Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia-Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Angela Tarta în Dosarul nr. 982/62/2018* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 368D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că fizionomia legii nu aduce atingere Legii fundamentale, întrucât legiuitorul reglementează o prezumţie simplă, care poate fi răsturnată printr-o probă contrară legal administrată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 22 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 982/62/2018*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Angela Tarta într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în răspundere patrimonială. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 255 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 57, ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (2), prin raportare la dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 6 paragraful 1 din aceeaşi convenţie. În acest sens, arată că pârâtul trebuie să aibă posibilitatea de a-şi formula apărările şi că nu trebuie să fie condamnat la plata de importante despăgubiri pe care nu le datorează reclamantului. Textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât stabileşte o modalitate abuzivă, discriminatorie şi arbitrară de obligare a părţilor la plata unei despăgubiri necuvenite, atunci când angajatorul nu a îndeplinit obligaţii procesuale pe care un reclamant într-o acţiune civilă de drept comun este dator să le îndeplinească. Astfel, dacă litigiul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate nu era un litigiu de muncă, ci un litigiu civil, s-ar fi aplicat regula generală prevăzută de art. 1.530 din Codul civil. 6. În cazul aplicării art. 255 alin. (2) din Codul muncii, nu se mai poate stabili că prejudiciul este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare a obligaţiei din contractul individual de muncă, ci acesta este împărţit arbitrar, în funcţie de cuantumul salariului copărţilor, angajatorul fiind dispensat de a dovedi în instanţă că prejudiciul invocat este o consecinţă directă şi necesară a faptei ilicite contractuale. 7. Astfel, constituie obligaţia angajatorului să dovedească proporţia în care fiecare salariat chemat în judecată a contribuit la prejudiciul produs, iar dacă este incapabil de această probă, nu ar trebui dispensat de ea, pretinzând, în mod arbitrar, salariaţilor părţi din prejudiciu care nu sunt cauzate de aceştia. 8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 255 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii care au următoarea redactare: „Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabileşte proporţional cu salariul său net de la data constatării pagubei şi, atunci când este cazul, şi în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar.“ 13. Autoarea excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 57 privind exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului prin raportare la dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea generală a discriminării, şi ale art. 6 paragraful 1 din aceeaşi convenţie, privind procesul echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 255 alin. (2) fac parte din ansamblul reglementărilor privind răspunderea patrimonială cuprinse în capitolul III din titlul XI - Răspunderea juridică al Legii nr. 53/2003. În mod concret, dispoziţiile de lege criticate vizează răspunderea patrimonială a angajaţilor. 15. Răspunderea patrimonială a părţilor raportului juridic de muncă îşi are temeiul în contractul individual de muncă, are caracter reparatoriu şi se întemeiază pe normele şi principiile răspunderii civile contractuale. În acest sens, în ceea ce priveşte răspunderea patrimonială a salariaţilor, dispoziţiile art. 254 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 prevăd că salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. 16. Cu toate acestea, specificul raporturilor juridice de muncă imprimă acestei forme de răspundere anumite particularităţi, derogatorii de la normele privind răspunderea civilă contractuală de drept comun, reglementată de art. 1.350 şi următoarele din Codul civil. 17. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenţă, că, spre deosebire de dispoziţiile Codului civil, art. 255 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 scuteşte angajatorul de obligaţia de a mai dovedi în instanţă că prejudiciul invocat este „o consecinţă directă şi necesară a faptei ilicite contractuale“, pretinzând, în mod arbitrar, salariaţilor părţi din prejudiciu care nu sunt cauzate de aceştia. 18. Faţă de aceste critici, Curtea reţine că dispoziţiile art. 254 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 prevăd faptul că răspunderea patrimonială a salariaţilor nu poate fi angajată decât în măsura în care există un prejudiciu material produs angajatorului din vina salariatului şi în legătură cu munca acestuia. Prin urmare, angajarea acestei forme de răspundere nu poate avea loc în lipsa demonstrării legăturii dintre existenţa prejudiciului şi culpa salariatului, neoperând o prezumţie de culpă. Astfel, fapta salariatului prin care acesta produce un prejudiciu material angajatorului trebuie să apară ca ilicită prin prisma obligaţiilor de serviciu, astfel cum rezultă din lege, contractul colectiv de muncă, regulamentul intern, contractul individual de muncă, ordinele şi dispoziţiile legale ale superiorilor ierarhici şi fişa postului, iar existenţa culpei trebuie demonstrată de angajator. 19. Deşi în cadrul răspunderii patrimoniale, de regulă, distincţia dintre formele de vinovăţie (intenţie directă sau indirectă, imprudenţă sau neglijenţă) şi gradele culpei (foarte uşoară, uşoară sau gravă) nu are relevanţă practică, întrucât salariatul va răspunde patrimonial chiar şi pentru cea mai uşoară culpă a sa, totuşi, atunci când prejudiciul a fost cauzat de mai mulţi salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care a contribuit la producerea lui, aşa cum dispune art. 255 alin. (1) din Legea nr. 53/2003. Prin urmare, în acest din urmă caz, pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a salariaţilor, angajatorul trebuie să stabilească nu doar existenţa culpei, ci şi contribuţia individuală la producerea prejudiciului. Doar atunci când măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabileşte proporţional cu salariul său net de la data constatării pagubei şi, atunci când este cazul, şi în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar, potrivit art. 255 alin. (2) din Legea nr. 53/2003. 20. Având în vedere cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că susţinerile autoarei excepţiei referitoare la posibilitatea angajatorului de a recurge la dispoziţiile art. 255 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 pentru a eluda obligaţia stabilirii existenţei culpei şi a măsurii în care salariaţii au contribuit la producerea pagubei nu sunt susţinute. În realitate, problemele expuse au în vedere o ipotetică atitudine neglijentă sau abuzivă a angajatorului, care poate fi însă supusă controlului instanţei de judecată. Contrar susţinerilor autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat nu îl împiedică pe salariat să se adreseze justiţiei în vederea formulării apărărilor vizând existenţa şi întinderea culpei sale. Astfel, nu se poate reţine existenţa vreunei încălcări aduse prevederilor constituţionale sau convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil. 21. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile constituţionale şi convenţionale care consacră egalitatea în drepturi şi interzicerea discriminării, Curtea reţine că egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice îşi găseşte aplicarea doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat. Când criteriul în funcţie de care îşi găseşte aplicarea un regim juridic sau altul are caracter obiectiv şi rezonabil, şi nu subiectiv şi arbitrar, fiind constituit de o anumită situaţie prevăzută de ipoteza normei, şi nu de apartenenţa sau de o calitate a acesteia privitor la care îşi găseşte aplicare, aşadar intuitu personae, nu există temei pentru calificarea reglementării deduse controlului ca fiind discriminatorie, deci contrară normei constituţionale de referinţă. 22. Or, având în vedere aceste repere jurisprudenţiale, Curtea apreciază că existenţa unei reglementări distincte a răspunderii contractuale a salariaţilor, care prezintă anumite particularităţi în raport cu instituţia răspunderii civile contractuale reglementate de Codul civil, nu poate fi considerată ca având un caracter discriminatoriu, tratamentul juridic diferit fiind determinat de un criteriu obiectiv, ce ţine de specificul raporturilor juridice de muncă. 23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Angela Tarta în Dosarul nr. 982/62/2018* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 255 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 iunie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
