Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 613 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de P.F.A. Dan N. Rădulescu în Dosarul nr. 4.029/2/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.746D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 483D/2018 şi nr. 843D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea de Transport Bucureşti - S.A., respectiv de Unitatea Administrativ-Teritorială Anina din judeţul Caraş-Severin, în dosarele nr. 263/2/2017 şi nr. 2.808/2/2016 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă. 4. La apelul nominal se prezintă, în Dosarul nr. 483D/2018, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul consilier juridic Marius Isac, cu delegaţie depusă la dosar, iar pentru partea Societatea Hanning&Kahl Gmbh&Co KG din Oerlinghausen, Germania, domnul avocat Bogdan Giurea, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 483D/2018 şi nr. 843D/2018 la Dosarul nr. 2.746D/2017. 6. Atât părţile prezente, cât şi reprezentantul Ministerului Public pun concluzii de conexare a dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 483D/2018 şi nr. 843D/2018 la Dosarul nr. 2.746D/2017, care este primul înregistrat. 7. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Unitatea Administrativ-Teritorială Anina a formulat o cerere scrisă prin care a solicitat judecarea în lipsă. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Societăţii de Transport Bucureşti, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că prevederile legale criticate instituie o discriminare între părţi. Deşi există o decizie a instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 100 din 7 martie 2017, se arată că a existat o opinie separată cu care autoarea excepţiei de neconstituţionalitate este de acord. Se mai susţine că părţile trebuie să beneficieze de o egalitate de tratament. De altfel, prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe, textul legal criticat a fost modificat în acest sens. 9. În continuare, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Societăţii Hanning&Kahl Gmbh&Co KG din Oerlinghausen, Germania, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra prevederilor legale criticate şi care sunt aplicabile litigiului potrivit regulii tempus regit actum, prin Decizia nr. 862 din 18 decembrie 2018. 10. În continuare, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 11. Prin Încheierea din 18 octombrie 2017, Decizia nr. 398 din 15 februarie 2018 şi Încheierea din 22 martie 2018, pronunţate în dosarele nr. 4.029/2/2016, nr. 263/2/2017 şi nr. 2.808/2/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 613 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, respectiv a prevederilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie invocată de P.F.A. Dan N. Rădulescu, Societatea de Transport Bucureşti - S.A. (fosta Regie Autonomă de Transport Bucureşti) din Bucureşti şi de Unitatea Administrativ-Teritorială Anina în cauze având ca obiect soluţionarea unor recursuri formulate împotriva unor sentinţe civile. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate creează un dezechilibru procesual, având în vedere că, în cazul admiterii acţiunii în anulare, respectiv al anulării hotărârii arbitrale, partea adversă are deschisă calea de atac a recursului, iar în cazul respingerii acţiunii în anulare, cu consecinţa menţinerii hotărârii arbitrale, reclamantul nu are vocaţie la exercitarea recursului. Totodată, se menţionează Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, constatând că eliminarea căii de atac a recursului este neconstituţională. 13. Se mai arată că, întrucât art. 613 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că acţiunea în anulare se judecă în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă, deci este o judecată de fond, hotărârea pronunţată trebuie să fie supusă controlului judecătoresc, respectiv recursului. 14. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază, în dosarele nr. 2.746D/2017 şi nr. 483D/2018, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale invocate nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, nu instituie discriminări şi nu contravin principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept, în condiţiile în care Curtea Constituţională a statuat că instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este competenţa exclusivă a legiuitorului, soluţie care reiese şi din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. 15. În opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile evocate nu îngrădesc accesul liber la justiţie, necontravenind dreptului la un proces echitabil. Limitările aduse prin procedura recursurilor nu aduc atingere dreptului părţii de a se adresa justiţiei, în însăşi substanţa sa, şi nici nu creează un tratament discriminatoriu între justiţiabili. 16. Prin instituirea unei astfel de proceduri nu se aduce atingere principiului egalităţii armelor în procesul civil, deoarece niciuna dintre părţi nu este plasată într-o situaţie dezavantajoasă în raport cu adversarul său. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, discriminarea trebuie să se bazeze pe ideea de excludere a unui drept sau beneficiu între persoane aflate în situaţii egale, stabilite obiectiv. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. 17. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază, în Dosarul nr. 843D/2018, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale; dispoziţiile legale invocate încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil, instituie discriminări între acestea în ceea ce priveşte accesul la calea de atac a recursului şi contravin principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept. Limitările accesului la calea de atac a recursului sunt de natură să aducă atingere dreptului părţilor de a se adresa justiţiei, în însăşi substanţa sa, şi creează un tratament discriminatoriu între justiţiabili. 18. Textul de lege criticat lipseşte partea căreia i-a fost respinsă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale de vocaţia exercitării căii extraordinare de atac şi statuează asupra dreptului părţii potrivnice într-o astfel de acţiune de a declara recurs împotriva sentinţei de admitere a acesteia, creând astfel un tratament diferit şi vădit discriminatoriu între părţile implicate în această categorie de litigii, în funcţie de soluţia adoptată de instanţe. Prin instituirea unei astfel de proceduri se aduce atingere şi principiului egalităţii armelor în procesul civil, deoarece doar partea căreia i-a fost respinsă acţiunea în anulare este lipsită de posibilitatea de a-şi valorifica drepturile în calea de atac a recursului, în timp ce, în cazul admiterii acţiunii, partea potrivnică poate uza de beneficiul unui alt grad de jurisdicţie, astfel că reclamantul căruia i-a fost respinsă cererea se situează într-o situaţie dezavantajoasă în raport nu cu adversarul său, ci cu pârâtul dintr-o acţiune în anulare admisă. 19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actele de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 613 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea va reţine ca obiect al acesteia art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care are următorul cuprins: „(4) Hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3) [prin care curtea de apel admite acţiunea în anulare şi anulează hotărârea arbitrală - s.n.], sunt supuse recursului.“ 23. Curtea observă că dispoziţiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă au fost modificate prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 21 martie 2017. În prezent, dispoziţiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă au următorul cuprins: „(4) Hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului.“ 24. Însă, având în vedere dispoziţiile art. 24 şi 25 din Codul de procedură civilă, precum şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, se reţine ca obiect al excepţiei art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 17/2017. 25. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) privind caracterul unic, imparţial şi egal al justiţiei, art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, se invocă dispoziţiile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 10 privind dreptul la un proces echitabil din Declaraţia universală a drepturilor omului, precum şi art. 14 paragraful 1 privind principiul egalităţii în faţa instanţelor judecătoreşti din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. 26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale atacate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituţionale. 27. Astfel, prin Decizia nr. 100 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 7 iulie 2017, Curtea a reţinut că, potrivit art. 541 din Codul de procedură civilă, arbitrajul este o jurisdicţie alternativă, cu caracter privat. Referitor la arbitraj, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că acesta constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită. Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii. Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului. În cazul în care părţile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura ce urmează să fie aplicată (a se vedea în acest sens Decizia nr. 919 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008, şi Decizia nr. 862 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 28 martie 2019). 28. Curtea a mai reţinut faptul că hotărârea arbitrală este definitivă şi obligatorie, putând fi desfiinţată prin acţiune în anulare numai pentru motivele prevăzute de lege. Prin convenţia arbitrală părţile nu pot renunţa la acţiunea în anulare decât după pronunţarea hotărârii arbitrale. Judecarea acţiunii în anulare este de competenţa curţii de apel, care va judeca în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă. Acţiunea arbitrală constituie opţiunea părţilor, iar nu o obligaţie, prin care acestea decid asupra modalităţii de soluţionare a litigiului, prin derogare de la dreptul comun, în cadrul căruia pot fi propuse şi administrate probele apreciate utile şi concludente, arbitrajul fiind organizat şi desfăşurându-se cu respectarea convenţiei arbitrale încheiate în baza principiului libertăţii de voinţă. Prin inserarea în contract a clauzei compromisorii părţilor li se limitează accesul la jurisdicţia statală pentru rezolvarea fondului litigiului dintre ele şi se limitează accesul la calea efectivă de atac cu privire la fondul litigiului. Însă legiuitorul a prevăzut dreptul părţilor de a supune controlului judecătoresc hotărârea arbitrală, pe calea acţiunii în anulare, care poate fi exercitată pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 608 din Codul de procedură civilă, ce vizează condiţiile de regularitate a hotărârii arbitrale şi cauze de nelegalitate expres stabilite, şi nu temeinicia acesteia. Instanţele judecătoreşti învestite cu soluţionarea acţiunilor în anulare a hotărârilor arbitrale analizează aspectele strict procedurale ce au fost încălcate în faţa tribunalului arbitral, fără a intra pe fondul cauzei. 29. Curtea a mai reţinut că dispoziţiile legale criticate reglementează calea de atac deschisă împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curtea de apel în soluţionarea acţiunilor în anularea hotărârilor arbitrale, statuând că sunt supuse recursului hotărârile pronunţate potrivit alin. (3) al art. 613 din Codul de procedură civilă, respectiv hotărârile prin care s-a admis acţiunea în anulare. Această opţiune a legiuitorului este justificată de faptul că admiterea acţiunii în anulare are ca efect apariţia unei noi situaţii juridice, distinctă de cea stabilită prin hotărârea arbitrală. Dacă acţiunea în anulare este admisă, curtea de apel anulează hotărârea arbitrală şi, potrivit art. 613 alin. (3) din Codul de procedură civilă, trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze potrivit legii, trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral sau se pronunţă în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Prin admiterea acţiunii în anulare este afectat caracterul stabil al hotărârii arbitrale, instanţa superioară de control judiciar fiind chemată să confirme sau să infirme această situaţie. 30. În schimb, Curtea a constatat că, în cazul respingerii acţiunii în anulare, ordinea juridică stabilită prin hotărârea arbitrală rămâne neschimbată, hotărârea curţii de apel, în acest caz, confirmând definitiv hotărârea pronunţată de instanţa arbitrală. Prin exercitarea recursului împotriva hotărârilor de respingere ale curţii de apel ar însemna că părţile urmăresc, în realitate, o reexaminare a cauzei şi o nouă decizie în privinţa lor, pronunţată de o instanţă judecătorească, şi nu de o instanţă arbitrală. Or, hotărârea arbitrală confirmată prin hotărârea curţii de apel reprezintă finalizarea procedurii arbitrale în cadrul căreia părţile au beneficiat de toate garanţiile oferite de aceasta. Aşadar, incidenţa dispoziţiilor procedurale criticate este subsecventă acordului de voinţă intervenit între părţi, care au optat, prin clauza compromisorie înscrisă în contract, pentru soluţionarea litigiilor de către o instanţă arbitrală, părţile trebuind să recunoască consecinţele juridice ale aplicării prevederilor legale privind desemnarea unei asemenea instituţii, inclusiv dispoziţiile procedurale care reglementează condiţiile desfiinţării hotărârii arbitrale pe calea acţiunii în anulare. Scopul unei asemenea modalităţi de soluţionare a litigiilor este să asigure o judecată imparţială, mai rapidă, în care părţile pot fi apărate şi pot solicita toate dovezile apreciate necesare, judecata finalizându-se cu adoptarea unei hotărâri susceptibile de executare silită. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că nu se poate pune problema încălcării drepturilor consacrate în Constituţie, atât timp cât părţile sunt cele care decid prin convenţia arbitrală cu privire la modalitatea de soluţionare a litigiului. 31. Astfel, normele legale criticate nu operează nicio distincţie între subiectele de drept supuse incidenţei lor, de vreme ce acestea se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Orice parte interesată în exercitarea unei căi de atac are acces la o instanţă de judecată prin promovarea unei acţiuni în anulare, iar în situaţia respingerii acesteia, niciuna dintre părţi nu are deschisă calea de atac a recursului. Însă admiterea acţiunii în anulare plasează părţile pe o poziţie inegală, partea care a pierdut litigiul în arbitraj dobândeşte un avantaj prin admiterea acţiunii în anulare, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut calea de atac a recursului. 32. Totodată, legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii, în exercitarea mandatului său constituţional conferit de dispoziţiile art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege“, şi ale art. 129, potrivit cărora „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Aşadar, în considerarea anumitor particularităţi, legiuitorul este îndreptăţit să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun. Accesul liber la justiţie, prevăzut la art. 21 din Constituţie, nu poate avea semnificaţia că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. 33. Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează aplicabilitatea şi în prezenta cauză. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de P.F.A. Dan N. Rădulescu, Societatea de Transport Bucureşti - S.A. din Bucureşti şi de Unitatea Administrativ-Teritorială Anina în dosarele nr. 4.029/2/2016, nr. 263/2/2017 şi nr. 2.808/2/2016 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că prevederile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
