Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 456/299/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.544D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.545D/2020-nr. 1.550D/2020, nr. 1.556D/2020, nr. 1.576D/ 2020-nr. 1.578D/2020, nr. 1.583D/2020, nr. 1.613D/2020, nr. 1.688D/2020-nr. 1.691D/2020, nr. 1.733D/2020-nr. 1.739D/2020, nr. 1.762D/2020-nr. 1.766D/2020, nr. 1.776D/ 2020, nr. 1.842D/2020, nr. 1.869D/2020-nr. 1.871D/2020, nr. 1.894D/2020-nr. 1.897D/2020, nr. 1.899D/2020, nr. 1.916D/ 2020, nr. 1.921D/2020-nr. 1.925D/2020, nr. 1.928D/2020, nr. 1.929D/2020, nr. 1.940D/2020-nr. 1.944D/2020, nr. 1.967D/ 2020, nr. 1.970D/2020-1.978D/2020, nr. 2.133D/2020, nr. 2.134D/2020, nr. 2.137D/2020-nr. 2.141D/2020, nr. 2.327D/2020-nr. 2.330D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti, în dosarele nr. 11.768/299/2019, nr. 18.957/299/2019, nr. 15.754/299/2019, nr. 8.691/299/2019 şi nr. 32.090/299/2018 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în dosarele nr. 26.471/325/2019, nr. 35.381/325/2019, nr. 24.518/325/2019*, nr. 27.173/325/2019, nr. 25.333/325/2019, nr. 20.378/325/2019, nr. 21.849/325/2019, nr. 25.630/325/2019, nr. 5.255/325/2019, nr. 33.205/325/2019, nr. 16.393/325/2019, nr. 16.987/325/2019, nr. 21.834/325/2019, nr. 23.399/325/2019, nr. 23.893/325/2019, nr. 26.463/325/2019, nr. 1.584/325/2019, nr. 19.851/325/2019, nr. 21.824/325/2019, nr. 23.392/325/2019, nr. 23.656/325/2019, nr. 21.364/325/2019*, nr. 23.897/325/2019, nr. 19.859/325/2018, nr. 11.466/325/2019, nr. 23.664/325/2019, nr. 33.207/325/2019, nr. 25.636/325/2019, nr. 25.634/325/2019 şi nr. 27.301/325/2019 ale Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 5.917/325/2020, nr. 23.660/325/2019, nr. 25.342/325/2019, nr. 4.627/325/2020, nr. 30.550/325/2019, nr. 806/325/2020, nr. 5.784/325/2020, nr. 6.118/325/2020, nr. 10.228/325/2020, nr. 5.915/325/2020, nr. 30.877/325/2019 şi nr. 30.881/325/2019 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele nr. 36.738/325/2019*, nr. 7.528/325/2020, nr. 1.148/325/2020 şi nr. 6.733/325/2020 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 9.025/315/2019 al Judecătoriei Târgovişte, în dosarele nr. 9.867/299/2020, nr. 11.799/299/2020, nr. 15.855/299/2020, nr. 15.860/299/2020, nr. 10.477/299/2020 şi nr. 13.819/299/2020 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 10.088/299/2020, nr. 37.239/299/2019 şi nr. 19.601/299/2020, nr. 20.851/299/2020, nr. 11.112/299/2020, nr. 11.838/299/2020, nr. 15.915/299/2020, nr. 16.261/299/2020, nr. 17.856/299/2020 şi nr. 19.070/299/2020 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi în Dosarul nr. 23.049/299/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, precum şi de Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A. din Ilfov în dosarele nr. 13.516/94/2019 şi nr. 12.391/94/2019 ale Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi în Dosarul nr. 21.727/94/2019 al Judecătoriei Buftea - Secţia civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.545D/2020-nr. 1.550D/2020, nr. 1.556D/2020, nr. 1.576D/2020-nr. 1.578D/2020, nr. 1.583D/ 2020, nr. 1.613D/2020, nr. 1.688D/2020-nr. 1.691D/2020, nr. 1.733D/2020-nr. 1.739D/2020, nr. 1.762D/2020-nr. 1.766D/2020, nr. 1.776D/2020, nr. 1.842D/2020, nr. 1.869D/2020-nr. 1.871D/2020, nr. 1.894D/2020-nr. 1.897D/2020, nr. 1.899D/2020, nr. 1.916D/2020, nr. 1.921D/ 2020-nr. 1.925D/2020, nr. 1.928D/2020, nr. 1.929D/2020, nr. 1.940D/2020-nr. 1.944D/2020, nr. 1.967D/2020, nr. 1.970D/ 2020-1.978D/2020, nr. 2.133D/2020, nr. 2.134D/2020, nr. 2.137D/2020-nr. 2.141D/2020, nr. 2.327D/2020-nr. 2.330D/2020 la Dosarul nr. 1.544D/2020, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei, având în vedere că dispoziţia legală criticată este clară sub aspectul caracterului neechivoc al obiectului reglementării, precisă sub aspectul soluţiei legislative alese şi al limbajului folosit şi previzibilă sub aspectul scopului şi al consecinţelor pe care le antrenează. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin încheierile din 28 iulie 2020, 22 septembrie 2020 şi 20 octombrie 2020, precum şi prin deciziile civile nr. 916 din 16 iunie 2020, nr. 624 din 2 iunie 2020, pronunţate în dosarele nr. 456/299/2019, 11.768/299/2019, nr. 18.957/299/2019, nr. 15.754/299/2019, nr. 8.691/299/2019 şi nr. 32.090/299/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie. 8. Prin încheierile din 15 şi 22 septembrie 2020, 8 iulie 2020, 29 septembrie 2020, 21 septembrie 2019, 12 octombrie 2020, 27 octombrie 2020, precum şi prin deciziile nr. 1.068/A, nr. 1.091/A, nr. 1.089/A, nr. 1.055/A din 7 august 2020, nr. 1.266/A din 2 octombrie 2020, nr. 1.568/A din 10 noiembrie 2020, nr. 1.421/A din 20 octombrie 2020 şi nr. 1.558/A din 10 noiembrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 26.471/325/2019, nr. 35.381/325/2019, nr. 24.518/325/2019*, nr. 27.173/325/2019, nr. 25.333/325/2019, nr. 20.378/325/2019, nr. 21.849/325/2019, nr. 25.630/325/2019, nr. 5.255/325/2019, nr. 33.205/325/2019, nr. 16.393/325/2019, nr. 16.987/325/2019, nr. 21.834/325/2019, nr. 23.399/325/2019, nr. 23.893/325/2019, nr. 26.463/325/2019, nr. 1.584/325/2019, nr. 19.851/325/2019, nr. 21.824/325/2019, nr. 23.392/325/2019, nr. 23.656/325/2019, nr. 21.364/325/2019*, nr. 23.897/325/2019, nr. 19.859/325/2018, nr. 11.466/325/2019, nr. 23.664/325/2019, nr. 33.207/325/2019, nr. 25.636/325/2019, nr. 25.634/325/2019 şi nr. 27.301/325/2019, Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 9. Prin încheierile din 16 iulie 2020, 16 septembrie 2020, 9 septembrie 2020, încheierile nr. 11.005 şi nr. 11.004 din 1 octombrie 2020, încheierile din 21 octombrie 2020, 2 octombrie 2020 şi 16 octombrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 5.917/325/2020, nr. 23.660/325/2019, nr. 25.342/325/2019, nr. 4.627/325/2020, nr. 30.550/325/2019, nr. 806/325/2020, nr. 5.784/325/2020, nr. 6.118/325/2020, nr. 10.228/325/2020, nr. 5.915/325/2020, nr. 30.877/325/2019 şi nr. 30.881/325/2019, Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 10. Prin sentinţele civile nr. 6.678 din 17 iulie 2020, nr. 8.818 din 15 septembrie 2020 şi nr. 10.289 din 8 octombrie 2020, precum şi prin Încheierea din 1 octombrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 36.738/325/2019*, nr. 7.528/325/2020, nr. 1.148/325/2020 şi nr. 6.733/325/2020, Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 11. Prin Încheierea din 9 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 9.025/315/2019, Judecătoria Târgovişte a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 12. Prin încheierile din 12, 8 şi 21 octombrie 2020 şi 7 octombrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 9.867/299/2020, nr. 11.799/299/2020, nr. 15.855/299/2020, nr. 15.860/299/2020, nr. 10.477/299/2020, nr. 13.819/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 13. Prin încheierile din 24 august 2020, 16 iunie 2020, 6 octombrie 2020, 13 octombrie 2020, 3 noiembrie 2020, 16 octombrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 10.088/299/2020, nr. 37.239/299/2019 şi nr. 19.601/299/2020, nr. 20.851/299/ 2020, nr. 11.112/299/2020, nr. 11.838/299/2020, nr. 15.915/299/ 2020, nr. 16.261/299/2020, nr. 17.856/299/2020 şi nr. 19.070/ 299/2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 14. Prin Încheierea din 21 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 23.049/299/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 15. Excepţia a fost ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în cauze având ca obiect obligarea la plata unei sume reprezentând diferenţă pretenţii, raportate la cuantumul despăgubirilor în dosare de daună, cu penalităţile de întârziere aferente. 16. Prin Încheierea din 6 octombrie 2020 şi Decizia civilă nr. 2.244 din 15 octombrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 13.516/94/2019 şi nr. 12.391/94/2019, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 17. Prin Sentinţa civilă nr. 7.002 din 30 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 21.727/94/2019, Judecătoria Buftea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 18. Excepţia a fost ridicată de Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A. din Ilfov în cauze având ca obiect obligarea la plata unei sume reprezentând diferenţă pretenţii, raportate la cuantumul despăgubirilor în dosare de daună, cu penalităţile de întârziere aferente. 19. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece, fiind lipsite de previzibilitate şi claritate, permit stabilirea în mod arbitrar şi abuziv, de către unitatea reparatoare, a unui preţ pe oră, pentru manopera efectuată, mult peste preţurile de referinţă din piaţa specifică. Astfel cum sunt redactate, fără a exista obligaţia legală de raportare la anumite criterii, cum ar fi, spre exemplu, preţurile de referinţă din piaţă sau preţurile recomandate de producător, dispoziţiile legale criticate lasă stabilirea preţului la totala dispoziţie a unităţii reparatoare, care poate fixa practic orice valoare a reparaţiei. În acest mod, s-au creat premisele unui comportament abuziv din partea unităţilor reparatoare, care au înţeles să utilizeze preţuri pe oră de manoperă cu mult peste ceea ce se practică pe piaţa de profil şi să utilizeze un alt preţ, cu mult majorat, faţă de cel afişat, încălcându-se astfel şi prevederile art. 67 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. 20. Mai mult, preţul pe oră de manoperă nici nu este negociat cu cealaltă parte contractantă, persoana asigurată la societatea de asigurări, care nu are niciun interes să negocieze sau să facă opoziţie la preţul solicitat de unitatea reparatoare. O altă deficienţă a textului de lege criticat constă în faptul că, potrivit acestuia, unitatea reparatoare are la dispoziţie posibilitatea să opteze pentru una sau alta dintre modalităţile de stabilire a valorii reparaţiei, „folosind sisteme de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a preţului pe ora de manoperă afişată“. Astfel, art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 prezintă o deficienţă de conţinut gravă, care îi conferă caracter neconstituţional, întrucât nu prevede şi criteriul legal de stabilire a cuantumului orei de manoperă. Această deficienţă permite unităţii reparatoare majorarea în mod arbitrar şi abuziv a preţului de manoperă în relaţia contractuală directă cu persoana asigurată la societatea de asigurare, în special atunci când valoarea reparaţiei urmează să fie achitată de către asigurător. 21. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi din cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului privind exigenţele de calitate a legii. 22. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arată că „bunurile“ societăţii, obiect al încălcării, sunt reprezentate de sumele achitate în plus ca urmare a majorării în mod arbitrar şi abuziv a preţului orei de manoperă de către unităţile reparatoare. Astfel, se permite unităţilor reparatoare, invocând principiile pieţei libere, în special atunci când valoarea reparaţiei urmează să fie achitată de asigurător, să stabilească preţuri arbitrare, excesive şi abuzive, în relaţia contractuală directă cu persoana prejudiciată. Asigurătorul are calitatea de terţ faţă de contractul dintre unitatea reparatoare şi persoana prejudiciată, neavând niciun control asupra modului de stabilire a preţului pieselor şi al manoperei. 23. Există posibilitatea ca ulterior să se cenzureze această practică, prin neplata diferenţelor dintre preţurile practicate în piaţă şi preţul solicitat, însă unităţile reparatoare se adresează instanţelor judecătoreşti, care, într-o proporţie covârşitoare, le admit cererile şi le obligă, pe lângă plata acestor diferenţe, şi la plata de penalităţi. Prin actuala redactare a dispoziţiilor legale criticate, este evident că unităţile reparatoare sunt invitate la o conduită arbitrară şi abuzivă, ce are drept consecinţă afectarea patrimoniului societăţii de asigurare. Contrar art. 44 alin. (2) din Constituţie, sunt favorizate unităţile reparatoare şi patrimoniul acestora în detrimentul societăţilor de asigurare al căror patrimoniu este mai puţin ocrotit de legiuitor. 24. Se mai susţine că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, în special teza potrivit căreia la stabilirea valorii reparaţiei unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă, încalcă art. 1 alin. (3) şi art. 57 din Legea fundamentală, prin corelare cu art. 14 şi 15 din Codul civil, legiuitorul având obligaţia constituţională să adopte legi care să nu creeze cadrul pentru comiterea unor abuzuri de drept, astfel cum este situaţia reglementării criticate, prin care se instituie posibilitatea pentru anumite entităţi (unităţile de service care efectuează reparaţii ale unor vehicule implicate în accidente rutiere) să stabilească în mod unilateral şi absolut discreţionar valoarea reparaţiei, prin utilizarea propriei valori a orei de manoperă, care nu poate fi contestată de entitatea obligată să facă plata. Prin această reglementare este rupt echilibrul în circuitul civil, întrucât dispoziţia legală criticată prevede valabilitatea unei obligaţii sub condiţie pur potestativă, ce depinde exclusiv de voinţa unei persoane. 25. Se apreciază, totodată, că reglementarea criticată contravine şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile în care prin aceasta se creează în mod evident o discriminare între cele două părţi ale raportului juridic, unitatea reparatoare putând să îşi folosească propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia, şi fără ca această valoare să poată fi negociată sau să fie raportată la un criteriu obiectiv şi independent de voinţa părţii. 26. De asemenea, se susţine că reglementarea criticată din Legea nr. 132/2017 este neconstituţională, întrucât lasă loc arbitrarului şi oferă posibilitatea comiterii unor abuzuri. 27. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, iar dreptul de proprietate privată al asigurătorului RCA este pe deplin respectat, riscurile acoperite de asigurarea RCA şi limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA fiind stabilite prin lege. Ceea ce o nemulţumeşte pe autoarea excepţiei este modalitatea în care textul criticat este interpretat în practica judiciară, respectiv faptul că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă, fără ca aceasta să fie reglementată legal. În opinia instanţei, prin impunerea unui criteriu legal de stabilire a cuantumului orei de manoperă s-ar putea aduce atingere principiului libertăţii economice, consacrat de art. 45 din Constituţie. În ceea ce priveşte invocarea art. 44 din Constituţie, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a arătat că „executarea oricărei obligaţii de a da determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui obligat să dea. În toate cazurile în care o asemenea obligaţie se execută, chiar şi în mod silit, pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prevăzută cu formulă executorie, atingerea adusă dreptului de proprietate, prin diminuarea patrimoniului datornicului, se înscrie în limitele prevederilor constituţionale“ (Decizia nr. 29 din 25 ianuarie 2005). De asemenea, în dosarele nr. 1.942D/2020 şi nr. 1.943D/2020, instanţa apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 1 alin. (5) şi art. 44 din Constituţie, întrucât obligă asigurătorul să achite despăgubiri care pot depăşi prejudiciul efectiv suferit de către terţul prejudiciat, fiind încălcat dreptul de proprietate al societăţii de asigurări. 28. Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile criticate nu pot fi apreciate ca fiind lipsite de claritate şi previzibilitate, întrucât permit stabilirea în mod neechivoc a cuantumului despăgubirii datorate înainte de efectuarea reparaţiei autovehiculului, respectiv prin utilizarea contravalorii orei de manoperă practicate de unitatea reparatoare. Chiar dacă preţurile folosite de unităţile reparatoare nu sunt aceleaşi, uneori constatându-se diferenţe semnificative, această împrejurare nu afectează cerinţele de previzibilitate şi claritate ale legii, societăţile de asigurare având posibilitatea ca, pe baza acestor norme, să îşi modeleze conduita astfel încât să fie respectate drepturile şi interesele persoanelor ale căror autoturisme au fost avariate într-un accident rutier. Nici încălcarea art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie sau a art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie nu poate fi reţinută, întrucât readucerea autovehiculului avariat la starea iniţială presupune introducerea acestuia la o unitate reparatoare care în mod firesc va folosi propria valoare a orei de manoperă, neexistând nicio raţiune pentru care unitatea să fie obligată să accepte tarife mai mici sau plafonate. În condiţiile în care societatea de asigurare trebuie să reparare integral prejudiciul produs, plata acestor sume nu poate fi apreciată ca fiind o încălcare a dreptului de proprietate al asigurătorului. 29. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, autoarea criticând, în esenţă, opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel, nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi principiului garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. De asemenea, în dosarele nr. 1.556D/2020, nr. 1.576D/2020, nr. 1.577D/2020, nr. 1.578D/2020, nr. 1.583D/2020, instanţa, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Totodată, în dosarele nr. 2.141D/2020 şi nr. 2.330D/2020, instanţa apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu prevăd şi un criteriu legal de stabilire a cuantumului orei de manoperă. Astfel, lipsa de previzibilitate a normei legale supuse controlului de constituţionalitate permite stabilirea de către unităţile reparatoare a unui preţ pe ora de manoperă peste preţurile de referinţă din piaţă. 30. Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, autoarea criticând, în esenţă, opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel, nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi principiului garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. 31. Tribunalul Ilfov - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că aspectele ce formează obiectul reglementării criticate nu evocă nicio inegalitate între persoane şi nici chestiunea exercitării cu rea-credinţă a drepturilor recunoscute de lege. În contextul economiei de piaţă şi al libertăţii pe piaţa concurenţială economică, stabilirea unei valori a orei de manoperă nu poate semnifica o încălcare a drepturilor celorlalte persoane. 32. Judecătoria Târgovişte apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Aşadar, exigenţa previzibilităţii legii priveşte modul de receptare a conţinutului actelor normative de corpul social, în sensul de înţelegere a acestuia, norma juridică trebuind să fie clară, inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează nu trebuie doar să fie informaţi în avans asupra consecinţelor actelor şi faptelor lor, ci trebuie să le şi înţeleagă. Or, textul legal contestat nu este previzibil. 33. Judecătoria Buftea - Secţia civilă apreciază că excepţia nu este întemeiată, întrucât, conform principiului libertăţii economice, unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată, iar prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto sunt liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului care nu are o răspundere directă, ci una care derivă din contractul de asigurare. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, deoarece s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor. 34. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu este întemeiată, întrucât dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 apar ca fiind clare şi în conformitate cu cerinţele de previzibilitate şi nu constituie o încălcare a dreptului de proprietate al societăţii de asigurare, libertatea unităţilor reparatoare de a utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată, oferită de către legiuitor prin edictarea acestei norme, urmărind scopul legitim de a proteja principiul libertăţii economice. 35. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, autoarea criticând, în esenţă, opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel, nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi principiului garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. De asemenea, în dosarele nr. 1.970D/2020, nr. 1.971D/2020 şi nr. 1.972D/2020, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, instanţa nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 36. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. 37. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 38. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 39. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 40. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017, potrivit cărora „Valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată“. 41. Autoarele excepţiei apreciază că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică şi art. 57 privind exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la respectarea bunurilor. 42. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici similare, iar prin Decizia nr. 583 din 23 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 6 februarie 2023, şi deciziile nr. 5 din 31 ianuarie 2023, nr. 65 din 28 februarie 2023, nr. 119 din 16 martie 2023*) şi Decizia nr. 321 din 30 mai 2023**), nepublicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii, instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 119 din 16 martie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 17 iulie 2023. **) Decizia Curţii Constituţionale nr. 321 din 30 mai 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 3 august 2023. 43. Cu privire la critica de neconstituţionalitate formulată din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la calitatea normei juridice, Curtea a observat că se critică opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare, care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, critici ce nu se subsumează însă unor veritabile critici de neconstituţionalitate. Împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice şi principiului liberei circulaţii a serviciilor, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi să aleagă un alt cocontractant, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată. În acest sens sunt, de altfel, prevederile art. 19 alin. (5) lit. k) şi alin. (12) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 1 august 2017, precum şi cele ale art. 6 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 132/2017, care conferă persoanei prejudiciate dreptul ca, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, fără nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unităţii reparatoare auto, care ar putea să îi influenţeze opţiunea. 44. Referitor la critica privind posibilitatea unităţii reparatoare de a opta pentru una sau alta dintre modalităţile de stabilire a valorii reparaţiei, Curtea a apreciat că textul de lege criticat este redactat într-o manieră clară, lipsită de orice echivoc, de natură să satisfacă criteriile de claritate, precizie şi previzibilitate pe care normele juridice trebuie să le îndeplinească, evidenţiind explicit cele două modalităţi de cuantificare a despăgubirilor datorate de asigurător, şi anume prin folosirea sistemelor de evaluare specializate (precum Audatex, Autovista, DAT, GT Motive) şi prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. În acest context, Curtea a arătat că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, sistemele de evaluare specializate reprezintă o aplicaţie informatică ce se bazează pe un ansamblu de date, metode şi algoritmi de calcul care este utilizat ca suport în stabilirea costurilor de reparaţie a vehiculelor şi bunurilor avariate, precum şi/sau la stabilirea valorii de piaţă a acestora la data evenimentului. 45. Curtea a menţionat că art. 23 alin. (1) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 prevede că, la stabilirea ofertei de despăgubire după identificarea vehiculelor şi evidenţierea complexităţii structurii de echipare, a dotărilor de serie şi opţionale, se iau în considerare o serie de factori, şi anume: a) pentru evaluarea costurilor de readucere a vehiculului la starea anterioară producerii evenimentului: piese şi materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparaţie în România şi statele membre; manopera aferentă reparaţiei şi cea aferentă operaţiilor necesare din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului; b) pentru evaluarea valorii de vânzare de piaţă: factori specifici de corecţie; existenţa unor avarii preexistente; istoricul de exploatare a vehiculului, precum utilizarea în regim de şcoală de şoferi, taxi, închiriere şi altele. 46. Aşadar, cuantificarea despăgubirilor se face pe baza preţurilor de referinţă pe piaţă, la stabilirea lor folosindu-se sisteme de evaluare specializate, acestea reprezentând un punct de pornire, de evaluare estimativă a daunelor, luându-se în calcul piese şi materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparaţie, la care se adaugă manopera aferentă reparaţiei şi operaţiunilor necesare, din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului. De asemenea, potrivit art. 24 alin. (6) şi (9) din norma precitată, dacă pentru anumite părţi componente sau piese ale vehiculului lipsesc preţurile de piaţă practicate pe piaţa din România, valoarea acestora se stabileşte pe baza preţurilor de piaţă din alte state membre, dovedite prin orice mijloc de probă. La evaluarea vehiculului se au în vedere starea tehnică, de întreţinere şi eventualele modificări ale structurii de echipare a acestuia survenite între data comercializării şi data producerii evenimentului, certificate de către specialistul în constatarea daunelor. 47. Astfel, Curtea a reţinut că, tocmai pentru a preîntâmpina situaţii în care evaluarea estimativă poate fi diferită în funcţie de utilizatorul sistemului de evaluare specializat, legiuitorul a instituit obligaţia asigurătorului de a formula oferta de despăgubire luând în calcul toate elementele necesare aducerii autovehiculului la starea anterioară evenimentului rutier şi posibilitatea persoanei prejudiciate de a alege în mod liber o unitate reparatoare auto în vederea efectuării reparaţiei, urmând ca în cazul în care există diferenţe de costuri, indiferent de modalitatea de stabilire a valorii reparaţiei, acestea să fie reglate după depunerea documentelor de reparaţie din care să rezulte costurile certe. Or, procedând într-o atare manieră, Curtea a apreciat că nu se aduce atingere drepturilor asigurătorului RCA, răspunderea de care este ţinut acesta fiind una limitată de contractul de asigurare şi de lege. 48. Prin urmare, din perspectiva conţinutului său normativ, reglementarea legală criticată este clară, sub aspectul caracterului neechivoc al obiectului său, precisă, sub aspectul soluţiei legislative alese şi al limbajului folosit, şi previzibilă, sub aspectul scopului şi al consecinţelor pe care le antrenează. Prin urmare, Curtea nu a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 49. Pentru considerentele mai sus arătate, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie coroborate cu cele ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dedusă, în opinia autoarelor excepţiei, din împrejurarea că sunt favorizate unităţile reparatoare, care, invocând principiile pieţei libere, stabilesc preţuri arbitrare în detrimentul societăţilor de asigurare, al căror patrimoniu este mai puţin ocrotit de legiuitor. 50. În acest context, Curtea a reţinut că prin încheierea contractului de asigurare, care este esenţialmente aleatoriu, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus, totodată, şi la riscul unei pierderi, iar existenţa şi întinderea acestuia depind de hazard, adică de un eveniment viitor şi incert. Riscul, adică şansa de câştig sau posibilitatea de pierdere, este un atribut esenţial al economiei de piaţă liberă, funcţională, atribut care justifică libera concurenţă. Totodată, nimic nu împiedică antrenarea răspunderii civile delictuale a asiguratului, persoana vinovată, în temeiul principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, pentru diferenţa de despăgubire nesuportată de asigurător. Eventualele disfuncţionalităţi apărute în practică referitoare la modalitatea în care unităţile reparatoare auto înţeleg să aplice art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, cu ocazia desfăşurării activităţilor specifice acestora, nu pot fi însă convertite în vicii de neconstituţionalitate de natură să antreneze controlul de constituţionalitate exercitat de către instanţa de contencios constituţional. 51. Curtea a observat, de altfel, că prin Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, legiuitorul a avut drept scop o mai bună funcţionare a pieţei şi asigurarea unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor, stabilind posibilitatea sesizării Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în vederea dispunerii de măsuri pentru stoparea şi combaterea practicilor comerciale incorecte [a se vedea art. 10 alin. (1) şi (2) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 363/2007]. 52. În ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a observat că aceasta este dedusă din împrejurarea că prin reglementarea criticată se creează o discriminare între cele două părţi ale raportului juridic, întrucât unitatea reparatoare îşi poate folosi propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia. Or, din această perspectivă, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat. 53. Or, din analiza cadrului legislativ în vigoare din domeniul asigurărilor obligatorii RCA, respectiv a Legii nr. 132/2017 şi a Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, Curtea a observat că asigurătorul RCA nu are aceleaşi atribuţii precum cele care incumbă în sarcina unităţilor reparatoare auto, astfel încât, din perspectiva activităţilor desfăşurate, nu se poate reţine existenţa unei situaţii similare, care să antreneze incidenţa art. 16 din Constituţie. Asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă, fără a se depăşi limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 132/2017, şi în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA. Totodată, astfel cum rezultă din art. 19 alin. (12) şi (13) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, soluţiile tehnice finale de remediere a avariilor se stabilesc de către unitatea reparatoare, în acord cu documentaţia tehnică din manualul de reparaţie al producătorului auto, şi sunt acceptate de către persoana prejudiciată. Părţile pot agrea constatarea avariilor şi întocmirea procesului-verbal de constatare prin transmiterea de informaţii şi documente prin mijloace electronice de comunicare. 54. Cu privire la susţinerile potrivit cărora unitatea reparatoare poate să îşi folosească propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia, Curtea a subliniat că, aşa cum prevede art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. Întrucât legislaţia nu stabileşte dacă un mod de evaluare primează în defavoarea celuilalt, în cazul în care părţile nu pot conveni în mod amiabil asupra modului de calcul al sumei cuvenite drept despăgubire, litigiul poate fi soluţionat fie prin mecanisme alternative de soluţionare [de exemplu, Entitatea de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Nonbancar (SAL-Fin)], fie pe baza hotărârii definitive a instanţei, potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 132/2017. În cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin soluţionarea alternativă a litigiilor sau prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în baza acordului rezultat în urma soluţionării alternative a litigiului sau în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă [art. 23 alin. (6) din Legea nr. 132/2017]. 55. Curtea a mai reţinut că în situaţia constatării unor eventuale neregularităţi/abuzuri din partea unităţilor reparatoare auto (cu privire la stabilirea valorii proprii a orei de manoperă), Curtea a apreciat că acestea pot fi sancţionate prin mecanisme instituite la nivel legal, preponderent de natură jurisdicţională, dar şi prin sesizarea instituţiilor cu atribuţii în acest domeniu (spre exemplu, Consiliul Concurenţei sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor), care pot interveni pentru remedierea neregularităţilor/abuzurilor constatate. 56. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 57, Curtea a constatat că acestea nu sunt incidente în cauză. 57. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenţei mai sus invocate, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate sunt valabile şi în prezenta cauză. 58. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 456/299/2019, nr. 11.768/299/2019, nr. 18.957/299/2019, nr. 15.754/299/2019, nr. 8.691/299/2019 şi nr. 32.090/299/2018 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în dosarele nr. 26.471/325/2019, nr. 35.381/325/2019, nr. 24.518/325/2019*, nr. 27.173/325/2019, nr. 25.333/325/2019, nr. 20.378/325/2019, nr. 21.849/325/2019, nr. 25.630/325/2019, nr. 5.255/325/2019, nr. 33.205/325/2019, nr. 16.393/325/2019, nr. 16.987/325/2019, nr. 21.834/325/2019, nr. 23.399/325/2019, nr. 23.893/325/2019, nr. 26.463/325/2019, nr. 1.584/325/2019, nr. 19.851/325/2019, nr. 21.824/325/2019, nr. 23.392/325/2019, nr. 23.656/325/2019, nr. 21.364/325/2019*, nr. 23.897/325/2019, nr. 19.859/325/2018, nr. 11.466/325/2019, nr. 23.664/325/2019, nr. 33.207/325/2019, nr. 25.636/325/2019, nr. 25.634/325/2019 şi nr. 27.301/325/2019 ale Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 5.917/325/2020, nr. 23.660/325/2019, nr. 25.342/325/2019, nr. 4.627/325/2020, nr. 30.550/325/2019, nr. 806/325/2020, nr. 5.784/325/2020, nr. 6.118/325/2020, nr. 10.228/325/2020, nr. 5.915/325/2020, nr. 30.877/325/2019 şi nr. 30.881/325/2019 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele nr. 36.738/325/2019*, nr. 7.528/325/2020, nr. 1.148/325/2020 şi nr. 6.733/325/2020 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 9.025/315/2019 al Judecătoriei Târgovişte, în dosarele nr. 9.867/299/2020, nr. 11.799/299/2020, nr. 15.855/299/2020, nr. 15.860/299/2020, nr. 10.477/299/2020 şi nr. 13.819/299/2020 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 10.088/299/2020, nr. 37.239/299/2019, nr. 19.601/299/2020, nr. 20.851/299/2020, nr. 11.112/299/2020, nr. 11.838/299/2020, nr. 15.915/299/2020, nr. 16.261/299/2020, nr. 17.856/299/2020 şi nr. 19.070/299/2020 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi în Dosarul nr. 23.049/299/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, precum şi de Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A. din Ilfov în dosarele nr. 13.516/94/2019 şi nr. 12.391/94/2019 ale Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi în Dosarul nr. 21.727/94/2019 al Judecătoriei Buftea - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, Judecătoriei Târgovişte, Judecătoriei Buftea - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 iunie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.