Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3-5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie ridicată de Daniel Ionuţ Moise în Dosarul nr. 2.249/259/2016 al Judecătoriei Mizil şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.712D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că îşi menţine valabilitatea jurisprudenţa Curţii Constituţionale deja existentă în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 28 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.249/259/2016, Judecătoria Mizil a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3-5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie ridicată de Daniel Ionuţ Moise într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii în constatarea valabilităţii unei convenţii de vânzare încheiate cu privire la un teren arabil extravilan, hotărârea pronunţată urmând să ţină loc de contract de vânzare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014 şi în cazul antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ duce la desfiinţarea dreptului de creanţă al promitentului-cumpărător, dobândit în mod valabil, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile, precum şi a dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privată şi protecţia proprietăţii. În acest sens se arată că aplicarea dispoziţiilor art. 5 din actul normativ criticat şi antecontractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi creează posibilitatea exercitării dreptului de preempţiune cu privire la acelaşi teren, în detrimentul promitentului-cumpărător, ceea ce duce la anihilarea efectelor antecontractului de vânzare-cumpărare şi la lipsirea de eficienţă juridică a dreptului de creanţă născut în mod valabil în patrimoniul promitentului-cumpărător. Astfel, nu se mai poate obţine îndeplinirea exactă a obligaţiei asumate de promitentul-vânzător, acesta fiind constrâns să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu o altă persoană. În acest mod, promitentul-cumpărător suferă o sancţiune pentru nerespectarea unor obligaţii care nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului. Se mai arată că, deşi prin Decizia nr. 24 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că instanţa de judecată poate dispune îndeplinirea formalităţilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014, nu întotdeauna instanţele procedează în acord cu această decizie. 6. Se mai arată că promitentul-cumpărător nu poate cere în numele său înscrierea terenului în cartea funciară, în condiţiile în care acesta nu este înscris, întrucât aceste operaţiuni sunt condiţionate de dovada dreptului de proprietate. Chiar dacă, în principiu, este posibil ca în timpul procesului instanţa să abiliteze reclamantul pentru efectuarea acestor formalităţi, totuşi această operaţiune necesită un termen îndelungat şi costuri extrem de mari, iar instanţele nu dispun întotdeauna o astfel de măsură. Pe de altă parte, în multe zone din ţară nu sunt actualizate hărţile cadastrale în sistem digital, astfel încât terenurile nu pot fi înregistrate. Astfel, neputând fi înscris imobilul în cartea funciară şi la rolul fiscal, acţiunea promovată în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare devine inadmisibilă, fără ca promitentul-cumpărător de bună-credinţă să fie culpabil în vreun fel pentru această situaţie, întrucât condiţiile care au determinat inadmisibilitatea nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului. Se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale referitoare la noţiunile de „bun“, „speranţă legitimă“, „drept de creanţă“, „ingerinţă în dreptul de proprietate“. 7. Se mai susţine şi încălcarea accesului liber la justiţie, întrucât instanţele judecătoreşti resping ca inadmisibile acţiunile având ca obiect pronunţarea unor hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 17/2014, fără a mai verifica celelalte condiţii prevăzute de art. 1669 din Codul civil, referitor la promisiunea de vânzare şi promisiunea de cumpărare. 8. Judecătoria Mizil nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare, Curtea Constituţională constatând conformitatea acestora cu prevederile din Legea fundamentală invocate. 11. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, arătând că îşi menţine punctul de vedere exprimat anterior si reţinut de Curtea Constituţională în Decizia nr. 746 din 3 noiembrie 2015. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3-5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: - Art. 3: "(1) Terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre, către interior, precum şi cele situate în extravilan la o distanţă de până la 2.400 m faţă de obiectivele speciale pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naţionale, eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, prin structurile interne specializate menţionate la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică preemptorilor.(3) Avizele prevăzute la alin. (1) vor fi comunicate în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura şi alte elemente privind obţinerea avizului specific al Ministerului Apărării Naţionale se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii de a emite avizul, se consideră ca fiind favorabil.(4) Terenurile agricole situate în extravilan, în care se află situri arheologice, în care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potenţial arheologic evidenţiat întâmplător, pot fi înstrăinate prin vânzare doar cu avizul specific al Ministerului Culturii, respectiv al serviciilor publice deconcentrate ale acestuia, după caz, emis în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura şi alte elemente privind obţinerea avizului specific al Ministerului Culturii se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, avizul se consideră ca fiind favorabil." – Art. 4: "(1) Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi a dreptului de preempţiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale.(2) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt situate situri arheologice clasate se face potrivit prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare.(3) Solicitarea şi utilizarea certificatului de carte funciară în contractele translative de proprietate privind bunurile imobile şi alte drepturi reale fac pe deplin dovada bunei-credinţe atât a părţilor din contract, cât şi pentru profesionistul instrumentator, cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului asupra imobilului supus vânzării conform descrierii din cartea funciară." – Art. 5: "(1) În toate cazurile în care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare-cumpărare, acţiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale legislaţiei în materie, precum şi dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 3, 4 şi 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal şi în cartea funciară.(2) Cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege." – Art. 9: "Avizul final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunţării de către instanţă a unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare se emite de către structurile teritoriale pentru terenurile cu suprafaţa de până la 30 de hectare inclusiv, iar pentru terenurile cu suprafaţa de peste 30 de hectare, de către structura centrală." 15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 - Universalitatea, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată şi garantarea şi ocrotirea proprietăţii private. De asemenea sunt invocate prevederile art. 1 - Protecţia proprietăţii cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textele de lege ce formează obiectul acesteia au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale invocate şi în cauza de faţă. Astfel, prin Decizia nr. 670 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 7 martie 2017, Curtea, invocând jurisprudenţa sa pronunţată în această materie, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, respectiv la data pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare, nu echivalează cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, ci este în concordanţă cu principiul activităţii legii civile. Întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, având în vedere că legea nu retroactivează, ci vizează doar condiţiile privind transferul dreptului de proprietate a terenurilor agricole situate în extravilan după intrarea în vigoare a Legii nr. 17/2014. 17. De asemenea, prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 20, Curtea a statuat că beneficiarul unei promisiuni de vânzare neexecutate este titularul unui drept de creanţă, corelativ obligaţiei de a vinde asumate de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularul unui drept de proprietate. Transferul dreptului nu s-a realizat în momentul perfectării antecontractului, ci se va realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv al pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină locul acordului de voinţă nerealizat. Cu alte cuvinte, valabilitatea antecontractului de vânzare este supusă legii în vigoare la data încheierii sale, iar efectul specific al acestuia, referitor la transmiterea în viitor a dreptului de proprietate, respectiv la momentul încheierii contractului de vânzare, este supus legii în vigoare la data încheierii acestui din urmă contract. Aşadar, îndeplinirea condiţiilor legale pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunţarea hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de contract, nu poate fi raportată la un moment anterior - încheierea antecontractului de vânzare -, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum. 18. Totodată, prin Decizia nr. 83 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 196 din 24 martie 2015, paragraful 22, Curtea a reţinut că art. 5 din Legea nr. 17/2014 stabileşte atribuţiile de natură procedurală ale instanţei de judecată de a verifica, pe lângă îndeplinirea condiţiilor de validitate ale antecontractului, şi condiţiile reglementate de art. 3, 4 şi 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările şi completările ulterioare, după caz. Aşadar, de aplicare imediată în domeniul temporal propriu al Legii nr. 17/2014 sunt condiţiile necesar a fi întrunite pentru transferul dreptului de proprietate, art. 5 stabilind în sarcina instanţei de judecată obligaţia verificării îndeplinirii acestora la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de act autentic. 19. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi la art. 1 privind protecţia proprietăţii private din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin Decizia nr. 147 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 12 mai 2016, paragraful 18, Curtea a observat, pe de o parte, că, potrivit prevederilor constituţionale, dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate, însă conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. Pe de altă parte, problema garantării şi ocrotirii constituţionale a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ce face obiectul promisiunii de vânzare nu se poate invoca în favoarea unei persoane care nu este titularul acestui drept, ce ar urma să se nască ulterior (Decizia nr. 36 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015, şi Decizia nr. 1.382 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2012). Or, autorul excepţiei de neconstituţionalitate se află în această ipoteză, întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate. 20. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 21 privind accesul liber la justiţie şi la art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, cu trimitere la art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate instituie în sarcina justiţiabilului obligaţii sau condiţii noi, ceea ce îngrădeşte accesul liber la justiţie. Cu privire la o critică similară, prin Decizia nr. 670 din 17 noiembrie 2016, precitată, paragraful 25, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie permite oricărei persoane să se adreseze justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Or, şi în prezenta cauză, autorul excepţiei s-a adresat instanţei solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, în temeiul art. 1.669 din Codul civil, având, aşadar, posibilitatea efectivă de a-şi apăra dreptul de creanţă. De altfel, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 480 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 16, dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie, presupune respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul de apărare, egalitatea procesuală, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, iar prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 reglementează o condiţie de admisibilitate a unei acţiuni în justiţie. 21. Aceleaşi argumente în sensul constituţionalităţii prevederilor de lege criticate se regăsesc şi în jurisprudenţa mai recentă, fiind reiterate în Decizia nr. 175 din 26 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 28 iunie 2019 (paragrafele 19-23), Decizia nr. 752 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 12 martie 2019 (paragrafele 20-24), Decizia nr. 545 din 18 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.075 din 19 decembrie 2018 (paragrafele 20-24), sau Decizia nr. 758 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 2 martie 2020 (paragrafele 19-23). 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniel Ionuţ Moise în Dosarul nr. 2.249/259/2016 al Judecătoriei Mizil şi constată că dispoziţiile art. 3-5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Mizil şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
