Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 853/1/2024
┌─────────┬────────────────────────────┐
│ │- preşedintele delegat al │
│Judecător│Secţiei a II-a civile a │
│Marian │Înaltei Curţi de Casaţie şi │
│Budă │Justiţie - preşedintele │
│ │completului │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Roxana │- judecător la Secţia a II-a│
│Popa │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Valentina│- judecător la Secţia a II-a│
│Vrabie │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Iulia │- judecător la Secţia a II-a│
│Manuela │civilă │
│Cîrnu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a II-a│
│Condoiu │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia a II-a│
│Poliţeanu│civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Cosmin │- judecător la Secţia a II-a│
│Horia │civilă │
│Mihăianu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Petronela│- judecător la Secţia a II-a│
│Iulia │civilă │
│Niţu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia a II-a│
│Sandu │civilă │
│Necula │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Adina │- judecător la Secţia a II-a│
│Oana │civilă │
│Surdu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ştefan │- judecător la Secţia a II-a│
│Ioan │civilă │
│Lucaciuc │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia a II-a│
│Mîneran │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Marcela │- judecător la Secţia a II-a│
│Marta │civilă │
│Iacob │ │
└─────────┴────────────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 853/1/2024 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de domnul judecător Marian Budă, preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă în vederea lămuririi următoarei probleme de drept: "În interpretarea art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, în situaţia în care partea primeşte personal comunicarea hotărârii, conform Codului de procedură civilă, anterior publicării acesteia în BPI, termenul de apel curge de la data primirii comunicării, potrivit Codului de procedură civilă, sau de la data publicării în BPI?" 5. După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat, preşedintele completului, domnul judecător Marian Budă, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, prin încheierea din 27 februarie 2024, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menţionată. 7. Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme cu nr. 853/1/2024. II. Normele de drept intern incidente 8. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, denumită, în continuare, Legea nr. 85/2014 Art. 5 alin. (1), pct. 6 - "Buletinul procedurilor de insolvenţă, denumit în continuare BPI, este publicaţia editată de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, care are drept scop publicarea citaţiilor, convocărilor, notificărilor şi comunicărilor actelor de procedură efectuate de instanţele judecătoreşti, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar după deschiderea procedurii de insolvenţă prevăzute de prezenta lege, precum şi a altor acte care, potrivit legii, trebuie publicate." Art. 42 alin. (1) teza 1 - "Citarea părţilor, precum şi comunicarea oricăror acte de procedură se efectuează prin BPI. [...]“; alin. (3) teza I - „Prin excepţie de la prevederile alin. (1), comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii se vor realiza potrivit prevederilor Codului de procedură civilă.“; alin. (4) - „Prin excepţie de la prevederile alin. (1), prima citare şi comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acţiune, în temeiul dispoziţiilor prezentei legi, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, se vor realiza potrivit prevederilor Codului de procedură civilă şi prin BPI. Instanţele judecătoreşti vor transmite actele de procedură în cauză, din oficiu, pentru publicare în BPI.“; alin. (9) - „În vederea publicării citaţiilor, convocărilor şi notificărilor actelor de procedură efectuate de instanţele judecătoreşti, după deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege, se editează BPI.“; alin. (10) - „Publicarea actelor de procedură sau, după caz, a hotărârilor judecătoreşti în BPI înlocuieşte, de la data publicării acestora, citarea, convocarea şi notificarea actelor de procedură efectuate individual faţă de participanţii la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării." Art. 43 alin. (2) teza I - "Termenul de apel este de 7 zile de la comunicarea hotărârii realizată prin publicare în BPI, dacă prin lege nu se prevede altfel." Art. 342 alin. (1) - "Dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale Codului de procedură civilă şi ale Codului civil." 9. Codul de procedură civilă Art. 161 alin. (2) - "Înmânarea se poate face oriunde se află cel citat." Art. 184 alin. (1) - "Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel“; (2) teza I - „Se consideră că actul a fost comunicat părţii şi în cazul în care aceasta a primit sub semnătură copie de pe act (...)." Art. 468 alin. (2) - "Termenul de apel […] curge de la comunicarea hotărârii […]." III. Expunerea succintă a procesului 10. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman cu nr. 75/87/2023/a3, contestatoarea persoană juridică, în calitate de creditor, a formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 111 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, contestaţie împotriva tabelului preliminar al debitoarei persoană juridică, publicat în BPI nr. 11.238 din 30 iunie 2023, precum şi împotriva măsurii dispuse de administratorul judiciar cu privire la înscrierea creanţei deţinute de un creditor, persoană juridică, prin care a solicitat instanţei să dispună admiterea acesteia şi înlăturarea creanţei din tabelul preliminar de creanţe al debitoarei. 11. Tribunalul Teleorman, prin Sentinţa civilă nr. 243 din 25 septembrie 2023, a admis contestaţia şi a dispus înlăturarea creanţei solicitate de un creditor, persoană juridică, din tabelul preliminar de creanţe al debitoarei. 12. Sentinţa civilă nr. 243 din 25 septembrie 2023 a fost comunicată părţilor conform Codului de procedură civilă, fiind primită de creditor, persoană juridică, prin administrator judiciar, la 5 octombrie 2023, pe dovada de înmânare fiind aplicată ştampila administratorului judiciar şi a funcţionarului care a primit comunicarea. 13. De asemenea, hotărârea a fost comunicată aceluiaşi creditor, persoană juridică, şi la sediul social, fiind primită personal de un delegat al societăţii la 6 octombrie 2023 şi publicată în BPI nr. 17.657 din 2 noiembrie 2023. 14. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel creditorul, persoană juridică, prin administrator judiciar, solicitând schimbarea în totalitate a hotărârii atacate. 15. Intimata debitoare persoană juridică, prin administrator judiciar, a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea apelului, ca tardiv formulat, şi, în subsidiar, ca nefondat. 16. În motivarea excepţiei tardivităţii apelului, a arătat, în esenţă, că termenul de formulare a căii de atac este de 7 zile şi curge de la data la care hotărârea atacată este publicată în BPI, iar, în speţă, Sentinţa civilă nr. 243 din 25 septembrie 2023 a fost publicată în BPI nr. 17.657 din 2 noiembrie 2023, data de la care începe să curgă termenul de 7 zile pentru a formula apel, astfel că termenul peremptoriu de 7 zile analizat în prezenta cauză era împlinit la 13 noiembrie 2023, data formulării cererii de apel. 17. La termenul de judecată din 30 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii apelului, iar prin încheierea de şedinţă din 20 februarie 2024, s-a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se pune în discuţia părţilor posibilitatea sesizării instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la momentul de la care curge termenul de apel în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2014, anume de la data publicării hotărârii în BPI sau de la data comunicării sentinţei conform Codului de procedură civilă (în situaţia în care partea a primit personal comunicarea, anterior publicării în BPI). 18. În cadrul soluţionării apelului, la 27 februarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări şi suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 19. Procedând la analiza condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, titularul sesizării a apreciat că acestea sunt întrunite cumulativ. 20. Astfel, cauza se află în curs de judecată, în ultimă instanţă, respectiv în etapa procesuală a apelului; Dosarul nr. 75/87/2023/a3 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 22 noiembrie 2023 şi nu a fost soluţionat, aflându-se în etapa procesuală a apelului, singura cale de atac de reformare prevăzută în materia cererilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014, conform art. 43 alin. (1) din acest act normativ. 21. Referitor la condiţia privind existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile de a da naştere unor interpretări diferite, pentru care este necesară o rezolvare de principiu, s-a arătat că, în cauză, se ridică o problemă de drept, respectiv stabilirea datei de la care începe să curgă termenul de apel în situaţia în care sentinţa pronunţată de judecătorul sindic este comunicată atât prin publicare în BPI, cât şi conform Codului de procedură civilă, iar partea primeşte personal această comunicare anterior publicării în BPI, problemă ce ar putea primi interpretări diferite prin raportare la normele de drept incidente. 22. Într-o opinie, s-ar putea aprecia că termenul de apel, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, curge doar de la data publicării hotărârii în BPI, indiferent dacă hotărârea instanţei a fost comunicată părţii şi potrivit Codului de procedură civilă, întrucât dispoziţiile legii insolvenţei sunt norme speciale în raport cu cele ale Codului de procedură civilă, iar acestea nu prevăd un alt moment de la care ar putea să curgă termenul de apel. 23. Într-o a doua orientare, s-ar putea reţine că, în ipoteza în care, anterior publicării hotărârii în BPI, părţii i s-a comunicat hotărârea şi conform Codului de procedură civilă şi a primit efectiv această comunicare, termenul de apel ar începe să curgă de la momentul în care părţii i-a fost comunicată hotărârea potrivit Codului de procedură civilă, întrucât dispoziţiile legii insolvenţei se completează cu cele ale Codului de procedură civilă. Partea care a primit sub semnătură comunicarea are cunoştinţă de conţinutul actului ce i-a fost remis, astfel că acţiunea sa de a aştepta publicarea în BPI a hotărârii, fără să formuleze calea de atac, poate să fie interpretată ca un abuz de drept, mai ales că procedura insolvenţei se caracterizează prin celeritatea îndeplinirii actelor. 24. Condiţia ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept în discuţie este, de asemenea, îndeplinită, având în vedere că soluţia asupra excepţiei tardivităţii apelului şi implicit a fondului cauzei presupune aplicarea art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 şi depinde de interpretarea adecvată a acestei norme de drept şi de răspunsul care se va oferi cu privire la momentul de la care curge termenul de apel. 25. Problema în discuţie este nouă, întrucât, deşi dispoziţiile art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 nu sunt recent intrate în vigoare, nu s-a identificat o practică judiciară prin care să fi fost tranşată această problemă de către instanţele de judecată. 26. Chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctul de vedere al instanţei de trimitere 27. Problema de drept care necesită a fi lămurită ridică dificultăţi de interpretare a dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, având în vedere că acest text de lege nu este corelat cu celelalte dispoziţii legale incidente. 28. Astfel, într-o opinie, s-ar putea aprecia că, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, termenul de apel curge doar de la data publicării hotărârii în BPI, indiferent dacă hotărârea instanţei a fost comunicată părţii şi potrivit Codului de procedură civilă, întrucât dispoziţiile legii insolvenţei sunt norme speciale în raport cu cele ale Codului de procedură civilă, iar acestea nu prevăd un alt moment de la care ar putea să curgă termenul de apel. 29. Dispoziţiile Legii nr. 85/2014, reprezentând o normă specială, se aplică ori de câte ori intervine un caz ce intră sub incidenţa prevederilor sale, aplicându-se prioritar faţă de norma generală, chiar şi atunci când, făcându-se aplicarea acesteia, s-ar putea crea părţii o situaţie mai favorabilă, cum ar fi publicarea ulterioară în BPI a hotărârii, faţă de comunicarea anterioară conform Codului de procedură civilă. 30. Ca o consecinţă a principiului specialia generalibus derogant, doar pentru aspectele pe care nu le reglementează în mod expres legea insolvenţei se pot completa dispoziţiile acesteia cu normele generale ale Codului de procedură civilă. 31. Faptul că hotărârea instanţei a fost comunicată şi potrivit Codului de procedură civilă nu face inaplicabilă norma specială prevăzută de art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, întrucât, potrivit legii insolvenţei, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, comunicarea hotărârii judecătoreşti se realizează numai prin publicare în BPI, iar nu şi potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă. 32. Într-o a doua opinie, s-ar putea reţine că termenul de apel începe să curgă de la momentul la care partea a primit personal hotărârea comunicată potrivit Codului de procedură civilă, întrucât, potrivit art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, dispoziţiile acesteia se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, deci inclusiv cu prevederile art. 161 alin. (2) şi ale art. 184 alin. (2) teza I din acelaşi cod. 33. Se are în vedere că procedura insolvenţei este o procedură specială care se caracterizează prin celeritate, fiind guvernată de anumite principii expres prevăzute, şi presupune o serie de acte ce urmează a fi îndeplinite în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege. 34. Comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor şi a notificărilor prin BPI îşi găseşte justificarea în specificul acestei proceduri, care presupune un număr foarte mare de părţi şi o diversitate de acte procedurale, de natură să îngreuneze mult desfăşurarea procedurii. Acestea constituie o măsură specială, prin care se asigură soluţionarea cu celeritate a cauzelor, astfel că legiuitorul a instituit o prezumţie legală absolută în sensul că, de la publicarea în BPI, partea cunoaşte actul comunicat. Aşa fiind, nu se poate aprecia că această prezumţie are prioritate şi lipseşte de efecte realitatea însăşi, respectiv comunicarea anterioară efectuată potrivit Codului de procedură civilă, ce a fost primită efectiv de parte, care a şi semnat personal de primire. 35. Astfel, dispoziţiile art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 nu trebuie interpretate separat, ci împreună cu celelalte dispoziţii ale legii insolvenţei şi ale Codului de procedură civilă. 36. Or, câtă vreme regula generală în dreptul procesual este că termenul de formulare a căii de atac curge de la comunicarea hotărârii, iar judecătorul sindic a apreciat că se impune comunicarea acesteia atât conform Codului de procedură civilă, cât şi prin BPI, pentru a asigura un grad cât mai ridicat al posibilităţii părţii de a lua cunoştinţă efectiv de conţinutul hotărârii, partea primind sub semnătură comunicarea transmisă chiar de instanţa care a pronunţat hotărârea, termenul de declarare a căii de atac curge din acel moment, neexistând vreo justificare pentru ca partea să rămână în pasivitate până la publicarea în BPI. 37. Partea care a primit sub semnătură comunicarea are cunoştinţă de conţinutul actului ce i-a fost comunicat, astfel că acţiunea sa de a aştepta publicarea în BPI a hotărârii, fără să formuleze calea de atac, nu doar că aduce atingere celerităţii care guvernează procedura insolvenţei, dar este şi susceptibilă de a fi interpretată ca un abuz de drept, cu încălcarea bunei-credinţe, care, potrivit art. 12 din Codul de procedură civilă, reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil. VI. Punctul de vedere al părţilor 38. Intimata-debitoare persoană juridică, prin administrator judiciar, a apreciat ca fiind oportună sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, întrucât, pornind de la dispoziţiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, legiuitorul a stabilit că termenul pentru formularea apelului împotriva sentinţelor civile pronunţate de judecătorul-sindic în fond curge de la momentul comunicării hotărârii judecătoreşti părţii interesate de exercitarea căii de atac, aceste prevederi trebuind coroborate cu art. 342 din acelaşi act normativ. 39. Drept urmare, s-a arătat că inclusiv normele de procedură civilă din cuprinsul art. 468 alin. (2) din Codul de procedură civilă statuează că termenul de apel curge de la momentul comunicării hotărârii instanţei de fond către partea interesată. 40. Or, având în vedere că, în cauză, ce formează obiectul prezentului litigiu, hotărârea judecătorească a instanţei de fond a fost comunicată apelantei anterior publicării în BPI, în conformitate cu dispoziţiile legale ale Codului de procedură civilă, termenul de apel curge de la momentul în care aceasta a luat cunoştinţă de conţinutul hotărârii, putând, astfel, a o critica din punct de vedere legal. 41. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune, în concordanţă cu dreptul la apărare, încunoştinţarea oricărei persoane în mod cert despre existenţa unui litigiu în care este implicat, într-o modalitate şi într-un termen rezonabil pentru a nu îi fi prejudiciate drepturile. 42. În aceste condiţii, legea instituie măsuri deosebite pentru ca părţile implicate în procedura insolvenţei, respectiv debitorii şi creditorii, să se bucure de o informare corectă a situaţiei lor juridice, inclusiv prin notificarea potrivit regulilor de drept comun, astfel încât aceştia să îşi poată exercita dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil. 43. A mai precizat că legea insolvenţei instituie, în cazul creditorilor, mai multe modalităţi de comunicare a actelor de procedură, inclusiv potrivit Codului de procedură civilă. Astfel, din interpretarea per a contrario a art. 42 alin. (10) din Legea nr. 85/2014, în cazul în care hotărârea judecătorească a fost publicată în BPI după comunicarea acesteia în mod individual către creditor, se prezumă că procedura de comunicare a fost îndeplinită de la data primirii în mod direct a actului de procedură, şi nu de la data publicării în BPI. 44. Cu atât mai mult, această concluzie este susţinută inclusiv prin faptul că unul dintre principiile fundamentale ale procedurii insolvenţei, prevăzut expres în art. 4 pct. 3 din Legea nr. 85/2014, este asigurarea unei proceduri de prevenire a insolvenţei eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare şi derulare a procedurii într-un timp util şi rezonabil, într-o manieră obiectivă şi imparţială, cu un minim de costuri, de natură a duce la descărcare de obligaţii. Aşadar, partea care a promovat apelul avea ea însăşi interesul de a promova calea de atac de la momentul la care a primit personal hotărârea instanţei de fond, întrucât un creditor de bună-credinţă are interesul de a acţiona cât mai repede pentru definitivarea litigiului cu privire la creanţa deţinută de către acesta, urmărind să nu tergiverseze procedura insolvenţei, fiind în avantajul acestuia să se stabilească cât mai repede pasivul societăţii debitoare, pentru a putea fi adoptate măsuri care să conducă inclusiv la distribuiri de sume şi la stingerea unora dintre creanţele înscrise la masa credală. 45. Prin urmare, pornind de la aceste aspecte, s-a apreciat că termenul pentru formularea apelului curge de la momentul în care apelanta a primit în mod individual hotărârea de fond, devenind aplicabile dispoziţiile legale din Codul de procedură civilă care reglementează curgerea termenului de apel, având în vedere că aceste norme nu contravin procedurii de insolvenţă, ci dau eficienţă acesteia, urmărindu-se soluţionarea cauzei cu celeritate. 46. Apelanta creditoare nu a formulat niciun punct de vedere. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale 47. Într-o primă orientare, s-a arătat că termenul de apel curge de la data publicării hotărârii în BPI, dispoziţiile art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 având caracter de regulă specială în materie. Comunicarea hotărârii în modalitatea reglementată de Codul de procedură civilă este acceptată de legiuitor prin excepţia prevăzută de art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, potrivit căreia termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii realizată prin BPI, doar dacă prin lege nu se prevede altfel. În acest caz, comunicarea hotărârii nu trebuia realizată conform prevederilor Codului de procedură civilă, astfel că termenul de apel de 7 zile curge de la data comunicării prin BPI. 48. În acest sens, sunt punctele de vedere teoretice exprimate de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Covasna, Curtea de Apel Bucureşti - secţiile a V-a civilă şi a VI-a civilă, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesioniştii şi societăţi, Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Dolj - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Gorj - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Timişoara, precum şi hotărârile înaintate de Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă. 49. Într-o a doua orientare, s-a considerat că termenul de apel curge de la data primirii comunicării conform Codului de procedură civilă, motivat de faptul că dispoziţiile Legii nr. 85/2014 se completează cu prevederile acestuia, deci inclusiv cu art. 161 alin. (2) şi art. 184 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, în acest sens fiind hotărârile judecătoreşti înaintate de Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, precum şi punctul de vedere teoretic al Curţii de Apel Iaşi şi al Curţii de Apel Constanţa. 50. Curţile de Apel Bacău, Oradea, Piteşti şi Suceava nu au înaintat nicio hotărâre judecătorească şi nu au formulat niciun punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări. 51. Ministerul Public a arătat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 52. Poate prezenta relevanţă Decizia nr. 1.137 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt contrare art. 24 şi art. 53 din Constituţie, în măsura în care se interpretează că prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o acţiune în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, se realizează numai prin BPI, iar nu şi potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă. 53. Prin Decizia nr. 283 din 21 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 20 iunie 2014, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 39 alin. (6), art. 42 alin. (1) şi (10), art. 43 alin. (2), art. 48 alin. (1) şi (8), art. 51 alin. (6), art. 57 alin. (6), art. 59 alin. (6), art. 62 alin. (2), art. 75 alin. (4), art. 77 alin. (4), art. 111 alin. (2) şi ale art. 160 alin. (5) din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi ale legii în ansamblul său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. IX. Raportul asupra chestiunii de drept 54. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 55. Cu titlu prealabil, se observă că problema dedusă soluţionării prin prezenta sesizare se referă la interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 în scopul stabilirii momentului de început al cursului termenului de exercitare a apelului, în ipoteza în care hotărârea judecătorului sindic a fost comunicată atât potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, cât şi prin publicarea acesteia în BPI. 56. Premergător analizării în fond a problemei supuse interpretării, este necesară verificarea regularităţii sesizării prin prisma dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, conform cărora, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 57. Dispoziţia legală menţionată cuprinde condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru a determina legala învestire a instanţei supreme, în vederea declanşării mecanismului procedural instituit pentru preîntâmpinarea apariţiei practicii neunitare la nivelul instanţelor judecătoreşti. Conform jurisprudenţei constatate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, condiţiile desprinse din prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă sunt următoarele: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; c) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; d) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; e) problema de drept pusă în discuţie să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite; f) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; g) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 58. Procedând la verificarea îndeplinirii cerinţelor legale anterior menţionate, trebuie observat că sesizarea de faţă a fost formulată în cadrul unui litigiu întemeiat pe prevederile Legii nr. 85/2014, cauza aflându-se în faza procesuală a apelului, pe rolul unei curţi de apel învestite cu soluţionarea în ultimă instanţă, în raport cu dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă şi ale art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, conform cărora „Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive.“ Aşadar, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost dispusă în cadrul unei cauze aflate în curs de judecată, al cărei obiect se află în competenţa legală a unui complet al curţii de apel, iar instanţa de trimitere judecă litigiul în ultimă instanţă, deoarece hotărârea judecătorească pe care o va pronunţa în apel nu poate forma obiectul unui recurs. 59. De asemenea, este îndeplinită cerinţa referitoare la legătura de dependenţă dintre chestiunea a cărei lămurire se solicită şi soluţionarea fondului cauzei, deoarece, în funcţie de determinarea momentului de început al cursului termenului de exercitare a apelului, instanţa judecătorească va pronunţa soluţia asupra excepţiei tardivităţii formulării căii de atac. 60. Totodată, este realizată condiţia privitoare la existenţa unei chestiuni care să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din moment ce verificarea termenului de exercitare a apelului în materia insolvenţei reprezintă o analiză dată în competenţa exclusivă a curţilor de apel, ca instanţe de apel, iar hotărârile pronunţate de acestea nu sunt supuse controlului judiciar pe calea recursului. În plus, în urma verificărilor efectuate, se constată că problema supusă analizei prin prezenta sesizare nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 61. În schimb, cerinţele referitoare la noutate şi la invocarea unei veritabile probleme de drept nu sunt îndeplinite, ceea ce înseamnă că, în lipsa îndeplinirii cumulative a tuturor condiţiilor desprinse din prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, nu este posibilă declanşarea mecanismului de unificare reprezentat de sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 62. În legătură cu cerinţa noutăţii, trebuie subliniat că aceasta reprezintă o condiţie distinctă de aceea a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra respectivei chestiuni ori de cea a inexistenţei unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare cu privire la respectiva problemă. În absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „noutate“, verificarea acestei condiţii ţine de exercitarea dreptului de apreciere al completului învestit cu soluţionarea sesizării, astfel cum instanţa supremă a hotărât în mod constant în jurisprudenţa sa. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis că cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat, încă, o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017). 63. Totodată, cerinţa noutăţii ar putea fi reţinută ca îndeplinită şi în cazul în care s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, ale unei norme legale mai vechi (ipoteza aşa-zisei reevaluări a interpretării normei). În egală măsură, noutatea se poate raporta şi la o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (a se vedea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014). 64. Caracterul de noutate dispare atunci când chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări date, în timp ce opiniile jurisprudenţiale diferite nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile. 65. Aşa fiind, depăşirea stadiului unei practici incipiente, în curs de formare, şi conturarea unei jurisprudenţe în legătură cu chestiunea de drept invocată conduc la concluzia că nu mai poate fi sesizată instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, într-o asemenea situaţie scopul preîntâmpinării practicii neunitare nemaiputând fi atins, chestiunea de drept nemaifiind, prin urmare, una nouă. 66. În situaţia de faţă, se constată că problema supusă interpretării nu se referă la o reglementare recent intrată în vigoare şi nici la un context legislativ nou, ci este formulată în legătură cu prevederile art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, act normativ intrat în vigoare în urmă cu aproximativ 10 ani. De asemenea, nu se poate considera că instanţele judecătoreşti nu au dat o interpretare şi o aplicare acestui text legal, atât timp cât legea menţionată este incidentă tuturor procedurilor de insolvenţă pornite ulterior datei de 28 iunie 2014, timp în care instanţele de apel învestite cu apeluri declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii sindici au verificat în ce măsură termenul legal de exercitare a căilor de atac a fost sau nu respectat. Or, o atare analiză presupune, în fiecare cauză în parte, a se stabili atât norma juridică aplicabilă prin rezolvarea adecvată a eventualului conflict dintre norma generală şi norma specială, cât şi determinarea momentului de început al cursului termenului de exercitare a apelului. 67. De altfel, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost ataşate hotărâri judecătoreşti pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Braşov şi Curtea de Apel Cluj, din parcurgerea cărora rezultă că instanţele judecătoreşti au interpretat şi au aplicat dispoziţiile legale incidente în legătură cu termenul de exercitare a apelului şi cu momentul de început al cursului acestuia, în litigiile derulate sub incidenţa Legii nr. 85/2014. Aşadar, întrucât examenul jurisprudenţial efectuat a relevat că s-a cristalizat o jurisprudenţă în legătură cu chestiunea a cărei lămurire se solicită, nu mai există vreo raţiune pentru formularea unei cereri vizând pronunţarea unei hotărâri prealabile în scopul prevenirii apariţiei unei practici neunitare. 68. Mai mult decât atât, punctele de vedere exprimate de curţile de apel evidenţiază existenţa unei orientări jurisprudenţiale bine conturate în sensul aplicării prioritare a normei speciale cuprinse în art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 şi al calculării termenului de exercitare a apelului în raport cu momentul comunicării hotărârii prin publicarea în BPI. 69. În raport cu cele arătate, atât timp cât instanţele judecătoreşti au interpretat şi aplicat dispoziţiile legale vizând momentul de început al curgerii termenului de apel în litigiile având ca obiect procedura insolvenţei, rezultă că problema supusă analizei nu prezintă caracterul de noutate cerut de legiuitor pentru a permite declanşarea mecanismului procedural vizând pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 70. Distinct de neîndeplinirea cerinţei noutăţii, nu este realizată nici condiţia legată de faptul că sesizarea trebuie să privească o problemă de drept veritabilă, care să presupună că norma de drept, a cărei lămurire se solicită, să fie susceptibilă de a da naştere unor interpretări diferite, fie din cauză că aceasta este incompletă, fie pentru că nu este corelată cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. 71. În jurisprudenţa instanţei supreme, în legătură cu această cerinţă de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, s-a statuat că trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019; Decizia nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 6 martie 2023). 72. Referitor la condiţia legată de deducerea spre interpretare a unei veritabile chestiuni de drept, este necesar a se verifica premisele acesteia. Sub un prim aspect, trebuie identificată existenţa unei chestiuni de drept apte a primi o dezlegare de principiu, deoarece nelămuririle care vizează aplicarea legii sau care reprezintă aspecte de fapt nu pot primi o dezlegare de principiu în cadrul acestui mecanism. Sub un al doilea aspect, chestiunea de drept pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, serioasă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite şi, prin urmare, să prezinte un anumit nivel de dificultate. Aşadar, nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex. În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul constituţional al instanţei legal învestite, acela de a judeca în mod direct şi efectiv procesul. 73. În privinţa prezentei sesizări, din observarea întregii argumentări expuse de instanţa de trimitere, se constată că problema a cărei lămurire se urmăreşte a se obţine prin parcurgerea demersului procesual de faţă se referă la stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de apel într-un litigiu având ca obiect contestaţia împotriva tabelului preliminar al creanţelor, întemeiată pe dispoziţiile art. 111 din Legea nr. 85/2014, în situaţia în care hotărârea primei instanţe a fost comunicată părţilor atât conform Codului de procedură civilă, cât şi prin publicarea prin BPI, respectiv dacă termenul de apel curge de la data primirii comunicării conform Codului de procedură civilă, în cazul în care partea a primit personal hotărârea anterior momentului publicării acesteia în BPI, sau de la data publicării în BPI a hotărârii atacate. 74. Deşi, formal, autorul sesizării invocă necesitatea interpretării dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, în realitate, chestiunea a cărei lămurire se urmăreşte vizează un aspect de fapt, respectiv determinarea momentului de început al cursului termenului de apel, într-o situaţie concretă dată, în care comunicarea hotărârii judecătoreşti s-a efectuat prin două modalităţi, respectiv prin comunicare individuală conform Codului de procedură civilă şi prin comunicare colectivă prin publicarea hotărârii în BPI. Or, stabilirea legalităţii comunicării unei hotărâri judecătoreşti, în scopul verificării termenului legal de exercitare a căii de atac, nu reprezintă o problemă de drept aptă a primi o dezlegare de principiu în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă, intrând în atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei să stabilească momentul de început al curgerii termenului de apel în raport de comunicarea hotărârii judecătoreşti care, în opinia sa, îndeplineşte toate cerinţele pentru a fi apreciată ca fiind în conformitate cu legea. 75. Totodată, procedura pronunţării hotărârii prealabile nu a fost reglementată de legiuitor în scopul de a înlătura dreptul şi obligaţia instanţei învestite cu soluţionarea cauzei de a indica norma juridică aplicabilă litigiului dedus judecăţii. Aşa fiind, în măsura în care se pune problema alegerii normei juridice aplicabile, respectiv a normei speciale sau a celei generale, o atare atribuţie aparţine exclusiv instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzei, deoarece judecătorul este cel care indică dreptul aplicabil. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu se poate substitui judecătorului cauzei pentru a determina legea aplicabilă şi nici pentru a aplica în cazul concret principiul conform căruia specialul derogă de la general. În consecinţă, stabilirea compatibilităţii dispoziţiilor art. 161 alin. (2) şi ale art. 184 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă cu cele ale art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 şi aplicarea acestora în completare, conform art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, intră în competenţa instanţei de apel învestite cu soluţionarea apelului dedus judecăţii, deoarece aceasta are misiunea de a determina norma juridică aplicabilă cauzei. 76. Este relevant faptul că procedura sesizării prealabile urmăreşte asigurarea unei interpretări în drept, cu caracter de principiu, asupra unei norme de drept îndoielnice, neclare, dar nu are rolul de a stabili, în locul instanţei judecătoreşti, care este dispoziţia legală incidentă, aptă să ducă la dezlegarea raportului litigios, o atare atribuţie rămânând în sfera de competenţă exclusivă a instanţei de judecată legal învestite cu soluţionarea procesului. 77. În concret, instanţa de trimitere are de stabilit dacă face aplicarea dispoziţiilor speciale cuprinse în art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 sau a prevederilor generale cuprinse în art. 161 alin. (2) şi art. 184 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă. Prerogativa stabilirii normei juridice aplicabile raportului juridic litigios aparţine judecătorului cauzei, acesta neputând-o delega instanţei supreme, pe calea întrebării prealabile. Scopul acestei proceduri nu este acela de a se realiza o subrogare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în atribuţiile jurisdicţionale ale instanţei de judecată (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 64 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1099 din 18 noiembrie 2021; Decizia nr. 25 din 9 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 iunie 2022; Decizia nr. 44 din 12 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 27 iulie 2023). 78. Mai mult decât atât, problema interpretării dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 nu prezintă un grad de dificultate suficient de mare pentru a declanşa mecanismul prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă, atât timp cât textul legal indicat este redactat într-o manieră clară, completă şi fără a lăsa posibilitatea unor interpretări contradictorii. Astfel, norma juridică invocată dispune cu claritate că termenul de apel este de 7 zile de la comunicarea hotărârii şi că această comunicare se realizează prin publicare în BPI, dacă prin lege nu se prevede altfel. Aşadar, dispoziţia legală este suficient de clar formulată încât nu este susceptibilă de a ridica vreo problemă cu privire la înţelegerea, interpretarea şi aplicarea sa. De altfel, din parcurgerea tuturor punctelor de vedere înaintate de curţile de apel, se observă că judecătorii nu au întâmpinat vreo dificultate în a aprecia, într-o majoritate covârşitoare, faptul că termenul de apel în litigiile având ca obiect procedura insolvenţei curge de la data comunicării hotărârii realizate în modalitatea prevăzută de lege, respectiv prin publicarea în BPI, dacă nu există o dispoziţie legală care să prevadă o altă modalitate de comunicare. 79. Trebuie precizat că raţionamentul judiciar prin care se ajunge la concluzia că, în dosarele supuse dispoziţiilor Legii nr. 85/2014, se aplică sau se înlătură de la aplicare prevederea generală de drept comun în materia comunicării actelor de procedură nu constituie un argument în sensul că norma cuprinsă la art. 43 alin. (2) din legea insolvenţei ar reprezenta o dispoziţie legală neclară, a cărei lămurire este necesar a se realiza în prezenta procedură, ci constituie chiar operaţiunea prin care judecătorul cauzei identifică norma juridică aplicabilă, atribuţie ce nu poate fi transferată către instanţa supremă prin invocarea procedurii sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. Aşadar, rămâne în atributul exclusiv al instanţei de trimitere de a soluţiona cauza cu care a fost învestită, aplicând în acest scop principiile de interpretare a actelor normative. 80. Pentru a fi considerată o problemă reală de drept, aceasta trebuie să se refere la o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite sau contradictorii, la o normă neclară, incompletă, incertă, sau să presupună incidenţa unor principii generale cu conţinut sau sferă de aplicare discutabile (a se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 50 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 5 februarie 2020). Or, în prezenta sesizare, interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 nu ridică niciun fel de dificultate, fiind vorba despre o normă de drept clară, uşor inteligibilă, completă, nesusceptibilă de interpretări contradictorii. 81. Prin urmare, chestiunea supusă analizei nu reprezintă o problemă de drept şi, cu atât mai puţin, o problemă veritabilă, suficient de dificilă pentru a reclama o rezolvare de principiu din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 82. Având în vedere neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate anterior analizate, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept: "În interpretarea art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, în situaţia în care partea primeşte personal comunicarea hotărârii, conform Codului de procedură civilă, anterior publicării acesteia în BPI, termenul de apel curge de la data primirii comunicării, potrivit Codului de procedură civilă, sau de la data publicării în BPI?" Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 iunie 2024. PREŞEDINTELE DELEGAT AL SECŢIEI A II-A CIVILE MARIAN BUDĂ Magistrat-asistent, Ileana Peligrad ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
