Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 764/1/2021
┌──────────┬───────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de │
│Grădinaru │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ioana │- judecător la Secţia │
│Alina Ilie│penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia │
│Aida Popa │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia │
│Valeria │penală │
│Lefterache│ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Lucia │- judecător la Secţia │
│Tatiana │penală │
│Rog │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Francisca │- judecător la Secţia │
│Maria │penală │
│Vasile │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia │
│Daniela │penală │
│Encean │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Maricela │- judecător la Secţia │
│Cobzariu │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Leontina │- judecător la Secţia │
│Şerban │penală │
└──────────┴───────────────────────────┘
Pe rol se află soluţionarea sesizării formulate de Tribunalul Cluj - Secţia penală, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "Dacă în procedura contestaţiei la executare, în interpretarea art. 598 alin. (1) lit. c) teza finală din Codul de procedură penală (împiedicare la executare), atunci când pentru o parte dintre pedepsele indicate în mandatul european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă română, autoritatea judiciară de executare străină refuză predarea, iar pentru o altă parte dintre pedepse admite predarea: - impedimentul la executarea pedepselor cu privire la care s-a refuzat predarea pentru motivul că persoana condamnată nu are posibilitatea să conteste condamnarea pronunţată în lipsă este temporar, aceste pedepse putând fi executate ulterior, în condiţiile art. 117 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată (text aplicabil prin analogie şi în ipoteza refuzului de predare), sau – impedimentul la executarea pedepselor cu privire la care s-a refuzat predarea pentru motivul că persoana condamnată nu are posibilitatea să conteste condamnarea pronunţată în lipsă este definitiv, aceste pedepse aplicate de instanţele române neputând fi executate pe teritoriul României ulterior executării pedepselor pentru care s-a admis predarea." Completul este legal constituit conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 36 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru. Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna Maricela Cobzariu, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Conform art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare, la şedinţa de judecată participă doamna Manuela Maria Puşcă, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 764/1/2021 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. De asemenea a menţionat că la dosar au transmis puncte de vedere curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş, Timişoara şi instanţele arondate acestora (menţionate în raport), Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu“ din Bucureşti şi de către Direcţia Legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În continuare, a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost înaintat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. La data de 7 aprilie 2021, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus Adresa nr. 480/C/766/III-5/2020 prin care s-a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanţa, fiind depuse în acest sens şi concluzii scrise. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 764/1/2021. Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că sesizarea este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile privind sesizarea unei probleme de drept care să nu fi primit o rezolvare anterioară prin mecanismele ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii şi cea privind existenţa unei chestiuni de drept de lămurirea căreia depinde soluţionarea pe fond a cauzei. În acest sens a făcut trimitere la Decizia nr. 15 din data de 28 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Dosarul nr. 699/1/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din data de 3 august 2020, în considerentele căreia se regăsesc suficiente elemente în baza cărora chestiunea de drept invocată de instanţa de trimitere poate fi lămurită. În opinia reprezentantului Ministerului Public, situaţia premisă pe care se grefează prezenta sesizare este aceeaşi cu cea examinată prin Decizia nr. 15 din 28 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Dosarul nr. 699/1/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din data de 3 august 2020, respectiv refuzul autorităţii judiciare străine de predare a persoanei condamnate pentru o parte dintre pedepsele ce fac obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară română. De asemenea a precizat că textele de lege ce se solicită a fi interpretate sunt diferite, însă ambele sesizări vizează executarea pedepselor pentru care s-a refuzat predarea şi se întemeiază pe excepţii de la regula specialităţii. A mai arătat că simpla lecturare a dispoziţiilor art. 117 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 302/2004 şi a art. 598 alin. (1) lit. c) teza a IIa din Codul de procedură penală este suficientă pentru a stabili că, în ipoteza unui mandat european de arestare emis în scopul executării pedepselor, sancţiunile ce au făcut obiectul mandatului european de arestare şi pentru care statul solicitat a respins predarea vor fi executate ulterior, succesiv momentului încetării protecţiei oferite de statul olandez prin refuz. Punerea în executare a pedepsei refuzate de autoritatea străină se va realiza la un moment viitor, prin emiterea unui mandat de executare a pedepsei distinct, numai după executarea sau liberarea din executarea pedepsei ce a fost pusă în executare prin mandatul european de arestare, dacă nu se împlineşte termenul prescripţiei executării. Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea din data de 5 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Cluj - Secţia penală în Dosarul nr. 1.494/219/2020*, în baza art. 475 alin. (1) din Codul de procedură penală, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "Dacă în procedura contestaţiei la executare, în interpretarea art. 598 alin. (1) lit. c) teza finală din Codul de procedură penală (împiedicare la executare), atunci când pentru o parte dintre pedepsele indicate în mandatul european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă română, autoritatea judiciară de executare străină refuză predarea, iar pentru o altă parte dintre pedepse admite predarea: - impedimentul la executarea pedepselor cu privire la care s-a refuzat predarea pentru motivul că persoana condamnată nu are posibilitatea să conteste condamnarea pronunţată în lipsă este temporar, aceste pedepse putând fi executate ulterior, în condiţiile art. 117 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată (text aplicabil prin analogie şi în ipoteza refuzului de predare), sau – impedimentul la executarea pedepselor cu privire la care s-a refuzat predarea pentru motivul că persoana condamnată nu are posibilitatea să conteste condamnarea pronunţată în lipsă este definitiv, aceste pedepse aplicate de instanţele române neputând fi executate pe teritoriul României ulterior executării pedepselor pentru care s-a admis predarea." I^1. - Dispoziţiile legale incidente: - art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală: "(1) Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie." – art. 117 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 mai 2019: "(1) Consimţământul pentru urmărirea, judecarea, condamnarea sau deţinerea unei persoane de către autorităţile române pentru alte fapte comise anterior predării acesteia în baza unui mandat european de arestare se prezumă că a fost dat de către acele state membre care au transmis o notificare în acest sens Secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene, dacă autoritatea judiciară de executare nu dispune altfel prin hotărârea de predare.(2) Cu excepţia cazurilor menţionate la alin. (1) şi (4), persoana predată autorităţilor române nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării decât dacă statul membru de executare o consimte. În acest scop, autoritatea judiciară română emitentă va prezenta autorităţii judiciare de executare o cerere de autorizare, însoţită de informaţiile prevăzute la art. 87 alin. (1).(3) În relaţia cu alte state membre decât cele prevăzute la alin. (1), consimţământul autorităţii judiciare române de executare este necesar. În acest sens, judecătorul competent se pronunţă, prin încheiere definitivă, dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii, fără a aduce atingere garanţiilor la care se referă art. 98.(4) Dispoziţiile alineatelor anterioare nu se aplică atunci când intervine una dintre următoarele circumstanţe: a) când persoana urmărită a renunţat în mod expres în faţa autorităţii judiciare de executare la regula specialităţii, înaintea predării; b) când persoana urmărită a renunţat, după predare, să recurgă la regula specialităţii în legătură cu anumite infracţiuni anterioare predării sale. Declaraţia de renunţare la regula specialităţii se dă în faţa autorităţii judiciare competente a statului membru emitent, întocmindu-se un proces-verbal conform dreptului intern al acestuia. Persoana urmărită are dreptul de a fi asistată de un avocat. Renunţarea la regula specialităţii trebuie să fie voluntară şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra consecinţelor acesteia; c) când, având posibilitatea să părăsească teritoriul statului membru căruia i-a fost predată, persoana în cauză nu a făcut acest lucru în termen de 45 de zile de la punerea sa definitivă în libertate sau s-a întors pe acest teritoriu după ce l-a părăsit; d) când infracţiunea nu este sancţionată cu o pedeapsă privativă de libertate; e) când la terminarea procesului penal nu se aplică o pedeapsă privativă de libertate sau o măsură de siguranţă." II. Expunerea succintă a cauzei Prin Sentinţa penală nr. 625 din data de 3 decembrie 2020 pronunţată de Judecătoria Dej, după trimiterea cauzei spre rejudecare, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de persoana condamnată (...), având ca obiect Mandatul de executare nr. 182 din data de 2 iunie 2020 emis în baza Sentinţei penale nr. 150 din data de 2 martie 2020 a Judecătoriei Dej, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 206 din data de 28 mai 2020 a Tribunalului Cluj. În motivare, s-a argumentat că în primul ciclu procesual, prin Decizia penală nr. 417 din data de 14 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul Cluj - Secţia penală, a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul (...) împotriva Sentinţei penale nr. 409 din data de 7 august 2020 a Judecătoriei Dej, pe care a desfiinţat-o doar sub aspectul omisiunii de a soluţiona capătul de cerere privind împiedicarea la executare în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Codul de procedură penală şi a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Dej, pentru a analiza şi capătul de cerere menţionat. Tribunalul a constatat că sentinţa este legală şi temeinică raportat la aspectele asupra cărora judecătorul de la instanţa de fond s-a pronunţat. Există autoritate de lucru judecat raportat la Decizia penală nr. 206 din data de 28 mai 2020 pronunţată de Tribunalul Cluj - Secţia penală în ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile, iar regula specialităţii nu este aplicabilă în cauză raportat la considerentele prezentate de instanţa de fond. Condamnatul (...) a fost predat din Olanda în baza unui mandat european de arestare şi nu a unei cereri de extrădare, putându-se discuta despre aplicarea regulii specialităţii în baza art. 117 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 mai 2019, şi nu a art. 74 din aceeaşi lege. S-a arătat că Tribunalul a evidenţiat că persoana condamnată nu a renunţat la regula specialităţii şi face în mod repetat referire la faptul că statul olandez a refuzat predarea sa pentru executarea unora dintre pedepsele specificate în mandatele europene de arestare - conform scrisorii întocmite de autorităţile judiciare din Olanda au fost emise astfel de mandate în Dosarul nr. 2.552/314/2013 al Judecătoriei Suceava şi în Dosarul nr. 65/227/2009 al Judecătoriei Fălticeni, pentru o parte dintre pedepsele menţionate în acestea refuzându-se predarea. Tribunalul, prin hotărârea prin care a dispus rejudecarea, a arătat că regula specialităţii se referă la pedepse care nu sunt cuprinse în mandatul european de arestare, comise anterior, or condamnatului nu i s-au aplicat astfel de pedepse. S-a făcut trimitere la considerentele Deciziei nr. 15 din data de 28 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Dosarul nr. 699/1/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din data de 3 august 2020. Însă, în contestaţia la executare adresată Judecătoriei Dej condamnatul a solicitat, în primul rând, aplicarea art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Codul de procedură penală privind Mandatul de executare nr. 182 din data de 2 iunie 2020 al Judecătoriei Dej. Prin urmare, s-a arătat în respectiva decizie că trebuia soluţionată şi contestaţia la executare formulată de contestator, având ca obiect împiedicarea la executare a pedepsei rezultante stabilite prin decizia tribunalului, anterior menţionată. În continuare, Judecătoria Dej a reţinut, după ce a fost trimis dosarul spre rejudecare, că execută o pedeapsă rezultantă finală de 17 ani, 1 lună şi 47 de zile de închisoare, fiind încarcerat în baza Mandatului de executare nr. 182 din data de 2 iunie 2020 emis în baza Sentinţei penale nr. 150 din data de 2 martie 2020 a Judecătoriei Dej, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 206 din data de 28 mai 2020 a Tribunalului Cluj, îndreptată prin încheierile penale nr. 176 din data de 17 iunie 2020 şi nr. 188 din data de 23 iunie 2020. Prin această decizie, în baza art. 597 alin. (7) şi (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 595 din Codul de procedură penală şi art. 6 alin. (1) şi (5) din Codul penal, s-au admis în parte contestaţiile reunite formulate de acesta sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei şi, procedând la recalcularea pedepsei conform dispoziţiilor Codului penal în vigoare, mai favorabil, Tribunalul Cluj a descontopit pedeapsa rezultantă de 18 ani de închisoare aplicată condamnatului prin Sentinţa penală nr. 1.088 din data de 12 iulie 2017 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr. 1.218 din data de 22 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, în pedepsele componente, repuse în individualitatea lor, a redus apoi cele două pedepse vizate de dispoziţiile legii penale mai favorabile, operaţiune urmată de recontopirea tuturor pedepselor, inclusiv a celor două reduse, dar şi a celor trei pedepse de 6 ani de închisoare, de 2 ani şi 6 luni de închisoare şi cea de 8 luni de închisoare. Instanţa de fond a reţinut că în privinţa acestor trei pedepse, prin Sentinţa penală nr. 266 din data de 14 octombrie 2016 a Judecătoriei Suceava (Dosar nr. 5.371/314/2016), s-a constatat ivit un impediment la executare, pe motiv că Tribunalul Amsterdam a refuzat predarea condamnatului, însă acest mandat a fost la rândul său anulat prin Sentinţa penală nr. 1.088 din data de 12 iulie 2017 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr. 1.218 din data de 22 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, care nu a mai avut în vedere împiedicarea la executare constatată anterior de Judecătoria Suceava. Totodată, instanţa de fond a constatat că în Dosarul nr. 4.290/219/2019 Tribunalul Cluj, ca instanţă de control judiciar, a arătat că problema autorităţii de lucru judecat evocată de Judecătoria Dej în respectiva cauză trebuie înţeleasă strict din perspectiva anulării Mandatului de executare nr. 541/2013 al Judecătoriei Suceava prin Sentinţa penală nr. 266 din data de 14 octombrie 2016 a Judecătoriei Suceava. Or, acest mandat de executare a fost anulat ulterior, ca urmare a efectuării altor operaţiuni de contopire prin hotărâri judecătoreşti definitive, ceea ce ar însemna că Sentinţa penală nr. 266 din data de 14 octombrie 2016 a Judecătoriei Suceava poate fi invocată cu titlu de autoritate de lucru judecat doar în ipoteza unei contestaţii la executare care ar avea ca efect anularea aceluiaşi Mandat nr. 541/2013 al Judecătoriei Suceava. Astfel, s-a reţinut de către Judecătoria Dej că Sentinţa penală nr. 266 din data de 14 octombrie 2016 a Judecătoriei Suceava nu se bucură de autoritatea lucrului judecat cu privire la Mandatul de executare nr. 182 din data de 2 iunie 2020 emis în baza Sentinţei penale nr. 150 din data de 2 martie 2020 a Judecătoriei Dej, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 206 din data de 28 mai 2020 a Tribunalului Cluj. S-a apreciat că, analizând legalitatea şi temeinicia acestui ultim mandat de executare a pedepsei închisorii prin prisma regulii specialităţii, instanţa de fond a statuat definitiv că aspectele invocate de contestator cu privire la cele trei pedepse nu se circumscriu acestui principiu, reţinându-se legala lor contopire în pedeapsa rezultantă finală de 17 ani, 1 lună şi 47 de zile de închisoare. Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul, criticând faptul că nu se ţine seama de deciziile instanţei olandeze. III. Punctul de vedere al instanţei care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită În opinia completului de judecată titular al sesizării, trebuie observat că fără a antama soluţia pe fondul cauzei, legiuitorul nu a menţionat explicit, de lege lata, consecinţele deciziei autorităţii străine de executare a mandatului european de arestare de admitere parţială a predării unei persoane solicitate în raport cu pedepsele cuprinse în mandatul emis de autoritatea solicitantă română. În situaţia în care refuzul predării este motivat de faptul că autoritatea emitentă română nu a prezentat o garanţie necondiţionată a dreptului persoanei solicitate de a contesta condamnările şi a obţine în întregime rejudecarea (fiind condamnat în lipsă), iar ulterior predării cauzele în care au fost pronunţate hotărârile de condamnare pentru care s-a refuzat predarea nu au fost rejudecate în condiţiile art. 466 şi următoarele din Codul de procedură penală, impedimentul la executarea acestor pedepse apare ca fiind unul definitiv, neputându-se aplica dispoziţiile art. 117 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 302/2004 (nu va fi necesar consimţământul statului membru de executare pentru privarea de libertate a persoanei predate dacă, având posibilitatea să părăsească teritoriul statului membru căruia i-a fost predată, persoana în cauză nu a făcut acest lucru în termen de 45 de zile de la punerea sa definitivă în libertate sau s-a întors pe acest teritoriu după ce l-a părăsit). Acest text are în vedere ipoteze în care autoritatea de executare nu a cunoscut existenţa respectivelor condamnări, aspect ce nu este incident în situaţia prezentată. De altfel, art. 4 alin. (3) din Decizia-cadru 2002/584/JAI, referitor la una dintre excepţiile în care nu se poate refuza executarea mandatului european de arestare emis, printre altele, în scopul executării unei pedepse (când persoana nu a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia), are în vedere asigurarea posibilităţii efective a persoanei după predare de a solicita rejudecarea cauzei/promovarea unei căi de atac în statul membru emitent. Or, în ipoteza în cauză, acest moment a fost depăşit, autoritatea de executare refuzând explicit predarea pentru executarea acestor condamnări. IV. Punctul de vedere al procurorului şi al părţilor cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită Procurorul a apreciat că problema de drept este reprezentată de lipsa unui text legal explicit care să fie avut în vedere în ipoteza în care autoritatea străină de executare a mandatului european de arestare admite în parte cererea de predare, pentru o parte dintre pedepse, respingând predarea. Ca atare, a apreciat că este de interes să se cunoască dacă respectivele pedepse se execută în condiţiile analogice referitoare la excepţiile de la principiul specialităţii reglementate de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 mai 2019, sau refuzul constituie un veritabil impediment la executare. Avocatul contestatorului a susţinut că Legea nr. 302/2004, republicată, nu cuprinde explicit un text care ar putea fi avut în vedere în această situaţie, care să fie corelat cu dispoziţiile din Codul de procedură penală referitoare la contestaţia la executare. V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara. Ca observaţie generală trebuie menţionat că la nivelul instanţelor nu există o jurisprudenţă bogată astfel încât să fie relevantă în raport cu problema de drept analizată. În urma consultării instanţelor de judecată, s-au evidenţiat două opinii. 1. Impedimentul la executarea pedepselor cu privire la care s-a refuzat predarea pentru motivul că persoana condamnată nu are posibilitatea să conteste condamnarea pronunţată în lipsă este definitiv, aceste pedepse aplicate de instanţele române neputând fi executate pe teritoriul României ulterior executării pedepselor pentru care s-a admis predarea. În acest sens au opinat Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Ialomiţa, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Lieşti, Judecătoria Iaşi (Sentinţa penală nr. 3.086 din data de 25 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 24.321/245/2012, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 217 din data de 16 aprilie 2013 a Tribunalului Iaşi; Sentinţa penală nr. 253 din data de 8 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 27.596/245/2017, rămasă definitivă prin necontestare la data de 24 februarie 2018; Sentinţa penală nr. 3.516 din data de 21 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 27.595/245/2017, rămasă definitivă prin necontestare la data de 13 ianuarie 2018), Judecătoria Huşi, Judecătoria Caransebeş, Tribunalul Arad. 2. Impedimentul la executarea pedepselor cu privire la care s-a refuzat predarea pentru motivul că persoana condamnată nu are posibilitatea să conteste condamnarea pronunţată în lipsă este temporar, aceste pedepse putând fi executate ulterior, în condiţiile art. 117 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată (text aplicabil prin analogie şi în ipoteza refuzului de predare). În acest sens au opinat Judecătoria Oneşti, Judecătoria Buhuşi, Curtea de Apel Bucureşti, Judecătoria Buftea, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Bistriţa, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Timiş, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Timişoara (Sentinţa penală nr. 3.378 din data de 24 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 21.263/325/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 656/CONT din data de 9 iulie 2020 a Tribunalului Timiş), Judecătoria Oraviţa şi Tribunalul Timiş. Răspunsurile formulate de Curtea de Apel Alba Iulia, Judecătoria Braşov, Judecătoria Făgăraş, Judecătoria Rupea, Judecătoria Zărneşti, Tribunalul Covasna, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Târgu Mureş, Judecătoria Întorsura Buzăului, Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Cluj, Judecătoria Năsăud, Judecătoria Beclean, Tribunalul Cluj, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Constanţa şi instanţele arondate, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti şi instanţele arondate şi Curtea de Apel Suceava cuprind doar menţiunea neidentificării în jurisprudenţa proprie sau a instanţelor arondate acestora a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării. Curtea de Apel Târgu Mureş nu a expus o părere relativ la problema de drept în discuţie, anexând în copie Sentinţa penală nr. 475 din 29 octombrie 2019 pronunţată în Dosarul nr. 912/268/2019, însă hotărârea ataşată este irelevantă în contextul în care cauza nu vizează chestiunea de drept supusă dezlegării. VI. Jurisprudenţă relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, a fost identificată următoarea decizie relevantă în problema de drept analizată: Decizia nr. 15 din data de 28 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Dosarul nr. 699/1/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din data de 3 august 2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Timiş - Secţia penală, în Dosarul nr. 21.263/325/2019, prin care se solicita pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 117 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, care reglementează regula specialităţii - «cu excepţia cazurilor menţionate la alin. (1) şi (4), persoana predată autorităţilor române nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării decât dacă statul de executare o consimte» -, cu raportare la situaţia ce face obiectul prezentei cauze, în care statul de trimitere refuză extrădarea pentru executarea uneia din infracţiunile aflate în concurs, pentru care persoana este condamnată, fiind necesar a se clarifica dacă pedeapsa pentru care extrădarea a fost respinsă va trebui să fie executată sau nu de către persoana condamnată după executarea pedepsei pentru care extrădarea a fost admisă. (...) Dispoziţiile art. 117 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, nu generează niciun fel de dificultăţi de interpretare, textele fiind clare, lipsite de orice echivoc. (...) Dispoziţiile art. 117 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, consacră regula specialităţii care guvernează predarea în baza unui mandat european de arestare, regulă preluată din materia extrădării, şi care interzice urmărirea, judecarea sau privarea de libertate a unei persoane predate autorităţilor române pentru o altă faptă anterioară predării, cu excepţia cazului în care statul membru de executare consimte în acest sens. Regula specialităţii este aplicabilă aspectelor ce nu au fost supuse evaluării autorităţii judiciare solicitate. Regula specialităţii se analizează în raport cu fapta anterioară predării sau pedeapsa anterioară predării, exterioare solicitărilor transmise prin mandatul european de arestare. Ce a fost evaluat şi respins de autoritatea solicitată nu intră sub incidenţa principiului specialităţii. Aspectele invocate de instanţa de sesizare nu se circumscriu regulii specialităţii întrucât fapta la care se face referire (infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere) a fost avută în vedere la emiterea mandatului european de arestare de către autorităţile judiciare române, solicitarea de predare fiind respinsă de statul austriac. Astfel, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiei legale invocate de instanţa de trimitere, art. 117 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, norma legală pusă în discuţie fiind suficient de clară pentru a decela voinţa legiuitorului, respectiv faptul că se au în vedere alte fapte decât cele care au constituit temeiul emiterii mandatului european de arestare.“ VII. Jurisprudenţă relevantă a Curţii Constituţionale În jurisprudenţa Curţii Constituţionale nu au fost identificate decizii relevante pentru problema de drept ce formează obiectul examinării în cauză. VIII. Jurisprudenţă relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. IX. Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Prin Adresa nr. 399 din data de 24 martie 2021 înaintată de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, punctul de vedere exprimat este în sensul că sesizarea ce formează obiectul prezentului dosar este inadmisibilă, întrucât nu este întrunită condiţia privind existenţa unei veritabile chestiuni de drept, astfel cum a fost conturată în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală privitoare la dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. În cuprinsul adresei s-a arătat că prin Decizia nr. 15 din data de 28 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Dosarul nr. 699/1/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din data de 3 august 2020, deşi a fost pronunţată o soluţie de respingere a sesizării, ca inadmisibilă, aplicabilitatea regulii specialităţii a fost clarificată. X. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Prin Adresa nr. 480/C/766/III-5/2021 din data de 7 aprilie 2021, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat punctul de vedere asupra chestiunii de drept a cărei rezolvare de principiu s-a solicitat. A solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Tribunalul Cluj - Secţia penală în Dosarul nr. 1.494/219/2020*, apreciind că, pe de o parte, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate privind sesizarea unei probleme de drept care să nu fi primit o rezolvare anterioară prin mecanismele ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii, iar, pe de altă parte, nu este îndeplinită condiţia vizând existenţa unei veritabile chestiuni de drept de care să depindă soluţionarea cauzei şi care să necesite lămuriri sau interpretări. Aşadar, sub un prim aspect, a arătat că dezlegarea chestiunii de drept invocate de instanţa de trimitere rezultă în mod implicit din considerentele Deciziei nr. 15 din data de 28 mai 2020, pronunţată în aceeaşi procedură. A apreciat că situaţia premisă pe care se grefează prezenta sesizare este aceeaşi cu cea examinată prin decizia anterior amintită, respectiv refuz al autorităţii judiciare străine de predare a persoanei condamnate pentru o parte dintre pedepsele ce fac obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea română. În cuprinsul Deciziei nr. 15 din data de 28 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Dosarul nr. 699/1/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din data de 3 august 2020, se reţine că regula specialităţii este incidentă doar pentru aspectele ce nu au fost supuse evaluării autorităţii judiciare solicitate, precum şi că regula specialităţii se analizează în raport cu fapte sau pedepse anterioare predării, exterioare solicitărilor transmise prin mandatul european de arestare, iar ceea ce a fost evaluat şi respins de autoritatea judiciară solicitată nu intră sub incidenţa principiului specialităţii. Sub un al doilea aspect, a susţinut că simpla lecturare a art. 117 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 mai 2019, şi a art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Codul de procedură penală este suficientă pentru a stabili că, în ipoteza unui mandat european de arestare emis în scopul executării pedepselor, sancţiunile ce au făcut obiectul mandatului şi pentru care statul solicitant a respins predarea vor fi executate ulterior, succesiv momentului încetării protecţiei oferite de statul olandez prin refuz. XI. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a opinat în sensul că problema de drept supusă dezlegării este inadmisibilă, apreciind că nu este îndeplinită condiţia privind existenţa unei veritabile chestiuni de drept, făcând referire la Decizia nr. 15 din data de 28 mai 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită a apreciat că impedimentul la executarea pedepselor cu privire la care s-a refuzat predarea pentru motivul că persoana condamnată nu are posibilitatea să conteste condamnarea pronunţată în lipsă este temporar, aceste pedepse putând fi executate ulterior, în condiţiile art. 117 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ a opinat în sensul că impedimentul la executarea pedepselor cu privire la care s-a refuzat predarea pentru motivul că persoana condamnată nu are posibilitatea să conteste condamnarea pronunţată în lipsă este temporar, aceste pedepse putând fi executate ulterior, în condiţiile art. 117 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată. Centrul de cercetări în ştiinţe penale din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest Timişoara, cu privire la admisibilitatea sesizării formulate de Tribunalul Cluj - Secţia penală, a arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. În ceea ce priveşte chestiunea de drept supusă dezlegării a apreciat că impedimentul la executarea pedepselor cu privire la care s-a refuzat predarea pentru motivul că persoana condamnată nu are posibilitatea să conteste condamnarea pronunţată în lipsă este definitiv, aceste pedepse aplicate de instanţele române neputând fi executate pe teritoriul României ulterior executării pedepselor pentru care s-a admis predarea. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu“ din Bucureşti a opinat în sensul că sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secţia penală în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept supusă dezlegării este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unei veritabile chestiuni de drept de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. XII. Raportul judecătorului asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ Rezultă din conţinutul textului de lege enunţat că admisibilitatea sesizării formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: - instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. În analiza primei condiţii care se impune a fi îndeplinită în vederea admisibilităţii sesizării, respectiv ca instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, Înalta Curte constată aceasta este pe deplin îndeplinită în cauză, Tribunalul Cluj - Secţia penală este învestit cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă, şi anume a contestaţiei formulate împotriva Sentinţei penale nr. 625 din data de 3 decembrie 2020 a Judecătoriei Dej, pronunţate în Dosarul nr. 1.494/219/2020*, cauza având ca obiect contestaţie la executare. Analizând cea de-a doua condiţie de admisibilitate, respectiv chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită în cauză. În acest sens se impune a se preciza că în mod constant sa statuat în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că în analiza condiţiei referitoare la existenţa unei chestiuni de drept care să nu fi fost încă dezlegată de instanţa supremă prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti este obligatoriu a ne raporta atât la hotărâri prin care să se fi statuat în mod explicit asupra problemei de drept ridicate de instanţa de trimitere, cât şi la considerentele unei asemenea decizii, dacă aceasta oferă elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept invocate. Or, în speţă, deşi chestiunea de drept ridicată prin intermediul sesizării în cauză nu a mai fost examinată în modalitatea în care a fost formulată, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat în mod explicit asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unei recurs în interesul legii în curs de soluţionare, în concret se apreciază că nu este necesară intervenţia instanţei supreme, fiind deja pronunţată o decizie anterioară în aceeaşi procedură, care oferă criteriile în baza cărora instanţa de trimitere poate stabili sfera de aplicare a regulii specialităţii şi a excepţiilor de la această regulă, ambele reglementate de art. 117 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 mai 2019, şi implicit, soluţia problemei de drept ce face obiectul sesizării. În concret, din considerentele Deciziei nr. 15 din 28 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Dosarul nr. 699/1/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din data de 3 august 2020, rezultă că „regula specialităţii este aplicabilă aspectelor ce nu au fost supuse evaluării autorităţii judiciare solicitate. Regula specialităţii se analizează în raport cu fapta anterioară predării sau pedeapsa anterioară predării, exterioare solicitărilor transmise prin mandatul european de arestare. Ce a fost evaluat şi respins de autoritatea solicitată nu intră sub incidenţa principiului specialităţii. Aspectele invocate de instanţa de sesizare nu se circumscriu regulii specialităţii întrucât fapta la care se face referire (infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere) a fost avută în vedere la emiterea mandatului european de arestare de către autorităţile judiciare române, solicitarea de predare fiind respinsă de statul austriac. Astfel, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiei legale invocate de instanţa de trimitere, art. 117 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, norma legală pusă în discuţie fiind suficient de clară pentru a decela voinţa legiuitorului, respectiv faptul că se au în vedere alte fapte decât cele care au constituit temeiul emiterii mandatului european de arestare“. Aşadar, examinând comparativ cele două sesizări, Înalta Curte constată că, deşi textele de lege ce se solicită a fi interpretate par a fi diferite, totuşi situaţia premisă pe care se grefează prezenta sesizare este aceeaşi cu cea examinată prin Decizia nr. 15 din data de 28 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Dosarul nr. 699/1/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din data de 3 august 2020, respectiv refuzul autorităţii judiciare străine de predare a persoanei condamnate pentru o parte dintre pedepsele ce fac obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară română, decizie prin care, de asemenea, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea. Situaţia premisă de la care porneşte întrebarea adresată de către instanţa de trimitere nu presupune aplicarea regulii specialităţii, întrucât vizează însăşi situaţia de fapt pentru care autoritatea solicitată, respectiv statul solicitat, a emis o decizie de respingere. Or, astfel cum rezultă din decizia anterior menţionată, ceea ce a fost evaluat şi respins de autoritatea solicitată nu intră sub incidenţa principiului specialităţii, neputând fi aplicate nici excepţiile de la acest principiu. În acest sens se reţine că în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-au pronunţat soluţii de respingere, ca inadmisibile, a sesizărilor pentru neîndeplinirea celei de-a doua condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Înalta Curte consideră astfel că în speţă nu este îndeplinită nici condiţia referitoare la legătura problemei de drept ce se solicită a fi dezlegată cu soluţionarea pe fond a cauzei din perspectiva existenţei unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în accepţiunea conferită acestui criteriu de jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În analiza condiţiei de admisibilitate pentru a putea face obiectul sesizării instanţei supreme, problema de drept trebuie să fie determinantă în ce priveşte soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost ridicată şi incumbată în sintagma „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei“ folosită de legiuitor în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte va face referire la considerentele Deciziei emise de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 17 din data de 24 septembrie 2019 în Dosarul nr. 1.816/1/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 30 octombrie 2019, cu consecinţe asupra cauzei de faţă, remarcabilă atât în conţinut, cât şi sub aspectul faptului că aserţiunile făcute în cuprinsul acesteia sunt aplicabile şi în speţă: În jurisprudenţa anterioară în materie s-a statuat, în mod progresiv, asupra înţelesului ce trebuie atribuit sintagmei „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei“, regăsită în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală. S-a subliniat, sub un prim aspect, că sesizarea în procedura întrebării prealabile trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce şi care ar putea da naştere mai multor soluţii. Per a contrario, procedura nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 29 iunie 2017, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017, şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2 din 8 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2018). Totodată, Înalta Curte reţine şi considerentele Deciziei nr. 3 din 19 ianuarie 2015, pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 3 aprilie 2015, din care reiese că „deşi nu este menţionată expressis verbis ca o condiţie de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, este necesar ca sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aibă ca obiect o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii“. Or, argumentele expuse anterior în materie civilă sunt perfect valabile şi în materie penală, având în vedere scopul şi finalitatea similară a hotărârii prealabile, ca mecanism de unificare a practicii judiciare în ambele materii. Astfel, numai o problemă de drept de o dificultate rezonabilă şi de natură a da naştere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite legitimează intervenţia instanţei supreme într-o cauză pendinte. Intervenţia Înaltei Curţi în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală este legitimă atunci când tinde la clarificarea înţelesului uneia sau mai multor norme juridice ambigue sau complexe, al căror conţinut ori succesiune în timp pot da naştere la dificultăţi rezonabile de interpretare pe cale judecătorească, afectând, în final, unitatea aplicării lor de către instanţele naţionale. Se constată, aşadar, că problema cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept şi nu este necesară o dezlegare din partea instanţei supreme, în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile. În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de trimitere a urmărit de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o confirmare a soluţiei ce se prefigurează în cauza cu care a fost învestită, şi nu o dezlegare a unei probleme de drept ce impune apelarea la mecanismul de asigurare a unei practici judiciare unitare, prin pronunţarea unei hotărâri prealabile obligatorii, de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, pentru toate instanţele (Decizia nr. 26 din 23 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 13 aprilie 2018). Or, procedura pronunţării unei asemenea hotărâri este condiţionată de existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea cauzei în care s-a dispus sesizarea, nefiind permis a se apela la acest mijloc legal în scopul de a primi de la instanţa supremă rezolvarea în concret a speţei în formula confirmării sau infirmării soluţiei ce se prefigurează în cauză. Intervenţia Înaltei Curţi în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală este legitimă atunci când tinde la clarificarea înţelesului uneia sau mai multor norme juridice ambigue sau complexe, al căror conţinut ori succesiune în timp pot da naştere la dificultăţi rezonabile de interpretare pe cale judecătorească, afectând, în final, unitatea aplicării lor de către instanţele naţionale. În considerarea celor anterior expuse, având în vedere neîntrunirea condiţiilor cerute de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte nu va proceda la analiza pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, apreciind că sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secţia penală este inadmisibilă. PENTRU ACESTE MOTIVE, În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secţia penală, în Dosarul nr. 1.494/219/2020*, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "Dacă în procedura contestaţiei la executare, în interpretarea art. 598 alin. (1) lit. c) teza finală din Codul de procedură penală (împiedicare la executare), atunci când pentru o parte dintre pedepsele indicate în mandatul european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă română, autoritatea judiciară de executare străină refuză predarea, iar pentru o altă parte dintre pedepse admite predarea: - impedimentul la executarea pedepselor cu privire la care s-a refuzat predarea pentru motivul că persoana condamnată nu are posibilitatea să conteste condamnarea pronunţată în lipsă este temporar, aceste pedepse putând fi executate ulterior, în condiţiile art. 117 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată (text aplicabil prin analogie şi în ipoteza refuzului de predare), sau – impedimentul la executarea pedepselor cu privire care s-a refuzat predarea pentru motivul că persoana condamnată nu are posibilitatea să conteste condamnarea pronunţată în lipsă este definitiv, aceste pedepse aplicate de instanţele române neputând fi executate pe teritoriul României ulterior executării pedepselor pentru care s-a admis predarea." Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2021. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător DANIEL GRĂDINARU Magistrat-asistent, Manuela Maria Puşcă -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
