Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Afrodita Laura Tutunaru│- magistrat-asistent│
├───────────────────────┴────────────────────┤
│ │
└────────────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 alin. (12) şi art. 239 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de către instanţa de judecată în Dosarul nr. 29.902/3/2013*/a34 (444/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 731D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi arată că Legea fundamentală nu prevede, aşa cum reglementează cu privire la faza de urmărire penală, vreun termen sau vreo durată maximă a măsurii arestării preventive în faza de judecată. Prin urmare, ceea ce a făcut legiuitorul prin art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost să stabilească un termen maxim după care termenul arestării preventive nu mai este unul rezonabil. Practic este o măsură suplimentară de protecţie pe care legiuitorul român a instituit-o faţă de prevederile Constituţiei sau ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 101/C din 19 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 29.902/3/2013*/a34 (444/2016), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 alin. (12) şi art. 239 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de inculpat împotriva unei încheieri prin care a fost menţinută măsura preventivă a arestului la domiciliu. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 referitor la Libertatea individuală, atâta vreme cât măsura arestării preventive şi măsura arestului la domiciliu, dispuse în cursul urmăririi penale, nu sunt luate în calculul termenului de la care începe să curgă durata arestării preventive ori a arestului la domiciliul în primă instanţă. Legiuitorul a exceptat durata măsurii arestării preventive ori a arestului la domiciliu dispusă în faza de urmărire penală, atunci când a reglementat termenul de la care începe să curgă durata maximă a măsurilor preventive privative de libertate, cu toate că, indiferent de faza procesuală în care se dispun, produc aceleaşi efecte şi restrângeri ale dreptului la libertate individuală. În opinia instanţei, art. 239 alin. (2) din Codul de procedură penală trebuia să prevadă, pentru a garanta respectarea art. 23 din Constituţie, că „Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data luării măsurii arestării preventive, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv“ şi nu de la data sesizării instanţei de judecată cum este reglementarea criticată. A omite luarea în calcul a măsurii arestării preventive ori a măsurii arestului la domiciliu, dispusă în faza de urmărire penală, înseamnă a nu ţine cont de o privare de libertate ale cărei efecte constau, pe lângă restrângerea inerentă exerciţiului unor drepturi, şi la deducerea privării de libertate în situaţia condamnării la o pedeapsă în regim de executare efectivă. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 23 alin. (5) din Legea fundamentală, în cursul urmăririi penale, arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile. 8. Alineatul (6) al aceluiaşi articol prevede obligaţia instanţei de judecată de a verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, în cursul fazei de judecată, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi de a dispune de îndată punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat şi nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate. 9. Aşadar, nu există o normă constituţională care să oblige la includerea duratei arestului preventiv din cursul urmăririi penale în calculul duratei arestului preventiv din timpul judecăţii. Mai mult, normele constituţionale invocate nu numai că tratează în mod separat regulile privării de libertate în cursul urmăririi penale, respectiv în cursul fazei de judecată, dar nici nu instituie vreo limitare a duratei privării de libertate în timpul fazei de judecată. 10. Reglementarea acestor aspecte cade în sarcina legiuitorului, care, în virtutea atribuţiilor sale constituţionale, are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului penal, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, precum şi reguli speciale de procedură şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale. 11. În exercitarea acestor atribuţii, legiuitorul a apreciat durata stabilită de art. 239 din Codul de procedură penală, calculată exclusiv prin raportare la faza de judecată a procesului penal, ca fiind rezonabilă şi conformă cu normele şi exigenţele constituţionale privind garantarea dreptului la libertate individuală. 12. Avocatul Poporului a precizat că îşi menţine punctul său de vedere exprimat în dosarele nr. 1.636D/2015 şi nr. 245D/2016, potrivit căruia dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 222 alin. (12) , cu denumirea marginală Durata arestului la domiciliu, şi art. 239 alin. (2), cu denumirea marginală Durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecăţii în primă instanţă, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: - Art. 222 alin. (12): „În procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, măsura arestului la domiciliu poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 30 de zile. Dispoziţiile art. 239 se aplică în mod corespunzător.“; – Art. 239 alin. (2): „Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data sesizării instanţei de judecată, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, şi, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când faţă de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii sau în lipsă. 16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 23 referitor la Libertatea individuală. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale contestate au mai fost supuse controlului Curţii Constituţionale din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 486 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 997 din 12 decembrie 2016, s-a statuat că potrivit dispoziţiilor art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală referitor la durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecăţii în primă instanţă, durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanţă nu poate depăşi 5 ani. Or, ţinând seama de aceste prevederi coroborate cu alin. (2) al art. 239 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că termenele mai sus arătate curg de la data sesizării instanţei de judecată, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, şi, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când faţă de arestat sa dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii sau în lipsă. 18. Cu alte cuvinte, în cazul în care măsura arestării preventive a fost luată şi prelungită succesiv în faza de urmărire penală, iar ulterior a fost întocmit rechizitoriul, atunci durata totală a măsurii în prima fază a procesului penal nu poate fi mai mare de 180 de zile - a se vedea art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală -, iar ulterior de la data sesizării instanţei de judecată, deci din momentul trecerii cauzei în procedura de cameră preliminară, curge termenul prevăzut de art. 239 alin. (1) din acelaşi cod, care are în vedere atât procedura de filtru, cât şi judecata în primă instanţă. 19. În consecinţă, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 222 alin. (12) din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 23. 20. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 21 iunie 2016 şi Decizia nr. 179 din 21 martie 2017*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, prin care Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. (2) din Codul de procedură penală, reţinând mutatis mutandis considerentele anterior menţionate.────────── *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 179 din 21 martie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 19 mai 2017.────────── 21. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia care au fundamentat deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de către instanţa de judecată în Dosarul nr. 29.902/3/2013*/a34 (444/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 222 alin. (12) şi art. 239 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 mai 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
