Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Afrodita Laura │- │
│Tutunaru │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, Ioan Sorin Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurilor, excepţie ridicată de Elisabeta Florescu în Dosarul nr. 2.563/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 211D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, se critică dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 303/2004 referitoare la promovarea magistraţilor şi anume sintagma „în limita de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii“, susţinându-se că prin aceasta se creează o discriminare faţă de personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor care, practic, promovează pe loc prin simplul fapt al luării în considerare a mediei de admitere. Cu privire la aceste critici, reprezentantul Ministerului Public susţine că sunt neîntemeiate, întrucât personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor nu se bucură de o promovare efectivă. Totodată, locurile cu privire la care se face promovarea pe loc trebuie să fie bugetate, întrucât se trece într-o treaptă superioară de salarizare. Prin urmare, promovarea pe loc în funcţie de numărul de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii este condiţionată de asigurarea fondurilor de la buget. De aceea, prin dispoziţiile legale criticate nu se încalcă nicio dispoziţie constituţională. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 10 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.563/1/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurilor, excepţie ridicată de Elisabeta Florescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42 din 21 ianuarie 2016, nr. 92 din 28 ianuarie 2016 şi nr. 585 din 26 mai 2016. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece îngrădesc în mod nejustificat, discriminatoriu, dreptul judecătorilor şi procurorilor la evoluţie profesională, respectiv dreptul de obţinere a unor grade de jurisdicţie superioară, apreciind că sintagma „în limita numărului de locuri“ încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, judecătorii şi procurorii fiind supuşi unor reguli de promovare mai puţin favorabile în comparaţie cu regulile de promovare ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor. Totodată, aceeaşi sintagmă restrânge dreptul magistratului de a promova şi de a se transfera ulterior la instanţe corespunzătoare gradului profesional dobândit. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, reglementarea procedurii de promovare pe loc sau în funcţii la instanţe/parchete superioare pentru judecători şi procurori se face prin lege, în acord cu dispoziţiile constituţionale care prevăd că „promovarea judecătorilor este de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice“. Prin urmare, Constituţia lasă legiuitorului competenţa de a stabili condiţiile şi modalităţile în care se realizează promovarea. În ceea ce priveşte promovarea pe loc, opţiunea legală a fost pentru instituirea unui concurs pe un număr limitat de locuri, având în vedere şi considerente de ordin bugetar, fără ca o astfel de opţiune să aducă atingere vreunei prevederi constituţionale. Principiul nediscriminării semnifică aplicarea aceluiaşi tratament juridic persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică; or, petenţii invocă încălcarea principiului nediscriminării între categorii profesionale diferite. Astfel, în ceea ce priveşte personalul asimilat judecătorilor şi procurorilor, promovarea se face în modalităţi similare magistraţilor, dar, în cazul acestora, nu este posibilă o promovare efectivă în funcţii, datorită specificului organizării instituţiei respective, ci doar o promovare pe loc, în grad profesional, iar dispoziţiile legale privind examenele şi concursurile magistraţilor se aplică „în mod corespunzător“ şi personalului asimilat acestora (art. 87 din Legea nr. 303/2004), în măsura compatibilităţii cu specificul organizării profesiilor respective. Aceeaşi justificare este valabilă şi pentru comparaţia cu alte categorii profesionale (medici, profesori), care au un specific al organizării profesiei diferit care permite, în funcţie şi de opţiunea legiuitorului, o avansare în carieră prin trecerea într-un grad profesional superior, prin examen sau concurs, fără ca acest lucru să echivaleze cu o discriminare în raport cu categoria profesionala a magistraţilor. O eventuală corectare a procedurii, în sensul de a se da posibilitatea magistraţilor să promoveze în grad doar prin examen, fără existenţa unui număr limitat de posturi, poate fi operată doar printr-o modificare legislativă adoptată de Parlament. 9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, dispoziţiile legale criticate care stabilesc că judecătorii şi procurorii pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii nu aduc atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Referitor la comparaţia expusă în excepţia de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte promovarea în funcţii de execuţie a altor categorii socioprofesionale (respectiv cadre didactice, cadre medicale etc.), Avocatul Poporului menţionează că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice nu presupune uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. Inegalitatea care rezultă din diferenţa de situaţii poate justifica reguli distincte, în funcţie de scopul legii. Or, în cazul de faţă, prevederile de lege criticate se aplică tuturor destinatarilor normei criticate, fără privilegii şi fără discriminări (Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, Decizia nr. 107 din 13 iunie 2000, Decizia nr. 781 din 17 noiembrie 2015). 10. În plus, Avocatul Poporului menţionează că organizarea şi promovarea pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor este condiţionată de asigurarea de fonduri corespunzătoare de către Ministerul Justiţiei, în calitatea sa de ordonator principal de credite, cu privire la bugetele tuturor instanţelor judecătoreşti. 11. Totodată, consideră că textul legal criticat nu aduce atingere substanţei dreptului la muncă, ci instituie anumite condiţii privitoare la posibilitatea promovării pe loc a judecătorilor şi procurorilor, spre exemplu, numărul de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii. 12. Atât Constituţia, în art. 53, cât şi documentele internaţionale în materia drepturilor omului, de exemplu, Convenţia europeană a drepturilor omului ori Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice, admit posibilitatea diminuării rezonabile a gradului de protecţie oferită unor drepturi fundamentale, în anumite momente sau situaţii, cu respectarea unor condiţii, câtă vreme prin aceasta nu este atinsă chiar substanţa drepturilor. 13. Aşa fiind, Avocatul Poporului apreciază că, în realitate, motivele de neconstituţionalitate au în vedere modul de interpretare şi aplicare a normelor legale criticate. Or, o asemenea solicitare nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Modul de interpretare şi aplicare a unui act normativ este de competenţa exclusivă a instanţei de judecată, singura competentă să decidă cu privire la sensul, înţelesul şi modul de aplicare a legii. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, care au următorul conţinut: - Art. 45: „Judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii.“ 17. Prevederile art. 44 din Legea nr. 303/2004 la care fac trimitere dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut: "(1) Pot participa la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare judecătorii şi procurorii care au avut calificativul «foarte bine» la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc următoarele condiţii minime de vechime: a) 5 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat şi procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat; b) 6 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de curte de apel şi procuror la parchetul de pe lângă aceasta; c) 8 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie." 18. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 41 alin. (2) referitor la dreptul la măsuri de protecţie socială a salariaţilor şi art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dispoziţiile art. 14 referitor la Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi dispoziţiile art. 1 referitor la Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în conformitate cu art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel sau, după caz, la parchete, iar concursul se organizează anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii. Potrivit art. 45 din lege, judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii. 20. Conform art. 1 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 6 octombrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, promovarea judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie, efectivă sau pe loc, la tribunale, tribunale specializate sau curţi de apel se face numai prin concurs, organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente, respectiv a numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii pentru promovarea pe loc. Posturile vacante de conducere de la instanţe şi parchete nu se ocupă prin concursul de promovare în funcţii de execuţie, ci potrivit procedurilor speciale stabilite prin lege şi regulament. 21. În baza art. 4 alin. (2) din Regulament, posturile scoase la concurs pentru promovarea efectivă, respectiv locurile scoase la concurs pentru promovarea pe loc se stabilesc de către Consiliul Superior al Magistraturii, în mod distinct. 22. Potrivit art. 4 alin. (2^2) din acelaşi act normativ, la promovarea pe loc, locurile scoase la concurs se stabilesc la nivel naţional, corespunzător gradelor instanţelor sau parchetelor ierarhic superioare pentru care se organizează concursul; în interiorul fiecărui grad, locurile se stabilesc separat, pe materii de concurs. Numărul de locuri scoase la concurs se stabileşte cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite, iar alocarea locurilor pe materii de concurs se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii, ţinând cont de ponderea numărului de cauze la nivelul gradului de jurisdicţie pentru care se scot locurile la concurs şi de necesităţile sistemului. 23. După cum se poate observa, în ceea ce priveşte modalitatea de promovare a judecătorilor şi procurorilor la instanţele şi parchetele superioare, reglementarea primară şi cea secundară în materie stabilesc două forme de promovare, şi anume efectivă şi pe loc, ambele în limita unui număr de locuri, respectiv în limita posturilor vacante existente pentru promovarea efectivă şi a numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii pentru promovarea pe loc. 24. Principala formă de promovare a magistraţilor este cea efectivă, întrucât noţiunea de „promovare“ implică o avansare în funcţie sau într-un grad superior cu desfăşurarea propriu-zisă a atribuţiilor ce revin funcţiei în care s-a promovat, în timp ce promovarea pe loc trebuie privită ca o formă de avansare subsidiară, aceasta presupunând doar obţinerea gradului superior, cel promovat într-o asemenea modalitate desfăşurându-şi în continuare activitatea la aceeaşi instanţă sau parchet. 25. Potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate, numărul de locuri alocat pentru promovarea pe loc se stabileşte la nivel naţional, corespunzător gradelor instanţelor şi parchetelor, distinct de cele stabilite pentru promovarea efectivă, cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite. 26. Stabilirea distinctă a numărului de locuri pentru promovarea efectivă şi, respectiv, promovarea pe loc are la bază şi raţiuni de ordin bugetar, întrucât în ceea ce priveşte promovarea efectivă, locurile scoase la concurs sunt deja finanţate, prin evidenţierea lor în schemele instanţelor şi parchetelor, în timp ce scoaterea la concurs a unor posturi pentru promovarea pe loc, separat de posturile vacante efectiv în sistem la nivelele superioare, implică un efort bugetar suplimentar, astfel că, pentru organizarea concursului de promovare pe loc, este necesară asigurarea în prealabil a finanţării necesare de către ordonatorii principali de credite, respectiv Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public. 27. Criticile autoarei excepţiei privesc, în esenţă, aplicarea unui tratament discriminatoriu în ceea ce priveşte forma de promovare pe loc a judecătorilor şi procurorilor, prin raportare la modalitatea de promovare a personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii. 28. Curtea constată că magistraţii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor reprezintă categorii socio-profesionale distincte, ceea ce justifică stabilirea unor proceduri diferite de promovare în funcţii de execuţie. 29. În acest sens, deşi personalul de specialitate juridică este asimilat magistraţilor în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile acestora, există însă deosebiri esenţiale între cele două categorii profesionale prin raportare la natura activităţii efectiv desfăşurate. 30. Deşi art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, stabileşte că „Pe durata îndeplinirii funcţiei, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii este asimilat judecătorilor şi procurorilor în ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle, inclusiv susţinerea examenului de admitere, evaluarea activităţii profesionale, susţinerea examenului de capacitate şi de promovare, dispoziţiile prezentei legi aplicându-se în mod corespunzător“, această asimilare nu presupune însă stabilirea unor reguli identice pentru admitere, evaluare, respectiv promovare, date fiind atribuţiile distincte ale fiecărei categorii profesionale vizate în speţă, precum şi activitatea efectiv desfăşurată de persoanele încadrate în fiecare dintre cele două profesii. 31. În ceea ce priveşte promovarea personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi al Institutului Naţional al Magistraturii, trebuie observat că ordonatorii de credite sunt distincţi, fiecare apreciind, în funcţie de bugetul propriu, oportunitatea organizării unui astfel de examen. 32. Totodată, dacă pentru magistraţi art. 43 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 impune ca un concurs de promovare să fie organizat cel puţin anual, în cazul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, art. 2 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea examenului de promovare în funcţii de execuţie a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al Institutului Naţional al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 1.260/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 6 ianuarie 2015, stabileşte că respectivul examen se organizează anual numai dacă este cazul. 33. În cazul promovării pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, limitarea numărului de locuri pentru concursul de promovare este determinată, în plus, faţă de finanţarea locurilor, şi de faptul că judecătorii şi procurorii, ulterior promovării pe loc, au posibilitatea de a se transfera la instanţa/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit, în schimb personalul asimilat nu poate uza de o astfel de procedură. În acelaşi timp, numărul de locuri scoase la concursul de promovare pe loc este influenţat şi de schemele de personal de la instanţe şi parchete, deoarece, în situaţia în care magistraţii care au promovat concursul formulează cereri de transfer, este necesar ca la instanţele şi parchetele la care li se acordă transferul să existe posturi vacante şi susceptibile de a fi ocupate în această modalitate. 34. Aşa fiind, numărul de locuri stabilit pentru concursul de promovare pe loc este determinat, pe lângă obligativitatea finanţării corespunzătoare, şi de eventuala posibilitate a magistratului de a-şi desfăşura activitatea la instanţa/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit, relevantă în ceea ce priveşte promovarea fiind tocmai vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror, care, în baza experienţei acumulate până la momentul promovării, îl recomandă pe cel care candidează pentru avansarea la o instanţă sau parchet superioare. În plus, statutul judecătorilor şi procurorilor este reglementat, la nivel constituţional, în art. 125 - pentru judecători şi în art. 132 - pentru procurori, dispoziţii care fac parte din titlul III „Autorităţile publice“, cap. VI - „Autoritatea judecătorească“, secţiunea 1 „Instanţele judecătoreşti“ (art. 124-130) şi secţiunea a 2-a „Ministerul Public“ (art. 131 şi art. 132). 35. Prin urmare, este cu atât mai evident că nu poate exista identitate de tratament juridic între cele două categorii de magistraţi - judecătorii şi procurorii, pe de o parte, şi personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor, pe de altă parte. 36. De altfel, este atributul exclusiv al legiuitorului să determine condiţiile specifice de exercitare a profesiei de magistrat, inclusiv din perspectiva vechimii în funcţia de judecător sau procuror, necesară pentru promovarea în funcţii de execuţie. Aşa fiind, dimensionarea activităţii de promovare pe loc, în funcţie de numărul de locuri aprobat anual de către Consiliul Superior al Magistraturii, se realizează prin respectarea unor cerinţe specifice în domeniu, iar acest acces nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a dreptului legal reglementat, legiuitorul având libertatea să impună reguli de disciplină financiară. Or stabilirea unui anumit număr de locuri alocate anual pentru promovarea pe loc nu reprezintă o limitare de natură să încalce dreptul la muncă sau principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece, potrivit art. 125 alin. (2) din Constituţie, promovarea judecătorilor este de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, „în condiţiile legii“. 37. În acest context, Curtea mai constată că, potrivit art. 37 lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, Plenul Consiliului are atribuţii referitoare la organizarea şi funcţionarea instanţelor şi parchetelor, sens în care aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru instanţe şi parchete. Aceste norme sunt adoptate de legiuitor în aplicarea prevederilor art. 124-126, art. 131 şi art. 134 din Constituţie, care cuprind principiile generale potrivit cărora se organizează instanţele judecătoreşti şi parchetele şi se realizează justiţia, fără a conţine vreo prevedere contrară textelor constituţionale de referinţă. Aşa fiind, legiuitorul constituant a lăsat la latitudinea legiuitorului ordinar modul concret de reglementare a problemelor care privesc organizarea instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor. 38. Aşa fiind, dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 303/2004 nu cuprind norme juridice care să contravină dispoziţiilor constituţionale pretins încălcate. Textul nu conţine niciun element care să determine apariţia unei stări de discriminare, aplicându-se în mod identic tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. Totodată, posibilitatea promovării pe loc constituie o caracteristică specifică funcţiei de judecător sau procuror, acest drept fiind acordat magistratului, fireşte, cu îndeplinirea cerinţelor legale reglementate în acest scop. Cât priveşte condiţia existenţei şi a nedepăşirii limitei numărului de locuri, aceasta nu are legătură cu principiul egalităţii în drepturi, ci ţine de organizarea instanţelor şi parchetelor, atribuţie ce intră în sfera de competenţă exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide în funcţie de alocaţiile bugetare existente în materie de „cheltuieli cu personalul“. 39. Drept urmare, prevederile de lege criticate care stabilesc că judecătorii şi procurorii pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii nu aduc atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situaţii egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Or în cazul de faţă prevederile de lege criticate se aplică tuturor destinatarilor normei criticate, fără privilegii şi fără discriminări (Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 107 din 13 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, şi Decizia nr. 781 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 16 februarie 2016). Încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă. Or în cauza de faţă termenii comparaţiei reprezintă categorii socio-profesionale distincte, între care nu există niciun fel de relaţie structurală, motiv pentru care nu se impune existenţa unei identităţi de tratament juridic, deoarece caracterul special şi specializat al funcţiilor la care face referire autorul excepţiei reclamă reglementarea unor condiţii deosebite, care conferă acestora statute proprii, distincte. 40. În ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa nesocotire a dreptului la muncă, Curtea constată că instituirea prin lege a unor condiţii pentru ocuparea unor funcţii - astfel cum este şi cazul de faţă - sau pentru exercitarea unei profesii nu reprezintă o încălcare a dreptului la muncă. Dispoziţiile constituţionale referitoare la alegerea liberă a profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă nu pot fi interpretate în sensul că orice persoană, oricând, poate opta pentru exercitarea unei profesii ori a unei meserii sau pentru alegerea oricărui loc de muncă fără a avea pregătirea şi calificarea corespunzătoare ori fără a face dovada că a obţinut o anumită vechime. Specificul funcţiei de magistrat presupune o calificare corespunzătoare, precum şi anumite aptitudini. 41. Totodată, prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie, la care face trimitere autorul excepţiei, nu au incidenţă în cauză, întrucât vizează dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială. Autorul excepţiei a mai susţinut că restrângerea dreptului magistraţilor la promovare, prin condiţionare în funcţie de numărul de locuri, este neconstituţională prin prisma art. 53 din Constituţie. Cu privire la această critică, Curtea constată că nu o poate reţine, întrucât textul constituţional invocat are în vedere restrângerea în anumite condiţii, strict precizate în cuprinsul său, a unuia sau mai multor drepturi fundamentale, astfel cum acestea sunt consacrate şi garantate în titlul II al Legii fundamentale. Or dreptul la promovare nu se regăseşte printre acestea, astfel că nu se pune problema încălcării art. 53 din Constituţie, de vreme ce, aşa cum s-a arătat mai sus, Curtea nu a constatat existenţa vreunei restrângeri a exerciţiului dreptului la muncă ori încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ca drepturi fundamentale. 42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elisabeta Florescu în Dosarul nr. 2.563/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 mai 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru OPINIE CONCURENTĂ 1. În acord cu soluţia adoptată - cu unanimitate de voturi - prin Decizia nr. 352 din 22 mai 2018, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor este neîntemeiată. Totuşi, nu suntem de acord cu motivarea Curţii Constituţionale în privinţa fundamentării soluţiei astfel pronunţate, apreciind că instanţa constituţională ar fi trebuit să invoce alte considerente pentru a răspunde la criticile de neconstituţionalitate formulate. 2. În esenţă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate, având calitatea de judecător, este nemulţumit de faptul că promovarea pe loc în grad profesional de tribunal sau curte de apel a judecătorilor se realizează în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii, apreciindu-se că promovarea trebuie să se realizeze sub forma unui examen, şi nu a unui concurs. Pentru aceste motive se consideră că sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie. 3. În analiza excepţiei de neconstituţionalitate trebuie pornit de la premisa potrivit căreia, în urma examenului de capacitate, judecătorul stagiar dobândeşte funcţia de judecător definitiv, care urmează să fie exercitată la instanţa judecătorească corespunzătoare, respectiv judecătoria, în urma repartizării efectuate. Funcţiei de judecător la judecătorie îi corespunde, în mod evident, gradul profesional de judecătorie. Aşadar, promovarea în funcţie a judecătorilor este strâns legată de nivelul instanţei judecătoreşti la care aceştia funcţionează. Astfel, în materie de promovare pe funcţii de execuţie, regula este aceea a promovării efective, în sensul că un judecător care funcţionează la judecătorie sau tribunal, aşadar cu grad profesional aferent acestora, pentru a funcţiona la o instanţă judecătorească imediat superioară în grad trebuie să candideze şi să promoveze concursul pe post şi, ca urmare a obţinerii postului, dobândeşte gradul profesional superior aferent tribunalului sau curţii de apel. Este de observat că însuşi legiuitorul foloseşte noţiunea de promovare în funcţie, iar odată ce judecătorul a promovat, dobândeşte rangul şi celelalte drepturi aferente acesteia. Prin urmare, gradul profesional este un element component al funcţiei, şi nu invers. 4. De la această regulă, legiuitorul, pentru asigurarea funcţionalităţii şi a bunei administrări a sistemului instanţelor judecătoreşti, a reglementat o excepţie, şi anume promovarea pe loc, văzută ca un mecanism care asigură, la nevoie, completarea funcţiilor rămase vacante la nivelul tribunalului sau curţii de apel. Acest mecanism presupune dobândirea gradului profesional superior aferent tribunalului sau curţii de apel, fără a funcţiona efectiv la instanţa judecătorească corespunzătoare. Este o derogare de la situaţia premisă care leagă gradul profesional de funcţia exercitată la o instanţă judecătorească de un anumit nivel şi permite obţinerea gradului profesional distinct de funcţia respectivă. Această excepţie este justificată de menţinerea funcţionării instanţelor judecătoreşti de nivel superior în cazul vacanţei unor funcţii la nivelul acestora, de necesitatea ocupării posturilor neocupate ca urmare a unor ieşiri individuale din sistemul instanţelor judecătoreşti. Se constituie astfel un corp de rezervă care poate răspunde imediat, permanent şi continuu necesităţilor şi provocărilor determinate de fluctuaţiile de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti. Prin urmare, schema de personal a instanţelor judecătoreşti nu poate fi concepută fără acest corp de rezervă, ale cărui dimensiuni le stabileşte Consiliul Superior al Magistraturii. O asemenea competenţă a Consiliului Superior al Magistraturii derivă din prevederile art. 125 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice. 5. Această excepţie de la regulă nu poate fi generalizată în sensul dorit de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. S-ar ajunge la situaţia în care toţi judecătorii ar dobândi per absurdum grad profesional de curte de apel şi ar continua să funcţioneze la judecătorii sau tribunale, ceea ce ar echivala cu o denaturare a sistemului de promovări pe funcţii de execuţie. S-ar ajunge la o promovare în grade profesionale, şi nu în funcţii de execuţie. Or funcţia de judecător la o instanţă judecătorească de un anumit nivel este cea care conferă gradul profesional corespunzător. 6. Teza autorului excepţiei de neconstituţionalitate propune un alt mod de promovare, respectiv în grad profesional, şi, odată obţinut acest grad, judecătorul va putea fi numit în funcţie la instanţa corespunzătoare gradului la un moment ulterior, în funcţie de necesităţile de personal ale sistemului judiciar. Însă, în acest caz, nu mai vorbim de promovare în funcţie, ci în grad profesional. Or promovarea în grad profesional nu este o promovare autentică pentru că ea nu valorizează funcţia aferentă instanţei judecătoreşti, ci un element al acesteia, care nu poate exista de sine stătător decât în condiţii de excepţie, astfel cum s-a arătat anterior. Noul grad profesional obţinut nu este aferent funcţiei pe care o exercită judecătorul la instanţa judecătorească de nivel inferior, ci unei alte funcţii ce corespunde unui grad de jurisdicţie superior. De aceea, nu se poate concepe decât în condiţii de excepţie posibilitatea dobândirii de către un judecător de la o instanţă judecătorească inferioară a unui grad profesional superior în condiţiile în care funcţionează tot la instanţa ierarhic inferioară. 7. Legiuitorul a realizat o ficţiune juridică în sensul că a reglementat posibilitatea judecătorului de la o instanţă inferioară să promoveze în grad profesional, cu toate drepturile aferente, dar să exercite în continuare funcţia de la instanţa ierarhic inferioară; astfel, deşi activitatea prestată [judecător la o instanţă de rang inferior] nu corespunde cu gradul său profesional, judecătorul va avea rangul şi va fi salarizat potrivit grilei de salarizare de la instanţa ierarhic superioară, considerându-se că prestează aceeaşi muncă cu judecătorul de la o instanţă de rang superior. Deşi, ca expresie a egalităţii formale, este inechitabil ca la o muncă diferită, având în vedere nivelul instanţei, doi judecători să fie retribuiţi similar; legiuitorul a opus acestei inechităţi ideea de asigurare a bunei funcţionări a justiţiei, aspect care justifică aplicarea egalităţii materiale în locul celei strict formale [a se vedea, cu privire la noţiunile de egalitate formală şi materială, Decizia nr. 799 din 18 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 19 noiembrie 2015, paragraful 68]. 8. Prin urmare, din aceste motive legiuitorul a prevăzut competenţa Consiliului Superior al Magistraturii de a dimensiona în mod corespunzător numărul acestui corp de rezervă. Astfel, promovarea pe loc nu echivalează cu o promovare propriu-zisă în funcţie, ci reprezintă o modalitate de avansare în grad profesional pentru a răspunde nevoilor de personal ale sistemului de justiţie, drept care ea este supusă unor necesare condiţionări administrative. Aceasta este raţiunea pentru care un criteriu esenţialmente administrativ prevalează faţă de vocaţia judecătorului de a promova pe loc, aceasta din urmă subsumându-se exigenţelor care ţin de gestionarea personalului din sistemul judecătoresc. 9. În aceste condiţii, se poate constata că autorul excepţiei de neconstituţionalitate, în comparaţia pe care o realizează cu personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, nu porneşte de la situaţii de fapt/drept identice/analoage, întrucât promovarea acestora din urmă se realizează, prin examen, pe grade/gradaţii aferente/în cadrul funcţiei pe care o ocupă, neexistând posibilitatea de a ocupa o altă funcţie de execuţie decât prin susţinerea tot a unui concurs, nicidecum a unui examen. Principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite; or situaţiile prezentate sunt diferite, astfel că nu se poate aplica acelaşi tratament juridic [cu privire la principiul egalităţii în drepturi, a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, sau Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015]. De asemenea, se mai reţine că alte categorii profesionale nu pot fi comparate, prin prisma promovării pe loc, cu judecătorii, având în vedere atât diferenţa evidentă de regim constituţional între acestea [medici/profesori etc.], cât şi caracterul atipic al instituţiei promovării pe loc, specifică doar sistemului judecătoresc. 10. În consecinţă, având în vedere considerentele antereferite, nu se poate reţine încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie. 11. Se mai reţine că nu sunt incidente prevederile art. 41 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie, în speţă nefiind vorba de protecţia socială a muncii şi nici de vreo limitare a dreptului la muncă. 12. Având în vedere cele expuse, apreciem că, în speţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor trebuia respinsă ca neîntemeiată, cu reţinerea considerentelor antereferite. Judecător, prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
