Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Hristu Cristian Dică în Dosarul nr. 1.937/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.738D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Hristu Cristian Dică, doamna avocat Florenţa Violeta Jugănaru, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată. Acesta arată că prevederile legale criticate sunt lipsite de precizie şi previzibilitate, fiind de natură să conducă la soluţii contradictorii ale instanţelor judecătoreşti. Chiar dacă în practica instanţelor se pot întâlni definiţii la care s-a ajuns pe cale jurisprudenţială, acestea nu pot suplini o definiţie legală a noţiunii de eroare materială ori de termen de judecată. 4. În continuare, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 672 din 31 octombrie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 16 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.937/1/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, invocată de Hristu Cristian Dică într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare formulate împotriva unei hotărâri judecătoreşti. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că sintagma „termenul de judecată“ nu este definită din punctul de vedere al interesului juridic, iar sintagma folosită în cuprinsul art. 244 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă este diferită, referindu-se la termenul pentru dezbaterea fondului în şedinţa publică, şi nu la termenul când a avut loc judecata. 7. Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, normele procesuale şi căile de atac se stabilesc numai prin lege, contestatorul apreciind că, într-o astfel de situaţie, norma juridică este lipsită de previzibilitate şi accesibilitate. Se mai arată că vechea reglementare, respectiv Codul de procedură civilă din 1865, prevedea un termen pentru lipsa de apărare, termen care, în prezent, nu mai este prevăzut, fapt ce generează încălcarea dreptului la apărare al unui recurent care nu a beneficiat de apărare, din motive mai presus de voinţa sa. 8. Se mai arată că sintagma „eroare materială“ nu este definită din punct de vedere juridic pentru a fi avută în vedere cu ocazia formulării şi susţinerii unei contestaţii în anulare, nefiind stabilite prin lege, în mod precis şi previzibil, limitele şi conţinutul acestei sintagme care, în atare condiţii, determină interpretări de cele mai multe ori în defavoarea celui care o invocă. 9. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Astfel, se arată că prevederile legale criticate sunt constituţionale, întrucât legiuitorul a prevăzut limitativ cazurile în care poate fi atacată o hotărâre pe calea contestaţiei în anulare, pentru a garanta echitatea actului de justiţie şi respectarea principiului securităţii juridice, aspect fundamental al statului de drept. De asemenea, aceste dispoziţii prezintă claritate şi sunt lipsite de echivoc. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Contestaţia în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare şi nesuspensivă de executare, prin care se cere înseşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată. Legiuitorul a prevăzut cazurile în care poate fi atacată o hotărâre irevocabilă pe calea contestaţiei în anulare, tocmai pentru a garanta echitatea actului de justiţie şi pentru a-l pune pe justiţiabilul care nu a putut invoca, din motive, desigur, neimputabile lui, nelegalitatea citării şi/sau încălcării dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă într-o situaţie egală cu cel care a invocat aceste motive în apel sau în recurs, cu intenţia de a crea un tratament juridic egal între aceştia (Decizia nr. 1.452 din 5 noiembrie 2009). Plecând de la opinia autorului, care afirmă că lipsa lămuririi semnificaţiei a două sintagme, şi anume „termenul de judecată“ şi „eroare materială“, ar genera arbitrariu şi subiectivitate, se arată că prevederile supuse controlului de constituţionalitate nu sunt în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale. Datorită caracterului de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, iar faptul că o anumită prevedere legală de procedură nu normează toate situaţiile posibile care se ivesc în practică sau anumite sintagme nu sunt în detaliu definite nu conduce la nesocotirea principiului instituit de art. 1 alin. (5) din Constituţie. În plus, înţelesul sintagmelor „termenul de judecată“ şi „eroare materială“, în lipsa unor definiţii din partea legiuitorului şi chiar dacă pot avea o semnificaţie amplă, poate fi dedus pe cale de interpretare a legii, sensul acestora fiind determinat prin raportare la înţelesul comun al cuvintelor ce le compun. De asemenea, faţă de faptul că partea a optat pentru promovarea contestaţiei în anulare, aceasta are obligaţia să se supună regulilor de procedură stabilite de legiuitor, care, în conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 126 şi art. 129, poate stabili competenţa instanţelor judecătoreşti, procedura de judecată, precum şi condiţiile de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. În plus, nu este înlăturată posibilitatea părţilor de a se prevala, neîngrădit, de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil şi nici nu este îngrădit exerciţiul dreptului la apărare. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: [...] 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;" 15. În opinia autorului excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 126 privind instanţele judecătoreşti şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, acesta a invocat încălcarea prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 672 din 31 octombrie 2017, paragrafele 24-28, a statuat, referitor la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, că acestea reglementează motivul de contestaţie în anulare specială pentru situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale. Acest motiv de contestaţie în anulare se regăsea şi în dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură civilă din 1865, care, spre deosebire de actuala reglementare, folosea noţiunea de „greşeli materiale“, iar în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conturată cu privire la acest text s-a reţinut că se referă la aspecte formale ale judecării recursului şi care au drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite. Greşeala pe care o comite instanţa trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunţarea soluţiei (a se vedea, spre exemplu, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă nr. 96 din 16 ianuarie 2014 sau Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal nr. 4.743 din 28 martie 2013). 17. Totodată, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii raporturilor juridice pe motivul că ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunţată în Cauza Pshenichnyy împotriva Rusiei, paragraful 26). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reţinut că unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea autorităţii de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2011, paragraful 99). 18. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că principiul potrivit căruia, după pronunţarea hotărârii, judecătorii nu mai pot reveni asupra deciziei luate reprezintă o componentă esenţială a ideii de justiţie, a asigurării autorităţii de lucru judecat şi a ocrotirii drepturilor procesuale ale părţilor, ca element fundamental al statului de drept. Principiul autorităţii lucrului judecat (res judicata) se coroborează cu regula că, odată pronunţată hotărârea definitivă, misiunea judecătorului care a participat la judecată se încheie (lata sententia, judex desinit esse judex). Ca efect juridic al acestei reguli, care ţine de ordinea publică, pronunţarea hotărârii are şi efect de desistare a instanţei, iar judecătorul care s-a pronunţat nu poate reveni asupra părerii sale în respectiva cauză, cu menţiunea că părţilor le rămâne posibilitatea de a cere doar îndreptarea greşelilor materiale care s-ar strecura în hotărâre. După pronunţarea unei hotărâri definitive, instanţele nu mai pot reveni asupra acesteia, singura posibilitate de schimbare sau corectare a soluţiei rămânând exercitarea căilor de atac recunoscute de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 478 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 21 iulie 2006). 19. Aşadar, dispoziţia legală criticată are în vedere erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii, şi nu acele greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural. 20. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la lipsa unei definiţii a noţiunii de „eroare materială“ din cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut că această noţiune nu ar fi putut fi conturată de legiuitor, având în vedere situaţiile ce pot fi caracterizate ca fiind erori materiale. Astfel, diversitatea situaţiilor nu justifică o listă exhaustivă a acestora. Prin urmare, instanţa de judecată este cea care, prin raportare la situaţia existentă în dosar la data pronunţării hotărârii ce se atacă, poate aprecia dacă soluţia reprezintă sau nu rezultatul unei erori materiale. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa sa, Curtea apreciază că respectivele considerente şi dispozitivul deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. În ceea ce priveşte prevederile art. 503 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că trebuie avute în vedere prevederile art. 244 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în forma anterioară modificării operate de Legea nr. 310/2018. Astfel, acestea aveau următorul conţinut: „(1) Când judecătorul se socoteşte lămurit, prin încheiere, declară cercetarea procesului încheiată şi fixează termen pentru dezbaterea fondului în şedinţă publică.“ 23. De asemenea, potrivit art. 392-394 din Codul de procedură civilă, dacă părţile declară că nu mai au cereri de formulat şi nu mai sunt alte incidente de soluţionat, preşedintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părţilor, în ordinea şi condiţiile prevăzute la art. 216, pentru ca fiecare să îşi susţină cererile şi apărările formulate în proces. Dezbaterile începute vor fi continuate la acelaşi termen până la închiderea lor, cu excepţia cazului în care, pentru motive temeinice, sunt lăsate în continuare pentru o altă zi, chiar în afara orelor fixate pentru judecarea pricinilor. 24. Când consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, preşedintele închide dezbaterile. Dacă va considera necesar, instanţa poate cere părţilor, la închiderea dezbaterilor, să depună completări la notele întocmite potrivit art. 244. Părţile pot depune aceste completări şi în cazul în care acestea nu au fost cerute de instanţă. După închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă. 25. Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea reţine că, în principiu, termenul la care are loc judecata este ultimul termen de judecată la care se încheie dezbaterea fondului, potrivit art. 394 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 26. În aceste condiţii, criticile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prin raportare la art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, nu pot fi reţinute. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Hristu Cristian Dică în Dosarul nr. 1.937/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
