Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Afrodita Laura Tutunaru│- magistrat-asistent│
├───────────────────────┴────────────────────┤
│ │
└────────────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 479, art. 484 şi art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de către instanţa de judecată în Dosarul nr. 33.519/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 813D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 22 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 33.519/301/2015, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 479, art. 484 şi art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de către instanţa de judecată într-o cauză având ca obiect acordul de recunoaştere a vinovăţiei privind un inculpat cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 479 privind acceptarea încadrării juridice a faptei recunoscute, a felului şi cuantumului pedepsei şi a formei de executare, raportate la art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, potrivit cărora instanţa nu poate pronunţa şi o soluţie mai uşoară decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord, sunt neconstituţionale, deoarece exclud înfăptuirea justiţiei de magistratul judecător. Încadrarea juridică a faptei penale, felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare sunt atribuţii exclusive ale organelor jurisdicţionale şi derivă din caracterul imperativ de drept public al acţiunii penale. 6. Totodată, dispoziţiile legale criticate încalcă atât prezumţia de nevinovăţie, cât şi principiul legalităţii în materie penală, excluzând în mod neconstituţional soluţiile de achitare a inculpatului ce pot fi dispuse în procedura similară prevăzută în faza de judecată de instanţă în baza recunoaşterii faptei, conform art. 349 alin. (2), art. 375, art. 377 şi art. 396 din Codul de procedură penală. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, legiuitorul a recunoscut instanţei de judecată competenţa de a se pronunţa atât asupra temeiniciei, cât şi asupra legalităţii acordului de recunoaştere a vinovăţiei. În acest sens, instanţa va respinge acordul şi va trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale nu doar atunci când soluţia la care s-a ajuns prin acord este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului, ci şi atunci când aceasta este nelegală. 9. Potrivit art. 485 alin. (1) din Codul de procedură penală, analizând acordul, instanţa va putea hotărî fie admiterea lui astfel cum a fost încheiat, fie respingerea lui cu trimiterea dosarului la procuror pentru continuarea urmăririi penale; atât timp cât sunt legale, respectiv justificate în raport cu gravitatea faptei şi periculozitatea făptuitorului, instanţa nu poate modifica încadrarea juridică, felul şi cuantumul pedepsei ori forma de executare stabilită prin acord. Reglementarea criticată ţine seama de caracterul de „justiţie negociată“ a procedurii în discuţie, însă nu împiedică activitatea de înfăptuire a justiţiei, câtă vreme instanţa este cea care validează acordul încheiat între procuror şi inculpat, cenzurând legalitatea şi temeinicia soluţiei la care s-a ajuns prin acord. 10. În sfârşit, întrucât în lipsa admiterii sale prin hotărâre judecătorească definitivă, acordul încheiat între procuror şi inculpat nu produce niciun efect, iar inculpatul este considerat nevinovat, Guvernul apreciază că prevederile legale criticate nu înfrâng prezumţia de nevinovăţie. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 479 cu denumirea marginală Obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei, art. 484 cu denumirea marginală Procedura în faţa instanţei şi art. 485 alin. (1) lit. a) cu denumirea marginală Soluţiile instanţei din Codul de procedură penală, care, la data sesizării Curţii Constituţionale, aveau următorul conţinut: - Art. 479: „Acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia.“; – Art. 484: "(1) Dacă acordului de recunoaştere a vinovăţiei îi lipseşte vreuna dintre menţiunile obligatorii sau dacă nu au fost respectate condiţiile prevăzute la art. 482 şi 483, instanţa dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile şi sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul.(2) Instanţa se pronunţă asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei prin sentinţă, în urma unei proceduri necontradictorii, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi avocatului acestuia, precum şi a părţii civile, dacă este prezentă.“;" – Art. 485 alin. (1) lit. a): "(1) Instanţa, analizând acordul, pronunţă una dintre următoarele soluţii: a) admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi dispune una dintre soluţiile prevăzute de art. 396 alin. (2)-(4), care nu poate crea pentru inculpat o situaţie mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului;“." 14. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile legale criticate au fost modificate prin art. II pct. 119, 122 şi 123 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016 şi au următorul conţinut: - Art. 479: „Acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia, respectiv felul măsurii educative ori, după caz, soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.“; – Art. 484: "(1) Dacă acordului de recunoaştere a vinovăţiei îi lipseşte vreuna dintre menţiunile prevăzute la art. 482 sau dacă nu au fost respectate condiţiile prevăzute la art. 483, instanţa dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile şi sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul.(2) La termenul fixat se citează inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată. Instanţa se pronunţă asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei prin sentinţă, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi avocatului acestuia, precum şi, dacă sunt prezente, a celorlalte părţi şi a persoanei vătămate.“;" – Art. 485 alin. (1) lit. a): "(1) Instanţa, analizând acordul, pronunţă una dintre următoarele soluţii: a) admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi pronunţă soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului;“." 15. Aşa fiind, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. III din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, potrivit căreia, „în cazul în care, după invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluţia legislativă din legea sau ordonanţa modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării“, Curtea urmează a se pronunţa asupra prevederilor art. 479, art. 484 şi art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, deoarece, din analiza noilor dispoziţii legale rezultă că, din perspectiva criticilor formulate, a fost preluată soluţia legislativă anterioară. 16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (11) şi (12) referitor la prezumţia de nevinovăţie şi la principiul legalităţii pedepsei şi art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la înfăptuirea justiţiei în numele legii şi la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 893 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 22 februarie 2016, paragrafele 14, 16, 17, 20, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, ocazie cu care s-a arătat că, similar judecăţii în cazul recunoaşterii învinuirii, acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o formă simplificată a judecăţii, care se desfăşoară doar pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Scopul acestor proceduri abreviate este, aşa cum reiese şi din „Expunerea de motive la proiectul de act normativ al Codului de procedură penală“, acela de a responsabiliza părţile din proces, de a degreva instanţele de judecată, de a contribui la înlăturarea unor proceduri greoaie şi deseori inutile pentru stabilirea adevărului judiciar, scurtând astfel durata desfăşurării procedurilor judiciare. Ambele proceduri se întemeiază pe atitudinea inculpatului, care recunoaşte faptele şi nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale. În ambele cazuri, argumentele determinante pentru inculpat sunt reprezentate de posibilitatea obţinerii unei sancţiuni mai blânde, de scurtarea prezenţei sale în faţa organelor judiciare, a duratei procesului penal şi, implicit, a cheltuielilor generate de desfăşurarea procesului penal. 18. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei constituie o procedură specială, în cadrul căreia se disting două etape: prima implică manifestarea de voinţă a inculpatului şi a procurorului, care trebuie să intervină în faza de urmărire penală, în urma căreia se încheie un acord între procuror şi inculpat, ce constituie o veritabilă „convenţie de drept penal“. Cea de-a doua etapă se desfăşoară în faţa instanţei de judecată, fără întocmirea rechizitoriului şi fără parcurgerea camerei preliminare. 19. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat în cursul urmăririi penale este un „element de justiţie negociată“, căci felul, cuantumul şi modul de executare a pedepsei se stabilesc prin negociere între procuror şi inculpat, instanţa neputând, cu ocazia verificării acordului, să aplice o sancţiune mai grea. Instanţa verifică acordul de recunoaştere încheiat între procuror şi inculpat şi, în cazul în care acordul îndeplineşte condiţiile de legalitate, iar soluţia propusă prin acord nu este prea blândă, admite acordul şi, pronunţă o soluţie de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, fără să poată crea o situaţie mai grea inculpatului decât cea asupra căreia s-a ajuns la acord, în caz contrar, respinge acordul şi trimite cauza în vederea continuării urmăririi penale. În acest fel, inculpatul are oportunitatea de a negocia cu procurorul condiţiile acordului său, participând astfel la procesul decizional de stabilire a pedepsei, beneficiu ce nu mai este prevăzut la soluţionarea cauzei după sesizarea prin rechizitoriu. 20. Potrivit art. 479 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea unei încadrări juridice, care nu poate fi schimbată. 21. De asemenea, prin Decizia nr. 690 din 24 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 22 februarie 2017, Curtea a mai statuat că reglementarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, în ansamblul său, chiar şi prin raportare la modalităţile în care acesta este prevăzut în legislaţiile procesual penale ale altor state, reprezintă opţiunea legiuitorului, în acord cu politica sa penală, şi a fost exprimată conform atribuţiei sale constituţionale, stabilite la art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi în marja de apreciere prevăzută de acesta. Astfel, s-a urmărit atenuarea caracterului convenţional al acordului de recunoaştere a vinovăţiei, prin sporirea rolului judecătorului în procesul de individualizare a pedepsei, acesta având dreptul de a interveni atunci când pedeapsa stabilită de părţile acordului este disproporţionat de uşoară, prin raportare la gravitatea infracţiunii şi la periculozitatea infractorului. 22. Însă, susţinerea necesităţii reglementării, în mod corespunzător, a ipotezei stabilirii, prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei, a unei pedepse nejustificat de mari în raport cu aceiaşi doi factori, prevăzuţi la art. 485 alin. (1) lit. b) teza finală din Codul de procedură penală, apare ca fiind nejustificată, având în vedere scopul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, acela al soluţionării cauzelor penale într-un mod reciproc avantajos atât pentru inculpat, cât şi pentru stat, scop ce reiese din interpretarea sistematică a normelor procesual penale ce reglementează această instituţie. 23. Aceleaşi raţiuni sunt valabile şi cu privire la imposibilitatea judecătorului de a interveni asupra acordului prin pronunţarea unei soluţii de achitare sau a unei pedepse mai mici decât cea stabilită în acord. De altfel, prin art. II pct. 121 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, dispoziţiile art. 480 din Codul de procedură penală au fost completate cu un nou alineat, respectiv alin. (4), conform căruia, în cazul încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii, sens în care nu se mai poate pune în discuţie o eventuală reindividualizare a pedepsei stabilită prin acord. Prin urmare, nu poate fi primită critica potrivit căreia este încălcat principiul legalităţii pedepsei, întrucât pedeapsa convenită prin acord nu este decât o reflectare a normelor legale aplicabile. 24. Prin aceeaşi Decizie nr. 690 din 24 noiembrie 2016, Curtea a mai constatat că, în condiţiile încheierii acordului, inculpatul nu poate fi obligat de către procuror să accepte o soluţie pe care o consideră dezavantajoasă, prin impunerea unei pedepse disproporţionat de mari în raport cu gravitatea infracţiunii şi cu periculozitatea infractorului. De altfel, în situaţia în care inculpatul sau procurorul iniţiază acordul de recunoaştere a vinovăţiei, dar negocierile dintre ei eşuează, neajungându-se la o soluţie reciproc avantajoasă, procesul penal continuă conform regulilor prevăzute în Codul de procedură penală referitoare la urmărirea penală şi la judecată. 25. De altfel, acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi încheiat, conform prevederilor art. 478 alin. (1) şi art. 480 din Codul de procedură penală, după punerea în mişcare a acţiunii penale, cu privire la infracţiunile pentru care legea prevedea pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 15 ani, atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului. La încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, asistenţa juridică este obligatorie. Ca efect al încheierii sale, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Conform art. 478 alin. (1) din Codul de procedură penală, titularii acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt inculpatul şi procurorul, acordul putând fi iniţiat, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, de oricare dintre aceştia, limitele încheierii sale fiind stabilite prin avizul prealabil şi scris al procurorului ierarhic superior, conform art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală. Potrivit art. 479 din acelaşi cod, obiectul acordului îl constituie recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală; acesta priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia, respectiv felul măsurii educative ori, după caz, soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. Potrivit art. 481 şi 483 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie în formă scrisă şi constituie act de sesizare a instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond. Instanţa de judecată admite sau respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei, printr-o procedură publică, la care sunt citaţi inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată, procedură în urma căreia, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi avocatului acestuia, precum şi, dacă sunt prezente, a celorlalte părţi şi a persoanei vătămate. Sentinţa astfel pronunţată poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, de către procuror, inculpat, celelalte părţi şi persoana vătămată. Mai mult, în cazul respingerii de către instanţă a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, soluţionarea cauzei se face potrivit normelor procesual penale cu caracter general. 26. Prin urmare, astfel reglementat, acordul de recunoaştere a vinovăţiei constituie o instituţie de drept procesual penal care nu afectează prezumţia de nevinovăţie ori înfăptuirea justiţiei, deoarece dreptului procurorului de a iniţia acest acord, cu avizul procurorului ierarhic superior, precum şi a dreptului acestuia de a stabili felul, cuantumul şi forma de executare a pedepsei ori soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei este suspus controlului instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, care poate să îl admită sau să îl respingă, conform procedurii analizate, iar, împotriva sentinţei astfel pronunţate, părţile interesate pot formula apel. Cu alte cuvinte, actul de justiţie se realizează nu prin acordul încheiat între procuror şi inculpat, ci prin sentinţa pronunţată de instanţa judecătorească în cadrul controlul exercitat de către aceasta. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de către instanţa de judecată în Dosarul nr. 33.519/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 479, art. 484 şi art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 mai 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
