Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii, obiecţie formulată de Preşedintele României. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.112 din 25 aprilie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 601A/2018. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt formulate critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă. 4. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, se arată că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea limitelor cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României. În acest sens se menţionează faptul că Preşedintele României a solicitat Parlamentului reexaminarea legii criticate pentru o serie de aspecte, precum necesitatea adoptării acesteia ca lege organică, necorelarea unor dispoziţii ale legii, neclaritatea şi lipsa de precizie a unor prevederi din actul normativ. 5. Cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României a vizat 11 dispoziţii din forma iniţială a legii adoptate de Parlament, respectiv art. I (de modificare şi completare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii) pct. 4, 7, 15, 16, 23, 24, 25, 26, 34, 42 şi art. II potrivit cărora în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii, a cărei reexaminare a fost cerută, Hotărârea Guvernului nr. 734/2010 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale urmează să fie modificată şi completată. 6. Până la finalizarea procedurii de reexaminare de către Parlament, Guvernul a emis două ordonanţe de urgenţă, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2018 privind reglementarea unor măsuri în domeniul sănătăţii. 7. Drept urmare, în procedura de reexaminare, Parlamentul a admis în parte criticile formulate de Preşedintele României şi, totodată, motivat de necesitatea corelării cu dispoziţiile celor două ordonanţe de urgenţă menţionate, a modificat sau eliminat mai multe dispoziţii ale legii care nu au fost indicate prin cererea de reexaminare şi nici nu se aflau într-o strânsă legătură cu dispoziţiile pentru care s-a solicitat reexaminarea. 8. Astfel, au fost eliminate ori modificate unele norme, deşi nici textele respective şi nici problematica ridicată de acestea nu au făcut nici direct, nici indirect, obiectul cererii de reexaminare. În acest sens sunt indicate dispoziţiile art. I pct. 1 (cu referire la art. 16 din Legea nr. 95/2006, care reglementează sistemul informatic de telemedicină), pct. 3 [cu referire la art. 169 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, privind categoriile de spitale], pct. 8 [cu referire la art. 220 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, privind completarea surselor de finanţare], pct. 9 (cu referire la art. 243 din Legea nr. 95/2006, privind contractele cost-volum/cost-volum-rezultat), pct. 10 (cu referire la art. 249 din Legea nr. 95/2006, privind derogarea stabilită pentru contractele cu casele de asigurări de sănătate), pct. 13 (cu referire la art. 337 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, privind cardul naţional), pct. 27 (cu referire la art. 701^1 din Legea nr. 95/2006, privind studiile clinice), pct. 30 [cu referire la art. 800 alin. (8) din Legea nr. 95/2006, privind suspendarea sau retragerea autorizaţiei pentru desfăşurarea activităţii de distribuitor en detail de medicamente], pct. 32 [cu referire la art. 803 lit. c) din Legea nr. 95/2006, privind una dintre cerinţele minime stabilite pentru deţinătorii autorizaţiei de distribuţie angro], pct. 35 [cu referire la art. 814, privind obligaţia de declarare a sumelor de bani/avantajelor, prin raportare la dispoziţii inexistente, respectiv art. 193 alin. (7) lit. d^2) din Legea nr. 95/2006], şi pct. 36 [cu referire la art. 857 alin. (8) din Legea nr. 95/2006, privind efectuarea inspecţiilor]. 9. Prin urmare, se susţine că intervenţiile legislative mai sus indicate nu au avut în vedere corelări tehnico-legislative impuse de modificarea/completarea textelor supuse reexaminării şi nici nu sunt indisolubil legate de acestea, ci vizează, mai degrabă, adaptarea conţinutului normativ al legii criticate la alte acte normative, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2017 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2018. Or, cele două ordonanţe de urgenţă, aflându-se în procedură parlamentară, corelarea necesară a textelor în cauză putea fi făcută în cadrul dezbaterii în Parlament a celor două proiecte de lege, şi nu prin procedura de reexaminare a legii, care este o procedură specializată şi limitată la criticile formulate de Preşedintele României. 10. În situaţia constatării existenţei în acte legislative diferite a unor norme cu un conţinut necorelat, legiuitorul, analizând în ce măsură reglementarea în cauză se mai justifică, are deplina libertate de a decide respingerea legii supuse reexaminării. 11. Aşadar, se apreciază că, prin acest tip de intervenţie în cadrul procedurii de reexaminare, Parlamentul a depăşit limitele învestirii, încălcând art. 77 alin. (2) din Constituţie. 12. Totodată, se invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în privinţa art. 77 alin. (2) din Constituţie, respectiv Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, Decizia nr. 31 din 27 ianuarie 2016, Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016, Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, Decizia nr. 991 din 1 octombrie 2008 şi Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007, prin care s-a reţinut în esenţă că Parlamentul este ţinut de limitele cererii de reexaminare, procedură care implică un dialog constituţional între Parlament şi Preşedintele României. 13. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, se susţine că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii şi calitatea legii şi art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi din Constituţie, sens în care sunt indicate prevederile art. I pct. 4, 8 şi 9 din lege. 14. În privinţa art. I pct. 4 din lege se arată că prin acestea se introduc două noi alineate, alin. (11) şi (12), la art. 172 din Legea nr. 95/2006. Astfel, prin introducerea alin. (11) la art. 172 din Legea nr. 95/2006 se încalcă principiul legalităţii prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât instituie obligaţia preschimbării actului administrativ pe numele noii entităţi, fără verificarea îndeplinirii vreunor condiţii, având în vedere că actul administrativ individual fusese emis conform legii de o autoritate publică în considerarea unei persoane juridice individualizate. Aceste acte administrative individuale - avize de funcţionare, autorizaţii - sunt emise în regim de putere publică, cu scopul de a da naştere unor raporturi juridice pentru o persoană determinată prin chiar conţinutul actului, şi nu autorizează sau acreditează activitatea desfăşurată de orice entitate juridică. 15. Prin introducerea alin. (12) la art. 172 din Legea nr. 95/2006 se încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la calitatea legii, întrucât nu se precizează dacă entitatea cu personalitate juridică ce solicită preluarea contractelor de furnizare de servicii medicale aflate în derulare este obligată să respecte aceleaşi condiţii de intrare în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate ca şi furnizorul de servicii medicale reorganizat, ceea ce conduce la posibilitatea transferării activităţii medicale de interes public către entităţi private neautorizate în acest sens. Or, potrivit art. 84 din Contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate pentru anii 2018-2019, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 140/2018, în vederea intrării în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie autorizaţi conform prevederilor legale în vigoare; să fie evaluaţi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; să fie acreditaţi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, pentru anul 2019; să depună, în vederea încheierii contractului, toate documentele necesare în termenele stabilite pentru contractare. 16. Cu privire la art. I pct. 8 şi 9 din lege se arată că prin acestea se modifică şi se completează art. 391 din Legea nr. 95/2006 şi se stabilesc condiţiile în care medicii se vor pensiona. Astfel, medicii se vor pensiona la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex [alin. (1) al art. 391 din Legea nr. 95/2006, modificat prin art. I pct. 8 din lege], iar medicii care au împlinit vârsta de 65 de ani nu pot deţine funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii, al ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, al autorităţilor de sănătate publică, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, al caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a municipiului Bucureşti, precum şi în cadrul spitalelor publice şi al oricărei alte unităţi sanitare publice [alin. (7) al art. 391 din Legea nr. 95/2006, modificat prin art. I pct. 8 din lege]. Se arată că prin necorelarea vârstei de 65 de ani, de la care operează interdicţia de a deţine funcţii de conducere, cu vârsta de pensionare, de 67 de ani, norma este lipsită de claritate şi precizie, contrar exigenţelor prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Se precizează faptul că şi în prezent există această interdicţie de a ocupa funcţii de conducere, însă norma este corelată cu vârsta de pensionare, care în prezent este de 65 de ani. 17. Totodată, se apreciază că modificarea operată prin art. I pct. 8 din lege asupra alin. (7) al art. 391 din Legea nr. 95/2006 încalcă şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât instituie un tratament diferenţiat, nejustificat obiectiv şi raţional, între medicii care nu sunt cadre didactice şi persoanele care deţin una dintre calităţile enumerate la art. 185 alin. (14) din Legea nr. 95/2006. În acest sens se arată că stabilirea vârstei de 65 de ani ca limită pentru exercitarea funcţiilor de conducere nu se corelează cu prevederile art. 185 alin. (14) din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora în unităţile sanitare publice, profesorii universitari, medicii membri titulari şi membri corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale şi ai Academiei Române, medicii primari doctori în ştiinţe medicale pot ocupa funcţii de şef de secţie până la vârsta de 70 de ani, cu aprobarea managerului şi cu avizul consiliului de administraţie al spitalului. 18. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere. 19. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 20. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Constituţie se arată că modificările intervenite în cuprinsul legii supuse reexaminării, au fost atât de corelare tehnico-legislativă, cât şi de punere de acord cu cererea de reexaminare înaintată spre dezbatere Parlamentului. De asemenea, din analiza comparată a formei adoptate de către Camera Deputaţilor şi de către Senat, rezultă că modificările operate de cele două Camere nu sunt de natură a imprima deosebiri majore de conţinut juridic, legea adoptată menţinându-şi obiectul de reglementare. 21. În continuare se precizează că Parlamentul României, ca for legiuitor, nu putea să nu ţină cont în redactarea legii de existenţa unor acte juridice în vigoare care îşi produc efectele la momentul reexaminării actului supus controlului de constituţionalitate, respectiv de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2018 privind reglementarea unor măsuri în domeniul sănătăţii, care erau în vigoare la data dezbaterii cererii de reexaminare. 22. În acest sens se menţionează jurisprudenţa Curţii, respectiv Decizia nr. 991 din 1 octombrie 2008, prin care s-a statuat că, din analiza art. 77 alin. (2) din Constituţie, „rezultă că trebuie reexaminate textele cuprinse în cererea Preşedintelui României, precum şi cele care au legătură cu acestea, fiind necesară corelarea tehnico-legislativă a tuturor dispoziţiilor din lege.“ În acest context pot fi modificate chiar şi unele dispoziţii ale legii care nu au fost în mod expres cuprinse în cererea de reexaminare. 23. În ceea ce priveşte criteriile de claritate, precizie şi previzibilitate pe care un text de lege trebuie să le îndeplinească, se precizează faptul că textul supus controlului de constituţionalitate respectă aceste criterii statuate de Curte prin jurisprudenţa sa, spre exemplu, prin Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012. 24. Deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, Curtea a constatat că prin reglementarea acestora au fost impuse o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare. 25. Se mai arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii (a se vedea Decizia nr. 991 din 1 octombrie 2008, Decizia nr. 1.596 din 14 decembrie 2011, Decizia nr. 1.597 din 14 decembrie 2011, Decizia nr. 1.598 din 14 decembrie 2011, Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013), „cererea de reexaminare nu poate afecta statutul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării.“ Prin urmare, susţinerile autorului sesizării sunt în dezacord atât cu rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, cu procedurile parlamentare aplicabile edictării legilor, cât şi cu interdicţia prevăzută la art. 69 alin. (2) din Actul fundamental care stabileşte că orice mandat imperativ care ar putea fi stabilit în sarcina deputaţilor şi al senatorilor este nul. 26. Se mai precizează faptul că, potrivit art. 137 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în procedura reexaminării la cererea Preşedintelui României, Camera Deputaţilor poate: adopta legea modificată şi completată în întregime sau parţial în sensul cerut de Preşedinte în cererea de reexaminare; adoptă legea în forma adoptată iniţial de Parlament în cazul în care se resping solicitările formulate în cererea de reexaminare; sau respinge legea supusă reexaminării. 27. Inclusiv aceste 3 opţiuni legislative la reexaminare, prevăzute în Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările si completările ulterioare, reprezintă veritabile instrumente juridice care consacră libertatea legiuitorului şi consolidează rolul de unică putere legiuitoare a Parlamentului şi de organ suprem în materie de legiferare. În concret, ipoteza respingerii legii supuse reexaminării, raportată la argumentele invocate în prezenta sesizare nu ar putea să îşi găsească aplicabilitatea deoarece ar însemna că Parlamentul ar putea respinge legea cu încălcarea limitelor impuse prin cererea de reexaminare. 28. În ceea ce priveşte susţinerea autorului sesizării cu privire la faptul că legea supusă controlului de constituţionalitate ar conţine prevederi ce contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, se apreciază că acestea sunt neîntemeiate. 29. Aşadar, referitor la prevederile alin. (11) şi (12) ale art. 172 prin care se susţine că este încălcat principiul legalităţii, se arată că acordarea avizelor şi autorizaţiilor priveşte activitatea desfăşurată şi nu o anumită persoană juridică, iar, prin restrângerea în mod nejustificat a accesului unei societăţi la mediul de afaceri şi posibilitatea persoanei juridice de a-şi realiza scopul economic ar fi astfel încălcate atât prevederile Legii nr. 31/1990, precum şi ale Constituţiei. De altfel, în articolele invocate se statuează foarte clar că „toate avizele şi acreditările deţinute, precum şi contractele de furnizare de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări de sănătate şi aflate în derulare se preiau de drept de către noua entitate juridică, corespunzător drepturilor şi obligaţiilor aferente activităţii medicale transferate, cu condiţia ca activitatea medicală transferată să nu fie modificată“. 30. În continuare se apreciază ca fiind neîntemeiată şi susţinerea autorului sesizării potrivit căreia prin legea criticată se instituie un „tratament diferenţiat, nejustificat obiectiv şi raţional, între medicii care nu sunt cadre didactice şi persoanele care deţin una dintre calităţile enumerate la art. 185 alin. (14), contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie“, deoarece orice profesie are o ierarhie de valori care constituie fundamentul pe care se întemeiază dezvoltarea, perfecţionarea şi continuitatea acesteia, iar persoanele enumerate de textele criticate sunt profesorii universitari, medicii membri titulari şi membri corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale şi ai Academiei Române, medicii primari doctori în ştiinţe medicale care transmit cunoştinţele necesare practicării la un înalt nivel a meseriei de medic, mai ales în contextul actual din România. 31. În aplicarea prevederilor art. 61 din Constituţie, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, atribut suveran de reprezentare a voinţei cetăţenilor, având, astfel, competenţa constituţională de a transpune în lege cerinţele societăţii. 32. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 33. Curtea Constituţională a fost sesizată, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 34. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii. Analizând critica de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta priveşte, în mod punctual, dispoziţiile art. I pct. 4 [cu referire la art. 172 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 95/2006], pct. 8 [cu referire la art. 391 alin. (1), (4), (5), (7) şi (8) din Legea nr. 95/2006] şi pct. 9 [cu referire la 391 alin. (9)-(11) din Legea nr. 95/2006] din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii, precum şi legea în ansamblul său. Dispoziţiile legale criticate în mod punctual au următorul cuprins: - Art. I pct. 4 [cu referire la art. 172 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 95/2006]: "(11) În cazul reorganizării furnizorilor de servicii medicale prin transferul total sau parţial al activităţii medicale către o altă entitate cu personalitate juridică, la cererea entităţii toate avizele de funcţionare şi acreditările deţinute, se preiau de drept de către noua entitate juridică, corespunzător drepturilor şi obligaţiilor aferente activităţii medicale transferate, cu condiţia ca activitatea medicală transferată să nu fie modificată. Autorităţile competente au obligaţia de a preschimba pe numele entităţii noi avizul sau autorizaţia emisă anterior pe numele entităţii reorganizate.(12) În cazul reorganizării furnizorilor de servicii medicale prin transferul total sau parţial al activităţii medicale către o altă entitate cu personalitate juridică, la cererea entităţii contractele de furnizare de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări de sănătate şi aflate în derulare se preiau de drept de către noua entitate juridică, corespunzător drepturilor şi obligaţiilor aferente activităţii medicale transferate, cu condiţia ca activitatea medicală transferată să nu fie modificată.“;" – Art. I pct. 8 [cu referire la art. 391 alin. (1), (4), (5), (7) şi (8) din Legea nr. 95/2006]: "ART. 391 (1) Medicii se pensionează la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex. .................................................................................................. (4) Medicii care au depăşit limita de vârstă prevăzută la alin. (1) ori de la alin. (2) pot profesa în continuare în unităţi sanitare private. Desfăşurarea activităţii se face în baza certificatului de membru al CMR şi a existenţei avizului anual cu privire la existenţa dreptului de liberă practică potrivit art. 390 alin. (1). (5) În cazul unităţilor sanitare publice care înregistrează deficit de personal medical, precum şi al unităţilor sanitare publice unde există necesitatea furnizării de servicii medicale peste nevoile obişnuite, medicii îşi pot continua activitatea peste vârsta de pensionare prevăzută de lege, în baza avizului CMR acordat în condiţiile art. 390 alin. (1), la solicitarea motivată a unităţii sanitare publice, însoţită de aprobarea autorităţii căreia i se subordonează administrativ unitatea medicală. Continuarea activităţii se va face, după caz, până la ocuparea postului vacant ori până la încetarea stării de necesitate care a impus menţinerea în activitate a medicului respectiv. .................................................................................................. (7) Medicii care au împlinit vârsta de 65 de ani nu pot deţine funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii, al ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, al autorităţilor de sănătate publică, al CNAS, al caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a municipiului Bucureşti, precum şi în cadrul spitalelor publice şi al oricărei alte unităţi sanitare publice. (8) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), medicii din unităţile sanitare publice, precum şi medicii de familie, pot desfăşura activitatea, la cerere, cu avizul unităţii sanitare publice, după caz. Desfăşurarea activităţii se face prin prelungiri anuale, pe baza certificatului de membru şi a avizului anual al CMR, a certificatului de sănătate, a avizului psihologic şi a asigurării de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv. Necesitatea prelungirii activităţii se stabileşte de către o comisie organizată la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, alcătuită din: - un reprezentant al casei de asigurări de sănătate judeţene sau a municipiului Bucureşti; – un reprezentant al direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti; – un reprezentant al colegiului judeţean al medicilor sau al municipiului Bucureşti.“;" – Art. I pct. 9 [cu referire la art. 391 alin. (9)-(11) din Legea nr. 95/2006]: "(9) Medicii care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile prevăzute la alin. (3)-(6) nu necesită avizul comisiei prevăzute la alin. (8). (10) Medicii care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile prevăzute la alin. (3), (4) şi (8) pot avea relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, direct sau indirect, prin intermediul furnizorilor de servicii medicale până la împlinirea vârstei de 75 de ani. Medicii care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile prevăzute la alin. (5) şi (6) pot avea relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, direct sau indirect, prin intermediul furnizorilor de servicii medicale, pe perioada menţinerii în activitate.(11) Criteriile şi condiţiile privind menţinerea în activitate a medicilor peste vârsta limită de pensionare se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii, cu consultarea CMR şi CNAS." 35. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii şi calitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 77 alin. (2) privind reexaminarea legii. 36. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată şi nepromulgată, cât şi sub cel al titularului dreptului de sesizare, obiecţia fiind formulată de Preşedintele României. De asemenea, întrucât obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de promulgare prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie, Curtea reţine că a fost legal sesizată (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70). 37. În continuare, analizând parcursul legislativ al legii criticate, Curtea constată că proiectul legii supuse controlului de constituţionalitate a fost iniţiat de un număr de 7 deputaţi şi senatori şi a fost adoptat în forma iniţiatorilor, tacit, de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, la data de 22 decembrie 2016, ca urmare a depăşirii termenului de adoptare. Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat proiectul de lege la 31 octombrie 2017, ca lege ordinară [rezultat vot pentru = 222, împotrivă = 0, abţineri = 56]. 38. La 11 noiembrie 2017, Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii a fost trimisă Preşedintelui României în vederea promulgării. 39. La 4 decembrie 2017, Preşedintele României a formulat cerere de reexaminare a legii, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, care a fost înaintată Senatului. 40. Curtea observă că anterior şi, respectiv, ulterior formulării cererii de reexaminare, a fost adoptată şi, respectiv, publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88 din 29 noiembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 974 din 7 decembrie 2017. Totodată, ulterior formulării cererii de reexaminare şi anterior finalizării procedurii parlamentare de reexaminare, a fost adoptată şi publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8 din 22 februarie 2018 privind reglementarea unor măsuri în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 1 martie 2018. 41. Cele două ordonanţe de urgenţă ale Guvernului au fost aprobate de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, la data de 5 martie 2018, respectiv 16 aprilie 2018, aflându-se, în prezent, în procedură parlamentară la Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. 42. În continuare, Curtea reţine că legea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată, ca urmare a cererii de reexaminare, de Senat la 7 martie 2018, ca lege ordinară, cu titlul „pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii“, şi de Camera Deputaţilor la 4 aprilie 2018, ca lege organică, cu titlul „pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii“. 43. Pe data de 16 aprilie 2018, legea a fost trimisă Preşedintelui României în vederea promulgării, iar pe data de 25 aprilie 2018, Preşedintele României a sesizat Curtea Constituţională cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate. 44. Examinând criticile de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la faptul că în cadrul procedurii de reexaminare Parlamentul a depăşit limitele învestirii, încălcând art. 77 alin. (2) din Constituţie, Curtea observă că dintr-un total de 53 de puncte ale art. I al Legii pentru modificarea unor acte normative din domeniul sănătăţii, în forma trimisă iniţial la promulgare, cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României a privit un număr de 10 puncte, respectiv pct. 4, 7, 15, 16, 23, 24, 25, 26, 34 şi 42. 45. Dintre acestea, pct. 26 [cu referire la introducerea art. 699^1 după art. 699 din Legea nr. 95/2006] a fost modificat în conformitate cu cererea de reexaminare, în sensul că a fost eliminată precizarea că Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale „este instituţie sanitară fără paturi“, şi sa prevăzut că este instituţie publică cu personalitate juridică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale. 46. Un număr de 4 puncte, respectiv pct. 4 [cu referire la introducerea lit. a^1) după lit. a) a alin. (1) al art. 170 din Legea nr. 95/2006], pct. 7 [cu referire la introducerea lit. d^1)-d^3) după lit. d) a alin. (7) al art. 193 din Legea nr. 95/2006], pct. 25 [cu referire la modificarea pct. 17 şi 19 a art. 699 din Legea nr. 95/2006] şi pct. 34 [cu referire la introducerea alin. (2^1) după alin. (2) al art. 804 din Legea nr. 95/2006] au fost eliminate, întrucât modificările dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 operate prin acestea se regăsesc în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2018. 47. Un număr de 5 puncte, respectiv pct. 15 [cu referire la modificarea alin. (1), (4), (5) şi (7) ale art. 391 din Legea nr. 95/2006], pct. 16 [cu referire la introducerea alin. (9)-(11) după alin. (8) al art. 391 din Legea nr. 95/2006], pct. 23 [cu referire la modificarea alin. (1) al art. 693 din Legea nr. 95/2006], pct. 24 [cu referire la introducerea alin. (1^1)-(1^3) după alin. (1) al art. 693 din Legea nr. 95/2006] şi pct. 42 [cu referire la modificarea art. 889 din Legea nr. 95/2006] au fost menţinute în forma adoptată iniţial, înainte de formularea cererii de reexaminare. 48. De asemenea, cererea de reexaminare a privit şi art. II, dispoziţie legală care a fost menţinută în forma legii adoptate după reexaminare. 49. În continuare, Curtea reţine că, distinct de dispoziţiile menţionate în cererea de reexaminare, Parlamentul a operat modificări şi în ceea ce priveşte un alt număr de 12 puncte ale art. I din lege. 50. Astfel, patru puncte, respectiv pct. 8 [cu referire la modificarea alin. (2) al art. 220 din Legea nr. 95/2006], pct. 9 [cu referire la introducerea alin. (3)-(5) după alin. (2) al art. 243 din Legea nr. 95/2006], pct. 10 [cu referire la introducerea alin. (5) după alin. (4) al art. 249 din Legea nr. 95/2006] şi pct. 13 [cu referire la modificarea alin. (1) al art. 337 din Legea nr. 95/2006] au fost eliminate din cuprinsul legii, întrucât, astfel cum rezultă din rapoartele comisiilor parlamentare sesizate în fond în procedura de reexaminare, modificările dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 operate prin acestea se regăsesc în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2017, adoptată între timp. Eliminarea pct. 9, 10 şi 13 ale art. I din lege a fost operată de Senat şi menţinută de Camera Deputaţilor, iar eliminarea pct. 8 al art. I din lege a fost operată de Camera Deputaţilor. 51. Şase puncte, respectiv pct. 1 [cu referire la introducerea alin. (2^1) după alin. (2) al art. 16 din Legea nr. 95/2006], pct. 27 [cu referire la introducerea art. 701^1 după art. 701 din Legea nr. 95/2006], pct. 30 [cu referire la modificarea alin. (8) al art. 800 din Legea nr. 95/2006], pct. 32 [cu referire la modificarea părţii introductive şi a lit. c) a art. 803 din Legea nr. 95/2006], pct. 33 [cu referire la modificarea alin. (2) al art. 804 din Legea nr. 95/2006] şi pct. 36 [cu referire la introducerea lit. e) şi f) după lit. d) a alin. (8) al art. 857 din Legea nr. 95/2006] au fost eliminate, întrucât modificările dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 operate prin acestea se regăsesc în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2018, adoptată între timp. Eliminarea acestor puncte a fost operată de Camera Deputaţilor. 52. Alte două puncte, respectiv pct. 3 [cu referire la modificarea alin. (1) al art. 169 din Legea nr. 95/2006] şi pct. 35 [cu referire la modificarea art. 814 din Legea nr. 95/2006] au fost modificate pentru corelare cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2018. Modificarea punctelor menţionate a fost operată de Camera Deputaţilor. 53. Curtea observă, astfel, că în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Preşedintele României a indicat doar un număr de 11 modificări operate în afara limitelor cererii de reexaminare, faţă de cele 12 identificate în paragrafele 49-52 din prezenta decizie, fiind omis pct. 33 al art. I din lege care a fost eliminat de Parlament întrucât se regăsea în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2018. 54. În concluzie, Curtea reţine că dintr-un număr de 53 de puncte ale art. I din legea adoptată şi trimisă iniţial la promulgare, în urma parcurgerii procedurii de reexaminare a acesteia în Parlament, a mai rămas un număr de 39 de puncte ca urmare a eliminării unui număr de 14 puncte. 55. Jurisprudenţa Curţii asupra limitelor legiferării în ipoteza formulării unei cereri de reexaminare de către Preşedintele României, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, a conturat soluţiile pe care Parlamentul le poate adopta în urma parcurgerii procedurii de reexaminare [Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2007, Decizia nr. 991 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 6 octombrie 2008, Decizia nr. 1.596 din 14 decembrie 2011, Decizia nr. 1.597 din 14 decembrie 2011, Decizia nr. 1.598 din 14 decembrie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011, Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 14 martie 2013, Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016, Decizia nr. 31 din 27 ianuarie 2016, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2016, şi Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 6 martie 2018]. Astfel, în raport cu solicitările cuprinse în cererea de reexaminare a Preşedintelui României, Parlamentul poate adopta orice fel de soluţie pe care o va considera necesară: poate admite în întregime sau parţial solicitarea, poate să o respingă ori poate să modifice în totalitate sau parţial anumite texte care au legătură cu cererea de reexaminare, inclusiv prin recorelarea dispoziţiilor legii [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 991 din 1 octombrie 2008]. Parlamentul trebuie să reexamineze toate textele de lege la care face referire cererea Preşedintelui României, precum şi cele care au legătură cu acestea, asigurându-se succesiunea logică a ideilor şi coerenţa reglementării. 56. În ceea ce priveşte corelarea dispoziţiilor legii, Curtea a reţinut că nu se poate admite ca reexaminarea să aibă drept consecinţă adoptarea unei legi cu contradicţii sau necorelări între texte, astfel că, în virtutea regulilor de tehnică legislativă, necesitatea coerenţei reglementării impune completarea unor texte din lege care nu au făcut în mod expres obiectul cererii de reexaminare. Această practică este în beneficiul reglementării şi nu afectează limitele reexaminării, admiterea unor obiecţii din cererea de reexaminare putând antrena modificări cu privire la toate sau doar la unele dintre dispoziţiile legii în cauză, ceea ce impune corelarea tuturor prevederilor acesteia, chiar prin eliminarea sau abrogarea unor texte [Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018]. Prin urmare, Parlamentul poate modifica sau completa legea în sensul cerut de Preşedinte, poate menţine legea în forma adoptată iniţial sau, dimpotrivă, ţinând seama şi de punctul de vedere al Preşedintelui, o poate respinge [Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013]. 57. Curtea, comparând forma legii trimise la promulgare în data de 11 noiembrie 2017 cu cea trimisă la promulgare în data de 16 aprilie 2018, a observat în paragrafele 44-47 din prezenta decizie că Parlamentul, din cele 10 puncte criticate de Preşedintele României, a modificat un singur punct în sensul indicat în cererea de reexaminare, a păstrat în forma iniţială cinci puncte şi a eliminat patru, motivat de faptul că modificările dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 operate prin acestea se regăsesc în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2018. Eliminarea dispoziţiilor menţionate din cuprinsul legii nu a avut loc ca urmare a susţinerilor Preşedintelui României, ci a vizat corelarea cu un alt act normativ, intrat în vigoare în timpul procedurii legislative de reexaminare. 58. Totodată, Curtea, în paragrafele 49-52 din prezenta decizie, a observat faptul că, distinct de cererea de reexaminare, Parlamentul în procedura legislativă de reexaminare a legii a mai eliminat o serie de alte dispoziţii ale acesteia, respectiv art. I pct. 1, 8, 9, 10, 13, 27, 30, 32, 33 şi 36, deoarece modificările dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 operate prin acestea se regăsesc în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2017 şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2018, şi a mai modificat, în vederea corelării cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2018, alte două prevederi ale legii, respectiv art. I pct. 3 şi 35, intervenţii care nu au legătură cu susţinerile Preşedintelui României formulate prin cererea de reexaminare. 59. Intervenţiile legislative care excedează cadrului cererii de reexaminare, respectiv eliminarea şi modificarea unora dintre dispoziţiile legii, au fost făcute ca urmare a intrării în vigoare între momentul formulării cererii de reexaminare de către Preşedintele României şi momentul adoptării legii reexaminate a două ordonanţe de urgenţă prin care se modifică dispoziţii ale Legii nr. 95/2006, aşadar având acelaşi obiect de reglementare ca şi legea supusă controlului de constituţionalitate. 60. Curtea subliniază faptul că Preşedintele României nu putea sesiza aspecte legate de conţinutul legii prin raportare la alte acte normative în vigoare în vederea corelării cu ansamblul reglementării, având în vedere faptul că cele două ordonanţe de urgenţă au intrat în fondul activ al legislaţiei ulterior formulării solicitării de către Preşedintele României şi anterior finalizării procedurii de reexaminare. 61. În ceea ce priveşte posibilitatea Parlamentului ca în procedura legislativă de reexaminare să procedeze la corelarea unor dispoziţii legale, coordonatele trasate în jurisprudenţa Curţii statuează cu privire la acest procedeu în cadrul aceluiaşi act normativ, şi nu prin raportare la alte reglementări în vigoare. 62. În cauza de faţă, procedura parlamentară de reexaminare a legii criticate (4 decembrie 2017 - 16 aprilie 2018) a interferat cu intervenţia Guvernului (7 decembrie 2017, respectiv 1 martie 2018) în acelaşi domeniu de reglementare prin adoptarea celor două ordonanţe de urgenţă care, la rândul lor, au intrat în procedura parlamentară de aprobare, potrivit art. 115 alin. (5) din Constituţie. Astfel, pornind de la cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României, au fost suprapuse şi combinate proceduri distincte din punctul de vedere al obiectului, iniţiatorilor sau al modului de aprobare, context în care Parlamentul a încercat evitarea dublei legiferări, uzând de procedura de reexaminare. 63. Or procedura legislativă de reexaminare a unei legi este o procedură specială prin care se redeschide procedura parlamentară numai pentru criticile formulate de Preşedintele României; în situaţia dată Parlamentul avea posibilitatea să respingă legea, ca urmare a cererii de reexaminare raportate la intrarea în vigoare a noilor reglementări, astfel încât atribuţia Preşedintelui României exercitată în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie să nu fie afectată, respectându-şi totodată rolul constituţional conferit de art. 61 alin. (1) potrivit căruia este unica autoritate legiuitoare a ţării, cu rol de sistematizare şi omogenizare a legislaţiei, având posibilitatea ca în procedura parlamentară de adoptare a legilor de aprobare a celor două ordonanţe de urgenţă să prevadă şi modificările aduse Legii nr. 95/2006 prin legea supusă reexaminării. În acest fel, Parlamentul ar fi avut posibilitatea elaborării unei reglementări unice, coerente, neechivoce şi corelate din punct de vedere tehnico-legislativ atât cu celelalte modificări propuse de Guvern, cât şi cu actul de bază supus modificării. 64. Mai mult, potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, în procesul de legiferare trebuie să se evite paralelismele legislative, fiind interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative [art. 16 alin. (1) ], iar în cazul existenţei acestora se va proceda fie la abrogare, fie la concentrarea materiei în reglementări unice [art. 16 alin. (2)]. Aşadar, proiectul de act normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei prin corelarea cu actele normative cu care se află în conexiune [art. 13]. 65. Totodată, Curtea observă că potrivit art. 150 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 25 ianuarie 2018, în cazul cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, aceasta va fi înscrisă în cel mult 30 de zile în proiectul ordinii de zi a Senatului, iar reexaminarea legii se face cu respectarea procedurii legislative. În mod similar statuează şi art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016, care mai prevede cele trei variante de propunere pe care le poate cuprinde raportul comisiei [adoptarea legii modificate şi completate în întregime sau parţial, în sensul cerut de Preşedinte în cererea de reexaminare; adoptarea legii în forma adoptată iniţial de Parlament, în cazul în care se resping solicitările formulate în cererea de reexaminare; respingerea legii], precum şi faptul că în cazul în care solicitările din cererea de reexaminare sunt acceptate, în parte sau în totalitate, comisia va formula textele corespunzătoare care trebuie să aibă legătură cu solicitările din cererea de reexaminare şi să asigure corelarea tehnico-legislativă a tuturor dispoziţiilor legii. 66. În continuare, Curtea reţine faptul că, prin Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, paragraful 47, a statuat că relaţia dintre Preşedintele României şi Parlament este caracterizată printr-un dialog constituţional permanent, iar în cadrul acestuia fiecare dintre cele două autorităţi trebuie să colaboreze în mod loial, cu respectarea rolului lor constituţional. Dialogul constituţional are drept efect redeschiderea procedurii legislative între aceste instituţii, însă numai în limitele cererii de reexaminare. Depăşirea acestor limite ar acorda, în cadrul acestei relaţii, un rol preeminent fie Parlamentului, fie Preşedintelui României, după caz, întrucât, dacă s-ar redeschide procedura legislativă indiferent de limitele cererii de reexaminare, Parlamentul ar putea adopta o lege cu un conţinut total diferit faţă de cea iniţială, iar Preşedintele României nu va mai putea cere reexaminarea acesteia, fiind vorba, în sens strict formal, de aceeaşi lege, ceea ce impune promulgarea acesteia în termen de 10 zile de la comunicarea sa. În acelaşi sens, Curtea a reţinut că, din contră, dacă s-ar aprecia că în ipoteza antereferită Parlamentul a adoptat o nouă lege, Preşedintele României ar dispune de dreptul de a formula o nouă cerere de reexaminare; or această apreciere ar aparţine Preşedintelui României, care ar putea bloca procesul legislativ, transformând dreptul de veto suspensiv de care beneficiază într-unul decizional. 67. Rezultă că soluţia corectă care conciliază rolul preeminent al Parlamentului în procesul de legiferare şi rolul Preşedintelui României de a sancţiona punerea în executare a legii este aceea ca dezbaterea parlamentară să fie reluată în limitele cererii de reexaminare. Această soluţie se sprijină pe dialogul constituţional dintre cele două autorităţi publice, ce implică separarea şi echilibrul dintre funcţiile statului pe care acestea le exercită, pe necesitatea respectării rolului lor constituţional şi pe colaborarea constituţională loială dintre acestea. Ignorarea acestor principii duce la adoptarea unei legi faţă de care Preşedintele nu îşi poate exercita dreptul de veto suspensiv sau, din contră, va putea uza de mai multe ori de acest drept cu privire la una şi aceeaşi lege, dar cu conţinut normativ diferit, după propria sa apreciere, ajungându-se la nesocotirea textului constituţional. 68. Pentru argumentele prezentate, Curtea constată că Parlamentul a depăşit limitele stabilite prin cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României, fiind încălcate dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Constituţie, astfel încât legea criticată, în ansamblul său, este neconstituţională. 69. Astfel fiind constatată neconstituţionalitatea legii criticate, Curtea are în vedere jurisprudenţa sa potrivit căreia controlul de constituţionalitate se păstrează în limitele sesizării (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 507 din 17 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, sau Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012), invocarea altor norme de referinţă putând fi realizată doar în ipoteza în care Curtea a constatat, în prealabil, încălcarea uneia dintre normele de referinţă invocate de autorii excepţiei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011, Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, sau Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013). 70. Prin urmare, având în vedere jurisprudenţa anterior menţionată, Curtea îşi va extinde controlul de constituţionalitate şi prin raportare la dispoziţiile art. 76 alin. (1) şi (2) din Constituţie, în componenta privind votul necesar adoptării legilor în fiecare Cameră. 71. În cauza de faţă, nu revine Curţii Constituţionale rolul de a stabili caracterul ordinar sau organic al legii supuse controlului de constituţionalitate, ci acela de a sancţiona o neregularitate apărută în procesul de legiferare al acesteia, respectiv faptul că, în urma reexaminării, cele două Camere ale Parlamentului au adoptat legea în mod diferit sub aspectul caracterului acesteia. Astfel, Senatul, în calitate de Cameră de reflecţie, a adoptat, la data 7 martie 2018, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ca lege ordinară, aspect care rezultă din raportul comisiei sesizate în fond ca urmare a cererii de reexaminare, din stenograma şedinţei din 7 martie 2018 a Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 41 din 16 martie 2018, precum şi din menţiunea finală a legii care atestă adoptarea legii cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţie. 72. La aceeaşi dată, legea a fost înaintată Camerei Deputaţilor prin Adresa nr. L497/2016 din 7 martie 2018, cu menţiunea că, potrivit art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţie, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Camera Deputaţilor a adoptat, la data de 4 aprilie 2018, Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii, ca lege organică, aspect care rezultă din raportul comisiei sesizate în fond ca urmare a cererii de reexaminare, stenograma şedinţei din 4 aprilie 2018 a Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 56 din 13 aprilie 2018, precum şi din menţiunea finală a legii care atestă adoptarea legii cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţie. 73. În fine, Curtea observă că legea trimisă la promulgare - Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii -, ca urmare a parcurgerii procedurii de reexaminare, cuprinde următoarea formulă de atestare: „Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.“ 74. În acest context, Curtea reţine că formula de atestare a legalităţii adoptării legii nu corespunde realităţii, precizând faptul că Parlamentul a adoptat o lege cu caracter organic, în condiţiile în care cele două Camere ale sale au apreciat în mod diferit cu privire la caracterul acesteia, respectiv Senatul a adoptat-o ca lege ordinară, iar Camera Deputaţilor ca lege organică. 75. Dispoziţiile constituţionale ale art. 76 alin. (1) şi (2) stabilesc majoritatea de voturi necesară pentru adoptarea legilor, în funcţie de cum acestea au caracter organic sau ordinar, majoritate care trebuie obţinută atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senat, textul constituţional statuând că legile organice/ordinare se adoptă cu votul majorităţii membrilor/votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră. Prin urmare, Constituţia recunoaşte egalitatea Camerelor Parlamentului sub aspectul adoptării proiectelor de lege sau propunerilor legislative, care odată votate de o Cameră se transmit celeilalte Camere, care le va examina şi aproba printr-o procedură identică. 76. Având în vedere faptul că adoptarea legii, ca parte a procesului legislativ, vizează votul final exercitat de către Parlament asupra ansamblului legii, aceasta nu poate fi adoptată de prima Cameră sesizată cu majoritatea impusă de exigenţele art. 76 alin. (2) din Constituţie - cu caracter ordinar, pentru ca, ulterior, în Camera decizională să fie votată cu majoritatea impusă de exigenţele art. 76 alin. (1) - caracter organic, pentru că textul constituţional impune adoptarea legii în ambele Camere cu aceeaşi majoritate cerută în funcţie de caracterul acesteia. Împrejurarea că legea a fost adoptată ca lege organică numai de către Camera decizională nu legitimează calificarea acesteia ca fiind organică, cu atât mai mult cu cât formula de atestare a legalităţii adoptării legii indică respectarea de către Parlamentul României a dispoziţiilor art. 76 alin. (1) sau (2), după caz. De asemenea, chiar dacă numărul de voturi se înscrie în proporţia corespunzătoare unei majorităţi absolute necesare adoptării unei legi organice, în condiţiile în care formula de atestare menţionează că aceasta a fost adoptată ca lege ordinară, Curtea constată că acest aspect nu poate legitima acoperirea viciilor de neconstituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a dat prevalenţă celor înscrise în formula de atestare a autenticităţii legii, care include formula de atestare a legalităţii adoptării proiectului de lege, utilizată de fiecare Cameră a Parlamentului. Importanţa acestei menţiuni rezidă din faptul că ea reprezintă indiciul esenţial cu privire la respectarea procedurii de adoptare a legilor, astfel cum aceasta este consacrată de Legea fundamentală (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 42). Aşadar, Curtea reţine că ambele Camere ale Parlamentului trebuie să trateze legea ca ordinară sau organică şi să o adopte conform exigenţelor art. 76 alin. (1) sau (2) din Constituţie, după caz. 77. Prin urmare, Curtea reţine şi încălcarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) şi (2) din Constituţie. 78. Faţă de cauza de neconstituţionalitate extrinsecă reţinută prin raportare la dispoziţiile art. 76 alin. (1) şi (2) şi art. 77 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că nu mai este cazul să examineze şi motivele de neconstituţionalitate intrinsecă formulate de autorul obiecţiei de neconstituţionalitate (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009). 79. Efectul juridic al prezentei decizii este circumscris art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală şi jurisprudenţei Curţii în materie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 22 septembrie 2016, paragrafele 44-47, Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012 sau Decizia nr. 820 din 7 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 23 iunie 2010), astfel că Parlamentului îi revine obligaţia de a constata încetarea de drept a procesului legislativ, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii legii, în integralitatea sa, iar, în ipoteza iniţierii unui nou demers legislativ cu privire la acelaşi domeniu de reglementare, să se conformeze celor statuate prin decizia de faţă. 80. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii este neconstituţională, în ansamblul său. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 mai 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
