Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141-143 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan Piticar în Dosarul nr. 1.249/1/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.169D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, în privinţa dispoziţiilor art. 141 din Codul de procedură civilă, solicită în principal respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, iar în subsidiar solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale, arătând că există jurisprudenţă a Curţii Constituţionale în materie. De asemenea, în privinţa art. 142 şi 143 din Codul de procedură civilă arată că instanţa constituţională s-a mai pronunţat asupra unor critici similare sau identice cu cele formulate în prezenta cauză, constatând constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate. Prin urmare, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 9 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.249/1/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141-143 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan Piticar într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de strămutare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că art. 141 din Codul de procedură civilă nu dă posibilitatea unui cetăţean să sesizeze direct Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la suspiciunile rezonabile asupra integrităţii, imparţialităţii, incoruptibilităţii şi deontologiei magistraţilor şi/sau angajaţilor instanţelor, ajungându-se la suprimarea accesului la procedura administrativ-judiciară a strămutării. 6. Referitor la art. 142 din Codul de procedură civilă, autorul excepţiei invocă Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, prin care Curtea a constatat că dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza întâi şi ale art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului. 7. Cu privire la art. 143 din Codul de procedură civilă, ce reglementează suspendarea judecării procesului, susţine că lipsa de previzibilitate şi predictibilitate a legii determină, în privinţa părţii aflate într-un litigiu de muncă şi asigurări sociale (materie specială cu legi speciale), încălcarea accesului la procedura administrativ-specială a suspendării procesuale a fondului în procedura strămutării. 8. Faţă de vechea reglementare procesual civilă, actualele dispoziţii legale privind obligarea la depunerea unei cauţiuni „de valoare exagerată“ sunt lipsite total de previzibilitate şi precizie privind destinaţia şi utilitatea acesteia. Or, vechiul Cod de procedură civilă stabilea cu precizie destinaţia şi scopul cauţiunii, ceea ce nu se mai prevede în noua lege procesual civilă. 9. În materia specială a asigurărilor sociale şi a litigiilor de muncă, raportat la nivelul actual al pensiei minime şi al salariului minim, „darea unei cauţiuni în cuantum de 1.000 lei“ devine efectiv imposibilă, afectând grav siguranţa financiară lunară a cetăţeanului - pensionar/angajat cu salariul minim pe economie - şi a familiei sale, consecinţa fiind forţarea la renunţarea la instituţia judiciară a suspendării în cadrul procedurii generale a strămutării. Nici art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă nu acoperă această cauţiune, astfel că este vătămat accesul liber la justiţie. 10. Mai mult, art. 143 din Codul de procedură civilă nu precizează mecanismul aplicat cauţiunii, respectiv unde se depune cauţiunea, cum se eliberează, cu ce scop şi cine poate beneficia de aceasta şi în ce condiţii sau dacă este purtătoare de dobândă. 11. Încălcarea exigenţelor constituţionale referitoare la calitatea legii aduce atingere şi prevederilor art. 1 privind dreptul de proprietate din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât suma depusă drept cauţiune este un bun personal. 12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 141-143 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: - Art. 141: Cererea de strămutare: "(1) Strămutarea pentru motiv de bănuială legitimă sau de siguranţă publică se poate cere în orice fază a procesului.(2) Strămutarea pentru motiv de bănuială legitimă poate fi cerută de către partea interesată, iar cea întemeiată pe motiv de siguranţă publică, numai de către procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie." – Art. 142: Instanţa competentă: "(1) Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cererea de strămutare se depune la instanţa competentă să o soluţioneze, care va înştiinţa de îndată instanţa de la care s-a cerut strămutarea despre formularea cererii de strămutare.(2) Cererea de strămutare întemeiată pe motive de siguranţă publică este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care va înştiinţa, de îndată, despre depunerea cererii instanţa de la care se cere strămutarea.(3) La primirea cererii de strămutare, instanţa competentă să o soluţioneze va putea să solicite dosarul cauzei." – Art. 143: Suspendarea judecării procesului: "(1) La solicitarea celui interesat, completul de judecată poate dispune, dacă este cazul, suspendarea judecării procesului, cu darea unei cauţiuni în cuantum de 1.000 lei. Pentru motive temeinice, suspendarea poate fi dispusă în aceleaşi condiţii, fără citarea părţilor, chiar înainte de primul termen de judecată.(2) Încheierea asupra suspendării nu se motivează şi nu este supusă niciunei căi de atac.(3) Măsura suspendării judecării procesului va fi comunicată de urgenţă instanţei de la care s-a cerut strămutarea." 17. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 126 alin. (1)-(3) privind instanţele judecătoreşti şi ale art. 133 alin. (1) potrivit căruia „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei“. De asemenea, se invocă art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile legale criticate reglementează cu privire la subiectele care pot formula cererea de strămutare şi momentul până când aceasta poate fi cerută (art. 141), instanţa competentă să soluţioneze cererea (art. 142) şi suspendarea judecării procesului (art. 143). Dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură care privesc buna administrare a justiţiei, competenţa şi procedura de judecată a cererilor de strămutare şi instanţele la care urmează a fi strămutate pricinile, edictate de legiuitor în temeiul mandatului său constituţional conferit de art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Strămutarea reprezintă un remediu excepţional pentru situaţii în care deplina imparţialitate - îndeosebi în componenta sa obiectivă, respectiv aparenţa de imparţialitate în ochii unui observator obiectiv şi rezonabil, iar nu insinuant şi tendenţios - a instanţei, în întregul său, nu poate fi asigurată (a se vedea în acest sens Decizia nr. 98 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 25 mai 2017, paragraful 15). 19. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 141 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că acestea prevăd sfera persoanelor care pot solicita strămutarea cauzei, precum şi momentul în care aceasta poate fi cerută. Indiferent dacă strămutarea este cerută pentru motiv de bănuială legitimă sau de siguranţă publică, cererea poate fi formulată în orice fază a procesului. Textul legal mai prevede că cererea de strămutare pentru motiv de bănuială legitimă poate fi solicitată de orice persoană interesată, iar, în considerarea gravităţii motivelor de strămutare, cea întemeiată pe motiv de siguranţă publică poate fi solicitată doar de către procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 20. În continuare, Curtea observă că potrivit art. 142 din Codul de procedură civilă instanţa supremă are competenţa de a soluţiona numai cererile de strămutare întemeiate pe motive de siguranţă publică, precum şi pe cele care se referă la strămutarea cauzelor de la curţile de apel. În actuala reglementare procesual civilă, instanţa competentă să soluţioneze cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este curtea de apel în circumscripţia căreia se află instanţa de la care se cere strămutarea procesului. 21. Prin Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, şi Decizia nr. 169 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 9 mai 2016, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza întâi şi ale art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi, respectiv la calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului. Cu alte cuvinte, Curtea a constatat că bănuiala legitimă fundamentată pe anumite elemente va afecta întotdeauna imparţialitatea obiectivă a tuturor instanţelor judecătoreşti din circumscripţia unei curţi de apel. 22. În prezenta cauză excepţia de neconstituţionalitate nu vizează ipotezele excluse din cadrul constituţional prin deciziile antereferite, ci priveşte motivul de bănuială legitimă generat de circumstanţele procesului, anume împrejurări de fapt care atrag dubii rezonabile asupra imposibilităţii obiective a instanţei de a soluţiona cauza. În aceste condiţii nu se poate identifica vreun motiv care să permită constatarea că normele procesual civile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale invocate şi pot conduce la înfrângerea principiului înfăptuirii în numele legii şi al unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii justiţiei pentru toţi, de vreme ce hotărârea asupra strămutării rezolvă un incident procedural cu privire la instanţa sesizată, iar nu fondul cauzei (a se vedea în acest sens Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1068 din 18 decembrie 2018, paragraful 25). 23. Astfel, strămutarea este un incident procedural cu privire la instanţa sesizată, care urmăreşte asigurarea unor condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii de judecată, înlăturând orice suspiciune legată de părtinirea şi lipsa de obiectivitate în soluţionarea cauzelor deduse judecăţii. Ca atare, pronunţarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea aspectelor ce privesc fondul cauzei, astfel încât, în vederea împiedicării tergiversării soluţionării aspectelor ce privesc drepturile şi obligaţiile ce rezultă din raporturile juridice deduse judecăţii, legiuitorul a instituit o procedură simplificată de judecată. Faptele asupra cărora este chemată să se pronunţe instanţa competentă să judece cererea de strămutare nu ţin de pricina însăşi, ci de asigurarea condiţiilor pe care le implică art. 140 din Codul de procedură civilă, respectiv nepărtinirea şi obiectivitatea în soluţionarea pricinii. 24. Aşadar, din perspectiva criticii formulate în prezenta cauză, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate conţin garanţii procesuale şi reglementează soluţii adecvate care sunt în măsură să asigure imparţialitatea obiectivă a instanţei în condiţiile în care, în ipoteza admiterii cererii de strămutare pentru motive ce ţin de circumstanţele procesului, curtea de apel strămută cauza în circumscripţia sa la o instanţă de acelaşi grad cu cea de la care se cere strămutarea, unde motivele particulare pe care s-a întemeiat cererea de strămutare nu au relevanţă pentru locul unde se află instanţa astfel învestită. 25. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 143 din Codul de procedură civilă referitor la sintagma „darea unei cauţiuni în cuantum de 1.000 lei“, Curtea observă că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Prin Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, precitată, paragraful 27, sau Decizia nr. 615 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.048 din 27 decembrie 2016, paragrafele 13-18, Curtea a constatat constituţionalitatea acestora. 26. Prin deciziile menţionate, Curtea a statuat că, prin instituirea cauţiunii, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, descurajarea cererilor nefundamentate sau a exercitării cu reacredinţă a drepturilor procesuale, iar, pe de altă parte, să constituie o garanţie destinată acoperirii eventualelor pagube ce ar putea fi produse părţii împotriva căreia se cere luarea unor măsuri, în condiţiile în care cererea celui ce plăteşte cauţiunea se respinge. Instituirea acestei obligaţii de consemnare a cauţiunii reprezintă o măsură legislativă adecvată, necesară şi care păstrează un just echilibru între cerinţele de interes general protejate de legiuitor - prevenirea exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale şi îndestularea părţii care a suferit eventualele pagube - şi interesul individual al justiţiabilului de a avea acces efectiv la instanţă în vederea folosirii mijloacelor procedurale puse la dispoziţia sa. 27. Prin urmare, instituirea unei cauţiuni nu contravine dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Piticar în Dosarul nr. 1.249/1/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 141-143 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 iunie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
