Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Titirişcă │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 şi alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Toma Betea în Dosarul nr. 1.575/83/2021 al Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.527D/2021. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 11 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.575/83/2021, Tribunalul Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 şi alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Toma Betea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare împotriva unei sentinţe civile privind anularea unui ordin al prefectului. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că actuala reglementare a contestaţiei în anulare speciale exclude, de plano, posibilitatea atacării hotărârilor judecătoreşti pronunţate în primă instanţă, care rămân definitive şi nu sunt susceptibile de nicio cale de atac ordinară (apel) sau extraordinară (recurs), ceea ce nu face decât să conducă la imposibilitatea totală de înlăturare a eventualelor erori materiale intervenite în cursul judecăţii, părţii fiindu-i definitiv închis dreptul de acces la justiţie. Se creează, astfel, atât un dezechilibru între cele două tipuri de contestaţie în anulare reglementate de Codul de procedură civilă, cât şi premisele existenţei unor situaţii discriminatorii, contrare principiului înfăptuirii justiţiei. 6. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate încalcă în mod flagrant liberul acces la justiţie, deoarece legalitatea hotărârii atacate nu poate fi verificată pe nicio cale de către o instanţă ierarhic superioară. Se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 375 din 7 iunie 2016 şi Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014. 7. Totodată, se mai arată că, deşi stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi, implicit, a căilor de atac susceptibile a fi exercitate este de competenţa exclusivă a legiuitorului, această competenţă nu poate fi şi una discreţionară. Astfel, deşi în materie civilă legiuitorul dispune de o mai mare libertate în ceea ce priveşte domeniul de incidenţă al căilor de atac, în cazuri particulare, privarea justiţiabilului de exercitarea atât a unei căi de atac ordinare, cât şi a unei căi de atac extraordinare nu face decât să contravină tuturor principiilor care garantează legalitatea hotărârii judecătoreşti şi înfăptuirea justiţiei. Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, dar calificarea acestei căi de atac ca fiind extraordinară nu îi ataşează şi tipologiile de hotărâri care pot fi supuse acesteia, ci vizează numai motivele pentru care poate fi exercitată. Prin urmare, stabilirea hotărârilor judecătoreşti susceptibile de recurs trebuie să ţină cont de natura acestui remediu procesual, iar nu de alte criterii artificial create care să excludă de la acest remediu procesual o multitudine de persoane, fără a avea o justificare obiectivă şi raţională. Se invocă jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional prin care Curtea a acordat o protecţie efectivă drepturilor şi libertăţilor fundamentale în ceea ce priveşte contestaţia în anulare, revizuirea şi recursul, căi extraordinare de atac, prin sporirea garanţiilor procesuale ale accesului liber la justiţie şi ale dreptului la un proces echitabil. 8. Tribunalul Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, având în vedere că legiuitorul poate reglementa situaţii de excepţie cu privire la instituirea unor proceduri. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi alin. (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: [...] 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; [...](3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs." 13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 124 alin. (2) privind unicitatea şi imparţialitatea justiţiei, precum şi în art. 129 - Folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 - Dreptul la un remediu efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă reglementează motivul de contestaţie în anulare specială pentru situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, iar prevederile art. 503 alin. (3) din acelaşi act normativ extind obiectul contestaţiei în anulare speciale şi la hotărârile instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs. Motivul de contestaţie în anulare antereferit se regăsea şi în dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură civilă din 1865, care, spre deosebire de actuala reglementare, folosea noţiunea de „greşeli materiale“. În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conturată cu privire la acest text s-a reţinut că se referă la aspecte formale ale judecării recursului şi care au drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite. Greşeala pe care o comite instanţa trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunţarea soluţiei (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 96 din 16 ianuarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă, sau Decizia nr. 4.743 din 28 martie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal). 15. Totodată, Curtea reţine că instanţa de la Strasbourg a statuat că numai erorile de fapt care nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii raporturilor juridice pe motivul că ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunţată în Cauza Pshenichnyy împotriva Rusiei, paragraful 26). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reţinut că unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea autorităţii de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2011, paragraful 99). 16. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că principiul potrivit căruia, după pronunţarea hotărârii, judecătorii nu mai pot reveni asupra deciziei luate reprezintă o componentă esenţială a ideii de justiţie, a asigurării autorităţii de lucru judecat şi a ocrotirii drepturilor procesuale ale părţilor, ca element fundamental al statului de drept. Principiul autorităţii lucrului judecat (res judicata) se coroborează cu regula că, odată pronunţată hotărârea definitivă, misiunea judecătorului care a participat la judecată se încheie (lata sententia, judex desinit esse judex). Ca efect juridic al acestei reguli, care ţine de ordinea publică, pronunţarea hotărârii are şi efect de desistare a instanţei, iar judecătorul care s-a pronunţat nu poate reveni asupra părerii sale în respectiva cauză, cu menţiunea că părţilor le rămâne posibilitatea de a cere doar îndreptarea greşelilor materiale care s-ar strecura în hotărâre. După pronunţarea unei hotărâri definitive, instanţele nu mai pot reveni asupra acesteia, singura posibilitate de schimbare sau corectare a soluţiei rămânând exercitarea căilor de atac recunoscute de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 478 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 21 iulie 2006). 17. Aşadar, dispoziţia legală criticată are în vedere erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii, şi nu acele greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural. 18. În prezenta cauză, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit, în fapt, de modul de reglementare a soluţiei legislative din textele criticate, respectiv de omisiunea de reglementare a posibilităţii de exercitare a contestaţiei în anulare speciale şi cu privire la hotărârile judecătoreşti care nu sunt supuse nici apelului şi nici recursului. Referitor la omisiunile legislative, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat constant că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este admisibilă doar în situaţia în care omisiunea are relevanţă constituţională, astfel încât Curtea să poată fi învestită cu soluţionarea acesteia (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014, sau Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010). În schimb, dacă omisiunea legislativă nu are relevanţă constituţională, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ar echivala cu subrogarea Curţii Constituţionale în sfera de competenţă a legiuitorului, „încălcându-se astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia instanţa de contencios constituţional «se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului»“ (a se vedea Decizia nr. 130 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 11 mai 2015, paragraful 17). Or, Curtea reţine că, prin modul de formulare a excepţiei de neconstituţionalitate, se tinde către adăugarea de cazuri în care hotărârile instanţelor de judecată pot fi atacate cu contestaţie în anulare, ceea ce nu reprezintă o omisiune legislativă care să genereze încălcarea unui drept fundamental astfel încât aceasta să aibă relevanţă constituţională. 19. Totodată, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa nici asupra unor prevederi de lege ferenda, neavând competenţa de a modifica dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate, şi nu are nici „competenţa de a crea noi norme legale prin completarea unui text legal deja existent, ci doar să verifice conformitatea normelor existente cu exigenţele constituţionale şi să constate constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea acestora“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 367 din 14 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 8 iulie 2015, paragraful 14, sau Decizia nr. 162 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016, paragraful 27). 20. În consecinţă, Curtea constată că, având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. 21. Distinct de cele de mai sus, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate motivează pretinsa neconstituţionalitate a textelor criticate din perspectiva unei „analize în paralel“, de fapt a unei comparaţii între cele două tipuri de contestaţie în anulare reglementate de Codul de procedură civilă. Or, în jurisprudenţa sa, Curtea a afirmat constant că în exercitarea controlului de constituţionalitate are competenţa de a se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor criticate prin raportare la dispoziţiile sau principiile consacrate de Legea fundamentală, iar nu de a corobora sau corela diversele acte normative ce fac parte din dreptul intern. Curtea a mai constatat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel sar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă, deci, că într-o astfel de situaţie nu se pune în discuţie o chestiune privind constituţionalitatea, ci o simplă contrarietate între norme legale din acelaşi domeniu, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autorităţii legiuitoare (a se vedea Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020, Decizia nr. 105 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 8 mai 2020, Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003, Decizia nr. 76 din 25 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 iulie 2000, sau Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999). 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 şi alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Toma Betea în Dosarul nr. 1.575/83/2021 al Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Titirişcă -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
