Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Vasile Stănescu în Dosarul nr. 1.550/90/2015 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă, care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 189D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 282D/2017, 713D/2017, 890D/2017, 907D/2017, 1.062D/2017 şi 1.174D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii de lege, excepţie ridicată de Carmen Lia Marinoiu şi alţii, de Dumitru Negoiţă şi Felix Costel Ionescu, de Vasile Bălănoiu şi alţii, de Octavian Cebuc, de Ştefan Călugăru şi alţii, precum şi de Mihai Cheran şi alţii în dosarele nr. 3.780/90/2014, 375/90/2015, 1.223/90/2016, 461/90/2016, 2.647/90/2016 şi 1.556/90/2015 ale Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă. 4. La apelul nominal se prezintă, în Dosarul nr. 1.062D/2017, partea Societatea „Distribuţie Energie Oltenia“ - S.A., fostă „CEZ Distribuţie“ - S.A., prin avocat Gheorghe Florin Colţa, cu împuternicire avocaţială la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 713D/2017, autorii excepţiei au depus un înscris prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 6. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 189D/2017, 282D/2017, 713D/2017, 890D/2017, 907D/2017, 1.062D/2017 şi 1.174D/2017, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Societăţii „Distribuţie Energie Oltenia“ - S.A. şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 282D/2017, 713D/2017, 890D/2017, 907D/2017, 1.062D/2017 şi 1.174D/2017 la Dosarul nr. 189D/2017, care este primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Societăţii „Distribuţie Energie Oltenia“ - S.A., care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În susţinerea acestor concluzii invocă cele reţinute de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Hotărârea din 21 martie 2018, pronunţată în cauzele conexate C-133/17 şi C-134/17, Dănuţ Podilă şi alţii împotriva Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători“ - S.A. Bucureşti şi Costel Mucea împotriva SMDA Mureş Insolvency SPRL. 8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile art. 21 din Constituţie nu sunt încălcate, de vreme ce salariaţii au avut posibilitatea de a se adresa instanţelor de contencios administrativ împotriva deciziilor angajatorului referitoare la demersurile necesare încadrării unor locuri de muncă în condiţii speciale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 9. Prin Încheierea din 11 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.550/90/2015, Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia a fost ridicată de Vasile Stănescu în cadrul unei acţiuni referitoare la încadrarea activităţii desfăşurate în perioada 13 octombrie 2008-31 decembrie 2014 în condiţii speciale. 10. Prin Încheierea din 19 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.780/90/2014, Încheierea din 26 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 375/90/2015, Încheierea din 21 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.223/90/2016, Încheierea din 6 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 461/90/2016, Încheierea din 24 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.647/90/2016, şi Încheierea din 6 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.556/90/2015, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 şi ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010. Excepţia a fost ridicată de Carmen Lia Marinoiu şi alţii, de Dumitru Negoiţă şi Felix-Costel Ionescu, de Vasile Bălănoiu şi alţii, de Octavian Cebuc, de Ştefan Călugăru şi alţii şi de Mihai Cheran şi alţii în cadrul unor litigii referitoare la încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă egalitatea în faţa legii prevăzută de art. 16 din Constituţie, precum şi accesul liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Legea fundamentală, prin faptul că restrâng posibilitatea ca, pe baza unor probe, să se poată constata de către instanţa de judecată existenţa unor meserii care se încadrează în condiţii speciale, respectiv existenţa unor societăţi care au locuri de muncă ce se încadrează în condiţii speciale de muncă şi care nu au fost menţionate în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010. Consideră că nu este vina salariaţilor că angajatorii nu au întreprins măsurile necesare în vederea încadrării unor locuri de muncă în condiţii speciale, deşi existau şi continuă să existe factorii de risc care ar fi justificat această încadrare. De altfel, amintesc că aceste locuri de muncă erau încadrate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 în grupe superioare de muncă. Or, în aceste condiţii, sunt discriminaţi în raport cu persoanele care au lucrat anterior în aceleaşi grupe superioare de muncă, dar care au obţinut, ca urmare a demersurilor angajatorului, încadrarea în condiţii deosebite sau speciale de muncă. De asemenea se consideră discriminaţi şi în raport cu cei care au câştigat deja în instanţă încadrarea în condiţii speciale. Mai mult, autorii excepţiei susţin că există o discriminare şi în raport cu cei care au ieşit la pensie sub imperiul reglementărilor anterioare şi care au beneficiat de condiţii mai favorabile de pensionare. În sfârşit, arată că dispoziţiile de lege criticate contravin şi art. 135 din Constituţie, întrucât împiedică înfiinţarea unei societăţi în care activitatea să se desfăşoare în condiţii speciale şi acei angajaţi să beneficieze de prevederile Legii nr. 263/2010 privind reducerea stagiului de cotizare în vederea pensionării. 12. Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, dispoziţiile de lege criticate nefiind contrare prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei. În sprijinul acestor concluzii, aminteşte că, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, s-a statuat că legiuitorul are libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, modul de calcul şi cuantumul lor valoric, în raport cu posibilităţile create prin resursele financiare disponibile, şi să le modifice în concordanţă cu schimbările ce se produc în resursele economico-financiare. De asemenea a amintit că, potrivit aceleiaşi jurisprudenţe, „situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări.“ Totodată, Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă invocă cele reţinute de Curtea Constituţională în sensul că „nu se poate pune un semn de egalitate între persoanele care anterior au lucrat în grupa I de muncă şi cele care au fost încadrate ulterior în condiţii speciale“, întrucât „încadrarea în trecut a unor locuri de muncă în grupa I nu a atras automat un tratament juridic unitar în prezent sub aspectul încadrării în condiţii speciale.“ De asemenea aminteşte că instanţa de contencios constituţional a considerat că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere accesului liber la justiţie, de vreme ce legiuitorul a stabilit o procedură de urmat în cazul încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale, atât în baza Legii nr. 19/2000, cât şi în baza Legii nr. 263/2010, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, Legea nr. 226/2006 şi Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011. În ceea ce priveşte art. 135 din Constituţie apreciază că acesta nu are incidenţă în speţă. 13. Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă apreciază, de asemenea, că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, întrucât stabilirea prin lege şi în legislaţia secundară a criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale şi a procedurii de urmat în acest sens sunt atribuţii exclusive ale legiuitorului şi nu afectează dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiţiei pentru a reclama neîndeplinirea de către angajator sau de alte persoane a obligaţiilor rezultate din aceste acte normative. Mai arată că, prin deciziile nr. 12 din 23 mai 2016 şi nr. 14 din 23 mai 2016, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, respectiv în procedura dezlegării unor chestiuni de drept, s-a statuat în sensul limitării posibilităţii instanţei de drept comun de a analiza condiţiile de muncă ale reclamanţilor şi de a statua cu privire la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiţii speciale, însă această limitare nu a fost dedusă în mod direct din dispoziţiile invocate a fi neconstituţionale, ci din interpretarea întregii legislaţii care reglementează această materie. 14. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 15. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată şi invocă, în acest sens, cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 259 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 18 iulie 2014, precum şi considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 14 din 23 mai 2016, paragrafele 85-86. 16. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale sau deosebite (din Legea nr. 19/2000, respectiv Legea nr. 263/2010) a avut ca temei raţiuni asemănătoare divizării activităţii în grupele I şi a II-a de muncă din Legea nr. 3/1977, raţiuni ce ţin de gradul de solicitare, precum şi de factorii de risc prezenţi şi expunerea la aceştia, totuşi, în urma aplicării metodologiilor de încadrare stabilite prin hotărârile Guvernului mai sus amintite nu s-a realizat o suprapunere perfectă între locurile de muncă încadrate anterior Legii nr. 19/2000 în grupele I şi a II-a de muncă cu cele încadrate ulterior în condiţii speciale ori deosebite. Astfel, unele activităţi şi unităţi care anterior se regăseau în grupa I de muncă au fost încadrate în activităţi şi unităţi în care se desfăşoară activitatea în condiţii speciale, în timp ce altele au fost încadrate în condiţii deosebite dacă au îndeplinit condiţiile stabilite de art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001. Legea nr. 263/2010 a preluat clasificarea Legii nr. 19/2000 în condiţii deosebite şi speciale de muncă. Or, în vederea obţinerii dreptului la pensie sunt aplicabile condiţiile prevăzute de legea în vigoare la momentul deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum. De asemenea, Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă dreptul de acces liber la justiţie. În sfârşit, în sprijinul opiniei sale, Avocatul Poporului menţionează şi cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 9 din 16 mai 2016, paragrafele 55-56, precum şi prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, paragrafele 80-82. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, şi ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Dispoziţiile de lege criticate au următoarea redactare: - Art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000: "(2) Alte locuri de muncă în condiţii speciale decât cele prevăzute la alin. (1) pot fi stabilite numai prin lege.(3) Metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Ministerului Sănătăţii şi Familiei, în urma consultării CNPAS.“;" – Art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010: "(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din: a) unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; b) activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii; c) activităţile din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, prevăzute de actele normative cu regim clasificat emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi; d) aviaţia civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1; e) activităţile şi unităţile prevăzute în anexele nr. 2 şi 3; f) activitatea artistică desfăşurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4.“" 20. Curtea constată că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010. Având în vedere însă cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, precum şi faptul că dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 au fost invocate ca temei legal în cauzele în care s-a formulat excepţia de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii urmează să fie supuse analizei de constituţionalitate. 21. Autorii excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi din Constituţie: art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 privind dreptul de acces la justiţie şi art. 135 privind economia. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Astfel, prin Decizia nr. 680 din 2 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 30 ianuarie 2018, paragrafele 57-66, Curtea a amintit că procedura încadrării unor locuri de muncă în condiţii speciale a fost supusă unor condiţii şi termene prevăzute prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 10 septembrie 2003. Referindu-se la pretinsul caracter discriminator al dispoziţiilor de lege criticate formulate de persoanele care au avut deschis accesul către procedura reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, dar fie nu au obţinut încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, fie nu au făcut demersurile necesare în termenul prevăzut de acest act normativ, Curtea a apreciat că acestea sunt lipsite de temei. Astfel, Curtea a reţinut că, deşi dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 nu sunt aplicabile acestei categorii de persoane, această soluţie legislativă este justificată de faptul că la momentul la care Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 a creat cadrul necesar încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale, cerinţele legale prevăzute de acest act normativ nu au fost îndeplinite. În mod evident, aceste persoane se găsesc întro situaţie diferită faţă de cei care au întrunit aceste cerinţe şi au obţinut încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, regăsindu-se, în prezent, în ipoteza art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. 23. De asemenea, prin aceeaşi decizie, Curtea a amintit că, potrivit celor constatate prin Decizia nr. 259 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 18 iulie 2014, între persoanele care anterior Legii nr. 19/2000 au lucrat în grupa I de muncă şi cele care au fost încadrate ulterior în condiţii speciale nu se poate pune un semn de egalitate, „deşi încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale sau deosebite a avut ca temei raţiuni asemănătoare divizării activităţii în grupele I şi a II-a de muncă, raţiuni ce ţin de gradul de solicitare, precum şi de factorii de risc prezenţi şi expunerea la aceştia, totuşi, în urma aplicării metodologiilor de încadrare stabilite prin hotărârile Guvernului mai sus amintite, nu s-a realizat o suprapunere perfectă între locurile de muncă încadrate anterior Legii nr. 19/2000 în grupele I şi a II-a de muncă cu cele încadrate ulterior în condiţii speciale ori deosebite. Astfel, unele activităţi şi unităţi care anterior se regăseau în grupa I de muncă au fost încadrate în activităţi şi unităţi în care se desfăşoară activitatea în condiţii speciale, în timp ce altele au fost încadrate în condiţii deosebite, dacă au îndeplinit condiţiile stabilite de art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001.“ 24. Tot cu privire la situaţia persoanelor care au avut deschis accesul la procedura prevăzută prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, dar care nu au făcut demersurile necesare în temenele legale, Curtea Constituţională a amintit cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având ca obiect posibilitatea constatării pe cale judiciară sau a obligării angajatorului la încadrarea activităţii desfăşurate în condiţii deosebite sau speciale de muncă, după 1 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016, paragraful 90 şi următoarele, şi a apreciat că cele constatate de instanţa supremă pun în evidenţă faptul că, în cazul persoanelor care au avut acces la procedura reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, nu se poate vorbi de o obstrucţionare a dreptului de acces liber la justiţie. 25. De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 680 din 2 noiembrie 2017, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 nu au incidenţă asupra accesului liber al angajatorilor la o activitate economică ori asupra manifestării liberei iniţiative. 26. Cu acelaşi prilej, Curtea a analizat şi situaţia persoanelor care susţin că desfăşoară una dintre activităţile prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010, dar nu beneficiază de încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, deoarece acestea au fost constituite ulterior finalizării procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, iar legiuitorul nu a prevăzut o procedură care să permită actualizarea listelor prevăzute în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010. Astfel, făcând din nou trimitere la evoluţia reglementării în materia locurilor de muncă în condiţii speciale, Curtea a amintit că dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 se referă la locuri de muncă care, potrivit legislaţiei anterioare, au fost supuse unei evaluări ce a vizat nu doar caracteristicile activităţii, ci şi condiţiile concrete în care aceasta se desfăşura în cadrul unei unităţi. Prin stabilirea unei limite temporale pentru procedura de încadrare a unor locuri de muncă în condiţii speciale, precum şi din reglementarea unei proceduri de reevaluare a acestei încadrări se desprinde intenţia vădită a legiuitorului de a restrânge sfera locurilor de muncă încadrate în condiţii deosebite sau speciale, prin normalizarea acestora şi înlăturarea factorilor de risc pentru sănătatea salariaţilor, potrivit legislaţiei privind protecţia muncii. În acest sens a amintit şi cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, paragrafele 39 şi 40, potrivit cărora „legislaţia naţională adoptată, începând cu Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a urmat politica legislativă a Uniunii Europene de normalizare a condiţiilor de lucru ale salariaţilor în sensul înlăturării, pe cât posibil, a condiţiilor dăunătoare pentru sănătatea şi securitatea acestora. În acest sens s-a dezvoltat, în baza Directivei Consiliului nr. 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă, o legislaţie care stabileşte norme şi garanţii pentru sănătatea şi securitatea angajatului, cuprinzând măsuri şi acţiuni eşalonate în scopul eliminării locurilor de muncă în condiţii deosebite, prin normalizarea condiţiilor de muncă, limitându-se totodată posibilitatea angajatorului de a crea şi dezvolta noi locuri de muncă periculoase. Aceasta este raţiunea pentru care legislaţia ce face obiectul procesului de unificare a interpretării pe calea prezentului recurs în interesul legii are aplicabilitate limitată în timp şi cu privire la persoane, astfel că nu poate fi extinsă în ceea ce priveşte unităţi lucrative noucreate, care ar cuprinde locuri de muncă încadrabile în condiţii deosebite sau speciale. La data de 31 decembrie 2002 s-a încheiat procesul de avizare pentru condiţiile deosebite de muncă, respectiv la data de 30 iunie 2005, pentru nominalizarea locurilor de muncă în care se desfăşoară activităţi încadrate în condiţii speciale. Reînnoirea avizelor de încadrare a fost permisă doar atunci când, pe baza măsurilor adoptate de angajator, nu a fost posibilă normalizarea condiţiilor de muncă.“ Prin urmare, Curtea a apreciat că locurile de muncă înfiinţate după încheierea procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 nu mai pot întruni, în mod obiectiv, aceleaşi criterii care au determinat încadrarea în condiţii speciale a unor locuri de muncă încadrate potrivit legislaţiei anterioare în grupa I de muncă şi care se desfăşurau într-un cadru care nu asigura o protecţie suficientă a salariaţilor împotriva riscurilor activităţii desfăşurate. 27. Curtea apreciază că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei sale în materie, astfel că soluţia şi considerentele Deciziei nr. 680 din 2 noiembrie 2017 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 28. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Stănescu în Dosarul nr. 1.550/90/2015 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă şi de Carmen Lia Marinoiu şi alţii, de Dumitru Negoiţă şi Felix Costel Ionescu, de Vasile Bălănoiu şi alţii, de Octavian Cebuc, de Ştefan Călugăru şi alţii, precum şi de Mihai Cheran şi alţii în dosarele nr. 3.780/90/2014, 375/90/2015, 1.223/90/2016, 461/90/2016, 2.647/90/2016 şi 1.556/90/2015 ale Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă şi Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 mai 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
