Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, în ansamblul său, şi, în special, a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Marius Linul în Dosarul nr. 300/112/2017 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.617D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 13 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 300/112/2017, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, în ansamblul său, şi, în special, a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din acelaşi act normativ. Excepţia a fost ridicată de Marius Linul în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ şi fiscal în care a solicitat acordarea ajutorului financiar egal cu 20 de solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază, precum şi plata dobânzii în materie civilă începând cu data de 29 iunie 2016 până la plata efectivă, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că motivele invocate de Guvern pentru a justifica adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 nu sunt de natură a justifica urgenţa despre care vorbeşte art. 115 din Constituţie, ci neputinţa acestuia de a adopta acte normative în timp util. Obligaţiile pe care Guvernul le invocă în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă erau anterioare şi priveau adoptarea şi punerea în aplicare a unor acte normative. 6. De asemenea, autorul excepţiei susţine că prorogarea unor norme de lege nu face parte dintre evenimentele legislative prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Modalitatea folosită de legiuitor în adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, de prorogare a unor termene, este contrară şi dispoziţiilor art. 78 din Constituţie, potrivit cărora „legea intră în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial sau la o altă dată ulterioară, prevăzută în textul ei.“ Câtă vreme legea este în vigoare, nu poate fi amânat de la aplicare niciun articol din conţinutul ei, decât prin metodele prevăzute de Legea nr. 24/2000, respectiv modificarea sau abrogarea. 7. Totodată, în critica de neconstituţionalitate pe care o formulează, autorul acesteia susţine că dreptul la sprijin financiar constituie un „bun“ în înţelesul art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De aceea, neacordarea sprijinului financiar poate fi considerată ca afectând dreptul de proprietate, având semnificaţia juridică a unei exproprieri. În acest sens aminteşte şi cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Muller contra Austriei, potrivit cărora „o reducere substanţială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate şi chiar a însuşi dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrâneţe.“ De asemenea, susţine că invocarea nevoii restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu se poate constitui într-un veritabil temei pentru a legitima neacordarea sprijinului financiar. Totodată, arată că, potrivit celor reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei şi Cauza Moskal contra Poloniei, autorităţile publice au obligaţia de a menţine un just echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menţinut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată. Într-o astfel de situaţie există o încălcare a art. 1 din Primul Protocol al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, determinată de încălcarea caracterului rezonabil şi proporţional al diminuării drepturilor patrimoniale. Or, diminuarea drepturilor patrimoniale, cu consecinţa pierderii sprijinului financiar, impune persoanelor cărora le este aplicabilă o sarcină excesivă şi disproporţionată, fără a menţine un just echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei. În acelaşi context precizează că dispoziţiile cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 încalcă şi prevederile cuprinse în Directiva nr. 2000/78/CE a Consiliului de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă. 8. În critica pe care o formulează, autorul excepţiei arată că este încălcat şi principiul speranţei legitime, care este indisolubil legat de statul de drept. În acest sens arată că la momentul ieşirii la pensie şi-a creat o proiecţie bugetară care să-i permită să trăiască decent şi după data ieşirii la pensie. Această proiecţie nu poate fi distrusă printr-o lege ulterioară sau prin amânarea intrării în vigoare a legii pentru că astfel se încalcă dreptul de proprietate. În situaţia sa este vorba despre un venit cuvenit ca urmare a întregii activităţi desfăşurate în funcţia deţinută, iar acest drept, odată acordat, nu mai poate fi amânat decât prin încălcarea Legii fundamentale. 9. Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. 10. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi invocă în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. 12. Avocatul Poporului, făcând, de asemenea, trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, în ansamblul său, şi, în special, dispoziţiile art. 11 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015. Art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 are următoarea redactare: „În anul 2016, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.“ Curtea constată că acest text de lege a fost abrogat prin art. 44 alin. (1) pct. 20 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, însă, având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, precum şi faptul că dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 sunt incidente în cauza în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea urmează să examineze constituţionalitatea acestui text de lege. 16. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 aduc atingere următoarelor texte din Constituţie: art. 1 alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 115 referitor la delegarea legislativă. De asemenea, consideră că sunt încălcate prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la proprietate. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 29 iulie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. De asemenea, soluţii legislative similare celei criticate în prezenta cauză au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, exercitat în raport cu aceleaşi motive de neconstituţionalitate, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 653 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 23 noiembrie 2015, Decizia nr. 541 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 17 august 2015, Decizia nr. 249 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 25 iunie 2015, Decizia nr. 170 din 19 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 22 mai 2015, Decizia nr. 326 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iulie 2013, Decizia nr. 334 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014. 18. Prin deciziile amintite mai sus, Curtea a reţinut, în esenţă, că drepturile băneşti constând în ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional. Legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală. De asemenea, Curtea a arătat că nu există o obligaţie constituţională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. 19. Referindu-se la compatibilitatea prevederilor de lege criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23), statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. În acelaşi sens a fost invocată şi Decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi 44.605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragrafele 15 şi 19, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit că, datorită unei cunoaşteri directe a propriei societăţi şi a necesităţilor acesteia, autorităţile naţionale se află, în principiu, într-o poziţie mai adecvată decât instanţa internaţională pentru a stabili ce anume este „de utilitate publică“. În consecinţă, în cadrul mecanismului de protecţie creat de Convenţie, este de competenţa acestora să se pronunţe primele cu privire la existenţa unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice şi sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele „utilităţii publice“, cu excepţia cazului în care raţionamentul său se dovedeşte în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil (paragraful 19). 20. Cu privire la critica referitoare la art. 41 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că, potrivit normei constituţionale invocate, salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială care privesc: securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, „precum şi în alte situaţii specifice, stabilite prin lege“. Prin urmare, nu există o obligaţie constituţională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. 21. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea a considerat că aspectele invocate de Guvern în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă criticate întrunesc condiţiile existenţei unei situaţii extraordinare şi urgente care, în mod obiectiv, impun adoptarea unui asemenea act normativ, având în vedere că şi în ceea ce priveşte dispoziţiile legale criticate Guvernul a invocat situaţii comparabile cu cele analizate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 42 din 22 ianuarie 2014. 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 23. Cât priveşte critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie ca urmare a nerespectării normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative reglementate de Legea nr. 24/2000, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea constată că dispoziţiile de lege aplicabile autorului excepţiei nu reglementează prorogarea unor termene legale, astfel că această critică este lipsită de susţinere. 24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius Linul în Dosarul nr. 300/112/2017 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, în ansamblul său, şi, în special, dispoziţiile art. 11 alin. (1) din acelaşi act normativ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
