de competenţă doar în privinţa cererilor persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din acestea declarate neconstituţionale. Este singura materie asupra căreia constituantul a precizat distinct cărei instanţe judecătoreşti îi revine competenţa de soluţionare, iar acest tratament diferit se justifică prin natura specială a acestor cereri. Dacă constituantul ar fi dorit ca acelaşi tratament juridic să fie aplicat şi în cazul controlului legalităţii actelor administrative, ar fi precizat expres acest lucru în teza întâi a art. 126 alin. (6). Întrucât normele fundamentale sunt de strictă interpretare, rezultă per a contrario că este suficient ca acest tip de control să fie supus autorităţii judecătoreşti pentru a fi îndeplinită cerinţa unui „control judecătoresc“ menţionat de Constituţie, determinarea instanţei competente fiind de resortul legii infraconstituţionale. În acest sens, având în vedere prevederile art. 126 alin. (6), coroborate cu ale alin. (2) ale aceluiaşi articol, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, Curtea a constatat că noţiunea de „contencios administrativ“ nu o implică în mod necesar şi pe cea de „instanţă de contencios administrativ“. Potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţie, elementele definitorii ale noţiunii de „contencios administrativ“ sunt reprezentate de natura actului juridic ce stă la baza litigiului, fiind necesar ca acesta să emane de la o autoritate publică, precum şi de calitatea de autoritate publică a uneia dintre părţile litigiului, astfel că, din coroborarea normelor legale antereferite, rezultă că organul de jurisdicţie competent să soluţioneze litigiul, deci să exercite controlul de legalitate, este cel stabilit potrivit legii. 15. Ca atare, prin dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu se exclud în mod absolut de la controlul judecătoresc actele administrative la care se referă aceste dispoziţii, ci, în virtutea prevederilor constituţionale mai sus menţionate, legiuitorul, acceptând faptul că pot exista situaţii în care acest control să fie prevăzut prin legi speciale, lasă posibilitatea ca actele administrative respective să fie supuse unei alte proceduri judiciare, deci controlul lor judecătoresc să se realizeze potrivit altei proceduri stabilite prin lege organică, în consonanţă cu art. 126 alin. (2) din Constituţie. Prin urmare, din această perspectivă, prin jurisprudenţa precitată, Curtea a statuat că dispoziţiile criticate nu sunt contrare art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 126 alin. (6) din Constituţie. 16. De asemenea, este de menţionat faptul că, faţă de textele criticate, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 182 din 2 martie 2006, precitată, s-a pus problema unui „recurs paralel“ pentru contestarea în justiţie a actelor Curţii de Conturi, procedură prevăzută de Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 3 aprilie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, iar nu a unei exceptări absolute de la controlul judecătoresc reglementat de textul constituţional al art. 126 alin. (6), întrucât, în virtutea art. 140 alin. (1) teza a doua din Constituţie, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate. Totodată, Curtea a observat că în acest spirit sunt şi reglementările cuprinse în alte texte constituţionale, respectiv art. 52 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care prevede îndreptăţirea persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, text care se referă la îndreptăţirea persoanei vătămate, în general, de a se adresa justiţiei atât pe calea contenciosului administrativ, cât şi pe cea a „recursului paralel“. Art. 52 alin. (2) din Legea fundamentală precizează că atât condiţiile, cât şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică, dispoziţie care trebuie corelată şi cu partea finală a textului criticat din Legea nr. 554/2004. În contextul dat, Curtea a reţinut că legislaţia naţională prevede şi alte cazuri de „recurs paralel“ împotriva unor acte administrative, un exemplu în acest sens constituindu-l regimul contestării actelor administrative de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. 17. Raportat la normele deduse controlului de constituţionalitate, autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică soluţiile legislative mai sus menţionate în contextul unui litigiu în care acţiunea principală are ca obiect soluţionarea unei cereri prin care se solicită anularea unui act administrativ, respectiv o dispoziţie emisă de către primar de punere în aplicare a unui act al Curţii de Conturi (aşadar nu o decizie a Curţii de Conturi sau o încheiere pronunţată de comisiile de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi), considerând că acele soluţii legislative sunt neconstituţionale dacă sensul lor este de a nu permite instanţei ca pe calea excepţiei de nelegalitate să se pronunţe şi cu privire la aspecte ce ţin de actele acestei instituţii publice şi care au o procedură de contestare distinctă de contenciosul administrativ, iar în procesul de interpretare şi aplicare a acestora, în coroborare cu alte norme, se menţine acest sens. 18. Ca atare, în cauza de faţă, critica autorilor excepţiei de neconstituţionalitate constă în faptul că dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 ar fi neconstituţionale prin raportare la alte acte normative la nivel de lege organică şi care prevăd o altă procedură judiciară de control de legalitate, respectiv o procedură proprie pentru modificarea sau desfiinţarea actelor administrative, în speţă fiind vorba despre Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, ale cărei dispoziţii nu fac obiectul controlului de constituţionalitate, acestea nefiind criticate în mod concret, iar instanţa de contencios constituţional nefiind sesizată să se pronunţe asupra lor. 19. Faţă de această împrejurare, Curtea constată că, în realitate, pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor criticate este formulată, pe de o parte, din perspectiva comparării dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu cele cuprinse în Legea nr. 94/1992 şi, pe de altă parte, prin prisma interpretării şi aplicării acestora în speţa dedusă judecăţii. 20. Raportat la situaţia mai sus învederată cu privire la critica de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, pe de o parte, potrivit jurisprudenţei sale, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor situaţii juridice diferite şi raportarea concluziei ce rezultă din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele (Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, paragraful 20), astfel că, din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. 21. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea legii, cu referire la conţinutul şi întinderea celor două noţiuni cuprinzătoare, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Astfel, în speţa de faţă, este vorba despre chestiuni ce ţin de soluţionarea acţiunilor în justiţie formulate împotriva dispoziţiilor primarilor şi de conţinutul acestora, dispoziţii care, în contextul dat, sunt prevăzute de Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, iar, în prezent, de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, şi pot fi supuse controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ. Aşadar, aplicarea şi interpretarea legii sunt chestiuni ce ţin de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi, prin urmare, şi din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. 22. În acest context, Curtea are în vedere faptul că sistemul de drept şi normele sale sunt într-o permanentă dinamică, datorită evoluţiei societăţii, iar dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, astfel că, pe baza principiilor aplicabile sistemului de drept, acesta lasă posibilitatea persoanelor îndrituite într-un anumit domeniu să interpreteze legea şi recunoaşte judecătorului competenţa de a tranşa ceea ce a scăpat atenţiei legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cauzală a normei. Sensul legii nu este dat pentru totdeauna în momentul creării ei, ci trebuie să se admită că adaptarea conţinutului legii se face pe cale de interpretare - ca etapă a aplicării normei juridice în cazul concret. Astfel, interpretarea autentică, legală poate constitui o premisă a bunei aplicări a normei juridice, prin faptul că dă o explicaţie corectă înţelesului, scopului şi finalităţii acesteia. În concret, orice normă juridică ce va fi aplicată pentru rezolvarea unui caz concret urmează să fie interpretată de subiecţii de drept dintr-o anumită materie, precum şi de instanţele judecătoreşti din punct de vedere judiciar şi cazual, pentru a emite un act de aplicare legal (Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016, paragraful 62). Totodată, prin Decizia nr. 393 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 25 august 2020, paragraful 25, instanţa de contencios constituţional a reţinut că interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. 23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Kertesz Robert, Blaga Monica şi Ernest Odon în Dosarul nr. 1.218/112/2018 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 iulie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
