Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 din Codul penal din 1969 şi art. 298 din Codul penal, excepţie ridicată de Viorica Popa în Dosarul nr. 6.557/176/2016 al Judecătoriei Alba Iulia. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.050D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă. În acest sens invocă Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 26 septembrie 2017, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 298 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă“ din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplinirea prin încălcarea legii“. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 9 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.557/176/2016, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 din Codul penal din 1969 şi art. 298 din Codul penal, excepţie ridicată de Popa Viorica. Excepţia a fost ridicată cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că accesibilitatea normei este o condiţie pe care un text legal trebuie să o îndeplinească. Această condiţie presupune ca destinatarii normelor să aibă acces la acestea sau, altfel spus, ca dispoziţiile legale să fie aduse la cunoştinţa publicului, mai cu seamă în materie penală, pentru ca subiectul de drept să aibă posibilitatea să adopte o conduită conformă prescripţiilor legale. În continuare, face referire la Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015. 6. Susţine că, pentru identificarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de neglijenţă în serviciu, trebuie să se recurgă la legislaţia specifică domeniului în care activează subiectul activ al infracţiunii, care poate include legi, ordonanţe, ordine, metodologii etc., dar şi la fişa postului persoanei în discuţie. Mai mult, legiuitorul utilizează noţiunea de „îndatorire de serviciu“, iar nu pe cea de „atribuţie“. Or, este evident că trimiterea pentru complinirea textului de incriminare (pentru identificarea acţiunii incriminate) la un număr nedefinit de acte normative, regulamente etc. determină inaccesibilitatea textului. 7. În continuare, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia clarităţii şi previzibilităţii legii, concluzionând că textele criticate nu conţin niciun element care să permită subiectului de drept să înţeleagă care sunt acele conduite care intră sub incidenţa răspunderii penale, a răspunderii disciplinare, a răspunderii civile sau a altui tip de răspundere. Astfel, singura concluzie care se poate trage este aceea că orice încălcare a unei atribuţii de serviciu intră sub incidenţa legii penale. Apreciază că textul criticat nu indică niciun element în raport cu care să se poată stabili ce înseamnă „îndeplinirea defectuoasă“. 8. Susţine, de asemenea, că sintagmele „o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice/o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane“ au un conţinut neclar câtă vreme nu este stabilit un prag valoric al pagubei ori gradul intensităţii în cazul vătămării. Astfel, în lipsa unei definiţii legale a acestor sintagme, interpretarea noţiunii de vătămare a intereselor legitime conferă o lipsă de precizie şi claritate a textului criticat. 9. Totodată, susţine că textele legale criticate nu impun o limită în ceea ce priveşte întinderea răspunderii penale, acest fapt fiind de natură să aducă atingere principiului caracterului subsidiar al dreptului penal şi al minimei intervenţii, care rezultă din principiul constituţional al proporţionalităţii prevăzut de art. 53 din Constituţie. În acest sens invocă Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016. 10. Judecătoria Alba Iulia arată că în speţă s-au invocat aspecte care nu ridică probleme de constituţionalitate. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul arată că, prin Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 26 septembrie 2017, instanţa de contencios constituţional a constatat că dispoziţiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi cele ale art. 298 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă“ din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplinirea prin încălcarea legii“. Arată că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Având în vedere cele de mai sus, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 din Codul penal şi art. 249 din Codul penal din 1969 este inadmisibilă. 13. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate poate fi reţinută pentru aceleaşi considerente statuate în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale. Învederează că prin Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 26 septembrie 2017, instanţa de contencios constituţional a constatat că dispoziţiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi cele ale art. 298 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă“ din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplinirea prin încălcarea legii“. Astfel, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 din Codul penal şi art. 249 din Codul penal din 1969 a devenit inadmisibilă. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Deşi Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 din Codul penal din 1969 şi art. 298 din Codul penal, Curtea constată că, din motivarea formulată, rezultă că autoarea excepţiei se referă la alineatul 1 al articolului art. 249. Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi art. 298 din Codul penal, cu următorul cuprins: - Art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969: „(1) Încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.“; – Art. 298 din Codul penal: „Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.“ 17. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 15 alin. (2) potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 23 alin. (12) potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la categoriile de legi şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea sunt invocate prevederile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 26 septembrie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 298 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă“ din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplinirea prin încălcarea legii“. 19. Totodată, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017, paragrafele 44 şi 45, precitată, a constatat că noua lege penală extinde foarte mult sfera de aplicare a infracţiunii de neglijenţă în serviciu, neprevăzând condiţia ca paguba, respectiv vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice să aibă o anumită valoare, respectiv ca vătămarea să aibă o anumită intensitate, aspect de natură a face imposibilă delimitarea între abaterile disciplinare sau inerentele greşeli profesionale şi infracţiunea de neglijenţă în serviciu. Aşadar, Curtea a constatat că reglementarea în vigoare a infracţiunii de neglijenţă în serviciu permite încadrarea în conţinutul său a oricărei fapte săvârşite din culpă, dacă s-a adus o atingere minimă drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. 20. În aceste condiţii, Curtea a constatat că, în ceea ce priveşte acest aspect, sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragrafele 75-80, şi ale Deciziei nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragrafele 46-56. Astfel, în acord cu acestea, Curtea a reţinut că sarcina aplicării principiului ultima ratio revine, pe de o parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea. Astfel, responsabilitatea de a reglementa şi aplica, în acord cu principiul anterior menţionat, prevederile privind neglijenţa în serviciu ţine atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern), cât şi de organele judiciare (Ministerul Public şi instanţele judecătoreşti). Cu alte cuvinte, Curtea a constatat necesitatea complinirii de către legiuitor a omisiunii legislative constatate, sub aspectul valorii pagubei sau intensităţii/gravităţii vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice în vederea asigurării clarităţii şi previzibilităţii normei penale examinate. 21. Cât priveşte critica referitoare la sintagma „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane“, Curtea a constatat că sunt valabile mutatis mutandis considerentele reţinute în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată, paragrafele 84 şi 85, în condiţiile în care infracţiunea de neglijenţă în serviciu este, astfel cum s-a arătat, o infracţiune de rezultat, astfel încât consumarea ei este legată de producerea uneia dintre urmările prevăzute de dispoziţiile art. 298 din Codul penal, şi anume cauzarea unei pagube sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. 22. Având în vedere aceste aspecte, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a reţinut că, în măsura în care a constatat constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepţii de neconstituţionalitate cu privire la acelaşi text şi cu o motivare identică se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale, care se ataşează inclusiv deciziilor prin care se constată constituţionalitatea legilor sau a ordonanţelor ori a unor dispoziţii din acestea. Devin, astfel, incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printro decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Raţiunea aplicării acestor dispoziţii legale constă în faptul că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunţate în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituţional toate celelalte interpretări posibile. 23. În consecinţă, Curtea a constatat că într-o atare situaţie excepţia de neconstituţionalitate a fost admisă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sau Decizia nr. 121 din 16 octombrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 27 mai 1997), iar a contesta din nou constituţionalitatea interpretărilor care au fost deja excluse din cadrul constituţional echivalează cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie, coroborat cu art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. 24. Prin urmare, reţinând că în cauza de faţă încheierea de sesizare a fost pronunţată în data de 9 iunie 2017, iar decizia de admitere a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, din data de 26 septembrie 2017, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 din Codul penal din 1969 şi art. 298 din Codul penal, excepţie ridicată de Viorica Popa în Dosarul nr. 6.557/176/2016 al Judecătoriei Alba Iulia. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Alba Iulia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 ianuarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
