Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 508 alin. (4) raportat la art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Comuna Biharia, prin primar, în Dosarul nr. 732/35/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.961D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, şi solicită menţinerea jurisprudenţei în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 23 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 732/35/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 508 alin. (4) raportat la art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Comuna Biharia, prin primar, într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei sentinţe a curţii de apel prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulate împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă acţiunea în anulare a unei sentinţe arbitrale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 508 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte aplicarea acestora contestaţiei în anulare formulată împotriva acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale respinse. Arată că prin aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 508 alin. (4) coroborat cu art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă este încălcat accesul liber la justiţie, deoarece legalitatea hotărârii atacate nu poate fi verificată de către o instanţă ierarhic superioară. Calea de atac în cazul promovării unei contestaţii în anulare este diferită în funcţie de calea de atac deschisă în privinţa hotărârii contestate, ceea ce contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 21, ale art. 124 alin. (2) şi ale art. 129. Or, indiferent de soluţia pronunţată, hotărârea judecătorească trebuie să aibă o cale de atac expres reglementată, unică şi neechivocă. Aceasta presupune că părţile procesuale trebuie să aibă deschise aceleaşi căi de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, ca expresie a exercitării în mod egal a drepturilor procesuale. Principiul legalităţii căii de atac confirmă egalitatea în faţa legii a părţilor procesuale şi înlătură arbitrariul rezultat din faptul că o hotărâre ar putea fi supusă unor căi de atac diferite în funcţie de judecătorul din cauză. 6. Referindu-se la propria situaţie de fapt, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate arată că, potrivit dispoziţiilor art. 508 alin. (4) din Codul de procedură civilă, calea de atac a hotărârii dată în contestaţie în anulare este aceeaşi cu cea a hotărârii atacate. Astfel, dacă hotărârea contestată are deschisă o cale de atac şi hotărârea pronunţată în contestaţia în anulare are aceeaşi cale de atac, iar dacă hotărârea contestată nu are deschisă nicio cale de atac, nici hotărârea pronunţată cu privire la contestaţia în anulare nu este supusă vreunei căi de atac. 7. Prin urmare, textul legal criticat are în vedere căi de atac diferite, în funcţie de existenţa acesteia la nivelul hotărârii atacate cu contestaţie în anulare. 8. Pornind de la premisa că drepturile fundamentale trebuie garantate într-o manieră concretă şi reală, iar nu iluzorie şi teoretică, imposibilitatea concretă de sesizare a unei instanţe de către persoana interesată constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiţie, drept care impune obligaţii în sarcina statului care este ţinut să acorde oricărei persoane toate facilităţile rezonabile de drept şi de fapt pentru a accede la instanţă. 9. În acest mod dreptul fundamental la un proces echitabil nu este respectat. Aşadar, prin privarea, în mod neconstituţional, de calea de atac a recursului faţă de hotărârea pronunţată în contestaţie în anulare nu mai pot fi corectate de către o instanţă de control judiciar încălcări grave ale legii. Prin exercitarea căii de atac partea nu urmăreşte atât anularea hotărârii, cât, mai ales, obţinerea unei noi hotărâri, cu desăvârşită eficacitate şi efectivitate. În fine, mai susţine că, deşi hotărârea recurată intră sub incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă, aceasta nu mai poate fi supusă controlului judiciar pentru că un asemenea demers judiciar nu este permis de dispoziţiile art. 508 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului. Accesul liber la justiţie nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând institui reguli speciale, în considerarea unor situaţii speciale. Instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, nu contravine principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Instanţa mai arată că nicio dispoziţie constituţională nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 508 alin. (4) raportate la cele ale art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă. În legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă au fost modificate prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 21 martie 2017. În prezent, dispoziţiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă au următorul cuprins: „(4) Hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului.“ Însă, având în vedere dispoziţiile art. 24 şi 25 din Codul de procedură civilă, precum şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al excepţiei art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 17/2017. 16. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 508 alin. (4) şi ale art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 17/2017, care au următorul cuprins: - Art. 508 alin. (4): „Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.“; – Art. 613 alin. (4): „Hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3) (prin care curtea de apel admite acţiunea în anulare şi anulează hotărârea arbitrală - s.n.), sunt supuse recursului.“ 17. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie astfel cum acesta se interpretează potrivit art. 20 alin. (1) şi prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost invocată în cadrul soluţionării recursului formulat împotriva unei sentinţe prin care a fost respinsă o contestaţie în anulare. Calea de atac a contestaţiei în anulare a fost formulată împotriva unei sentinţe prin care a fost respinsă acţiunea în anulare a unei hotărâri arbitrale, sentinţă care nu este supusă recursului. 19. Sub aspectul căii de atac ce poate fi formulată împotriva hotărârilor curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 100 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 7 iulie 2017. 20. Cu acel prilej Curtea a reţinut că hotărârea arbitrală este definitivă şi obligatorie, putând fi desfiinţată prin acţiune în anulare numai pentru motivele prevăzute de lege. Art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă reglementează calea de atac deschisă împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curtea de apel în soluţionarea acţiunilor în anularea hotărârilor arbitrale, statuând că sunt supuse recursului hotărârile pronunţate potrivit alin. (3) al art. 613 din Codul de procedură civilă, respectiv hotărârile prin care s-a admis acţiunea în anulare. Această opţiune a legiuitorului este justificată de faptul că admiterea acţiunii în anulare are ca efect apariţia unei noi situaţii juridice, distinctă de cea stabilită prin hotărârea arbitrală. Dacă acţiunea în anulare este admisă, curtea de apel anulează hotărârea arbitrală şi, potrivit art. 613 alin. (3) din Codul de procedură civilă, trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze potrivit legii, trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral sau se pronunţă în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Prin admiterea acţiunii în anulare este afectat caracterul stabil al hotărârii arbitrale, instanţa superioară de control judiciar fiind chemată să confirme sau să infirme această situaţie. 21. În schimb, Curtea a constatat că, în cazul respingerii acţiunii în anulare, ordinea juridică stabilită prin hotărârea arbitrală rămâne neschimbată, hotărârea curţii de apel, în acest caz, confirmând definitiv hotărârea pronunţată de instanţa arbitrală. Prin exercitarea recursului împotriva hotărârilor de respingere ale curţii de apel ar însemna că părţile urmăresc, în realitate, o reexaminare a cauzei şi o nouă decizie în privinţa lor, pronunţată de o instanţă judecătorească, şi nu de o instanţă arbitrală. Or, hotărârea arbitrală confirmată prin hotărârea curţii de apel reprezintă finalizarea procedurii arbitrale în cadrul căreia părţile au beneficiat de toate garanţiile oferite de aceasta. Aşadar, incidenţa dispoziţiilor procedurale criticate este subsecventă acordului de voinţă intervenit între părţi, care au optat, prin clauza compromisorie înscrisă în contract, pentru soluţionarea litigiilor de către o instanţă arbitrală, părţile trebuind să recunoască consecinţele juridice ale aplicării prevederilor legale privind desemnarea unei asemenea instituţii, inclusiv dispoziţiile procedurale care reglementează condiţiile desfiinţării hotărârii arbitrale pe calea acţiunii în anulare. Scopul unei asemenea modalităţi de soluţionare a litigiilor este menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă, în care părţile pot fi apărate şi pot solicita toate dovezile apreciate necesare, judecata finalizându-se cu adoptarea unei hotărâri susceptibile de executare silită. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că nu se poate pune problema încălcării drepturilor consacrate în Constituţie, atât timp cât părţile sunt cele care decid prin convenţia arbitrală cu privire la modalitatea de soluţionare a litigiului. 22. Aşadar, hotărârile de respingere a acţiunii în anulare pronunţate în temeiul art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 17/2017, nu sunt supuse recursului. 23. În continuare, Curtea observă că, potrivit art. 508 alin. (4) din Codul de procedură civilă, „Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată“. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a formulat recurs împotriva sentinţei prin care contestaţia în anulare a fost respinsă, în condiţiile în care hotărârea contestată prin care a fost respinsă acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale nu este supusă căii de atac a recursului. 24. În acest cadru procesual autoarea excepţiei de neconstituţionalitate apreciază, în esenţă, că dispoziţiile art. 508 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte aplicarea acestora contestaţiei în anulare formulate împotriva hotărârii prin care a fost respinsă acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale. 25. Or, prin promovarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii prin care a fost respinsă contestaţia în anulare, precum şi din modul de formulare a criticilor de neconstituţionalitate, rezultă că autoarea excepţiei urmăreşte, în realitate, modificarea dispoziţiilor art. 508 alin. (4) din Codul de procedură civilă în sensul posibilităţii promovării unei căi de atac neprevăzute de lege, finalitatea acestui demers constând în deschiderea căii de atac a recursului împotriva hotărârii prin care a fost respinsă acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale. 26. Însă, având în vedere că judecarea contestaţiei în anulare se face după regulile de la instanţa a cărei hotărâre se atacă, Curtea reţine că soluţia legislativă reglementată de prevederile art. 508 alin. (4) din Codul de procedură civilă, potrivit căreia hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată, vine să confirme judecarea acestei căi extraordinare de atac după regulile procedurale aplicabile instanţei a cărei hotărâre se atacă, inclusiv sub aspectul exercitării căilor de atac. 27. De altfel, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa constantă (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 1.100 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 11 noiembrie 2011), potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului. Sub acest aspect, principiul accesului liber la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a le utiliza, în formele şi în modalităţile instituite de lege. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi^1, ^1 A se vedea opinia separată formulată la Decizia nr. 100 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 7 iulie 2017. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Comuna Biharia, prin primar, în Dosarul nr. 732/35/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 508 alin. (4) şi ale art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
