Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Societatea Ticva Trans Forest - S.R.L. din satul Gura Teghii, judeţul Buzău, în Dosarul nr. 6.298/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.329D/2017. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Liviu Fluşcă, în calitate de apărător ales, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care, după ce arată că excepţia îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. În esenţă, susţine că Legea nr. 374/2006 nu este necesară şi nici nu este proporţională cu scopul urmărit de legiuitor, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. Face referire, în acest sens, la o serie de răspunsuri ale gărzilor forestiere obţinute la solicitarea Asociaţiei Administratorilor de Păduri din România, cu privire la efectele concrete ale Legii nr. 374/2006. Susţine că din răspunsurile gărzilor forestiere rezultă următoarele: nu s-au identificat tăieri la ras; nu s-a constatat reducerea ilegală a suprafeţei forestiere; s-au constatat doar 9 cazuri de tăiere ilegale, din cele 97 de situaţii de suspendare a serviciului public cu specific silvic; nu s-a aplicat nicio sancţiune contravenţională pentru tăiere ilegală; unele gărzi forestiere (cum sunt Timişoara şi Bucureşti) nu au dispus nicio suspendare a serviciului public cu specific silvic. Prin urmare, măsura suspendării serviciului public cu specific silvic este vădit disproporţionată şi nu este de natură să atingă scopul urmărit. În concluzie, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că nu există motive care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Sentinţa civilă nr. 1.550 din 2 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.298/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Societatea Ticva Trans Forest - S.R.L. din satul Gura Teghii, judeţul Buzău, într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea cererii de anulare parţială a unui ordin al ministrului mediului şi pădurilor prin care au fost aprobate Instrucţiunile privind termenele, modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport al materialului lemnos. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că Legea nr. 374/2006 a omis să reglementeze dreptul de proprietate dobândit legal de cumpărătorul de masă lemnoasă, cum este în cauză societatea autoare a excepţiei. Aceasta arată că aplicarea Legii nr. 374/2006 a dus, în cazul său, la îngrădirea dreptului de proprietate, fără ca legea să reglementeze acest lucru. Măsura emisă în baza Legii nr. 374/2006 nu se impune, iar restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate privată asupra masei lemnoase achiziţionate ar fi necesară doar în condiţiile în care ar exista o tăiere ilegală sau cel puţin un risc concret de tăiere ilegală a arborilor. Or, în cauză nu a existat nici măcar vreun indiciu de ilegalitate în procesul de recoltare a masei lemnoase. Astfel, atât procedura prealabilă achiziţionării şi recoltării masei lemnoase, cât şi recoltarea şi transportul masei lemnoase s-au desfăşurat cu respectarea prevederilor legale, societatea fiind privată de dreptul său de proprietate asupra masei lemnoase legal dobândite. 7. În demonstrarea încălcării art. 53 din Constituţie, se mai arată că iniţiatorul legii a justificat necesitatea acesteia pe observaţia că, în anumite cazuri în care situaţia juridică a unor terenuri forestiere este disputată, ar fi existat riscul unor tăieri rase. Însă luarea unei măsuri de limitare a dreptului de proprietate pentru toţi proprietarii de terenuri retrocedate în litigiu, precum şi pentru cumpărătorii masei lemnoase doar pe motiv că anumiţi proprietari ar defrişa suprafeţele forestiere pe care le deţin reprezintă o măsură care nu este necesară. Aceasta, deoarece, datorită sistemului de înregistrare a terenurilor forestiere, proprietarul unei păduri este cunoscut sau uşor identificabil pentru a fi supus rigorilor legii. Nu se justifică măsuri care să se aplice tuturor, în mod mecanic. Mai mult, se poate solicita instanţei de judecată instituirea unei măsuri asigurătorii asupra terenurilor la care se referă Legea nr. 374/2006, şi anume a terenurilor cu privire la care s-a introdus o cerere de constatare a nulităţii titlului de reconstituire a dreptului de proprietate. În speţă, limitarea dreptului de proprietate asupra masei lemnoase achiziţionate reprezintă o măsură vădit disproporţionată, întrucât Garda Forestieră Focşani, deşi a efectuat un control amănunţit, nu a identificat nicio încălcare a legislaţiei în vigoare în legătură cu această masă lemnoasă. Prin aplicarea Legii nr. 374/2006, cumpărătorul de masă lemnoasă este pus în situaţia de a fi privat de bunurile sale, deşi a dobândit în mod valabil dreptul de proprietate asupra acestora şi indiferent de comportamentul proprietarului pădurii. Se susţine că limitările drastice ale dreptului de proprietate aduse de Legea nr. 374/2006 se aplică automat, fără o analiză a situaţiei de la caz la caz. 8. Autoarea acesteia mai susţine, în esenţă, că legea criticată nu este suficient de accesibilă, precisă şi previzibilă, lăsând loc aprecierii arbitrare a autorităţilor din domeniu cu privire la punerea sa în aplicare. Susţine că lipsa preciziei rezultă din însuşi obiectul legii, întrucât noţiunea de „serviciu public cu specific silvic“ nu este definită nicăieri în legislaţie şi nici nu se regăseşte în vreun alt act normativ. Această noţiune se aseamănă doar aparent cu cea de „servicii silvice“ definită la pct. 40 (46 după modificare) din anexa la Codul silvic din 2008. Cea de „servicii silvice“ se referă la totalitatea acţiunilor ce au ca scop asigurarea pazei, supravegherii stării de sănătate a pădurilor şi stabilirii anuale a lucrărilor silvice prevăzute de amenajamentul silvic. Or, prin suspendarea acestor servicii se ajunge la un rezultat care este în contradicţie cu interesul public de a proteja pădurile. Aşadar, noţiunea de „servicii silvice“ nu poate fi corespondentul celei de „serviciu public cu specific silvic“, întrucât suspendarea acestuia ar trebui să reprezinte o măsură de conservare a mediului şi a pădurii, pe când suspendarea serviciilor silvice este o măsură dăunătoare mediului. 9. În ceea ce priveşte critica prin raportare la art. 44 alin. (1) din Constituţie, se arată că limitarea priveşte proprietarul masei lemnoase achiziţionate de la proprietarul pădurii. Astfel, deşi limitarea dreptului de proprietate este stabilită formal prin lege, conţinutul efectiv al acesteia nu este cunoscut, întrucât legislaţia nu prevede în ce constă serviciul public cu specific silvic. 10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 642 din 1 noiembrie 2016, nr. 1.153 din 13 septembrie 2011 şi nr. 451 din 12 aprilie 2011. 13. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, precizând că îşi menţine punctul de vedere exprimat anterior şi reţinut de Curtea Constituţională în deciziile nr. 642 din 1 noiembrie 2016 şi nr. 451 din 12 aprilie 2011. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autoarei excepţiei şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, prevederile Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 846 din 13 octombrie 2006. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 374/2006 a fost modificată şi completată prin Legea nr. 252/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 947 din 9 noiembrie 2018, care a introdus definiţia noţiunii de „suspendare a serviciului public cu specific silvic“, a modificat şi a completat procedura de suspendare a serviciului public cu specific silvic şi a introdus solicitarea acordului scris al ocolului silvic pentru asigurarea pazei fondului forestier şi supravegherea stării de sănătate a pădurii şi pentru executarea, dacă este necesară, a lucrărilor tehnice specifice. Însă în cauza în cursul soluţionării căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate îşi produc în continuare efectele juridice dispoziţiile Legii nr. 374/2006, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 252/2018. În consecinţă, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile Legii nr. 374/2006, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 252/2018, dispoziţii care aveau, la data sesizării Curţii Constituţionale, următorul cuprins: "ART. 1 Serviciul public cu specific silvic la nivel naţional pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă în condiţiile prezentei legi. ART. 2 Comisiile judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor identifică proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi introduc la instanţele judecătoreşti competente acţiuni în constatarea nulităţii documentelor respective, dacă acestea nu au fost introduse de persoanele prevăzute la art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, care au obligaţia de a face cunoscut comisiilor introducerea acţiunii în constatarea nulităţii. ART. 3 (1) Comisiile judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor comunică inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi de vânătoare care sunt proprietarii terenurilor forestiere situate pe raza unităţii administrativ-teritoriale pentru care s-a invocat nulitatea titlurilor de proprietate la instanţele judecătoreşti. (2) Comunicarea prevăzută la alin. (1) se face cu precizarea clară a datelor de identificare a terenurilor forestiere, în conformitate cu amenajamentul silvic. (3) Inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare suspendă serviciul public silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pe baza comunicării prevăzute la alin. (1). ART. 4 (1) Suspendarea prevăzută la art. 3 alin. (3) încetează la data comunicării de către comisiile judeţene pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, favorabile proprietarilor, care clarifică situaţia juridică a terenurilor forestiere, către inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare. (2) Hotărârile judecătoreşti prevăzute la alin. (1) se aduc la cunoştinţă comisiilor judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către proprietari şi de către autorităţile parte în procese. (3) Pe perioada suspendării serviciului silvic prevăzut la art. 3 alin. (3) paza terenurilor forestiere se asigură de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva. (4) Cheltuielile determinate de asigurarea pazei prevăzute la alin. (3) se suportă de la bugetul de stat şi se decontează în condiţiile art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 38/2006, şi ale art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 483/2006 pentru aprobarea atribuţiilor ocoalelor silvice de stat şi ale celor constituite ca structuri proprii, a obligaţiilor ce revin deţinătorilor de păduri, în vederea respectării regimului silvic, precum şi a Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România. ART. 5 Prestarea serviciului public cu specific silvic cu încălcarea prevederilor prezentei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. ART. 6 (1) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 5 se face de către personalul silvic cu atribuţii de control din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi de structurile subordonate. (2) Dispoziţiile referitoare la contravenţii, prevăzute la art. 5, se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare." 17. Dispoziţiile art. III alin. (1) şi (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, la care fac referire prevederile legii criticate, au următorul conţinut normativ: "(1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentei legi: [...](2) Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun." 18. În opinia autoarei excepţiei, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse la art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 44 alin. (1) care garantează dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi. De asemenea, prin raportare la art. 20 din Constituţie, invocă prevederile art. 1 - Protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 374/2006, că litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect anularea parţială, pe calea contenciosului administrativ, a unui ordin al ministrului mediului şi pădurilor prin care au fost aprobate Instrucţiunile privind termenele, modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport al materialului lemnos. Autoarea excepţiei critică în integralitatea sa Legea nr. 374/2006. Curtea observă însă că dispoziţiile art. 5 şi art. 6 din aceasta au în vedere sancţionarea contravenţională a activităţilor de prestare a serviciului public cu specific silvic, cu încălcarea prevederilor actului normativ criticat. Or, în cauză nu s-a pus în discuţie nicio sancţiune contravenţională, astfel că prevederile de lege menţionate nu au legătură cu cauza în cadrul căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate. În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 374/2006 este inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile de lege care formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei. 20. Cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor art. 1-4 din Legea nr. 374/2006 prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 229 din 19 aprilie 2018, analizând critici similare, referitoare la lipsa de precizie şi previzibilitate a noţiunii de „serviciu public cu specific silvic“, care nu este definită nicăieri în legislaţie şi nici nu se regăseşte în vreun alt act normativ şi care se aseamănă doar aparent cu cea de „servicii silvice“, definită la pct. 46 din anexa la Codul silvic din 2008, dar noţiunile rămân diferite. În considerarea jurisprudenţei sale, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 451 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 17 iunie 2011, a constatat că „serviciul public cu specific silvic“ implică marcarea arborilor, eliberarea de documente pentru transport şi valorificare, precum şi paza pădurilor, în caz de solicitare, iar aceste acţiuni reprezintă etapa premergătoare exploatării lemnului de către personalul silvic care funcţionează în cadrul ocoalelor silvice. 21. Analizând legislaţia incidentă în materie, Curtea a reţinut, totodată, că sfera de cuprindere a acestei noţiuni este mai largă decât cea menţionată în Decizia nr. 451 din 12 aprilie 2011 şi presupune, pe lângă acţiunile ce premerg exploatării lemnului şi, respectiv, pazei pădurilor, şi alte activităţi cu caracter tehnic, în vederea asigurării ocrotirii, dezvoltării şi integrităţii fondului forestier naţional. Astfel, potrivit art. 11, cuprins în titlul II - Fondul forestier proprietate publică, cap. I - Administrarea fondului forestier proprietate publică a statului din Legea nr. 26/1996 - Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 8 mai 1996, „Regia Naţională a Pădurilor exercită şi atribuţii de servicii publice cu specific silvic“, iar, potrivit art. 15, în pădurile proprietate privată ale altor deţinători, precum şi în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier, serviciile de specialitate sunt prestate de Regia Naţională a Pădurilor, la cerere, contra cost. 22. În legătură cu aceste atribuţii ale Regiei Naţionale a Pădurilor, Curtea a observat, prin aceeaşi decizie, paragrafele 18-20, că, potrivit art. 9 din Codul silvic din 1996, regimul silvic constituie un sistem de norme tehnice silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza acestui fond, având ca finalitate asigurarea gospodăririi durabile a ecosistemelor forestiere, iar elaborarea normelor ce constituie regimul silvic revine autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, care exercită şi controlul aplicării acestui regim. 23. De asemenea, art. 8^1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 26 februarie 2003, modificată şi completată prin Legea nr. 120/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 6 mai 2004, face referire la „structura silvică care asigură serviciul public cu specific silvic, în condiţiile Legii nr. 26/1996 - Codul silvic“, iar potrivit art. 10 alin. (2) din acelaşi act normativ, „Serviciul public cu specific silvic pentru proprietarii de păduri din fiecare localitate se asigură pe structura silvică autorizată ce administrează majoritatea fondului forestier din raza localităţii respective“. 24. Din analiza acestor reglementări juridice, Curtea a desprins concluzia că noţiunea de „serviciu public cu specific silvic“ se referă la serviciile prestate de autoritatea publică cu atribuţii în silvicultură, prin Regia Naţională a Pădurilor, reorganizată în Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 16 martie 2009, în vederea asigurării serviciilor silvice pentru fondul forestier naţional. Potrivit art. 50 şi 51 din Codul silvic din 1996, ocrotirea, asigurarea integrităţii şi dezvoltării fondului forestier naţional constituie o preocupare fundamentală, de interes naţional, a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, prin Regia Naţională a Pădurilor. 25. În ceea ce priveşte noţiunea de „servicii silvice“, Curtea a constatat (paragrafele 21-24 din aceeaşi decizie) că aceasta este definită în mod expres în anexa la Codul silvic din 2008, aprobat prin Legea nr. 46/2008, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 12 august 2015, potrivit cărora acestea reprezintă „activităţile cu caracter tehnic desfăşurate de ocoalele silvice de regim sau de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva în scopul asigurării pazei şi supravegherii stării de sănătate a pădurilor şi stabilirii anuale a lucrărilor silvice prevăzute de amenajamentul silvic, cu respectarea regimului silvic; executarea lucrărilor silvice stabilite se face în regie proprie, de către ocoalele silvice care asigură administrarea sau serviciile silvice ori prin prestări de servicii, în condiţiile legii“. 26. În ceea ce priveşte susţinerile autoarei excepţiei referitoare la faptul că noţiunea de „servicii silvice“ utilizată de Codul silvic din 2008 nu se suprapune cu noţiunea de „serviciu public cu specific silvic“ folosită în cadrul reglementărilor juridice anterioare privitoare la terenurile forestiere, inclusiv în Codul silvic din 1996, astfel cum s-a arătat anterior, Curtea a reţinut că, deşi nu a beneficiat de o definiţie legală, din analiza reglementărilor legale în materie rezultă că, şi înainte de intrarea în vigoare a Codului silvic din 2008, aceasta se referea la activităţile cu caracter tehnic desfăşurate de Regia Naţională a Pădurilor, prin structurile sale organizatorice şi funcţionale, în vederea asigurării respectării regimului silvic al fondului forestier naţional. 27. Curtea a observat că voinţa legiuitorului în sensul unităţii terminologice a acestor două noţiuni rezultă în mod indirect şi din modificările legislative intervenite în domeniul actelor normative din domeniul silvic. Astfel, potrivit art. 4 lit. b) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 23 iulie 2010, constituie contravenţie silvică neîndeplinirea de către ocolul silvic nominalizat, la cererea proprietarului, a obligaţiilor ce îi revin cu privire la asigurarea serviciului public cu specific silvic pentru pădurile situate în localităţile aflate în raza administrativă a acestuia. Acest text de lege a fost modificat prin art. I pct. 8 din Legea nr. 134/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 15 iunie 2017, iar obligaţia ocolului silvic se referă în prezent la asigurarea administrării serviciilor silvice, tocmai în vederea realizării unei armonizări terminologice cu noţiunea utilizată în Codul silvic din 2008. 28. Totodată, în ceea ce priveşte diferenţierea dintre cele două noţiuni în discuţie, în sensul că, înainte de intrarea în vigoare a Codului silvic din 2008, „serviciul cu specific silvic“ era „public“, iar, în prezent, Codul silvic defineşte în mod expres noţiunea de „servicii silvice“, Curtea a observat că acest din urmă act normativ a modificat administrarea sau, după caz, asigurarea serviciilor silvice, pentru întregul fond forestier naţional, indiferent de forma de proprietate. Potrivit Codului silvic din 1996, art. 64 şi următoarele, cuprinse în titlul III - Fondul forestier proprietate privată, administrarea fondului forestier proprietate privată se realiza de către proprietarii acestuia, individual sau în asociaţii, care aveau obligaţia să respecte regimul silvic. De asemenea, Regia Naţională a Pădurilor executa, prin ocolul silvic, pe contul proprietarului, lucrările de împădurire şi de întreţinere până la regenerarea definitivă, iar regenerarea pădurilor proprietate privată, după tăiere, se realiza de către proprietari, cu sprijinul tehnic al Regiei Naţionale a Pădurilor. 29. Curtea a reţinut (paragraful 25) că, potrivit art. 10 şi următoarele din Codul silvic din 2008, cuprinse în titlul II - Administrarea fondului forestier naţional, administrarea, precum şi serviciile silvice, după caz, se asigură prin ocoale silvice autorizate. Acestea sunt de două tipuri: ocoale silvice de stat şi ocoale silvice de regim, care sunt înfiinţate, în condiţiile legii, de unităţile administrativ-teritoriale, de persoanele fizice ori de persoanele juridice care au în proprietate fond forestier ori de asociaţii constituite de către acestea. De asemenea, potrivit art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 939 din 20 octombrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 38/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 6 martie 2006, ocoalele silvice sunt, în funcţie de forma de proprietate, ocoale silvice de stat şi ocoale silvice private. 30. Prin urmare, Curtea a reţinut (paragraful 26) că, în prezent, serviciile silvice, în sensul activităţilor cu caracter tehnic desfăşurate în scopul asigurării pazei şi supravegherii stării de sănătate a pădurilor sau a lucrărilor silvice prevăzute de amenajamentul silvic, nu mai reprezintă un monopol al autorităţii publice ce răspunde de silvicultură, prin Regia Naţională a Pădurilor, astfel încât respectarea regimului silvic se face şi prin intermediul ocoalelor silvice private, fiind pe deplin justificată noua terminologie utilizată în Codul silvic din 2008, respectiv „servicii silvice“, iar nu „serviciu public cu specific silvic“. 31. Curtea a conchis (paragraful 27) că prevederile art. 1-4 din Legea nr. 374/2006 întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate deduse din dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), întrucât normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte, respectiv la întreaga legislaţie incidentă domeniului de reglementare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 39 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2017, paragraful 17). 32. De altfel, Curtea observă că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 374/2006 a fost modificată şi completată prin Legea nr. 252/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 947 din 9 noiembrie 2018, fiind stabilită o definiţie legală pentru noţiunea criticată în cauza de faţă. Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 374/2006, „în sensul prezentei legi, prin suspendarea serviciului public cu specific silvic se înţelege suspendarea tuturor activităţilor care asigură realizarea şi respectarea regimului silvic, aşa cum este definit de Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia asigurării pazei fondului forestier şi a supravegherii stării de sănătate a pădurii, precum şi a executării următoarelor lucrări tehnice specifice: a) prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor; b) prevenirea şi stingerea incendiilor; c) regenerarea pădurii; d) îngrijirea regenerărilor şi a arboretelor tinere aflate în stadiile de seminţiş şi desiş; e) punerea în valoare şi recoltarea produselor accidentale“. Ca atare, critica referitoare la pretinsa neclaritate a textelor a rămas fără obiect. 33. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la prevederile art. 44 alin. (1) şi art. 53 din Legea fundamentală, în sensul că măsurile cuprinse în legea criticată aduc atingere dreptului de proprietate al proprietarului masei lemnoase dobândite legal de acesta de la proprietarul terenului forestier, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 642 din 1 noiembrie 2016, paragrafele 19 şi 20, anterior citată, Curtea a reţinut că Legea nr. 374/2006 nu instituie nicio ingerinţă în conţinutul juridic al dreptului de proprietate privată prin suspendarea folosinţei - jus utendi şi jus fruendi - ca atribut al dreptului de proprietate. Legiuitorul a decis suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru terenurile forestiere restituite în favoarea persoanelor care nu aveau acest drept. Aşa fiind, legiuitorul a prevăzut, pentru anumite situaţii speciale, cum este cea din actul normativ criticat, posibilitatea suspendării serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, dispoziţii legale ce precizează o dată în plus sancţiunea nulităţii actelor translative de proprietate încheiate cu încălcarea normelor legale imperative. Or, cum un act nul nu poate produce efecte, fiind desfiinţat de la data încheierii lui, un asemenea act nu poate să constituie temeiul dobândirii valabile a dreptului de proprietate (a se vedea Decizia nr. 642 din 1 noiembrie 2016, anterior citată, paragraful 19). 34. Sunt, de asemenea, pertinente cele reţinute prin aceeaşi decizie menţionată, paragraful 23, în legătură cu faptul că suspendarea serviciului public cu specific silvic se poate dispune şi asupra altor persoane titulare ale dreptului de proprietate decât cele pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997. Astfel, Curtea a reţinut că această critică reprezintă, în fapt, o chestiune de interpretare şi aplicare a textelor de lege în discuţie la cazul concret dedus judecăţii instanţei în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, aşa cum a reţinut Curtea în decizia menţionată, aspectul invocat de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la aplicarea dispoziţiilor de lege criticate şi proprietarului masei lemnoase dobândite de la proprietarul terenului forestier cu situaţie juridică problematică, este o chestiune ce ţine de interpretarea şi aplicarea legii la speţă, iar nu o problemă de constituţionalitate a textelor de lege criticate. 35. De altfel, Curtea a mai observat, în legătură cu scopul actului normativ criticat, astfel cum acesta reiese din expunerea de motive a iniţiatorului, că suspendarea serviciului public cu specific silvic a avut în vedere clarificarea situaţiei juridice a terenurilor forestiere în privinţa cărora au fost emise titluri de proprietate susceptibile de a fi anulate, în temeiul art. III din Legea nr. 169/1997, în vederea stopării tăierii abuzive a pădurilor, realizată prin folosirea „mascată“ a serviciilor silvice. Aşadar, motivul emiterii actului normativ a fost protejarea terenurilor forestiere sau cu vegetaţie forestieră, în considerarea situaţiei juridice neclare a terenurilor în cauză, iar nu a deţinătorilor, cu orice titlu, a acestora. 36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 252/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Societatea Ticva Trans Forest - S.R.L. din satul Gura Teghii, judeţul Buzău, în Dosarul nr. 6.298/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 1-4 din Legea nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 252/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
