Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela │- judecător │
│Ciochină │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan│- judecător │
│Licu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 489 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Maria Precup în Dosarul nr. 438/43/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.260D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 29 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 438/43/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 489 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Maria Precup într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs împotriva sentinţei prin care s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în contencios administrativ formulată în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată, în esenţă, că neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 489 alin. (3) din Codul de procedură civilă este fundamentată pe vătămarea care rezultă din imposibilitatea părţilor de a invoca motive de casare de ordine publică, singura în măsură să facă acest lucru fiind instanţa judecătorească, ceea ce duce la un tratament juridic diferenţiat, fără o justificare obiectivă, şi încalcă dreptul la un proces echitabil. În concret, norma criticată creează premisele unei discriminări între instanţe şi justiţiabili, întrucât posibilitatea invocării motivelor de ordine publică este lăsată la aprecierea instanţei, care poate să omită sau să refuze invocarea acestora, nefiind permisă părţilor, care au un interes direct şi personal în invocarea lor, chiar dacă nu urmăresc realizarea unui interes public. 6. De asemenea, cu referire la contrarietatea cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, autoarea excepţiei arată că respectarea dreptului la un proces echitabil impune recunoaşterea dreptului părţilor de a formula apărări de ordine publică chiar şi după împlinirea termenului de recurs, cât timp invocarea acestor motive este doar o facultate, şi nu o obligaţie pentru instanţa de judecată. Astfel, consideră că dispoziţia care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate instituie o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, cu încălcarea prevederilor art. 53 din Constituţie, întrucât nu este justificată de necesitatea de a proteja drepturile şi libertăţile fundamentale ale altor persoane. 7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia este neîntemeiată. Referitor la încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, din perspectiva căruia autoarea excepţiei a susţinut că părţile ar trebui să se afle pe aceeaşi poziţie procesuală cu instanţa în ceea ce priveşte posibilitatea de a invoca motivele de recurs de ordine publică, instanţa aminteşte că prerogativa instanţei de recurs de a invoca motivele de casare de ordine publică îşi are fundamentul în rolul activ al acesteia, conferit de art. 22 din Codul de procedură civilă, avându-şi justificarea în diferenţele care există între drepturile procesuale pe care legea le recunoaşte părţilor şi actele de procedură pe care le are de îndeplinit instanţa în cursul procesului civil. În concret, instanţa îşi îndeplineşte rolul activ în condiţii de independenţă şi imparţialitate cât timp părţile urmăresc realizarea unor interese personale. De asemenea, instanţa nu are de respectat anumite termene sub sancţiunea decăderii, spre deosebire de părţi, care suportă această sancţiune în cazul în care nu respectă termenele imperative impuse pentru îndeplinirea actelor de procedură. 8. Cu referire la premisele acestui regim juridic diferenţiat, instanţa observă că termenul de exercitare a recursului fiind un termen legal, imperativ şi absolut, un termen rezonabil, a cărui durată permite părţilor să îşi formuleze criticile faţă de hotărârea primei instanţe, nu se poate identifica niciun argument care să susţină afirmaţia autoarei excepţiei privind încălcarea dreptului la un proces echitabil sau restrângerea drepturilor în exercitarea căilor de atac, pe motiv că părţile trebuie să respecte acest termen pentru invocarea atât a motivelor de casare de ordine privată, cât şi a celor de ordine publică. 9. Totodată, norma de drept în cauză se înscrie în cadrul competenţei conferite legiuitorului prin art. 126 alin. (2) din Constituţie de a reglementa procedura de judecată, inclusiv căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţe, constituind opţiunea suverană a acestuia, care, în speţă, nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate. 10. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 489 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: „(3) Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică.“ 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi fundamentale, art. 129 referitor la căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi ale art. 148 alin. (2) privind aplicarea dreptului european. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în temeiul prevederilor art. 2 din Codul de procedură civilă, acest act normativ constituie procedura de drept comun în materie civilă, dispoziţiile codului aplicându-se şi în alte materii reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii contrare. Prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, a fost modificată doar parţial procedura contenciosului administrativ, reglementată prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, tocmai pentru a se asigura eficienţa noilor dispoziţii procedurale, urmând ca, în măsura în care dispoziţiile legii speciale nu conţin anumite dispoziţii din Codul de procedură civilă, acestea să fie complinite cu prevederile codului. După adoptarea noului Cod de procedură civilă, în materia contenciosului administrativ este menţinut sistemul dublului grad de jurisdicţie, respectiv instanţele de fond care soluţionează litigiile de contencios administrativ sunt, după caz, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor sau ale curţilor de apel, fiind menţinută, de asemenea, prin prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către instanţele de fond. Ca atare, şi după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, recursul împotriva hotărârii instanţei de fond se exercită în condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în termen de 15 zile de la comunicare, acesta fiind suspensiv de executare. 16. În jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, Curtea a reţinut că legiuitorul are îndreptăţirea constituţională de a considera materia contenciosului administrativ ca fiind una aparte, cu reguli specifice, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea căilor de atac. De asemenea, Curtea a observat că, în materia contenciosului administrativ, spre deosebire de dreptul comun unde hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel cu toate consecinţele care decurg din aceasta, legiuitorul a optat pentru menţinerea căii de atac a recursului, şi nu pentru înlocuirea acestuia cu calea de atac a apelului. În lumina noului Cod de procedură civilă, recursul în materia contenciosului administrativ este esenţialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele pe calea recursului. Aşadar, ca urmare a acestei excluderi, hotărârile primei instanţe date în litigiile de contencios administrativ rămân a fi supuse în continuare recursului. 17. Potrivit dispoziţiilor art. 487 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) din Codul de procedură civilă, aplicabile şi în recurs, care prevăd că „În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii“. 18. Curtea reţine că exercitarea căii extraordinare de atac a recursului poate avea loc în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, fiind un remediu procesual prin care se pot repara erori de neînlăturat pe alte căi procesuale. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 489 din Codul de procedură civilă care reglementează sancţiunea nemotivării recursului, prin Decizia nr. 83 din 27 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 3 iulie 2018, Curtea a observat că prin reglementarea instituţiei nulităţii, ca sancţiune procedurală aplicabilă titularului unei cereri de recurs care nu a fost motivată cu respectarea cerinţelor impuse de lege, nu sunt încălcate accesul liber la justiţie şi nici dreptul la un recurs efectiv. De altfel, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 236 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2011, sau Decizia nr. 741 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 19 aprilie 2018, a statuat că accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti, în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări. Este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie care rezultă din dispoziţiile art. 126 şi 129 din Constituţie. Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, iar principiul accesului liber la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi în modalităţile instituite de lege. 19. Astfel, observând că dispoziţiile de lege criticate reprezintă o normă de procedură, Curtea a reţinut că legiuitorul poate să reglementeze, în privinţa căilor de atac, termene, forma şi conţinutul, instanţa la care se depun, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevăd dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2). Curtea a constatat, aşadar, că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, acesta presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, însă legiuitorul este ţinut să o facă orientându-se după principiul est modus in rebus, respectiv legiuitorul trebuie să fie preocupat ca exigenţele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăşi existenţa dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004, Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, precitată). Aşadar, Curtea reţine că instituirea unui termen pentru formularea recursului şi, implicit, pentru motivarea acestei căi de atac este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori şi discipline procesuale, în vederea soluţionării într-un termen rezonabil a procesului civil, şi o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părţilor interesate de a înlătura oricând efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti. 20. Referitor la termenele procesuale stabilite de legiuitor, Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat, în mod constant, că reglementarea de către legiuitor a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. Mai mult, obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 608 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 24 noiembrie 2015). În mod corelativ, referitor la dispoziţiile art. 185 din Codul de procedură civilă, Curtea a observat că această dispoziţie legală reglementează instituţia decăderii ca modalitate de stingere a unui drept procedural atunci când nu sunt întrunite, cumulativ, următoarele trei cerinţe: existenţa unui termen imperativ înăuntrul căruia există obligaţia exercitării dreptului procedural, neexercitarea dreptului în cadrul termenului prevăzut de lege şi lipsa unei derogări exprese de la sancţiunea decăderii. Or, textul procedural nu aduce atingere dreptului de acces la instanţă, dreptului la apărare sau la folosirea căilor de atac, întrucât reglementarea unui termen al cărui moment de începere este precis determinat pentru introducerea şi motivarea recursului nu este de natură să încalce dispoziţiile constituţionale invocate, iar sancţiunea corespunzătoare încălcării sale este decăderea (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 749 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iunie 2019). 21. Aşa fiind, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 489 din Codul de procedură civilă, care prevăd sancţiunea nemotivării recursului, se circumscriu cerinţelor prevederilor constituţionale invocate referitoare la exercitarea căilor de atac în condiţiile legii. Prin reglementarea instituţiei nulităţii, ca sancţiune procedurală aplicabilă titularului unei cereri de recurs care nu a fost motivată cu respectarea cerinţelor impuse de lege, nu sunt încălcate accesul liber la justiţie şi nici dreptul la un recurs efectiv. Accesul liber la justiţie poate fi supus unor condiţionări, iar exercitarea unui drept de către titularul său nu se poate realiza decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 423 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 septembrie 2014). 22. Curtea observă că art. 489 alin. (3) din Codul de procedură civilă instituie o excepţie de la regula exercitării dreptului procesual al motivării recursului în termenul stabilit de lege, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele trei condiţii: (i) legea nu dispune altfel, (ii) motivele de casare sunt de ordine publică şi (iii) sunt invocate din oficiu de către instanţă, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică. Într-o atare situaţie, prerogativa instanţei de recurs de a invoca motivele de casare de ordine publică se fundamentează pe dispoziţiile art. 22 din Codul de procedură civilă, care consacră rolul judecătorului în aflarea adevărului şi care prevăd îndatorirea judecătorului „să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale“, şi constituie o garanţie a dreptului părţilor la un proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil. 23. Prin urmare, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 16 din Constituţie, având în vedere, pe de o parte, că instanţa judecătorească şi părţile din procesul civil nu se află în aceeaşi situaţie juridică, având roluri şi scopuri diferite în procedura de judecată, şi, pe de altă parte, că norma procesual civilă criticată se aplică în toate cazurile în care sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute în ipoteza sa de incidenţă, Curtea constată că susţinerea autoarei excepţiei, potrivit căreia norma creează o discriminare între părţile procesuale şi instanţa judecătorească, este neîntemeiată. 24. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria Precup în Dosarul nr. 438/43/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 489 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 iunie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
