Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela │- judecător │
│Ciochină │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan│- judecător │
│Licu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
├───────────────┴──────────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, excepţie ridicată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, din oficiu, în Dosarul nr. 3.677/99/2018. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.258D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia nr. 325 din 28 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.677/99/2018, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene. Excepţia a fost ridicată de instanţă, din oficiu, într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale arată că dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 coroborate cu dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 reprezintă o ingerinţă legală în exerciţiul principiului libertăţii muncii, ingerinţă ce trebuie să satisfacă cerinţele de previzibilitate, claritate, accesibilitate şi proporţionalitate, aspecte ce rămân în analiza exclusivă a Curţii Constituţionale. Instanţa opinează că interpretarea sistematică a dispoziţiilor criticate conduce la nesocotirea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, din perspectiva lipsei de claritate. Astfel, în expunerea de motive a Legii-cadru nr. 153/2017 s-a arătat că scopul acesteia este acela de a elimina disfuncţionalităţile existente în sistemul public de salarizare, cu precizarea că salariile de la baza piramidei salariale vor înregistra o creştere accentuată, aproape de 100%, această creştere diminuându-se progresiv pentru salariile aflate în partea superioară a piramidei salariale. Prin urmare, scopul noului act normativ care reglementează salarizarea la nivelul sistemului bugetar vizează creşterea salariilor pe principii echitabile, nicidecum o restrângere bugetară în ceea ce priveşte salarizarea. Dispunând limitarea salariilor la pragul prevăzut pentru anul 2022, legiuitorul a avut în vedere o uniformizare a salariilor prin aplicarea creşterilor salariale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, iar nu o restrângere a salarizării prin raportare la efectele produse de transferul contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, a contribuţiilor individuale la bugetul de stat. Prin urmare, textul art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 apare lipsit de claritate prin raportare la art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017. 6. Totodată, instanţa apreciază că prin textele supuse controlului de constituţionalitate se aduce atingere prevederilor art. 53 din Constituţie. Astfel, „în condiţiile în care, după aplicarea măsurilor fiscal-bugetare privind trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, drepturile salariale au coborât sub nivelul grilei din anul 2022, fiind mai mici decât salariul în plată din decembrie 2017, grila de salarizare din 2022 neavând în vedere evaluările şi aplicaţiile fiscale bugetare stabilite 5 luni mai târziu, [...] opinează că are loc o restrângere a dreptului salarial, fără ca aceasta să fie necesară într-o societate democratică, cu respectarea principiului proporţionalităţii cu situaţia care a determinat-o, a principiului nediscriminării şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii“. Instanţa menţionează că, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în mod constant s-a statuat că dreptul la salariu este un drept fundamental şi că, potrivit art. 41 din Constituţie, dreptul la salariu se bucură, în egală măsură, de protecţia acordată dreptului la muncă, fiind o componentă a acestuia, dar şi de protecţia acordată dreptului de proprietate, întrucât reprezintă un „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017. Textele de lege criticate au următorul cuprins: - Art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017: „(6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“; – Art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017: „(2) Sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017.“ 11. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 16 alin. (1) referitor la principiul egalităţii în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii şi în art. 47 referitor la nivelul de trai. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar prin mai multe decizii, spre exemplu, Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, sau Decizia nr. 77 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 19 iunie 2020, Decizia nr. 230 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1321 din 31 decembrie 2020, Decizia nr. 830 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 iunie 2022, Curtea Constituţională a respins criticile de neconstituţionalitate formulate. 13. Astfel, Curtea a reţinut că art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziţii clare prin care se determină în mod specific condiţiile de aplicare în timp a legii şi că această soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare“, şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. 14. Curtea a mai constatat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuşi conţinutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie şi că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspecte de competenţa autorităţii legiuitoare. Totodată, faptul că prin aplicarea regulii plafonării la nivelul anului 2022 a drepturilor salariale anumite categorii de personal plătit din fonduri publice ajung în situaţii apreciate ca defavorabile, în raport cu alte categorii de personal ale căror venituri cresc, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea prevederilor art. 38 alin. (6) din lege, de vreme ce premisele specifice fiecărei categorii sunt diferite. Situaţia obiectiv diferită a categoriilor de persoane plătite din fonduri publice justifică, aşadar, un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, paragraful 20). 15. Curtea a reţinut faptul că aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice. În concordanţă cu ceea ce instanţa de contencios constituţional a statuat în mod constant, respectiv faptul că egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situaţii juridice, calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie se justifică doar atunci când pentru situaţii similare se instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică (a se vedea Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004). Or, Curtea a constatat că prevederile criticate se aplică deopotrivă, în mod egal, tuturor celor care cad sub incidenţa lor, de la momentul de referinţă stabilit de legiuitor. Principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale implică un complex de condiţii de care legiuitorul este ţinut atunci când instituie anumite obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor, întrucât fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele [contribuţiile sociale] pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993 şi Decizia nr. 940 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010). 16. De asemenea, Curtea a reiterat considerentele reţinute în jurisprudenţa sa, potrivit cărora stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului, iar art. 41 alin. (2) din Constituţie prevede „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul salariului. În acelaşi sens, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum. În raport cu aceste considerente, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate referitoare la stabilirea unei limite a salariilor de bază plătite angajaţilor din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu şi nu au semnificaţia încălcării regulilor fundamentale invocate. 17. Referitor la invocarea principiului securităţii juridice, care rezultă din dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi a dreptului la respectarea unui „bun“, prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei limite a salariilor de bază plătite angajaţilor din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu are semnificaţia încălcării regulilor fundamentale şi convenţionale invocate. În acest context, având în vedere jurisprudenţa sa anterioară, spre exemplu, Decizia nr. 268 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 1 iulie 2014, paragraful 44, Curtea a reţinut că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui „just echilibru“ între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă extinsă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită adoptarea unui act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă „posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc“ (Decizia din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49). 18. Curtea a mai reţinut că, prin conduita sa, legiuitorul a respectat întru totul dispoziţiile art. 56 şi 139 din Constituţie, fără a afecta alte drepturi şi libertăţi fundamentale. Astfel, instituirea, în această formă, a unor contribuţii financiare are un scop legitim, şi anume asigurarea ritmicităţii şi a certitudinii alimentării bugetului asigurărilor sociale de stat cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale ce revin în sarcina contribuabililor, ca o măsură de protecţie a bugetului asigurărilor sociale, precum şi eficientizarea colectării şi, totodată, evitarea unor costuri suplimentare din partea statului pentru proceduri ce ţin de recuperarea sumelor datorate cu titlul de contribuţii sociale. Ca atare, legiuitorul a urmărit predictibilitatea şi eficientizarea încasării impozitelor datorate la bugetul consolidat al statului, respectiv la bugetele locale, pentru protejarea titularului dreptului de creanţă, respectiv statul, care este ţinut de realizarea funcţiilor şi sarcinilor sale constituţionale (protecţie socială etc.), inclusiv cu privire la menţinerea unei discipline fiscale coerente. 19. În raport cu cele enunţate, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 21. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, din oficiu, în Dosarul nr. 3.677/99/2018 şi constată că dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 februarie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
